IN ROMANIA[2]

Rezumarea primului mesaj :

„Pentru mine Holocaustul nu este un joc de societate” de Andrea Ghita
Preambul: Titlul acestui reportaj are legătură cu conţinutul în măsura în care face referire la ecoul postat anul trecut de „Gioia”, la articolul meu despre prima ediţie a taberei de creaţie de la Borsec, pe tema Holocaustului din România. Între 3 şi 15 august 2010 s-a desfăşurat cea de a doua ediţie a taberei. Am revenit la Borsec pentru a afla de la organizatori despre rezultatele taberei de anul trecut şi a-i cunoaşte pe participanţii din acest an. Sper ca articolul de faţă să răspundă, măcar în parte, îndoielilor lui „Gioia” din care spicuiesc : „ în acest eveniment văd ceva forţat, ceva care obligă la reinventare, căci aceşti tineri artişti nu au şi nu au avut nicio tangenţă cu subiectul…Pentru mine Holocaustul nu e un joc de societate”.
Artişti tineri aleşi pe bază de concurs
Lucrările realizate la ediţia pilot a taberei de creaţie „Holocaustul în România”au fost prezentate la Bucureşti, în 27 ianuarie 2010, cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului, într-o expoziţie cu titlul „Cum a fost posibil…”

Adrian Preda: Deportare; lucrare realizată la Tabăra de creaţie de la Borsec, 2009

După opinia istoricului Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din Bucureşti, evenimentul s-a bucurat de o receptare favorabilă atât în rândul publicului, cât şi al mediului artistic, lucru dovedit şi de numărul mare de persoane dornice să participe la cea de a doua ediţie a taberei de creaţie. Cei nouă participanţi au fost selectaţi din rândul absolvenţilor de arte vizuale, pe baza baremului de vârstă (24 – 35 de ani) şi a portofoliului de lucrări.
„În ultima vreme mă interesează problemele de istorie, istoria României, şi mi s-a părut o bună ocazie să înţeleg ceva mai mult, să desfiinţez nişte stereotipuri şi nişte idei care îmi fuseseră impuse.”- spune Veda Popovici; „Informaţiile pe care le-am aflat au fost impresionante. Nu ştiam multe lucruri despre Holocaustul din România. De fapt, pentru asta am şi venit.” – completează Bogdana Contraş. Arnold Schlachter este de părere că „România de astăzi e influenţată nu numai de comunism, ci şi de perioada anterioară, când a avut loc Holocaustul, şi acest lucru trebuie asumat. Nu este vorba de o modă ci de o încercare de a prelucra trecutul, pentru a înţelege ceea ce se petrece astăzi.”
Oferta
În primele trei zile ale taberei, tinerii artişti au primit informaţii despre istoria Holocaustului din România şi modul în care a fost reflectat în fotografii, filme sau lucrările artiştilor care l-au trăit. Expunerea etno-sociologului Hary Kuller a fost cu atât mai interesantă, cu cât a evocat şi amintirile supravieţuitorului: „Tinerii creatori de aici, oameni foarte destoinici şi de calitate, sunt interesaţi atât de empiria Holocaustului cât şi de ceea ce s-a întâmplat efectiv în anii aceia dramatici. Eu am încercat să le transmit şi o impresie vizuală. Cum arătau cele şase sute de care cu boi, întinse pe kilometri de drum, ducând 3000 de oameni către Bacău. Asta se întâmpla în 1941, a doua zi după deschiderea frontului spre est. Pe noi ne-au evacuat din localitatea Găzărie, spre Moineşti unde trăiau aproape două mii de evrei. Am stat acolo o lună de zile în plin câmp; oraşul era mic şi nu avea posibilităţi să găzduiască atâta lume. Apoi am fost duşi în capitala judeţului, la Bacău, şi lăsaţi de izbelişte. E drept că era vară şi oamenii au stat în corturi… Abia după o jumătate de an am găsit gazdă. Ca să nu spun că o familie de evrei primea a patra parte din raţia unui român. Pâinea costa de trei ori mai mult decât pentru români. S-a purtat steaua galbenă până la sfârşitul războiului. Eram adolescent şi steaua galbenă reprezenta o spaimă continuă pentru că te expunea tuturor batjocurilor.”
Lya Benjamin a vorbit despre artiştii evrei care au pictat cele trăite în timpul pogromului de la Iaşi, al deportării în Transnistria sau în lagărele naziste „Problema este că aceste lucrări sunt plasate într-un context istoric şi ar trebui aşezate într-un context de artă. Mi s-a părut chiar scandalos că niciunul dintre noi, tinerii artişti cu studii de specialitate, nu văzusem aceste lucrări, nu ştiam despre aceşti artişti, în timp ce istoricii care le-au prezentat, le cunoşteau foarte bine. Cred că acest episod arată că taberele de acest gen, ca cea la care participăm, au un potenţial de comunicare între diferitele categorii de specialişti” – remarcă Veda Popovici. Adina Babeş, asistent în cercetare la Institutul Wiesel, apropiată de vârsta participanţilor, a fost prezentă în calitate de specialist, vorbind despre fotografiile document ale pogromului de la Bucureşti.
La Borsec am reîntâlnit-o Sarah Einik, pictoriţa israeliană, care în urmă cu aproape doi ani expunea la Librăria Cărtureşti, o viziune originală despre Holocaust, realizată cu mijloacele artei digitale. S-a apropiat de acest subiect cu multe decenii după momentul consacrării ca pictoriţă, simţind nevoia să prezinte tragedia înaintaşilor ei. De altfel, ea se numără printre cei care au iniţiat tabăra: „Lucrările mele au fost realizate cu sprijinul Institutul Elie Wiesel din Bucureşti şi ne-am gândit că ar fi bine ca în fiecare an să se organizeze câte o expoziţie cu creaţiile unor artişti români inspirate de informaţiile despre Holocaust, pe care le vor comenta cu mijloace artistice.”
Expectative
„Fiecare artist are obligaţia să realizeze minimum două lucrări care intră în proprietatea institutului. Cât priveşte timpul de două săptămâni… Depinde cum îşi împart timpul, ce strategie de creaţie adoptă. Anul trecut fiecare participant a creat două lucrări, şi unul chiar trei. Institutul are o singură grijă, ca în primele trei zile să ofere un training, concretizat prin modalităţile de a prezenta Holocaustul din Europa şi din România. Am speranţa că la 27 ianuarie 2011 vom organiza o a doua expoziţie cu titlul „Cum a fost posibil…” cu alte răspunsuri la aceeaşi temă. Sper să facem o tradiţie din această tabără. În luna octombrie materialul taberei de anul trecut va fi expus la Ierusalim, în Parlamentul Israelului .” – spune Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din Bucureşti.
„Nu am venit aici ca să reluăm teme deja făcute. Cred că nici organizatorii nu şi-au dorit asta, ci să aducă nişte artişti care să reprezinte subiectul într-o cheie personală. informaţiile şi imaginile pe care le avem la dispoziţie sunt doar nişte indexuri teoretice.”- îşi exprimă opinia, Mihai Coşuleţu, în timp ce Maia Oprea crede că: „Lucrările noastre trebuie să fie un canal de sensibilizare a publicului, nu neapărat doar în legătură cu Holocaustul. Să-i facem să perceapă altfel tot ceea ce s-a întâmplat la noi în ţară, pentru că noi trebuie să fim mai întâi nişte artişti români şi abia după aceea artişti internaţionali.” Mihai Coşuleţ este de părere că „Abordăm acest subiect potrivit personalităţii noastre şi fiecare îşi păstrează stilul, fără ca această tabără să reprezinte un scurtcircuit. Diferenţele sunt mai mult decât bine venite şi cu cât sunt mai mari, cu atât e mai bine. Dacă lucrurile încep să semene atunci trebuie să ne oprim. „Asta era problema totalitarismului şi a Holocaustului, diferenţa nu era acceptată, era eliminată, exterminată” – completează Arnold Schlachter.
„Nu există nici un fel de presiune relativ la ceea ce trebuie să producem. Expectativele sunt de bun simţ, generale. Organizatorii şi cei care au realizat trainingul ne-au dat un input şi ce iese…iese. Suntem într-un proces de căutare în comun. Cred că este o temă care poate fi abordată de fiecare în felul său, iar mesajul nu trebuie să fie legat neapărat de istorie, ci de umanitate în general, de nişte valori. Nu trebuie să privim Holocaustul numai ca un eveniment ancorat în istorie, ci şi ca felul în care putem privi viitorul. Mesajele noastre să aibă un impact în prezent.” conchide Veda Popoviciu. – cuvintele ei se potrivesc perfect în încheierea relatării mele.

O israeliancă de origine română a câştigat concursul de frumuseţe pentru supravieţuitoarele Holocaustului

Hava Hershkovitz, de 79 de ani, a devenit, ieri, câştigătoarea finalei controversatului concurs de frumuseţe Miss Holocaust Survivor (Miss Supravieţuitoarea Holocaustului), organizat în Israel, informează independent.co.uk. Hava s-a născut în România, de unde a fost deportată în 1941.

Concursul de frumuseţe a fost organizat în Israel, fapt care a stârnit multe controverse. Multe persoane au considerat acest eveniment "insultător" şi "macabru" susţinând că cordarea de note unor femei în vârstă pe baza aspectului lor fizic reprezintă o iniţiativă total nepotrivită. Organizatorii au respins criticile care le-au fost aduse şi susţin că aspectul fizic reprezintă doar 10% din totalul criteriilor avute în vedere de juriu atunci când le-au ales pe finaliste.

Paisprezece femei, cu vârste cuprinse în intervalul 74 - 97 de ani, care au supravieţuit ororilor celui de-Al Doilea Război Mondial, au concurat în finala ediţiei inaugurale a acestui concurs.

Colette Avital, preşedinta Organizaţiei Supravieţuitoarelor Holocaustului, cu sediul în Israel, a declarat: "Mi se pare ceva complet macabru. Sunt pentru îmbogăţirea spirituală a vieţii, însă împopoţonarea supravieţuitoarelor cu haine frumoase pentru un concurs nu va face ca vieţile lor să devină mai pline de sens".

Concursul a fost organizat de organizaţia Shimon Sabag, iar finalistele au fost alese din câteva sute de concurente, pe baza poveştilor lor de supravieţuire şi a contribuţiilor aduse de ele la îmbunătăţirea calităţii vieţii din comunităţile în care trăiesc.

Hava Hershkovitz, de origine română, a fost deportată din România în 1941 şi trimisă într-un lagăr de detenţie din Uniunea Sovietică, unde a trăit trei ani.

“Problema evreiască” a unui laureat Unesco de Peter Manu

Din mediul de cultura al lumii academice din Romania rasar, din cand in cand, persoane preocupate de ‘problema evreiasca”. Rareori civilizata, vorbirea lor suna gatuita de furie, sarcasm sau dispret si ne duce cu gandul la vene umflate ale fruntii, artere pulsand la tample, transpiratii abundente, si saliva improscata pe reverul interlocutorului.

Asa ne apar, de exemplu, Alexandru C. Cuza, profesor de drept la Universitatea din Iasi, fondatorul primului partid antisemit din Romania (1922), Nicolae Paulescu, profesor de fiziologie la Bucuresti, promotor al rasismului biologic in “Degenerarea rasei jidanesti” (1928) si Traian Herseni, conferentiar la catedra de sociologie din Bucuresti, in “Mitul sangelui” si “Rasa si destin national” (1940).

Din 1989 incoace, scena a fost dominata de un cercetator de la o institutie a Academiei din Iasi si de un conferentiar de la Facultatea de Litere din Bucuresti. Amandoi au fost, la un moment dat, parlamentari din partea unor grupari nationaliste. Temele discursului lor si ai celor care le amplifica spusele au fost identificate nu de mult de George Voicu si pot fi clasificate drept politice (evreii au adus comunismul; evreii sunt vinovati de prabusirea comunismului; evreii sunt principalii profitori ai noii situatii politice); economice (evreii sunt pusi pe capatuiala si inselaciune; evreii sunt reprezentati in Romania de Fondul Monetar International, Banca Modiala, Fudatia Soros, Consiliul Europei etc.; Holocaustul, in general, si cel din Romania, in special, este o inventie evreiasca, cu scopul de a scoate cat mai multi bani de la nevinovati); religioase (antisemitismul legionar avea radacini in religia crestin-ortodoxa si s-a manifestat in cantece si pe hartie, fara sa faca rau nimanui); si culturale (evreii ataca o elita interbelica care avea calitati filosofice si literare exceptionale; evreii au cultivat intotdeauna antiromanismul).

De curand, profesorul universitar Radu Iftimovici, laureat al unui premiu Unesco, se arata a fi intens preocupat de ‘problema evreiesca” si si-a impartasit ideile in revista electronica condusa de Nicador Zelea-Codreanu si Nicoleta Codrin (www PUNCTzelea-codreanuPUNCTcom).

Articolele la care ne vom referi in continuare sunt intitulate “Extinderea abuziva a conceptului de de popor ales” (februarie 2011), “Imbecili din toate tarile, uniti-va” (mai 2011) si “VIP-uri evreiesti antisemite” (noiembrie 2011). In general, natura si tonul demonstratiilor sunt arhaice, mult apropiate de cel al lui Cuza si Paulescu, e drept fara folosirea cuvintelor considerate defaimatoare de sensibilitatea contemporana. Profesorul Iftimovici preda istorie la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti si este membru al Uniunii Scriitorilor.

In ce priveste geneza abilitatilor intelectuale ale evreilor, Itimovici are putine dubii. Mai intai , evreii au “convingerea că Adam nu numai că fusese taiat imprejur, dar ca purtase probabil si steaua lui David la reverul blanii de leopard pe care o purta la receptile din Eden şi prin nisipurile pamantului, după ce a fost dat la munca de jos”. Odata stabilit acest fapt, e logic, dupa Iftimovici, ca atunci “cand ti se insufla de la gradinita ca apartii unui popor ales (din pacate nu in sens biblic, ci social, politic si al drepturilor de a lua partea leului din bogatiile Terrei), ajungi cu adevarat sa te smintesti şi sa crezi ca dominatia ti se potriveste ca o manusa).”

Urmeaza, ne spune laureatul Unesco, ca evreii cred ca “in orice loc te-ai afla pe glob, orice usa trebuie sa ti se deschida, chit ca posezi, ori numai te prefaci ca posezi, cheia potrivita”. In acel moment, apare motivatia economica, si “orice punga trebuie sa-si sloboada gologanii in buzunarul tau”. Reluand o tema enuntata frecvent de Paulescu (mai ales in articolele din Apararea Nationala, citite in fiecare saptamana cu admiratie de Corneliu Zelea Codreanu), “orice goi trebuie sa-ti accepte superioritatea si, platit cu cativa firfirei, sa-ti devina sluga”.

Contextul e specific, Iftimovici adresandu-se celor care trebuie sa isi dea seama ca aceasta aservire “la noi se intampla la orice nivel datorita faptului ca asa-numita „constiinta a romanului” care include si demnitatea, somnoleaza, chiar daca nu una, ci zece fanfare i-ar bubui la ureche „Desteapta-te, romane!”.

Lucrurile nu raman circumscrise spatiului balcanic. Cititorul este avertizat de Iftimovici ca “celor care s-ar apuca să conteste faptul ca liderii evrei nu au intentii ofensive, că nu urmaresc aservirea celorlalte popoare, le-as da un singur exemplu: monopolizarea presei scrise, audio si a TV-ului din majoritatea tarilor civilizate”.

Dintre tarile civilizate, Iftimovici alege Franta, tara care sa afla la data scrierii (in 2011) in “apropierea alegerilor prezidentiale si, din peste 60 de milioane de francezi, candidatii principali apartin numai poporului ce trebuie musai ales. Francezi pur sânge nu mai există. Au dispărut.” Explicatia lui Iftimovici nu intarzie; situatia se datoreaza faptului ca “solidaritatea etnica evreiasca, principala arma de cucerire a altor ţari, functionează ireprosabil la Paris. Peste tot, la toate nivelele de conducere, VIP-urile mozaice sunt nu numai prezente, dar detin painea si cutitul oricarei decizii. “. Ah, painea si cutitul din mana evreilor. Dupa ce razi, te apuca plansul si apoi greata.

De la arhaic, la modern, adica la Holocaust. “La noi”, spune Iftimovici, “VIP-urile comunitatii evreiesti (care se sfasie intre ei pentru putere si bani) clamează un ”holocaust” despre care nu ai voie să spui că n-a existat”. Nici nu putea sa existe, ne spune profesorul, “fiindca noi am dovedit de-a lungul intregii noastre istorii o reala toleranta crestină fată de toate etniile care si-au cautat aici o paine şi o viată ocrotita de violente şi pogromuri”.

In plus, Iftimovici stie si motivul insistentei evreilor ca totusi multe zeci de mii dintre ei au disparut, cumva, intre Prut si Nistru: “Acuzatiile de pogromuri anti-evreiesti şi in final asocierea romanilor la ”holocaust”, incepute prin anii 1992-1993, au avut un net scop de îmbogăţire a VIP-urilor Comunităţii.” Asadar, “ De ce muscă mana care, de-a lungul a peste 150 de ani, le-a dat paine? ». Mai bine ar fi sa taca, de vreme ce « conducatorii actuali ai evreimii mondiale şi ai pumnului de mozaici de la noi nu fac decat să culeagă impotrivire, să starnească repulsie ».

„UNGURII S-AU PURTAT CEL MAI CUMPLIT CU EVREII” (A. EICHMANN)
În 1941,Ungaria Mare includea Transilvania de Nord şi teritoriile cedate din Cehoslovacia şi Iugoslavia,aici convieţuind şi 725.007 de evrei.Dintre aceştia 63.000 au murit înainte de a se începe deportarea lor în masă în lagărele germane,în primăvara anului 1944:20.000 au fost deportaţi în iulie-august 1941 în Galiţia şi masacraţi la Kameneţ-Podolsk;1.000 au fost asasinaţi în ianuarie-februarie 1942 la Novi-Sad.În fine,circa 42.000 dintr-un total de 50.000 de evrei înrolaţi în companiile de muncă pe frontul din Rusia,au murit.
Ghetoizarea şi deportarea evreilor a fost executată în baza Decretului nr.6163/1944 din 7 aprilie 1944,fiind stabilite 6 zone de acţiune,dintre care ne interesează:
*Zona I(Ucraina Subcarpatică,ce includea şi Maramureşul)-evreii din teritoriul de azi al României au fost concentraţi/ghetoizaţi în trei ghetouri principale: -Nogyszollos(Vionogradov),cu 12-14.000 evrei din oraş şi comunele din judeţul Ugocea.Toţi au fost deportaţi cu trei transporturi între 30 mai şi 3 iunie 1944;
-Tecso(Teceu) cu 10.000 de evrei din oraş şi satele învecinate.Au fost deportaţi începând cu 22 mai 1944;
-Sighetu Marmaţiei,cu 13.000 de evrei din oraş şi satele învecinate.Toţi au fost deportaţi la Auschwitz cu patru transporturi,în perioada 16-22 mai 1944;
Au mai existat ghetouri la Aknaszlatina/Slatina.3.300 de evrei deportaţi la 25 mai;Vişeul de Sus-12.000 de evrei deportaţi între 19-25 mai şi la Berbeşti.
*Zona II(Transilvania de Nord),cu circumscripţiile de poliţie IX Cluj şi X Târgu Mureş.Operaţiunea a început simultan în regiunile Cluj şi Târgu Mureş,în dimineaţa zilei de 3 mai 1944:
-Cluj.Ghetoizarea s-a făcut în incinta fabricii de cărămizi „Iris”,unde au fost concentraţi evreii din oraş,cei din Borşa,Huedin şi satele din jur,în număr de 18.000.Au fost deportaţi între 15 mai şi 9 iunie 1944;
-Dej,cu 7.860 evrei concentraţi în pădurea Bungur,fiind deportaţi în perioada 28 mai-8 iunie 1944;
-Şimleul Silvaniei,cu 8.500 de evrei din judeţul Sălaj,deportaţi între 31 mai-6 iunie 1944:
-Satu Mare,ghetorizaţi într-un cartier al oraşului 18.000 de evrei.Cu cei 1.200 din Carei au fost deeportaţi cu şase transporturi în perioada 19 mai-1 iunie 1944;
-Oradea-după Budapesta cel mai mare ghetou din Ungaria Mare.Au fost organizate două ghetouri cu un total de 30.000 de evrei.Deportarea a început la 28 mai şi s-a încheiat la 27 iunie 1944;
-Bistriţa,cu circa 6.000 de evrei,majoritatea înghesuiţi în coteţele de porci de la ferma Stambeli.Deportarea s-a făcut cu trei transporturi între 2 iunie şi 6 iunie 1944;
-Târgu Mureş,cu 7.380 evrei îngrămădiţi într-o fabrică de cărămidă.Trei transporturi i-au dus,între 27 mai şi 8 iunie 1944 la Auschwitz;
-Reghin,cu 4000 de evrei,deportaţi la 4 iunie 1944;
-Sfântul Gheorghe,cu 850 de evrei.
Strângerea şi ghetoizarea evreilor au fost executate sub coordonarea jandarmeriei maghiare,cu sprijinul unor civili(funcţionari şi profesori) şi a unor voluntari.SS-ul a fost prezent prin Hauptsturmfuhrer SS Strobchneider,şeful serviciilor germane de securitate locale.Autorităţile maghiare au dovedit un zel în ghetoizarea şi deportarea evreilor ce i-a uimit pe germani.De mai multe ori,aceştia au intervenit pentru a se încetini operaţiunile.Iar la proces,Adolf Eichmann a făcut o declaraţie şoc:”Guvernul ungar a plătit 5.000 de mărci pentru deportarea fiecărei familii de evrei.Nu,ungurii nu i-au vândut pe evrei naziştilor,ci pur şi simplu le-au plătit ca să-i ia şi să-i ducă.Putem afirma cu inima curată că nu a existat un popor în Europa care să se fi purtat mai cumplit,mai inuman cu evreii decât ungurii”.

ROMÂNII – SATANIZAŢI PE BANII LOR DE EDITURA HASEFER…
În 2001 editura Hasefer,subvenţionată cu banii contribuabililor români,publica pentru cititori:”Austriecii au fost mai răi decât germanii.Rolul pe care l-au jucat în Holocaust a depăşit orice proporţii raportat la numărul populaţiei…Românii,cu deosebire militarii ajunşi dincolo de Prut şi Nistru,nu s-au dovedit mai buni decât austriecii;chiar mai răi în anumite privinţe…Au avut loc pogromuri…Românii au jucat un rol major la invadarea Rusiei care,pentru ei,era deasemenea un război împotriva evreilor.În Basarabia şi Ucraina au omorât 200.000 evrei.Evreii erau îngrămădiţi în camioane pentru vite,fără mâncare sau apă şi erau mutaţi dintr-un loc în altul,fără vreo destinaţie anume….După Germania şi Austria,românii au fost în Transilvania şi Ucraina,cei mai mari ucigaşi de evrei.Erau mai degrabă înclinaţi să folsească bătaia şi tortura,sau să violeze,ofiţerii fiind mai cumpliţi decât bărbaţii simpli,ei alegându-le pe cele mai drăguţe evreice tinere pentru orgii”(1).
Aici,minciuna este la ea acasă.Prin Diktatul de la Viena,în perioada septembrie 1940-octombrie 1944,Transilvania de Nord a fost sub ocupaţie maghiară.În acel teritoriu cedat s-a aplicat „soluţia finală”În urma ordinului dat de generalul Ion Antonescu:”Soldaţi,vă ordon treceţi Prutul” armata română a pornit Războiul Sfânt pentru reîntregirea hotarelor,nici decum un „război împotriva evreilor”.Deportările evreieşti vizau o populaţie ostilă armatei şi administraţiei româneşti.Am specificat câţi dintre ei au fost ucişi în acel Holocaust.

DIN 312.972 DE EVREI DIN ROMÂNIA AU MURIT…400.000!

Am impresia că miza jocului sunt BANII!Pretextul pentru ca knesset-ul şi Elie Wiesel (se zice că s-a dovedit a fi cel mai mare impostor în privinţa Holocaustului) să-şi îndrepte atât de târziu atenţia spre România pentru solicitarea de despăgubiri pentru morţii din timpul Holocaustului a fost oferit de premierul şi preşedintele ţării.Referindu-se la conflictele dintre unguri şi români din martie 1990 de la Târgul-Mureş,Petre Roman a declarat pentru New York Times că în spatele acestora se află legionarii şi „O reînviere a Gărzii de Fier,mişcare fascistă şi antisemită.Manifeste ale Gărzii de Fier şi ale organizaţiei patronale Legiunea Arhanghelului Mihai au fost apariţii comune în ultimele luni în această regiune”.A dezinformat!
Ceva mai târziu îi ţine isonul chiar preşedintele Ion Iliescu.Refrindu-se la revolta tineretului împotriva regimului neo-comunist,din iunie 1990 din Piaţa Universităţii,susţine că aparţine mişcării legionare.O altă minciună oficială,care a devenit politică de stat.
Nada a fost aruncată.Moses Rosen,Rabinul Şef al României publica la 1 iulie 1991 în New York Times:”Numărul morţilor a ajuns la 400.000,despre care noi nu am putut vorbi până acum decât în străinătate sau aici numai între noi.Ei au pierit şi nouă ni s-a interzis să-i putem plânge”.Plăcile negre comemorative amplasate în 1990(!) la intrarea în Templu Coral din Bucureşti evocă un fals grosolan:”400.000 de Martiri Evrei din România”.După cum era de aşteptat autorităţile române nu au luat nici o măsură constituţională.
Minciuna a fost demolată chiar de personalităţi marcante ale comunităţiilor evreieşti.”La Roma,în 1957,a fost publicat studiul Regional Development of the Jewish Populaţion of România,avându-l ca autor şi pe W.Filderman,preşedintele „Comunităţii Evreilor din România” în perioada războiului.La pagina 15,studiul reproduce o hartă a României,indicându-se teritoriile pierdute în anul 1940.Pe suprafaţa rămasă a României autorii studiului au scris:”Acest teritoriu a avut 312.972 evrei în 1930.Până la sfârşitul războiului numărul lor a crecsut la 355.972,adică cu 13,7%.Explicaţia constă în aceea că România a fost un spaţiu de refugiu pentru evreii din Polonia cucerită şi din Ungaria hortistă”.
Da,am curajul să afirm că pe acest teritoriu s-a petrecut un miracol:a devenit locul de refugiu pentru evreii persecutaţi în alte ţări.Dacă până mai ieri puteam spune cu mândrie că românii au participat la salvarea evreilor,astăzi ni s-a luat acest drept.Şi minţim cu toţii.
Un alt evreu,Matiaş Carp,a scris lucrarea „Cartea Neagră” în care îi absolvă de orice vină pe legionari.
În iunie 1991,în knesset s-a propus să se ceară României câte 50.000 de dolari pentru fiecare evreu ucis în Holocaust.Cum suma respectivă trebuia să fie cât mai mare,aproape s-a dublat numărul morţilor.Aceasta este cauza pentru care nu sunt de acord cu cifra de 400.000.Una este ca România să plătească despăgubiri de 20 de miliarde dolari,alta mai puţin de jumătate din suma cerută în knesset.
„Din acel moment-de când s-a propus în knesset-o întreagă campanie s-a dus pentru a implementa în conştiinţa lumii,şi a românilor,ideea participării la Holocaust”,avea să spună Petre Ţurlea.

„TIMPUL ACŢIUNII A SOSIT”
Mecanismul s-a pus în mişcare.”Memorandumul intern” al MAE,înregistrat cu nr.A5406/26.06.1995 se referă la întâlnirile dintre delagaţia română şi oficiali ai statului Israel din ziua de 26.06.1995,document pe care ministrul de Externe Teodor Meşeşcanu a scris:”Rog discreţie”.Iată conţinutul documentului:
„La ultima reuniune(de la Madrid) s-a constituit Organizaţia Mondială a Evreilor pentru Restituirea Averilor.Din această organizaţie fac partte:reprezentanţi ai Congresului Mondial Evreiesc,ai Agenţiei Evreieşti pentru Israel,ai Organizaţiei Claims Conference(ce s-a ocupat de problema despăgubirilor plătite de Germania evreilor),ai organizaţiilor reprezentative ale evereilor originari din fiecare ţară a fostului bloc comunist.Obiectivele principale ale acestei organizaţii sunt identificarea averilor şi întocmirea dosarelor respective;exercitarea de influenţe şi presiuni din exterior,pentru ca parlamentele statelor vizate să adopte cadrul legislativ necesar recupeării averilor de către toţi evreii,indiferent dacă trăiesc sau nu în ţările respective,ori dacă mai sunt sau nu cetăţeni ai statului respectiv…în 1992 s-a constituit în Israel,sub lozinca „timpul acţiunii a sosit”,Comitetul de iniţiativă a organizaţiei Uniunea Evreilor din România,care are ca obiectiv „recuperarea drepturilor şi bunurilor evreilor originari din România,dobândite legal şi confiscate abuziv de autorităţile româneşti de la instalarea guvernului Goga-Cuza până în prezent”.Se publică numeroase materiale de prezentare a problemei,iar în Israel au apărut birouri de avocatură care se ocupă de strângerea de documente pentru a fi folosite ca probe,inclusiv în Justiţie,pentru recuperarea averilor din România.Avocatul Paul Feher are un astfel de birou în funcţiune în Israel şi a mai înfiinţat astfel de birouri de avocatură la Paris,Bonn şi Budapesta,dar are intenţia să deschidă unul şi la Bucureşti.Se estimează că vor fi cca.50.000-80.000 de cazuri…Este vorba de o acţiune de amploare,care se desfăşoară la scară mondială;s-a creat un mecanism care dispune de mijloacele necesare(organizatoric,financiar,presă ş.a.) şi este sprijinit în modul cel mai evident de S.U.A. şi de cercurile influente.În aceste condiţii,statele avute în vedere nu vor putea rezista multă vreme presiunilor de tot felul la care vor fi supuse şi vor trebui să dea urmare cererilor”.(1).Documentul este semnat de ambasadorul român Ion Maxim şi de directorul Dumitru Ceauşu(şeful Direcţiei Juridice şi a Tratatelor din cadrul M.A.E.,la acea dată).
La 10.08.1995,Avshalom Meghiden,ambasadorul Israelului la Bucureşti prezintă la MAE revendicările evreilor din Israel:400.000(cifră obsedantă) de propietăţi imobiliare.Se întocmeşte nota „Problema bunurilor evreieşti din România”.
Pentru următoarea informaţie nu sunt sigur sută la sută.Se pare că evreii au fost despăgubiţi încă din anul 1946.Lucreţiu Pătrăşcanu,ministrul Justiţiei de atunci,a emis o lege în acest sens,care a fost promulgată de tânărul rege Mihai I.
Iată ce avea să scrie Cristian Tudor Popescu:”Acuzaţi de crimă sunt tot românii,foşti şi viitori.A făcut-o acum laureatul Nobel pentru Pace,Elie Wiesel:”România a ucis,a ucis,a ucis”…Dar acelaşi lucru l-a spus cu o lună în urmă ambasadorul S.U.A.,Michael Guest,care nu e bătrân,nu e vreu şi reprezintă poziţia politică a Americii:”România a participat la Holocaust nu doar prin deciziile şi acţiunile lui Antonescu şi Gărzii de Fier(fals,nota TF),ci prin cetăţenii care au sprijinit acele evenimente în mod deschis,sau prin tăcerea lor”.Oare intrarea în NATO înseamnă să trăim şi cu ochii în pământ şi noi,şi copii noştri?Se pare că nu.America ne pune în genunchi şi cu fruntea în ţărână.Alaltăieri,România a semnat cu S.U.A. un tratat prin care militarii americabi aflaţi pe teritoriul românesc sunt scoşi de sub jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale.Prin urmare,dacă un militar american din trupele deplasate în România îşi pierde controlul şi porneşte cu tancul prjn Ţăndărei,trăgând în stânga şi în dreapta,România nu va face apel la C.P.I. fără acordul S.U.A….Americanii au încecrat să impună acest tratat Uniunii Europene şi au fost refuzaţi,chiar şi de aliaţii tradiţionali…Un astfel de tratat consfinţeşte,de fapt,punerea militarului american deasupra tuturor celorlalte fiinţe omeneşti de pe continentul european.S.U.A. face astfel doveda unei mentalităţi de ocupant imperial,binecunoscută de-a lungul veacurilor.:justiţii locale şi internaţionale.America poate să acuze o ţară întreagă,România,de crime de război,dar nici ultimul soldat american nu poate fi judecat de comuniatea internaţională…”(2)…

ADERAREA ROMÂNIEI LA N.A.T.O. CONDIŢIONATĂ
Opinia publică românească nu a fost informată că aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică a fost condiţionată.
În martie 2002,la Bucureşti a avut loc Conferinţa conducătorilor naţiunilor doritoare de a adera la N.A.T.O.A fost invitată şi o delegaţie a comunităţilor evreieşti condusă de Rabinul Andrew Baker.În timpul întâlnirilor şi consfătuirilor,oficialii români au fost confruntaţi cu nenumărate apeluri prin care României i se cerea să îşi asume responsabilitatea memoriei şi suferinţei populaţiei evreieşti din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.Nenumărate întrebări au fost adresate referitoare la măsurile luate pentru a evita situaţia în care Mareşalul Ion Antonescu ar putea deveni un erou naţional pângărindu-se astfel memoria evreilor români exterminaţi în urma politicii sale.În repetate rânduri au fost formulate cereri ferme de elaborare şi adoptare a unor legi care să stopeze răspândirea antisemitismului,înainte ca acest fenomen să devină un fenomen social scăpat de sub control.
Elie Wiesel a inaugurat personal un monument al Holocaustului în România.Înainte de a părăsi plaiurile mioritice i-a avertizat pe preşedintele Ion Iliescu şi premierul Adrian Năstase:”Nu întoarceţi spatele trecutului.Integraţi-l în viaţa voastră şi veţi înflori.Uitaţi-l şi veţi fi osăndiţi.”
Cum era de aşteptat,oficialii români s-au conformat.În martie 2002,ca rezultat al presiunilor internaţionale,primul ministru Adrian Năstase a iniţiat Ordonanţa Guvernamentală de Urgenţă nr.31/28.03.2002 „privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist,rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.”Acest act normativ încearcă să definească fenomenul de xenofobie şi anti-semitism ca un fenomen social şi o crimă inacceptabilă care trebuie redusă la minimum şi pedepsită dacă este comisă.
A urmat apoi tăvălugul.Când Senatul american a votat unanim în favoarea extinderii N.A.T.O.cu încă 7 state:Bulgaria,Estonia,Letonia,Lituania,România,Slovacia şi Slovenia,a precizat că aderarea va avea loc numai dacă aceste ţări au acţionat şi acţionează pentru:
-restituirea propietăţilor confiscate în timpul Holocaustului şi al epocii comuniste;
-deschiderea şi liberul acces la arhivele referitoare la Holocaust şi perioada comunistă;
-constituirea unor comisii competente,formate din istorici şi alţi specialişti,care să elucideze şi să raporteze public adevărul cu privire la rolul guvernelor şi societăţilor lor în timpul Holocaustului şi al epocii comuniste(ce frumos sună,nu?);
-colaborarea directă a guvernelor celor 7 ţări cu alte guverne,în primul rând cu administraţia americană,ca şi cu societatea civilă,pentru ca popoarele celor 7 ţări invitate să izbutească să-şi asume şi să depăşească greşelile trecutului şi în privinţa Holocaustului şi a epocii comuniste.

„HOLOCAUSTUL DIN ROMÂNIA” –NERECUNOSCUT DAR PLĂTIT CU 4,3 MLD. EURO!
La 13.06.2003,cu ocazia aprobării Acordului de Cooperare dintre Arhivele Naţionale ale României şi Muzeul Holocaustului din SUA,un comunicat al Guvernului român arăta că.”înlăuntrul hotarelor României nu a avut loc un Holocaust.”Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a publicat însă acte doveditoare din care reiese că au murit 250.000 de evrei,iar Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Anti-Semismului(MCA) din România,asociaţie afiliată la Liga Anti-Defăimare din SUA,solicita premierului Adrian Năstase să retracteze în mod public negarea Holocaustului.Şi din cele de mai sus,o sursă evreiască credibilă recunoaşte că,în România,au murit 250.000 de evrei şi nu 400.000.
Ministrul Culturii,Răzvan Teodorescu,a arătat că evreii au fost ucişi în Transnistria,spaţiu ocupat şi guvernat de trupele române,dar în afara teritoriului românesc.
Până la urmă Guvernul român a amendat declaraţia făcută în 13 iunie.
Apoi preşedintele Ion Iliescu a afirmat.”Masacrele de la Bucureşti şi Iaşi din 1941 şi trimiterea evreilor în lagăre de concentrare din Transnistria au avut loc,dar liderii din acea perioadă sunt responsabili pentru aceste evenimente…Este imposibil să fie acuzat poporul român şi societatea românească pentru acest lucru…Înseamnă asta că bieţii cetăţeni români de azi să plătească pentru ceea ce s-a întâmplat atunci?Merită să îi jupuim pe cei care trăiesc acum în suferinţă pentru a-i compensa pe ceilalţi?”El a precizat că procesele prin care se solicită restituirea propietăţilor evreieşti trebuie fie amânate,fie respinse.
Cotidianul Jerusalem Post a fost foarte revoltat de aceste declaraţii,şi considera că în România are lor o recrudescenţă a fascismului.”Preşedintele Ion Iliescu a ofensat sensibilităţile evreieşti în câteva ocazii recente,cu comentarii care au mers de la negarea Holocaustului şi au ajuns la o dezvinovăţire colectivă a României de orice culpabilitate pentru rolul său în masacrarea în masă a evreilor în cel de-al doilea război mondial.”Acelaşi ziar scrie că aceste declaraţii nu urmăresc altceva decât sustragerea României de la plata unor „compensaţii simbolice minuscule”,şi a chemat la izolarea şefului statului român pe scena internaţională.Ministrul israelian de Interne,Avraham Porez,născut în România,l-a declarat „persona non grata”.
Preşedintele Iliescu a răspuns că România recunoaşte suferinţele evreieşti.Problema compensaţiilor este însă una delicată.”În condiţiile României de astăzi,în care unul din trei români trăiesc în sărăcie,a plăti circa 9-10 miliarde de dolari într-un timp scurt poate provoca grave dezechilibre economice şi sociale.De aceea,preşedintele Ion Iliescu este pentru retrocedarea în natură a propietăţilor existente şi pentru o eşalonare în timp a despăgubirilor în bani”,se comunica de către Biroul de Presă al Administraţiei prezidenţiale.Cotidianul Haretz a dat o cifră exactă a „minusculei compensaţii”:5,3 miliarde de dolari!Aş fi tare curios să ştiu cum s-a ajuns la această cifră?Cum au fost evaluate suferinţele?Dar crimele?
Zeev Schwartz,preşedintele „Uniunii Evreilor Originari din România care trăiesc în Israel”(H.O.R.),a ameninţată că „dacă situaţia va continua,îmi iau angajamentul,în numele zecilor de mii de evrei originari din România,pe care H.O.R. îi reprezintă,că voi apela la Curtea Internaţională de la Strasbourg,pentru a ni se face dreptate.Actuala poziţie adoptată de România nu-i va servi intrării în NATO şi nici în Comunitatea Europeană.”
Lucrurile s-au limpezit.În sensul că oficialii români au cedat pe toate liniile.Preşedintele României,Traian Băsescu a semnat un acord cu Israelul,în virtutea căruia ţara noastră va plăti 4,3 miliarde de auro despăgubiri pentru „Holocaustul petrecut pe teritoriul României”!Dacă avem în vedere faptul că România este singura ţară din lume care nu percepe de la americani nici un cent pentru chiria terenurilor puse la dispoziţia lor pentru a-şi construi bazele militare!!-măsură hotărâtă de acelaşi preşedinte-ne dăm seama în slujba cui se află guvernanţii noştri.

MISTERELE HOLOCAUSTULUI DIN ROMÂNIA (III)

SALVATORUL ANTONESCU – EXECUTAT, ASASINUL HORTHY - REABILITAT
Redau mai jos un articol/scrisoare apărută în nr.564/2.04.2008 al publicaţiei New York Magazin,publicaţie a diasporei româneşti din SUA:
„Stimate domnule editor Grigore L.Culian, Mă numesc Robert Horvath,sunt de profesie cineast,absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti(IATC) şi am lucrat la mai multe studiouri din România,îndeosebi la Televiziunea Română.Actualmente,îmi continui activitatea la studioul meu de film „Kiro Studio International”,cu sedii în Manhattan(New York) şi Tokio.Sunt cunoscut,de asemenea,în calitate de grafician,ilustrator şi pictor.
În data de 20 martie 2008 a avut loc,la Institutul Cultural Român din New York,un eveniment dedicat special Holocaustului din România,din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.La acea manifestare a participat şi o delegaţie din România remarcându-se prezenţa d-lui general Mihai Ionescu,directorul Muzeului Holocaustului din Bucureşti.
Pentru că adevărul istoric a fost prezentat unilateral şi subiectiv,am avut o intervenţie,pe care,în cazul că o consideraţi pertinentă,vă rog să o publicaţi în ziarul Dvs.Redau mai jos intervenţia mea la acest eveniment.
Cuvintele sunt traduse din limba engleză,deoarece la ICR New York este încă interzisă folosirea limbii române.
Doamnelor şi domnilor,
Deoarece v-aţi referit în expunerea Dvs. la necesitatea ca generaţiile viitoare să afle adevărul despre tragedia Holocaustului şi pentru că astăzi copiii învaţă la şcoală că românii sunt vinovaţi de genocid,aş vrea ca ei să afle şi faptul că românii au fost aceia care au salvat întreaga populaţie evreiască de pe teritoriul actual al României(fără supărare,dar aici a exagerat-nota TF).Asistăm la un fapt unic în istoria celui de-al Doilea Război Mondial,anume acela că un om s-a opus presiunii germane,salvând mai mult de jumătate de milion de oameni de la pieire.Acest miracol românesc se datorează în primul rând poziţiei intransigente şi plină de curaj a mareşalului Ion Antonescu.În al doilea rând mai trebuie ţinut cont şi de caracterul specific al societăţi româneşti din perioada respectivă.Mă refer aici la Ion Brătianu,Iuliu Maniu,la partidele istorice,la Regina Elena,la Dr.Lupu,la Patriarhul Nicodim,la mitropolitul Bălan,la întreaga Biserică Ortodoxă Română şi la mulţi alţii care au pus umărul la salvarea evreilor.Cred însă că factorul principal îl reprezintă mentalitatea,psihologia şi omenia românilor…”(1).
Dinu Giurescu conchide că 108.000 de evrei români au fost exterminaţi de autorităţile române.Florin Constantinescu estimează că au fost supuşi decimării cca.200.000 de evrei români şi ucraineni.Andrei Pippidi acceptă cifra de 120.000,produsă de istoricul german Christa Zach,ca reflectând „cea mai(…)temeinică cercetare”.
Între 110.000 şi 120.000 este şi numărul indicat de Lucian Boia.
Aceste cifre nu includ victimele din rândul populaţiei evreieşti ucrainene sau ruse.
Estimările istoricilor evrei de origine română stabiliţi în SUA sau în Israel,sunt considerabil mai ridicate,ajungând-se la cifra de 410.000(Jean Ancel).
Tragedia umană nu poate fi folosită în scopuri speculative,nu suntem, la o competiţie a suferinţelor.Câţi cunosc gestul unui preşedinte american?L-am numit pe Ronald Reagan care a refuzat să viziteze fostul lagăr german din Dachau.Acest gest ar trebui să dea de gândit.Fiinţa umană trăieşte într-o epocă în care îi este ameninţată însăşi supravieţuirea.Toţi laolaltă,evrei şi creştini,musulmani şi budhişti,ori indiferent de religie,avem nevoie unii de alţii.Prezentarea denaturată a adevărului nu ajută acestei cauze.
Tocmai din această cauză am prezentat relatările unor perssonalităţi de frunte ale comunităţilor evreieşti despre guvernarea Antonescu.Nu pentru a promova cultul acestuia.Ci pentru Adevăr…

„PRIETEN AL EVREILOR?”
Aşa este considerat Miklos Horthy de către unguri şi o parte a liderilor sionismului mondial.Câteva precizări necesare.
În primul rând,nu a fost „amiralul fără flotă”.Născut la Baia Mare,Miklos Horthy,Duce de Szeged şi Otranto a fost amiralul flotei Austro-Ungare,cîştigând mai multe bătălii cu flota italiană.La 1 noiembrie 1918,din ordinul împăratului Carol a predat flota noului Regat al Sârbilor,Croaţilor şi Slovenilor.
Sfârşitul Primului Război Mondial a lăsat Ungaria fără acces la mare,iar serviciile amiralului Horthy nu mai erau necesare.După ce armata română a eliberat Ungaria de sub regimul comunist,s-a retras,iar la 16.11.1919 Horthy şi-a făcut intrarea triumfală în Budapesta în postura-i celebră deja-călare pe un cal alb.La 1 martie 1920,cu 131 voturi pentru din 141,Parlamentul ungar l-a ales regent al Ungariei,iar la 7.11.1921,după două tentative nereuşite ale regelui Carol de a-şi salva tronul,devine unicul stăpânitor al Ungariei prin modificarea Constituţiei.De la 1 martie 1920 până la 15 octombrie 1944 a condus Ungaria de pe o poziţie conservatoare,cu înclinaţii de dreapta.
Pentru a-şi păstra puterea,a cochetat cu fascismul,dar nu a agreat mişcarea fascistă din Ungaria.Mai ales Partidul Crucilor cu Săgeţi,pe al cărui lider-Ferenc Szaler-l-a întemniţat.
Urmărind refacerea Ungariei Mari,a devenit vasalul lui Hitler.Prin primul arbitraj de la Viena,din noiembrie 1938,Ungaria a primit o treime din Slovacia,iar în aprilie 1939 şi o parte din Rutenia.În 1940,prin cel de-al doilea Arbitraj de la Viena(Dictatul de la Viena în istoriografia română),Ungaria a anexat nord-vestul Transilvaniei,cu o populaţie majoritar românească.În 1941,după dezmembrarea Jugoslaviei,Ungaria a mai primit şi Banatul Sărbesc în care,însă,la insistenţele generalului Antonescu,Hitler a lăsat guvernator german.
Am considerat necesar să-l prezint,pe scurt,deoarece a încercat să-şi asigure spatele pentru crimele săvârşite de regimul său.
La începutul lui 1943,Horthy şi guvernul ungar îşi manifesta tot mai clar intenţia de a scoate Ungaria din război.În faţa acestei situaţii de neconceput,la 19 martie Hitler ordonă declanşarea Operaţiunii „Margarethe I”.Opt divizii germane ocupă Ungaria.Odată cu ele a sosit şi Adolf Eichmann,şeful secţiei din ministerul Securităţii germane ce se ocupa cu
deportarea evreilor,în fruntea Sonderkomando-ului său,format din circa 150 de specialişti în „vânătoarea de evrei”,stabilindu-şi cartierul general la Budapesta.
Suveranitatea Ungariei a devenit o farsă,germanii devenind şefii reali ai statului.Pe data de 22 martie Szojai Dome a fost numit prim-ministru şi ministru de Externe.El este cel care a ordonat începerea aplicării „soluţiei finale”.Horthy a rămas şeful statului.
În Ministerul de Interne ungar au fost numiţi „doi antisemiţi notorii,Laszlo Endre şi Laszlo Baky,responsabili cu rezolvarea „problemei evreieşti”,care au înlesnit considerabil activitatea subordonaţilor lui Eichmann.După numirea sa ca secretar de stat,Baky a declarat cinic şi fără echivoc:”Sarcina mea priveşte stârpirea totală şi devinitivă a ticăloşiilor evreieşti şi a stângii politice.Sunt convins că Guvernul va reuşi să ducă la bun sfârşit această
misiune covârşitoare care este de o importanţă politică colosală”.Bombardamentele aliate asupra Budapestei deveniseră mai frecvente.Baky,susţinut de Gestapo şi SS,încercase printr-o lovitură de stat să ajungă la putere.”L 4 iulie 1944”,scrie Brahan,”Horthy l-a rugat pe
Edmund Veesenmayer(emisarul plenipotenţiar al lui Hitler în Ungaria-n.a.) să retragă Gestapoul,ca suveranitatea Ungariei să poată fi restabilită.Şi-a exprimat totala nemulţumire pe care o simţea faţă de Sztoja,şi dispreţul pe care îl avea pentru Baky şi Endre(responsabili cu deportarea evreilor-n.a.).Două zile mai târziu,Horthy l-a informat pe ambasadorul Germaniei că intenţionează să oprească deportările evreilor,iar la 7 iulie 1944 Horthy ordona „încetarea transferului de evrei către Germania”.Horthy se baza pe loialitatea armatei maghiare,pe prietenii politici şi pe fiul său,Horthy Miklos junior,care stabilise legături cu Aliaţii,cu şefii evreimii budapestane şi cu diverse grupuri antinaziste”.(2).
Când l-a numit pe Baky Horthy i-a spus:”Te numeri printre ofiţerii mei vechi din Seghedin,şi ştiu că îmi eşti devotat,mă încred total în tine,deoarece te numesc,în aceste zile negre,secretar de stat la Ministerul de Interne.Azi avem nevoie de cei mai buni unguri…Urăsc evreii galiţieni şi comunişti.Afară cu ei din ţară!Afară!Afară!”(3).
Fiind pus în faţa capitulării României şi a trecerii acesteia de partea Aliaţilor,Horthy a demis guvernul şi a încercat formarea unuia nou.În paralel,a purtat negocieri cu sovieticii.La 15.10.1944 Horthy anunţa la radio,oficial,că Ungaria ieşea din război.Cu ceva timp înainte,Hitler îi ordonase celebrului Otto Skorzeny să execute o misiune specială în Ungaria.Fiul lui Horthy a fost luat ostatic.Skorzeny a intrat în Budapesta cu 42 de tancuri şi cu unitatea sa specială Goliath.La 16.10.1944,Horthy este arestat în palatul regal din Buda,forţat să revoce armistiţiul,după care a abdicat.
Restul războiului l-a petrecut în arest,într-o casă,în Bavaria.În mai 1945 a fost arestat de americani.
Am prezentat unele lucruri inedite despre Miklos Horthy tocmai pentru ca cititorul să poată face o comparaţie între modul în care este perceput acesta în Ungaria-erou naţional şi „prieten al evreilor”,şi destinul tragic al mareşalului Ion Antonescu.
Repet,Horthy a căutat să-şi asigure viitorul după terminarea războiului,să-şi asigure un alibi.

FALSIFICĂRI CARE JIGNESC
Academia Ungară de Ştiinţe a patronat publicarea Istoriei Transilvaniei,o „operă” vastă,în trei volume masive.Cel care are răbdarea să o citească cu luciditate remarcă că întreaga „operă” prezintă denaturări şi falsuri,aprecieri tendenţioase,omisiuni deliberate.Fiecare capitol falsifică etapele şi momentele pe care le abordează.Tocmai pentru a minimaliza crimele regimului horthyst.Voi exemplifica prin cel mai tragic eveniment:aplicarea „soluţiei finale”,adică exterminarea populaţiei evreieşti din partea de nord a Transilvaniei cotropită de Ungaria horthystă.
Pentru a minimaliza acest Holocaust,capetele luminoase care au conceput această Istoria a Transilvaniei îi acordă doar patru rânduri şi jumătate!Deci,exterminarea fizică a unei populaţii care trăia de secole pe aceste meleaguri,este tratată într-o singură frază.Şi aceasta mincinoasă.Concret:”După ocupaţia germană,în 1944,autorităţile ungare-în pofida protestelor curajoase ale intelectualilor progresişti şl ale capilor bisericii,ca de pildă,a episcopului Marton Aron-au transportat o parte însemnată a populaţiei evreieşti din Transilvania de Nord,vreo 90-100.000 de oameni,în lagărele de concentrare din Germania,condamnându-i la pieire”.Atât!
Într-o „operă” de 2.000 de pagini,această frază a fost strecurată la pagina 1757.Aproape cinci ani de crime individuale şi colective,exterminarea fizică a unei întregi populaţiii într-o
singură frază?Ce istorie este aceasta? O minimalizare jignitoare a unuia din cele mai mari asasinate în masă din istoria omenirii.Opinia publică internaţională este indusă în eroare.Istoria este falsificată grosolan.
După autorii acestei Istorii de batjocură Holocaustul evreilor în Ungaria Mare a început „După ocupaţia germană.în 1944…”Probitatea ştiinţifică,etica istoriei sunt batjocrite.Pe bună dreptate,cititorul se întreabă:”Până la ocuparea Ungariei de către trupele germane,evreilor din Transilvania de Nord nu li s-a întâmplat chiar nimic?”
Pătrunzând în nord-vestul României,aparatul represiv horthyst a fost îndreptat asupra populaţiei româneşti,în special a evreilor.Au fost săvârşite mii de crime individuale şi colective,care încă sunt vii în mintea urmaşilor martirilor de la Trăznea,Cerişa(judeţul Sălaj),din Vişeu şi Tăşnad sau la Sucutard,lângă Gherla.Care dor până la urlete neputincioase.O teorare fără precedent a fost instaurată în teritoriul cedat Ungariei.Suferinţele a zeci de mii de oameni sunt ignorate de autorii „operei”.”E greu de crezut,pentru că lucrarea lui Ghideon Hausner,procurorul general al cunoscutului proces intentat criminalului de război Eichmann,apărută în traducere la Budapesta cu titlul „Sentinţă la Ierusalim”,arată că în vara lui 1941,la scurt timp după ce Germania nazistă atacă Uniunea Sovietică,autorităţile ungare îi strâng pe toţi aşa zişii „evrei din Răsărit”,adică pe cei care nu aveau cetăţenie ungară(foşti evrei polonezi,români şi cehoslovaci) şi-i târăsc în zonele abia cucerite din Polonia Răsăriteană.Acolo,SS Obersturmbanmfuhrer Jeckalm s-a angajat ca „până la 1 septembrie îi va lichida pe aceşti jidani”(pe cei deportaţi din Ungaria,Transilvania de Nord şi pe cei localnici-n.n.).Şi s-a ţinut de cuvânt.Einsatz-gruppe C. de sub comanda lui i-a nimict pe toţi la Kemenec-Podolsk şi în oraşele vecine.Numărul victimelor a depăşit cifra de 20.000.Doar câţiva au reuşit să scape ca prin minune,să ajungă la Budapesta şi să povestească cele întâmplate”(4)
Cum de sunt uitate suferinţele bărbaţilor evrei,în număr de 50.000,înrolaţi în companiile de muncă forţată?Dintre care circa 42.000 au murit.Dar cei 1.000 de evrei asasinaţi în ianuarie-februarie 1942 la Novi Sad?
Toate aceste crime s-au petrecut în timpul regimului lui Miklos Horthy.
Se minte în continuare.Nici un intelectual progresist,nici un cap al bisericii nu a protestat curajos.Marton Aron a protestat curajos,dar el era episcop la…Alba Iulia.În România.La 18 mai 1944 a trecut graniţa şi a protestat la catedrala „Sf.Mihail” din Cluj.Pentru aceasta a devenit „persona non grata” pe teritoriul ocupat de regimul hortyst.Şi trimis înapoi în ţară.
Şi cum adică?”(…) au transportat o parte însemnată a populaţiei din Transilvania de Nord,vreo 90-100.000 de oameni…”Cum poţi scrie că „o parte însemnată” când toţi evreii din nordul Transilvaniei au fost deportaţi-nu transportaţi-,în baza listelor întocmite din timp.Nu „în lagărele de concentrare din Germani” ci în lagărul de exterminare Birkenau-Auschwitz.Toţi.
Iar cifra de maxim 100.000 este dinadins micşorată.Numărul evreilor supuşi „soluţiei finale” a fost de peste 166.000.Iar aceasta a fost urmarea directă a politicii fasciste,rasiste şi antisemite,promovată de regimul lui Horhy.
Autorii acestei „opere” caută să atenueze rolul şi zelul horthyştilor în adoptarea „soluţiei finale”,mergând până la încercarea de a le diminua răspunderea.Aproape că îi absolvă de toate,aruncând vina pe nazişti.Însă documentele vremii îi acuză.În sentinţa nr.B.X.4419 din 7 ianuarie 1946,în procesul Endre,Baky(secretari de stst) şi Iarros(ministru de Interne),Tribunalul Poporului din Budapesta va arăta:”Nu poate exista nici o îndoială că efectuarea concentrării şi deportării peste graniţă a unui număr de 434.351 persoane,cu locuinţe răspândite în diferite părţi ale ţării în numai două luni a fost posibilă exclusiv datorită cooperării active a autorităţilor ungare cunoscătoare a situaţei locale…La timpul său,mai multe personalităţi germane(Eichmann,Wislicany),au declarat că situaţia din Ungaria este specială,pentru că Endre şi Baky dictează un tempo mai rapid în afacerile evreieşti decât înşişi nemţii.Iar,potrivit depoziţiei lui Veesenmayer,Eichmann Adolf,specialistul Berlinului în Ungaria pentru rezolvarea problemei evreieşti,i-a comunicat că,în esenţă desfăşurarea deportării se bazează pe jandarmerie şi administraţia ungară,pentru că el nu dispune decât de un mic comandament”.
După cum se ştie,guvernanţii de atunci de la Budapesta n-au vrut în nici un chip să recunoască public crima pe care au iniţiat-o şi au săvârşit-o cu meticulozitate sadică şi sălbăticie gregară.”Cu încăpăţânare şi neruşinare stupefiantă,guvernul horthyst,apoi cel szalisist,au negat crima săvârşită împotriva evreilor.La 7 Noiembrie 1944,Ambasada Elveţiei,care reprezenta interesele României la Budapesta,a prezentat Ministerului de Externe ungar o notă în care guvernul român solicita Crucii Roşii Internaţionale să cerceteze autenticitatea ştirilor privind intenţia guvernelor german şi ungar de a-i lichida pe evreii deportaţi din nordul Transilvaniei şi comunica,totodată,faptul că studiază măsuri menite să determine guvernele amintite să se abţină de la măsuri extreme faţă de evrei.
Răspunsul la notă a fost trimis Ambasadei Elveţiei la Budapesta la 15 Noiembrie.Guvernul nazist afirma că evreii din Transilvania de Nord-ale căror trupuri de luni de zile fuseseră transformate în fum şi cenuşă la crematoriile Berkenau-Auschwitz-nu au fost deportaţi ci mobilizaţi la munci la fel ca toţi cetăţenii ungari.În continuare se scria negru pe alb că nu-i ameninţă nici un pericol(pe evrei-n.n.),ci din contra,ei se bucură de un bun
tratament,de o aprovizionare regulată,acordându-le munci sigure şi importante.Asemănătoare este şi situaţia românilor care efectuează munci obligatorii”.88).
Autorii acordă mai mult spaţiu Holocaustului evreilor din România.Şi aici minciuna este la ea acasă.Spre exemplu,se subliniază că:”În timpul celui de al doilea război mondial,potrivit aprecierilor,în România,mai ales la est de Carpaţi,au fost omorâţi 337.000 de evrei”.
Generaţiile de azi au datoria morală de a cunoaşte aceste crime,atitudinea guvernelor faţă de „soluţia finală”.În acest sens istoricii au o mare obligaţie,deoarece asemenea evenimente nu se pot şterge din Istorie.Oricâte decrete şi ordine ministeriale se vor da.

MISTERELE HOLOCAUSTULUI DIN ROMANIA (II)

HOLOCAUSTUL – ISTORIE IMPUSĂ PRIN LEGE…
La începutul mileniului al III-lea liderii politici,guvernele şi
politicienii au impus,mai mult ca oricând,modelarea trecutului în
conformitate cu interesele prezentului.În
SUA,Germania,Franţa,Belgia,România etc. au fost adoptate pe bandă
rulantă legi şi directive care impun „adevărul istoric”.Faţă de toate
acestea istoricii adevăraţi,care îşi respectă deontologia profesională
îşi spun cuvântul.Prezint protestul publicat de ziarul Liberation pe
13.12.2005,semnat de istorici renumiţi ca:Jean-Pierre Azema,Elisabeth
Badinter,Marc Ferro,Jacques Julliard,Pierre Nora,Mona
Ozouf,Jean-Pierre Vernant,and Pierre Vidal-Naquet:
„Mişcaţi de intervenţiile politice din ce în ce mai frecvente în
aprecierea evenimemtelor trecutului şi de procedurile judiciare care
îi ating pe istorici şi gânditori,noi susţinem următaorele principii:
Istoria nu este o religie. Istoricul nu acceptă nici o dogmă,nu
respectă nici o interdicţie,nu cunoaşte tabu-uri.El poate să fie
incomod. Istoria nu este morală.Istoricul nu are rolul de a exalta
spiritele sau de a condamna,el explică.
Istoria nu este sclava actualităţii.Istoricul nu aplică asupra
trecutului schemele ideologice contemporane şi nu introduce în
evenimentele din trecut sensibilitatea actuală.
Istoria nu este memorie.Istoricul,îmtr-un demers ştiinţific,adună
amintirile oamenilor,le compară între ele,le confruntă cu
documente,obiecte,urme şi stabileşte faptele.Istoria tinde să păstreze
memoria,nu se reduce la ea.
Istoria nu este un obiect juridic.Într-un stat liber,nici
Parlamentul,nici autoritatea judiciară nu au dreptul că definească
adevărul istoric.
Politica statului,chiar animat de cele mai bune intenţii,nu este
politica istoriei.
Constituie o violare a acestor principii că anumite articole de
lege-anume legea din 13 iulie 1990,cea din ianuarie 2001,cea din 21
mai 2001,cea din 23 februarie 2005-au restrâns libertatea
istoricului,i-au indicat sub ameninţarea sancţiiunilor ce trebuie să
cerceteze şi ce trebuie să găseasacă,i-au impus metode de cercetare şi
limite.Noi cerem abrogarea acestor articole nedemne de un regim
democratic”.
Contrar poziţiei istoricilor francezi,în România,istoricii şi
cercetătorii în domeniu,reprezentanţii societăţii civile nu au
reacţionat la legile şi directivele date de guvernanţi,nu au protestat
într-un grup omogen faţă de falsificarea istoriei.Reacţii timide au
fost pronunţate faţă de „Raportul Tismăneanu”,raport ale cărui
concluzii şi verdicte vor fi schimbate pe măsura deschiderii
arhivelor.
Recent,a văzut lumina tiparului o lucrare esenţială pentru cunoaşterea
guvernării antonesciene:”Al III-lea Reich şi Holocaustul din
România(1940-1944).Documente din arhivele germane”,editată de
Institutul pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
În „Dosarele ultra secrete” numărul 524,30.08.2008,Teşu Solomovici m-a
încântat cu un articol pertinent referitor la „Mareşalul Ion Antonescu
în noile documente din Arhivele germane”.Ottmar Traşcă şi Dennis
Deletant,cei doi istorici care au scris lucrarea amintită,consideră că
refuzul mareşalului de a permite deportarea evreilor-români în
lagărele de exterminare naziste şi oprirea,în general,la 13.10.1942,a
oricărei deportări în Transnistria,ar fi o „pretinsă rezistenţă”.”Deşi
documentele existente şi traduse acum în româneşte atestă această
„rezistenţă”a mareşalului,totuşi ea nu e recunoscută ca atare.Probabil
pentru că o asemenea interpretare ar da apă la moară,aşa cum scrie
Dennis Deletant,”percepţiei distorsionate cu privire la politica
antisemită a regimului antonescian”.Nimic mai fals!Din
nefericire,există mulţi istorici care cred aşa”,scrie Teşu
Solomovici.Şi continuă:”Personal,nu am putut înţelege niciodată de ce
unele gesturi,hai să le spunem „pro-evreieşti” ale mareşalului,trebuie
estompate,de parcă adevărul despre natura antisemită a regimului
antonescian ar avea de suferit din această cauză.Şi dacă mi-e drag
Platon,mai drag îmi este adevărul,aşa că o voi spune apăsat:mareaşlul
Ion Antonescu a anulat,la 13 octombrie 1942,planul german de deportare
a evreimi române în lagărele de exterminare din Polonia,salvând astfel
cele câteva sute de mii de evrei trăitori în
Muntenia,Moldova,Dobrogea,Banat şi Transilvania de Sud”.
Visul lui Antonescu a fost o România curăţată de elemente străine
şi,în special,de evrei,fapt pentru care a acţionat în
consecinţăVoinţa şi-a exprimat-o clar în vara anului 1942,spunând:”Îmi
este egal dacă aceste elemente,(evreii,n.n.),trec dincolo de Bug,în
Transnistria,sau dincolo de Mediterana,în Palestina,esenţial este ca
aceste elemente să plece de pe teritoriul nostru”.
Mareşalul a fost foarte explicit:evreii să plece,nu că fie ucişi.Adică
o „purificare” a României.Cine contiuă să traducă acest termen cu
„lichidarea fizică a evreilor” comite o mare eroare…

JOSEPH GOEBBELS – NEMULŢUMIT CĂ ROMÂNIA SALVA EVREI DIN TOATĂ EUROPA
În „Jurnalul” său,ministrul propagandei publice germane,îşi exprima
făţiş nemulţumirea faţă de aliatul lui Hitler,Mareşalul Ion
Antonescu.”Lucrurile din România se desfăşoară aşa cum m-am
temut.Antonescu guvernează cu ajutorul masonilor şi al duşmanilor
Germaniei.Minorităţile noastre sunt asuprite,Reich-ul şi-a dat atâta
osteneală degeaba!”.
„Despre guvernatorul Alexianu,căpitanul comandor de marină Georg
Mensink,comandantul militar german al zonei maritime Odesa,ne-a
informat că s-a organizat,cu aprobarea autorităţilor de la Bucureşti
plecarea din portul Constanţa,fără o escortă adecvată,a numeroase
vapoare cu evrei din România şi refugiaţi în România din diverse
colţuri ale Europei,cu destinaţia Palestina.Se va pune în vedere
autorităţiolor de la Bucureşti,domnului vicepreşedinte Mihai
Antonescu,oprirea de îndată a unor asemnea transporturi şi eventual
demiterea lui Alexianu.”
„Reprezentanţii noştri de la Bucureşti,domnii Killinger şi Clodius,vor
trebui să atragă hotărât atenţia guvernului Antonescu,că Reich-ul
german face eforturi şi sacrificii enorme pentru purtarea războiului
şi obţinerea victoriei finale şi noi nu înţelegem şi nu acceptăm
faptul că din Transnistria administrată de români au plecat nenumărate
vagoane cu alimente pentru ajutorarea Franţei…Ba mai mult,profesorul
Alexianu,guvernatorul Transinistriei,aservit total prieteniei cu
profesorii universitari din Franţa,şi-a permis să dirijeze special un
vagon special cu ajutoare alimentare Facultăţii de Drept din
Bordeaux,un centru plin de masoni şi evrei care menţin legătura
deschisă şi pe faţă cu duşmanii Reich-ului.”
Extrasele de mai sus au fost depuse de Şerban Alexianu,fiul fostului
guvernator al Transnistriei,la dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justţie,care a judecat recursul declarat de Parchet
împotriva decitiei Curţii de Apel Bucureşti,care a hotărât
reabilitarea parţială a Mareşalului Antonescu,a lui Gheorghe Alexianu
şi a altor colaboratori apropiaţi ai Mareşalului,judecaţi şi
condamnaţi de Tribunalul Poporului în 1946.Oare ordinele cui le-a
executat Parchetul?Ale americanilor ori ale evreilor?

DUPĂ DIKTAT, AU SUPRAVIEŢUIT…15.000 DIN 200.000
Pe data de 12.04.1987,eminentul profesor Raoul Şorban a ţinut o
cuvântare la Institutul pentru studierea Holocaustului din Haifa din
care reiese că,la data de 5 septembrie 1940 a început ocuparea
efectivă a Transilvaniei de Nord de către armata regatului
ungar,teritoriu format din 11 judeţe,cu o populaţia de circa 3
milioane de locuitori:
-cca.1.700.000 de români;
-cca.900.000 de maghiari;
-cel puţin 200.000 de evrei;
-cca.40.000 de saşi şi
-un număr neprecizat de ucraineni(ruteni),slovaci,armeni şi ţigani.
La sfârşitul celor patru ani de ocupaţie maghiară,în septembrie
1944,situaţia demografică se prezenta astfel:
-numărul românilor a scăzut la circa 1 milion:cca.400.000 au fost
expulzaţi ori s-au refugiat în România(vechiul Regat),cca.150.000 au
murit ca soldaţi pe front(încorporaţi în armata ungară) sau în
companiile de muncă forţată,iar cca.150.000 erau mobilizaţi în
companiile de muncă forţată;
-numărul maghiarilor a crescut cu circa 200.000 prin transfer de
populaţie în locul românilor şi al evreilor;
-numărul saşilor a scăzut la cca.15.000.Restul erau înrolaţi în armata
lui Hitler ori au părăsit Transilvania de Nord odată cu armata germană
în retragere;
-practic,nici un evreu nu a mai rămas în teritoriul cedat Ungariei.92%
au fost deportaţi în lagărele de exterminare naziste,majoritatea fiind
masacraţi.Restul au fost trimişi în companiile de muncă.Au
supravieţuit aproximativ 15.000 de evrei.
Pentru a înţelege mai bine esenţa din titlul acestui articol,voi apela
la o statistică:
„-în anul 1720,din populaţia totală a Ungariei,care era de
2.583.000-erau unguri 1.161.000(adică 45%) şi nemaghiari
1.421.000(55%);
-în anul 1787 populaţia Ungariei crescuse la 8.003.000 locuitori.Din
aceştia numai 2.322.000-adică 29%-erau unguri,5.681.000-adică71% fiind
nemaghiari;
Abia în 1900 din numărul total al populaţiei regatului ungar,care era
de 16.722.000,majoritatea de 51,4% adică 8.589.000 erau
unguri,nemaghiari fiind 8.133.000”(1).
La pagina 161 autorul,un sociolog evreu de notorietate
mondială,demonstrează că între 1787-1900,în Ungaria au fost
„asimilaţi”,adică transformaţi în unguri,circa 2.800.000 de
nemaghiari.Situaţia demografică specială din Ungaria a determinat
oficialităţile ţării să-şi propună desfiinţarea naţionalităţilor prin
orice mijloace.Această orientare a devenit evidentă încă din primele
zile de ocupare a Transilvaniei de
Nord.Violenţele,brutalităţile,maltratările şi asasinatele comise
împotriva românilor şi evreilor nu puteau fi interpretate decât ceea
ce erau.Datorită acestei situaţii a apărut spontan un puternic
sentiment de solidaritate între români şi evrei,expuşi aceluiaşi
pericol.

„SOLUŢIA FINALĂ” – APLICATĂ ÎN UNGARIA CU „URĂ ŞI SĂLBĂTICIE”
În cadrul conferinţei pe care a susţinut-o la Haifa profesorul Raoul
Şorban a punctat:”Toţi cei care am fost martorii evenimentelor ştim
însă din propria noastră constatare că cei ce au săvârşit aceste
acţiuni criminale fără precedent în istoria Transilvaniei au fost
organele oficiale ale regatului
ungar,adică,armata,jandarmeria,poliţia,administraţia,organizaţiile
paramilitare aflate sub control oficial.Acestor organe de stat li s-a
ataşat,nu o dată,şi o parte a populaţiei civile,în explozii de ură de
o sălbăticie greu de descris.”
S-a încetăţenit,inclusiv în rândul iudeo-masoneriei mondiale,ideea că
în Ungaria,respectiv Transilvania de Nord,aplicarea „soluţiei finale”
în cazul evreilor a fost în legătură directă cu prezenţa trupelor
germane,care au pătruns în Ungaria la 19 martie 1944.Greşit!
În cartea „Maghyarorbag tortenete(Istoria Ungariei”vol.VIII,apărută în
1976,este combătută această ipoteză:”Cercurile extremiste ale
naţionaliştilor maghiari vedeau rezolvarea problemei naţionalităţilor
din Ungaria în evacuarea lor şi înlocuirea lor cu ungurii repatriaţi
din străinătate.A existat intenţia de a evacua întreaga populaţie din
Rusia subcarpatică(Karpatalja)(locuită de ruteni,români şi evrei-nota
TF) în acele părţi ale Uniunii Sovietice,care se aflau sub ocupaţie
ungurească…Circa 18.000 de evrei,care nu puteau să-şi dovedească
cetăţenia ungară,nu numai din Rusia subcarpatică,ci şi din alte
regiuni ale Ungariei,au fost pur şi simplu deportaţi.Cei mai mulţi
dintre ei au fost apoi asasinaţi în Ucraina.”
„Soluţia finală” a fost preconizată şi enunţată şi de
politicieni.Astfel,în 1942 Partidul Ardelean Maghiar(Magyar Erdelyi
Part),al cărui ideolog fusese deputatul Miko Imre,a elaborat la Cluj
„Programul pentru rezolvarea definitivă a problemei evreieşti”(vezi
ziarul Keleti-Ujsag,Cluj,28.04.1942).Ca adept al lui Hitller,Miko a
fost,fireşte,de acord cu „soluţia finală”,ca şi cu proiectul de
înlăturare a naţionalităţilor din viaţa publică a Ungariei.Acelaşi
Miko Imre,în ultimii săi ani de viaţă a funcţionat ca îndrumător
ideologic la o editură socialistă de limba maghiară din România.A
decedat pe la începutul mileniului III.Nimeni nu l-a cercetat şi
judecat.Dimpotrivă,el a judecat pe alţii,după presupuse poziţii
democratice.Mai nou,în 1979,editura Kriterion din Bucureşti a publicat
o carte scrisă de Miko.Prefaţa,în care activitatea lui Miko se bucura
de aprecieri favorabile,este semnată de un publicist evreu de cultură
maghiară.Numele său este Gal Erno.
În legătură cu numărul evreilor deportaţi din Ardealul de Nord,acelaşi
Raoul Şorban,la conferinţa amintită,precizează:„Trebuie remarcat
faptul că în conformitate cu cifrele oficializate de Comandamentul
militar al armatei regale ungare din Kosice-cifre preluate şi
acceptate cu nejustificată încredere şi grabă de către Federaţia
Comunităţii Evreieşti din Republica Socialistă România-secţia de
documentare-din Transilvania de Nord ar fi fost deportaţi 131.641 de
evrei.După aprecierea mea,este greşită cifra de bază de care se
folosesc statisticile amintite privitor la numărul total al populaţiei
evreieşti”(2)…

ROMÂNIA SALVA EVREI, UNGARIA TRIMITEA LA MOARTE…618.000 ÎN DOUĂ LUNI!
În cercetările mele am întâlnit de mai multe ori numele lui Raoul
Şorban dar,ocupat cu documentarea pentru alte domenii,abia în 2006 am
intrat în posesia volumului lui Constantin Mustaţă,”Dialoguri cu Raoul
Şorban”,Editura Anotimp,Oradea,2002.În primăvara lui 2008 i-a venit
rândul să o citesc.”Avertismentul” de la începutul cărţii,din care voi
reda câteva pasaje,m-a pus pe gânduri:”Raoul Şorban?O legendă
contemporană cu noi!Un bărbat de 90 de ani,cu studii la
Blaj,Cluj,Milano,Viena şi Graz.Vorbeşte fluent cinci limbi.A fost
violonist într-o formaţie celebră a Italiei,a pictat,a fost secretarul
Rezidenţei Regale a Ţinutului Someş,a întemeiat,în timpul Diktatului
de la Viena,singura editură românească din Transilvania de Nord,a fost
profesor universitar la Cluj,Bucureşti şi Madrid:a reorganizat,în
1948,învăţământul artistic universitar din Cluj,fiind primul rector al
Institutului de Arte…L-au arestat legionarii,apoi,în două
rânduri,ungurii,iar a patra oară comuniştii.O vreme a fost
zugrav.Nicolae Moraru,culturnic al vremii,l-a acuzat în Scânteia că
este decadent,cosmopolit şi agent englez,iar Andrei Pleşu că este
imoral,de vreme ce s-a căsătorit a cincia oară.Amândoi au cerut
eliminarea de la catedră a profesorului Şorban.”
Mi-am dat seama că a fost o mare personalitate,complexă şi
controversată şi tocmai de aceea,în semn de omagiu,m-am hotărât să
aflu mai multe despre dânsul.
În 1944 se implică activ la acţiunea de salvare a evreilor din
Ardealul de Nord,motiv pentru care,în 1987,Institutul Comemorativ al
Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem” din Ierusalim,i-a
acordat titlul de Drept între Popoare,ca nevreu care a salvat evrei de
la moarte.La 5.12.1990,a primit distincţia „Cetăţean de onoare al
statului Israel”.
Într-un text memorialistic al fostului Rabin al Clujului,Moshe
Carmilly-Weinberger,datat „New York,în luna mai 1988,text intitulat
„AJUTORUL ROMÂNILOR ÎN ACŢIUNEA DE SALVARE A EVREILOR ÎN TIMPUL
NAZISMULUI”,autorul afirmă:”În primul rând putem afirma ca un fapt
cert că nu am fi fost capabili să realizăm operaţia de salvare(al
evreilor-nota TF),dacă nu am fi primit ajutor din partea unor
oameni,neevrei,cu gândire umanistă,antifascistă.”Şi sunt enumerate o
serie de persoane,rolul central fiind al profesorului Raoul Şorban.Mai
departe:”Datorită acestei colaborări a fost mobilizată populaţia
românească de-a lungul întregii frontiere româno-maghiare,care în mod
dezinteresat,a facilitat trecerea graniţei de către evrei.”
La 28.03.1995,Alexandru Safran,Rabinul-şef al Genevei,a rostit un
discurs în Parlamentul României,din care citez:”Iar acei evrei răzleţi
din Ardealul de Nord,care au izbutit să scape de deportarea la
Auschwitz,datoresc salvarea lor simţului nobil românesc al
profesorului Raoul Şorban,simţului nobil românesc al
Domniei-voastre,domnule profesor Raoul Şorban,chibzuinţei sale active
şi a aceleia a prietenilor săi.Ei s-au căznit ca aceşti evrei răzleţi
să poată trece în România,la noi,şi de aici,din acest liman al
izbăvirii lor,să ajungă apoi în Ţara Făgăduinţei,în Ţara Sfântă.”
În toate luările sale de poziţii Raoul Şorban a susţinut că în România
nu a avut loc Holocaust,dimpotrivă,că ţara noastră i-a salvat pe
evrei,în timp ce Ungaria a trimis la moarte-în numai două
luni,cca.618.000 de evrei(este vorba despre cei din Ungaria Mare,care
cuprindea şi Transilvania de Nord).Această afirmaţie a făcut-o şi la
inaugurarea Muzeului Holocaustului din Washington D.C.Mi se pare
foarte important să accentuez că opinia sa a fost susţinută,atunci,şi
de doi mari evrei:Alexandru Safran şi Moshe Carmilly-Weinberger din
New York,fost Rabin al Clujului.Mimeni nu i-a combătut.
În cartea sa de interviuri Constantin Mustaţă ne oferă un exemplu
tipic pentru denaturarea istoriei.La p.15 Raoul Şorban evocă o
întâlnire la Institutul de Istorie al PCR,la care participase şi
Randolph Brahan,evreu român,cunoscut cercetător al Holocaustului,în
prezent profesor la City College of the City University din New
York.La întâlnirea amintită,acesta a propus,nici mai mult nici mai
puţin,ca la Bucureşti să fie ridicată o statuie închinată…Mareşalului
Antonescu,pe care îl considera salvatorul evreimii din
România!Ulterior,s-a pus în slujba revizionismului maghiar.Prin
articolele şi cercetările sale ascunde masacrele armatei maghiare la
Novi Sad ca şi uciderea celor 36.000 de evrei din zona
Maramureşului,deportaţi la Kameneţ-Podolsk.În felul acesta caută să
şteargă crimele guvernului maghiar din al Doilea Război Mondial.Raoul
Şorban precizează că explicaţia nu este greu de găsit,”fie şi dacă
admitem să ne gândim doar la faptul că preşedintele Ungariei,Arpad
Goncz,i-a decernat o importantă medalie a Ungariei.”
Am insistat puţin mai mult asupra personalităţii celui care a fost
profesorul Raoul Şorban,şi l-am citat mai mult deoarece nimeni din
lumea evreiască nu i-au contrazis afirmaţiile.
Discursul ţinut la conferinţa de la Haifa se încheie astfel:”…istoria
consacrată evenimentelor despre care am încercat să vorbesc,ca şi
acţiunii de salvare a evreilor,în împrejurările schiţate,nu a remarcat
cu suficientă pătrundere natura,dinamica şi rezultatele relaţiilor
dintre Români şi Evrei în atmosfera proprie,specifică Transilvaniei de
Nord.Atunci,în acele împrejurări,modul de a gândi şi a simţi aproape
identic al Românilor şi Evreilor a fost determinat de o năzuinţă
comună,care a însufleţit şi o speranţă comună,nesupusă în faţa
deciziei,puterii de a ritualiza crima şi a reîntregi noi arhetipuri
ale groazei şi teroarei.”

MISTERELE „HOLOCAUSTULUI DIN ROMANIA” (I)

„HOLOCAUSTUL DIN ROMÂNIA” – CIFRE VARIABILE ŞI APOCALIPTICE
Istoria nu face excepţie de la regula relativismului,în care ceea ce părea adevărat ieri este dovedit ca fals astăzi.În cazul României,ceea ce părea adevărat ieri se încearcă a se dovedi fals astăzi.Concret la ceea ce interesează în acest articol.
Istorici evrei,grupaţi în mai multe centre de studii evreieşti,sau individual,încearcă şi reuşesc să acrediteze ideea că în România,dinainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ar fi existat un Holocaust evreiesc ce a dus la uciderea a cca.400.000 de evrei după unii,aproape 600.000 după alţii.
Nu neg Holocaustul evreilor,suferinţele pe care le-au îndurat,nedreptăţile comise împotriva lor. Nu sunt de acord cu cifrele vehiculate.În numele adevărului,pe care îl cer istoricii şi cercetătorii evrei,personalităţile de seamă ale Organizaţie Sioniste Mondiale vizavi de acest Holocaust,

al adevărului pe care îl cere preşedintele Traian Băsescu din partea celor care studiază Holocaustul din România am scris acest articol. Nu promovez cultul „persoanelor vinovate de săvâtşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, aşa cum stipulează Ordonanţa Guvernamentală de Urgenţă nr. 31/28.03.2002. Prezint doar Adevărul istoric, respectând întocmai pct.3 din prevederile Senatului american în legătură cu condiţiile pe care să le îndeplinească cele 7 ţări care vor adera la NATO, între care şi România.
Este bine ca cititorul să cunoască că,la data de 1 iulie 1991,rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a 400.000 de evrei victime ale Holocaustului de pe teritoriul României(inclusiv Transilvania de Nord).Atunci a fost menţionată pentru prima dată cifra de 400.000 evrei victime ale Holocaustului în România.Întrebat de ce nu s-a menţionat până atunci această cifră,Moses Rosen a afirmat că „din 1944 până în 1991 nimeni nu a pomenit această cifră pentru că evreii au fost aşa de terorizaţi în România încât nici măcar nu îndrăzneau să verse lacrimi pentru morţii lor.”
Pe baza acuzaţiilor sale,Senatul SUA a emis la 11 iulie 1991(la numai 10 zile de la comemorare) o rezoluţie care „condamnă resurecţia antisemitismului şi a intoleranţei etnice din România.”
Afirmaţia rabinului Moses Rosen nu concordă cu realitatea.Ca unul care am participat direct aproape la toate festivităţile şi întâlnirile care s-au desfăşurat,în perioada ianuarie 1978-ianuarie 1986,la Cantina Evreiască din Bucureşti,strada Plantelor,precum şi la unele slujbe de la Templul Coral(de data aceasta la asigurarea securităţii exterioare) am putut constata că evreii aveau deplina libertate în a-şi plânge morţii.Pe fosta stradă Porţile de Fier,din Oradea,uşă-n uşă cu mămica locuia familia Herşcovici.De câte ori o vizitam pe mămica,obligatoriu treceam şi pe la familia respectivă-tatăl şi fiu.Pentru ei nu conta că lucram la Securitatea din Bucureşti(nu puteam să le spun că activez la U.S.L.A.),au fost oameni.Am purtat nenumărate discuţii în care deschiderea s-a manifestat din ambele părţi.Curios din fire,i-am cam tras de limbă.Singura nemulţumire suna cam aşa:”Domnule maior,de ce nu ni se permite să vizităm Ţara Sfântă?”.Însă erau mulţumiţi că li se permitea să fie sprijiniţi de comunitate.De trei ori ne-am plâns împreună morţii la cimitirul municipal.
În perioada toamna lui 1983-toamna lui 1985,răspunzând de controlul antiterorist şi antideturnare la Aeroportul Internaţional Otopeni,am stat de vorbă cu foarte mulţi evrei sosiţi din Israel în România.Pe fluxul sosiri-pasageri,cu ocazia controlului documentelor ori a bagajelor.Foarte mulţi dintre ei veneau pentru a-şi plânge morţii înmormântaţi în cimitirele evreieşti din ţara noastră.
De la 1 ianuarie 1990 şi până la 1 iulie 1991 cine i-a oprit pe evrei să-şi plângă morţii?Poate morţii noştri din acel decembrie însângerat,care prin jertfa lor au permis şi ca rabinul Moses Rosen să-i comemoreze pe cei 400.000 de evrei,victime ale Holocaustului din România!

MAREŞALUL VOIA SALVAREAA 70.000 DE EVREI, SIONIŞTII AU REFUZAT!!!
Mai departe să apelăm la „Encyclopedia Iudaică Jerusalem”,unde la p.1472 se poate citi:”Garda de Fier ţinea conferinţe şi demonstraţii studenţeşti deseori acompaniate de răzmeriţe antievreieşti în care distrugeau sinagoge,magazine şi ziare evreieşti ca în Oradea-Mare şi Cluj[1922] şi în Timişoare[1938]…În perioada Iunie-Septembrie 1940 Garda de Fier reconciliată cu regele Carol al II-lea,a comis masacre împotriva evreilor în special în Moldova.La 6 Septembrie 1940,Garda de Fier proclamă Statul Naţional-Legionar împreună cu Ion Antonescu.Imediat au fost promulgate legi pentru eliminarea evreilor din viaţa politică,culturală şi economică a României.Ţelul final al Gărzii de Fier era deportarea tuturor evreilor(nu uciderea lor?-nota TF).O luptă pentru putere a dus la rebeliunea legionară din 19-20 Ianuarie 1941,în care au fost ucişi 120 de evrei în Bucureşti şi cca.30 de alţi evrei în provincie[în special în Ploieşţti şi Constanţa).Rebeliunea a fost înăbuşită şi Conducătorul mişcării legionare Horia Sima împreună cu alţi lideri legionari s-au refugiat în străinătate.Odată cu izbucnirea războiului contra Rusiei Sovietice[Iunie 1941],forţele germane împreună cu poliţia antonesciană la care s-au alăturat elemente ale Gărzii de Fier au comis atacuri împotriva evreilor ca Pogromul de la Iaşi [29 iunie 1941] şi „trenurile morţii”,şi alte atacuri în Moldova soldate cu 7.500-10.000 de victime.”
Deci ieri era evident că legionarii au ucis 120 de evrei la Bucureşti şi alţi 30 de evrei în provincie,iar pogromul de la Iaşi,”trenurile morţii” şi „alte atacuri în Moldova” s-au soldat cu 7.500-10000 de victime.Făcând o adunare macabră rezultă o cifră cuprinsă între 7.650 şi 10.150 de evrei,victime ale Holocaustului în România.Rog a se ţine seama de următoarele:
-cifrele sunt date de către centrele evreieşti de studii de atunci;
-atrocităţile,crimele şi deportările evreilor din Transilvania de Nord nu au fost comise de către autorităţile române;
-un fapt se desprinde cu certitudine şi claritate.Mişcarea Legionară,vânată de regele Carol al II-lea până în septembrie 1940 şi de generalul Antonescu după ianuarie 1941 este scoasă din cauză.Singura imputaţie care i se poate aduce rămâne uciderea celor 120 de evrei în timpul rebeliunii declanşate chiar de către generalul Antonescu.
În nici un caz generalul Antonescu nu poate fi bănuit de iubire faţă de legionari.După cifrele oficiale ale guvernului său,bilanţul rebeliunii legionare a fost de 416 morţi,370 în Bucureşti şi 46 în provincie,din care 120 erau evrei.Deci au murit aproape de patru ori mai mulţi creştini decât evrei.În timpul unui conflict armat,mai ales într-o capitală,gloanţele nu selectează victimele.
Iată o informaţie inedită.Pe 16.02.1943,România condusă de Mareşalul Antonescu s-a oferit să ajute 70.000 de evrei din Transnistria să părăsească Europa contra sumei de 50 dolari pentru fiecare evreu.Propunerea a fost publicată în ziarele din New York din acea vreme.
În aceeaşi zi,Stephan Wise,Preşedintele Congresului Evreilor din America şi liderul sionismului american a dat spre tipar un refuz public la această ofertă declarând că strângerea de fonduri pentru salvarea evreilor din Transnistria „nu se justifică”(1).
Pe 19 februarie,Yitzhak Greenbaum,şeful Comitetului de Salvare al Agenţiei Evreieşti,participant la lucrările Consiliului Executiv al Sionismului din Tel Aviv,a fost întrebat dacă nu poate lua bani din fondul United Jawish Appeal pentru salvarea celor 70.000 de evrei din Transnistria.Răspunsul acestuia a fost un categoric „NU!” (Nota A).
Informaţiile de mai sus au fost publicate în The Wall Street Journal,December 2,1976.
De ce acest presupus comerţ cu „evrei” nu este menţionat în arhivele Comunităţii Evreieşti din România?De fapt autorul crede că în nici o arhivă a Sionismului nu există această informaţie.Concluzia rog să o tragă cititorul.
Mai prezint una.În 1942 a avut loc aşa-numitul târg „sânge contra camioane”.În cadrul unei discuţii secrete între o delegaţie a Mişcării Sioniste cu reprezentanţii Germaniei naziste,germanii propuneau eliberarea a 1.000.000 de evrei,dacă Germania va primi în schimbul lor 10.000 de camioane(100 de evrei=un camion) noi de mare tonaj,camioane de care armata germană avea mare nevoie.David Ben Gurion a optat însă pentru „folosirea” banilor,atunci când va fi nevoie,la formarea statului Israel.Nici Marea Britanie nu a fost de acord cu acest „târg”.
În continuare apelez la istoricul evreu Nicolae Minei Gruenberg,care scrie:”În România Holocaustul nu a avut loc,tocmai pentru că,cu foarte puţine şi nesemnificative excepţii,CĂLĂII CU ZVASTICĂ nu numai că nu s-au bucurat de concursuri binevoitoare oferite din proprie iniţaitivă,dar s-au lovit de refuz în tentativele lor de a recruta complicităţi,cu caracter privat sau oficial,pentru asigurarea deportărilor sau a altor acţiuni de genocid.Deportările dincolo de Nistru,efectuate de autorităţile antonesciene,nu au avut drept scop,fie el mărturisit sau ascuns,exterminarea celor în cauză.Pieirea unui număr dintre ei are trei cauze pruncipale:abuzurile comise de anumiţi reprezentanţi ai autorităţilor care au delapidat fonduri alocate pentru achiziţia de alimente,excesele criminale ale unor elemente degenerate din organele de pază şi supraveghere;intervenţia ASASINILOR GFERMANI NAZIŞTI organizaţi în Einsatzkommando-uri,care,în plină retragere de pe frontul de est,au pătruns cu forţa ţn lagăre,exterminându-i pe deţinuţi.”
Profesorul universitar Dr.Israel Gotman,din Israel,în studiul intitulat „Situaţia evreilor din România pe fondul Europei cucerite sau dominate de nazişti”arată că planurile naziste de a-i deporta pe evrei din România în lagărele de exterminare din Polonia au întâmpinat „o opoziţie energică din partea poporului român şi a autorităţilor româneşti,inclusiv a guvernului şi dictatorului Ion Antonescu.Refuzul clar de a-i preda pe evrei a crescut cu timpul şi această rezistenţă este factorul care a salvat majoritatea evreilor români de „soluţie finală” de concepţie nazistă.Mi se pare că aceasta nu a fost doar consecinţa unei poziţii oportuniste şi a schimbărilor de front,ci,în mare măsură şi în parte în mod decisiv,rezultatul deosebirilor de poziţii şi concepţii care existau între Germania nazistă şi România de sub dictatura lui Antonescu în privinţa evreilor”(2).
Într-un alt studiu,tot evreiesc,se precizează:”(…)Dacă considerăm Stalingradul ca momentul hotărâtor în istoria celui de al doilea război mondial un moment care marchează începutul sfârşitului dominaţiei naziste,atunci refuzul guvernului român de a-şi preda evreii poate fi considerat ca unul din marile acte de rezistenţă din Europa,într-un moment când Germania se afla în culmea puterii sale”(idem,p.90).
S-a făcut mare caz de lagărul/campul de la Moghilev,unde erau deportaţi evrei,afirmându-se că Antonescu intenţiona exterminarea acestora.Se uită că acel lagăr era o colonie penală conform Ordonanţei Nr.23,unde erau deportaţi răufăcătorii evrei,cei care făcuseră atâtea rele la retragerea trupelor române şi a administraţiei române din Basarabia.În cartea „Turnătoria lui Jagendorf”,la p.15,evreul bucovinean Siegfried Jagendorf scrie că în acest lagăr evreii munceau.Iar Antonescu îi plătea cu 2 mărci/zi pe meseriaşi şi profesionişti şi cu 1 marcă/zi pe muncitorii necalificaţi.
În 1990,Olivian Veverca,secretarul guvernatorului George Alexianu,care trăieşte în Canada,a dat publicităţii cartea intitulată „Administraţia română civilă în Transnistria,1941-1944”.Toţi istoricii,toţi scriitorii,dar fără excepţie,care au scris despre Holocaustul din România,ori despre subiectul Transnistria în al Doilea Război Mondial,au ignorat această carte-document.Din rea-credinţă.Este o carte scrisă de martorul ocular cel mai bine informat din cei ce mai sunt în viaţă.De unde trag concluzia că nu avem de-a face cu istorici ori scriitori dornici să relateze adevărul,pe care nu-i animă dorinţa de a fi cronicari ai evenimentelor istorice.

MOSSAD AJUTĂ LA FALSIFICAREA ISTORIEI
Documentele istorice cele mai importante privind nevinovăţia mareşalului Ion Antonescu,ale guvernatorului Alexianu,ale poporului român se află în Israel!În mod special mă refer la „Jurnalul” lui Wilhelm Filderman.Cu limbă de moarte,preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a lăsat ca memoriile lui să fie publicate în România,de Academia Românăa,de îndată ce comuniştii nu vor mai fi la putere.”Astfel că,imediat după 1990 ultimul secretar particular al lui Filderman,aflat în viaţă la Paris,s-a adresat Academiei Române,preşedintelui acesteia,dlui profesor Eugen Simion,oferindu-i preţiosul manuscris.Până însă să se îndeplinească formalităţile legate de acest transfer au avut timp să intervină oficialii de la Tel-Aviv(este vorba de Mossad-nota TF) şi să pună mâna pe Jurnal,dar nu pentru a-l publica,ci pentru a-l dosi,pentru a-l ascunde de ochii publicului,precum se vede din împrejurarea că despre acest manuscris nu vorbeşte nimeni,şi în special nu vorbeşte nici unul dintre cei care ne acuză de cele mai cumplite crime!”(3).
Din ordinul special al lui Antonescu şi Filderman a fost „deportat” în Transnistria.Dar pentru un scop precis:să vadă cu ochii lui în ce constă regimul de exterminare aplicat de români,evreilor,pentru ca să nu se mai lamenteze pentru soarta evreilor „săi”.Mai departe povesteşte fiul lui George Alexianu:”În Transnistria George Alexianu s-a îngrijit personal ca liderul evreimii româneşti să locuiască cu doamna Filderman într-o vilă,în condiţii de lux,unde în mod decent să poată primi în audienţă pe orice evreu aflat printre cei deportaţi,să ia astfel cunoştinţă de toate „nenorocirile” abătute asupra evreilor din Transnistria.La vremea aceea nu a dat publicităţii nici o dezminţire a celor reclamate până atunci,dar odată întors la Bucureşti a încetat să-l mai bombardeze pe mareşal cu „lăcrămaţiile” sale pe cât de politice,pe atât de neîntemeiate.Ba mai mult,în primăvara lui 1944 Filderman s-a numărat printre acei conducători oneşti ai evreimii din România care,la cererea lui Mihai Antonescu,au acceptat să plece în Occident unde,în semn de recunoştinţă faţă de autorităţile române care s-au purtat atât de corect cu evreii,să ceară de la evreii influenţi să intervină pe lângă guvernul american ca debarcarea trupelor aliate în Europa să se facă în Balcani ca să-i împiedice astfel pe ruşi să ocupe România şi să impună un regim comunist.”
La 13 octombrie 1942,în Consiliul de Miniştri s-a petrecut un eveniment peste care istoricii trec prea repede.Unii nici nu au auzit de el.
Înainte doresc să prezint raportul Ministerului Căilor Ferate din Bucureşti,către Consiliul de Miniştri,la 27 octombrie 1941,raport semnat de directorul general al C.F.R.,generalul T.C.Orezanu şi directorul transporturilor Traian Buradescu:
„Avem onoarea a vă aduce la cunoştinţă următoarele:Direcţia Căilor Ferate germane Ost-Berlin a convocat,în ziua de 26 septembrie 1942,la Berlin,o conferinţă pentru stabilirea trenurilor speciale cu evrei din Guvernământul General(teritorii poloneze anexate de Reich în septembrie 1939-n.n.),precum şi pentru expedierea evreilor din România în Guvernământul General.Neavând nici o cunoştinţă despre această chestiune,am intervenit la Ministerul de Interne cu scrisoarea nr.896-213 din 22 septembrie,la care am primit răspunsul că Ministerul de Interne nu are nici o cunoştinţă şi că trebuie să ne adresăm dlui Radu Lecca,împuternicitul Guvernului pentru reglementarea regimului evreiesc din România.Intervenind la dl Radu Lecca,ni s-a răspuns că d-sa nu cunoaşte chestiunea.În această situaţie am cerut căilor ferate
germane amînarea conferinţei.Totuşi,conferinţa a avut loc,fără reprezentantul CFR,încheindu-se procesul verbal pe care-l anexăm în copie.Din acest proces verbal rezultă că pentru evacuarea(deportarea-n.n.) a 280.000 evrei din România în Guvernământul General,va circula,la fiecare două zile,câte un tren special compus din 50 vagoane de marfă şi un vogon de personal(pentru însoţitori),pentru transportul a 2000 persoane.Staţia de plecare va fi Adjud,iar staţia de destinaţie Belzen,trenurile circulând pe ruta Orăşeni-Snyatin.Faţă de această situaţie,cu onoare vă rugăm să binevoiţi a ne comunica de urgenţă dispoziţiunile Dvs.”(4).
Mareşalul Antonescu şi-a pus rezoluţia pe Raport:”În Consiliul de Minişltri de la 13 octombrie 1942 s-au sistat deportările de evrei.”Deci,Antonescu a hotărât să respingă planul elaborat de autorităţile naziste pentru „Soluţia Finală” din România.
Unii vor întreba,probabil,de ce Hitler nu a insistat pentru aplicarea acestei soluţii şi în România?
În primul rând,România nu era o ţară ocupată.La toate întâlnirile cu Hitler Antonescu şi-a impus punctele de vedere.Nu era o persoană care putea fi manipulată.Toate acestea sunt stipulate în stenogramele lui Schmidt,interpretul lui Hitler(vezi Andreas Hillgruber,”Hitker,Regele Carol şi Mareşalul Antonescu.Relaţiile germano-române 1938-
1944)” şi lucrarea „Memorial Antonescu”,scrisă de Gheorghe Barbul,secretarul particular al Mareşalului).
Pe de altă parte,Hitler avea nevoie de cooperarea,în continuare,a armatei române.Şi de petrolul de pe Valea Prahovei…

Nota A: Roosevelt şi Churchill au refuzat şi ei să primească evrei fugiţi din Germania şi Polonia! Aceştia erau împinşi să fugă în Palestina, unde îi aştepta…viitorul stat Israel, făurirea acestuia fiind adevăratul scop al celui de Al Doilea Război Mondial. Pe de altă parte, David Rthchild declarase că nu are nevoie de „poveri” în programatul stat… Pe larg în lucrarea „Istoria secretă a Omenirii”, vol.II, Editua OBIECTIV Craiova. Aceste atitudini au fost uitate ?!

Ardelenii pot cerceta Holocaustul la Şimleu Silvaniei

În localitatea sălăjeană Şimleu Silvaniei a fost inaugurat, miercuri, un centru pentru studierea Holocaustului. Acesta a fost deschis în clădirea fostei şcoli evreieşti şi, pentru început, va găzdui şi exponatele existente în Muzeul Memorial al Holocaustului, până când clădirea în care acesta funcţionează va fi reabilitată. În cadrul centrului de cercetare, toţi cei curioşi să afle cât mai multe lucruri despre perioada din Al Doilea Război Mondial, atunci când aproape şase milioane de evrei au fost ucişi de către armata germană condusă de Adolf Hitler, pot citi şi studia texte scrise în acele vremuri.

Cărţi din perioada războiului

În acelaşi timp, vizitatorii mai pot răsfoi şi câteva din documentele care stau mărturie acelei perioade, dar vor avea la dispoziţie şi materiale audio sau video chiar cu supravieţuitorii Holocaustului. Tot aici, reprezentanţii acestui centru vor pune la dispoziţia publicului şi câteva cărţi în limba ebraică, descoperite chiar în podul actualului muzeu şi care datează din jurul anului 1940, chiar prima perioadă a războiului. O parte dintre aceste documente de istorie au fost mutate de la muzeu în noul centru de cercetare şi vor rămâne aici şi după ce respectiva clădire va fi modernizată.

Povestea fizicianului român care a scăpat de plutonul de execuţie al lui Gheorghiu-Dej
http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/povestea-fizicianului-roman-care-a-scapat-de-plutonul-de-executie-al-lui-gheorghiu-dej-263891.html

Este profesor emerit în fizică teoretică la Universitatea din Chicago. În Statele Unite, este o somitate. În România însă, ţara lui de origine, numele lui este cunoscut doar în cercurile restrânse ale lumii academice.

Peter Freund, unul din părinţii teoriei stringurilor şi al teoriilor supersimetriei şi supergravitaţiei, a povestit, pentru România liberă, despre cum a scăpat de regimul mareşalului Antonescu, despre plecarea din ţară la sfârşitul anilor '50 şi despre tendinţele în fizica mondială.

"Fac fizică, visez şi scriu englezeşte"

Profesorul Freund a plecat din România în urmă cu o jumătate de veac şi, deşi Timişoara rămâne o parte a sufletului său, el este acum american. "Trăiesc în SUA de 50 de ani! Mă simt american. Fac fizică, scriu şi visez pe englezeşte. Am familie americană, nevastă, două fiice şi cinci nepoţi, toţi americani, get-beget", îşi începe Peter Freund povestea.

A plecat din ţară în 1959, cu inima strânsă, pentru că fusese arestat în urmă cu trei ani, la o demonstraţie anti-sovietică. Totuşi, Peter Freund spune despre sine că era "un disident în suflet".

În 1956, a fost arestat de Securitate, când protesta alături de alţi studenţi împotriva Uniunii Sovietice. Alături de alţi tineri, a stat închis trei zile, ameninţat cu moartea şi eliberat numai după ce a semnat un proces-verbal că... n-a fost închis niciodată.

"Pentru mine, marele eveniment al acelei epoci, eveniment care m-a atins personal, a fost demonstraţia studenţească de la Timişoara, în noiembrie 1956, când am fost arestat şi apoi deţinut la Becicherecul Mic. Înainte de a fi transportat la Becicherec, camionul în care mă găseam, cu alte vreo două din şirul lung de camioane, au fost redirectionate spre cazarma din Cetate. Acolo am fost aliniaţi în faţa zidului, au apărut tancuri cu mitralierele dirijate spre noi şi era clar că ne vor mitralia. Veneau ordine noi la fiecare două minute, acum mitralierele ne luau în vizor, acum se dirijau aiurea.

Dar adrenalina curgea în fluvii în corpurile noastre şi ţipam tot felul de lozinci: "Afară cu ruşii", "Vrem libertate"... această scenă o cunoşteam toţi din filme, din opere, n-aveam nevoie de regizor: ‘N-ai timp să simţi că mori...'.

Ne-au reîncărcat în camioane şi ne-au dus la Becicherec, de unde am fost eliberaţi după trei zile şi o mică formalitate: a trebuit să semnăm un certificat că n-am fost arestaţi deloc. Ei ştiau că am fost arestaţi, noi ştiam că am fost arestaţi, dar, dacă acesta era preţul libertăţii, ei bine, aşa să fie. Spre deosebire de Doinaş şi Streinu, eu pe atunci încă nu auzisem de George Orwell. Se pare însă că Dej l-a studiat, aplica cu mare virtuozitate tot ce era necesar pentru a crea o atmosferă orwelliană.

După întoarcerea acasă, am aflat că Voice of America a anunţat că răscoala ungurilor a declanşat o răscoală şi în România. Regimul Dej a dezminţit imediat această "calomnie imperialistă" şi, ca dovadă, a prezentat semnăturile celor ne-arestaţi!", consemnează Freund, în cartea scrisă în colaborare cu prietenul său, scriitorul Radu Ciobanu, "Dialog peste Atlantic".

Trei ani mai târziu, în 1959, reuşeşte să plece din ţară spre Israel, prin programul de emigraţie pentru reunificarea familiilor. Totuşi, nu ajunge în Israel, ci în Austria, la Viena, unde îşi face doctoratul în fizică. La începutul anilor '60, primeşte cetăţenie austriacă şi abia în 1992 îşi ia cetăţenia americană, deşi trăia de câţiva zeci de ani în SUA. Motivul a fost candidatura lui Kurt Waldheim (cunoscut pentru trecutul său nazist) pentru preşedinţia Austriei. "A doua zi după anunţul domnului Waldheim am depus cererea pentru cetăţenia americană. Câteva săptămâni mai târziu, sub presiunea politică imensă, domnul Waldheim şi-a retras candidatura şi, cum mi-a spus în glumă fizicianul Ed Witten de la Princeton, «Waldheim nu vrea să fie preşedinte al unei ţări în care tu nu mai eşti cetăţean»", îşi aminteşte fizicianul.

Profesorul s-a născut în 1936, în Timişoara. Singura amintire dramatică pe care o mai păstrează din timpul războiului se leagă de intrarea armatei germane în oraş, pentru un pogrom "de adio". El îşi aminteşte călătoria împreună cu tatăl său până la Lugoj, într-un vagon de animale şi bombardamentul din Lugoj, când a fost distrusă o parte din strada pe care locuia bunica lui.

"Armata Roşie se apropia de Timişoara şi se răspândise zvonul că nemţii în fugă vor veni prin oraş pentru un ultim pogrom de adio, ca un fel de relaxare de la stresul fugii. Părinţii mei se refugiaseră la bunica mea de la Lugoj, dar pe mine m-au lăsat la Timişoara, căci eram răcit. M-au lăsat cu un vecin neamţ, D-l Daniel, un om de caracter, foarte cumsecade. El va spune nemţilor că eu sunt fiul său, şi aşa voi supravieţui. La Lugoj, bunica l-a dat afară pe tata:«Tu nu vii la mine pentru adăpost lăsându-ţi în acelaşi timp fiul în pericol, la Timişoara. Fără Peter, nu eşti binevenit în casa mea.» Tata s-a întors la Timişoara şi ruşii erau deja în oraş. Gara mare fusese bombardată şi aşa puteam călători la Lugoj numai de la gara din Freidorf, o suburbie a Timişorii, în care s-a născut Johnny Weissmuller, marele Tarzan al filmelor de la Hollywood. După un marş cam forţat de vreo două ore, am ajuns la Freidorf şi am prins locuri într-un vagon de animale, de astă-dată plin de refugiaţi, într-un tren care a pornit la miezul nopţii şi a luat şase ore pentru cei 60 de kilometri până la Lugoj. Bunica a fost foarte fericită să mă vadă şi ne-a dat un mic dejun, şi tocmai când am terminat să mâncăm, a sunat alarma pentru cel mai mare bombardament al Lugojului din tot războiul. După bombardament au rămas numai două clădiri pe toată strada bunicii, clădirea bunicii şi cea de vizavi de ea. Deci situaţia de la Lugoj era mult mai periculoasă decât cea din Timişoara, de unde am fugit. În război, norocul contează mai mult decât logica", concluzionează Peter Freund.

Despre umorul american şi moartea lui Kennedy

După ce şi-a obţinut doctoratul, a ajuns şef de lucrări la Universitatea din Geneva, apoi, pe baza lucrărilor scrise în Viena şi Geneva, este invitat de Robert Oppenheimer la Institute for Advanced Studies.

"Citesc scrisoarea şi sunt într-o dispoziţie foarte bună, când un coleg american, care voia să mă obişnuiască cu simţul umorului la americani, prin tot felul de bancuri pe care el le considera bune, intră în biroul meu cu faţa tristă şi mă anunţă că a fost împuşcat preşedintele. Eu, furios, îi răspund: «Am avut destul parte de bancurile tale; asta este culmea, lasă-mă în pace.»

Sună telefonul şi nevasta mea, plângând, mă anunţă că Kennedy a fost asasinat. E o zi pe care n-am s-o uit niciodată", explică Peter Freund.

Cum se transformă teoremele în literatură

Ca mulţi mari oameni de ştiinţă, fizicianul de origine română scrie literatură. Aşa cum explică el, fizica şi literatura au în comun firul narativ, povestea pe care fiecare dintre cele două domenii o spune.

"Există două fire narative puternice, atât în fizica teoretică, cât şi în matematică. A înţelege un fenomen fizic sau o teroemă matematică înseamnă că acestea se pot reduce la o ‘naraţie' asemănătoare cu o scurtă povestire. De exemplu, demonstraţia unei teoreme începe cu introducerea unor noţiuni matematice cu anumite proprietăţi. Acestea sunt ‘personajele' povestirii. Într-o povestire, aceste personaje trec prin nişte peripeţii, şi, la urmă, ies schimbate. În lucrarea ştiinţifică, acestor peripeţii le corespund ecuaţiile şi argumentele logice, care, la urmă, ies schimbate şi le înţelegem mult mai adânc", explică Freund.

În România, cultura va înflori

Despre România, Peter Freund susţine că este pe drumul de reintegrare în civilizaţia europeană şi euro-americană şi că va trece, la un moment dat, printr-o "epocă de mare dezvoltare cultural".

"Este membră UE şi membră NATO. Dar, din punct de vedere economic, stagnează, mai ales din cauza crizei mondiale. Mai târziu sau mai devreme, va veni o epocă de mare dezvoltare economic, şi sunt convins că o asemenea epocă va veni. Atunci, infrastructura va exista şi cultura va înflori. Când va veni o asemenea perioadă, nu ştiu, dar sunt convis că va veni", punctează fizicianul.

Profesorul emerit îi sfătuieşte pe tinerii cercetători români să plece din ţară şi să se integreze în comunitatea mondială a fizicienilor. "Atunci, la un moment dat, după ce au avut o contribuţie ştiinţifică, unii din aceşti fizicieni vor simţi un acut dor de ţară, vor reveni în ţară şi vor fonda un centru de fizică de calibru mondial în Româna. Am văzut fenomene asemănătoare în Spania, după Franco, în Grecia, după dictatura coleneilor şi în Coreea de Sud. O astfel de dezvoltare durează, poate, zeci de ani, dar, în cele din urmă, este cursul natural. Durează, dar se merită", explică Peter Freund.

Fizicianul mai spune că printre cei mai talentanţi fizicieni pe care îi are România în momentul de faţă se numără Iosif Bena, Monica Guica, Horaţiu Năstase, Radu Roiban, Corneliu Sochichiu sau Radu Tătar.

L-am întrebat pe profesorul Freund care este trendul mondial în fizică în momentul de faţă. Modelul standard, spune el, "explică fenomenele observate la energiile accesibile oamenilor în ziua de azi. Lipseşte aşa-numitul boson Higgs. Dar acest model standard nu este frumos- da, există o noţiune de frumuseţe şi în fizică, aşa cum există în artă- şi avem idei foarte interesante despre modul în care am putea ajunge la o imagine mai simplă şi mai frumoasă a legilor naturii. Aceste idei unifică noţiunile de forţă şi materie, prin minunatul principiu al supersimetriei. Spre norocul nostru, câteva din aceste idei se pot verifica în curând la acceleratorul de particule imens LHC de la Geneva", conchide Peter Freund.

"Câinii nu sunt evrei ca să fie duşi la AUSHWITZ!" Vezi cine face această afirmaţie şi ce reacţie are Consiliul pentru combaterea discriminării

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) se autosesizează în cazul unui comunicat de presă al Asociaţiei "Cuţu-Cuţu" în care câinii comunitari sunt comparaţi cu evreii, scrie HotNews.ro.

În comunicatul intitulat "Câinii nu sunt evrei ca să fie duşi la Aushwitz (sic!). Un adăpost cu 10.000 de câini?", asociţia scrie: "Ne amintim cu toţii la ce chinuri au fost expuşi evreii în timpul războiului. Regretăm cumplit. Acelaşi lucru se întâmplă acum cu câinii".

"O să facem o autosesizare şi vom analiza acest caz", a declarat Csaba Asztalo, preşedintele CNCD.

Asociaţia pentru apărarea câinilor postează mai multe link-uri către clipuri cu conţinut violent pentru a atrage atenţia asupra faptului că adăposturile de câini sunt asemănătoare unor "lagăre de exterminare".



Citiţi mai jos comunicatul integral al Asociaţiei "Cuţu-Cuţu":



Cainii nu sunt evrei ca sa fie dusi la Aushwitz. Un adapost cu 10.000 de caini ?

COMUNICAT DE PRESA

Cainii nu sunt evrei ca sa fie dusi la Aushwitz

4 mai 2011

Orice adapost care n-are inteligenta sa gaseasca stapan in primele doua saptamani cainelui adus, trebuie desfiintat.

Ne amintim cu totii la ce chinuri au fost expusi evreii in timpul razboiului. Regretam cumplit. Acelasi lucru se intampla acum cu cainii.

Adaposturile primariilor din tara si din Bucuresi, fara exceptie, sunt lagare de exterminare pentru caini.

ASPECTE FOTO-VIDEO DIN ADAPOSTURILE PRIMARIILOR

Atentie, continut violent. Materialul a fost inregistrat de colegii nostri din toata tara ori de mass-media. Va rugam foarte mult sa faceti un efort emotional si sa vizionati imaginile si filmele pentru ca ele reprezinta realitatea cruda si nu adevarul pastelat prezentat de primari:

http://www.cutu-cutu.ro/content/imagini-aferente-articolului-toti-%E2%80...
https://www.youtube.com/watch?v=trZTTD4Ym70&feature=related
https://www.youtube.com/watch?v=UqELlQv8afI&feature=player_embedded#!
https://www.youtube.com/watch?v=t-Q2DOm1xow&feature=player_embedded#!
https://www.youtube.com/verify_age?next_url=/watch%3Fv%3D4OROYzZSwXc%26fe...
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=CCVKQPs0J3w
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=hHi52jJeaMk
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=y1etnbEbV5M

Adaposturile primariilor nu sunt ceva feeric ca la Animal Planet. Doar naivii care n-au calcat prin adaposturi isi pot inchipui asta si pot aplauda gestul domnului Oprescu de a deschide un "adapost pentru 10.000 de caini".

De ieri intr-una iubitorii de animale cu experienta, care au fost in adaposturi, ne suna INGROZITI, de perspectiva unui MEGA LAGAR DE EXTERMINARE cu numele " Uzunu - Giurgiu" . Ei vor sa ia atitudine, sa iasa pe posturile de televiziune, sa scrie la UE si la toate autoritatile ca se opun unei astfel de initiative pline de cruzime.

Ce adapost bun de 10.000 de caini poate face Primaria Municipiului Bucuresti, daca, din 2000 si pana azi, FARA EXCEPTIE, toate adaposturile sale mai mici au fost lagare de exterminare? Ce adapost face primaria, fie el si cu bani privati ("aceeasi Marie, cu alta palarie"), daca nu a dovedit VREODATA ca este in stare sa SE OCUPE BINE macar de 50 de caini ??????

Dar de ce vorbim despre un "lagar"? Iata motivele in ordinea cruzimii:

1) Cainii adusi sunt eutanasiati pe ascuns, ilegal, chiar si azi, cand eutanasia este interzisa! Iubitorii de animale ne suna incontinuu ca le-au fost ridicati cainii de catre hingheri, (de exemplu 2 caini) din care mai gasesc acolo 1 ! Sau sunt ridicati 5, si mai gasesc acolo 2. Daca intreaba, raspunsul este "au fost adoptati", dupa modelul :

-Dati-mi adresa adoptatorului sa verific!
-Este secreta!

2) In adaposturile primariei generale a Municipiului Bucuresti nu se fac deloc adoptii !
Desi adoptiile sunt prevazute expres ca sarcina in statutul ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea Animalelor), nu regasim macar un caine fotografiat spre adoptie pe site-ul www.aspa.ro ! Si nici pe site-ului www.asa.ro si nici pe site-ul www.ascsb.ro nu au fost pusi, respectiv site-urile pentru caini pe care le-a avut primaria de-a lungul anilor. La hingheri programul de vizita si implicit de adoptii este doar de 3 ori pe saptamana si doar doua ore, la pranz! Oamenii nu-si pot lasa serviciile sa vina sa adopte caini ! Adresa adapostului este necunoscuta locuitorilor! Biroul de presa al primariei nu spune saptamanal mass-mediei: "Avem caini frumosi, veniti de luati de la noi!" In oras nu vedem macar UN AFIS cu un caine si dedesupt adresa, plus "Veniti sa luati un catel !" . Ne-am rugat in van sa se inceapa adoptiile. Se pare ca acesta este un lucru tabu!

3) Caini sunt foarte vulnerabili in adapost . Pe cat de rezistenti sunt in strada, pe atat de bolnavi sunt in adaposturi. JIGODIA face RAVAGII. Le curge nasul, ochii, slabesc si mor. Daca un singur caine bolnav intra, el le da si celorlalti prin respiratie cumplita boala mortala. Alte boli virale sunt TUSEA DE CANISA ( tusitul incontinuu), PARVOVIROZA (boala puilor observabila prin excremente cu sange, temperatura si moarte), RAIA ( le cade blanita, fac bube cumplite si se scapina pana mor). Dupa ce au fost scosi de la hingheri de catre oameni impresionati, cei mai multi au trecut pe la un doctor. Iubitorii de animale au cheltuit si 1000 lei pentru un caine sa faca bine! Sau mai multi bani pentru mai multi caini scosi in acelasi timp! Este scrasnirea iadului. Un domn a adoptat la insistentele noastre un caine de rasa de la Pallady (statuse acolo doar 10 zile) si a cheltuit 700 de lei sa-l vindece de tuse de canisa. Cainele mai tuseste si acum, dupa 3 ani. O doamna a lesinat de oboseala langa masa doctorului veterinar cu cainele bolnav de jigodie pe care trebuia sa-l tina, in prefuzii si la tratament cate 5 ore pe zi ! O alta doamna a cheltuit sute de milioane pe cainii bolnavi de parviroza, pe care i-a scos de la hingheri si i-a dus intr-un mic refugiu. Inutil ii trata, caci dupa doua saptamani, cainii mureau in proportie de 90 %. Asociatia noastra a facut primul si ultimul targ de adoptie in 2008 cu pui care statusera la hingheri doar 2 zile. Au fost adoptati cu mult entuziasm de oamenii veniti de departe de la cateva localitati distanta sa-i adopte, insa 90% dintre ei ne-au sunat peste 3 zile ca puii sunt bolnavi si sa-i luam inapoi. Doar 2 zile de stat la hingheri si fusesera incubati cu cumplitul virus de parvo. Dupa 6 luni de stat la hingheri, iubitorii de animale i-au scos pe altii numai coaste si piele, fara blana, cu urdori la ochi si la nas, tusind, AUSWITZUL insusi! Si inca in adaposturile din Bucuresti este bine! Dar in tara, unde adaposturile primariilor sunt improvizatii insalubre, este crima si pedeapsa.

Regimul Ion Antonescu și emigrarea evreilor

La 24 februarie s-au împlinit 70 de ani de la torpilarea și scufundarea vasului Struma. Vaporul transporta 760 de evrei originari din România care intenţionau să emigreze în Palestina. Plecat din portul Constanţa în decembrie 1941, neprimind autorizaţia să ancoreze în portul Istanbul, în cele din urmă, Struma a fost abandonată în apele Mării Negre. Pe 24 februarie 1942, vasul a fost torpilat de un submarin sovietic. Din 769 pasageri plus membri echipajului, a supravieţuit numai David Stoljar1. Despre tratamentul evreilor în timpul regimului Antonescu există încă prejudecata conform căreia, deși antisemitismul a fost o politică de stat, evreii din România nu au fost exterminaţi2. Antonescu ar fi promovat politici de emigrare sau de susţinere a plecării evreilor ca mijloc de rezolvare a „chestiunii evreiești”. Studiul documentelor de arhivă (decizii ministeriale, stenogramele Consiliului de Miniștri, note sau rapoarte ministeriale etc.) probează că emigrarea evreilor în anii 40 a fost o realitate supusă conjuncturii și iniţiativelor private. Statul nu a avut o voinţă politică reală pentru a organiza și susţine o astfel de politică. Așa cum reiese din documentele pe care le prezentăm, guvernul Româmiei a propus proiecte de instituţionalizare a emigrării evreilor care nu au fost finalizate, șeful statului și colaboratorii apropiaţi au reluat, de-a lungul anilor, același tip de rezoluţii fără a se finaliza un sistem funcţional pentru emigrare. De exemplu, în iunie 1944 se dă acordul pentru înfiinţarea Oficiului de emigraţie, organism coordonat de către lideri sioniști, pentru ca în august 1944 Radu Lecca, împuternicitul guvernului pentru reglementarea regimului evreilor din România, să propună desfiinţarea lui. Emigrarea a fost văzută ca o posibilă sursă de venit pentru stat și o sursă de imagine ce ar putea folosi guvernanţilor dacă pierdeau războiul. Acţiunea de emigrare a fost lăsată în seama asociaţiilor sioniste și a firmelor private de transport maritim. Statul român nu s-a implicat decât minimal în efortul societăţilor sioniste de a organiza emigrarea evreilor prin acordarea vizelor necesare sau în câteva cazuri punând la dispoziţie vase maritime. Precaritatea emigrărilor din perspectiva securităţii traseului, a uzurii fizice mari a logisticii de transport folosite de către armatori sau a costurilor ridicate pe care trebuiau să le suporte cei care vroiau să plece sunt probate de multe documente. Autorităţile statului și-au exprimat îmgrijorarea că astfel nu se rezolvă „problema evreiească” întrucât „pleacă toţi evreii bogaţi, rămânând în ţară numai bătrâni și săraci, pe care din lipsă de încasări vom fi nevoiţi noi românii să îi întreţinem, fie la muncă, fie în ghetouri” (doc. V). Deasemenea, dintr-o statistică a căpităniei portului Constanţa privind transportul de emigranţi, în perioada 1940-1941, reiese că numai 23% au fost evrei originari din România3. Din procesul verbal întocmit de lideri ai comunităţii evreiești în august 1944, rezultă că 33% dintre evreii care au emigrat și-au pierdut viaţa în timpul transportului (doc. VI).



On February 24, 70 years were commemorated since the torpedoing and sinking of Struma. This ship was transporting 760 Jewish originating from Romania who intended to immigrate to Palestine. Struma left the Constanţa port in December 1941, and because she did not receive the authorization to anchor in Istanbul, was abandoned in the Black Sea waters in the end. On February 24 1942, a Soviet submarine torpedoed the ship. Out of 769 passengers plus crewmembers only David Stoljar4 survived. Concerning the treatment of Jews by the Antonescu regime the prejudice that, although anti-Semitism was a state policy, the Jews in Romania were not exterminated5 still exists. Also, that Antonescu would have promoted emigration or support policies as regards the Jews leaving, as a way of solving the “Jewish problem.” The study of archive documents (ministerial decisions, stenography of the Council of Ministers, notes or ministerial reports, etc.) proves that the emigration of Jews in the 1940s was a reality subject to the context and private initiatives. The state did no have any real political will to organize and support such a policy. As one can see in the documents shown, the Romanian government proposed several projects for institutionalizing the Jew emigration that were never put in practice; the state leader and his close collaborators resumed, along the years, the same kind of resolutions without creating a functional emigration system. For example, in June 1944 it was approved the establishing of the Office for Emigration, a body coordinated by Zionist leaders, while in August 1944 Radu Lecca, authorized by the government to regulate the situation of Jews in Romania, suggested its abolition. Emigration was considered by the state as both a source for income and public image useful to the rulers if they would have lost the war. The emigration activity in itself was left to the management of Zionist organizations and private transportation companies. The Romanian state’s involvement in the effort of Zionist organizations to set up the emigration of Jews was minimal; it only issued the necessary visas and, in some cases, it made available the ships. Several documents prove the precarious conditions concerning the security of the route, the physical wear and tear of the ships used by the ship-owners and the high prices those who wanted to emigrate had to bear. The state authorities expressed their concern that like this the “Jewish problem” would not be solved for “all the rich Jews leave the country, while the old and the poor ones stay, and because of the lack of any money return (a.n. from emigration) we, the Romanians, would have to take care of them, either at work or in ghettoes” (doc. V). In addition, a statistical document of the Constanţa port master concerning emigrants’ transportation, from 1940 to 1941, shows that only 23% of the Jews originated in Romania.6. As the minutes drafted by leaders of the Jewish community in August 1944 demonstrate, 33% of the Jews that emigrated lost their lives during the travel. (doc. VI).

I. 15 noiembrie 1940
Direcţia Poliţiei de Siguranţă

Avem onoarea a raporta dvs., că Direcţiunea Generală a Poliţiei, pe consideraţiuni de ordin naţional, sprijină acţiunea de organizare a emigrării în masă a jidanilor din ţara noastră.
Jidanii imigrează în Palestina pe două căi: legal și clandestin.
Prin imigrarea legală, se înţelege intrarea în Palestina a acelor jidani care au asupra lor certificate de identitate-tip, eliberate acestora de către autorităţile palestiniene și de această imigrare se ocupă vechea organizaţie sionistă; iar prin imigrare clandestină, se înţelegea intrarea în Palestina a acelor jidani, care emigrează din ţările respective cu pașapoarte în regulă, cu viza pentru unul din statele Americei de Sud, de obicei Panama, Uruguay sau altul și apoi debarcă clandestin pe litoralul palestinian al Mării Mediterane și cu acest sistem se ocupă N.O.S.-ul (Noua organizaţie sionistă).
Și într-un caz și într-altul din punct de vedere românesc emigrarea este legală, pentru că emigranţilor li se eliberează pașapoarte în conformitate cu legea respectivă.
Prin acţiunea noastră de susţinere a emigrărilor în masă, am reușit ca de la instaurarea regimului naţional-legionar să scoatem afară din ţară circa 2.000 jidani .
În vederea aceluiași scop N.O.S.-ul (Noua organizaţie sionistă) a înfiinţat în București un comitet central denumit „Aliyah”, care organizează emigrarea în masă a conaţionalilor lor jidani.
S-a ivit însă un impediment de ordin pecuniar și anume că, societatea de navigaţie sau armatorii cer ca plata navlului să se facă în dolari; de la 110 la 130 de fiecare persoană – valută forte - socotită de la portul românesc de îmbarcare și până la destinaţie, valută pe care societatea sionistă respectivă nu o posedă.
Pentru a se procura această valută propunem două soluţii, care au fost adoptate în rezolvarea problemei emigrărilor jidanilor de către Germania, Austria și în ultimul timp de către Slovacia:

1. Direcţia reglementarii comerţului extern din Ministerul Economiei Naţionale să pună la dispoziţia comitetului „Aliyah” sumele de dolari necesare pentru plata transportului emigranţilor din contul român al dolarilor blocaţi în U.S.A., care actualmente nu sunt utilizabili și pe care societatea sus-citată i-ar putea obţine cu ajutorul organizaţiilor jidănești din Statele Unite ale Americii, care susţin emigrarea.

2. Ministerul Economiei Naţionale să autorizeze un export de mărfuri din România, care n-ar cuprinde nici petrol, nici alimente, cereale sau produse miniere, ci articole secundare ca: turte oleaginoase, celuloză, măzăriche, lemne sau hârtie, urmând ca din produsul acestui export în devize libere să se acorde comitetului central „Aliyah” de pe lângă N.O.S. - prin Banca Naţională a României - sumele necesare în devize pentru finanţarea transportului de emigranţi.
Dacă însă aceste două soluţii nu sunt acceptabile din anumite considerente, vă rugăm să binevoiţi a dispune să se ia de urgenţă în studiu această chestiune de către cei în drept, pentru a găsi mijlocul cel mai potrivit pentru rezolvarea acestei chestiuni, întrucât rezolvarea emigrărilor jidanilor din ţara noastră nu mai poate suferi întârziere.







II. 31 Decembrie 1940

Domnul General Antonescu, Conducătorul Statului Român și Președinte al Consiliului de Miniștri, a ordonat ca pentru reglementarea chestiunii evreești din România să ia fiinţă pe lângă Ministerul de Interne, o Direcţiune a emigrărilor.
Această Direcţiune va funcţiona pe lângă Direcţiunea Generală a Poliţiei și sub autoritatea [..]. Ea va avea ca scop fixarea măsurilor de luat pentru ușurarea și accelerarea emigrărilor.
Direcţiunea, este competinte a rezolva toate chestiunile în legătură cu emigrarea privind toate Departamentele, cari au atribuţiuni în legătură cu această chestiune.
În acest scop, în Direcţiunea Emigrărilor vor figura câte un delegat de la Departamentele: Finanţe, Economiei Naţionale, Marină și Marele Stat Major.
Acești delegaţi vor putea lua hotărâri valabile și executorii în numele Departamentelor și vor fi convocaţi săptămânal.
În toate celelalte cazuri, când nu va fi nevoie de prezenţa susnumiţilor delegaţi va decide Directorul General al Poliţiei.
Subsecretariatul de Stat al Marinei, să ia măsuri:
1.Pentru organizarea transporturilor de emigranţi cu vasele statului;
2.Va face toate înlesnirile pentru transporturile organizate de particlulari, în următoarele
condiţiuni:
a. Pentru organizarea transporturilor cu vasele statului va cere organizaţiilor evreiești de emigrare să producă pentru fiecare cursă certificat din partea Legaţiei Angliei, că vasul nu va fi oprit a naviga în afară de Marea Neagră și că i se va permite înapoierea în ţară.
Pentru asigurarea contra valorii reale a vasului, se va cere organizaţiilor de emigrare, fie consemnarea în numerar a sumei respective, fie o scrisoare bancară la una din Băncile din ţară, fie în devize libere la o Bancă din străinătate, care oferă garanţie, că plata se va putea face fără restricţiuni.
Asigurarea personalului navigant și orice alte cheltuieli vor privi societăţile organizatoare ale emigraţiei.
Cu vasele statului se va face numai transportul emigranţilor care au vize valabile de intrare în Palestina.
b.În cazul când, din diferite consideraţiuni de Stat, nu va fi posibil de organizat transportul cu vasele susmenţionate, Subsecretariatul de Stat al Marinei va da autorizaţii pentru navlosirea vaselor particulare sub pavilion român spre a executa numai transporturi de emigranţi cu vize în regulă pentru intrare în Palestina sau alte ţări sub protectorat englez în aceleași condiţiuni ca cele specificate la punctul a.
c.Asupra transporturilor de emigranţi organizate de particulari cu vase sub pavilion străin, Subsecretariatul Marinei va da tot concursul necesar, atât la amenajarea vaselor, la controlul acestora, cât și la facerea formalităţilor de îmbarcare, transbord, plecări, navigaţie etc., pentru ca aceste vase să fie în măsură a executa transporturile.
Ministerul Economiei Naţionale va lua măsuri ca să se dea cuvenitele dispoziţii organelor vamale pentru a permite aprovizionarea vaselor de emigranţi cu combustibilul și hrana necesară pentru 30 zile de fiecare persoană, fără facerea formalităţilor de export și fără cedare de devize. Se anexează lista tip cu cantitatea și felul alimentelor ce se pot lua de persoană.
De asemenea, pentru amenajarea vaselor de marfă în vase de transport de emigranţi se va permite îmbarcarea materialului necesar cu scutirea formalităţilor vamale, după aprecierea experţilor de port.
Ministerul Economiei Naţionale va gasi modalităţile cele mai potrivite pentru asigurarea navlului vapoarelor sub pavilion străin de către emigranţi și va preciza condiţiunile.
Ministerul de Finanţe va da dispoziţii organelor vamale ca verificarea bagajelor să se facă cât mai civilizat posibil, fără a se neglija seriozitatea controlului.
Vor permite ca emigranţii să ia cu ei obiectele specificate în tabelul anrxă.
Ministerul de Externe va face toate formele de ușurarea transporturilor de emigranţi pe lângă toate guvernele interesate, la cererea Direcţiunii emigrărilor și ori de câte ori va fi nevoie Marele Stat Major va desfiinţa certificatele tip necesare pentru eliberarea pașapoartelor.
Direcţiunea Generală a Poliţiei va creea un serviciu special pentru eliberarea pașapoartelor, pentru a face faţă fără întârziere la aliberarea actelor de călătorie.
(Documentul a rămas proiect, n.m.)

AINSHR-EW, Fond RG 25004, rola 13, d 2844



III. 1941, decembrie 13
Ministerul Finanţelor
Cabinetul ministrului

În baza notei domniei-voastre, din l.XII., transmisă prin Cabinetul Militar, privitoare la emigrările de evrei și beneficiile excepţionale realizate de unele agenţii care se ocupă cu organizarea transporturilor de emigranţi, avem onoare a vă comunica următoarele:
a) Afacerea „Struma” a fost montată de un mic grup de greci și evrei, între care au putut fi remarcaţi d-nii Dandria, Pandelis și Singros;
b) Cifra afacerii nu este de 17 milioane, ci de circa 150 milioane lei, fiind vorba de transportul a, după unii, 700 evrei, iar după relaţiunile Căpităniei Portului Constanţa, 748 emigranţi evrei, care plătesc câte 200 000 lei fiecare.
c) Pentru efectuarea transportului, asociaţii au cumpărat vasul „Struma”, de origine bulgară, cu o vechime de circa 40 ani.
d) Deși valoarea reală a vasului este quasi nulă, valoarea sa comercială rezultată din această tranzacţie n-a putut fi precizată.
e) Vaporul a fost adus de la Varna la Constanţa și pus sub pavilion panamez.
f) Amenajarea lui a costat circa 17 milioane lei.
g) De asigurarea unor astfel de întreprinderi nu poate fi vorba deoarece nici o societate de asigurări nu riscă în împrejurările actuale.
h) Afacerea este montată pe riscul exclusiv al grupului citat.
În unele cazuri, înșiși evreii care voesc să emigreze se asociază și se organizează în acest scop, cotizând sumele necesare cumpărării de vase și angajării personalului navigant totul fiind montat pe riscul lor și al personalului navigant.
Cu vasele lor proprii, de minimă valoare, ajunși în apele teritoriale palestiniene, sacrifică vasele, simulând naufragii sau acostând și debarcând clandestin, noaptea, în puncte favorabile acostării.
Ajunși pe uscat, sunt internaţi în lagăre speciale și apoi, dupa oarecare timp și cu anumite formalităţi, sunt lăsaţi în libertate.
Procedeul sacrificării vaselor este absolut necesar deoarece, clandestin, pătrunderea evreilor este agreată de englezi, oficial însă este cu stricteţe interzisă pentru a nu indispune populaţiunile arabe.

Datorită împrejurărilor și condiţiunilor excepţionale în care se fac emigrările de evrei, nu s-ar putea întrevede decât două posibilităţi de a se organiza aceste emigăn în beneficiul statului.

1). Să se autorize singurul serviciu naţional de transporturi maritime, S.M.R. să organizeze emigrarea evreilor pe contul și cu propriile sale mijloace.
S.M.R.-ul posedă în parcul său un vas, Alba Mia, care s-ar preta acestui gen de operaţiuni fiind deja la limita de vârstă stabilită de regulamentele de navigaţie.
Propuneri, în acest sens, au fost deja făcute de unele grupuri de evrei, care, oricând, ar avea mai multă încredere într-un vas al S.M.R-ului și controlat de el, decât în vase grecești sau bulgărești, de reputaţia vasului „Struma”.
Deși vasul este evaluat astăzi la 400 000 000 lei, grupul evreilor interesaţi a oferit o garanţie de lei 500 000 000, pe care, a dat să se înţeleagă că, la sfârșitul operaţiunilor de transport, ar fi dispuși s-o doneze S.M.R.-ului, iar pentru transport câte 200 000 lei de persoană; ceea ce, la cifra de 2 000 de persoane, câte ar putea fi îmbarcate, ar da o sumă de 400 000 000 lei.
Deoarece vasul Alba Iulia se află la Constantinopol și navigaţia pe Marea Neagră este extrem de periculoasă, emigranţii ar fi dispuși să facă drumul până la Constantinopol cu trenul, iar cu vasul numai de la Constantinopol până într-unul din porturile Palestinei.
Pentru ca această întreprindere să fie realizabilă, ar trebui însă ca guvernul nostru să obţină în prealabil asentimentul guvernelor german și italian, care controlează parte din zonele maritime pe care vasul le-ar avea de străbătut, precum și consimţământul, cel puţin tacit, al guvernului englez și autorităţilor engleze din Palestina.
Repezentanţii grupurilor interesate au lăsat a se înţelege că acest consimţământ l-ar putea
obţine chiar ei.
Cu împlinirea acestor condiţiuni, conducătorii S.M.R.-ului cred că întreprinderea ar fi și posibilă și foarte rentabilă, beneficiile putându-se cifra, în câteva luni, la câteva miliarde.

2) O a doua posibilitate ar fi ca, fie tot prin S.M.R., fie prin alte întreprinderi sau persoane interpuse, dacă s-a găsi că vasul Alba Iulia nu trebuiește sacrificat, sau dacă guvernele indicate nu ar da consimţământul, guvernul să [autorize] și să subvenţioneze cumpărarea de vase vechi, de categoria „Struma”, care s-ar preta unor astfel de riscuri.

Ministru, (ss) Indescifrabil



IV. 22 iunie 1942,

Adresă privind Proiect de decret-lege pentru reglementarea emigrării evreilor (nu a devenit decret-lege, n.m.):

Am onoare a supune aprobării Domniei Voastre, alăturatul proiect de Decret Lege pentru reglementarea emigrării evreilor.
În alcătuirea acestui Decret Lege, am ţinut seamă de necesitatea de a se acorda unui număr cât mai mare de evrei posibilitatea de a părăsi ţara, fără ca prin aceasta ordinea economică să fie atinsă.
Am instituit, în acest scop pe lângă Ministerul Finanţelor, o Comisiune care va examina cererile de emigrare și va hotărî asupra oportunităţii lor. Am instituit de asemenea o taxă de emigrare, egală cu 30% din valoarea totală a averii emigrantului, precum și o taxă de 10%, socotită tot asupra averii emigrantului, din produsul căreia urmează a se crea, la Marele Stat Major, fondul pentru organizarea muncii de folos obștesc.
Proiectul prevede, de asemeni, o procedură administrativă expeditivă de lichidarea averilor emigranţilor, destinată a împiedica speculaţiunile pe care le-ar provoca o atribuire a bunurilor după criterii economice, stabilite în funcţie de capacitatea de exploatare a achiziţiilor. În cursul aceleiași preocupări, am instituit un drept de preemţiune în favoarea Statului, prin Centrul Naţional de Românizare, asupra tuturor bunurilor evreilor emigranţi.
Cred că în cadrul acestor principii, organizarea emigrării evreilor va contribui la completarea și adâncirea operei de românizare a vieţii economice.
Organizarea transporturilor emigranţilor va fi controlată și dirijată de Ministerul Finanţelor și Centrala Evreilor din România, ea va putea fi concesionată unei singure societăţi particulare, pentru a exista o unitate de acţiune și răspundere.
Socotesc că acest proces va putea fi aplicat, chiar în timp de război, deoarece în prezent se produc numeroase emigrări, care dau naștere la speculaţiuni ilicite.
Este necesar, deci, ca organizarea emigrării evreilor, să constituie chiar de pe acum o preocupare de Stat.
Primiţi, vă rog Domnule Mareșal, încredinţarea adâncului meu respect.



V. 30 mai 1944

Președinţia Consiliului de Miniștri
Comisariatul General pentru Problemele Evreiești

Am onoare a vă aduce la cunoștinţă următoarele:

1. Societatea O.R.A.T. a fost autorizată să organizeze, sub controlul Ministerului de Interne și al Comisariatului General pentru Problemele Evreiești, emigrările de evrei în Palestina, utilizând vase sub pavilion străin.
2. Societatea O.R.A.T. primește plata tuturor cheltuielilor care se nasc pentru fiecare evreu, copil sau adult de la portul de emigrare românesc până la destinaţie, de la organizaţiile evreiești din străinătate, fapt confirmat nouă și de Crucea Roșie Internaţională.
Decontul acestor cheltuieli nu se face în ţară, ci la Istanbul, unde organizaţiile evreiești din America și Anglia au reprezentanţi. Armatorii vaselor întrebuinţate de societatea O.R.A.T. primesc și ei preţul convenit pentra transport, hrană, asigurare etc. în dolari, la Istanbul.
3. Cu toate că emigrarea evreilor ar trebui deci să se efectueze pe cale gratuită, totuși societatea O.R.A.T. - de conivenţă cu organizaţiile sioniste clandestine și ilegale din ţară - încasează în România de la emigranţi sute de milioane de lei, punând locurile disponibile la mezat. Astfel, un loc a ajuns să se plătească cinci milioane lei.
4.Faţă de organizaţiile evreiești din străinătate, societatea O.R.A.T. pretextează că aceste încasări sunt necesare pentru a plăti anumite taxe statului român care altfel nu ar permite emigrarea. În realitate însă nici statul nici Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale nu încasează un ban de la societatea O.R.A.T.
Neajunsurile acestui sistem sunt multiple și anume:
a) Se încasează de pe urma emigrării evreilor sute de milioane lei, dar nu pentru stat.
b) Pleacă toţi evreii bogaţi, rămânând în ţară numai bătrâni și săraci, pe care din lipsă de încasări vom fi nevoiţi noi românii să îi întreţinem, fie la muncă, fie în ghetouri.
Propun următoarele soluţii:
I. Nici un evreu să nu poată emigra cu începere de azi, fără aprobarea Comisariatului General pentru Problemele Evreiești.
II: Comisariatul General pentru Problemele Evreiești va fixa, prin Centrala Evreilor din România, taxele de emigrare, care vor fi vărsate în întregime Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale. Comisariatul General al Problemelor Evreiești va desemna, prin Centrala Evreilor din România, copiii și săracii care urmează să fie scutiţi de plata oricărei taxe de emigrare.
III. Componenţii societăţii O.R.A.T. să fie anchetaţi în stare de arest, pentru a da socoteală de banii încasaţi pe nedrept cu ultimele transporturi.
Primiţi, vă rugăm, domnule mareșal, asigurarea deplinului devotament.

Comisar general pentru problemele evreiești,
ss. R. D. Lecca



VI. PROCES-VERBAL DE COMUNICĂRILE FĂCUTE DE CĂTRE DOMNUL RADU LECCA ÎN AUDI­ENŢA DE LA 16 AUGUST 1944, ORELE 13

Subsemnaţii Dr. Fildermann, J. Pincas, dr. Zimmer și A. Grossman-Grozea am fost convocaţi la domnul Radu Lecca, comisarul guvernului pentru problemele evreiești, care ne-a făcut următoarele comunicări:
OFICIUL DE EMIGRARE, așa cum funcţionează după discuţiile ce avuseseră loc în conferinţa ministerială, după discuţiunea între dl. prim ministru, dl. ministru al Marinei, dl. Radu Lecca și dl. A. L. Zissu și după conferinţa la care fuseseră con­vocaţi domnii dr. Fildermann și dr. Zimmer în zilele de 21 și 22 iunie 1944 de către domnul prim ministru, la care a participat și domnul comisar general Radu Lecca, avea trei însărcinări capitale:

I. A selecţiona și desemna pe emigranţi, însărcinare executată neconștiincios din toate
punctele de vedere, întrucât:

a) s-au îmbarcat tineri care au devalizat pasagerii platnici arându-le tot ce aveau asupra lor etc., ceea ce a provocat și unele reclamaţiuni adresate autorităţilor turcești, care, însă, nu s-au putut sesiza, întrucât faptul nu se petrecuse pe teritoriul turcesc;

b) s-au îmbarcat călători clandestini la Constanţa, adică emigranţi care nu fuseseră înscriși în liste, ceea ce în primul rând contravine controlului și siguranţei statului; în al doilea rând sustrage Consiliului de Patronaj și asistenţe evreiești contribuţia ce li se rezervase, iar în al treilea rând — și cel mai important a primejduit viaţa tuturor emigranţilor, vasele fiind deja
supraîncărcate, în așa mod încât vasul “Bulbul” a eșuat, iar călătorii au fost transportaţi cu trenul la Istanbul, iar vasului „Mefkure” i s-a rupt fundul și toţi pasagerii — afară de cinci — și-au găsit moartea.

II. A taxa pe emigranţi, dar numai pe cei bogaţi, emigrarea având în principiu să fie gratuită, iar taxele minimale și servind numai drept contribuţie a asistenţei generale și asistenţei spe­ciale evreiești, însărcinare de asemenea neexecutată, întrucât:

a) s-au perceput taxe considerabile, depășind chiar pe cele percepute anterior sau celor oferite de diverși armatori, ca, de exemplu, Crucea Roșie, care transporta pe vasul „Belassita” 120 de orfani fără plată, iar de la cei 25-30 însoţitori, își acopereau navlul și toate spezele și a vărsat Patronajului 12 milioane; că ofertele armatorilor Radovici și Hiaș propun 60% din locuri gratuite și 40% cu plată, fără însă ca maximum plăţii să întreacă 300. 000 lei de cap, din care își acoperă toate spezele și realizea­ză beneficii, pe când Oficiul de Emigrare, deși a transportat un număr considerabil de platnici, deși n-are a acoperi nici navlul, nici transportul celor gratuiţi și nici chiar al celor platnici, care este achitat de către Jewish Agency, n-a vărsat Patronajului, pen­tru toate cele opt vase care au fost expediate de ORAT, decât 83 milioane, fără a vărsa până astăzi o centimă asistenţei evreiești și care la cererea socotelilor răspunde că nu le are, deși normal ar fi ca în momentul plecării fiecărui vas socoteala să fie încheiată și deși vasele au plecat, unele de câteva săptămâni, iar ultimele de 15 zile;
b) sumele percepute n-au fost în raport cu averea fiecăruia, adică după criterii obiective ci după alte interese, adică după criterii subiective, deci interesate.

III. A închiria vasele, adică a purta răspunderea solidităţii vaselor și a instalaţiilor necesare de salvare. Or din informaţiile sosite până acum se constată:

a) că vasul Bulbul a eșuat pe un banc de nisip la câţiva zeci de kilometri de Istanbul, iar călătorii au fost transportaţi la Istanbul cu trenul;

b) că vasul Mefkure, i s-a dezlipit fundul pentru că, pe de o parte, vasul era neapt, fiind probabil vechi și putred, iar pe de alta supraîncărcat de două ori, odată la redactarea listelor și a doua oară la îmbarcare, cu care prilej s-au urcat pe vase numeroși călători netrecuţi pe liste, încât circa 300 de călători s-au înecat, iar numai 5 au fost salvaţi; așa că în decurs de doi ani, din 3000 de emigranţi, o treime s-au înecat cu Struma și Mefkure, deci o mortalitate de 33%, ceea ce prejudiciază nu numai emigrarea, în general, adică și intereselor românești și intereselor evreiești, dar aruncă și o umbră asupra statului;

c) că vasele n-au fost expertizate înainte de plecare; nu erau prevăzute nici cu bărci de salvare, nici cu centuri de salvare.
În concluzie, domnul comisar general Radu Lecca, spune că întrucât Oficiul n-a putut fi în stare să execute nici una din obligaţiile ce a asumat, a hotărât să propună domnului prim-ministru:

I. Pentru trecut

1. Instituirea unei comisiuni de anchetă care să stabilească răspunderile și să aplice sancţiunile.

2. Desfiinţarea Oficiului de Emigrare și deci a autorizaţiei dată domnului A. L. Zissu, întrucât în loc să salveze vieţi omenești, le-a suprimat, în loc de ordine a introdus anarhia, în locul gratuităţii a introdus scumpetea.



II. Pentru viitor

Să se revină la legea organică a Centralei Evreilor, făcând să funcţioneze secţia de emigrare, constituindu-se și o comisie autonomă în genul celei de la asistenţă, sau poate chiar acea secţie, care să aibă atributele Oficiului, adică să desemneze și să taxeze emigranţii, precum și să încheie contracte cu posesorii mijloacelor de transport.
Temerea, că emigranţii nu vor debarca - fluturată de dl, Zissu - întrucât dsa ar avea monopolul certificatelor, n-ar fi exactă, căci după informaţiile culese, orice evreu ajuns la Istanbul pleacă în Palestina; iar în ce privește gratuitatea vapoarelor, adică plata lor de către Jewish Agency, de care dispune Domnul Zissu, credem că va fi supleată de ofertele diverșilor armatori, care sc obligă a prelua transporturile și fără plata făcută de Jewish Agen­cy, dacă această organizaţie nu va fi de acord cu propunerile Guvernului, ceea ce se speră că nu se va întâmpla.
La întrebarea dlui Dr. Filderman, dacă este adevărat că vasul „Smirni” a fost rechiziţionat, domnul comisar general răspunde că va face tot posibilul ca vasul să plece, dar că el nu va pleca decât dacă se desfiinţează Oficiul de Emigrare cu conducerea actuală și dacă se admit punctele de vedere expuse.
La întrebarea dlui. dr. Filderman dacă la vreuna din conferinţele ministeriale care au rezolvat problema emigrării a participat și dl. Zissu, dl. comisar general răspunde că dl. Zissu n-a
participat la niciuna din conferinţele ministeriale, ci numai la o convorbire cu domnul prim ministru, dimpreună cu dl. ministru Șova și cu domnia sa.
Subsemnaţii am declarat că nu putem lua nici o atitudine întrucât suntem surprinși de cele auzite, așa că urmează să ne consfătuim și cum domnul comisar general ne anunţă că invita­ţia de astăzi la domnul prim ministru se amână pentru mâine, 17 august la orele 7,30 d.a., s-a hotărât ca mâine la orele 13, să revenim la domnul comisar general.

Masă rotundă – Emigrarea evreilor din România în contextul celui de-al Doilea Război Mondial

Pe 24 februarie a.c. s-au comemorat 70 de ani de la tragedia provocată de scufundarea vasului Struma (24 februarie 1942). Scufundarea vaporului, prin torpilare de către un submarin sovietic, a condus la moartea tuturor celor 790 de evrei aflaţi la bord, cu o excepţie, David Stoliar, un tânăr de 19 ani. Pasagerii vaporului Struma au fost evrei români care emigrau în Palestina, în condiţiile legilor cu caracter antisemit şi a deportărilor în Transnistria organizate de regimul Ion Antonescu.

Cu acest prilej, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” împreună cu Comunitatea Evreilor din Bucureşti, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România, a organizat o masă rotundă cu tema emigrarea evreilor din România în contextul celui de al Doilea Război Mondial.

Au participat dr. Aurel Vainer (preşedintele FCER), dr. Stelian Tănase (profesor Universitatea din Bucureşti), dr. Alexandru Florian (INSHR-EW), dr. Lya Benjamin (CSIER-FCER), dr. Liviu Rotman (CSIER-FCER), dr. Mihail E. Ionescu (ISPAIM), dr. Hary Kuller (CSIER-FCER), drd. Adina Babeş (INSHR-EW). Moderatorul discuţiei a fost drd. Erwin Simsensohn (preşedintele CEB).

Aurel Vainer, preşedintele FCER, a deschis discuţia prin menţionarea comemorării din Knesset, parlamentul israelian, pe 21 februarie a.c., ocazionată de tragedia Struma. De asemenea, el a vorbit despre semnificaţia acestei tragedii pentru istoria evreilor din România şi importanţa comemorării ei.

Stelian Tănase a relatat câteva aspecte legate de naşterea proiectului de cercetare despre acest eveniment, interesul său pentru guvernarea militaro-legionară şi oportunitatea consultării arhivelor Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington. Pe baza consultării acestor arhive dar şi a discuţiilor avute cu unii martori indirecţi (prieteni sau vecini ai celor aflaţi la bordul vaporului Struma), cercetarea s-a finalizat în scenariul filmului Struma (în regia lui Radu Gabrea, film realizat în 2000).

Liviu Rotman a prezentat publicului contextul istoric al perioadei respective, prin menţionarea politicilor şi legilor cu caracter antisemit ale regimului antonescian. Totodată, a încercat să ofere un răspuns la întrebarea cine sunt cei vinovaţi de această tragedie făcând referire atât la autorităţile străine cât şi la cele româneşti.

Alexandru Florian s-a referit la contextul general al emigrărilor din România în perioada celui de al Doilea Război Mondial, concentrându-şi discursul pe politicile iniţiate de autorităţile române în acest sens, politici care nu au fost implementate. Concluzia a fost că emigrarea nu a fost în fapt o soluţie la deportare şi exterminare, ea a fost o realitate conjuncturală cu rezultate nesemnificative.

Lya Benjamin a vorbit despre rezolvarea „chestiunii evreieşti” prin emigrare aşa cum transpare ea din şedinţele Consiliului de Miniştri din acea perioadă. Deasemenea, L. Benjamin a oferit un răspuns la întrebarea „a fost scufundarea vasului Struma o acţiune premeditată?”.

Harry Kuller a discutat despre impactul pe care tragedia Struma l-a avut asupra comunităţilor evreieşti din România, în principal asupra comunităţii din Moineşti, şi modul în care comunitatea a reacţionat la această tragedie.

Adina Babeş a vorbit despre reflectarea în presa vremii a tragediei de pe Struma, făcând referire atât la presa internaţională cât şi la cea naţională. Ea a adus de asemenea în discuţie şi reflectarea tragediei în prima lucrare literară dedicată acestui subiect, Meghilat Struma.

Mihail E. Ionescu a închis seria dezbaterilor cu o prezentare a aspectelor militare care au însoţit şi determinat scufundarea vasului, făcând totodată referire la contextul mai larg al tragediei.

Din discursurile şi dialogul care a avut loc au reieşit câteva idei importante despre politica statului român, despre statutul şi situaţia evreilor în anii războiului, dar şi despre moduri de abordare a istoriei recente, şi instrumentele disponibile pentru o astfel de cercetare.

Virus legionar inoculat tinerei generaţii


http://www.acum.tv/articol/50538/

Se pare că furia xenofob-legionar-antisemită nu aştepta decât atât: un pretext pentru a se dezlănţui în toată hidoşenia sa, de parcă şi până acum ar fi fost prea… blândă. Am putea crede că partidelor legionare- neofasciste nu le mai ajung temele de propagandă, sau poate simt că simpatizanţii lor şi-au mai slăbit combativitatea, de- ai putea crede că dorm cu „Cărticica şefului de cuib” sub pernă!
Astfel încât lansarea unei cărţi, la Suceava, pare să fi venit pentru promotorii acestui curent primitiv care proliferează în România mai mult decât îşi închipuie multă lume, ca un soi de „mană cerească”. Chiar în urmă cu vreo două săptămâni, unui veteran al mişcării legionare, cu domiciliul la Suceava, pe nume George Ungureanu, i s-a lansat cartea de poezii pentru copii „Păţania lui Somnorilă”, deci de aparenţă… inofensivă. Dar numai… de aparenţă, sunt nevoită să menţionez, fiindcă tot ce a apărut pe site-urile legionare de pe internet, nu face nici cea mai mică menţiune, nici un citat, nici o prezentare, cât de succintă a conţinutului cărţii. Un singur lucru rămâne, până acum vizibil: faptul că pe coperta a patra a cărţii, apare o fotografie a autorului la biroul său, lăsând să se vadă fotografia lui Corneliu Zelea-Codreanu, mentorul spiritual şi idolul – declarat – al acestuia. Şi ţin să-i asigur pe toţi cei care vor avea curiozitatea şi răbdarea să citească aceste rânduri, că am căutat pe toate aceste site-uri până când am simţit că dezgustul şi revolta pe care mi-l stârnesc îmi ameninţă realmente sănătatea, de care ce să-i facem, mai am nevoie! Mai mult, la un moment dat, am solicitat şi ajutorul unei tinere prietene, venită în Israel în copilărie, la o vârstă şcolară mică, pe care practic am văzut-o crescând, dar nu a avut nici ea mai mult succes decât mine în a găsi detalii precise despre carte, în afara unor articole şi comentarii mustind de venin neofascist din site-urile respective şi care mi-a comunicat telefonic reacţii somatice similare cu ale mele! Dacă vreunuia din coordonatorii acestor site-uri i-ar da prin minte să reunească toate aceste materiale într-o carte (şi mă tem că nici n-ar fi prea subţire), desigur aceasta ar trebui să se numească „Mult zgomot pentru un motan”, fiindcă acesta este protagonistul cărţii, răspunzând la numele de Somnorilă! Ce i-a scos atât de tare din sărite pe toţi aceşti „condeieri” apologeţi ai neolegionarismului, mai ales că unul din aceste site-uri se numeşte chiar „Apologeticae”?
Fapatul că Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a lansat un comunicat-protest plin de indignare faţă de prezentarea cărţii care ilustrează clar orientarea centenarului său autor!
Cartea despre păţania motanului trebuia, neapărat, să aibă pe copertă fotografia „căpitanului”, de parcă nu s-ar fi ştiut destule despre autorul său. În 2010, acestuia i-a apărut la Suceava cartea de memorii „În labirintul vieţii”, în care îşi etalează cu mândrie trecutul său de membru activ în mişcarea legionară. Apologeţii de pe mai sus-amintitele site-uri se întrec, de altfel, în a-i prezenta acest trecut legionar glorios, insistând asupra faptului că în perioada Statului naţional legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941), G. Ungureanu a fost numit printr-un decret al Consiliului de Miniştri comisar pentru românizare la Întreprinderea textilă română „Norbert Juster”.
Aceasta explică de ce publicaţiile on line s-au năpustit ca nişte hiene asupra Institutului „Elie Wiesel”, care în respectivul protest şi-a exprimat indignarea că editarea respectivei cărţi cu motanul a fost sponsorizată de Consiliul Judeţean Suceava, al cărui preşedinte este leaderul Partidului Democrat Liberal din România, Gheorghe Flutur. Lansarea cărţii a avut loc la „Biblioteca Bucovina”, evenimentul fiind „moderat” de vice-preşedintele Consiliului judeţean Suceava, Vasile Ilie. După apariţia comunicatului-protest al Institutului Elie Wiesel, pe unul din site-urile cu pricina, un articlier de pe publicaţia legionară on-line „Buciumul”, un oarecare Horia Marchean, s-a şi grăbit să precizeze că institutul a fost constituit prin decizia de guvern nr. 902 din 4 august 2005, semnată de primul-ministru de-atunci al României, Călin-Popescu-Tăriceanu, şi dovedeşte astfel că un organism „afiliat statului român şi deci finanţat din banii publici”, critică apariţii editoriale, reproşându-i într-un limbaj vituperant că s-ar erija în „cenzor al apariţiilor editoriale româneşti, deşi aceasta nici nu intră în atribuţiile pe care şi le declară institutul”.
Toate aceste „publicaţii”, fără excepţie, consideră imixtiunea Institutului Wiesel în apariţia cărţilor lui George Ungureanu (pe site-ul Apologeticae îl consideră chiar un „adevărat martir al neamului, pe care tineretul român ar trebui să-l venereze”), drept o încălcare a dreptului de libertate a expresiei, consfinţit de Constituţia României!
Desigur, după scandalul declanşat de acest faimos „eveniment literar”, vicepreşedintele Consiliului Judecean Suceava a însăilat nişte scuze publice, declarând că „ne delimităm de orice fapt care ar elogia persoane care au un trecut istoric neclar. Regretăm acest eveniment care s-a produs. Consiliul Judeţean Suceava sprijină acţiuni culturale, seminarii, lansări de carte, expoziţii, dar nu controlează produsul cultural”. Desigur, scuzele acestea „în doi peri” au fost din nou interpretate ca un soi de „capitulare”. Dat fiind că după părerea lui Marchean, o astfel de instituţie, sau nici chiar statul român „nici nu are voie să controleze, sau mai direct spus, să cenzureze un produs cultural”.
Şi cu asta, argumentele teribilului apărător al libertăţii de expresie chiar că pleznesc de la cusături, dându-i la iveală câlţii gândirii sale curat-murdar legionare: „Ne aflăm astăzi sub controlul unor astfel de organisme: Institutul „Elie Wiesel”, sau „Centrul pentru combaterea Antisemitismului”, etc. Aceste organizaţii, alcătuite după tipicul altora de teapa lor de prin occident, caută orice ar putea demonstra un Holocaust în România, în ciuda absenţei unor izvoare istorice solide (sic!), bazându-se pe legende şi pe simpatia culturală exercitată în perioada de după al doilea război mondial”.
În continuare, este citat comunicatul Institutului Wiesel, unde se subliniază că „este revoltător să asistăm la susţinerea şi promovarea imaginii unui fost legionar care a luat parte activ la politica antisemită a statului. De asemenea, suntem profund îngrijoraţi de promovarea unei literaturi memorialistice sau destinată tinerei generaţii, având ca mesaj idei şi personaje ale Mişcării Legionare”. La sfârşitul diatribei sale, Horia Marchean enunţă o gogomănie pe lângă care aceea cu „lipsa unor izvoare istorice solide”devine de-a dreptul… apă de ploaie: el se întreabă câţi copii vor observa mica poză a căpitanului, pe o copertă a cărţii pe care este posibil să le-o citească părinţii lor, „într-un context educaţional în care Mişcarea Legionară este de-abia amintită în istorie, iar rezistenţa anticomunistă din munţi la fel”. Aici, trebuie menţionat că avocatul ad-hoc al lui G. Ungureanu se referă la biografia evocată cu „religiozitate” a acestuia, care ar fi fost întemniţat pentru activitate anticomunistă, „ar fi fost torturat timp de 400 de zile” şi chiar ar fi fost condamnat de cinci ori la moarte”!
Copiii preşcolari, poate chiar nu vor observa, dar părinţii lor, care au avut dreptul şi la lectura memoriilor lui G. Ungureanu, ar fi foarte plauzibil să ştie, şi cine pune mâna în foc că nu le-o vor explica şi copiilor lor?
Cu un alt butoi de venin vine şi versiunea online a oficiosului partidului (legionar) „Lupta noastră”, din Timişoara, care se aşteaptă ca în curând, să se interzică şi publicarea altor autori şi intelectuali simpatizanţi ori membri ai mişcării leginoare, ca şi alte asemenea site-uri apologetice ale mişcării.
Se pare că „sfânta mare neruşinare” a acestor grupări, cu publicaţiile lor scrise şi electronice, nu cunoaşte hotare! Chiar nu le trece prin minţile lor pătrate că tocmai această mult-fluturată libertate de expresie riscă să formeze noi generaţii legionar-fasciste, şi că, dacă am admite, pentru nevoile demonstraţiei, că într-o bună zi acestea ar prelua puterea, prima sacrificată ar fi tocmai faimoasa libertate de expresie, împreună cu multe alte libertăţi democratice? Chiar xenofobia lor imbecilă îi orbeşte până într-atât.

DEZBATERE: Care a fost contribuţia evreilor la instaurarea comunismului în România? Răspund Neagu Djuvara, Radu Ioanid, Lucian Boia, Liviu Rotman, Marius Oprea, Stelian Tănase



Un articol apărut în pagina de cultură a "României libere" a stârnit puternice dezbateri pe forumul ediţiei online. Şi nu ca o consecinţă a subiectului prezentat - un dialog între Gabriel Liiceanu şi scriitorul evreu Amos Oz - ci datorită unei fraze inserate de autorul articolului: „în marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în România au fost evrei", care a fost îndelung dezbătută de cititori.


Ţinând cont şi de faptul că, potrivit unui sondaj, 20% din români cred că "evreii au sprijinit instaurarea comunismului", RL a decis să lanseze o dezbatere. Am vrut să aflăm cum se explică prezenţa unui număr important de evrei în diversele structuri ale partidului comunist imediat după momentul instalării acestuia la putere în 1945. La această întrebare au răspuns: Neagu Djuvara, Radu Ioanid, Lucian Boia, Liviu Rotman, Marius Oprea, Stelian Tănase.



Neagu Djuvara: „Datorită persecuţiilor, mulţi evrei au fost favorabilii comunismului"

Istoricul ne-a precizat faptul că „regimul comunist s-ar fi instalat în România cu sau fără evrei şi a fost adus de armată şi de tancuri. Că, odată instalat comunismul, de pe urma acestei schimbări au profitat o bună parte dintre evrei este adevărat. Spre exemplu, în primii ani după schimbarea regimului politic, la ministerul de Externe, 80% din funcţionari au fost evrei. Eu am avut norocul de a nu mă afla în ţară în momentul abdicării Regelui Mihai pentru că altfel aş fi făcut, probabil, ani de închisoare. Tot adevărat este şi că mulţi evrei au renunţat, în următorii ani, la poziţiile pe care le aveau în diverse instituţii şi ministere, mai ales atunci când au văzut cât de neviabil din punct de vedere economic e regimul comunist. Datorită persecuţiilor extraordinare la care au fost supuşi în timpul celui de-al doilea război mondial, o mare parte dintre evrei - dar nu toţi - au fost favorabili ideilor de extremă stânga şi Uniunii Sovietice.

Dar toate acestea trebuie înţelese într-un anumit context. O dată cu semnarea Tratatului de la Adrianopol (1829) dintre Rusia şi Turcia - care oferea străinilor posibilitatea de a face comerţ în ţările române - în numai câteva zeci de ani, Ţara Românească şi Moldova au fost invadate de evrei veniţi din Rusia şi Polonia. Au sosit cu zecile de mii şi au ajuns, în curând, majoritari în multe oraşe, precum Fălticeni sau Rădăuţi. Atunci se nasc primele sentimente de respingere la români faţă de o populaţie diferită, care avea o altă religie şi alte obiceiuri, vorbea o altă limbă... Se naşte un antisemitism şi cunoaşte o formă, chiar dacă nu virulentă, ci mai degrabă latentă. În prima parte a secolului al XX-lea, antisemitismul s-a dezvoltat în rândul tinerilor români speriaţi că evreii - care au dobândit într-o istorie de 2.500 de ani o acuitate intelectuală deosebită - ar fi devenit majoritari în universităţi, printre cadrele medicale etc.

Te întrebi de ce evreii din Basarabia au fost mulţumiţi când sovieticii au invadat această regiune (în 1944). Fiindcă, anterior, Antonescu expulzase 175.000 de evrei în condiţii inumane din Basarabia.

Toate aceste persecuţii acumulându-se în timp, atunci când au venit sovieticii în ţară şi au impus comunismul, i-au determinat să acţioneze dintr-un fel de răzbunare pentru sutele de mii de evrei victime ale regimului Antonescu. Nu spun că este o justificare, dar este o explicaţie pentru această adevărată sete de răzbunare a evreilor atunci când au trecut de partea comuniştilor.

Înainte vreme, în Europa, când li s-a deschis posibilitatea de a juca un rol într-o societate, evreii nu au îmbrăţişat ideile conservatoare - care, ideologic, îi respingeau pe străini - dar au îmbrăţişat socialismul şi comunismul. Aşa se explică şi de ce în primul politburo (creat pentru a asigura conducerea în timpul revoltei bolşevice), din 1917, printre cei opt conducători comunişti patru erau evrei, plus Lenin, care era evreu doar după bunicul matern.

În concluzie, se poate spune că din cauza persecuţiilor şi a dispreţului la care au fost supuşi în timpul regimului Antonescu, evreii au ales să treacă de partea celor care doreau să răstoarne vechea guvernare, în cazul României, de partea comuniştilor.

Neagu Djuvara este istoric, autorul unor lucrări precum „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri" sau „Amintiri din pribegie".

Radu Ioanid : Evreii, comunismul şi antise-mitismul contemporan

Punctul de vedere al lui Radu Ioanid se constituie într-un drept la replică la articolul publicat pe 28 februarie de RL. Pasajul controversat este cel în care se spune că „...În marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în Romania au fost evrei. Nume ca Ana Pauker, Alexandru Nikolski, Leonte Răutu şi- de ce nu ? - Silviu Brucan , care a fost acuzator public în procesele unor mari lideri ai partidelor istorice, sunt şi astăzi, la mai bine de jumătate de secol distanţă, dătătoare de fiori reci. Aşa că, cel puţin în ceea ce priveşte România, unii dintre co-religionarii lui Amos Oz nu au fost doar victime , ci şi călăi."

Radu Ioanid crede că în citatul de mai sus sunt „trei propoziţii, două inexactităţi şi un neadevăr. Silviu Brucan a scris texte impardonabile împotriva liderilor partidelor istorice, dar nu a fost acuzator public. Soţia lui, Alexandra Sidorovici, româncă şi născută creştin-ortodoxă, a fost acuzator public în procesele ziariştilor de extremă dreapta şi ale criminalilor de război din Transnistria. În ceea ce priveste pe «co-religionarii lui Amos Oz» «nu doar victime, ci şi călăi» să reamintim faptul că a existat o puternică incompatibilitate între religie şi doctrina comunistă. Conducerea PCR, inclusiv unii lideri comunişti evrei, au fost puternic implicaţi în persecutarea membrilor organizaţiilor evreieşti religioase, profesionale sau politice. Comuniştii din România, indiferent de originea lor etnică, nu aveau religie şi nu au acţionat în numele unei religii. Dimpotrivă, regimul comunist a persecutat toate denominaţiile religioase din România, inclusiv pe membrii cultului mozaic. A afirma că «...în marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în România au fost evrei» este un clişeu antisemit. Acest clişeu este susţinut ca şi în cazul de faţă prin enumerarea selectivă a unor lideri comunişti români de origine evreiască sau prin atribuirea originii evreieşti unor comunişti români. Evreii au fost suprareprezentaţi în structurile aparatului central comunist şi în aparatul represiv a regimului. Partidele antisemite Legiunea Arhanghelului Mihail şi Partidul Naţional Creştin au ajuns să aibă, în 1937, aproape un sfert din voturile exprimate. În timpul guvernelor Goga-Cuza şi Miron Cristea peste 200.000 de evrei au fost privaţi de cetăţenia română, iar în timpul guvernelor Antonescu evreii au fost pur şi simplu aruncaţi în afara legii, nemaivorbind de masacrele şi deportările din Moldova, Bucovina, Basarabia şi Transnistria. Era firesc ca o parte din evrei să se înregimenteze într-o mişcare politică care se pretindea antifascistă şi care teoretic milita pentru egalitatea între etnii. Evreii nu au fost niciodată majoritari în mişcarea comunistă din România. În 1933, PCR avea 1.459 de membrii din care 375 români, 444 maghiari, 330 evrei, 140 bulgari, 100 ruşi şi 70 ucraineni, evreii reprezentand 22,6% din total. (Florian Banu, Foametea din '46 şi creşterea antisemitismului în Moldova, în România). În 1944 evreii reprezentau 30% din cei 1.000 de membri PCR, dar în 1946 ei reprezentau numai 5,3% din membrii de partid. În 1948 la crearea Securităţii angajaţii aceştia aparţineau următoarelor etnii: români 3334 (adică 83,9%), evrei 338 (8,5%), maghiari 247 (6,2%), alţii 54 (1,3%), potrivit istoricului Dennis Deletant.

În primii săi ani, regimul comunist român a dus o politică antisemită care izvora din tradiţiile culturale şi politice româneşti, dar şi din instrucţiunile exprese primite în acest sens de la Moscova unde se desfăşurau o serie procese antisemite. Antisemitismul românesc continuă să fie popular şi oficial. Dacă în 1946, în timpul foametei, nu exista grâu în Moldova, aceasta se datora Anei Pauker ...care îl trimisese în Palestina. (Florian Banu, op. cit.). Iar primul ministru Petru Groza îi spunea în 1949 lui Emil Botnăraş, patron al serviciilor secrete romaneşti: «Americanii joacă acum cartea evreilor şi, într-o ţară unde avem 400.000 de evrei, cu câteva zeci de mii infiltraţi în aparatul nostru de stat, economic, politic si cultural... cum vrei ca evreii de la Planificare să facă munca cinstită şi corectă... de vreme ce sunt puşi să planifice fabricile, întreprinderile comerciale de care ei au fost expropriaţi. Sioniştii sunt foarte bune elemente pentru coloana a cincea». (Robert Levy, Ana Pauker, The Rise and the Fall of a Jewish Communist)

Liderii comunişti din România au declanşat o campanie masivă antisionistă. Sute de sionişti au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare în urma unor înscenări judiciare. Gheorghiu-Dej afirma, într-o şedinţă a Biroului Politic în februarie 1949 că liderii sionişti «trebuie trataţi ca şi liderii organizaţiilor fasciste». (Levy, op.cit, p. 171). Populaţia evreiască a votat contra regimului comunist «cu picioarele» emigrând masiv: numai între 1948 şi 1951 un număr de 119.000 de evrei au părăsit ţara. În 1958 alţi 100.000 de evrei români depuseseră cereri de emigrare. Începând cu perioada Dej şi continuând cu perioada Ceauşescu evreii au fost masiv epuraţi din aparatele de stat şi de partid. La această epurare au participat cu zel şi unii lideri comunişti evrei, adevăraţi antisemiţi, cum au fost Iosif Chişinevschi şi Leonte Răutu. Evreii români au fost literalmente vânduţi statului Israel.

În România de azi există un maximum de 5-6000 de evrei în majoritate în vârstă. Comunitatea evreiească din România, care va dispare curând, este confruntată cu un antisemitism aproape fără evrei. Un sondaj de opinie din anul 2006 al Departamentului de relaţii interetnice, ne indică procentajul de răspunsuri afirmative la întrebarea «în ce măsură sunteţi de acord cu urmatoarele afirmaţii despre evrei»: evreii exagerează persecuţiile la care au fost supuşi pentru a obţine avantaje - 31,5%; interesele evreilor din România cel mai adesea diferă de cele ale celorlaţi cetăţeni din ţara noastră - 31,6%; politica şi finanţele sunt controlate de evrei - 31,5%; evreii au sprijinit instaurarea comunismului în Europa - 20%; crucificarea lui Isus este un păcat pentru care evreii nu pot fi iertaţi - 29%; suferinţa poporului evreu este o pedeapsă de la Dumnezeu - 33,5%.

Să nu mimăm uimirea când vedem pe şeful de cabinet al prefectului judeţului Mureş punând pe facebook lozinca «Arbeit Macht Frei» ca răspuns la demonstraţii paşnice ale unor cetăţeni români sau când purtătorul de cuvânt al PSD neagă Holocaustul în România şi pogromul de la Iaşi. Proeminenţi intelocraţi români contribuie la această situaţie făcând programatic elogiul lui Nae Ionescu şi al elitei legionare antisemite sau lansându-se în apărarea unui mizerabil fost activist UTC devenit partizan înfocat al lui Corneliu Zelea Codreanu şi al nu foarte inteligentei lui amfitrioane TV. Iar BOR este direct responsabil de faptul că o treime din români continuă să creadă că «suferinţa poporului evreu este o pedeapsă de la Dumnezeu»".

Radu Ioanid a publicat „Holocaustul din România" şi „Răscumpărarea evreilor, Istoria acordurilor secrete între România şi Israel".

Lucian Boia: „În vechiul partid comunist evreii erau numeroşi"

Istoricul ne-a precizat că „evreii au fost supra-reprezentaţi în stânga românească în anii 30 în raport cu populaţia totală (a acestei etnii n.red.). Evreii înclinau spre stânga şi dintre aceştia mulţi spre comunism pentru că li se părea că, în acel moment, comunismul le va rezolva problema lor care era integrarea deplină în societatea românească". Boia a dezvoltat această idee în cartea sa „Capcanele istoriei". „Comuniştii au venit la putere, inevitabil, cu numeroşi evrei în primele rânduri. Pentru că aşa se prezenta partidul comunist până la 1944; autenticul partid comunist, nu partidul amplificat artificial (de aproape 100 de ori) în primii ani de după 23 august 1944. Cadrele de nădejde au rămas totuşi să fie recrutate din nucleul comunist original. Iar acesta se prezenta oarecum invers faţă de societatea românească. În vechiul partid comunist, românii etnici erau minoritari. Iar evreii foarte numeroşi (dacă sintagma foarte numeroşi n-ar fi ironică pentru un partid cu atât de puţini membri). Printre intelectualii comunişti, sau doar comunizanţi, ponderea lor era şi mai mare. Proporţia evreilor în aparatul comunist, şi mai ales în componentele sale intelectuale (ideologia şi propaganda) corespunde fidel proporţiilor originale. Ei nu au ajuns unde au ajuns în primul rând fiindcă erau evrei, ci fiindcă erau vechi comunişti sau măcar simpatizanţi... Evreii se angajau firesc în procesul de schimbare a unui tip de societate care pentru ei însemnase excludere sau discriminare. Susţineau, în propriul interes, un grad cât mai înalt de democratizare şi egalizare. Se situau, aşadar, la stânga, mergând până la extrema stângii. Au fost suprareprezentaţi nu doar în România, ci peste tot în lume, în mişcarea comunistă apoi în acţiunea comunistă. Se întâlneau, desigur, şi intelectuali evrei de dreapta dar mai rar. La dreapta se vedeau confruntaţi cu naţionalismul şi adesea cu manifestări antisemite. Dimpotrivă, li se potrivea întru totul umanismul internaţionalist proclamat de stânga. Popor răspândit în întreaga lume, avea chiar prin condiţia lor de oameni fără patrie sau cu mai multe patrii o orientare universalistă, cosmopolită, iar funcţia lor a fost considerabilă în circulaţia internaţională a ideilor. Savanţii lor (Einstein, Freud), ca şi scriitorii şi artiştii, nu au încetat să exploreze ţinuturi noi, neconvenţionale. Încă o dată, nu e în discuţie condiţia «spirituală» a «semitului», ci condiţia socio-culturală a evreului într-o situaţie istorică dată care impunea căutarea, fără încetare, a unor soluţii de ieşire din cadrele tradiţionale".

Lucian Boia este autorul cărţilor „Istorie şi mit în conştiinţa românească", „România, ţară de frontieră a Europei.

Liviu Rotman: „Persistenţa unui clişeu"

Istoricul susţine că „formula «evreii au adus comunismul» face parte dintr-un lung şir de clişee antisemite. În mentalul colectiv al unor culturi politice, inclusiv în cea românească, au fost lansate o serie de clişee, care aveau în comun prezentarea evreului - un evreu virtual, colectiv - drept cauză a unor probleme grave sociale şi politice. Dificultăţile problemei rurale s-au explicat rapid prin prezenţa evreilor ca «lipitorile satului» - formulă lansată de poezia, cu acelaşi titlu, de Vasile Alecsandri şi preluată imediat în discursul politic -, alcoolismul, prin prezenţa evreului-cârciumar, lipsa unei clase mijlocii era explicată şi ea de prezenţa evreilor, s.a.m.d.

În perioada interbelică se dezvoltă rapid clişeul «iudeo-comunist» cultivat în primul rând de extrema dreaptă legionară, dar acceptat şi de alte forţe politice. În timpul Holocaustului, motivaţia «evreu-bolşevic», agent al unei puteri inamice, a stat la baza unor politici antisemite, inclusiv a masacrelor de la Iaşi - iunie 1941 - şi Odesa - septembrie 1941. Într-o etapă următoare, o nouă judecată ultimativă îşi face loc: evreii au adus comunismul. Judecăţi, care repetate obsesiv, devin axiome, ce nu mai trebuiesc demonstrate. Vinovăţia evreului - sau a altor alogeni - este uşor de acceptat, ea serveşte orgoliului unei societăţi ce evită să-şi asume propria istorie. Este, poate mai comod, dar total nociv, pentru o autentică educaţie democratică.

Şi acum, să ne adresăm, foarte pe scurt, faptului istoric, aşa cum este relevat de documente. Mai întâi câteva date statistice: înainte de preluarea Puterii, în condiţiile existenţei ilegale, Partidul Comunist are la mijlocul anilor '30 următoarea structură etnică: 26,1% unguri, 22,7% români şi 18,1% evrei. Este un procent important, de evrei, dar departe de a acoperi formula: un partid de evrei. După preluarea Puterii, în 1945, procentul evreilor scade la 7%, faţă de 81,7% români - deci o infuzie mare de elemente autohtone - 17% unguri şi 3,5% slavi (bulgari, ruşi, ucraineni). În 1950 - după «„epurarea» din partid a elementelor mic-burgheze, dintre care mulţi evrei - procentul acestora scade la 3,5% din numărul total, deci un procent mai mic decât cel general al evreilor în cadrul populaţiei evreieşti, care era în acel moment de circa 4%. Această micşorare a procentului evreilor este parte a procesului de «românizare a partidului» ce a continuat permanent, pâna în 1989.

Şi totuşi, se impune o întrebare: de ce a existat un număr important de alogeni - unguri, evrei, bulgari? Este clar că aceştia au simţit în permanenţă o politică ostilă a statului român, s-au autoperceput ca marginalizaţi. Şi astfel, unii dintre ei s-au îndreptat spre o forţă politică, care cel putin teoretic se arăta opusă naţionalismului, xenofobiei, antisemitismului. Că într-o fază ulterioară se va dovedi că internaţio-nalismul afişat pe drapelul comunist este fals, este altceva.

Acum, câteva cuvinte despre aşa-zisa omniprezenţă a evreilor în funcţii de conducere. În primul Birou Politic, ales la Congresul din februarie 1948, în organul suprem de decizie format atunci, erau doi evrei, Ana Pauker - ce va fi exclusă în 1952 şi care cumula şi portofoliul Externelor - şi Iosif Chişinevschi - ce va fi exclus în 1957. După acea dată şi până în 1965, Biroul Politic nu a mai avut un membru plin, de origine evreiască. După 1958, va intra ca membru supleant Leonte Răutu, iar după 1965, când Biroul Politic se va «topi» în Comitetul Executiv, un organism mai larg, dar cu o putere redusă, vor fi cooptaţi, încă doi militanţi de origine evreiască: Petre Lupu şi Gheorghe Stoica, acesta din urmă, cu un rol pur decorativ (era un veteran). Aceştia au fost toţi militanţii evrei, membrii ai forului suprem de partid, până în 1989. Pe plan guvernamental au existat doi miniştri importanţi, de origine evreiască, cu rol economic: Gheorghe Gaston Marin - ce a condus importantul Comitet al Planificării şi un longeviv ministru al Chimiei, Mihail Florescu.

Sigur, un număr însemnat de evrei au fost în eşalonul doi: directori, inspectori etc. Mulţi au activat în sectorul de propagandă: presă, cultură, unde erau vizibili. În organele de securitate, numărul evreilor a fost departe de a fi majoritar, iar în 1952, una dintre primele sarcini ale ministrului de Interne nou-numit, Alexandru Drăghici, a fost de a îndepărta elementele evreieşti din structura Ministerului. Orientare, care a continuat tot mai dur, pentru ca în anii '70 să fie înlăturaţi şi puţinii evrei din structurile...clubului Dinamo (!). Dar fundamental este alt fapt, că toti aceşti demnitari comunişti se aflau în acele poziţii, ca militanţi ai Partidului şi nu ca reprezentanţi ai comunităţii evreieşti. Mai mult decât atât, cei mai mulţi dintre aceştia evitau orişice contact cu mediul în care s-au născut, iar unii dintre ei aveau discursuri excesiv de dure la adresa comunităţii evreieşti, a sioniştilor, excelând în această direcţie Iosif Chişinev-schi. Oricum, dacă erau obligaţi să vorbească despre realităţi din lumea evreiască, aceştia foloseau formula «ei» şi niciodată «noi».

În zilele noastre persistă tradiţionale clişee antisemite, inclusiv «evreii au adus comunismul», ce coexistă în mod absurd cu teorii de tip conspiraţionist, că tot evreii au avut un rol esenţial în căderea comunismului. Prezenţa lor este periculoasă şi denotă o alarmantă lipsă de maturitate democratică."

Liviu Rotman este autor al lucrărilor "Evreii din România în perioada comunistă" şi "Noi perspective în istoriografia evreilor din România".

Marius Oprea: „Comuniştii au plasat abuzurile în seama minorităţilor"

Până în prezent, susţine Oprea, persistă numeroase clişee privind rolul esenţial pe care l-au deţinut minorităţile în cadrul Securităţii.

"Fără îndoială, prezenţa unui număr mare de evrei în aparatul de stat, inclusiv în instituţiile poliţieneşti, nu poate fi negată - ca şi nici faptul că acest număr depăşea în unele zone destul de sensibil raportul procentual general între minoritari şi populaţia majoritară. Nu a fost însă vorba de criterii etnice în selectarea cadrelor, cât în special de criterii de fidelitate, iar prezenţa sporită a minorităţilor etnice în aparatul de stat nu face decât să reflecte ponderea pe care acestea o aveau în mişcarea comunistă în anii de ilegalitate. Problema generală a comuniştilor era aceea de a găsi cadre capabile să lucreze în Securitate, unul dintre «sectoarele speciale», în special din cauza bazei reduse de selecţie. Noua putere a selectat şi promovat în funcţii cheie în aparatul de stat vechi ilegalişti, între care, cel puţin în Siguranţă şi apoi în Securitate, regăsim multe nume de evrei sau unguri. Faptul a dus la o renaştere a sentimentelor xenofobe şi antisemite a unor pături largi ale populaţiei româneşti, care identificau, fără prea multe distincţii, minoritarii etnici drept potenţiali colaboraţionişti ai regimului de ocupaţie sovieto-comunist".

Istoricul arată că „liderii comunişti (Dej şi Ceauşescu spre exemplu n.r.) descopereau valenţele discursului naţionalist tocmai pentru a plasa eşecurile şi abuzurile din trecut ale regimului în sarcina minoritarilor, în special evrei, producând astfel o serie de falsuri istorice care îşi arată roadele până astăzi, când în discursurile naţionaliste această temă continuă să facă carieră."

Marius Oprea a scris „Bastionul cruzimii. O istorie a Securităţii" şi „Şase feluri de a muri".

Stelian Tănase: „Două grupuri au fost atrase de comunism"

Dezbătând istoricul partidului comunist din România, istoricul aprecizează: „Comuniştii s-au aflat la periferia societăţii româneşti, niciodată integraţi comunităţii naţionale şi politice... Un proletariat redus numericeşte, slab organizat, mai sensibil la problema naţională decât la ideea revoluţiei mondiale a privat PCR de a-şi construi o bază socială. Două grupuri principale au fost atrase de comunism în România din motive etnice: unul a fost acela al «popoarelor respinse», fără o bază teritorială sau o clară identitate etnică (în România evreii erau principalul grup din această categorie); al doilea grup era cel alcătuit din iredentiştii din statele limitrofe, care erau nemulţumiţi de a fi incluşi în România şi de tratamentul lor de acolo".

Stelian Tănase a scris „Elite şi societate: guvernarea Gheorghe Gheorghiu Dej"

Valentina Iancu: „Mituri naţionale - evreii şi comunismul"

Potrivit Valentinei Iancu, sintagma „în marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în România au fost evrei" este sentenţioasă.

„Această doctrină (comunistă, n.red.) a atras atât români pauperi, cât şi reprezentanţi ai unor minorităţi naţionale cu foarte multe probleme nerezolvate după Unirea de la 1918, printre care şi evreii. În plus, nu ar trebui trecut cu vederea faptul că evreii se aflau într-un moment istoric devastator, în care ororile nazismului începeau să fie dezvăluite în toată cruzimea lor şi în care devenea evident că majoritatea europenilor a fost surdă şi oarbă la suferinţele inimaginabile la care populaţia evreiască a fost supusă în timpul războiului. Sigur, abuzurile şi crimele comunismului nu trebuie ocultate, dar să expediezi această problemă într-un mod atât de facil şi de incorect este un deserviciu major adus istoriei naţionale. Exculparea vinei şi aruncarea responsabilităţii unui întreg sistem pe umerii unei minorităţi naţionale, sau a alteia, încurajează tendinţele de neo-legionarism şi de naţionalism agresiv în creştere."

Valentina Iancu este curator la Muzeul Naţional de Artă.

Trei regimuri politice în trei ani

23 august 1944, căderea regimului Antonescu

24 august 1944 - februarie 1945: echilibru politic relativ datorat guvernării Sănătescu şi Rădescu;

6 martie 1945: Ocupantul sovietic a impus numirea guvernului condus de Petru Groza dominat de Partidul Comunist (care reprezenta mai puţin de 10% din populaţia României).

19 noiembrie 1946: Blocul Partidelor Democratice - o coaliţie de şapte partide în care principala forţă o reprezintă comuniştii - câştigă, printr-o fraudă masivă, alegerile.

7 noiembrie 1947: după ce îi exclud pe liberalii lui Tătărescu din guvern, mai rămâne o singură forţă politică numită Partidul Muncitoresc Român;

30 decembrie 1947; Regele Mihai este forţat să abdice.

UPDATE. Şova (PSD), care a negat ieri existenţa Holocaustului românesc, îşi cere scuze pe blog. Ambasada Israelului în România consideră "regretabile" faptele. Vezi poziţia Institutului "Elie Wiesel" şi a deputatului Aurel Vainer

De ce neagă Şova Holocaustul

Când am atras atenţia într-un editorial asupra înclinaţiilor fasciste ale liderilor PSD şi ale lui Victor Ponta în special, nu ne imaginam că aceşti oameni vor merge până acolo încât să nege Holocaustul. Luni seara, purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a trecut şi acest prag. Prin Dan Şova, PSD îşi dezvăluie adevărata faţă (naţional) socialistă.


Imaginea lui Dan Şova, proaspăt purtător de cuvânt al PSD, era aceea a unui mic dar relativ benign zbir de partid. Insuportabil de arogant şi teribil de prost crescut, capabil de mărunte gesturi dictatoriale cum a fost, de exemplu, penibila execuţie a lui Mircea Geoană, ce-i drept, dar nu mai mult de atât. Luni seara, însă, la Money Channel, domnul Şova ne-a arătat un portret cu mult mai sinistru. Domnul avocat care, împreună cu Victor Ponta a prestat cam 25 de ore pe zi pentru termocentralele de la Turceni şi Rovinari, a declarat că în România nu a existat Holocaust şi că la Iaşi, în timpul pogromului, nu ar fi fost ucişi decât 24 de evrei! Afirmaţiile lui Şova trădează o impardonabilă ignoranţă în privinţa istoriei naţionale şi un provincialism cultural deplorabil - o vizită la Muzeul Holocaustului de la Washington sau la instituţiile similare din Germania sau Israel ar trebui să fie suficiente pentru a-i risipi lui Şova convingerile dacă mărturiile şi documentele româneşti nu îl conving că Holocaustul a fost cât se poate de real în România - dar nu aceste trăsături sunt cele mai grave. Cel mai grav este că ele scot la iveală o oribilă dimensiune totalitară care pare să domine structura mentală a liderilor PSD şi PNL.

Cu aproximativ un an în urmă atrăgeam atenţia că domnii Ponta, Antonescu şi Voiculescu încearcă să îndrepte ţara spre un regim fascism. Drept argumente ofeream tentativele sistematice de suprimare a independenţei Justiţiei, tentativele de suprimare a libertăţii presei prin mogulizarea la fel de sistematică a mass-media româneşti, opţiunea evidentă pentru o economie de tip corporatist iniţiată de însuşi Adrian Năstase şi demagogia xenofobă. De atunci, Victor Ponta a recedivat în mai multe rânduri în care a insistat să îşi numească adversarii politici „duşmani'' şi să le nege acestor duşmani nu numai legitimitatea politică dar însăşi apartenenţa la naţiunea română. Când afirmi că Boc sau Băsescu nu sunt români, acesta nu mai este un atac politic legitim, este o probă a unei gândiri naţionaliste totalitare periculoase. În ceea ce îl priveşte pe Crin Antonescu, derapajele sale dictatoriale şi intoleranţa sunt spectacole cotidiene uşor de urmărit la tribuna contrarevoluţiei româneşti, Antena 3.

Acest fascism latent, bine disimulat până acum, a răbufnit luni la lumină în modul cel mai scabros prin vocea lui Dan Şova care a exprimat explicit o poziţie de un anti-semitism inacceptabil oriunde în lumea civilizată. Opinia lui Şova nu este nici singulară nici întâmplătoare. Şova nu a fost numit purtător de cuvânt al PSD numai pentru că este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Ponta ci şi pentru că împărtăşeşte aceleaşi convingeri şi valori cu acesta. În consecinţă, problema cea mai gravă nu este că Şova este pasibil de închisoare conform legii 107/2006, care incriminează negarea Holocaustului, ci că întregul sistem de valori al socialiştilor români este viciat de convingeri naţionaliste şi totalitare.

Când purtătorul de cuvânt al socialiştilor exprimă poziţii antisemite, atunci cuvântul socialist se dovedeşte a fi, în realitate, naţional-socialist.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/singurul-supravietuitor-de-pe-vasul-struma-timpul-sa-fiu-furios-a-trecut-255025.html

La începutul lunii decembrie 1941, nava Struma părăseşte portul Constanţa. Cei 769 pasageri, evrei români, căutau refugiu în Palestina. În 24 februarie, vaporul a fost torpilat şi scufundat de un submarin. Toţi pasagerii aflaţi la bord au murit, cu excepţia unuia singur.

David Stoliar, acum în vârstă de 89 ani, şi-a rememorat îmbarcarea pe Struma de acum 70 de ani, pentru publicaţia israeliană Haaretz.

"Dimineaţa devreme, un submarin sovietic ne-a torpilat. Cam 500 de oameni au murit imediat. Am fost aruncat în mare, alături de alte câteva sute. Nimeni nu ne-a venit în ajutor. Toţi au murit, toţi, în afară de mine", povesteşte Stoliar.

"Zilele acelea au trecut pentru mine. Las ceea ce a fost în plata Domnului şi a cărţilor de istorie. Astăzi, nu vreau să îi judec pe aceia care au fost vinovaţi de tragedie. În schimb, aleg să-mi amintesc de aceia care ne-au părăsit şi să-mi exprim recunoştinţa faţă de aceia care m-au ajutat să trăiesc", a spus el, cu ocazia construirii unui monument care să reamintească tragedia prin care au trecut evreii, în anii '40.

Nava bulgărească Struma, folosită în mod normal pentru transportul vitelor, era una din cele 141 nave care transportau ilegal evrei către Palestina. Conform Haaretz, între 1934 şi 1948, navele au transportat aproximativ 100.000 oameni, dintre care au murit înecaţi aproape 2000.

Stoliar avea 19 ani. Părinţii lui divorţaseră când era copil. Mama lui trăia în Paris, iar tatăl lui, în Bucureşti. "Mama mea m-a trimis la Bucureşti, la tatăl meu, pentru că s-a gândit că aş fi mai în siguranţă. A avut dreptate", povesteşte David Stoliar. La câteva luni după ce băiatul a ajuns în România, mama lui a fost arestată şi dată pe mâna Gestapo-ului şi a sfârşit gazată la Auschwitz.

Ne-au tăiat ancora şi ne-au lăsat să plutim

"Tatăl meu a plătit o sumă exorbitantă pentru un bilet pe Struma. Echivalentul a 1000 dolari astăzi. A cusut banii într-o curea pe care mi-a dat s-o port. Mi-a dat şi o haină groasă. Astea două lucruri m-au ajutat să supravieţuiesc. A plâns mult când am plecat. Datorită tatălui meu, am scăpat de teroarea regimului fascist din România, care era aliată cu Germania nazistă".

Deşi nu era în stare perfectă de funcţionare, Struma a plecat din Constanţa. Când a ajuns în Turcia, nava a rămas în port 10 săptămâni, timp în care evreii nu au avut voie să părăsească nava. În cele din urmă, în 23 februarie, Struma a primit permisiunea să plece din portul turcesc. "Poliţia ne-a ordonat să coborâm pe puntea inferioară, unde ne-am înghesuit ca sardinele într-o conservă. Noi am opus rezistenţă şi am trântit câţiva poliţişti peste bord. Le-au venit întăriri şi ne-au bătut cu bastoanele. Apoi, ne-au tăiat ancora şi au lăsat nava să plutească. Struma nu mai avea un motor funcţional, ancoră, radio, apă şi mâncare", îş aminteşte Stoliar.

A doua zi, Struma a fost torpilată de sovietici, care au confundat-o cu un vas inamic. David Stoliar a supravieţuit, pentru că s-a agăţat de o scândură de lemn desprinsă din punte, iar haina din lână i-a ţinut de cald. Noaptea de 24 spre 25 februarie a petrecut-o în apă. A doua zi, poliţia turcă l-a scos din apă, l-a interogat şi l-a pus sub arest. A fost eliberat câteva săptămâni mai târziu, fără un leu în buzunar şi fără acte. Cu ajutorul comunităţii locale evreieşti, a primit hârtii de tranzit şi a ajuns în Liban, de unde s-a îmbarcat către Haifa.

Tinerii trebuie să-şi amintească

Un an mai târziu, David Stoliar s-a înrolat în armata britanică, iar, în 1945, s-a căsătorit în Cairo. După ce s-a încheiat războiul, el şi soţia lui au plecat în Israel, iar el s-a înrolat în armată. La sfârşitul anilor '70, a emigrat în Statele Unite, după ce s-a recăsătorit cu o americancă, pentru că rămăsese văduv. "Aici, în America, Struma este o notă de subsol a istoriei. Timpul să fiu furios a trecut. Pentru orice lucru, există un timp. Pentru mine, acum este timpul să jelesc, să mă vindec şi să-mi transfer amintirile generaţiei următoare, pentru ca ei să-şi amintească", încheie David Stoliar.

Vineri, în România şi în Turcia s-au comemorat 70 de ani de la scufundarea vasului Ştruma. Oamenii s-au strâns în Cimitirul Evreiesc şi au ţinut un minut de reculegere.

În 2008, a fost găsită şi epava submarinului sovietic care a bombardat Struma.

70 de ani de la scufundarea vasului “Struma” de Eva Galambos

Pe 24 februarie s-au împlinit 70 de ani de la scufundarea vasului “Struma”, un alt capitol tragic al Holocaustului românesc. Chiar dacă nu toate cele 768 de victime au fost evrei români, “Struma” a fost un vas închiriat în România, plecat de la Constanţa cu acordul tacit al autorităţilor române care, acum se ştie, nu l-au oprit, fiind conştiente că nu va ajunge niciodată la destinaţie, în Palestina. lucrurile nu sunt lămurite pe deplin, a lovit “Struma” care s-a scufundat. Cu excepţia unui tânăr care a supravieţuit ca prin minune şi trăieşte în America, toţi pasagerii- femei, bărbaţi şi copii – au murit înecaţi. Nimeni nu a venit să-i salveze.

Evenimentul cu acest sfârşit tragic a fost comemorat atât în România cât şi în Israel. Pentru prima dată, la iniţiativa unui grup de evrei originari din România care marchează în fiecare an tragedia “Strumei” (şi a celuilalt vas scufundat, “Mefkure”), aceasta a fost evocată şi în Knesset. Timp de două zile, într-un grup mai restrâns apoi în plen – în prezenţa preşedintelui Federaţiei Comunităţilor Evreilor din România, deputatul dr. Aurel Vainer, invitat la eveniment – s-a vorbit despre drama evreilor români, despre soarta tragică a victimelor “Strumei” şi consecinţele trecute şi prezente ale manifestărilor antisemite care trebuie contracarate pentru a nu se ajunge la un nou Holocaust, indiferent sub ce formă.

La Bucureşti, cei 70 de ani de la tragedie au fost marcaţi solemn printr-o ceremonie religioasă la cimitirul evreiesc din şoseaua Giurgiului, la monumentul ridicat în memoria victimelor, precum şi printr-un simpozion, organizat de FCER, Comunitatea Evreilor din Bucureşti (CEB), Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România (CSIER) şi Institutul “Elie Wiesel”. La cimitir, în scurte alocuţiuni, Dan Ben Eliezer, ambasadorul statului Israel, ing. Paul Schwartz, vicepreşedintele FCER, şi Erwin Şimşensohn, preşedintele CEB, în prezenţa reprezentanţilor Preşedinţiei, Ministerului Culturii, mai multor culte şi autorităţilor locale, au evocat circumstanţele care au dus la această tragedie şi faptul că existenţa statului Israel este o garanţie în plus pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple.

Cine sunt răspunzătorii morali ai tragediei?

În centrul dezbaterilor simpozionului la care au participat cercetători, istorici, profesori universitari, doctoranzi, directori de instituţii, preşedintele FCER şi preşedintele CEB, s-au aflat în primul rând cauzele tragediei şi problema răspunderii. Dacă în primul caz, opiniile au fost unanime – politica antievreiască a regimului Antonescu şi a Germaniei hitleriste, în ce priveşte cel de-al doilea aspect, au existat discuţii în stabilirea ierarhiei- cui îi revine principala răspundere: Turciei, Marii Britanii , Germaniei sau României. Răspunsul, au susţinut participanţii, este foarte complex, fiecare dintre actorii acestei tragedii având partea lui de vină. S-a apreciat că Marea Britanie a purtat cea mai mare parte a răspunderii pe care nu şi-a asumat-o nici până astăzi. Londra nu a permis sub nici o formă ca “Struma” să ajungă în Palestina şi a respins chiar ideea de a li se aloca pasagerilor din cota permisă de emigrare, pe motiv că este vorba de “cetăţenii unui stat inamic”. Britanicii au aplicat presiuni extraordinare asupra Turciei şi la aceasta s-au adăugat şi presiunile Germaniei. Deşi Turcia era stat neutru, nu a putut rezista acestor presiuni.

Răspunderea României a fost de asemenea enormă. Doi istorici, dr. Lya Benjamin şi general dr. Mihail Ionescu, au evocat stenograme ale şedinţelor Consiliului de Miniştri din perioada respectivă în care s-a discutat de mai multe ori cazul vasului “Struma” şi unde s-a spus (aşa cum am arătat la început) că acesta nu va ajunge niciodată în Palestina şi că în fond România nu trebuie să fie interesată de soarta celor de pe vas, principalul este ca “jidanii să plece din ţară”. În acest context a fost abordată şi aşa zisa politică de emigrare a regimului Antonescu, o presupusă soluţie alternativă la deportări. Deşi în cercurile guvernamentale s-a vorbit despre emigrare, mai ales după bătălia de la Stalingrad când s-a conştientizat că există posibilitatea ca Germania să piardă războiul, nu s-a recurs la această măsură, statul nu a pus la dispoziţie nici un fel de mijloace de transport, iar din cei aproximativ 3000 de emigranţi care între 1940-1944 au încercat să plece pe mare spre Palestina în condiţii mai mult decât precare, o treime a murit, ambarcaţiunile cu care au plecat fiind scufundate, a arătat dr. Alexandru Florian, directorul Institutului “Elie Wiesel”. În plus, dacă li s-a permis unor grupuri mici să plece, emigrarea lor a reprezentat o sursă de câştig pentru guvern, emigranţii au fost obligaţi să plătească , în afara preţului călătoriei, taxe enorme pentru stat, fiind lipsiţi la plecare, aşa cum a arătat dr. Liviu Rotman, directorul CSIER, de toate valorile – valută, bijuterii, până şi verighete.

Cine a scufundat vasul?
Nu se ştie cu certitudine cui a aparţinut submarinul care a tras torpila către “Struma”. Dacă până în ajunul prăbuşirii Uniunii Sovietice, se susţinea că a fost vorba de un submarin german, se pare că la deschiderea unor arhive sovietice s-ar fi găsit un jurnal de bord al unui submarin sovietic în care s-a consemnat scufundarea vasului. Mulţi cercetători se îndoiesc însă de autenticitatea acestui jurnal, a afirmat la simpozion dr. Harry Kuller, contrazicând pe alţi vorbitori care susţineau ipoteza vinovăţiei sovieticilor. Răspunsul la această întrebare s-ar putea afla în epava unui submarin sovietic, găsit în urmă cu doi ani în apropiere de Constanţa, despre care se presupune că ar fi fost cel în cauză. Numai că, s-a arătat în reportajul TVR, despre găsirea epavei, prezentat la simpozion, doar Rusia poate permite accesul în interiorul acesteia unde eventual s-ar putea găsi documente care să dea un răspuns la întrebarea de mai sus.

Legi rasiale în regimul Ion Antonescu. Munca obștească obligatorie

În decembrie 1940, Decretul-lege nr. 3 984 stabilea statutul militar al evreilor. Practic, evreii din România au fost astfel excluşi de la serviciul militar. Semnificaţia acestei măsuri politice a fost extrem de puternică pentru destinul comunităţii evreieşti. Cum menţionează şi textul legii, a fost o decizie politică şi legislativă în continuarea celei privind definirea rasială a evreilor. Efectul direct era marginalizarea socio-politică, pe criterii etnice, a unui grup uman. Această lege şi celelalte care au completat-o stabileau taxe şi obligativitatea muncii obşteşti ca măsuri în locul satisfacerii serviciului militar. Deasemenea, evreii având unele profesii liberale (medici, farmacişti, ingineri, arhitecţi) utile armatei, urmau să fie folosiţi în armată potrivit specialităţii, dar cu statutul de „rechiziţionaţi”. Ei nu aveau dreptul la grade militare şi se supuneau altor reglementări. Îmbrăcau uniforma specialităţii ce o aveau, dar simbolurile aplicate indicau pregătirea şi statutul profesional. De exemplu, „medic”, pentru cei care înainte avuseseră grad de ofiţer şi „medic-ajutor” pentru aceia care dobândiseră gradul de subofiţer. Stelele de pe epoleţi au fost înlocuite cu stele în şase colţuri, ştiut fiind faptul că Steaua lui David reprezintă semnul distinctiv pentru evrei¹.
Sustragerea de la plata taxelor sau de la munca obligatorie, eufemistic denumită de interes obştesc, se sancţiona în funcţie de gravitatea abaterii. Cea mai dură era „sancţiunea trimiterii în Transnistria a evreilor infractori (acei cari nu execută conştiincios munca şi se sustrag de la muncă prin orice mijloc) şi în lagăre a Românilor cari înlesnesc astfel de abateri”². Din document transpare faptul că Transnistria a fost gândită de guvernul Antonescu ca un spaţiu pentru depozitare şi purificare etnică a României. Rezultatele aplicării legislaţiei privind excluderea evreilor din armată sunt prezentate în sinteză în Notă (doc. Nr. 7). Deasemenea, am selectat câteva documente pentru a ilustra nivelul taxelor militare la care erau obligaţi evreii, condiţiile din taberele de muncă şi sancţiunile la care se expuneau în cazul în care vroiau să fugă. Documentele prezentate sunt din Arhiva INSHR-EW.



In December 1940, the Law-Decree no. 3 984 set out the military status of Jews. Practically, all Jews in Romania were excluded from the military service. The meaning of this political measure was extremely powerful for the destiny of the Jewish community. As the Law text provisioned, it was a political and legislative decision continuing that regarding the racial definition of Jews. The direct consequence was the socio-political marginalization, on ethnic criteria, of a group of men. This law, as well as the others that completed it, set out charges and the compulsoriness of community service as measure for replacing the military service. Moreover, the Jews having certain liberal professions (physicians, pharmacists, engineers, and architects) useful to the army were to be used in it, according to their specialization, but holding the status “requisitioned”. They were not given the rights to military ranks, and were subject to different regulations. They were wearing the uniform of their specialization, while the symbols on it indicated their education and professional status. For example, “physician”, for those that had held the officer rank previously and “assistant physician” for those that had received the non-commissioned officer rank. The stars on the epaulettes were replaced by the six-point star, being known that the Star of David was the distinctive mark for Jews³.
The refuse to pay the charges or to perform the forced labor, euphemistically called community service, was punished accordingly to the severity of the offense. The harshest punishment was “sending the delinquent Jews (those that do no execute thoroughly the work and refuse to perform the work by any means) to Transnistria and sending the Romanians who aid the committing of these offenses to labor camps⁴. The document shows that Transnistria was thought by the Antonescu Government as a space for ethnic deposition and purification of Romania. The results of enforcing this legislation concerning the Jews exclusion from the army are synthesized in Note (doc. No. 7). Moreover, I selected a few documents to show the level of the military charges the Jews were forced to pay, the conditions in the labor camps and the punishments they were subject to if they wanted to escape. The documents presented belong to the INSHR-EW Archive.

Asupra raportului Preşedintelui Consiliului nostru de Miniştri şi al ministrului nostru secretar de stat la Departamentul justiţiei, nr.108670/1940




Art. 1. Evreii, în înţelesul art. 2 din Decretul-lege din 9 august 1940, privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din România, indiferent de categoria din care fac parte, sunt excluşi de la serviciul militar.
Ei sunt obligaţi a plăti taxele militare statornicite prin legi, cum şi de a presta munci de interes obştesc potrivit nevoilor statului, în condiţiunile arătate în decretul-lege de faţă.
Art. 2. Sunt obligaţi de asemenea, a plăti taxele militare şi evreii care, din cauza condiţiilor fizice, ar fi găsiţi improprii pentru serviciul militar, conf. art. 25 din legea asupra recrutării armatei, precum şi cei excluşi de la serviciul militar, conf. art. 3 din aceeaşi lege.
Art. 3. Impunerea la plata taxelor militare se face din oficiu de către Ministerul Finanţelor, după tabelele nominale de impunere întocmite de cercurile de recrutare.
Aceste tabele vor fi extrase din tabele de recensământ ce se întocmesc separat pentru evrei.
Art. 4. Obligaţiunea la plata taxelor militare sau la munci de interes obştesc durează pe tot timpul cât ceilalţi cetăţeni fac parte din elementele armatei (serviciu sub arme, completare, rezervă şi miliţii), iar cuantumul taxelor militare variază cu fiecare element al armatei, după normele ce se vor stabili prin legea asupra taxelor militare dato­rate de evrei.
Art. 5. Muncile de interes obştesc se execută în folosul Ministe­rului Apărării Naţionale ori în folosul celorlalte departamente sau insti­tuţii publice, de acord cu Ministerul Apărării Naţionale, care, prin cercurile de recrutare, ţine controlul evreilor având această obligaţiune; ele vor fi prestate potrivit normelor stabilite de Ministerul Apărării Naţionale.
Art. 6. Obligaţiunile fiscale decurg anual de la data de 1 noiembrie a anului recrutării, iar obligaţiunea de muncă de la 1 aprilie a anului următor.
Art. 7. Evreii constataţi de organele fiscale că nu pot plăti taxele militare vor fi comunicaţi până la 1 martie cercurilor de recrutare, pentru a fi întrebuinţaţi la munci de interes obştesc.
Cei arătaţi la art. 2, dovediţi insolvabili, nu vor fi chemaţi la munci de interes obştesc.
Art. 8. Pe timpul concentrărilor prelungite, mobilizare sau război, evreii pot fi utilizaţi în folosul armatei sau la munci de interes obştesc.
Specialiştii cu titluri academice (medici, farmacişti, veterinari, ingi­neri, arhitecţi etc.) vor fi folosiţi, potrivit specialităţii sau pregătirii lor, în calitate de rechiziţionaţi şi plătiţi cu o diurnă ce se fixează prin deciziune ministerială.
Tot prin deciziune ministerială se va hotăra şi în privinţa asimilării cu gradele militare a specialiştilor mai sus arătaţi.
Pentru timpul cât cei arătaţi în alineatele de mai sus sunt astfel întrebuinţaţi, se deduce cota respectivă din cuantumul taxelor militare, după normele stabilite de Ministerul Finanţelor, pe baza comunicărilor făcute de cercurile de recrutare.
Art. 9, Pe tot timpul efectuării muncilor de interes obştesc, evreii sunt supuşi atât regimului, cât şi jurisdicţiunii militare.
Art. 10. Evreii sunt excluşi, de asemenea, de la pregătirea pre-militară, fiind obligaţi, în schimb, a plăti pe timpul celor 3 ani (de la 18 ani la 21 ani) taxa prevăzută pentru premilitari în legea asupra taxe­lor militare datorate de evrei.
Cei care nu vor plăti această taxă sunt obligaţi a presta munci de interes obştesc, câte 60 zile anual, după normele stabilite de Ministerul Apărării Naţionale (Inspectoratul pregătirii premilitare).
Art. 11. Pe data publicării prezentului decret-lege, evreii de orice grad (ofiţerii şi subofiţerii activi şi de rezervă, maiştrii si submaiştrii militari, activi şi de rezervă, gagiştii militari activi şi de rezervă, trupa activă, precum şi trupa din completare, rezervă şi miliţii) se şterg din controalele armatei.
Ei se înscriu într-un registru special central al evreilor la cer­curile de recrutare respective.

........................................................................

Art. 14. Evreii aflaţi în întreprinderile prevăzute de mobilizarea teritoriului pot fi rechiziţionaţi pentru lucru, fiind scutiţi de muncile de interes obştesc, atât pe timp de concentrări, cât şi pe timp de mobilizaresau război.
Pe timpul rechiziţionării pentru lucru, ei vor continua sa plătească taxele prevăzute de legea asupra taxelor militare datorate de evrei.
Art. 15. Un regulament va dezvolta dispoziţiunile prezentului decret-lege.

Dat în Bucureşti, la 4 decembrie 1940.
Conducătorul Statului Român
şi
Preşedintele Consiliului de Miniştri,
general ION ANTONESCU

Ministerul finanţelor, Ministerul justiţiei,
G. CRETZIANU MIHAI A. ANTONESCU



Nr. 3 984
M.O., P. I, nr. 287, 5 decembrie 1940, p. 6 703—6 704






Art. unic. – Taxele militare fixe, prevăzute de art. 4 din decretul-lege Nr. 132, publicat în Monitorul Oficial Nr. 17 din 21 Ianuarie 1941, se majorează şi se stabilesc după cum urmează:
1. Pentru evreii în vârstă de la 18-21, taxa militară fixă se stabileşte la 7.000 lei
anual.
2. Pentru evreii în vârstă de la 21-24 ani, taxa fixă se stabileşte la 6.000 lei anual.
3. Pentru evreii în vârstă de la 24-41 ani, taxa fixă se stabileşte la 4.000 lei anual.
4. Pentru evreii în vârstă de la 41-50 ani se stabileşte o taxă fixă de 1.000 lei anual.
Taxele militare fixe de mai sus se stabilesc şi se încasează cu începere de la 1 Aprilie 1941, deosebit de taxele militare proporţionale prevăzute de art. 4 din decretul-lege menţionat.
Dat în Bucureşti, la 30 Martie 1941.

Conducătorul Statului Român
şi
Preşedintele Consiliului de Miniştri,
General Ion Antonescu

Ministrul finanţelor, Ministrul justiţiei,
General de Brigadă N. Stoenescu Const. C. Stoicescu
Nr.882.
M. O., Nr. 78 din 1 Aprilie 1941.




18 Iulie 1941.

Domnul General Antonescu, Conducătorul Statului, a dat dispoziţii formale ca toţi evreii ce se găsesc în lagărele de muncă şi prizonieri, să fie puşi la muncă grea.
Dacă fug se împuşcă unul din zece.
Dacă nu muncesc cum trebuie nu li se dă mâncare, nici nu sunt lăsaţi să primească sau să cumpere.
Luaţi măsuri de executare.

MINISTRU SUBSECRETAR DE STAT
GENERAL DE DIVIZIE,
I. Popescu





IV. Comunicat: Nr. 62321/C
Cerc. Recr. 1-8. din 16 Septembrie 1941




Cu onoare se face cunoscut că nu se pot acorda învoiri evreilor aflaţi în tabere sub motivul:
- de a-şi aduce alimente;
- de a-şi aranja diferite chestiuni de interes personal, sau
- de a-şi aduce rufărie de schimb sau haine mai groase.
Având în vedere că foarte mulţi cer a fi învoiţi pentru procurarea hainelor, pentru
timp mai răcoros, vă facem cunoscut:
Toţi acei cari au nevoie vor anunţa familiile pentru a li se trimite prin colete poştale sau a li se aduce de către rude obiectele sau efectele de care au nevoie.
Comandamentul mai repetă încodată ordinele stricte date în acest sens:
- niciun evreu nu poate fi învoit şi toţi trebuie să stea în permanenţă în
taberele pentru muncă de folos obştesc.

D.C.
ŞEFUL DE STAT MAJOR
Lt. Colonel,
V. Caragea
Şeful Bir. 2. Org. Mob.
Maior,
N. Dumitriu



V. MARELE STAT MAJOR Nr. 17154/B din 19 Octomvrie 1941
Secţia a II-a
Biroul 2




Am onoarea a face cunoscut:

Prin întrebuinţarea Evreilor la munca de folos obştesc, aceştia au posibilitatea să ajungă în contact cu populaţia satelor noastre, unde vor încerca să facă propagandă comunistă sau – prin corupţie – să obţină anumite beneficii, ori să-i contamineze cu boale.
În interesul Patriei, trebuesc luate cele mai drastice măsuri pentru a face imposibilă orice apropiere a Evreilor de populaţia satelor şi în acest scop, toate organele cari întrebuinţează Evrei sunt răspunzătoare de respectarea întocmai a acestui imperativ naţional.
În consecinţă, se dispune următoarele:
- Cu începere de la primirea prezentului ordin nu se admite – sub niciun motiv - ca Evreii să locuiască în case româneşti;
- Cazarea Evreilor aflaţi la lucru se va face în afara localităţilor.
În acest scop se vor construi imediat bordeie sau barăci.
Toţi comandanţii ierarhici vor face controluri dese şi inopinate – pe teren -
arestând şi trimiţând în judecata Curţilor Marţiale pe toţi acei care vor dovedi uşurinţă în paza Evreilor, aflaţi la lucru.
Comandamentele Teritoriale, în rapoartele contrainformative lunare, vor arăta la un capitol special modul cum se aplică aceste prescripţiuni.

SUBŞEFUL MARELUI STAT MAJOR
GENERAL,
N. Mazani
Şeful Secţiei II-a
Lt. Colonel,
R. Dinulescu
VI. COPIE Nr. 37.721
1941 luna XI ziua 13




Cu onoare se face cunoscut:
La inspecţiile făcute de C.R. Putna la detaşamentele de evrei ce lucrează la C.F.R. pe raza acestui Cerc, a constatat că evreii daţi de Dv., după cum se notează pe verso, sunt într-o stare sanitară deplorabilă şi plini de paraziţi.
Îmbrăcămintea complect degradată în special încălţămintea încât parte din ei sunt cu picioarele goale. – Nu au rufe pentru schimb. –
Din aceste cauze se înţelege că randamentul de muncă este foarte mult redus.
Pentru aceasta, vă rugăm să binevoiţi a lua măsuri în legătură cu comunitatea Evreiască locală spre a le trimite cât mai urgent cele necesare.

DIN ORDIN
ŞEFUL DE STAT MAJOR
Colonel,
(ss) T. Turturescu
Şeful Bir. 2 Mobilizare
Maior,
(ss) N. Teodorescu




VII. Secţia I-a
Bir.10 3 Iunie 1942


I. - Până la 5 Decemvrie 1940, evreii au executat serviciul militar în aceleaşi
condiţiuni ca şi ceilalţi cetăţeni ai ţării, când prin Decretul Lege No.3984/1940 s-a hotărât:
- Excluderea tuturor evreilor de la serviciul militar.
- Obligativitatea la plata taxelor militare şi prestarea muncii de folos obştesc
(munca obligatorie) în beneficiul M.A.N., sau instituţiunilor de Stat, judeţ sau comună.

II. - La data de 2 August 1941 Domnul MAREŞAL ANTONESCU, a transmis prin
Marele Cartier General ordinul No. 207 prin care a hotărât întrebuinţarea în mod activ a tuturor evreilor din ţară la munca de folos obştesc (munca obligatorie).
- Ca urmare acestui ordin, munca obligatorie a evreilor s-a desfăşurat astfel:
a) – Ministerul Afacerilor Interne, la data de 3 August 1941, a dat dispoziţiuni şi a
trimis la muncă:
- 11.124 evrei în provincie;
- 5.876 evrei în capitală.
Această situaţie a durat până la 6 August 1941 când în urma unei conferinţe de la Ministerul Afacerilor Interne, întreaga chestiune a evreilor a fost predată Marelui Stat Major.
b) – Între 6 August 1941 şi 1 Ianuarie 1942, Marele Stat Major a întrebuinţat evreii
la munci obligatorii în detaşamente de câte 500 – 2000 evrei, pentru nevoile armatei, C.F.R. şi celorlalte autorităţi de Stat, pe baza Instrucţiunilor No. 31200 din 8.VII.1941.

III. - Prin Decretul-Lege No. 3205/15.XI.1941 a luat fiinţă la Ministerul Muncii,
Inspectoratul General al Taberelor şi Coloanelor de Muncă, asupra căruia a trecut, cu începere de la 1 Ianuarie 1942, următoarele atribuţiuni:
- Înfiinţarea, organizarea, încadrarea, conducerea şi controlul taberelor de muncă;
- Repartiţia evreilor la muncă;
- Stabilirea programului de muncă al taberelor, de comun acord cu departamentele
interesate.
La Marele Stat Major, a rămas însărcinarea de a da directive Inspectoratului, de felul cum se utilizează evreii şi a controla munca obligatorie a evreilor.
Între 15 Martie şi 30 Mai, a funcţionat, pe lângă Inspectoratul Taberelor de Muncă o comisie centrală de revizuire a tuturor evreilor de ambele sexe, liber profesionişti, a celor utilizaţi în întreprinderile civile sau comerciale, aparţinând persoanelor fizice sau juridice, cât şi a celor aflate la instutuţiuni, asociaţii, fundaţiuni sau stabilimente de orice fel, hotărând pe acei evrei care sunt necesari să rămână în formaţiunile arătate mai sus.
IV. – Întrucât Inspectoratul Taberelor şi Coloanelor de Muncă a întâmpinat greutăţi şi
n-a reuşit să organizeze taberele de muncă, Domnul Mareşal ANTONESCU prin Directivele trimise cu No. 5295/M din 21 Aprilie 1942, a cerut Marelui Stat Major să înainteze propuneri referitoare la utilizarea prin concentrare a evreilor între 20 şi 40 de ani.
Pe propunerile înaintate Preşedinţiei Consiliului de Miniştri cu No. 82089 din 30 Aprilie 1942, Domnul MAREŞAL ANTONESCU a pus următoarea rezoluţie comunicată cu ordinul No. 5587/M din 7 Mai 1942:

„CHESTIUNEA TREBUIE BINE STUDIATĂ ŞI PUSĂ LA PUNCT”.
„MARELE STAT MAJOR VA PREGĂTI ÎN CELE MAI MICI AMĂNUNTE ŞI ÎN MĂSURA ORGANIZĂRII VA TRECE LA EXECUŢIE”.

Începând de la 7 Mai 1942, Marele Stat Major a lucrat în spiritul Directivelor ordonate de Domnul MAREŞAL ANTONESCU şi în baza propunerilor trimise Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, astfel:
a) – S-au constituit în detaşamente de lucru a câte 500 evrei cu încadrare militară,
circa 12.000 evrei la dispoziţia Direcţiei Generale a Drumurilor şi Direcţiei Superioare a Geniului.
- În curs de organizare încă 8.000 de evrei la dispoziţia C.F.R.
b) – S-a elaborat - în legătură cu Ministerul Finanţelor – un Decret-Lege privitor la
plata taxelor evreilor care sunt utilizaţi în diferite întreprinderi şi un alt Decret-Lege de taxele ce vor fi plătite de evreii scutiţi (bolnavii şi titraţii academici).
c)– S-au alcătuit alăturatele Instrucţiuni, în care sunt cuprinse normele ce
trebuiesc avute în vedere, atât la organizarea diferitelor detaşamente cu evrei, cât şi la rezolvarea cererilor care vin de la autorităţi, instituţii, întreprinderi, sau particulari.

V. – Secţia I-a roagă să binevoiţi a aproba:
- Comunicarea alăturatelor Instrucţiuni la toate departamentele ministeriale şi
instituţiunile de Stat, precum şi la Comandamentele din subordine.
- Difuzarea unui comunicat prin presă, în care să se arate situaţia actuală a evreilor care prestează munca obligatorie, precum şi atribuţiunile diferitelor organe militare, în ceea ce priveşte rezolvarea cererilor referitoare la scutiri sau repartizări de evrei.

Şeful Secţiei I-a Şeful Biroului 10 E
Colonel, Lt. Colonel,
E. Borcescu Ilie Dumitrescu
NOTE


1  Vezi Decizia ministerială nr. 23325 din 27 .01.1941, emisă de Ministerul Apărării Naţionale.
2  Din Marele Stat Major, Anexa nr. 98.500 din 14 Sept. 1942, „Lămuriri şi completări la Instrucţiunile generale nr. 55.500 din 27 Iunie 1942”, cap VII, Diverse, art. 3 (f).
3  See the Ministerial Decision no. 23325 from January 27, 1941 issued by the Ministry of National Defense
4  From the General Staff, Annex no. 98.500 from September 14, 1942, “Explanations and completions to the General Instructions no. 55.500 from June 27, 1942”, chapter VII, Miscellaneous, art. 3 (f).
5  Sergiu Stanciu (coord), Lya Benjamin (volum alcătuit de), Evreii din România între anii 1940-1944. Legislaţia antievreiască , vol I, Edit Hasefer, Bucureşti, 1993, pp. 95-97.
6  Arhiva Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel
ALEXANDRU FLORIAN – Prof. univ., Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, director general, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel”.

http://www.acum.tv/articol/46152/

Cuvintelor de mai jos nu trebuie sa le mai adaugam nimic:

Ma numesc Luncasu Elena-Diana si sunt profesoara de franceza la Scoala cu clasele I-VIII, Nr. 1, Valea -Seaca. Am luat legatura cu domnul Stefan Maier, in legatura cu o eventuala colaborare pentru a marca ziua de 27 ianuarie in scoala noastra. Domnul a raspuns cu promptitudine, iar din urma discutiilor purtate, mi-a dat e-mail-ul dumneavostra sa va pot trimite materiale despre activitatea sustinuta azi, cu ocazia comemorarii victimelor Holocaustului, in vederea unui eventual reportaj.
Aveti in attach poze de la activitate, proiectul (in vederea bunei intelegeri a activitatii totale), programul activitatii finale, pliantul elaborat si prezentarea power point a d-nei prof engl. Ana-Monica Cojocarescu.

http://www.acum.tv/articol/45684/

Teatrul Spălătorie (creat de dramaturga Nicoleta Esinencu) s-a afirmat deja în viața culturală de la Chișinău ca o estradă incomodă, spărgătoare de clișee estetice și stereotipuri ideologice. Acum acest teatru ne aduce în scenă, prin spectacolul „Clear History” (autor: Nicoleta Esinencu, actori: Veaceslav Sambriş, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc), un episod din istoria noastră recentă: segregarea, expulzarea şi masacrarea evreilor din România, Basarabia și Transnistria în timpul celui de al Doilea Război Mondial, sub regimul mareșalului Ion Antonescu. La prima vedere, ar părea ciudat că un teatru social, de atitudine, abordează un subiect de istorie, fie și nu tocmai îndepărtată. Ei bine, această incursiune în trecut nu este în acest caz un exercițiu de speculație istorico-dramatică, ci un gest de autentică atitudine civică și ar fi de așteptat ca acest spectacol să genereze o priză de conștiință publică în societatea noastră.

Spectacolul îmbină într-o formă polifonică mărturii ale victimelor, observatorilor și făptașilor la ceea ce se obișnuiește a numi în chip generalizat „holocaust”, cu înregistrări sonore ale acestora, fragmente de discursuri ale personalităților publice române din epocă (Ion Antonescu și Mihai Antonescu, de exemplu), imagini ale documentelor de presă, arhivă, fotografii, bucăţi de filme, date demografice de la recensămîntul din 1930 etc., prezentînd o imagine vie, sfîşietoare, a carnagiului care a avut loc în 1941-1943 în Basarabia și Transnistria. Spectacolul crează un efect de șoc mai ales pentru că arată participarea populației civile din Basarabia la masacre. Auzim din viul grai al martorilor şi din mărturiile documentelor cum ţărani moldoveni de la coarnele plugului, gospodari harnici și gospodine cinstite s-au dedat cu frenezie și în număr mare la jefuirea și la omorîrea vecinilor lor evrei .

Deşi nu eram un spectator neavizat, în fața acestui spectacol al cruzimii statului față de propriii săi cetățeni și a oamenilor de rînd față de semenii lor (de altă etnie), m-a copleșit un sentiment de groază și de vină.

De mai bine de 60 de ani, națiunea germană își trăiește vina tragediei la care a participat succesiv în calitate de călău și victimă în cel de al Doilea Război Mondial. În treacăt fie spus, în cele aproape trei decenii după cel de al Doilea Război Mondial, Europa occidentală a adoptat tacit o strategie de „clear history” (am putea să-i spunem acum, citînd titlul spectacolului) pentru a se concentra plenar asupra restabilirii administraţiei şi economiei țărilor europene profund afectate de marea conflagrație . Nu s-a putut însă amîna la nesfîrșit acel „moment al adevărului” din trecutul imediat al națiunii germane şi al ţărilor satelizate de al III-lea Reich, iar odată atins un nivel de echilibru economic și politic, aceste naţiuni (în principal nemţii) au trebuit să răspundă interpelărilor tot mai insistente cu privire la crimele de masă din cel de al Doilea Război Mondial. De ce a fost nevoie atunci, la începutul anilor 1970, în Occident și în speță în Germania, să se revină la această istorie copleșitoare, în loc să fie ștearsă din memorie, o dată pentru totdeauna? Voi risca un răspuns care poate părea simplu și în același timp pompos: pentru o izbăvire colectivă a națiunii germane de vina implicării în cel mai mare carnagiu pe care l-a cunoscut vreodată istoria; am în vedere deportarea și exterminarea planificată a milioane de persoane ce aparțineau unor anumite categorii (evrei, țigani, homosexuali, persoane handicapate etc.) stigmatizate drept „dușmani” ai Reich-ului şi ai rasei ariene. Diabolizarea lui Hitler (ca și aceea a lui Stalin, mai întîi în 1956, apoi o dată cu perestroika), promovată de cei care dețineau controlul asupra instituțiilor ideologice (presă, școală, instituții academice), urmărea într-o primă instanţă spălarea responsabilității de pe sute de mii şi chiar milioane de executanți mai mult sau mai puțin docili şi zeloși ai sistemului politic (și economic) care au înfăptuit masacrul cu sîrg și eficiență, pentru a le asigura un trai confortabil şi productiv. Astăzi, în Germania nu se mai întîlnesc practic luări de cuvînt negaţioniste (care neagă amploarea sau chiar existenţa holocaustului), iar cazurile izolate de astfel de manifestări generează de fiecare dată scandaluri publice sau procese de judecată .

În România şi Republica Moldova, persoana care a orchestrat deportarea și exterminarea evreilor în 1941-1943 în teritoriile controlate de regatul român, mareşalul Ion Antonescu, fie că este cinstit în continuare ca „erou național” (pentru „dezrobirea” Basarabiei în 1941), fie că este ignorat cu desăvîrșire de către cei mai mulţi cetăţeni ai acestor state. Cu atît mai puțin se vorbeşte astăzi de o asumare publică a responsabilității morale – a noastră a tuturor – pentru crimele colective comise împotriva populației evreiești și rome de către autorităţile române şi cu susţinerea mai mult sau mai puţin activă a unei părţi a populaţiei civile. Dar ce avem noi, acum, cu tragediile trecutului? O să mă explic.

Astăzi practic nu mai avem evrei în România şi Moldova (deși mai subzistă încă un antisemitism paradoxal, fără obiect, cum bine a remarcat Adam Michnik cu privire la societatea poloneză). Au mai rămas însă romi, handicapați și iată, mai nou, homosexuali! Nu sînt mulți, ce-i drept, și aceştia rareori se încumetă să iasă din „ghetourile mentale” în care i-am segregat. Nu sînt însă puţini cei care, astăzi, ar fi bucuroşi să-i ştie claustraţi într-un ghetou pe bune. E destul să vină o putere politică care să ne asmute cu discursuri despre puritatea neamului și curăţenia noastră creștinească, că vom și vedea cete de gospodari harnici și oameni de omenie sărind pe aproapele lor diferit de ei înșiși, pentru a-l culca la pămînt și a-i smulge podoabele şi dinţii de aur. Credeți că exagerez? Societatea românească (inclusiv cea din Basarabia) din 1930 se pretindea civilizată, ca şi societatea noastră de azi. Pe atunci, antisemitismul (ca şi homofobia şi romofobia acum) era o monedă curentă, la tarabele piețelor și la catedrele sălilor de curs. Dar cine bănuia în 1935 că această ură împărtășită în toată inocenţa de tot creștinul va avea ocazia să se manifeste pe larg în doar cîțiva ani?

Atunci cînd o putere autoritară se întîlnește cu o societate intolerantă (într-un context internațional „favorabil”), rezultatul este de regulă sîngeros. Viața noastră de zi cu zi și spectacolele montate la teatrul Spălătorie (A(II)Rh+ și Rogvaiv, între altele) ne arată că societatea noastră este pregătită pentru o asemenea întîlnire. Discursurile naționaliste și fundamentaliste ale unor persoane publice și tăcerea „masei critice” nu fac decît să o grăbească.

Contrar titlului său („Clear history”), spectacolul jucatul la teatrul Spălătorie încearcă să recupereze ceea ce zeci de ani de-a rîndul noi și autoritățile noastre politice s-au străduit cu încrîncenare să ne ascundă de noi înşine, ca într-un portret al lui Dorian Gray: hibele istorice ale poporului nostru. Ne place să ne vedem blajini şi harnici, mereu victime ale unor forţe externe, duşmănoase. A venit timpul să ne asumăm şi părţile întunecate ale istoriei noastre, să nu ne mai hrănim cu mituri şi legende despre „povara bunătăţii noastre”, ci să ne studiem atent şi cu grijă greşelile trecutului, pentru a nu le mai repeta fără să ne dăm seama într-un viitor nedefinit, altminteri inevitabil.

http://www.acum.tv/articol/45935/

Arno Blei, inginer economist – promoţia 1958 – al Politehnicii Bucureşti, a fost deportat în Transnistria la vârsta de 8 ani. Este stabilit în Germania din 1970 şi a răspuns apelului revistei Acum, printr-un text simplu şi cutremurător despre experienţa sa de lagăr. Arno Blei punctează în câteva rânduri şi modul în care se păstrează în Germania memoria Holocaustului –un exemplu demn de urmat şi în România.

Mama l-a luat în braţe pe frăţiorul meu şi s-a îndreptat cu noi în faţa puştilor încărcate

Povestea mea începe la Frasin, Gura Humorului, unde tatăl meu lucra la o fabrică de cherestea. În 1940 legionarii au început sä prigonească şi să omoare evrei. Îmi amintesc că părinţii mei mi-au povestit că în trenul care mergea de la Bucuresti la Vatra Dornei , legionarii aruncaseră din tren studenţi evrei. Părinţii mei au hotărât să ne refugiem din Frasin la Cernăuţi, oraş care atunci se afla sub administraţie sovietică, unde evreii nu erau prigoniţi . După scurt timp tatăl meu a găsit de lucru tot la o fabricä de cherestea din localitatea Nepolocăuţi, aflată la vreo 30 de kilometri de Cernăuţi . Am rămas acolo până în iunie 1941, când Bucovina a reintrat sub administraţie românească.

După două zile de la venirea trupelor româneşti, au ordonat adunarea tuturor evreilor din localitate şi din împrejurimi, în casa în care locuiam noi şi în subsolul acesteia.

Într-o seară ne-au scos în curtea casei cu intenţia de a ne împuşca pe toţi. Mama l-a luat în braţe pe frăţiorul meu şi s-a îndreptat cu noi în faţă, ca să nu suferim în plus, aşteptând. În ultimul moment, tocmai când soldaţii erau pe punctul de a-şi încărca armele , a venit un ofiţer care a ordonat : ,,Staţi! Copii şi femeile pot ieşi din rând, bărbaţii rămân aici “.



„Unde este Dumnezeul vostru ca să vă ajute ? Dacă aveţi un Dumnezeu, de ce nu ne pedepseşte?”

Ne-au dus la gară, unde am fost înghesuiţi in vagoane de marfă . Am stat acolo am douä zile, fără apă şi hrană . După aceea am fost scoşi din vagoane şi am goniţi, pe jos, spre Transnistria .

Am aflat că bărbaţii care au rămăseseră la Nepolocăuţi fuseseră bătuţi cu ciomegele şi apoi împuşcaţi unul câte unul…

În drumul nostru spre Transnistria au murit mai multe persoane . Îmi amintesc de un episod petrecut în localitatea Hotin, unde am fost adunaţi în faţa unei sinagogi . Acolo au fost scoase din siangogă talit-urile (şalurile de răgăciune) şi aruncate în sus, în timp ce soldaţii nu conteneau să strige către noi: „Unde este Dumnezeul vostru ca să vă ajute ? Dacă aveţi un Dumnezeu, de ce nu ne pedepseşte?”



De la Hotin am mers pe jos până la Moghilev . Înainte de ajunge acolo, am văzut cu ochii mei cum pluteau pe Nistru cadavrele evreilor exterminaţi în alte localităţi .

Am ajuns la Moghilev în august – septembrie 1941. Ne-au adunat într-o şcoală . Acolo a murit fratele meu mai mic Berti, în vârstă de 6 ani… A fost luat de pe jos şi învelit intr-un cearşaf . N-am aflat niciodată unde l-au îngropat…



Întorsături favorabile ale sorţii

La scurt timp după ce am ajuns la Moghilew am fost transferat intr-un alt lagăr, aflat la 30 Km distanţă, în localitatea Obuchov, unde ne-au internat în staţiei de cale ferată. Eram atât de slăbit din cauza subalimentaţiei, încât nu mai eram în stare să mă ţin pe picioare. Am scăpat cu viaţă datorită unui ucrainean localnic, Vasil Boliuh, impiegatul de cale ferată din Obuchov, care căuta o croitoreasă. Mama, care se pricepea la croitorie, s-a oferit să lucreze pentru familia lui şi aşa ne-a scos din lagăr şi ne-a dus acasă la el. Acolo m-am întremat, pentru că mi-au dat mâncare pe săturate. Curând am revenit la Moghilev şi acesta avea să fie ne fie norocul, pentru că o parte din cei rămaşi la Obuchov au fost duşi în lagărul de la Viniţa unde au fost executaţi de trupele germane. La Moghilev împărţeam încăperea de locuit cu alte 40 de persoane.


În 1944 , in urma unor tratative purtate de industriaşul Wilhelm Filderman, m-am numărat şi eu printre copiii readuşi din Transnistria la Bucureşti, fiind adăpostit în căminul de pe Str. Stefan Mihăileanu .

În 1945 am revenit, împreunä cu părinţii mei, în oraşul nostru de baştină, Rădăuţi. În 1970 am emigrat in Germania unde locuiesc si acum .

Piedici în calea uitării

Aici, în Germania, am văzut cum este tratată perioada hitleristă . De multe ori sunt impresionat de modul cum sunt analizate atrocităţile acestui regim barbar. În multe localităţi sunt postate plăci comemorative în locurile unde fuseseră sinagogile distruse de nazişti, iar în faţa caselor unde au locuiseră evreii deportaţi sunt montate aşa numitele ,,Stolpersteine” – pietre piedică. De fapt, sunt nişte plăcuţe pe care s-au inscripţionat numele foştilor locatari şi lagărul unde au fost exterminaţi . Vechile cimitire evreieşti sunt îngrijite de primăriile localităţilor in care au trăiseră evreii. Eu sunt stabilit în Heimbach şi în vecinătate, se aflä o localitatea Embken, cu o populaţie de o mie de suflete unde trăiseră numai câteva familii evreieşti . Acolo se află un cimitir evreiesc foarte îngrijit, care poate fi vizitat. Nu îndrăznesc să compar starea de lucruri de aici, cu cele văzute în Romania, unde multe sinagogi cu o architecturä deosebită sunt lăsate în paraginä . Mă refer la cele din Vatra Dornei şi Rădăuţi…

http://www.acum.tv/articol/46071/

Ambasada Franţei, Institutul Cultural Francez şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” (INSHR), au organizat o dezbatere întitulată „Holocaust în România: între uitare şi negare”. Dar subiectul nu s-a referit numai la România şi nu numai la Holocaust Au fost abordate probleme legate de istoria antisemitismului românesc, dar şi situaţia actuală (un antisemitism difuz, a subliniat unul dintre prezentatori), rolul lui Antonescu şi perceperea lui astăzi, slaba cunoaştere a Holocaustului românesc, mai ales de către tineri.

Şi dacă am folosit în titlu expresia „mai puţin obişnuit”, aceasta a avut mai multe motive. Spre deosebire de alte prilejuri, când dezbaterile despre Holocaust sunt moderate de evrei şi, din păcate, de cele mai multe ori, publicul este majoritar evreiesc (adică vorbim noi despre noi), în acest caz putem vorbi despre două aspecte demne de remarcat: componenţa panel-ului care a condus dezbaterea: E.S. Henri Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti, dr.Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de externe, Cristian Pârvulescu, preşedintele Asociaţiei „Pro Democraţia” , moderator fiind cunoscutul comentator de politică externă, directorul Radio France International din România, Luca Niculescu. Cel de-al doilea element a fost publicul care a umplut bibliotteca Institutului Francez unde s-a desfăşurat evenimentul : ambasadori şi reprezentanţi diplomatici, intelectuali şi foarte foarte mulţi tineri. În cadrul acestui eveniment au fost lansate cartea, „Memorii ale evreilor din România” de doi ziarişti francezi, Jonas Mercier şi Mehdi Chebanna, şi numărul 194 ianuarie/ iunie 2011 a revistei editate de Centrul de documentare contemporană evreiască al Muzeului din Paris, împreună cu INSHR, „Revue d’histoire de la Shoah”. Tema acestui număr: „L’histoire oubliée. La Shoah Roumaine”. A fost interesantă motivaţia celor doi ziarişti, autorii cărţii: „am scris despre evreii din România deşi nu suntem evrei ş;i nu avem legături româneşti deoarece rămas uluiţi şi şocaţi că tinerii din România nu ştiu nimic despre Holocaust în general şi ce s-a întâmplat cu evreii din România, în schimb îl elogiază pe Antonescu”.

Prezentarea diferitelor aspecte ale Holocaustului românesc şi interpretarea lor de către istorici şi analişti politici români a fost un prilej de a conştientiza că există numeroşi intelectuali români care cunosc, înţeleg şi au explicaţii pertinente despre cauzele şi consecinţele Holocaustului românesc, ale antisemitismului şi recunosc faptul că, aşa cum a explicat Constantin Pîrvulescu, din păcate, eforturile de democratizare a societăţii româneşti de după 1990 nu au avut un mare succes şi acest lucru determină şi neacceptarea Holocaustului. Pîrvulescu a vorbit despre menţinrea unor prejudecăţi, cum sunt cele legate de romi şi a menţionat că un factor de antisemitism difuz este şi biserica ortodoxă. Această ultimă observaţie a stimulat o dezbatere vie privind rolul din trecut şi actual al Bisericii ortodoxe.

A fost abordată, printre altele relaţia Holocaust-Gulag, ambele având originea în totalitarism – cel fascist şi cel comunist (dr. Liviu Beris), dar între cele două neputând fi făcută o echivalenţă perfectă, fiindcă “ele nu se încadrează în aceleaşi tipare sociale. Holocaustul a fost încercarea de exterminare a unui popor, Gulagul a fost un mod brutal de reprimare a celor ostili sau bănuiţi ostili faţă de regimul nou instaurat după 1944” (dr Alexandru Florian). Au fost făcute comparaţii între situaţia evreilor din Franţa şi România în timpul celui de-al doilea război mondial, despre asumarea, cam târzie a răspunderii conducerii politice a Franţei pentru faptele comise de guvernul de la Vichy faţă de evrei (Henri Paul, ambasadorul Franţei).

Ceea ce a dat o notă aparte acestui simpozion a fost, aşa cum am mai spus, publicul. Au fost puse întrebări, au fost date explicaţii, evocate memorii (un participant din public a vorbit cum bunicii lui au ajutat nişte evrei din Ardealul de nord să treacă peste graniţă), prezentate puncte de vedere opuse, elucidate probleme. Concluzia: organizarea unor astfel de manifestări în parteneriat cu o instituţie de prestigiu ar asigura un public mai numeros , o cunoaştere pe scară mai largă a unor probleme esenţiale, sociale, politice, sau de istorie contemporană, cum este cea a Holocaustului.

http://www.acum.tv/articol/45883/

”Prigoana din Basarabia” revine de la Festivalul de Film pentru Drepturile Omului pe ecranul postului național de televiziune. Conform ultimelor investigații, Comisia Internațională pentru cercetarea Holocaustului Evreilor din Romania a concluzionat că pe teritoriile aflate sub controlul românesc, au fost uciși sau au murit din cauza regimului de exterminare din Transnistria între 280.000–380.000 de evrei romani si ucraineni. În Transnistria au ajuns și peste 25 de mii de romi.



Vara trecută am pornit în căutarea romilor supraviețuitori ai Holocaustului, de la care am aflat că aproape jumătate din ei și-a pierdut în Transnistria părinții. Au supraviețuit datorită îndeletnicirilor, iar băștinașilor ucraineni li se făcuse milă de ei.

În ochii acestor romi vezi doar tristețe iar azi autoritățile își mai aduc aminte de ei doar în ziua de 27 ianuarie, când se comemorează Ziua Internațională a victimelor Holocaustului.
Pe cine astăzi îi mai intereseaă că romii au fost secerați în perioada 1942-1944 de maladii? Că primii care au fost afectaţi de tifos au fost cei din lagărul Bogdanovka. Până în iarna anului 1943 au murit din cauza epidemiei 4.000 de romi. Într-un raport al Preturii Landau către Prefectura Judeţului Berezovka, scrie că în legătură cu epidemia de tifos, numărul romilor s-a redus de la 7.500 la 2.000.
Când vezi că în acele sate pustiite din Transnistria au rămas doar ruinele caselor în care au locuit această minoritate etnică, iar azi puțini își amintesc despre acele vremuri cutremurăatoare, înțelegi de ce s-a vorbit atât de puțin despre evenimentele istorice din 1941-1944. Unii nici azi nu vor să recunoască existența acestei file negre din cărțile de istorie cu riscul de a nu păta imaginea unui erou care urmărea eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică. Trecutul însă nu poți să-l schimbi, pentru că adevărul oricum, iese la suprafață.

Despre construirea a peste 20 de ghetouri și lagăre în Transnistria am aflat anul trecut decât de la europeni, adică ei cunosc mai bine evenimentele istorice din propria mea țară… Este adevărat, aceste momente istorice s-au trecut cu vederea în manualele școlare. Când azi avem o explozie a numărului de utilizatori de internet în Moldova, putem să ne informăm și să devenim mai empatici, dacă nu putem fi simpatici.
Pe peretele unui ghetou din oraşul Domanovka astazi atârnă o placă în memoria celor 19 mii de evrei care au fost exterminaţi. Informaţia despre romii închişi în spatele acelor pereţi, însă este trecută cu vederea. În locul unde acum 70 de ani evreii şi romii mureau de foame , astazi sunt vândute produse alimentare. Alături este în construcţie un nou magazin și nici comercianții nu ne-au putut spune despre întâmplările de atunci.
Din reacțiile citite de pe internet imediat după publicarea scenariului filmului ”Prigoana din Basarabia” am înțeles un singur lucru: ignoranța moldovenilor nu are limite. Unii m-au suspectat a fi agent al KGB-ului, alții că aș fi primit o groază de bani pentru realizarea filmului, iar o altă parte nu s-au obosit să mă insulte ”țigancă proastă”. Și dacă eram romă, cum m-aș fi simțit?

Cum vrem să schimbăm mentalitatea moldovenilor să accepte diversitatea ca pe o valoare în sine dacă marea majoritate a moștenit modul de gândire antonescian de a-i exila pe romi din această țară? Am auzit aceste idei în adresa romilor din Ursari, care se plâng pe serviciile proaste de asistență medicală. Și ce s-ar fi întâmplat dacă mă năsteam de etnie romă?! De ce ar trebui să fie insultați într-un asemena mod nedescris de rasist?
Un singur lucru Îmi doresc, indiferent de apartenențele noastre politice, simpatiile către un lider sau altul, e timpul să privim și să acceptăm realitatea așa cum este, să nu încercăm să neglijăm ceea ce li s-a întâmplat unei sau altei națiuni. Să înțelegem că noi creăm istoria și că o putem transforma în una pozitivă, și este simplu, din partea noastră se cere doar să fim mai toleranți cu cei diferiți ca noi.

STATISTICI:
40.000 de romi au fost ucişi în lagărul din Jasenovac, Croaţia.
În viaţă au rămas doar 1% din romii deportați.
20.000 de evrei şi romi au fost împuşcaţi în Serbia.

5.000 de romi au fost exterminaţi în lagărul Chelmno din Polonia, iar 19.000 – în lagărul Auschwitz.
30.000 de romi au devinit victime ale politicii naziste în Austria si Cehia.
600 de romi au fost deportaţi în Orleans, Franţa.
31.000 de romi au fost deportaţi din Ungaria, iar 28.000 au murit.
4.500 de romi au fost ucişi în Estonia, Letonia si Lituania.
Aproape 1.000 de romi au fost ucişi/asasinaţi la Simferopol, Ucraina.

Articolul a fost preluat, cu acordul autoarei de pe http://discriminare.md/2012/01/26/rasismul-din-inima-moldoveanului/