King[V=]

Rezumarea primului mesaj :

MARTIN  LUTHER  KING-
9]Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc și nu se cunosc pentru că nu comunică.
8]Iubirea este singura forţă capabilă să transforme un inamic într-un prieten.
7]Un om care nu are pentru ce muri, nu are pentru ce trăi.
6]Dacă nu poți să zbori, aleargă, dacă nu poți fugi, mergi, dacă nu poți merge, târăște-te, dar indiferent de ce alegi, trebuie să continui să mergi înainte.
5]Intunericul nu poate alunga intunericul, numai lumina poate face asta. Ura nu poate alunga ura, numai dragostea poate face asta.
4]Chiar dacă aş şti că mîine lumea s-ar destrăma în bucăţi, tot mi-aş planta mărul.
3]Caracterul unui om se nu se arata in momentele de confort ci in cele de schimbari si controverse.
2]Vietile noastre se incheie in ziua cand ramanem tacuti in privinta lucrurilor care conteaza.
1]Cind ai dreptate, nu poti fi prea radical, iar cind gresesti, nu poti fi prea conservator.
=====
CHARLES
Larry
Alison
B.B.
Stephen 
Phillip Parker

Ben  E.
Michael

http://www.dcnews.ro/2013/09/guvernul-sua-i-a-spionat-pe-martin-luther-king-si-muhammad-ali/

http://adevarul.ro/cultura/carti/stephen-king-implineste-66-ani-1_523da32ec7b855ff56abf0fd/index.html

50 de ani de la Marsul lui Martin Luther Kingde Florin Predescu
Sfârşit de august…

http://adevarul.ro/cultura/istorie/noi-insemnari-alelui-martin-luther-fost-descoperite-1_5212b54ac7b855ff56f3d1c3/index.html

Obama va susţine un discurs pe treptele Lincoln Memorial, pe urmele lui Martin Luther King

Turnul intunecat: Pistolarul, de Stephen King

Stephen King, textier pentru un album country-rock

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10117/33/

Presedintele Lyndon Johnson a declarat ziua de 7 aprilie 1968 zi de doliu national, in urma asasinarii la 4 aprilie a pastorului, activistului si liderului pentru drepturi civile ale populatiei afro-americane, Martin Luther King Jr. Drama se petrecuse la Motelul Lorraine din Memphis. Martin Luther era prezent acolo pentru a sustine muncitorii din sistemul public sanitar, aflati in greva. La ora 18,01, pe cand se afla in balconul camerei 306 (pe care o folosea in mod traditional) - unde tinuse mai multe discursuri -, un foc de arma l-a strapuns mortal si a murit o ora mai tarziu, la spital.

O înregistrare inedită a unui interviu cu Martin Luther King, descoperită de un american

Radu JÖRGENSEN - Stephen King şi asasinarea lui Kennedy (II)

„Stephen King is an immensely inadequate writer on a sentence-by-sentence, paragraph-by-paragraph, book-by-book basis.“
Harold Bloom – Dumbing Down American Readers


„Most books about writing are filled with bullshit.“
Stephen King – On Writing
Mecanismul călătoriei în timp din 11/22/63 este, deci, următorul: dacă Jake Epping, profesorul de engleză din Maine, stă numai o zi sau un întreg deceniu în trecut, la întoarcerea în prezent el n-a lipsit – pentru ceilalţi – decît exact două minute. Pentru el însuşi lucrurile stau diferit: în tot timpul călătoriei el a îmbătrînit (biologic) şi a acumulat (psihologic) din toate evenimentele la care a fost părtaş. Breşa din continuumul temporal pe care a găsit-o – care i s-a impus, de fapt, el fiind (a)tras în poveste – îi oferă doar şansa (sau neşansa) de a se putea plasa, după plac, în unul sau altul dintre cele două curente temporale. Cu alte cuvinte, indiferent dacă personajul se scaldă în amonte sau în aval în albia timpului, acesta continuă să curgă pe sub el imperturbabil. Tulburarea apelor în amonte poate însă avea consecinţe grave (asupra destinelor sau chiar a Istoriei) în aval. Două realităţi alternante, dar nu statice, două time-streams perfect paralele, dar defazate... 53 ani.

Încă două reguli ale jocului


Prima. Trecutul – ale cărui legi şi stabilitate riscă să fie violate (fie şi cu bună intenţie, după cum se va vedea) – se opune oricărei intervenţii majore. „Mă simţeam ca într-o puşcărie cu pereţii elastici“, spune protagonistul, la un moment dat, în poveste. Cu alte cuvinte, acţiunile lui, ale acestui neinvitat în 1958, sînt tratate astfel: cele ale căror consecinţe s-ar fi putut estompa repede în timp sînt permise, dar cele care ar fi putut să schimbe destinul oamenilor, comunităţilor, naţiunii, ei bine, acele acţiuni (îi) sînt în mod evident frînate de o forţă invizibilă.

A doua regulă. E vorba aici de ceea ce King numeşte „the butterfly effect“, teorie care susţine că o cauză (o schimbare), chiar minoră în aparenţă, poate produce prin propagare, în timp îndelungat, efecte majore. O schimbare semnificativă: dacă JFK nu dispare la Dallas, spune un personaj, L.B. Johnson nu mai ajunge preşedinte, de unde nici războiul din Vietnam nu mai escaladează, Bobby Kennedy nu mai candidează şi nu mai este, prin urmare, asasinat... Nu mai insist.

Din curiozitate şi caritate


După un prim test, o călătorie de recunoaştere în care ia pulsul lui 1958, la acea oră de prînz a lui septembrie 9 unde duce breşa în timp, Jake se vede pus în situaţia de a lua o decizie mult mai grea: aceea de a pleca sau nu în trecut pentru a modifica destine şi, în cele din urmă, chiar pentru a împiedica asasinarea preşedintelui Kennedy la Dallas. Asta e miza lui 11/22/63.

Cel care l-a atras pe profesor în acest joc – Al, proprietarul tavernei, aflat în stadiul final al unei boli incurabile şi incapabil, el însuşi, să pornească într-o călătorie de cinci ani – îi oferă cîteva argumente în favoarea ideii că Trecutul poate fi schimbat. Da, dar ele nu (îmi) par suficient de solide ca să-l convingă pe Jake Epping, personajul, că sacrificul lui, în fond, acela de a petrece cinci ani în trecut şi de a se implica în istoria periculoasă a unui asasinat politic, merită. Dar, ca cititor cuminte, sînt gata să admit că, din curiozitate şi caritate, Jake acceptă compromisul călătoriei pregătitoare, mai scurtă, de cîteva luni, în care să încerce să schimbe „doar“ destinul unui om simplu, un cunoscut, un fost student. Un om care trăise întreaga lui viaţă adultă cu un handicap, rezultat al unei violenţe căreia îi căzuse victimă în copilărie, cu exact... 53 de ani în urmă.

Ca să justifice deschiderea lui Jake către jocuri de stranietatea unei călătorii în timp, King îl scuteşte pe acest profesor de 35 de ani de alte, prea multe... obligaţii, aruncîndu-l în poveste ca pe un proaspăt divorţat, fără copii şi fără prieteni. Cam fără istorie personală chiar. Însă, ştiţi ce, fascinaţi de cum-ar-fi-să-trăim-într-o-lume-pe-care-putem-să-o-anticipăm-pas-cu-pas, hai să ne lăsăm furaţi de poveste.

În nisipurile mişcătoare ale romanului total



Primele 300-350 pagini ale cărţii sînt, fără doar şi poate, captivante. Incursiunile prezent-trecut-prezent, evenimentele redate (uneori cam violente) şi multe din detaliile folosite în portretizarea Americii de acum o jumătate de secol funcţionează bine. Ca cititor-călător-în-timp ai şansa să mergi la un drive-in, un cinema în aer liber unde poţi privi filmul din maşină, să mănînci un produs lactat abia apărut aici numit... iaurt, să stai la un motel unde televizorul prinde un singur program, alb-negru, şi unde recepţia te anunţă politicos că antena trebuie orientată cu mîna, să rişti să te asculte cuplajul cînd vorbeşti la telefon, să-ţi cumperi un Colt 38 cu numai 9.99 dolari şi un Ford decapotabil, fie şi la mîna a doua, cu 315 dolari. Ba chiar, cînd banii ameninţă să se termine, poţi paria la un bookmaker local pe baseball sau fotbal şi, venind din viitor cu lecţiile bine făcute, n-ai, nu-i aşa, cum să pierzi. Citind, realizezi că autorul s-a simţit cel puţin la fel de bine ca tine, cititorul, cînd a însăilat povestea. Aşa cum chiar el spunea în On Writing: „Total fabrication is the fiction writer’s purest delight“.



Problemele apar însă în momentul în care realizăm (continuînd lectura) că pariul pe care King pare să-l fi pus cu sine însuşi (de la început sau de la un moment dat?) e acela de a scrie un roman total! Că s-a hotărît brusc să traverseze deşertul pe care fiecare romancier onest, de succes sau nu, dar onest, îl traversează la scrierea unui roman pe viaţă şi pe moarte. Or, ceea ce în mod evident nu ştie el, Stephen King, om cu 50 de cărţi publicate, e că, pe lîngă pîrjolul de zi şi îngheţul de noapte şi toate acele fata morgana, tentaţiile cărora trebuie să le rezişti ca scriitor de roman total, scris visceral, cu forţă, fără cochetării, fără compromisuri, fără aşi ascunşi în mînecă, deşertul ăsta, dacă e să-l străbaţi, e presărat şi cu nisipuri mişcătoare. Care-ţi pot foarte uşor îngropa povestea, şi pe tine, ca scriitor, odată cu ea, imediat ce (!) imaginaţia scăpată de sub control le provoacă.
A bate paşi de defilare în apropierea nisipurilor mişcătoare nu-i o idee tocmai bună. Nimeni nu-ţi mai sare în ajutor, nici cifrele de tiraj, oricît de mari, nici vreo carte de tarot. Aşa cum nici Roth, nici Doctorow, nici Eugenides şi nici Russo nu primesc ajutoare intergalactice ca să rezolve problemele evreilor din Newark, ale oamenilor lui Sherman în marşul lor spre Savannah, ale polemicilor reaganismului timpuriu sau ale lumii academice americane. Aşa cum, dacă vreţi (şi ar cam trebui să vreţi să acceptaţi), nici un Cujo atins de turbare n-a sărit să rezolve dramele din Amantul colivăresei sau din Rădăcina de bucsau. A fost şi este treaba lor, a autorilor de romane totale.

Promisiuni nerespectate


Jake Epping parcurge în următoarele cinci sute de pagini nu numai un drum prin America jumătăţii de veac XX, de la Nord la Sud, ci şi unul (mai puţin reuşit scriitoriceşte) al descoperirii de sine. Din păcate, odată cu popularea noii sale lumi, a Trecutului, cu oameni şi fapte, King se simte, îl simţi şi tu, ca cititor, rătăcind.

Dacă pregătirea terenului, munca de... scenografie, machiajul, costumele i-au reuşit, ei bine, spectacolul propriu-zis dezamăgeşte frecvent. Greşelile de psihologie sînt flagrante şi nu puţine. Iată un exemplu: la finalul unei scene rupte parcă din Naşul lui Puzo şi Coppola (am început să fluier Nino Rota şi acum, cînd scriu, şi la lectură), Jake asasinează un individ vinovat (ce-i drept) de nişte fapte monstruoase. Că nu-l văd pe Jake capabil de crimă, asta una. Dar aş putea, la o adică, accepta acele „fapte montruoase“ ale celui de pedepsit drept circumstanţă catalizatoare. Să scrii însă, şi încă la persoana întîi, din unghiul profesorului: „În noaptea care a urmat [crimei] am dormit ca un pui“, asta e de neiertat.


O a doua mare dezamăgire ţine de promisiunile nerespectate. King, prin protagonistul său, promite ţinerea sub observaţie a lui Lee Oswald, dezvăluirea dedesubturilor pregătirii atentatului de la Dallas, implicarea în dezbaterea lui „a fost sau nu a fost un complot“ şi deconspirarea forţelor implicate. Ca scriitor de ficţiune, se înţelege, dar promisiunea există. În fond, what if-ul vinde aici romanul celor de la Scribner! Hai să vedem: microfoane amplasate în locuinţa comunistului, bun, apartamente închiriate peste stradă, OK, aparatură state of the art cu captator multidirecţional parabolic, sigur, dar toată această desfăşurare de forţe pentru ce? Convorbirile ascultate/înregistrate de Jake (şi imaginate de King) sînt ba întrerupte – de vreo defecţiune tehnică sau de precauţiile celui la pîndă –, ba de o banalitate fără egal. Dacă bine îmi aduc aminte, una din regulile din On Writing era să nu-ţi minţi cititorul. Cu alte cuvinte, dacă te-ai hotărît să-ţi asumi riscul de a pune în gura unor personaje care au făcut istorie (chiar şi prin asasinat) replici, sub semnul lui what if, şi, sigur, protejat de clasicul This book is a work of fiction., atunci fă-o! Corect?



Dacă mîine mă hotărăsc să scriu o operă de ficţiune despre complotul iniţial, aflat în spatele revoluţiei din ’89 (sau despre cel imediat ei, în fond şi mai interesant), asumîndu-mi riscul (minimal, cititul fiind o ocupaţie pe cale de dispariţie în multe cercuri) de a supăra un ministru, vreo cinci colonei, un regizor, opt ambasadori, doi şefi de partide şi un fost preşedinte postrevoluţionar, atunci o fac. Sigur, sub semnul lui what if, dar o fac pînă la capăt. Sau renunţ.
Clişeele abundă în portretizarea personajelor secundare, a marii iubiri, o bibliotecară urmărită de un soţ violent, aşa cum clişeatică este şi redarea mediului rural din Texasul baptist, a serilor dansante de high-school de la începutul anilor ‘60, a solidarităţii comunităţii. Ceea ce duce, totuşi, povestirea mai departe e determinarea protagonistului, plus aşteptarea momentelor (mai rare acum) cînd mecansimul „Trecutul se opune schimbărilor“ revine, ca şi a celor în care incognitoul riscă să fie deconspirat.

În fine, deşi pretinde implicarea în toate problemele Americii contemporane, prin comparaţiile implicite sau explicite cu cea de dinaintea crucialului 1968, prozatorul evită, de fapt, în cele 842 de pagini ale acestui roman – inclus de The New York Times în „The best ten books of 2011“ –, să atingă vreuna dintre coardele sensibile. Cele cu timbru acut, ciupite atît de rezultatele electorale recente, cît şi de nefericitul incident din Florida, soldat cu moartea unui tînăr de 17 ani, care dezvăluie o Americă aproape la fel de scindată între Nord şi Sud ca şi cea a domnului Lincoln.

Radu JÖRGENSEN - Stephen King şi asasinarea lui Kennedy (I)

„The changes are never for the better. No matter how good your intensions are.“
Stephen King – 11/22/63

„If I ever want to write something worthwhile, I have to get rid of my illusions and that I’d be happier in the past is probably one of them.“

Woody Allen – Midnight in Paris


Pînă în decembrie trecut, nu citisem nici un roman semnat Stephen King. Ba chiar, în afara unui volum relativ onest de memorii de scriitor, On Writing, nu citisem nici un alt text al lui, nici măcar vreo proză scurtă. Văzusem, ce-i drept, integral sau nu, cîteva filme cu scenarii construite pe texte ale omului, unele mai reuşite, altele, de neprivit. Uneia dintre foarte puţinele tentaţii de a porni la lectura unui roman fluviu al lui îi rezistasem acum vreo doi ani, după ce cineva îmi semnalase într-o ladă cu cărţi mult ieftinite un superb exemplar din Lisey’s Story.

Potenţial există, revenim



Plătisem totuşi cei doi-trei dolari pretinşi de librari şi, cu volumul la subraţ, plecasem atunci spre casă, trecînd printr-o parcare unde tot felul de bolizi ai şoselelor americane din anii ’60, revopsiţi, lustruiţi şi nichelaţi, fuseseră expuşi în plin soare spre invidia noastră, a tuturor, şi mulţumirea de sine a proprietarilor, care-i păzeau din şezlonguri. Chevy-uri violet cu tot felul de aripioare şi cu dungi longitudinale nichelate, Oldsmobile-uri de dimensiunile, rotunjimea şi culoarea unor pui de balenă, Forduri cu interior tras în piele roşie, volan roşu şi schimbător de viteză cu mîner roşu-sidefiu, camionete care zburaseră cîndva pe Route 66 pescuind autostopişti à la Kerouak. Unele expuse cu toate portierele deschise, altele, cu capota ridicată pe-o sprînceană, cît să lase vederii o cameră a motorului imaculată.



Fapt e că, odată ajuns acasă, nu m-a lăsat inima să ignor volumul în care designerul lui Scribner pusese atîta artă, şi m-am trezit... trecînd la capitolul al II-lea. Deşi din respect pentru lista de lectură deja întocmită am părăsit atunci povestea văduvei care face ordine printre manuscrisele soţului decedat, cîndva autor cu un Pulitzer şi un National Book Award în vitrină, semnul meu de carte rămînînd la pagina 34, am recunoscut imediat, cu voce tare, ceea ce unii dintre noi nu vrem să recunoaştem nici în şoaptă. Că un autor de bestselleruri poate să stăpînească meşteşugul (ba chiar şi arta) scrisului. Păcat, am spus, tipul ăsta ar şti să scrie!
Păcat, ziceam, fiindcă (deşi n-ar mai ploua în curtea casei lui din Bangor, Maine, cu milioane în royalty) ar putea fi luat în seamă (!) fără să-şi lase textele să fugă spre orori şi băi de sînge, fără să apeleze la tot felul de anomalii geografice, biologice, astronomice sau la spirite urît mirositoare şi nehotărîte între lumea asta şi cea de dincolo. Nu gust aceste artificii! Numai că felul în care textul cursese la lectură m-a intrigat şi tot ce-am făcut, pare-se, a fost să aştept o altă ofertă. Una care să împace stilul acelor 34 de pagini cu ceva american, fie chiar ceva maladiv, obsesiv, dar autentic, posesor de amprentă, precum maşinile acelea greoaie care mărturiseau despre istoria relativ recentă, şi totuşi atît de uşor uitată în panica tehnologică actuală, a unui popor obsedat de libertate şi expansiune. Oferta domnului King a venit în toamna lui 2011, cînd lumea librăriilor, a cluburilor de carte şi a site-urilor de specialitate a început să vibreze a 11/22/63.

Jack, eşti peste tot


Pînă la 11 Septembrie, exista, în principiu, un singur eveniment în istoria celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea la care toţi (!) americanii să-şi poată raporta existenţa şi ca urmare a lui să-şi fi schimbat radical mentalitatea şi, uneori, traiectoria. Acesta era asasinarea, în noiembrie 1963, la Dallas, a preşedintelui John Fitzgerald Kennedy, JFK, de către Lee Harvey Oswald.


Aşa cum, dacă vreţi, pînă la Revoluţia din De­cembrie 1989, românii avuseseră o singură bornă de netăgăduit în istoria lor recentă, o singură întrebare la care răspundeau (mai pe ascuns, mai în şoaptă) cu precizie: „Ce făceai în ziua cînd ai aflat că a abdicat regele?“ La fel, pentru americani, se ridică, s-a ridicat multă vre­me întrebarea: „Ce făceai în ziua, la ora, în minutul în care ai aflat că l-au împuşcat pe JFK?“.



Spre exemplu, renumitul istoric Arthur Schlesinger, de două ori cîştigător al Pulitzerului, consemnează în jurnal: „Am primit vestea în timp ce beam cocktailuri cu Kay Graham şi Ken Galbraith, editori de laNewsweek. Un bărbat a intrat acolo, în cămaşă cu mînecă scurtă, şi ne-a spus, ezitînd: cred că e cazul să ştiţi că preşedintele a fost împuşcat în cap, la Dallas. Am avut nevoie de cîteva secunde ca să procesăm informaţia. Apoi ne-am repezit în căutarea unui aparat de radio“.
Americanii nu sînt la fel de şocaţi ca alte popoare la auzul unui caz în care s-a folosit o armă de foc, nu. Am scris cîndva două materiale despre cel de-al doilea Amendament şi aş ghici că ele se mai află prin arhiva Observatorului cultural, explicînd acolo motivaţia istorică şi de tradiţie a fenomenului. Mai mult decît atît, Lincoln a fost asasinat in office, McKinley, la fel, dar JFK... ei bine, JFK a fost şi rămîne încă cel mai tînăr preşedinte ales al americanilor, un idol de 43 ani, care, pentru o clipă, în campanie, îi dăduse unei naţii dezbinate, între nord şi sud, senzaţia că are puterea de a se solidariza, de a vindeca rănile, de a regenera. N-a făcut-o, dar nici n-a apucat să rateze! Imaginea lui idealizîndu-se instantaneu în secunda în care Lee Harvey Oswald, un fost marine, un fost dezertor, un fost aplicant pentru azil politic în Uniunea Sovietică, un fost comunist-de-iarmaroc, a apăsat pe trăgaci, acolo, în ascunzătoarea lui din depozitul de cărţi, la Dallas, în noiembrie 1963.

Fapt este că Jack Kennedy e (încă) peste tot. Numai în ultimii doi ani au apărut (cu pompă!) peste treizeci de titluri nonfiction care-l au pe preşedintele asasinat ca personaj principal: Agenţii secreţi ai lui JFK rup tăcerea, Investigînd stranietatea şi sincronizările în asasinarea lui JFK, Secretul secolului, LBJ – mintea diabolică din spatele asasinării lui JFK, şi multe altele. Nu mai departe de săptămînile trecute, o necunoscută septuagenară a rupt gura tîrgului şi a mutat atenţia publicului de la alegerile primare republicane cu o broşurică de 200 de pagini, în care această Mimi dezvăluia (inventa?) o relaţie sexuală pe care o avusese, cică, cu JFK, bine cunoscut ca un afemeiat aproape patologic, pe vremea cînd aceasta era domnişoară şi practicantă pe la Casa Albă. Cert e că broşurica septuagenarei e girată de nimeni alţii decît cei de la... Random House!

Cărămida domnului King


Pe acest fundal, al unei isterii prelungite, sau, după caz, al unei poveşti de dragoste mereu mediatizate între un erou mitic şi muritorii care au crezut în el, Stephen King s-a aşezat şi el, în ianuarie 2009, la masa de scris şi nu s-a ridicat de acolo decît doi ani mai tîrziu (vorba vine, a scris ba în Maine, ba în Florida), cînd a putut să-i predea editorului lui Hemingway (în fond), Scribner, manuscrisul de peste 840 de pagini al lui 11/22/63. Un roman în care îşi pune, încă de la primele pagini, nu neapărat problema rezolvării misterului de la Dallas, ci mai ales pe cea ipotetică a lui „ce-ar fi (fost) dacă asasinarea n-ar fi avut loc, dacă tentativa ar fi fost împiedicată?!“. De către cine? Ei bine, de către un călător în timp.

Am luat cărămida domnului King de la bibliotecă, pe împrumutatelea deci, şi am început să citesc, cu poftă, refuzînd să cedez oricărui bias, oricărei prejudecăţi. Şi, timp de vreo cinci săptămîni, mai puţin în timpul sărbătorilor de iarnă şi al unei călătorii la Paris, am tot citit. În timp ce titlul urca pe listele de bestselleruri de pe trei pe doi, de pe doi pe unu, în timp ce alte liste, cele de aşteptare în biblioteci ale titlului, ajunseseră la 180 de cititori, deşi numărul exemplarelor achiziţionate se tripla săptămînal!

2011-1958, tur şi retur


Supranaturalul, care musteşte de inconsecvenţă în alte cazuri, e, în 11/22/63, ţinut bine de tot sub control. Convenţia care ţi se propune în primele o sută de pagini e respectată cu stricteţe de autor. Lumea pe care o creează, o lume care pendulează între 2011 şi 1958, există şi rezistă nu numai pe baza unui contract banal între cititor şi autor, ci şi pe baza unor reguli spectaculoase inventate de cel ce populează povestea.

Hai să vedem: un profesor de liceu, Jake Epping, e interpelat de proprietarul unui restaurant popular găzduit într-un fel de vagon de la marginea drumului, un trailer, şi rugat să participe la o experienţă, fără să i se dea prea multe amănunte. Acceptă, intră în magazia restaurantului şi, păşind peste o linie invizibilă, se trezeşte într-o altă lume. Într-o lume a anilor ’50, tot acolo, în orăşelul Lisbon Falls, din statul Maine. Vagonul-restaurant a dispărut, în schimb, fabrica de confecţii Worumbo, cunoscută în 2011 ca „abandonată de multă vreme“, nu e deloc abandonată acum, maşinile auzindu-se distinct şi ritmat. OK, o să spuneţi, şi Alice a păţit-o, şi mulţi alţii. Da, dar Jake Epping nu evadează din lumea reală, ci doar din 2011. Ajungînd... dintr-un pas, într-o Americă patriarhală, unde un ziar costă opt cenţi, o bere de casă dublă şi deosebit de gustoasă e zece, iar un galon de benzină, douăzeci. E lumea, perfect redată, a lui septembrie 1958.



Lumea aceasta şi, odată cu ea, tot cursul ulterior al istoriei pot fi influenţate de călătorul în timp. Evenimentele pot fi şterse din istorie dacă intenţiile celor care le provoacă – nu numai anticipate, dar chiar cunoscute în detaliu – vor fi oprite în faşă, planurile lor dejucate. Mai mult, creatorul e generos cu călătorul în timp, îi oferă şansa să se întoarcă oricînd în prezent. Ba chiar, dacă efectele propagate (!) ale intervenţiei lui se dovedesc nefaste, el se poate reîntoarce în trecut, aplicînd prin acest simplu gest un total reset, readucînd adică totul la starea de dinaintea primei lui intervenţii. Interesant aici e cum King creează un mecanism de la zero, cu regulile lui proprii, descoperirea breşei, în timp, dovedindu-se mult mai mult decît... rezultatul unei clipe norocoase, sau a unei amnezii de pe urma unui accident, mă rog, al unui vis, ca în atîtea alte scenarii (iniţial) similare.
Spre exemplu, indiferent de perioada petrecută călătorind în trecut, la întoarcerea în prezent, personajul realizează că nu i s-a simţit lipsa decît preţ de... două minute. Fiecare nou-inventată regulă a jocului dă naştere unor noi întrebări din partea cititorului, încercări de invalidare a mecanismului propus, pe care scriitorul le anticipează însă şi la care are întotdeauna răspunsurile pregătite.

Motivul real pentru care a fost ucis Martin Luther King

MARTIN LUTHER KING - Sfarsitul sustinatorului „puterii negre”

Martin Louis King Regele negrilor

La 4 aprilie 1968, la motelul Lorraine, strada Mulberry, numarul 450, Memphis, Tennessee, SUA, Martin Luther King jr. a iesit pe balconul camerei sale cu numarul 306. James Earl Ray, un individ cu opinii de dreapta si filo-german, l-a impuscat in gat pe liderul negrilor. Martin Louis King s-a nascut in Atlanta, Georgia, pe 5 ianuarie 1929, fiind cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Martin Luther King si ai Albertei Christina Williams. Cunoscut ca ML, King a fost un baiat sensibil. A incercat de doua ori sa se sinucida sarind de la o fereastra de la etajul intai, prima oara atunci cand a crezut ca bunica lui a murit si a doua oara atunci cand aceasta s-a stins din viata. In 1934, Martin Louis King si-a schimbat numele in Martin Luther King jr. Crescand intr-un mediu cu discriminare rasiala, King a luat hotararea, asa cum avea sa-si aduca aminte dupa mai multi ani, de a uri orice persoana alba. Dupa o educatie de culoare, si-a abandonat planurile de a deveni avocat sau doctor, iar ulterior a fost hirotonisit preot. A devenit asistentul pastorului din biserica baptista Ebenezer din Atlanta, care era chiar tatal sau. In 1948, a absolvit scoala superioara Morehouse, obtinand o diploma in sociologie, iar trei ani mai tarziu a terminat si Seminarul teologic Crozer, din Chester, Pennsylvania. Acolo a devenit adeptul invataturilor lui Mahatma Gandhi. S-a inscris la cursurile universitatii din Boston pentru a-si lua diploma in teologie sistematica. Si-a dat doctoratul in 1955. S-a casatorit Coretta Scott, o cantareata tanara si promitatoare, cu care a avut doi fii si doua fiice. Mai tarziu, cuplul s-a mutat in Montgomery, Alabama, unde King a devenit pastorul bisericii baptiste de pe Dexter Avenue. In decembrie 1955, Rose Parks, o croitoreasa, membra a Asociatiei Nationale pentru Oamenii de Culoare, a refuzat sa cedeze unui alb locul pe care-l ocupase intr-un autobuz din Montgomery, ajungand in arestul politiei. Martin Luther King a organizat un boicot al transportului in comun, care a durat 82 de zile si a atras atentia lumii asupra discriminarii rasiale care inca mai domina sudul Statelor Unite ale Americii. Pe 13 noiembrie 1956, Curtea Suprema a abrogat legile Alabamei care impuneau segregarea rasiala in transportul cu autobuzul. In ianuarie 1957, casa lui King a fost incendiata de catre albi. In august 1957, Martin Luther King si alti 115 lideri ai negrilor au fondat Adunarea Conducatorilor Crestini din Sud, iar Coretta Scott King si-a folosit talentul artistic pentru a organiza concerte pentru libertate, in cadrul carora poezia si muzica deveneau unelte pentru sustinerea drepturilor civile. In acelasi an, King a calatorit 1.225.285 de kilometri, tinand 208 cuvantari. In 1958, a publicat „Strides Toward Freedom: The Montgomery Story”. In luna septembrie a aceluiasi an, a fost la un pas de moarte la New York, cand o femeie de culoare ce innebunise l-a injunghiat in piept cu un cutit pentru desfacut scrisori. Chirurgul care l-a operat pe King a declarat ca un simplu stranut l-ar fi facut pe King sa se inece in propriul sange din cauza arterei sectionate. In 1959, King a pornit intr-un pelerinaj in India, ca discipol al principiilor lui Gandhi. Trebuie remarcat faptul ca, in ciuda dorintei sale de a-i ajuta pe saraci, King se caza in hoteluri de lux, se imbraca bine si accepta cu usurinta generozitatea membrilor mai bogati ai Adunarii Conducatorilor Crestini din Sud. In 1960 a renuntat la functia de pastor, dedicandu-se in totalitate miscarii pentru drepturile civile ale negrilor. In octombrie a fost arestat in urma unui protest manifestat prin ocuparea locurilor dintr-un bufet din Atlanta. A fost eliberat dupa ce John F. si Bobby Kennedy au intervenit in favoarea lui. In 1961 si 1962 a facut presiuni asupra presedintelui Kennedy pentru a sustine un proiect de lege privind drepturile civile ale persoanelor de culoare, insistand ca acesta sa decreteze o a doua Proclamatie de Emancipare care sa desfiinteze segregarea rasiala. Cand presedintele a refuzat, King a organizat o serie de proteste in masa in sudul Statelor Unite ale Americii. In 1962, in Albany, Georgia, politia nu a ripostat, tratand protestatarii cu decenta. „I-am omorat cu bunatatea noastra”, declara un oficial al statului. In anul urmator, in Birmingham, Alabama, lucrurile au luat o alta intorsatura, iar seful politiei, Eugene Connor, a facut greseala de a folosi furtunurile de apa si cainii impotriva protestatarilor, chiar in fata camerelor de televiziune. Incarcerat in timpul manifestatiei, King a scris celebra sa „Scrisoare din inchisoarea Birmingham”, considerata poate cea mai elocventa expresie a telurilor si filozofiei miscarii sale nonviolente. Pe 28 august 1963, King si-a tinut cel mai celebru discurs, la monumentul lui Lincoln din Washington DC, in fata unei multimi de 250.000 de oameni, dintre care 60.000 erau albi, in cadrul celei mai ample manifestatii tinute vreodata pentru drepturile civile. In 1964, Time l-a numit pe King „Omul anului”. In acelasi an, papa i-a acordat o audienta. De asemenea, King a tinut o predica la Catedrala Sfantul Petru si a prezis ca Statele Unite ale Americii vor avea un presedinte negru in cel mult 25 de ani. Pe 10 decembrie 1964, presedintele comitetului Nobel, Gunnar Jahn, i-a inmanat lui King premiul Nobel pentru pace. La varsta de 35 de ani, King era cel mai tanar laureat, a treia persoana de culoare si cel de-al paisprezecelea american care primea aceasta onoare. La acceptarea premiului, a declarat: „Nu-l consider o onoare doar pentru mine, ci un tribut adus disciplinei, intelepciunii, curajului maiestuos al milioanelor de negri si de albi de buna credinta, care au cautat sa stabileasca fara violenta domnia justitiei si a iubirii intre natiunile noastre.” Premiul valora 54.123 de dolari, iar King l-a donat Conferintei Conducatorilor Crestini din Sud, care a folosit 12.000 din aceasta suma pentru doamna King, iar 15.000 pe asigurarea de viata pentru dr. King. Prietenul sau, cantaretul Harry Belafonte, a facut la randul sau o asigurare de viata pentru King, in valoare de 50.000 de dolari. Pe 7 martie 1965, aproape 600 de demonstranti pentru drepturile civile, condusi de John Lewis si de reverendul Hosea Williams, au marsaluit din Selma, indreptandu-se spre Montgomery, cerand ca negrii sa poata vota la alegerile generale. Guvernatorul George Wallace a catalogat demonstratia drept o amenintare pentru siguranta publica, declarand ca avea sa ia toate masurile necesare pentru prevenirea ei. Protestatarii au reusit sa ajunga doar pana la podul Edmund Pettus, deoarece politistii calare si departamentul de politie din Dallas i-au fortat sa se intoarca. Pe 9 martie, King a organizat un al doilea mars, dar judecatorul Curtii Federale, Frank Minis Johnson, a eliberat un ordin de restrictie, oprind manifestatia pana la sfarsitul saptamanii, cand aveau loc urmatoarele audieri. King si demonstrantii au marsaluit pana la podul Edmund Pettus, unde au intonat o scurta rugaciune inainte de a face cale intoarsa, fara sa incalce astfel ordinul judecatoresc. Un al treilea mars, de data aceasta de proportii, a fost organizat pe 25 martie, in cadrul caruia Willie Ricks a emis celebra lozinca „Putere pentru negri”. In 1965, s-a emis legea prin care populatia de culoare primea dreptul de vot. Conducerea luptei pentru drepturile civile a reprezentat o povara dificila, facandu-l pe King sa sufere atat pe plan personal, cat si pe plan emotional. Avea dureri de stomac si insomnii. Se culca cu multe femei si avea remuscari pentru infidelitatile sale. FBI-ul, sub conducerea lui J.Edgar Hoover, i-a descoperit infidelitatile in 1963, cand i-a interceptat convorbirile. Dovezile adunate de Birou au fost trimise senatorului Strom Thurmond, reporterilor, liderilor sindicatelor muncitoresti si presedintelui. In 1964, un agent special a trimis Adunarii Conducatorilor crestini din Sud o inregistrare care dovedea ca Martin Luther King jr. intretinea relatii sexuale „neortodoxe”. Pe 4 aprilie 1967, cand King a tinut un discurs in care se opunea razboiului din Vietnam, Casa Alba a cooperat cu FBI-ul pentru a-l discredita. In 1966, miscarea pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare s-a scindat, atunci cand tinerii militanti care sustineau miscarea „Black Power” au abandonat invataturile lui King. In februarie 1968, King a lansat Campania pentru saraci. La sfarsitul lunii martie, in 1968, King a calatorit in Memphis pentru a-i ajuta pe gunoierii negri care intrasera in greva pentru dreptul de a forma un sindicat. La 4 aprilie 1968, la motelul Lorraine, strada Mulberry, numarul 450, Memphis, Tennessee, SUA, Martin Luther King jr. a iesit pe balconul camerei sale cu numarul 306. James Earl Ray, un individ cu opinii de dreapta si filo-german, l-a impuscat in gat pe liderul negrilor. King a fost dus de urgenta la spitalul St. Joseph, unde a fost declarat mort la ora 19.05. In 9 aprilie 1968, la funerariile lui King, presedintele Johnson a proclamat zi de doliu national. Trei sute de mii de oameni au participat la ceremonie, iar asasinatul a dus la revolte de strada in peste 60 de orase americane. Asasinul lui King James Earl Ray s-a nascut la 10 martie 1928, in Alton Illinois, la 32 de kilometri de St.Louis, fiind unul dintre cei noua copii ai lui George si ai Lucillei Ray. Tatal sau avea un trecut incarcat de violente si conflicte cu legea, iar strabunicul sau fusese spanzurat, in timp ce bunicul sau facuse contrabanda cu bauturi. La mijlocul anilor ’40, Ray avea opinii de dreapta si era filo-german, devenind un sustinator infocat al lui Hitler si al teoriilor ariene. In februarie 1946, s-a inrolat in armata si a solicitat sa fie trimis in Germania. In decembrie, a fost transferat in batalionul militar politienesc 382 din Bremen. A fost implicat in afaceri pe piata neagra, frecventa regulat bordelurile locale, s-a imbolnavit de sifilis si de gonoree si a inceput sa bea si sa foloseasca amfetamina. In 1948, a fost judecat de Curtea Martiala pentru dezertare. A fost dat afara din armata si declarat „inapt si neadaptat la serviciul militar”. Intors in SUA, a schimbat mai multe locuri de munca, iar in 1949 a fost arestat pentru jaf. A fost condamnat de multe ori la inchisoare. In 1966 a evadat din inchisoare si s-a ascuns in Canada, unde si-a schimbat numele in Eric Galt. Dupa o vreme s-a reintors in SUA. Pe 29 martie 1968, Ray a cumparat o pusca Remington Gamemaster, de calibru 243, si o cutie de gloante 20 Norma. Pe 3 aprilie s-a indreptat spre Memphis, cazandu-se la motelul New Rebel. A doua zi l-a asasinat pe Martin Luther King jr. James Earl Ray a murit in inchisoare, pe 23 aprilie 1998, in urma unei crize de rinichi.

http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Stephen_King-nemuritorul-_din_Maine_0_652734932.html

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/223756/video-obama-canta-cu-b-b-king.html

Stephen King lucrează la o continuare a romanului "The Shining"
Scriitorul american Stephen King lucrează la o continuare a celebrului său roman ...

Stephen King vrea „să-i înfurie un pic pe ...

Stephen King şi JFK, combinaţie irezistibilă


Acum 2 oreAnunţată încă din 2007, cartea prin care celebrul scriitor se întoarce la America anilor ’60 şi la un asasinat care a schimbat istoria secolului va apărea la toamnă. Intitulat simplu „11/22/63“, romanul de peste o mie de pagini al lui Stephen King îmbină un conţinut specific literaturii SF cu elemente tipice cronicii de epocă.Articol complet

Romanul lui Stephen King va fi ecranizat din nou

Martin Louis King Regele negrilor
La 4 aprilie 1968, la motelul Lorraine, strada Mulberry, numarul 450, Memphis, Tennessee, SUA, Martin Luther King jr. a iesit pe balconul camerei sale cu numarul 306. James Earl Ray, un individ cu opinii de dreapta si filo-german, l-a impuscat in gat pe liderul negrilor.




Martin Louis King s-a nascut in Atlanta, Georgia, pe 5 ianuarie 1929, fiind cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Martin Luther King si ai Albertei Christina Williams. Cunoscut ca ML, King a fost un baiat sensibil. A incercat de doua ori sa se sinucida sarind de la o fereastra de la etajul intai, prima oara atunci cand a crezut ca bunica lui a murit si a doua oara atunci cand aceasta s-a stins din viata. In 1934, Martin Louis King si-a schimbat numele in Martin Luther King jr.
Crescand intr-un mediu cu discriminare rasiala, King a luat hotararea, asa cum avea sa-si aduca aminte dupa mai multi ani, de a uri orice persoana alba. Dupa o educatie de culoare, si-a abandonat planurile de a deveni avocat sau doctor, iar ulterior a fost hirotonisit preot. A devenit asistentul pastorului din biserica baptista Ebenezer din Atlanta, care era chiar tatal sau. In 1948, a absolvit scoala superioara Morehouse, obtinand o diploma in sociologie, iar trei ani mai tarziu a terminat si Seminarul teologic Crozer, din Chester, Pennsylvania. Acolo a devenit adeptul invataturilor lui Mahatma Gandhi.
S-a inscris la cursurile universitatii din Boston pentru a-si lua diploma in teologie sistematica. Si-a dat doctoratul in 1955.
S-a casatorit Coretta Scott, o cantareata tanara si promitatoare, cu care a avut doi fii si doua fiice. Mai tarziu, cuplul s-a mutat in Montgomery, Alabama, unde King a devenit pastorul bisericii baptiste de pe Dexter Avenue. In decembrie 1955, Rose Parks, o croitoreasa, membra a Asociatiei Nationale pentru Oamenii de Culoare, a refuzat sa cedeze unui alb locul pe care-l ocupase intr-un autobuz din Montgomery, ajungand in arestul politiei. Martin Luther King a organizat un boicot al transportului in comun, care a durat 82 de zile si a atras atentia lumii asupra discriminarii rasiale care inca mai domina sudul Statelor Unite ale Americii.
Pe 13 noiembrie 1956, Curtea Suprema a abrogat legile Alabamei care impuneau segregarea rasiala in transportul cu autobuzul. In ianuarie 1957, casa lui King a fost incendiata de catre albi. In august 1957, Martin Luther King si alti 115 lideri ai negrilor au fondat Adunarea Conducatorilor Crestini din Sud, iar Coretta Scott King si-a folosit talentul artistic pentru a organiza concerte pentru libertate, in cadrul carora poezia si muzica deveneau unelte pentru sustinerea drepturilor civile. In acelasi an, King a calatorit 1.225.285 de kilometri, tinand 208 cuvantari. In 1958, a publicat „Strides Toward Freedom: The Montgomery Story”.
In luna septembrie a aceluiasi an, a fost la un pas de moarte la New York, cand o femeie de culoare ce innebunise l-a injunghiat in piept cu un cutit pentru desfacut scrisori. Chirurgul care l-a operat pe King a declarat ca un simplu stranut l-ar fi facut pe King sa se inece in propriul sange din cauza arterei sectionate.
In 1959, King a pornit intr-un pelerinaj in India, ca discipol al principiilor lui Gandhi. Trebuie remarcat faptul ca, in ciuda dorintei sale de a-i ajuta pe saraci, King se caza in hoteluri de lux, se imbraca bine si accepta cu usurinta generozitatea membrilor mai bogati ai Adunarii Conducatorilor Crestini din Sud. In 1960 a renuntat la functia de pastor, dedicandu-se in totalitate miscarii pentru drepturile civile ale negrilor. In octombrie a fost arestat in urma unui protest manifestat prin ocuparea locurilor dintr-un bufet din Atlanta. A fost eliberat dupa ce John F. si Bobby Kennedy au intervenit in favoarea lui.
In 1961 si 1962 a facut presiuni asupra presedintelui Kennedy pentru a sustine un proiect de lege privind drepturile civile ale persoanelor de culoare, insistand ca acesta sa decreteze o a doua Proclamatie de Emancipare care sa desfiinteze segregarea rasiala. Cand presedintele a refuzat, King a organizat o serie de proteste in masa in sudul Statelor Unite ale Americii. In 1962, in Albany, Georgia, politia nu a ripostat, tratand protestatarii cu decenta. „I-am omorat cu bunatatea noastra”, declara un oficial al statului.
In anul urmator, in Birmingham, Alabama, lucrurile au luat o alta intorsatura, iar seful politiei, Eugene Connor, a facut greseala de a folosi furtunurile de apa si cainii impotriva protestatarilor, chiar in fata camerelor de televiziune. Incarcerat in timpul manifestatiei, King a scris celebra sa „Scrisoare din inchisoarea Birmingham”, considerata poate cea mai elocventa expresie a telurilor si filozofiei miscarii sale nonviolente. Pe 28 august 1963, King si-a tinut cel mai celebru discurs, la monumentul lui Lincoln din Washington DC, in fata unei multimi de 250.000 de oameni, dintre care 60.000 erau albi, in cadrul celei mai ample manifestatii tinute vreodata pentru drepturile civile.
In 1964, Time l-a numit pe King „Omul anului”. In acelasi an, papa i-a acordat o audienta. De asemenea, King a tinut o predica la Catedrala Sfantul Petru si a prezis ca Statele Unite ale Americii vor avea un presedinte negru in cel mult 25 de ani. Pe 10 decembrie 1964, presedintele comitetului Nobel, Gunnar Jahn, i-a inmanat lui King premiul Nobel pentru pace. La varsta de 35 de ani, King era cel mai tanar laureat, a treia persoana de culoare si cel de-al paisprezecelea american care primea aceasta onoare. La acceptarea premiului, a declarat: „Nu-l consider o onoare doar pentru mine, ci un tribut adus disciplinei, intelepciunii, curajului maiestuos al milioanelor de negri si de albi de buna credinta, care au cautat sa stabileasca fara violenta domnia justitiei si a iubirii intre natiunile noastre.” Premiul valora 54.123 de dolari, iar King l-a donat Conferintei Conducatorilor Crestini din Sud, care a folosit 12.000 din aceasta suma pentru doamna King, iar 15.000 pe asigurarea de viata pentru dr. King. Prietenul sau, cantaretul Harry Belafonte, a facut la randul sau o asigurare de viata pentru King, in valoare de 50.000 de dolari.
Pe 7 martie 1965, aproape 600 de demonstranti pentru drepturile civile, condusi de John Lewis si de reverendul Hosea Williams, au marsaluit din Selma, indreptandu-se spre Montgomery, cerand ca negrii sa poata vota la alegerile generale. Guvernatorul George Wallace a catalogat demonstratia drept o amenintare pentru siguranta publica, declarand ca avea sa ia toate masurile necesare pentru prevenirea ei. Protestatarii au reusit sa ajunga doar pana la podul Edmund Pettus, deoarece politistii calare si departamentul de politie din Dallas i-au fortat sa se intoarca.
Pe 9 martie, King a organizat un al doilea mars, dar judecatorul Curtii Federale, Frank Minis Johnson, a eliberat un ordin de restrictie, oprind manifestatia pana la sfarsitul saptamanii, cand aveau loc urmatoarele audieri. King si demonstrantii au marsaluit pana la podul Edmund Pettus, unde au intonat o scurta rugaciune inainte de a face cale intoarsa, fara sa incalce astfel ordinul judecatoresc. Un al treilea mars, de data aceasta de proportii, a fost organizat pe 25 martie, in cadrul caruia Willie Ricks a emis celebra lozinca „Putere pentru negri”.
In 1965, s-a emis legea prin care populatia de culoare primea dreptul de vot. Conducerea luptei pentru drepturile civile a reprezentat o povara dificila, facandu-l pe King sa sufere atat pe plan personal, cat si pe plan emotional. Avea dureri de stomac si insomnii. Se culca cu multe femei si avea remuscari pentru infidelitatile sale. FBI-ul, sub conducerea lui J.Edgar Hoover, i-a descoperit infidelitatile in 1963, cand i-a interceptat convorbirile. Dovezile adunate de Birou au fost trimise senatorului Strom Thurmond, reporterilor, liderilor sindicatelor muncitoresti si presedintelui.

In 1964, un agent special a trimis Adunarii Conducatorilor crestini din Sud o inregistrare care dovedea ca Martin Luther King jr. intretinea relatii sexuale „neortodoxe”. Pe 4 aprilie 1967, cand King a tinut un discurs in care se opunea razboiului din Vietnam, Casa Alba a cooperat cu FBI-ul pentru a-l discredita. In 1966, miscarea pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare s-a scindat, atunci cand tinerii militanti care sustineau miscarea „Black Power” au abandonat invataturile lui King. In februarie 1968, King a lansat Campania pentru saraci. La sfarsitul lunii martie, in 1968, King a calatorit in Memphis pentru a-i ajuta pe gunoierii negri care intrasera in greva pentru dreptul de a forma un sindicat. La 4 aprilie 1968, la motelul Lorraine, strada Mulberry, numarul 450, Memphis, Tennessee, SUA, Martin Luther King jr. a iesit pe balconul camerei sale cu numarul 306. James Earl Ray, un individ cu opinii de dreapta si filo-german, l-a impuscat in gat pe liderul negrilor. King a fost dus de urgenta la spitalul St. Joseph, unde a fost declarat mort la ora 19.05. In 9 aprilie 1968, la funerariile lui King, presedintele Johnson a proclamat zi de doliu national. Trei sute de mii de oameni au participat la ceremonie, iar asasinatul a dus la revolte de strada in peste 60 de orase americane.


Asasinul lui King

James Earl Ray s-a nascut la 10 martie 1928, in Alton Illinois, la 32 de kilometri de St.Louis, fiind unul dintre cei noua copii ai lui George si ai Lucillei Ray. Tatal sau avea un trecut incarcat de violente si conflicte cu legea, iar strabunicul sau fusese spanzurat, in timp ce bunicul sau facuse contrabanda cu bauturi. La mijlocul anilor ’40, Ray avea opinii de dreapta si era filo-german, devenind un sustinator infocat al lui Hitler si al teoriilor ariene. In februarie 1946, s-a inrolat in armata si a solicitat sa fie trimis in Germania. In decembrie, a fost transferat in batalionul militar politienesc 382 din Bremen. A fost implicat in afaceri pe piata neagra, frecventa regulat bordelurile locale, s-a imbolnavit de sifilis si de gonoree si a inceput sa bea si sa foloseasca amfetamina. In 1948, a fost judecat de Curtea Martiala pentru dezertare. A fost dat afara din armata si declarat „inapt si neadaptat la serviciul militar”.
Intors in SUA, a schimbat mai multe locuri de munca, iar in 1949 a fost arestat pentru jaf. A fost condamnat de multe ori la inchisoare. In 1966 a evadat din inchisoare si s-a ascuns in Canada, unde si-a schimbat numele in Eric Galt. Dupa o vreme s-a reintors in SUA. Pe 29 martie 1968, Ray a cumparat o pusca Remington Gamemaster, de calibru 243, si o cutie de gloante 20 Norma. Pe 3 aprilie s-a indreptat spre Memphis, cazandu-se la motelul New Rebel. A doua zi l-a asasinat pe Martin Luther King jr. James Earl Ray a murit in inchisoare, pe 23 aprilie 1998, in urma unei crize de rinichi.

Stephen King va fi scenarist pentru The Walking Dead