IN ROMANIA[2]

Rezumarea primului mesaj :

„Pentru mine Holocaustul nu este un joc de societate” de Andrea Ghita
Preambul: Titlul acestui reportaj are legătură cu conţinutul în măsura în care face referire la ecoul postat anul trecut de „Gioia”, la articolul meu despre prima ediţie a taberei de creaţie de la Borsec, pe tema Holocaustului din România. Între 3 şi 15 august 2010 s-a desfăşurat cea de a doua ediţie a taberei. Am revenit la Borsec pentru a afla de la organizatori despre rezultatele taberei de anul trecut şi a-i cunoaşte pe participanţii din acest an. Sper ca articolul de faţă să răspundă, măcar în parte, îndoielilor lui „Gioia” din care spicuiesc : „ în acest eveniment văd ceva forţat, ceva care obligă la reinventare, căci aceşti tineri artişti nu au şi nu au avut nicio tangenţă cu subiectul…Pentru mine Holocaustul nu e un joc de societate”.
Artişti tineri aleşi pe bază de concurs
Lucrările realizate la ediţia pilot a taberei de creaţie „Holocaustul în România”au fost prezentate la Bucureşti, în 27 ianuarie 2010, cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului, într-o expoziţie cu titlul „Cum a fost posibil…”

Adrian Preda: Deportare; lucrare realizată la Tabăra de creaţie de la Borsec, 2009

După opinia istoricului Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din Bucureşti, evenimentul s-a bucurat de o receptare favorabilă atât în rândul publicului, cât şi al mediului artistic, lucru dovedit şi de numărul mare de persoane dornice să participe la cea de a doua ediţie a taberei de creaţie. Cei nouă participanţi au fost selectaţi din rândul absolvenţilor de arte vizuale, pe baza baremului de vârstă (24 – 35 de ani) şi a portofoliului de lucrări.
„În ultima vreme mă interesează problemele de istorie, istoria României, şi mi s-a părut o bună ocazie să înţeleg ceva mai mult, să desfiinţez nişte stereotipuri şi nişte idei care îmi fuseseră impuse.”- spune Veda Popovici; „Informaţiile pe care le-am aflat au fost impresionante. Nu ştiam multe lucruri despre Holocaustul din România. De fapt, pentru asta am şi venit.” – completează Bogdana Contraş. Arnold Schlachter este de părere că „România de astăzi e influenţată nu numai de comunism, ci şi de perioada anterioară, când a avut loc Holocaustul, şi acest lucru trebuie asumat. Nu este vorba de o modă ci de o încercare de a prelucra trecutul, pentru a înţelege ceea ce se petrece astăzi.”
Oferta
În primele trei zile ale taberei, tinerii artişti au primit informaţii despre istoria Holocaustului din România şi modul în care a fost reflectat în fotografii, filme sau lucrările artiştilor care l-au trăit. Expunerea etno-sociologului Hary Kuller a fost cu atât mai interesantă, cu cât a evocat şi amintirile supravieţuitorului: „Tinerii creatori de aici, oameni foarte destoinici şi de calitate, sunt interesaţi atât de empiria Holocaustului cât şi de ceea ce s-a întâmplat efectiv în anii aceia dramatici. Eu am încercat să le transmit şi o impresie vizuală. Cum arătau cele şase sute de care cu boi, întinse pe kilometri de drum, ducând 3000 de oameni către Bacău. Asta se întâmpla în 1941, a doua zi după deschiderea frontului spre est. Pe noi ne-au evacuat din localitatea Găzărie, spre Moineşti unde trăiau aproape două mii de evrei. Am stat acolo o lună de zile în plin câmp; oraşul era mic şi nu avea posibilităţi să găzduiască atâta lume. Apoi am fost duşi în capitala judeţului, la Bacău, şi lăsaţi de izbelişte. E drept că era vară şi oamenii au stat în corturi… Abia după o jumătate de an am găsit gazdă. Ca să nu spun că o familie de evrei primea a patra parte din raţia unui român. Pâinea costa de trei ori mai mult decât pentru români. S-a purtat steaua galbenă până la sfârşitul războiului. Eram adolescent şi steaua galbenă reprezenta o spaimă continuă pentru că te expunea tuturor batjocurilor.”
Lya Benjamin a vorbit despre artiştii evrei care au pictat cele trăite în timpul pogromului de la Iaşi, al deportării în Transnistria sau în lagărele naziste „Problema este că aceste lucrări sunt plasate într-un context istoric şi ar trebui aşezate într-un context de artă. Mi s-a părut chiar scandalos că niciunul dintre noi, tinerii artişti cu studii de specialitate, nu văzusem aceste lucrări, nu ştiam despre aceşti artişti, în timp ce istoricii care le-au prezentat, le cunoşteau foarte bine. Cred că acest episod arată că taberele de acest gen, ca cea la care participăm, au un potenţial de comunicare între diferitele categorii de specialişti” – remarcă Veda Popovici. Adina Babeş, asistent în cercetare la Institutul Wiesel, apropiată de vârsta participanţilor, a fost prezentă în calitate de specialist, vorbind despre fotografiile document ale pogromului de la Bucureşti.
La Borsec am reîntâlnit-o Sarah Einik, pictoriţa israeliană, care în urmă cu aproape doi ani expunea la Librăria Cărtureşti, o viziune originală despre Holocaust, realizată cu mijloacele artei digitale. S-a apropiat de acest subiect cu multe decenii după momentul consacrării ca pictoriţă, simţind nevoia să prezinte tragedia înaintaşilor ei. De altfel, ea se numără printre cei care au iniţiat tabăra: „Lucrările mele au fost realizate cu sprijinul Institutul Elie Wiesel din Bucureşti şi ne-am gândit că ar fi bine ca în fiecare an să se organizeze câte o expoziţie cu creaţiile unor artişti români inspirate de informaţiile despre Holocaust, pe care le vor comenta cu mijloace artistice.”
Expectative
„Fiecare artist are obligaţia să realizeze minimum două lucrări care intră în proprietatea institutului. Cât priveşte timpul de două săptămâni… Depinde cum îşi împart timpul, ce strategie de creaţie adoptă. Anul trecut fiecare participant a creat două lucrări, şi unul chiar trei. Institutul are o singură grijă, ca în primele trei zile să ofere un training, concretizat prin modalităţile de a prezenta Holocaustul din Europa şi din România. Am speranţa că la 27 ianuarie 2011 vom organiza o a doua expoziţie cu titlul „Cum a fost posibil…” cu alte răspunsuri la aceeaşi temă. Sper să facem o tradiţie din această tabără. În luna octombrie materialul taberei de anul trecut va fi expus la Ierusalim, în Parlamentul Israelului .” – spune Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din Bucureşti.
„Nu am venit aici ca să reluăm teme deja făcute. Cred că nici organizatorii nu şi-au dorit asta, ci să aducă nişte artişti care să reprezinte subiectul într-o cheie personală. informaţiile şi imaginile pe care le avem la dispoziţie sunt doar nişte indexuri teoretice.”- îşi exprimă opinia, Mihai Coşuleţu, în timp ce Maia Oprea crede că: „Lucrările noastre trebuie să fie un canal de sensibilizare a publicului, nu neapărat doar în legătură cu Holocaustul. Să-i facem să perceapă altfel tot ceea ce s-a întâmplat la noi în ţară, pentru că noi trebuie să fim mai întâi nişte artişti români şi abia după aceea artişti internaţionali.” Mihai Coşuleţ este de părere că „Abordăm acest subiect potrivit personalităţii noastre şi fiecare îşi păstrează stilul, fără ca această tabără să reprezinte un scurtcircuit. Diferenţele sunt mai mult decât bine venite şi cu cât sunt mai mari, cu atât e mai bine. Dacă lucrurile încep să semene atunci trebuie să ne oprim. „Asta era problema totalitarismului şi a Holocaustului, diferenţa nu era acceptată, era eliminată, exterminată” – completează Arnold Schlachter.
„Nu există nici un fel de presiune relativ la ceea ce trebuie să producem. Expectativele sunt de bun simţ, generale. Organizatorii şi cei care au realizat trainingul ne-au dat un input şi ce iese…iese. Suntem într-un proces de căutare în comun. Cred că este o temă care poate fi abordată de fiecare în felul său, iar mesajul nu trebuie să fie legat neapărat de istorie, ci de umanitate în general, de nişte valori. Nu trebuie să privim Holocaustul numai ca un eveniment ancorat în istorie, ci şi ca felul în care putem privi viitorul. Mesajele noastre să aibă un impact în prezent.” conchide Veda Popoviciu. – cuvintele ei se potrivesc perfect în încheierea relatării mele.

Un istoric german vorbeşte despre „Holocaustul la Periferie“

http://www.bukarest.diplo.de/Vertretung/bukarest/ro/seite
La 14 mai au avut loc două manifestări în cadrul cărora domnul prof. dr. Wolfgang Benz, istoric german şi director al Centrului pentru Studierea Antisemitismului din cadrul Universităţii Tehnice Berlin, a susţinut, în faţa unui public interesat, o conferinţă despre Holocaustul din Europa de Sud-Est. Manifestarea a avut loc - cu sprijinul Ambasadei Germaniei la Bucureşti, al Institutului Elie-Wiesel, al editurii Cartier – la Universitatea Bucureşti. A urmat o a doua manifestare care s-a desfăşurat în aceeaşi zi, la Librăria Cărtureşti, unde prof. Benz şi-a prezentat cartea „Holocaustul la Periferie“.


În prelegerea sa prof. Benz a pornit de la pogromurile antievreieşti din România la începutul secolului al XX-lea, descriind transformarea acestora în timpul dictaturii antonesciene într-un genocid în Basarabia şi Bucovina. Cartea prof. Benz şi a doamnei dr. Brigitte Mihok, apărută sub egida Centrului pentru Studiul Antisemitismului din cadrul Universităţii Tehnice Berlin, este o culegere de texte şi date despre geneza, desfăşurarea şi asumarea Holocaustului în România şi Basarabia. Lucrarea reuneşte istorici şi specialişti din întreaga lume care cercetează antisemitismul.


Din partea Ambasadei Germaniei a luat cuvântul locţiitorul permanent al ambasadorului, domnul Holger Scherf, care a vorbit despre responsabilitatea părţii germane pentru Holocaust, precum şi despre deosebita responsabilitate a Germaniei în ceea ce priveşte convieţuirea paşnică a popoarelor în Europa. Unul dintre meritele cărţii disponibile acum şi în limba română este acela că, prin exemplele individuale date, conferă victimelor, pe cât posibil, un chip şi un nume, redându-le astfel demnitatea de care au fost lipsite în urma persecuţiei şi asasinatelor.


Profesorul Benz a declarat că de responsabilitatea germană ţine şi stimularea şi susţinerea asumării Holocaustului din alte locuri cărora li s-a acordat mai puţină atenţie. În acest sens, cartea „Holocaustul la Periferie“, tradusă în limba română cu sprijinul financiar al Ministerului Federal al Afacerilor Externe, constituie un început bun.

Prigonirea evreilor din Basarabia şi Bucovina

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/prigonirea-evreilor-basarabia-bucovina

Istoricii Wolfgang Benz şi Brigitte Mihok, coordonatorii cărţii „Holocaustul la periferie. Persecutarea şi nimicirea evreilor în România şi Transnistria în 1940-1944“ (Editura Cartier), şi‑au exprimat speranţa că volumul „va contribui la elucidarea istoriei Holocaustului şi în România, şi în Republica Moldova“.

„Nimicirea evreilor în România s-a deosebit esenţial de holocaustul din alte teritorii. Această ţară, aliată cu Germania hitleristă și condusă de dictatorul Antonescu, a lăsat neatinşi evreii de naţionalitate română din ţinut (Vechiul Regat), dar a exilat şi a omorât fără milă evreii din teritoriile noi ale ţării, Bucovina şi Basarabia. De aici a apărut legenda precum că nu ar fi existat niciun fel de genocid pe pământ românesc“, au scris Wolfgang Benz şi Brigitte Mihok în prefaţa volumului „Holocaustul la periferie“.

Acţiunile de deportare


În anul 1941 au fost înfiinţate ghetouri şi lagăre de muncă în peste 150 de localităţi, printre altele în Movilău, Şarhorod, Kopaigorod, Obladovka, Berşad. Din octombrie 1941 până în august 1942 au fost deportaţi aici 150.000 de evrei din nordul României (Bucovina, Moldova de Nord şi Basarabia). Doar circa o treime a supravieţuit anului 1943.

Un fenomen tabu


În 1942, peste 5.000 de persoane au fost transferate ca forţă de muncă (preponderent la construcţia drumurilor) autorităţilor germane din Ucraina de dincolo de Bug, aflată sub ocupaţie. Starea deportaţilor era precară, sufereau de epidemii, erau maltrataţi şi puşi la muncă forţată. Acţiunile de deportare erau organizate de Cartierul General al Armatei Române, iar executarea şi supravegherea deportărilor era în seama Jandarmeriei române. Despre toate acestea se vorbeşte în „Holocaustul la periferie“.

Cartea are la bază rezultatele unei conferinţe internaţionale, organizate la Berlin, la Literaturhaus, în iunie 2008, de Centrul de Cercetare a Antisemitismului. În prefaţă, Wolfgang Benz şi Brigitte Mihok fac un rezumat al volumului: „Cercetători renumiţi ai Holocaustului, din România, Marea Britanie, SUA şi Germania, tratează în articolele lor diferite aspecte ale prigoanei în Transnistria şi reflectă discuţia actuală privind responsabilitatea română şi germană.“

În articolul „România şi holocaustul“, Wolfgang Benz vorbeşte despre cum s-a încercat tabuizarea acestui fenomen în România, cum au fost retrase din circuit cărţi despre mărturii dureroase dintr-o perioadă care se voia ştearsă cu buretele. „După prăbuşirea puterii comuniste, nimicirea evreilor pe teritoriul românesc a fost interpretată într-un mod oarecum ciudat; chipurile, ar fi fost vorba de pedepsirea comuniştilor, masacrele fiind răsplata pentru colaborarea evreilor cu Sovietele. A fost o revenire la ideologia de pe timpul lui Antonescu, care se potrivea cu propagarea memoriei dictatorului ca erou naţional“, apreciază istoricul. Wolfgang Benz afirmă că antisemitismul avea tradiţie în teritoriile româneşti.

Încă din 1866 au avut loc la Bucureşti demonstraţii contra emancipării evreilor, iar până în 1918 România era unica ţară din Europa în care populaţia evreiască nu avea drepturi cetăţenești. După Primul Război Mondial ­populaţia evreiască ajunsese până la 600.000, fiind a treia minoritate ca mărime. Persecutarea evreilor din România a început în timpul dictaturii lui Antonescu, din toamna anului 1940. Însă nu numai Wolfgang Benz scoate la iveală mărturii şocante despre măsurile luate împotriva evreilor.

Copiii Holocaustului


Jean Ancel, istoric din Israel (decedat în 2008), a adus documente inedite despre Pogromul de la Iaşi, din 20 iunie 1941. „Deportarea evreilor din Iaşi făcea parte ­dintr-un «plan general», care prevedea expulzarea tuturor evreilor din Moldova, evreii din Basarabia şi Bucovina urmând a fi nimiciţi fizic“, a scris istoricul.

Ziua deportării populaţiei urbane evreiești era programată la 29 iulie 1941. După o evidenţă a acestei etnii, s-a demonstrat că, în mai 1942, cel puţin 13.000 de persoane fuseseră nimicite în timpul pogromului. Dennis Deletant descrie condiţiile de viaţă din ghetourile şi din lagărele de muncă din Transnistria în anii 1942-1944, iar Brigitte Mihok aduce mărturii şocante despre locurile persecuţiei şi deportării evreilor.

Emoţionat este articolul istoricului Anca Aurelia Ciuciu: „Copiii Holocaustului: orfanii din Transnistria“. Cercetările de până acum au arătat că 22 % dintre deportaţi erau copii. În toamna anului 1943, în Transnistria au fost lăsaţi să moară de frig şi de boli 20.000 de copii sub 18 ani.

:
„Copiii Holocaustului: orfanii din Transnistria“

„Lumea copiilor evrei nu diferea în perioada de dinainte de război de cea a copiilor români şi reperele esenţiale erau aceleaşi: familia, casa, cartierul copilăriei, prietenii de joacă şi, nu în ultimul rând, şcoala. Copiii evrei mergeau la şcolile de stat, vorbeau şi învăţau în română. Şcolile evreieşti private urmau planurile şcolare de stat, suplimentar predându-se istoria evreilor şi ebraica. Cartierele în care locuiau copiii erau cosmopolite, camarazii lor de joacă fiind foarte des de origine etnică diferită. Copiii nu au nimerit primii în vizorul persecuţiei rasiale din partea autorităţilor, dar ei au împărtășit soarta familiilor lor. Ostilitatea antievreiască era perceptibilă în şcoli. Se întâmplau cazuri în care învăţătorii şi colegii de şcoală intimidau elevii evrei.
«Colege şi colegi creştini [...] Fugiţi de Satana, nu vorbiţi cu jidanii, aveţi destui camarazi creştini [...] ocoliţi-i şi pe acei români jidoviţi, dacă spre ruşinea şi nemernicia lor există vreunul. În lupta voastră cu Iuda aveţi de cerut sprijinul domnilor profesori, care sunt datori să vi-l dea, dacă sunt propovăduitorii culturii româneşti a cărei bază e religia noastră creştin㻓. Fragment din articolul istoricului Anca Ciuciu

Ce să facă evreii cu leii?

Ce să facă evreii cu leii? Reportaj - interviu VIDEO realizat de CTP cu Naestro Nae Caranfil pe platoul de filmare la "Closer to the moon"

Două zile m-am aflat în curtea din spate a vechii Politehnici bucureştene Polizu, transformată prin bunavoinţa doamnei rector Ecaterina Andronescu, în noua lume a lui Nae Caranfil sau Naestro, cum îi spun actorii.

Closer to the moon este răspunsul de artist al lui Nae Caranfil la una dintre cele mai ciudate enigme ale comunismului românesc: ce să facă în 1959 nişte comunişti ilegalişti evrei cu milioane de lei furaţi din duba Băncii Naţionale?

Muzeul Holocaustului, reabilitat





Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, din localitatea Şimleu Silvaniei, va fi reabilitat în cadrul unui proiect în valoare totală de 170.000 de dolari. "Lucrările sunt finanţate de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti, împreună cu Joint România, Asociaţia Memorială Hebraica şi constau în refacerea structurii tavanului şi acoperişului pentru a salva clădirea muzeului şi instalaţiile de încălzire pentru ca muzeul să fie funcţional şi iarna", a declarat Daniel Stejeran, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului. Lucrările vor dura cinci luni. Muzeul este dedicate memoriei evreilor din Transilvania de Nord, ucişi de Ungaria horhystă şi de Germania nazistă.

Clădirea are nevoie de reparaţii

Daniel Stejeran a adăugat că anterioara reabilitare a fostei sinagogi din Şimleu Silvaniei transformată în muzeu a fost în 2004 şi a vizat schimbarea geamurilor, tencuirea exteriorului şi schimbarea ţiglei acoperişului, însă în prezent au apărut crăpături în pereţi care necesită reparaţii.

Colecţiile şi exponatele din muzeu vor fi mutate temporar, pe perioda realizării lucrărilor, în clădirea fostei Şcoli Evreieşti din Şimleu Silvaniei. Inaugurat în 2005, Muzeul Holocaustului din Şimleu Silvaniei este găzduit în vechea sinagogă a oraşului, construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, în Sălaj trăiau circa 14.500 de evrei, dintre care 1.300 în Şimleu Silvaniei. Doar 10% dintre ei au supravieţuit ghetourilor şi lagărelor de concentrare.

Definitiile cuvintelor tigan si jidan, modificate in noul DEX!

DEX, Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, va fi modificat! Academia Romana anunta ca va schimba in DEX definitiile cuvintelor tigan si jidan, considerate jignitoare la adresa romilor si evreilor, in urma solicitarilor mai multor organizatii. Noul tiraj al DEX-ului va contine toate modificarile solicitate, ca sa nu mai fie loc de scandal!


Marius Sala, vicepresedinte al Academiei Romane si director al Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti", a precizat ca un nou tiraj DEX va iesi "in curand" de la tipografie si va cuprinde "toate modificarile solicitate", anunta Mediafax.

In actualul DEX, cuvantul tigan "perpetueaza atitudini cu caracter discriminator si degradant"

Agentia de Dezvoltare Comunitara "Impreuna" a transmis o scrisoare deschisa Institutului "Iorgu Iordan-Al. Rosseti" prin care ii solicita sa respecte recomandarea facuta de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii in ceea ce priveste rectificarea definitiei cuvantului "tigan" in DEX, care "perpetueaza promovarea unor atitudini cu caracter profund discriminator si degradant de catre cea mai inalta institutie de cultura a statului cu rol formator".

"Va solicitam sa luati masuri pentru a rectifica imediat definitia cuvantului «tigan», dupa cum urmeaza: sa consemnati caracterul peiorativ al cuvantului «tigan» atunci cand acesta din urma este folosit pentru a denumi o persoana care apartine minoritatii rome si sa specificati ca folosirea acestui cuvant nu este recomandata deoarece este considerat ofensator (discrimineaza impotriva minoritatii rome), sa consemnati caracterul peiorativ sau depreciativ pentru epitetul de la punctul 3 din definitia cuvantului «tigan», care in prezent apare: «Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele», sa definiti minoritatea nationala in dreptul cuvantului «rom», care va deveni astfel termenul de referinta (termenul principal) in locul cuvantului «tigan»", se arata in scrisoarea transmisa de Agentia "Impreuna", alaturi de alte 15 organizatii din Romania, directorului Institutului de Lingvistica "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti" Marius Sala si, spre instiintare, presedintelui CNCD, Csaba Ferenc Asztalos.

Jidan, o definitie considerata "insultatoare" in DEX

Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din Romania solicitase Institutului de Lingvistica "Iorgu Iordan-Al. Rosetti" din cadrul Academiei Romane sa schimbe din DEX definitia cuvantului "jidan", considerat insultator la adresa evreilor, si sa specifice clar ca este vorba de un termen peiorativ.
"Definirea acestui cuvant numai ca un cuvant cu «sens peiorativ si nerecomandat», asa cum ati propus in raspunsul dvs. catre noi, omite efectele distructive pe care cuvantul «jidan» le-a produs in vremurile in care el a fost adoptat, la nivel national si formal, ca o alta denumire, familiara, pentru «evreu». Aceasta denumire reprezenta atunci, si reprezinta astazi, negarea propriei noastre umanitati. In aceste conditii, exprimand din nou aprecierea noastra pentru raspunsul dumneavoastra prompt, va solicitam ca, in corectarea neintarziata a definitiei cuvantului «jidan», sa tineti seama de opinia noastra, cei care in Romania inca suntem numiti «jidani» si care, in acest moment, si pe fondul actualei definitii a cuvantului «jidan», intampinam dificultati in a ne regasi si apara dreptul la demnitate in tara noastra", se mai spunea in adresa Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din Romania din 16 august.

[size=12]Cum sunt definite acum in DEX cuvintele tigan si jidan

TIGAN, -A, tigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoana ce face parte dintr-o populatie originara din India si raspandita in mai toate tarile Europei, traind in unele parti inca in stare seminomada. Expr. A arunca moartea in tigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca tiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se ineca ca tiganul la mal = a nu reusi, a esua intr-o actiune tocmai cand era pe punctul de a o duce la bun sfarsit. Tot tiganul isi lauda ciocanul, se spune despre cei care se lauda cu ceea ce le apartine. E invatat ca tiganul cu ciocanul (sau cu scanteia), se spune despre cei deprinsi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele. II. Adj. (Rar) tiganesc. - Din sl. ciganinu. Cf. rus. tagan. Sursa: DEX

JIDAN, jidani, s. m. (popular si periorativ) Evreu. - Jid (reg. „evreu” < sl.) + suf. -an. Sursa: DEX

REVOLUŢIA DE LA 1848 -.PENTRU „EMANCIPAREA IZRAELIŢILOR”…
Majoritatea revoluţionarilor de la 1848 erau mari idealişti,care habar-n-aveau de relaţiile de subordonare a lojilor masonice faţă de Alianţa Israelită Universală.Comitetul alcătuit de revoluţionarii moldoveni,în frunte cu Vasile Alecsandri au redactat programul revoluţionar,intitulat „Petiţia Proclamaţie” cu 25 de puncte.”Evreii au preluat din Petiţia-Proclamaţie lozinca „dezvoltarea comerţului” pe care au exploatat-o însă pentru dezvoltarea comerţului evreiesc,sub protecţia politică a Alianţei Universale Israelite şi cu sprijinul capitalului financiar internaţional evreiesc,beneficiind de o propagandă susţinută prin presa subordonată din Principatele Române şi din străinătate.”(1).
Aceşti revoluţionari idealişti,în majoritatea lor masoni,au fost finanţaţi copios de bancherii evrei din Ţara Românească.
Astfel,dintr-o evidenţă a arhivelor rezultă că cca.80% din împrumuturile Ţării Româneşti erau contractate de la bancherul evreu Hillel Manoah.Activitatea sa era duplicitară:deşi finanţa „visteria domnească”(deşi statul),a finanţat şi „revoluţia” masonică de la 1848.Aceasta dovedeşte încă o dată legăturile dintre masoneria europeană şi Alianţa Universală Evreiască.În semn de recunoştinţă faţă de bancherii evrei,Ion Heliade Rădulescu scrisese pe steagul tricolor al „Revoluţiei” de la 1848:”Emancipare Izraeliţilor”.
Concluzia:”revoluţiile” de la 1848 au fost organizate şi s-au desfăşurat cu binecuvântarea Alianţei Universale Israelite.Le-au servit interesele…
Sosiţi în România şi constituindu-se în societăţi distincte,evreii au intrat,de la început,în contradicţie cu interesele naţionale ale românilor şi conducătorilor lor.Aceste comunităţi s-au bucurat de sprijinul masiv şi direct,politic,financiar şi mass-media din partea Alianţei Universale Israelite,al francmasoneriei şi al Marilor Puteri occidentale iudaizate:SUA,Anglia şi Franţa.

„ARENDAŞ EVREU, ÎNCHIRIEZ BISERICĂ ORTODOXĂ”
Evreii şi-au îndreptat atenţia spre boierimea autohtonă,exact cum făcuseră înainte cu aristocraţia rusă ori polonă.Obiceiul de a duce o viaţă de lux şi în continuă petrecere,atât în ţară cât şi în străinătate,necesitau sume mari de bani.Evreul cămătar le punea la dispoziţie obţinând arenda moşiei,odată cu privilegiile acordate:dreptul de a avea cârciumă,brutărie,măcelărie,de a percepe taxe pentru păşunat şi la vaduri,de a vinde peştele din heleştee,de a tăia pădurile.La 1896,rabinul Reichorn din Praga,a alcătuit planul de iudaizare a propietăţilor funciare,emiţând un decret în acest sens.”În numele justiţiei sociale şi a egalităţii,vom împărţi marea proprietate la ţărani care,fiind lipsiţi de mijloace de exploatare,se vor adresa nouă,devenind datornicii noştri,iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne,noi vom fi marii propietari şi puterea va fi a noastră.”
Acest document,care demonstrează conspiraţia europeană a Alianţei Universale Israelite,a fost descoperit într-o sinagogă din Madrid,şi,publicat de ziarul italian Accecicilo Tardi în numărul din 8.10.1938.Arendaşii evrei din România s-au subordonat acestei strategii.
Iată motivul real pentru care pretutindeni a fost stimulată reforma agrară.Având impresia că l-au prin pe Dumnezeu de picior,ţărănimea împropietărită s-a trezit la realitate chiar din primul an de la reformă.Trebuind să plătească diferite taxe şi impozite,lipsit de inventar agricol,ţăranul împropietărit a fost nevoit să apeleze la cămătarul evreu,la arendaş ori la o bancă evreiască.Prin poliţe şi dobânda la dobânda,în scurt timp a devenit scalvul acestora.
Arendaşii s-au organizat în trusturi arendăreşti,unul dintre cele mai mari fiind al fraţilor Fischer.În număr de cinci,aceşti fraţi stăpâneau şi exploatau la sânge,în 1904, 237.863 ha pământ arabil,iazuri,păduri.Cu teritoriul a 79 de comune au alcătuit o uriaşă feudă,botezată Fischerland,pe teritoriul căreia circula doar moneda bătută de ei,şi nu moneda naţională.Alcătuiau un stat în stat,în care exploatarea ţăranilor era cruntă.
Toată Moldova era în mâna acestor trusturi:Gastiner din Botoşani,Gutman din Roman,Juster şi Mendel din Brăila etc.”Neputând cumpăra moşii,evreii îi corupeau pe marii propietari şi chiar mulţi parlamentari au cumpărat moşii pe banii trusturilor sau ai arendaşilor,după care le arendau acestora pe vreme de 99 de ani,aceasta fiind forma mascată prin care evreii puteau,pe moment,să devină propietari pe pământul românesc.”(42)
La practica de a-şi arenda propietăţile agricole trusturilor evreieşti s-au pretat şi aşezămintele de biunefacere,chiar statul.
Dobânzile practicate de aceşti „cămătari ai pământului”,cum îi numea Dr.G.D.Creangă în lucrarea sa „Situaţia arendaşilor faţă de chestiunea ţărănească”,erau atât de mari încât boierii au arendat chiar şi bisericile de pe moşiile lor,enoriaşii şi preoţii fiind nevoiţi să plătească taxă pentru toate slujbele.
În 1906,C.Stere publica în Viaţa Românească articolul „Fischerland”,care a avut un mare răsunet.În articolul respectiv aducea o documentare strivitoare,ce reflecta o exploatare ţărănească prin învoieli agricole de tip colonial,prezentând cifre ce înlăturau echivocul privind regimul de asuprire neomenos practicat de arendaşii evrei.Din paginile articolului reieşea cu uşurinţă:”conturându-se printre cifrele statisticilor chipurile crispate de ură ale ţăranilor şi se întrezăreau flăcările revoluţiei mistuind conacele marilor propietari.Articolul apărea ca zborul unei păsări anunţătoare de furtună.”(2).
Răscoala a izbucnit pe moşia Flămânzi-nume predestinat,din trustul arendăresc al fraţilor Fischer,şi a avut un caracter puternic antievreisc.Nemulţumirile ţăranilor,acumulate de ani de zile,s-au revărsat asupra târgurilor create şi locuite de evrei-Hârlău,Târgul Frumos,Podul Iloaiei-,unde au devastat prăvăliile şi cârciumile acestora,după care s-au prăvălit ca un tăvălug asupra conacelor moşierilor şi sediilor arendaşilor(vezi în acest sens „România ca o pradă”,de Radu Theodoru).
„Trustul fraţilor Marcu,Kalman,Froim Soil şi Avram Fischer ţine în arendă 69 de moşii…în ultimii doi ani arenzile au fost urcate de două ori…Ca să vedeţi că de unde era răul mai mare,de acolo a pornit mişcarea,observaţi că în punctele unde s-au întâmplat primele răzvrătiri-şi nu uitaţi că aceste mişcări sunt contagioase-acolo sute de mii de suflete erau încinse de cercul de fier al trusturilor de arendaşi străini[evrei],care le speculau cu lăcomie,aşa cum voiau…Dacă nenorociţii ţărani încercau să iasă din cel cerc,la dreapta sau la stânga,în sus sau în jos,zeci de kilometri se izbeau de aceiaşi exploatatori[evrei],şi dacă încercau să emigreze şi mai departe,găseau alţi arendaşi care,ispitiţi de câştigurile cele mai mari,ale trusturilor,profitau de învoielile cele exagerate,îi exploatau tot atât de rău astfel că nenorociţii nu găseau nicăieri nici o uşurare.”(3).
Răscoala s-a întins cu repeziciune spre sud.Prin intervenţia brutală a forţelor de ordine au fost ucişi peste 11.000 de răsculaţi.
Trebuie subliniat un lucru.”Talpa ţării”,lăsată de izbelişte de clasa politică, a plătit cu suferinţele a zeci de ani de exploatare cruntă, şi cu sânge eliberarea ţării de sub jugul cămătarilor evrei.Care,conform strategiei rabinului Reichorn,au încercat să transforme uriaşa moşie românească în posesiune israelită.Ţărănimea română,cea uitată şi nebăgată în seamă de toate guvernările,a răsturnat strategia iudaizării României.

25 DE MILIOANE FRANCI PENTRU ÎMPĂMÂNTENIREA EVREILOR
Încă de la început,pentru împământenirea evreilor s-au angrenat direct Alianţa Israelită şi organizaţie B’nai B’rith,exercitând adevărate presiuni asupra factorilor de decizie din Principate,respectiv România.Lor li s-au alăturat cancelariile europene(!) şi majoritatea mass-mediei,sub presiunea cărora domnitorul Al.I.Cuza a declarat în 1864:”Guvernul va lua măsuri curente pentru emanciparea românilor de rit israelit”.Tot atunci concesionează evreilor dreptul de a înfiinţa Banca României,cu dreptul de a emite monedă românească.A fost primul pas în înfeudarea României.
La 1 iunie 1866 a fost redactat primul proiect al Constituţiei României.A fost rezultatul activităţii exclusive a oamenilor politici şi juriştilor români,care s-au inspirat din Constituţia Belgiei.Art.7 avea următorul conţinut: ”Însuşirea de român se dobândeşte,se conservă şi se pierde potrivit regulilor statornicite prin legile civile.Numai străinii de rituri creştine pot dobândi împământenirea.”Prevederile ei se înscriau în cele ale Convenţiei de la Paris.
Acţiunile Alianţei Israelite împotriva României se înteţesc.Evreul francez Isaac Adolf Cremieux,preşedintele acestei organizaţii şi fost ministru în „guvernul provizoriu” de la 1848 din Franţa,s-a deplasat personal la Bucureşti.În faţa unui grup de 50 de parlamentari,a grăit:”Ascultaţi,Domnilor,în Franţa,scumpa noastră patrie,marea noastră Revoluţie de la 1848 a proclamat egalitatea între albi şi negri,i-a declarat fraţi,şi negrii din toate posesiunile franceze au trecut de la sclavie la libertate.Vreţi un cuvânt care să vă atingă sufletele?Un evreu francez a emancipat pe negri,acest evreu,membru al Guvernului Provizoriu,cel care vă vorbeşte,vă cere cu o rugăminte pentru evreii din România ceea ce a făcut cu atâta bucurie pentru negrii din coloniile noastre…Viaţa mea e împlinită,Domnilor,şi în ziua când Dumnezeu mă va chema,sunt pregătit.Dar dacă vrea să-mi dea cu prisos,să vă inspire gândul generos al emancipării complete a evreilor,să aflu,sosind în patria mea că aţi votat Constituţia şi ultimul meu cuvânt va fi:”Dumnezeu să binecuvânteze Români!”
În cadrul unor convorbiri cu deputaţii români la sediul Camerei a încercat să le cumpere conştiinţele cu suma de 25 milioane franci în schimbul adoptării unei Constituţii favorabile încetăţenirii evreilor migraţi în România.Printr-o acţiune de solidaritate de excepţie,populaţia Bcureştiului s-a unit cu deputaţii din Adunarea Constituţională care nu s-au lăsat cumpăraţi.Manifestaţiile anti-evreieşti au culminat cu devastarea sinagogii din Capitală.Se pare că Ion Brătianu a sintetizat cel mai bine situaţia:”Evreii au devenit plagă socială pentru România şi,când naţiunea este ameninţată,se deşteaptă şi devine nu intolerantă,ci prevăzătoare!”
La 30 iunie 1866 deputaţii români au votat în unanimitate Constituţia României.Articolul 7(fostul articol 6 al proiectului Constituţiei) avea următorul conţinut:”Numai străinii de rit creştin pot dobândi împământenirea.”Evreii stabiliţi între graniţele ţării nu aveau ce face:pentru ei renunţarea la ritul mozaic era de neconceput.Aceştia,împreună cu organizaţiile lor mondiale nu se puteau împăca cu ideea că un „popor neînsemnat li se poate împotrivi.”Iar acest popor li se opunea tocmai pe meleagurile unde întrevedeau posibilitatea creării Noului Israel,în care ei să formeze aristocraţia,iar băştinaşii români,forţa brută de muncă.Drept urmare,au declanşat un război ocult împotriva naţiunii române,ale cărei urmări le resimţim şi în zilele noastre.
În Europa acuzele contra României se înteţesc.În iunie 1869 M.Kogălniceanu îi trimite o notă ministrului de Externe al României,din care spicuiesc:”În România,chestiunea evreilor nu este o chestiune religioasă;ea este o chestiune naţională şi totodată o chestiune economică.În România,jidovii nu constituie numai o comunitate religioasă deosebită,ei constituie în toată puterea cuvântului o naţionalitate,străină de români prin origine,prin port,prin moravuri şi chiar prin sentimente…Toţi acei care au vizitat Principatele[Române],şi îndeosebi Moldova,s-au înspăimântat de aspectul trist,spre a nu zice mai mult,cel înfăţişează israeliţii polonezi care împovărează oraşele noastre.Când ei au cercetat mai în fond comerţul,industria şi mediile de convieţuire a acestei mulţimi,aceşti călători s-au înspăimântat şi mai mult,căci au văzut că jidovii sunt consumatori fără a fi producători.Şi că marea,şi pot zice,singura şi principala lor industrie,este debitul băuturilor…Miniştrii ai României,ai unei ţări cu regim constituţional,noi nu putem guverna decât conform cu voinţa naţiunii.Suntem datori a ţine seama de trebuinţele,de păsurile şi,până la un oarecare punct,chiar şi de prejudecăţile ei…Aceasta dovedeşte marea iritaţiune din partea populaţiunilor române,provenită din grele suferinţe şi din o legitimă îngrijire,căci este vocea unei naţiuni ce se simte ameninţată în naţionalitatea ei şi în interesele sale economice.Această voce o pot înăbuşi(Kogălniceanu era ministru de Interne-nota TF),dar nu este permis nici unui ministru,de orice partid ar fi,de a nu o asculta.De aceea,nu de astăzi,ci de pururi,în tot timpul şi sub toate regimurile,toţi Domnii,toţi bărbaţii de stat ai României,toţi aceia ce poartă un interes viu pentru ţara lor,s-au preocupat de necesitatea de a opri exploatarea poporului român printr-un alt popor străin lui,prin jidovi.”(1)
La prima Conferinţă internaţională evreiască,ce a avut loc în octombrie 1872 la Bruxelles,s-a cerut acordarea drepturilor civile şi politice pentru evreii din România.În preajma Războiului pentru Independenţă,cât şi pe durata acestuia,atacurile din presa europeană împotriva României se înteţesc.Evreul Isidor Loeb publică în 1877,la Paris,lucrarea „La situation des Israelites en Turquie,en Serbient en Roumanie” prin care dezinformează opinia publică.Susţine că evreii sunt persecutaţi de români,expulzaţi şi înecaţi în Dunăre.Începe „războiul murdar” al „poporului ales”…
Pe 9 mai 1877,Parlamentul ţării a proclamat „Independenţa absolută a României”.Într-un uriaş mormânt zăceau trupurile celor care s-au jertfit pentru această cauză.Mihai Eminescu scria:”O lacrimă şi o cunună de stejar nu sunt însă destul pentru acest mormânt.Să nu plângem şi să nu împletim cununa dacă nu ne aducem aminte că avem mari şi grele datorii către cei căzuţi în luptă:”
Pe 9 mai nu mai sărbătorim Independenţa României cucerită cu atâtea sacrificii.În schimb sărbătorim Ziua Europei.Îmi aduc aminte de Mihai Viteazul,cel care a întrebat:”Europa?Unde era Europa când am avut nevoie?”Printre altele,citiţi mai jos unde era şi cu ce se ocupa.

EUROPA APLICĂ LOVITURA DE GRAŢIE ROMÂNIEI
Congresul de la Berlin,din 28.07.1878,a rezervat două surprize de proporţii României.Basarabia(Cahul,Ismail şi Bolgrad) este pierdută din nou.Kogălniceanu va spune:”Datoria de a scăpa această parte a ţării noastre a fost în mare parte cauza conspiraţiei armatei noastre contra Plevnei.Am dat sângele nostru pentru a nu da pământul nostru”.Eminescu va scrie:”România este singurul aliat în primejdie de a fi dezmembrat chiar de aliatul ei,după ce au încheiat cu el o convenţie prin care i se garantează integritatea teritorială.”
Art.44 al Tratatului de la Berlin prevedea:”În România,deosebirea credinţelor religioase şi confesiunilor,nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în ceea ce priveşte bucurarea de drepturi civile şi politice,administrarea în sarcini publice,funcţiuni şi onoruri,sau exercitarea diferitelor profesiuni şi industrii în orice localitate ar fi.”
Acest articol a fost lovitura de graţie pe care EUROPA a aplicat-o României:tocmai acordarea dreptului la cetăţenie pentru toţi evreii din interiorul graniţelor.N.Iorga va scrie:”(…)În schimb se impune ca o condiţie pentru recunoaşterea Independenţei,împământenirea în masă a evreilor neasimilaţi.Aceasta era surpriza,singura pe care mi-o rezerva Adunarea Europeană asupra căreia se concentraseră ultimele speranţe ale poporului român.”(2)
Trebuie precizat că la Berlin Alianţa Israelită Universală a obţinut emanciparea evreilor şi din Bulgaria,Turcia,Serbia şi Muntenegru.Aceasta a fost realizată cu sprijinul direct al lui Bismark.
În România,evenimentele ulterioare nu rezolvă problema evreiască,abuzurile acestora continuând,susţinerea externă menţinându-se permanent.Legilor şi măsurilor româneşti,care loveau interesele evreilor,li se opuneau o gamă variată de proteste în presa occidentală,inventându-se persecuţii,pogromuri.
La 1879 are loc revizuirea Constituţiei,iar evreii şi-au văzut marea dorinţă împlinită:împământenirea sau obţinerea cetăţeniei române…

„MOFTURILE” ROMÂNILOR
„Conferinţa de Pace” de la Paris din 1919 a fost manipulată în întregime de către evreii sionişti.Ea a fost îndreptată împotriva civilizaţiei creştine fiind coordonată şi condusă din umbră de către „consilierii” secreţi evrei ai conducătorilor de faţadă a celor trei mari Puteri.”Consilierul” preşedintelui SUA,Woodrow Wilson,a fost Bernard Baruch-bancher evreu american;al primului ministru britanic,David Lloyd George un anume Philip Sassoon-membru al familiei Rothschild,iar al primului ministru francez,Georges Clemenceau,era bancherul evreu Jeroboam Rothschild(atunci şi-a luat numele de Georges Mandel).Bernard Baruch a fost conducătorul delegaţiei americane formată din 117 evrei.
Benjamin Freedman,evreu creştin,şi-a petrecut viaţa în cele mai înalte cercuri sioniste evreieşti,având legături strânse cu Baruch şi cu mai mulţi preşedinţi-marionetă ai SUA.A fost unul dintre membrii delegaţiei americane,şi a relatat:
„Am fost unul dintre ei şi ştiu cum s-au petrecut lucrurile.Delegaţia a scos la iveală Declaraţia Balfour prin care i se acorda Palestina,iar nemţii şi-au dat atunci seama că tot măcelul pe care-l suferiseră şi toată suferinţa la care erau supuşi,cu ţara ciopârţită şi populaţia epuizată de birurile crunte impuse nemţilor ca reparaţii de război îşi au rădăcina în târgul în virtutea căruia evreii din răsăritul Europei puteau folosi forţa financiară şi militară a marilor puteri pentru ca să practice genocidul împotriva palestinienilor.”
Pentru marii regizori ai evenimentelor mondiale interesele naţionale ale românilor nu reprezentau decât un moft.România devenise deja incomodă.Nu i se putea ierta răsturnarea regimului iudeo-masonic-bolşevic al lui Bela Kun.
Ca autoritate supremă a lucrărilor Conferinţei a fost instituită un Consiliu „de Zece” alcătuit din primul ministru şi ministrul de Externe ai celor cinci mari Puteri învingătoare:Franţa,Anglia,SUA,Italia şi Japonia.Despre România nici vorbă.Primul ministru Ion I.C.Brătianu a prezentat pretenţiile teritoriale ale României,contestate de „Aliaţi”,care nu vroiau să recunoască unirea Basarabiei cu Ţara şi nici recunoaşterea apartenenţei Banatului la România.Delegaţiei României i s-a impus,ca o condiţie a recunoaşterii Unirii „Statutul Minorităţilor”,în special pe tema încetăţenirii evreilor.
Profesorul englez R.W.Seton Watson de la Universitatea din Londra,a descris cel mai bine situaţia,amintind de „încercarea de a smulge României concesiuni industriale foarte insemnate în folosul unui grup de financiari evrei americani,sub ameninţarea de a pierde sprijinul Americii la Conferinţă.”…
Nu mi-am propus să prezint toate etapele prin care evreii români şi-au câştigat drepturile.Ar necesita prea mult spaţiu tipografic.Fac doar o mică recapitulare a situaţiei politico-juridică a evreilor din România:de la excludere(1858) la acceptare parţială(1878),acordarea de drepturi depline(1919);urmează o nouă perioadă de excludere-parţială(1938-1940),apoi totală(1940-1944),tragedia Holocaustului(1941-1942) şi din nou proclamarea egalităţii depline cu cetăţenii României(1944).Condiţiile pentru participarea deplină,fără nici o îngrădire la viaţa politică,economică,financiară şi socială,ba chiar mai mult,au fost create după decembrie 1989.

PĂMÂNTUL FĂGĂDUINŢEI – INVADAT DE „FIII LUI IAHVE”(I)

ASCENDENŢA EVREILOR ASUPRA ROMÂNILOR?
Începând de la jumătatea secolului al XIX-lea şi continuând cu prima jumătate a secolului XX,o stranie teorie a fost lansată de istorici şi autori evrei:teoria ascendenţei evreieşti asupra românilor în teritoriile dacilor liberi.În felul acesta revendică un drept natural asupra teritoriului României.După aceştia,istoria României trebuie rescrisă în coordonatele istorice „descoperite” de ei:evreii au fost stăpâni în Dacia înainte ca strămoşii noştri să se nască.Dacă îi mai avem în vedere şi pe ungurii (hunii) care susţin că Transilvania era nelocuită când ei au descălecat în Câmpia Panoniei,nu mai trebuie să ne raportăm la istoria noastră multimilenară.
Această teorie a fost inventată în momentul în care Alianţa Israelită Universală s-a gândit la crearea unui stat evreiesc european. Conform teoriei unora dintre protocroniştii evrei se susţine că „evreii ar fi colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizării romane.”(1).Alţii susţineau,susţin şi în zilele noastre,că „evreii erau în Dacia în număr mare încă înaintea formării poporului român.”(2).
La 1879,în lucrarea „Statul român şi situaţia juridică a evreilor în România”,Kaspar Bluntschil afirmă:”Fără îndoială(o siguranţă hazardată,am spune noi-n.n.)că un mare număr de familii israelite au venit în provincia dunăreană Dacia,încă sub domnia vechilor împăraţi romani.Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici şi sunt cel puţin tot atât de vechi pământene ca şi naţiunea română…Ele formează şi sâmburele populaţiei evreieşti de astăzi din România.”(2).Scrierea lui este pur politică,pusă în slujba evreilor din România,care căutau să-şi consolideze poziţia socio-economică,şi apărea chiar în perioada când evreii-năvălitori ca lăcustele,în special în Moldova-revendicau „împământenirea”.Adică statutul de români(sau cetăţenia),pentru a avea acces neîngrădit şi nelimitat de la pârghiile economice până la cele mai înalte funcţii administrative ale tânărului stat român.
Evreul Bernard Stambler publică,la Paris,în 1913,lucrarea „L’histoire des Israelites roumains et le droit d’intervention” (Istoria israeliţilor romăni şi dreptul intervenţiei) care s-a dorit de „rigurozitate ştiinţifică” dar nu conţinea decât imaginaţia autorului,fără nici o dovadă ştiinţifică ori arheologică.Dacă ar fi fost puţin mai „deştept” l-ar fi citit pe B.P.Haşdeu,care precizează prezenţe iudaice în Dacia Romană începând din secolul al II-lea.Aceasta se datora faptului că legiunile romane,care au purtat războaie de cucerire împotriva strămoşilor noştri daci includeau o multitudine de etnii provenite din provinciile Imperiului din rândul cărora nu puteau lipsi nici iudeii.Textele funerare iudaice legate de divinităţi iudaice descoperite la Orşova,monezile iudaice din anii 133-134 sunt semnalate de B.P.Haşdeu.Atât!Siguranţa manifestată de Kaspar Bluntschil în lucrarea sa este mai mult decât hazardată.
„Apoi după un hiat de aproape un mileniu,în anul 1165,îi pomenşte învăţatul călător evreu,Benjamin din Tudela,descriind raporturile bune dintre valahii sud-dunăreni şi comunităţile evreieşti din Bizanţ;judecând după unele acte comerciale ale medievalităţii timpurii,în secolul al XII evreii se aflau printre negustorii care practicau comerţul între Bizanţ,Rusia şi Polonia,traversând Bulgaria şi meleagurile dunărene.Rolul lor în acest comerţ a fost remarcat şi de istoricul Nicolae Iorga care scria în „Istoria comerţului românesc”:”singurii evreii băteau încă înainte de 1480 aceste drumuri,venind de-a dreptul din Constantinopol”.În Transilvania evreii sunt prezenţi încă din secolele XI-XII din timpul regelui Ladislau I.La 1251 Bela al IV-lea care este menţionat în documentele ebraice pentru atitudinea sa favorabilă faţă de evrei,stimulează aşezarea lor în Ungaria,deci şi în Transilvania.”(3).
Sunt menţionaţi,deci,negustori evrei „care băteau meleagurile dunărene”.În Moldova şi Ţara Românească încă nu pătrunseseră nici măcar aceştia.
În anul 2002,teoria ascendenţei evreieşti asupra românilor a fost relansată de către Teşu Solomovici în lucrarea „România iudaică”,în două volume voluminoase publicate de către Ministerul Culturii din România.Adică pe banii contribuabililor români se susţine colonizarea Daciei de către Imperiul roman cu populaţie evreiască strămutată din Iudeea.Dacă până la jumătatea secolului XX istoricii şi autorii evrei au primit replica necesară,de data aceasta nu a venit nici o replică din partea istoricilor români,a intelectualilor ori a formatorilor de opinie.Nici din partea Academiei Române.Măcar de dragul adevărului ştiinţific trebuia amintit că „Provincia dunăreană Dacia” era totuşi Dacia Traiană(deşi nu ne tragem de la Râm).De dragul adevărului istoric trebuia precizat că împăratul Traian nu i-a agreat deloc pe evrei în calitate de „colonişti”.Mai mult,în insula Cipru a ordonat legiunilor sale să-i extermine.Nu pot să-mi explic laşitatea istoricilor români,a membrilor Academiei Române faţă de promovarea acestei teorii care frizează adevărul istoric.

INVAZIA ROMÂNIEI
Prezentarea evoluţiei societăţii româneşti şi a statului naţional unitar România între 1648 şi 2004 nu se poate face fără a aborda problema evreimii.În timpul răscoalei cazacilor poloni,şi după,valuri de „imigranţi” clandestini evrei se infiltrau din trei direcţii:Imperiul Ţarist,Imperiul Otoman şi Imperiul Austro-Ungar.De pretutindeni erau alungaţi.După ce s-au aşezat masiv în Bucovina,au trecut apoi în Moldova,după care în Muntenia.Toţi evreii veniţi din Imperiul Austro-Ungar se declarau supuşi austro-ungari şi se puneau sub protecţia reprezentanţelor diplomatice ale Imperiului.Lor au început să li se alăture şi cei sosiţi din celelalte imperii.Fiind scutiţi de orice obligaţie faţă de tânărul stat român,nu plăteau impozite şi prosperau în dauna românilor.Mandataţi de organizaţia B’nai B’rith,Cremieux şi Montefiore,doi dintre fondatorii Alianţei Israelite Universale s-au implicat în „împământenirea” tuturor evreilor aflaţi între graniţele României.”Atenţia B’nai B’rith asupra României datează încă de la înfiinţarea acestui ordin masonic israelit(1843),având în vedere colonizarea discretă,dar masivă a României cu evrei veniţi din Polonia şi Ucraina.Scopul acestei atenţii era „împământenirea” evreilor din România şi dominarea de către aceştia a întregii vieţi economico-financiare a ţării.”(2).
La 1870,consulul american Benjamin P.înfiinţează prima rezidenţă permanentă a B’nai B’rith în România.Infiltrarea ţării cu agenţi ai acestei organizaţii,prin înalţi diplomaţi americani a continuat.Exemplific doar cu ambasadorul SUA la Bucureşti Alfred Moses,care a activat şi în timpul mult hulitului regim condus de Nicolae Ceauşescu…
Fără a intra în amănunte istorice,se ştie că evoluţia Ţării Româneşti,a Moldovei şi Transilvaniei a vizat,practic,unirea lor într-un stat naţional,în care poporul român să fie eliberat de orice asuprire străină.A fost crezul tuturor înaintaşilor noştri,crez care în zilele noastre este luat în derâdere(pentru a mă exprima mai elegant).Într-o notă adresată lui La Valette,ministrul de Externe al Franţei,M.Kogălniceanu informa:”(…)De aceea,nu numai astăzi,dar din toate timpurile,sub toate regimurile,domnii şi bărbaţi de stat ai României şi,în general,toţi aceia care se interesează de această ţară,s-au preocupat de necesitatea de a împiedica exploatarea poporului român de către un alt popor care îi este străin,de către evrei.”(vezi Bujoreanu,”COLECŢIUNE DE LEGIUIRILE ROMÂNIEI VECHI ŞI NOI”…
Nu doresc să intru în polemică cu nici un istoric,jurist sau politician care a prezentat problema statutului politico-juridic al evreilor din România în perioada 1648-2004,tocmai pentru că majoritatea aprecierilor poartă amprenta conjuncturii politice.Nu voi prezenta nici migraţia evreilor în Moldova şi Muntenia după răscoala cazacilor polonezi,ori după ce au fost alungaţi din Rusia.La acea vreme,marele poet naţional Mihai Eminescu,ideologul Partidului Conservator,angajat ca redactor-şef al ziarelor Curierul de Iaşi şi Timpul din Bucureşti,prin poziţia pe care a luat-o faţă de evrei a devenit inamicul public al Alianţei Israelite,dar şi a unor guvernanţi români.Faţă de imigraţia evreilor,el scria:”Toţi scriitorii timpului aceluia deplâng invaziunea evreilor din Galiţia şi Rusia,care,fugind de serviciul militar,veneau ca roiurile de lăcuste,ca şi astăzi,fără paşapoarte,fie pe vadurile Prutului,unde corupeau graniţa rusească mai bine păzită,fie pe cărări de munte,necunoscute grănicerilor austrieci.De altminteri,şi ruşii şi austriecii erau bucuroşi să scape de ei,ca şi astăzi…Neavând alte temeiuri de drept pentru apărarea cauzei sale,Alianţa Israelită,prin organele sale,alesese ca temei umanitarismul.Noi,românii,vedem pe zi ce merge răpinduni-se tărâmul nostru economic,în propria noastră ţară,de invazia mereu crescândă a evreilor străini.”(4).

EXCLUDEREA EVREILOR DE LA DREPTURI
Doresc să subliniez,pentru început,faptul că iniţiativa excluderii evreilor de la viaţa politică,economică şi culturală a Principatelor,apoi a României a aparţinut Marilor Puteri ale vremii:Marea Britanie,Franţa,Austria,Regatul Sardiniei,Prusia,Rusia şi Imperiul Otoman.Foarte multe persoane uită,intenţionat sau din comoditate,acest aspect.
La Congresul de Pace de la Paris,întrunit după războiul Crimeeii(1853-1856),mişcarea unionistă a reuşit să includă pe ordinea de zi problema unirii Principatelor române Moldova şi Ţara Românească.Congresul a decis convocarea în cele două ţări a unor divanuri(adunări ad-hoc),care să se pronunţe asupra viitoarei organizări a celor două Principate.În octombrie 1857,adunările ad-hoc au votat în favoarea unirii Moldovei cu Ţara Românească într-un singur stat cu numele de Românie.Pe această bază are loc Conferinţa reprezentanţilor celor şapte Puteri europene(7/19 august 1858) care au adoptat Convenţia de la Paris,document cu valoare de Constituţie.În document era stipulat că cele două ţări vor purta numele de „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”.La art.46 era precizat:”Moldovenii şi valahii vor fi toţi deopotrivă înaintea legii,înaintea contribuţiilor(dărilor) şi primiţi deopotrivă în funcţii publice…Moldovenii şi valahii de rit creştin se vor bucura deopotrivă de drepturile politice.”
Formularea nu lasă loc de dubii,Evreii,adică cei de rit mozaic,erau excluşi de la orice drepturi.Unde mai pui că această Constituţie a fost elaborată şi adoptată fără participarea românilor.În baza ei s-au constituit şi Adunările elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti.

MASONERIA EUROPEANĂ A CUCERIT ROMÂNIA
Puţină lume cunoaşte că data de 24 ianuarie mai are o semnificaşie,nu doar ca ziua Unirii.24 ianuarie este şi ziua Masoneriei române.Această dată a fost aleasă intenţionat pentru a marca victorie masoneriei în cucerirea României.Vom vedea cum.
Nişcările revouţionare de la 1848 au cuprins toată Europa.Ideile de „Libertate,Egalitate,Fraternitate” erau de sorginte masonică.Întreaga mişcare de la 1848 din Principatele Române a fost masonică.La acel moment,Moldova şi Ţara Românească se aflau sub controlul Imperiului Otoman.Revoluţia de la 1848 nu a reprezentat expresia eliberării naţiunii de sub dominaţia otomană,ci încheierea unui pact cu un alt stăpân,prin înscrierea în curentul masonic european.Dominaţia făţişî a fost înlocuită cu una din umbră,discretă.
La 1848 domnitor în Moldova era prinţul Mihail Sturza,impregnat de ideile masonice paşoptiste.Întreţinea strânse legături cu Imperiul Otoman,implicit cu lojile masonice turce.Aceasta i-a dat posibilitatea ca,în momentul în care revoluţiile europene au fost înăbuşite în sânge,să le faciliteze masonuilor paşoptişti din Moldova să se refugieze în exil,unde şi-au continuat activitatea…
Întâia lojă masonică a românilor a fost Societatea filarmonică fondată de Ion Heliade Rădulescu,la 1833.În 1842 i-au fiinţă lojile Lumina la Bucureşti şi Fraternitatea la Iaşi,iar la 1843 se înfiinţează Frăţia şi Asociaţia literară.
1859 este anul în care Ilustrul Frate Augoste Carance fondează trei loji româneşti de obedienţă franceză purtând acelaşi nume:L’Etoile du Danube(Steaua Dunării)-una la Bucureşti,a doua la Iaşi,iar a treia la Galaţi.Toate trei îl aveau ca Venerabil(Conducător) pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.
Înainte de Unire pe teritoriul celor două principate activau o multitudine de loji care reprezentau interesele diferitelor masonerii europene.Poziţia geo-strategică(legătura dintre Occident şi Orient) făcea din acest teritoriu o cursă pentru supremaţie.În decembrie 1958,Poliţia află de existenţa unui complot masonic împotriva lui Al.I.Cuza,exponentul lojilor franceze.Grigore Sturza,el însuşi mason,fiul fostului domnitor al Moldovei,Mihai Sturza,complota pentru a urca pe tronul Moldovei.Era sprijinit de lojile engleze-de care erau legate cele turceşti,dar şi de lojile ruseşti.Cele din urmă se opuneau influenţei crescânde a masoneriei franceze asupra Moldovei.
Aflând despre complot,agenţii de poliţie au încept să-i interogheze pe toţi străinii care se aflau în Moldova.Au descoperit o adevărată încrengătură de reţele masonice,ai căror agenţi, infiltraţi în Moldova,căutau să atragă de partea lor câţi mai mulţi boieri moldoveni.Tentativele lor au eşuat,fiind nevoiţi să părăsească Moldova.
O delegaţie europeană,formată exclusiv din masoni,a sosit la Iaşi şi Bucureşti pentru supravegherea alegerilor.Aceştia i-au sfătui pe masonii români să aleagă aceeaşi persoană ca domnitor în cele două principate.Nu aveau în vedere decât interesul lor de a stăpâni viitorul stat.Astfel că,la 5 şi respectiv 24 ianuarie 1859 Adunările elective din cele două principate l-au ales domn pe Alexandru Ioan Cuza.Înainte s-a realizat unirea masonică a celor trei loji Steaua Dunării.
Amintesc art.5 al Convenţiei:”Nimeni nu va putea fi alegător dacă nu este în vârstă de 25 de ani împliniţi şi născut sau naturalizat moldovean sau muntean”.Din nou,prin voinţa Marilor Puteri,evreii au fost excluşi de la dreptul de vot.
România pornea la drum cu un domnitor mason.El va înfiinţa,în anul 1863,la Bucureşti,loja Înţelepţii din Heliopolis.
La 24 ianuarie 1862,”Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei” şi-au luat oficial numele de România.
Intrând în conflict cu lojile masonice naţionale,domnitorul Al.I.Cuza este înlăturat prin lovitura de stat din 1866.La sugestia lui Napoleon al III-lea,masonii îl aduc la putere pe prinţul Carol,din famiulia Hohenzollern-Sigmaringen,o altă familie de masoni.
Cele prezentate mai sus dezvăluie un crunt adevăr:jocurile politice s-au făcut mereu în culisele lojilor masonice,iar România a fost şi atunci,ca şi în zilele noastre,teatrul unor lupte pentru putere între diferite obedienţe masonice.

Evreii consideră că decizia Academiei Române privind termenul "jidan" nu este suficientăMai multe grupuri evreiesti au afirmat ca decizia Academiei Romane de a schimba definitia cuvantului "jidan" din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane (DEX) pentru a explica faptul ca este vorba de un termen "peiorativ" nu este suficienta, informeaza Associated Press.
Liga Impotriva Defaimarii si Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului au cerut intr-o scrisoare adresata Academiei Romane sa se mentioneze clar in DEX faptul ca termenul este "rasist si antisemit".
Intr-o scrisoare primita marti de Associated Press, Liga Impotriva Defaimarii cu sediul la New York si-a exprimat speranta ca Academia va accepta ca "acest termen este antisemit si rasist".
Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului a afirmat ca acest cuvant "era auzit de evrei atunci cand erau urcati in trenurile mortii", referindu-se la masacrarea a sute de mii de evrei romani in cel de-Al Doilea Razboi Mondial.

Academia Română recunoaşte că a greşit cu cuvântul „jidan" în DEX şi îl va schimba



Academia Română va modifica definiţia cuvântului "jidan" în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) pentru a fi limpede că acest cuvânt este peiorativ, scriu „Washington Post" şi „New York Times", două zile după ce Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a solicitat schimbarea definiţiei în dicţionar astfel încât să reiasă clar că termenul are conotaţie antisemită. Ştirea a fost preluată, printre altele, de „The New York Times", „The Washington Post", „Forbes", „The Seattle Intelligencer", Yahoo! News şi Fox News şi a făcut valuri în Statele Unite, provocând o reacţie din partea Anti-Defamation League şi a altor grupuri din America.

Academia Română a trimis miercuri o scrisoare la Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, declarând că cuvântul „jidan" ar trebui descris ca peiorativ, scrie Associated Press. Conform DEX, termenul este folosit într-un sens "familiar", dar omite faptul că are o conotaţie antisemită, adaugă agenţia americană. În scrisoarea Academiei se spune: "Vom face tot ce putem pentru a face o corecţie imediată şi permanentă în definiţia cuvântului".

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a protestat faţă de utilizarea cuvântului, spunând că a fost "auzit de evrei atunci când aceştia au fost urcaţi în trenurile morţii", referindu-se la masacrarea a sute de mii de evrei români în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Mai devreme, directorul Centrului, Maximilian Katz, a acuzat Academia Română că "a luat o expresie profund antisemită şi a transformat-o într-un cuvânt legitim", a declarat el într-un interviu pentru Associated Press

Dicţionarul explică faptul că termenul este utilizat într-un sens "familiar", dar omite că este antisemit. Conform scrisorii de două pagini trimise la Academia Română, acest cuvânt "este infectat de rasism, de ură, de antisemitism şi incită la violenţa împotriva lor". În esenţă, se spune că este un cuvânt interzis de lege, deoarece se încadrează în conformitate cu o lege privind interzicerea simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Încălcarea legii se pedepseşte cu amenzi şi închisoare.

Katz a declarat că grupul a văzut o creştere a antisemitismului în publicaţii online în limba română. "Asistăm la o creştere drastică online a numărului de tentative de a-i învinui pe evrei pentru criza economică", a spus el.

Un număr de 280.000 de evrei şi 11.000 de romi au fost ucişi în timpul regimului dictatorial al mareşalului Ion Antonescu, din al Doilea Război Mondial.

AP: Evreii români protestează faţă de un cuvânt antisemit din DEX



Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a solicitat Academiei Române schimbarea definiţiei în dicţionarul oficial a unui cuvânt insultător la adresa evreilor, pentru a fi clar faptul că acesta este un termen peiorativ, a scris luni agenţia de presă The Associated Press. Ştirea a fost preluată, printre altele, de „The New York Times", „The Washington Post", „Forbes", „The Seattle Intelligencer", Yahoo! News şi Fox News.

Maximilian Katz, directorul Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, a declarat pentru agenţia de presă The Associated Press într-un interviu luni că utilizarea în mod obişnuit a cuvântului românesc este ofensivă, dar dicţionarul oficial DEX nu explică acest lucru. (n.r. agenţia de presă AP nu foloseşte cuvântul pentru a nu aduce prejudicii evreilor, dar este limpede că este vorba de cuvântul "jidan"). Katz spune că acest cuvânt a fost auzit de evrei "atunci când aceştia au fost urcaţi pe trenurile morţii", referindu-se la masacrarea a sute de mii de evrei români în al Doilea Război Mondial.

"Academia Română a luat o expresie profund antisemită şi a transformat-o într-un cuvânt legitim", a declarat el în interviul cu AP. Dicţionarul explică că termenul este utilizat într-un sens "familiar", dar omite că este antisemit. În scrisoarea de două pagini trimisă la Academia Română a spus că acest cuvânt "este infectat de rasism, de ură, de antisemitism şi incită la violenţa împotriva lor".

Se spune că în esenţă este un cuvânt interzis de lege, deoarece se încadrează în conformitate cu o lege privind interzicerea simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Încălcarea legii se pedepseşte cu amenzi şi închisoare.

Katz a declarat că grupul a văzut o creştere a antisemitismului în publicaţii online în limba română. "Asistăm la o creştere drastică online a numărului de tentative de a-i învinui pe evrei pentru criza economică", a spus el. Cuvântul (jidan) este cel mai ofensator cuvânt pentru evrei în limba română, dar este de asemenea folosit în limbajul cotidian de către români, în principal de cei mai în vârstă, care nu s-ar considera persoane antisemite. România are mai puţin de 6.000 de evrei, mulţi dintre ei sunt persoane în vârstă, şi majoritatea românilor nu vin în contact cu evreii, a declarat Katz.

În ultimele săptămâni, romii, sau ţiganii, au acuzat Academia Română de rasism pentru definiţia cuvântului "ţigan" ca fiind "oameni cu apucături rele". Academia nu a răspuns imediat la cererea AP pentru a comenta. Cu toate acestea, Csaba Ferenc Asztalos, director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a primit, de asemenea, o copie a scrisorii, a spus că este de acord cu Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului.

"Cererea lor este justificată", a spus el într-un interviu telefonic. "Cuvântul trebuie să arate sensul real, că este peiorativ, că este rasist", atât pentru evrei şi ţigani. Un număr de 280.000 de evrei şi 11.000 de romi au fost ucişi în timpul regimului dictatorului din al Doilea Război Mondial, mareşalul Ion Antonescu.

Popricani și Săbăoani – gropi comune din timpul Holocaustului

http://www.acum.tv/articol/35648/

Două nume puţin cunoscute până nu demult, dar pline de încărăctură istorică. Legate de cea mai cumplită tragedie a evreilor români –Holocaustul. Am vrut să scriu despre ele deoarece la comemorarea Pogromului de la Iaşi de la sfârşitul lunii iunie, despre care s-a amintit pe site-ul “Acum”, ele au fost citate. Dacă denumirea localităţii Săbăoani a fost cunoscută de istorici, fiind de obicei cuprinsă într-o enumerare legată de drumul Trenului Morţii Iaşi-Călăraşi, ca oprire unde s-au descărcat din vagoane aproximativ 300 de morţi, Popricani-ul a intrat recent, nici de un an, în conştiinţa oamenilor.

Este ultima groapă comună descoperită pe teritoriul românesc despre care s-a bănuit că ar exista dar nu s-a ştiut cu precizie unde este. Acum se ştie. Se afla într-o pădure, cea de lângă Popricani, nu departe de Iaşi. Tenacitatea istoricilor români de la Iaşi , a Institututului Naţional de Studiere a Holocaustului din România, „Elie Wiesel” de la Bucureşti (subliniem din nou, aparţinând guvernului român), care se bazau şi pe mărturiile unor contemporani care mai sunt în viaţă, au condus la această descoperire.

Ea te îngrozeşte poate mai mult decât altele, ţinând cont de faptul că în această zonă a Europei nu au existat camere de gazare unde erau trimişi femei cu copii mici. În schimb, în groapa de la Popricani (pe care victimele a trebuit să le sape singure) s-au găsit rămăşiţele unor mame cu bebeluşii lor – împuşcate sau poate chiar îngropate de vii. Şi martorii îşi amintesc de execuţia unora dintre ele. Au fost evrei, spun aceşti martori. Se presupune că ar fi fost aduşi de la Iaşi, arestaţi în timpul pogromului din 1941. Nici o milă, deşi s-au rugat de militarii care i-au executat. De…primiseră ordine.

Sunt resturile a 100 de oameni, da, resturile căci nu mai sunt trupuri întregi, au putrezit în pământ 70 de ani sau părţi dintre ele au fost mâncate de animale. Sunt anonimi, nimeni nu le mai poate identifica, au murit familii întregi, rudele în viaţă le-au dat dispărute, apoi au dispărut şi ele- au plecat, s-au împrăştiat în lume, au murit. Rămăşiţele lor au fost adunate în saci, în cutii , în lăzi. Au venit rabinii, cei care au înţeles că deşi contravine legii iudaice ca morţii să nu fie tulburaţi, trebuie să li se dea onoarea unui loc de veci.
Ei le-au săpat morminte şi ei le-au îngropat. Azi, cimitirul de la Iaşi s-a „îmbogăţit” cu încă nişte morminte ale unor persoane neidentificate, cu un alt monument al victimelor evrei ale celui de-al doilea război mondial. Şi poate câte alte gropi de felul ăsta ascunde pământul, câte vor ieşi la iveală, demonstrând cât de mult s-au îndepărat unii de ceea ce credem că se înţelege prin noţiunea de om, cât de subţire este învelişul care desparte omul de starea de sălbăticie, cât de uşor pot fi convinşi aceştia să-i împuşte pe semenii lor, acuzaţi de vini inexistente şi cât de mare este păcatul celor care au dat astfel de ordine…….

Consolarea, dacă se poate vorbi de aşa ceva, a venit de la Săbăoani. Acolo s-a petrecut , (de fapt am mai amintit într-un comentariu legat de Iaşi) cel mai emoţionant moment din acele trei zile dedicate comemorării pogromului. La acea gară unde au fost aruncaţi morţii evrei, o gară micuţă, uitată de Dumnezeu , la câţiva kilometri de comună, au venit nişte adolescenţi, cu profesorii lor. Au vrut să marcheze momentul în felul lor.

Pe rând, au povestit ce s-a întâmplat în acele zile fioroase de la sfârşitul lui iunie 1941, ştiau ce s-a întâmplat, le-au dat profesorii cărţi, le-au explicat cum şi de ce şi le-au explicat şi de ce nu mai este voie să se întâmple astfel de lucruri, că este nedrept, că este inuman, că a aparţine de un alt popor, de a avea altă religie, nu se poate considera o vină, un păcat. Toţi copiii şi profesorii lor (nici unul nu era evreu) purtau steaua galbenă şi erau conştienţi de semnificaţia ei. O profesoară a scris o poezie emoţionantă, recitată de una din elevele ei. O alta a evocat aminitrile acelor zile aşa cum i le povestise bunicul ei – în secret, cu geamurile închise. Deoarece, deşi trecuseră atâţia ani şi se presupunea că în România ceea ce s-a întâmplat în 1941 cu evreii era de condamnat, totul era învăluit în tăcere.

La sfârşitul micii ceremonii, steaua lui David, desenată de copii pe pardoseala gării, a fost împodobită cu flori şi lumânări. Nu s-au rostit vorbe mari, nu s-au făcut retrospective istorice, nu s-au proorocit ameninţări viitoare. Dar aceşti adolescenţi nu vor uita ce s-a întâmplat în comuna lor şi vor avea capacitatea de a extrapola. Cu siguranţă ei nu vor îngroşa nici rândurile extremei drepte, nici ale antisemiţilor. Poate că nu vor face mare lucru, dar vor fi oameni. Şi poate mai târziu, vor veni în această micuţă gară cu copiii lor. Şi le vor povesti. Şi acesta este cel mai bun mijloc de a lupta împotriva uitării.

Afacerea “Holocaustul evreiesc în Moldova”. Toate episoadele

Despre afaceri în istorie nu se prea discută. Acestea mereu sînt înconjurate de mister, iar deznodămîntul oferă senzaţia parcurgerii unui roman poliţist.

Nu este usor sa vorbesti despre Shoah
http://www.divers.ro/accent_ro?func=viewSubmission&sid=7845&wid=37454
Ziua de 9 octombrie, de comemorare a Holocaustului evreiesc (Shoah) a fost marcata in mod special in Romania. La Templul Coral din Bucuresti victimele au fost comemorate, la Institutul "Elie Wiesel" s-au desfasurat sesiuni stiintifice, iar presedintele tarii a decorat supravietuitori. Cu toate acestea, mai bine de un sfert dintre romani spun ca nu au auzit de Holocaust.
O comemorare
La Templul Coral, primul lacas al cultului mozaic din Romania, s-au strins marti de dimineata ministri, ambasadori si reprezentanti ai comunitatii evreiesti. Comemorarea victimelor Holocaustului a inceput cu o rugaciune in memoriam pentru odihnirea evreilor ucisi de fascisti.
"Azi ne bucuram de drepturile de cetateni. Avem o legislatie care nu da dreptul manifestarilor retrogradate, xenofobe, rasiste", a spus Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatii Evreiesti din Romania (FCER), care a precizat ca in 2007 nu s-au mai confruntat cu nici un fel de manifestari de acest gen.
"O societate democrata isi asuma si greselile din trecut. Iar Romania, in ultimii ani, a facut pasi importanti pentru scoaterea la lumina a istoriei Holocaustului si pentru punerea in practica a recomandarilor facute de Comisia Wiesel. Exista si un manual pentru studierea Holocaustului, iar in Bucuresti va fi construit un momunent comemorativ in cinstea victimelor Holocaustului", a spus ministrul Adrian Iorgulescu, citind mesajul premierului Calin Popescu Tariceanu.
Vicepresedintele Asociatiei Evreilor Romani Victime ale Holocaustului, Liviu Beris, si-a adus aminte cum in urma cu exact 66 de ani, pe cind avea 14 ani, "marsaluia intr-un convoi al mortii care serpuia pe drumurile Basarabiei". "Vad oameni impuscati pentru ca ramineau in urma, nou-nascutii care mureau pentru ca nu aveau ce minca, vad foamea, o vad si o simt si acum. In societatea noastra exista negationsistii care incearca sa ne mai omoare, de aceea exista pericolul ca fiara sa reapara", a spus supravietuitorul din Transnistria.
Potrivit directorului Memorialului Holocaustului de la Washington, Radu Ioanid, in urma cu 66 de ani, peste 90 de mii de evrei din Bucovina si peste 56 de mii de evrei din Basarabia erau aruncati peste Nistru. Tot atunci, 150 de mii de evrei romani aveau aceeasi soarta, iar dupa doi ani doar 50 de mii mai erau in viata. Aproape 280 de mii de evrei romani si ucrainieni au murit sub jurisdictie romana.
O manifestare
Tot marti 9 octombrie, Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" (INSHR) si-a inaugurat noua biblioteca, ocazie cu care a primit o donatie de 500 de carti din partea Memorialului Holocaustului de la Paris, in prezenta directorului acestei institutii, Jacques Fredj.
La inaugurarea noii biblioteci, care se inscrie in seria de evenimente incluse in programul Zilei de comemorare a Holocaustului din Romania, au mai participat secretarul de stat in Ministerul Culturii si Cultelor, Virgil Nitulescu si Mihai Ionescu, directorul general al INSHR.
"E nevoie de asumarea trecutului recent. In ultimii trei ani, de la aprobarea raportului Wiesel, s-a amplificat procesul de constientizare a trecutului recent al Romaniei. A stii ce s-a intimplat cu Holocaustul inseamna acceptarea diversitatii si integrarea in diversitate. A ne asuma trecutul inseamna sa fim siguri ca nu se va ma repeta", a declarat Mihail Ionescu.
Printre evenimentele culturale desfasurate marti in Bucuresti se numara: lansarea volumelor "Cu trenul expres spre moarte" de Leonard Zaicescu si "Holocaustul din Romania in documentele Celui de-al III-lea Reich", de Ottmar Trasca, precum si o sesiune internationala de comunicari stiintifice, intitulata "De la antisemitism la Holocaust in Romania".
Miercuri, la sediul INSHR au fost programate o serie de dezbateri pe tema Holocaustului din Romania, moderate de Radu Ioanid, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA, Washington, si de directorul executiv al INSHR, Alexandru Florian.
O decorare
Presedintele Traian Basescu a decorat, marti, la Palatul Cotroceni, 11 evrei supravietuitori ai Holocaustului, prilej cu care a declarat ca suferintele acestora sint consecintele unei legislatii rasiale, opresive si antidemocratice a statului roman. La evenimentul de la Cotroceni au participat reprezentanti ai comunitatii evreiesti din Romania in frunte cu deputatul Aurel Vainer.
Presedintele Basescu a conferit, cu ocazia Zilei Holocaustului, disctinctia Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler lui Liviu Beris, Oliver Lustig, Lezer Finchelstein, Ordinul National "Serviciul Credincios" in grad de Cavaler pentru Lia Bercovici, Benone Constantin si Ordinul National "Pentru Merit" in grad de Cavaler lui Friedrich Antschel, Radu Comsa, Octavian Fulop, Sarina Ionescu.
Decorarea a fost facuta "in semn de profund respect pentru cutremuratoarele suferinte indurate in lagarele de concentrare din timpul celui de-al doilea razboi mondial, cu prilejul comemorarii Zilei Holocaustului in Romania".
In numele celor decorati a vorbit Liviu Beris, care a spus ca istoria Holocaustului evreilor din Romania este parte a istoriei Romaniei. "Atunci cind evreul a fost calcat in picioare, nu a fost calcat numai evreul, ci si notiunea de om si totdeauna cind ceva incepe cu evreul continua cu tot ce este diferit, cu cel care are opinii diferite, origini diferite, ginduri diferite si comportamente diferite", a spus Beris.
Deputatul Aurel Vainer s-a apropiat de seful statului si, plingind, i-a strins mina si a declarat ca este foarte emotionat de acest moment. La incheierea ceremoniei, presedintele Traian Basescu le-a spus celor prezenti ca saptamina viitoare va organiza o ceremonie similara pentru decorarea unor reprezentanti ai etniei rrome care au supravietuit deportarii in Transnistria in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Un sondaj
Tot cu ocazia comemorarii Holocaustului a fost prezentata o cercetare realizata de Institutul "Elie Wieael" in luna mai a acestui an. Desi Divers.ro a prezentat in extenso acest sondaj la vremea potrivita, reluam citeva date relevante.
Astfel, populatia nu este interesata in general de problematica Holocaustului, doar 6% dintre respondenti fiind interesati sau foarte interesati de subiect. Doar 14% dintre respondenti au declarat ca in Romania exista partide cu mesaj antisemit, PRM fiind cel mai frecvent mentionat ca avind mesaje antisemite (84%).
65% dintre respondenti au auzit despre Holocaust, acest lucru variind in functie de nivelul de educatie si mediul de rezidenta, in timp ce 27% au spus ca nu au auzit despre Holocaust. Dintre cei care au auzit despre Holocaust, 54% definesc spontan termenul "Holocaust" cu "exterminarea evreilor de catre germani", 14% - cu "persecutia evreilor europeni", 8% - cu "crime in masa" si 7% - cu "deportarea evreilor".
In ceea ce priveste modul cum sint priviti evreii in Romania, 4% dintre cei intervievati considera ca sint o "amenintare" pentru tara, 5% - considera cu evreii reprezinta "o problema, dar nu o amenintare", iar 33% - ca evreii "nu reprezinta o problema, dar niciun avantaj".
Mai mult dintre jumatate dintre respondenti sint de acord ca evreii au o relatie buna cu restul populatiei, 42% dintre acestia sustinind ca evreii sint o minoritate importanta pentru Romania.
http://www.divers.ro/cgi-bin/buletin_ro.py?id=226#3311

Controverse - Plecarea fruntasilor evreimii din Romania
Cand sovieticii au invadat Romania, trupele lor, ca sa zicem asa, se aflau la prima lor iesire in strainatate. In randurile acestora se aflau numerosi ostasi evrei, care au inceput rand pe rand sa dispara, renuntand la hainele militare si intrand in contact cu organizatiile sioniste si instructorii palestinieni, care izbuteau in cele din urma sa-i scoata clandestin sau legal din tara, cu acte false si biografii inventate. Azi asa, maine tot asa, pana cand rusii au reusit sa afle motivele dezertarilor si adversitatea lor impotriva sionistilor s-a intarit. Intarindu-se totodata si adversitatea lor fata de populatia evreiasca in general, socotita o banda de complotisti.

Nu evoluau satisfacator nici relatiile populatiei evreiesti cu autoritatile autohtone. La 15 aprilie 1945, se semnala ca Uniunea Evreilor Romani, condusa de Willy Filderman, "a prezentat dlui ministru Romulus Zaroni, ministrul Agriculturii si Domeniilor, un memoriu privind anumite revendicari ale evreilor in legatura cu reforma agrara. Astfel, se arata in acest memoriu ca, din cauza legilor rasiale, o parte din evrei au parasit tara, iar altii au fost deportati. Acestia n-ar trebui considerati absenteisti".

Se sisteaza sau nu emigrarea?

Dispute a generat si proiectul infiintarii Comitetului Democratic Evreiesc, pe care comunistii il vedeau subordonat directivelor lor, ceea ce nu a convenit majoritatii evreilor. Unui asemenea proiect s-au opus si Partidul Evreiesc al lui A.L. Zissu, ca si organizatia Renasterea, prezidata de dr. Cornel Iancu si dominanta in epoca.

Acest comitet democratic considera totusi majoritatea evreilor straini de politica autohtona, si in iulie 1945 s-a confruntat cu unele doleante firesti: "Nu poate fi cu adevarat democratic decat prin participarea efectiva a tuturor organizatiilor evreiesti si nu poate avea un caracter national evreiesc decat atunci cand vor fi incadrati numai evrei sionisti, care pot fi in masura sa ajute la dezlegarea problemelor evreiesti. De asemenea, s-a mai aratat ca dl A. L. Zissu, seful Partidului Evreiesc din Romania, Misu Benvenisti, vicepresedintele acestui partid si alti fruntasi ai sionistilor n-ar putea accepta ca din acest comitet sa faca parte elemente din afara, ci sa fie condus dupa principiile de autodeterminare, prin participarea organizatiilor evreiesti, pana la alegeri, cand se va cunoaste cine are dreptul sa reprezinte colectivitatea evreiasca".

Citeste articolul "Controverse - Plecarea fruntasilor evreimii din Romania" integral in Jurnalul National

Orori din veacul trecut
http://www.romanialibera.ro/a135710/orori-din-veacul-trecut.html

Orori teribile ingreuneaza constiinta fostului secol. Ele sunt consecinta Holocaustului si a Gulagului. Acestea sunt cele doua fete negre ale secolului XX pentru care la o Judecata de Apoi, mai presus de judecata istoriei, cei vinovati vor da cu atat mai mult socoteala. Parca niciodata crimele, atrocitatile, abuzurile, agresiunile si incalcarile drepturilor omului nu au fost mai numeroase si mai diabolic puse la punct. Din pacate sunt inca destule persoane care au o anumita varsta, si cu toate acestea au trecut prin timp si prin viata ca gasca prin apa fara sa stie nimic din ce s-a intamplat atunci. Adica ceva stiu fiindca isi mai aduc cat de cat aminte din ce au invatat la scoala sau au auzit la coltul strazii si citit din coltul gazetei, dar emotional afectiv sunt complet indiferente. Impotriva unei asemenea indiferente cei care intr-adevar stiu ce au fost Holocaustul si Gulagul au datoria sa avanseze permanent intru reamintire, slujindu-se de un instrument din ce in ce mai dispretuit, memoria.
stim ca in 2004 Ion Iliescu a semnat documentul prin care Romania isi recunostea vinovatia fata de masacrele comise impotriva evreilor in Transnistria si in alte locuri, din anii ’40. Pe de alta parte tot Romania sub conducerea maresalului Ion Antonescu nu a trimis evrei din Regat in lagarele mortii din Polonia, asa cum nemtii ne cereau, si de asemenea a tolerat fuga evreilor peste granita din Ardealul de Nord ocupat de unguri, ca sa-si gaseasca astfel scaparea.

Comisia internationala pentru studierea Holocaustului in Romania a fost prezidata de istoricul Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel, nascut, cum se stie, la Sighet.

In acel raport scrie negru pe alb: "Dintre toti aliatii Germaniei naziste Romania poarta responsabilitatea pentru cea mai mare contributie la exterminarea evreilor in afara Germanei". Insa tot Romania, dupa Uniunea Sovietica, ca sa nu vorbim de China ca intram in alt continent, a fost tara unde regimul comunist a comis cele mai cumplite crime. Desi a semnat acel document, presedintele de atunci nu s-a abtinut si i-a decorat putin mai tarziu pe Vadim Tudor si Gheorghe Buzatu, persoane care-l adora pe Antonescu. Din aceasta cauza, 14 decembrie 2004 Elie Wiesel i-a returnat lui Ion Iliescu decoratia "Steaua Romaniei" care ii fusese decernata in iulie 2002. Aceste sunt cateva date ale ultimilor ani. Intr-o comparatie inedita, daca in primul razboi mondial avem Marasesti si Turtucaia, deci binele si raul, lumina si intunericul, tot asa in al doilea razboi exista granita Ardealului de Nord si... Transnistria.

POGROMUL DE LA IAȘI: ISTORIE ȘI MEMORIE, DUPĂ 70 DE ANI
Recent s-au împlinit 70 de ani de la un eveniment groaznic din istoria Holocaustului evreimii române: pogromul de la Iași. Pogromul, urmat de ”trenurile morții”, a avut loc în trei zile, 28, 29 și 30 iunie 1941. El reprezintă un aspect special din acest capitol istoric tragic.
Cercetări interesante asupra istoriei Holocaustului evreimii române au fost publicate în ultimele două decenii. Totuși, multe aspecte necesită analize suplimentare și complectări, pe baza unor mărturii noi și a unor documente descoperite recent. Unele aspecte au fost cercetate relativ puțin, necesitând elucidări noi și observații suplimentare.
Este un capitol din istoria evreimii române care nu poate și nu trebuie să fie uitat. Să ne amintim că, în perioada comunistă, faptele erau prezentate într-o formă falsificată, afirmându-se că în România nu ar fi existat Holocaust, spre deosebire de alte țări. Generația tânără a fost educată sub influența acestei idei. În cele din urmă, sub influența cercetărilor și documentelor publicate, precum și a raportului Comisiei Wiesel, Conducerea de stat a României și-a luat răspunderea istorică asupra crimelor Holocaustului.
În acest cadru a fost introdus pogromul de la Iași, anterior minimalizat. Numărul morților nu este cunoscut cu exactitate nici astăzi: pe baza calculelor, se presupune că este vorba de circa 13.000 - 14.000 de evrei uciși. Cifră care include atât evreii uciși în orașul Iași în ”duminica aceea”, cât și pe cei care și-au pierdut viața în ”trenurile morții” Iași-Podu Iloaiei și Iași-Călărași.
Cu ocazia comemorării a 70 de ani de la pogromul de la Iași, atunci când capitala istorică a Moldovei s-a transformat în ”orașul măcelului”, Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică ”Dr. Alexandru Șafran”, care funcționează în cadrul Facultății de Istorie, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din același oraș a organizat un colocviu internațional în colaborare cu o prestigioasă instituție academică franceză, Ecole des Hautes Etudes du Judaisme de France, Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales de l’Universite ”Paul Valery” – Montpellier 3.
Organizatorii acestui colocviu au fost profesorii universitari Carol Iancu , de la Universitatea ”Paul Valery” din Montpellier și Alexandru Florin Platon, decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Colocviul, care a avut un caracter academic, în afara aspectului comemorativ, s-a desfășurat la Universitatea ieșeană, în sala mare a Centrului de Istorie și Ebraistică ”Dr. Alexandru Șafran”, în zilele 26-27 iunie 2011. El s-a bucurat de o audiență largă, în afara conferențiarilor fiind prezenti numeroși participanți din lumea academică, din rândul studenților și din obștea evreiască locală și al prietenilor acesteia.
Conferențiarii, în majoritatea lor istorici profesioniști, mulți dintre ei cunoscuți în lumea cercetării istorice, erau proveniți din lumea academică din România, Israel, Franța, Elveția, Republica Moldova. Comunicările prezentate și dezbaterile asupra lor au avut loc în limba română și – parțial – în limba franceză. Printre conferențiari s-au remarcat cercetători de vârste și din generații diferite, atât vârstnici, precum și din generația medie, cât și tineri, unii dintre ei doctoranzi.
Deschiderea colocviului a fost salutată de cei doi organizatori, profesorii universitari Carol Iancu și Alexandru Florin Platon, ultimul aducând și salutul rectorului universității ieșene profesorul universitar Vasile Ișan; de profesorul universitar Avinoam Safran, de la Universitatea din Geneva, fiul fostului Șef-Rabin al evreimii române în perioada Holocaustului, rabinul doctor Alexandru Șafran; de președintele Federației Comunităților Evreiești din România, membru în Parlamentul României, Dr. Aurel Vainer.
Profesorul Carol Iancu a citit și o depoziție-amintire a unui martor ocular asupra unor aspecte ale pogromului de la Iași, inginerul Baruch Tercatin din Tel-Aviv, care era copil, elev de școală la Iași în anul 1941. Scuzându-se că nu poate participa la colocviu, el a trimis această amintire pentru a fi citită, povestind despre modul în care familia lui a reușit să se salveze, cum tatăl și unchiul lui au reușit să se ascundă într-o ladă, cum un vecin, rabinul Dulbergher, a fost arestat, dus la Chestură și nu s-a mai întors. Ca o reacție, o doamnă aflată în sală a povestit cum a reușit să fie salvată cu ajutorul unor vecini creștini.
Desigur, principalele întrebări asupra unui colocviu academic sunt, ce comunicări au fost prezentate, precum și ce aduc nou aceste comunicări științifice? Răspunsul include faptul că în cadrul colocviului au fost prezentate 17 comunicări științifice, tratând aspecte puțin cunoscute și insuficient cercetate anterior asupra pogromului de la Iași, precum și asupra istoriei Holocaustului în România, asupra istoriei moderne și contemporane a obștei evreiești ieșene și asupra istoriei antisemitismului în acest oraș în perioada interbelică, asupra percepției memoriei Holocaustului în România comunistă și în România contemporană.
În cadrul primei ședințe de comunicări au fost prezentate aspecte din istoria generală a Holocaustului evreilor din România, cu accentul asupra influenței lor asupra pogromului de la Iași. Profesorul Avinoam Safran, de la Universitatea din Geneva, a prezentat comunicarea intitulată ”În fața Holocaustului: principiile de Pikuach Nefesh (=Prezervarea vieții) și de Mesiruth Nefesh (=Dăruirea de sine) în gândirea și acțiunea lui Alexandru Șafran”.
Doctorul Shlomo Leibovici-Laiș din Tel-Aviv, președintele Asociației Culturale Mondiale a Evreilor Originari din România, a vorbit despre ”Conducerea evreiască din România în timpul Holocaustului”, iar profesorul Carol Iancu, de la Universitatea ”Paul Valery” din Montpellier a vorbit despre ”Evreii din România între cele două războaie mondiale și pogromul de la Iași în corespondența diplomatică franceză”.
Asupra unor aspecte generale ale istoriei evreimii române în perioada Holocaustului și a influenței lor asupra pogromului de la Iași, punându-se accentul asupra formelor specifice ale Holocaustului evreilor din România, a mai vorbit cercetătorul istoric, scriitorul și publicistul Țicu Goldstein din București, comunicarea lui fiind intitulată: ”Un Holocaust balcanic? Pogromul de la Iași, vârful de lance al Holocaustului din România”.
Doctorul Mihai Chioveanu, de la Universitatea din București, a vorbit despre ”Dilema securității, distrugerea inamicului și iluzia impunității: o încercare de a explica logica din spatele pogromului de la Iași”. Cercetătorul doctor Adrian Cioflâncă, de la Institutul de Istorie ”A. D. Xenopol” din Iași și de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc din București, a vorbit despre ”Pogromul de la Iași în contextul declanșării operațiunii Barbarossa: cauze situaționale ale voinței colective”. Aceste ultime două comunicări au prezentat atitudinea autorităților românești – atât miltare, cât și politice – precum și a reprezentanților Germaniei hitleriste asupra declanșării și organizării pogromului de la Iași.
Antisemitismul din România interbelică, drept cauză a Holocaustului evreilor din România în general și a pogromului de la Iași în special, au fost prezentate în câteva comunicări. Profesorul Lucian Năstasă, de la Institutul de Istorie ”George Barițiu” din Cluj-Napoca a vorbit despre ”Antisemitismul universitar interbelic”.
Doctorul Ovidiu Ștefan Buruiană, de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a vorbit despre un subiect specific ieșean: ”Evreii din Iași în anii regimului carlist (1938-1940): excludere instituțională și marginalizare politică”. Tot asupra antisemitismului din România interbelică precum o cauză a Holocaustului evreilor din România în general și a pogromului de la Iași în special a vorbit doctoranda Alina Brăescu-Căileanu de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea ”Paul Valery” din Montpellier, prezentând comunicarea – însoțită de material ilustrativ bogat – ”Iudeo-bolșevicul: stereotip în presa antisemită din România perioadei interbelice”.
Un subiect cu caracter specific, referitor la alt aspect al antisemitismului din România interbelică a fost tratat de doctoranda Irina Năstasă de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Titlul comunicării sale, ”Sașii și antisemitismul: câteva reflecții asupra atitudinii minorității germane din România față de evrei în perioada interbelică”, indică prezentarea relațiilor interminoritare germană și evreiască în România, atitudinea majorității românești asupra ambelor minorități și diferențele între majoritatea românească și minoritatea germană în problema antisemitismului.
O altă temă diferită, dar specifică pentru Holocaustul evreilor din România a fost tratată de tânărul cercetător Alexandr Roitman de la Universitatea de Stat din Republica Moldova din Chișinău. El s-a referit la ”Ghetoul din Chișinău, de la înființare până la evacuare (15 iunie 1941 – 12 octombrie 1941)”. Această comunicare a fost de asemenea însoțită de material ilustrativ bogat, provenit din arhivele din Chișinău.
Cercetătorul doctor Cătălin Botoșineanu, de la Arhivele Naționale, filiala Iași s-a referit la ”Sursele pogromului: cazul arhivelor din Iași”, respectiv documente arhivistice ieșene asupra acestei tragedii. Profesorul universitar Dumitru Ivănescu, de la Institutul de Istorie ”A. D. Xenopol” din Iași a vorbit despre ”Un martor ocular despre pogromul din Iași”, mărturia memorialistică a unei avocate românce din oraș care a făcut eforturi mari pentru a-și ajuta prietenii evrei și a povestit ulterior în scris cele văzute și întâmplate, amintirile ei fiind păstrate în manuscris.
Subsemnatul doctor Lucian-Zeev Herșcovici, bibliotecar la Biblioteca Națională a Israelului, Ierusalim, am ales o temă de istorie internă a obștii evreiești din Iași în perioada interbelică și în perioada Holocaustului: ”Rabini și rabinat la Iași în perioada premergătoare Holocaustului și în timpul Holocaustului”.
Problema perceperii pogromului de la Iași în perioada comunistă și a situației victimelor și supraviețuitorilor lui în această perioadă a fost tratată de doctoranda Eliza Cocea de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea ”Paul Valery” din Montpellier. Titlul comunicării ei este ”Victimele pogromului de la Iași în timpul regimului comunist”. In cadrul colocviului au fost prezentate și doua comunicări referitoare la percepția Holocaustului în România contemporană, postcomunistă. Una dintre ele este a doamnei doctor Felicia Waldman, conferențiar la Universitatea din București. Intitulată
”Memorializarea Holocaustului în România postcomunistă” și însoțită de material ilustrativ bogat, comunicarea s-a referit la prezentarea Holocaustului în teatrul românesc contemporan și în cinematografia românească contemporană ca o formă de memorializare a lui. Altă comunicare, a profesorului Florea Ioncioaia, de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, intitulată ”Deficit democratic sau deficit pedagogic? problematica Holocaustului în discuția lumii digitale românești”, s-a referit la diferite ecouri, unele antisemite și negaționiste apărute la articole de presă asupra Holocaustului publicate în Internet. Precum vedem, comunicările prezentate în cadrul colocviului au fost de o mare diversitate, tratând aspecte diferite, unele aproape necercetate sau puțin cercetate până în prezent. Sperăm că aceste comunicări vor fi publicate într-un volum în viitor.
În afara colocviului, menționăm organizarea unor manifestări comemorative în cadrul comunității evreiești din Iași. Printre altele, redeschiderea Muzeului Obștii Evreiești Ieșene, într-o clădire separată din curtea Comunității, organizatorul muzeului și custodele lui fiind profesorul Silviu Sanie de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care este și editor al anuarului ”Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae” (=SAHIR), împreună cu profesorul universitar Dumitru Vitcu, ajuns la numărul al XI-lea, apărut recent. Anterior, muzeul functiona într-o cameră din Sinagoga Mare din Iași, clădire din secolul al XVII-lea aflată în curs de reparație.
În cadrul unei seri speciale comemorative, la care au participat numeroși oaspeți din oraș și notabilități evreiști și românești din restul României, președintele FCER. Dr. Aurel Vainer a înmânat câteva distincții de onoare unor personalități locale. O ceremonie comemorativă a avut loc la cimitirul evreiesc din Iași, în amintirea victimelor pogromului. Altă ceremonie comemorativă a avut loc la cimitirul creștin din Iași, organizată de cercetătorul istoric Gheorghe Samoilă în amintirea câtorva drepți între popoare din oraș, oameni care au făcut eforturi imense pentru salvarea unor evrei în timpul pogromului și care au plătit cu viața, devenind victime ei înșiși.
Un cuvânt pios în amintirea tuturor victimelor pogromului și a celor care au căutat să-i salveze riscându-și viața. Istorie și comemorare, istoria menită să mențină amintirea victimelor Holocaustului în memoria colectivă.

„Holocaust la periferie“
La Berlin, la sediul Ministerului de Externe, a avut loc saptamina trecuta prezentarea unui volum care tematizeaza Holocaustul din Romania. Lucrarea reuneste comunicarile unui simpozion care a avut loc anul trecut la Berlin si care s-a ocupat de diversele aspecte ale Holocaustului care a avut loc in perioada regimului fascist condus de dictatorul militar Ion Antonescu.
***
Cartea este intitulata „Holocaust la periferie. Politica evreiasca si uciderea evreilor in Romania si-n Transnistria 1940-1944“ a aparut sub egida Centrului pentru Studiul Antisemitismului din cadrul Universitatii Tehnice din capitala Germaniei.
Lansarea volumului a avut loc in prezenta celor doi editori ai volumului: istoricul Wolfgang Benz, care este si directorul Centrului pentru Studiul Antisemitismului, si Brigitte Mihok, cercetatoare la acelasi institut, autoarea unor studii legate de problema rromilor din Romania.
Volumul reuneste comunicarile unui simpozion care a avut loc anul trecut la Berlin si care s-a ocupat de diversele aspecte ale Holocaustului care a avut loc in perioada regimului fascist condus de dictatorul militar Ion Antonescu.
Printre autorii volumului se afla si citiva istorici care n-au participat la simpozionul amintit, dar care au publicat in anii trecuti studii de referinta privind tematica Holocaustului. In acest context il amintim doar pe regretatul Jean Ancel, prezent in volum cu un studiu despre pogromul din Iasi, care a avut loc pe data de 29 iunie 1941.
Folosind numeroase documente inedite, Ancel demonstreaza ca responsabilitatea directa pentru uciderea celor 13 000 de evrei din Iasi revine regimului Antonescu. Istoricul demonteaza mitul ca asasinatele ar fi fost opera unor elemente marginale respectiv ale trupelor germane.
Intr-o comunicare prezentata cu prilejul lansarii volumului „Holocaust la periferie“, istoricul Wolfgang Benz a schitat etapele principale ale politicii antisemite din perioada antonesciana, referindu-se si la aspecte specifice ale Holocaustului din Romania, la incercarile postbelice de bagatelizare si la stadiul cercetarilor actuale.
Comparind trasaturile specifice ale politicii antisemite practicate in Romania cu cele ale regimului nazist german, profesorul Benz a evidentiat diferentele si similitudinile:
„Holocaustul din Romania nu poate fi comparat cu cel din Germania. In Germania Holocaustul s-a bucurat de sprijinul larg al populatiei; in acest context au avut loc deportarile si izgonirile evreilor. In Romania situatia a fost diferita. Evreii din teritoriul Romaniei vechi n-au fost deportati. Guvernul aliat cu Hitler chiar a refuzat sa predea evreii germanilor. Altfel se prezinta situatia in teritoriile recuperate. Aici evreii sint considerati drept straini, sint izgoniti, supusi tracasarilor si ucisi fara ezitari. Aceasta situatie schizofrenica se prelungeste si dupa 1945. Evenimentele nu sint tematizate in conformitate cu realitatea, sustinindu-se ca evreii romani nu ar fi fost supusi prigoanei.“
La felul eronat de prezentare istorica a genocidului din Transnistria s-a referit si Brigitte Mihok. Ea a descris stadiul cercetarilor privind deportarea rromilor, anumite deficite ale istoriografiei din Romania, dar si incercarile din ultimii ani de a schita obiectiv evenimentele tragice din timpul dictaturii antonesciene.
Un aspect mai putin cunoscut marelui public a fost abordat de Jan-Robert von Renesse, judecator la Tribunalul administrativ din landul federal Renania de Nord-Vestfalia. Von Renesse s-a referit la problema spinoasa a despagubirilor pentru supravietuitorii lagarelor din Transnistria, regiune administrata atunci de autoritatile romane.

Transnistria: Igor Smirnov respinge posibilitatea reunificării cu Moldova şi ameninţă cu violenţe
Liderul separatist transnistrean Igor Smirnov a declarat că regiunea pe care o conduce şi care şi-a declarat unilateral independenţa nu mai poate fi reunificată cu Moldova, ameninţând în caz contrar cu violenţe, potrivit RIA Novosti, relatează NewsIn.
"Suntem gata de negocieri", declară, totuşi, Smirnov. "Dar ştiu că niciodată nu va fi posibil să reunim ceea ce nu poate fi reunificat", a adăugat liderul transnistrean.
În Transnistria au crescut noi generaţii care ştiu că Rusia este apărătoarea regiunii, a afirmat Smirnov. "Şi nu uitaţi că noi generaţii au crescut şi în Moldova, care au fost învăţată că România este bună şi că Rusia şi Ucraina sunt rele", a mai spus liderul separatist transnistrean.
El a avertizat că preţul reunificării ar fi "explozii, durere şi funeralii în fiecare zi".
După războiul din 1992 cu Chişinăul, Tiraspolul insistă asupra independenţei sale şi pledează chiar pentru integrare cu Rusia, în timp ce Chişinăul este dispus să-i ofere autonomie în interiorul statului unitar moldovean.