DEZASTRELE UMANE

Rezumarea primului mesaj :

Cimitir spaţial


Comunitatea spaţială mondială intenţionează să realizeze un "cimitir" pe orbită pentru sateliţii staţionari care au ieşit din funcţiune. "Există într adevăr o problemă serioasă legată de îndepărtarea sateliţilor geostaţionari care nu mai sînt funcţionali şi «atîrnă» în anumite puncte, la o înălţime de 36.000 de kilometri", a declarat o sursă din domeniul spaţial. Potrivit acesteia, sînt în curs de elaborare o serie de legi internaţionale privitoare la gunoiul cosmic, inclusiv la aparatele geostaţionare "moarte". În general, sateliţii care funcţionează pe orbite joase sînt atraşi, la încheierea perioadei de funcţionare, de forţa gravitaţiei şi, cu timpul, cad pe Pămînt. Specialiştii europeni propun ca aparatele de pe orbita geostaţionară să fie "atrase" pe o orbită "mortuară", cu 300 km mai înaltă decît cea de lucru, dar realizarea acestui proiect întîmpină o serie de probleme tehnice. "Un satelit care şi a încheiat perioada activă poate fi plasat pe o orbită mai înaltă numai în două feluri – fie cu ajutorul unui motor montat pe el (cu cantitatea de combustibil aferentă), fie cu ajutorul unui remorcher special, ceea ce costă foarte mult", explică expertul. În opinia acestuia, un acord internaţional în domeniu trebuie să prevadă instalarea în mod obligatoriu a unui motor special şi a combustibilului necesar pentru "înmormîntarea" satelitului. În prezent, astfel de motoare sînt instalate pe un număr minim de aparate spaţiale. Problema siguranţei obiectelor cosmice este actuală şi pentru orbite mai joase. "În cei cinci ani de zbor pilotat al Staţiei Spaţiale Internaţionale am fost nevoiţi deja de şase ori să o ferim de ciocnirea cu gunoi cosmic şi aparate spaţiale", a declarat Nikolai Ivanov, specialist în balistică de la Centrul de comandă a zborurilor spaţiale din apropiere de Moscova. În ultimul deceniu s au produs trei ciocniri ale unor aparate cosmice în funcţiune cu gunoiul spaţial. Prima a avut loc în 1996, cînd resturi ale unei rachete Arianne care explodase s au înfipt într un satelit militar francez. În 2002 au intrat în coliziune două aparate ruseşti – un satelit "mort" şi treapta a treia a unei rachete purtătoare. Iar în 2005 a avut loc un "incident internaţional", cînd o rachetă americană a fost "doborîtă" de un aparat chinezesc "decedat".
http://www.evenimentul.ro/articol/cimitir-spatial.html

O istorie a Apocalipselor ratate
Pe 21 mai 2011, ora 18 (22 mai ora 4, ora României) ar fi trebuit să aibă loc sfârşitul lumii. Cu toţii am văzut unele afişe apărând şi în Bucureşti cu acest mesaj. Însă surpriză! Nu s-a petrecut nimic. Pastrorul american Harold Camping, cel care a prezis că sfârşitul lumii va avea loc la 21 mai, este de negăsit, iar postul său de radio difuzează muzică religioasă şi sfaturi, toate înregistrare înainte de 21 mai. Se pare că a dispărut cu vreo 72 de milioane de dolari. Scamatoria cu sfârşitul lumii, e veche de când lumea. De la apariţia creştinismului, religie care vorbeşte expres despre acest moment, până în ziua de azi Apocalispsa a fost prevestită de mulţi sub diferite forme. Dincolo de religie Armaghedon, Apocalipsa sau sfârşitul vremurilor a început să mai îmbrace şi alte haine: ştiinţifică şi chiar politică

circa 400 Apocalipsa lui Montanus
Montanus a fost un “eretic” timpuriu în creştinism care a prezis că sfârşitul lumii este aproape. Acesta a pretins a fi întruchiparea Duhului Sfânt şi au început să predice un al treilea testament. Credinţele lui Montanus s-au răspândit cu repeziciune provocând o mare confuzie în cadrul bisericii creştine timpurii. Montanus a fost în cele din urma condamnat la Sinodul Ecumenic de la Efes din anul 431.
3 Octombrie 1533 Apocalipsa lui Michael Stifel
La scurtă vreme după rupture produsă de Martin Luther, un alt german, Michael Stifel, şi-a îndemnat adepţii să-şi vinde toate proprietatile lor deoarece potrivit calculelor sale făcute după Biblie sfârşitul lumii va avea loc la data 3 Octombrie 1533. Astfel, el şi-a condus adepţii pe un deal, de unde potrivit acestuia trebuiau să fie ridicaţi la cer. Câteva ore mai târziu, profetul a trebuit să fugă de pe deal, având în vedere că previziunea sa nu s-a adeverit.
1794 Apocalipsa lui Charles Wesley
Charles Wesley a fost unul dintre fondatorii Bisericii Metodiste şi credea că lumea avea să îşi afle sfârşitul în 1794. În ciuda faptului că anul a trecut ca oricare altul, fratele lui Charles, John, a făcut şi el o “profeţie” despre sfârşitul vremurilor. Acesta a prezis că 1836 va fi anul în care Bestia Mare va veni pe pământ, marcând începutul sfârşitului.
19 octombrie 1814Apocalipsa Joannei Southcott
Joanna Southcott, iniţial practicantă a cultului metodist, a devenit convinsă de faptul că are puteri supranaturale şi s-a declarat femeia despre care se vorbeşte în Apocalipsa – în versiunea King James, Apocalipsa 12:1-6: “Şi s-a arătat un semn mare în ceruri; o femeie învăluită în soare, şi luna sub picioarele ei, şi pe cap o coroana de douăsprezece stele “. Joanna a prezis că ea va da naştere lui Mesia – aclamând sfârşitul lumii, la 19 octombrie 1814. Lumea nu s-a sfârşit la aceasta data, dar la scurt timp Joanna a murit. Adepţii ei i-au păstrat trupul ceva timp în speranţa că ea se va ridica din morţi. În cele din urma l-au predat autorităţilor atunci când cadavrul a început sa se deterioreze.

22 Octombrie 1844 Apocalipsa şi Biserica lui William Miller

Între anii 1831 şi 1841, William Miller (un pastor baptist), a prezis revenirea lui Isus şi sfârşitul lumii bazându-se pe profeţii din Cartea lui Daniel (Daniel 8:14). El considera că în perioada 21 martie 1843 şi 21 martie 1844. După câteva date greşite în care acesta şi adepţii săi au aşteptat venirea lui Isus au stability că pe 22 octombrie 1844 este ultima dată când sigur sfârşitul se va arăta. Însă nimic nu s-a petrecut concret, însă Miller a continuat să aştepte sfârşitul până la moartea sa în 1849. Un lucru interesant este că mişcarea religioasă a lui Miller a devenit în cele din urma Biserica Adventistă Ziua a Şaptea. Ei cred ca previziunea a fost corectă, dar ca se refera la un eveniment în cer, nu pe pamânt.
18 mai 1910 Cometa Halley şi Apocalisa
Poate pentru prima oară când media a jucat un rol esenţial în popularizarea unui eveniment de acest gen a fost la trecerea cometei Harley în 1910. Chiar dacă cometa fusese de multe ori vizibilă înainte fără nici un deces raportat, pe 18 mai 1910 a fost considerat a fi o ameninţare mortală pentru oameni din cauza gazelor otrăvitoare provenite din coada. Acesta nu mai este un scenariu apocaliptic religios, ci ar putea fi prima dată când ştiinţa a fost responsabilă pentru panica ce s-a instalat datorita unui scenariu apocaliptic.
1914 Sfârşitul lumii după Martorilor lui Iehova
Martorii lui Iehova au estimat şi ei data sfârşitului lumii. Charles Taze Russell, care a pus bazele revistei Watch Tower, a calculat ca Isus Hristos va ajunge pe pământ în 1914. Aceasta data a coincis cu data izbucnirii primului război mondial, care părea a oferi sprijin pentru predicţiile sale. Predicţia lor se baza ca şi ale altora pe profeţii din Cartea lui Daniel. După ce sfârşitul s-a lăsat aşteptat, aceştia au schimbat sensul predicţiei şi au declarat că a fost data la care Isus a început să se pronunţe invizibil (da – invizibil). Alţi ani în care aceasta sectă a prezis sfârşitul lumii sunt: 1914, 1915, 1918, 1920, 1925, 1941, 1975, 1994, etc.
17 decembrie 1919 O nouă Apocalipsă ştiinţifică
Respectatul meteorolog Albert Porta a prezis că la 17 decembrie 1919 o conjuncţie de şase planete ar putea “provoca un curent magnetic, care va străpunge soarele, iar din cauza explozii mare de flacări şi de gaze în cele din urma va înghiţi Pamântul.” Aceasta previziune a condus la unele acte de violenţă şi câteva sinucideri. A cauzat, de asemenea, pierderea slujbei pentru Albert care a ajuns sa lucreze pentru un ziar local unde scria coloana meteo.
1969 Apocalisa criminalului Manson
Charles Manson a crezut că tensiunile rasiale din SUA ar conduce la o confruntare apocaliptică, după care trupa lui de criminali “Manson Family“ va conduce lumea. Când nu s-a întâmplat nimic, acesta a început să ucidă oameni. Manson este închis pe viaţă pentru crime.

1980 Apocalipsa Politică

Hal Lindsey, un evanghelist din SUA , a crezut că Uniunea Eupropeană, pe care el a numit-o Statele Unite ale Europei conduse de Anticrist, va deveni oponetul SUA şi a celorlate state şi de aici va pleca războiul final. El a reuşit să stabilească şi o dată pentru sfârşitul lumii şi a crezut că o luptă finală dintre bine şi rău este iminentă. Acesta are o serie de emisiuni pe tema venirii Apocalipsei în SUA.
10 martie 1982. Apocalisa ştiinţifică revine
Termenul de “Efectul Jupiter” a apărut în 1974, scris de doi astrofizicieni, John Gribben si Stephen Plagemann. Aceştia spuneau că efectul este vorba despre alinierea tuturor cele nouă planete pe 10 martie 1982. În acel moment se va crea o atractie gravitaţională care ar provoca o creştere uriaşă a petelor solare, a razelor soarelui şi / sau a cutremurelor. Deşi autorul Gribben chiar a ieşit şi a spus că această ipoteza a fost un festival teoretic de genul “ce ar fi dacă” fără prea multă substanţă reală în spatele ei, oamenii au crezut că acest lucru avea să se întâmple, iar lumea o să îşi afle sfârşitul. Singurul efect al acestui eveniment a fost o creştere a mareei cu 0.04 milimetri peste limitele normale.
11-13 Septembrie 1988 Apocalipsa, vândută ca pâinea caldă
Un fost inginer N.A.S.A., Edgar Whisenant a vândut 4,5 milioane de exemplare din cartea lui “88 motive pentru care ar putea fi Apocalipsa în 1988″. Aceasta a fost cumpărată de către cea mai mare parte a creştinilor evanghelici din SUA. După ce a revăzut datele predicţiilor sale, pentru anii 1990, nu a mai reuşit să îşi vânda ideile.
1993 Apocalipsa asediată de FBI
David Koresh şi mai mult de 100 de adepţi s-au baricadat la sediul Adventiştilor Davidieni “ o ferma în Waco, Texas, în asteptarea sfârşitului lumii. Ferma a fost înconjurată de FBI, iar după a 51-a zi de asediu, 76 din cei aflaţi în interior, inclusiv Koresh au murit într-un incendiu.

Martie 1997 Cum scapi de Apocalipsă … prin suicid

În 1997 s-a înregistrat un record: Cometa Hale-Bopp a fost vizibilă cu ochiul liber pentru un record de 18 luni. Pentru mulţi semnul a fost o curiozitate astronomică pentru alţii o previziune a sfârşitului lumii. Astronomul amator, Chuck Shramek a “observat” un obiect companion ce urmărea cometa. El a chemat apoi show-ul de radio Art Bell pentru un raport al constatarilor. Totuşi membrii cultului Heaven’s Gate au crezut ca apariţia cometei Hale-Bopp a fost un semn că Pământul va fi distrus, iar acest obiect companion ar fi o nava spaţială care vine să îi ridice. Singura modalitate de a supravieţui sfârşitului lumii a fost în viziunea lor, sinuciderea în masă, pentru ca sufletele lor să călătorească în spatele cometei în nava spaţială. Cadavrele celor 38 de adepţii s-au găsit într-o casa în California pe 26 martie.
Anul 2000, anul sfârşitului
Zeci de culte creştine au anticipat că trecerea în noul mileniu ar coincide cu cea de a doua venire a lui Hristos şi sfârşitul lumii. În plus şi previziunile lui Nostradamus indicau că sfârsitul timpului începe undeva în 1999 în iulie. Un “mare rege al terorii” trebuia să coboare din cer. Când nu a venit cu adevarat profeţiile apocaliptice au început răspândirea de zvonuri cu adevarat apocaliptice – şi anume că sonda spaţială Cassini urmează să se prăbuşească pe Pământ. Sonda Cassini era umplută cu combustibil radioactiv.
Mai 2008 Apocalipsa din peşteră
Un număr de 35 de membri ai unui cult auto-intitulat Adevarata Biserică Ortodoxă Rusă au petrecut şase luni într-o peştera, în anticiparea Apocalipsei, prezise de către liderul lor de Piotr Kuznetsov. Kuznetsov, care niciodată nu a însoţit adepţii în peştera, a fost obligat să se supună unui tratament psihiatric de către o instanţă rusă.
Apocalipsa găurii negre de la Geneva
10 septembrie 2008 - Pornirea acceleratorului gravitaţional de la Geneva a generat temeri că va sfârşitul lumii va fi declanşat de o gaura neagra care va înghiţi pământul. Această gaură neagra ar fi urmat să apară în urma cercetărilor de aici. Dar lucrurile s-au amânat pentru că au apărut niste defecţiuni.

Cernobîl - Povestea dezastrului din URSS

Explozia reactorului 4 de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, din Ucraina, din 26 aprilie 1986, se numără printre cele mai mari dezastre produse de om. Potrivit specialiştilor, efectele accidentului de la Cernobîl pot fi comparate cu cele produse în urma exploziei a 500 de bombe nucleare, de mărimea celor de la Hiroshima şi Nagasaki. Statisticile arată că peste 60 000 de oameni au murit ca urmare a radiaţiilor, iar mai mult de două milioane au avut şi mai au de suferit.

Centrala Atomoelectrică de la Cernobîl, situată într-o zonă împădurită, cu o densitate scăzută a populaţiei, la circa 130 km nord de Kiev şi aproximativ 20 km sud de frontiera cu Belarus, era compusă din patru reactoare nucleare de tip RBMK-1000, capabile de a produce 4 GW de putere electrică. Reactoarele 1 şi 2 au fost construite între anii 1970 şi 1977, în timp ce reactoarele 3 şi 4 au fost finalizate în 1983. Două reactoare RBMK se aflau în proces de construcţie la momentul accidentului.

Testul de dinaintea catastrofei

Asemenea altor centrale electrice nucleare, proiectul sovietic avea un miez de reactor care conţinea tije de combustibil radioactiv de uraniu. În reactoarele de la Cernobîl au fost folosite ca moderator blocuri de grafit în interiorul cărora se aflau încastrate tije de control din bor. Căldura emanată de tijele de combustibil era înlăturată din miez de un agent de răcire (apa normală aflată sub mare presiune pompată în miez unde fierbea şi crea un jet de aburi extrem de fierbinte). După ce era separată, apa era pompată înapoi în miez, iar aburii treceau prin turbine producând energie electrică.



La 25 aprilie, înainte de a opri unitatea pentru un control de rutină, echipajul reactorului de la Cernobîl 4 a început pregătirile pentru un test ce avea scopul de a determina cât timp turbinele ar continua alimentarea cu energie în cazul unei pierderi a aportului de energie electrică. Acest test mai fusese efectuat în anul precedent, însă turbinele nu au asigurat puterea necesară. Ulterior, au fost făcute îmbunătăţiri, fapt ce a determinat efectuarea unor noi teste.

Pentru efectuarea testului, era necesară reducerea capacităţii reactorului la 30%, însă autorităţile sovietice din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru. Prin urmare, reactorul a rămas setat la 50% din capacitatea sa, pentru o perioadă de alte 9 ore, timp în care computerele şi sistemele de siguranţă au fost închise. Pe 26 aprilie, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a capacităţii reactorului. În acel moment este posibil ca operatorul să fi comis prima greşeală: în loc să menţină nivelul la 50%, a uitat să reseteze un aparat, fapt ce a determinat o scădere vertiginioasa a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului.

O altă greşeală care a condus la dezastru a fost aceea că, pentru a ridica nivelul de producţie a energiei la 7%, au fost îndepărtate simultan un număr prea mare de tije de control, care au fost apoi reintroduse în reactor tot simultan, procedură care a determinat o creştere atât de dramatică a nivelului energetic, încât reactorul a fost distrus. O eroare similară, dar cu consecinţe mult mai puţin grave, se produsese deja într-un reactor de acelaşi tip în Lituania, în anul 1983, însă aceste date nu au fost transmise şi personalului operaţional de la Cernobîl.

Explozia s-a produs în jurul orei 01:30 , distrugând capsula de beton din jurul reactorului. Aerul a pătruns în interior interacţionând cu grafitul fierbinte şi radioactiv, în urma reacţiei obţinându-se CO gazos inflamabil care a provocat un incendiu în reactor. În total 8 tone de substanţe radioactive au fost aruncate din reactor şi împrăştiate în jurul zonei sau luate de vânt

În primele zece ore de la producerea accidentului, a fost pompată apă în miezul reactorului pentru a stinge incendiul şi a opri eliberarea de materiale radioactive în atmosferă. Circa 200-300 de tone de apă au fost pompate pe oră în jumătatea intactă a reactorului în cadrul acestei disperate acţiuni. Încercarea nu a fost încununată de succes, existând riscul ca apa să inunde reactoarele 1 şi 2.

Următoarea încercare de stingere a flăcărilor a constat în aruncarea a circa 2 400 tone de plumb şi 1 800 tone de nisip, operaţiune demarată între 27 aprilie şi 5 mai cu ajutorul a peste 30 de elicoptere militare. Nici aceasta operatiune n-a fost eficace, din contra, a agravat situatia, caci caldura s-a intetit sub acele materiale, temperatura din reactor şi cantitatea de radatii crescând în mod dramatic. Ulterior, miezul a fost răcit cu azot, iar pe 6 mai s-a reuşit ca focul şi emisiile radioactive să fie ţinute sub control.

Urmările dezastrului

Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat de fapt. Oraşul Prypiat, construit special pentru muncitorii de la Cernobîl, a fost evacuat abia o zi mai târziu, pe 27 aprilie. Mai mult decat atat, abia pe 23 mai 1986 au început pregătirile pentru a se distribui populaţiei iod pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv -practic mult prea târziu, căci cea mai mare cantitate din acest element radioactiv fusese deja eliberată în primele zece zile.



Toate persoanele implicate in acest accident (cei 600 de pompieri, precum si echipa de operare care a fost implicata in lupta cu focul) au fost sever iradiate. 134 dintre aceşti oameni au fost expuşi unor doze de radiaţii între 0,7 şi 13 Sv, suferind de aşa-numitul Sindrom acut de radiaţii (ARS). Prin urmare, în decurs de numai câteva ore, aceşti oameni au fost expuşi unui volum de radiaţii de până la 13. 000 de ori mai mare decât 1 millisievert (doză maximă de radiaţii la care poate fi expusă populaţia care trăieşte în apropierea unei centrale nucleare).

31 de muncitori au murit la scurtă vreme după acest accident. Aproximativ 800 000 de oameni au fost implicaţi în operaţiunile de curăţare de la Cernobîl, până în anul 1989, sănătatea lor fiind sever afectată. Se pare că 300 000 dintre ei au fost expuşi unor doze de radiaţii de peste 0,5 Sv.

În urma estimărilor, s-a ajuns la concluzia că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive din reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, direcţia vântului s-a schimbat, emisiile radioactive afectând mai ales ţările din sudul continentului: România, Grecia, Bulgaria şi Turcia. Totuşi, suprafaţa cu cel mai mare grad de risc de iradiere includea nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului şi zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus. La momentul exploziei, în această regiune de aproximativ 140. 000 km2 locuiau 7 milioane de persoane, dintre care 3 milioane erau copii.

Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primeIe zile ale lunii mai, din cauza schimbării direcţiei vântului. În noaptea de 1 mai, staţiile care se ocupau cu măsurarea radioactivităţii au transmis că, în anumite zone ale ţării, s-au înregistrat valori depăşite ale radioactivităţii. Cel mai ridicat grad de poluare a fost atins în Iaşi, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare. Totodată, radioactivitatea a crescut foarte mult şi în Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi şi Tulcea.

Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un ''sarcofag'' de beton, care opreşte radiaţiile. Oraşul Cernobîl, că şi Prypiat, au fost evacuate şi probabil nu vor mai fi locuite vreodată, întrucât nivelul de radiaţii va ajunge la cote normale în jurul anului 2525.

Fukushima un nou Cernobîl? - Povestea dezastrului din URSS

Explozia reactorului 4 de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, din Ucraina, din 26 aprilie 1986, se numără printre cele mai mari dezastre produse de om. Potrivit specialiştilor, efectele accidentului de la Cernobîl pot fi comparate cu cele produse în urma exploziei a 500 de bombe nucleare, de mărimea celor de la Hiroshima şi Nagasaki. Statisticile arată că peste 60 000 de oameni au murit ca urmare a radiaţiilor, iar mai mult de două milioane au avut şi mai au de suferit.

Centrala Atomoelectrică de la Cernobîl, situată într-o zonă împădurită, cu o densitate scăzută a populaţiei, la circa 130 km nord de Kiev şi aproximativ 20 km sud de frontiera cu Belarus, era compusă din patru reactoare nucleare de tip RBMK-1000, capabile de a produce 4 GW de putere electrică. Reactoarele 1 şi 2 au fost construite între anii 1970 şi 1977, în timp ce reactoarele 3 şi 4 au fost finalizate în 1983. Două reactoare RBMK se aflau în proces de construcţie la momentul accidentului.



Testul de dinaintea catastrofei

Asemenea altor centrale electrice nucleare, proiectul sovietic avea un miez de reactor care conţinea tije de combustibil radioactiv de uraniu. În reactoarele de la Cernobîl au fost folosite ca moderator blocuri de grafit în interiorul cărora se aflau încastrate tije de control din bor. Căldura emanată de tijele de combustibil era înlăturată din miez de un agent de răcire (apa normală aflată sub mare presiune pompată în miez unde fierbea şi crea un jet de aburi extrem de fierbinte). După ce era separată, apa era pompată înapoi în miez, iar aburii treceau prin turbine producând energie electrică.



La 25 aprilie, înainte de a opri unitatea pentru un control de rutină, echipajul reactorului de la Cernobîl 4 a început pregătirile pentru un test ce avea scopul de a determina cât timp turbinele ar continua alimentarea cu energie în cazul unei pierderi a aportului de energie electrică. Acest test mai fusese efectuat în anul precedent, însă turbinele nu au asigurat puterea necesară. Ulterior, au fost făcute îmbunătăţiri, fapt ce a determinat efectuarea unor noi teste.

Pentru efectuarea testului, era necesară reducerea capacităţii reactorului la 30%, însă autorităţile sovietice din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru. Prin urmare, reactorul a rămas setat la 50% din capacitatea sa, pentru o perioadă de alte 9 ore, timp în care computerele şi sistemele de siguranţă au fost închise. Pe 26 aprilie, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a capacităţii reactorului. În acel moment este posibil ca operatorul să fi comis prima greşeală: în loc să menţină nivelul la 50%, a uitat să reseteze un aparat, fapt ce a determinat o scădere vertiginioasa a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului.

O altă greşeală care a condus la dezastru a fost aceea că, pentru a ridica nivelul de producţie a energiei la 7%, au fost îndepărtate simultan un număr prea mare de tije de control, care au fost apoi reintroduse în reactor tot simultan, procedură care a determinat o creştere atât de dramatică a nivelului energetic, încât reactorul a fost distrus. O eroare similară, dar cu consecinţe mult mai puţin grave, se produsese deja într-un reactor de acelaşi tip în Lituania, în anul 1983, însă aceste date nu au fost transmise şi personalului operaţional de la Cernobîl.

Explozia s-a produs în jurul orei 01:30 , distrugând capsula de beton din jurul reactorului. Aerul a pătruns în interior interacţionând cu grafitul fierbinte şi radioactiv, în urma reacţiei obţinându-se CO gazos inflamabil care a provocat un incendiu în reactor. În total 8 tone de substanţe radioactive au fost aruncate din reactor şi împrăştiate în jurul zonei sau luate de vânt

În primele zece ore de la producerea accidentului, a fost pompată apă în miezul reactorului pentru a stinge incendiul şi a opri eliberarea de materiale radioactive în atmosferă. Circa 200-300 de tone de apă au fost pompate pe oră în jumătatea intactă a reactorului în cadrul acestei disperate acţiuni. Încercarea nu a fost încununată de succes, existând riscul ca apa să inunde reactoarele 1 şi 2.

Următoarea încercare de stingere a flăcărilor a constat în aruncarea a circa 2 400 tone de plumb şi 1 800 tone de nisip, operaţiune demarată între 27 aprilie şi 5 mai cu ajutorul a peste 30 de elicoptere militare. Nici aceasta operatiune n-a fost eficace, din contra, a agravat situatia, caci caldura s-a intetit sub acele materiale, temperatura din reactor şi cantitatea de radatii crescând în mod dramatic. Ulterior, miezul a fost răcit cu azot, iar pe 6 mai s-a reuşit ca focul şi emisiile radioactive să fie ţinute sub control.

Urmările dezastrului

Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat de fapt. Oraşul Prypiat, construit special pentru muncitorii de la Cernobîl, a fost evacuat abia o zi mai târziu, pe 27 aprilie. Mai mult decat atat, abia pe 23 mai 1986 au început pregătirile pentru a se distribui populaţiei iod pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv -practic mult prea târziu, căci cea mai mare cantitate din acest element radioactiv fusese deja eliberată în primele zece zile.



Toate persoanele implicate in acest accident (cei 600 de pompieri, precum si echipa de operare care a fost implicata in lupta cu focul) au fost sever iradiate. 134 dintre aceşti oameni au fost expuşi unor doze de radiaţii între 0,7 şi 13 Sv, suferind de aşa-numitul Sindrom acut de radiaţii (ARS). Prin urmare, în decurs de numai câteva ore, aceşti oameni au fost expuşi unui volum de radiaţii de până la 13. 000 de ori mai mare decât 1 millisievert (doză maximă de radiaţii la care poate fi expusă populaţia care trăieşte în apropierea unei centrale nucleare).

31 de muncitori au murit la scurtă vreme după acest accident. Aproximativ 800 000 de oameni au fost implicaţi în operaţiunile de curăţare de la Cernobîl, până în anul 1989, sănătatea lor fiind sever afectată. Se pare că 300 000 dintre ei au fost expuşi unor doze de radiaţii de peste 0,5 Sv.

În urma estimărilor, s-a ajuns la concluzia că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive din reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, direcţia vântului s-a schimbat, emisiile radioactive afectând mai ales ţările din sudul continentului: România, Grecia, Bulgaria şi Turcia. Totuşi, suprafaţa cu cel mai mare grad de risc de iradiere includea nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului şi zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus. La momentul exploziei, în această regiune de aproximativ 140. 000 km2 locuiau 7 milioane de persoane, dintre care 3 milioane erau copii.

Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primeIe zile ale lunii mai, din cauza schimbării direcţiei vântului. În noaptea de 1 mai, staţiile care se ocupau cu măsurarea radioactivităţii au transmis că, în anumite zone ale ţării, s-au înregistrat valori depăşite ale radioactivităţii. Cel mai ridicat grad de poluare a fost atins în Iaşi, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare. Totodată, radioactivitatea a crescut foarte mult şi în Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi şi Tulcea.

Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un ''sarcofag'' de beton, care opreşte radiaţiile. Oraşul Cernobîl, că şi Prypiat, au fost evacuate şi probabil nu vor mai fi locuite vreodată, întrucât nivelul de radiaţii va ajunge la cote normale în jurul anului 2525.

Noile masini polueaza mai putin


Emisiile de dioxid de carbon provenite de la masinile noi vandute ... detalii »

Catastrofa ecologica din Ungaria

Istanbul, capitala mondială a energiei

O planta din cinci este amenintata cu disparitia


O planta din cinci de pe intreaga planeta este amenintata cu disparitia, de aceasta situatie omul fiind vinovat in proportie de 80% ca urmare a activitatilor desfasurate, potrivit unei ... detalii »

Plantele din zona Cernobâl s-au adaptat la nivelul ridicat de radiaţii
Plantele care compun flora spontană din zona Cernobâl, locul unde în aprilie 1986 s-a produs cel mai grav accident nuclear din istorie, s-au adaptat perfect la nivelul ridicat de radiaţii care au contaminat solul, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Environmental Science and Technology, informează cotidianul New York Post.
Această abilitate de adaptare este legată de capacitatea plantelor de a-şi modifica nivelul de proteine.
"Dacă vizitaţi această zonă acum, nu aţi crede că acolo s-a întâmplat un accident nuclear atât de grav", comentează Martin Hajduch, expert în genetica plantelor de la Academia de ştiinţe din Slovacia, unul dintre co-autorii studiului.
Cercetătorul slovac, alături de colegii săi, au cultivat seminţe de in în sol contaminat din regiunea Cernobâl şi au comparat evoluţia acestora cu nişte seminţe de in plantate în sol normal, fără conţinut radioactiv. Spre suprinderea lor, între cele două culturi de in există foarte puţine diferenţe - dintre acestea cea mai importantă fiind o diferenţă de 5% în nivelul de proteine al organismelor vegetale. Aceste diferenţe ale nivelului de proteine au probabil legătură cu un mecanism de apărare al plantelor, capacitându-le pe acestea să reziste unui nivel ridicat de radiaţii.
Deşi plantele care au crescut în solul radioactiv sunt sănătoase, s-ar putea să nu fie şi bune pentru consum, a mai susţinut el.

Incarcerarea dioxidului de carbon
Captarea, stocarea si transportul prin gazoducte a dioxidului de carbon emis de marile unitati industriale spre situri in care urmeaza sa fie injectat in stare cvasi-lichida, in subsol, a devenit o problema mondiala acuta. Solutiile avansate de specialisti sunt realiste, dar nu lipsite de puncte nevralgice. Captarea si stocarea acestui gaz la scara mondiala ar trebui sa evite in urmatorii zeci de ani raspândirea unor cantitati uriase de dioxid de carbon in atmosfera si sa reduca astfel impactul asupra incalzirii climei si al acidificarii oceanelor. Utilizarea tehnologiilor la scara mare e o problema care vizeaza viitorul. Acum, doar patru mari proiecte finalizate exista in lume, in Norvegia, Algeria si SUA, instalatiile respective stocând fiecare peste 1 milion de tone de dioxid de carbon pe an.

Dezastrul de la Cernobîl ne va afecta ...

Tragedia din Golful Mexic - cel mai mare dezastru ecologic din secolul XXICitește articolul

Cernobil: Risc ecologic in cazul unui incendiu in zona iradiata

Ministerul rus pentru Situatii de Urgenta a anuntat ca se teme ca incendiile care devasteaza zona se vor propaga catre zona iradiata de explozia din 1986 de... citeste

Plasticul poate fi distrus în doar trei luni de bacterii

Mareea neagra din Golful Mexic a fost oprita

Dezastrele ecologice şi răspunderea companiilor
Tema dependenţei de petrol a revenit pe scena americană, de data aceasta în cheie ecologică şi cu un diez de interpretare privind responsabilitatea multinaţionalelor. Tema este însă asociată unei partituri politice, de regulă în legătură cu importurile din Golful Persic şi situaţia din Orientul Mijlociu.
Într-un discurs din anii 70, preşedintele Carter se exprima împotriva dependenţei de importurile de petrol şi propunea un program de diversificare a resurselor de energie prin dezvoltarea de energii alternative. Discursul a venit pe fondul crizei petrolului din 1973. Programul său a fost dat uitării după ce preţul petrolului a scăzut, la începutul anilor 80, sub 10 dolari barilul (în iulie 2008 a atins nivelul de 147 dolari/baril). Între timp, revoluţia iraniană şi criza petrolului din 1979, precum şi intervenţia din Kuweit, în 1991, pentru a preveni Irakul să concentreze o porţiune mai mare din producţia mondială de petrol, au dat alte avertismente. SUA au fost nevoite să-şi menţină interesul în regiunea marilor producători de petrol pentru a-şi asigura resursele energetice vitale economiei.
După ce momentul crizei trece, promisiunile vizionare se mai uită. Are loc ceea ce poate fi numit un mecanism al uitării prin îndepărtare temporală. Caragiale, referindu-se la perisabilitatea învăţămintelor, la numai câteva luni după răscoala din 1907, spunea: „Dar sinistrul s-a potolit de mult... Cum i-a venit sufletul la loc, oligarhia şi-a luat iar bunele clasice năravuri“. În acest caz, „bunele clasice năravuri“ ar fi revenirea, după estomparea emoţiilor crizei actuale, la dependenţa de petrol şi lipsa unor instrumente de prevenire a unor dezastre ecologice. Iar interesele pentru menţinerea statu quo-ului sunt mari. Ca şi în politica internă, nici în ecologia mondială nu este o soluţie să pierzi oportunitatea oferită de o criză de a acţiona la nivelul cauzelor care au provocat-o. Sancţiunea alegerilor funcţionează în democraţiile reprezentative, iar America are la toamnă alegeri legislative parţiale la jumătatea mandatului prezidenţial al lui Barack Obama. De altfel, printre primele acţiuni ale actualului preşedinte american a fost numirea unui laureat Nobel pentru fizică, renumit pentru susţinerea faţă de energiile alternative, să conducă Departamentul Energiei.
Preşedintele Obama a anunţat programatic, încă din decembrie 2008, că economia şi securitatea naţională sunt legate inexorabil de chestiunea energiei, încurajând formele de producţie de energie alternativă şi reducerea dependenţei de petrol care „direcţionează bogăţii către regimuri ostile şi fac America dependentă de regiuni instabile“. Doar Arabia Saudită a obţinut, în 2009, venituri de 154 de miliarde de dolari din vânzarea de petrol. Totuşi, preşedintele Obama nu a reinstaurat atunci interdicţia de noi forări petroliere în largul coastelor SUA, măsură revocată recent la acea dată de preşedintele Bush. Preşedinte Bush, pe final de mandat, a avut acelaşi discurs împotriva dependenţei de importurile de petrol. După explozia unei platforme de forare a British Petroleum, preşedintele Obama a insitat că responsabilitatea pentru înlăturarea efectelor dezastrului ecologic incumbă BP, care deţinea platforma petrolieră, şi că nu va ceda grupurilor de presiune ale petroliştilor.
Deversarea în mare a petrolului nu va fi oprită, se pare, complet decât după 3-4 luni. Un cont alimentat de BP va oferi compensaţii celor afectaţi, de la muncitorii lăsaţi fără slujbe la proprietarii de nave de pescuit şi de firme de turism. S-ar fi întâmplat însă acelaşi lucru dacă accidentul ar fi avut loc în largul costelor Angolei? În cazul Exxon Valdez, din 1989, compania Exxon Mobil a plătit despăgubiri de 3,5 miliarde de dolari după poluarea a 2.000 de kilometri de coastă.
Catastrofa ecologică din Golful Mexicului vine pe fondul iritării din SUA, unde predomină percepţia plătirii de către cetăţenii de rând a costurilor generate de conduita iresponsabilă a unor firme şi bănci care au generat criza financiară globală recentă. Accidentul ecologic este pus pe seama neglijenţei companiei, dar şi pe lipsa de control adecvat din partea autorităţilor pentru respectarea unor standarde de exploatare a unor resurse cu grad ridicat de risc. Responsabilitatea corporaţiei se întinde asupra omisiunii şi inacţiunii în prevenirea unor efecte previzibile ale actelor sale. Dacă produci medicamente, ai răspunderea aducerii pe piaţă a unor produse care să nu cauzeze efecte negative, având rezultatele scontate conform testelor prealabile. Instituţiile statului au răspunderea de a verifica conformitatea cu normele.
La fel şi în cazul industriei petroliere. Să ne aducem aminte că accidentul ecologic de la Baia Mare, din 2000, ar fi putut fi probabil evitat, dacă compania australiană şi autorităţile române competente în materie de control ar fi prevenit eficient riscul ca reziduurile de cianuri colectate într-un bazin special să se poată scurge în Someş. BP a anunţat că îşi asumă răspunderile pentru accidentul din Golful Mexicului, acordând despăgubiri. Nu este exclus că va demara şi acţiuni caritabile şi de mecenat, va institui comisii de etică şi va redacta noi coduri de operare şi conduită pentru a-şi redresa imaginea internaţională a brandului, de care depinde şi cotaţia sa la bursă (acţiunile BP au scăzut cu 50% după accident).
Acţiunile corporaţiilor de asumare de îndatoriri ecologice derivă prioritar din logică utilitaristă (neglijarea unor responsabilităţi de întreţinere conduce, în caz de accidente, la pierderi de capital ale BP prin pierderea de procese şi acordarea de despăgubiri, nevoia unor noi investiţii şi imagine negativă pe piaţă reflectată în scăderea nivelului acţiunilor), dar ar trebui să fie văzute şi în grila eticii deontologice (valoarea vieţii este superioară celei a bunăstării, iar când cele două intră în coliziune, legea universală a respectului pentru viaţă este necircumstanţială).
În ciuda senzaţiei că societatea postmodernă se închină necondiţionat cultului vieţii confortabile, opinia publică nu are simţul datoriilor complet anesteziat, reacţionând ca un seismograf la catastrofa ecologică. Astfel de dezastre sperie şi produc indignare, totuşi opinia publică va tinde psihologic să îndepărteze imaginile oripilante după o vreme. Chiar dacă interesul publicului şi al oamenilor politici va fi diminuat după un timp, ar exista şanse pentru a nu ne întoarce la business as usual. Există nu numai o sensibilitate mai mare pentru problemele de mediu a opiniei publice, cât şi acţiuni încurajatoare ale firmelor private în logica pieţei pentru dezvoltarea de energii alternative.
Suntem o civilizaţie energofagă. Suntem însă şi o civilizaţie fondată pe iniţiativă, inovaţie şi adaptare. Preşedintele Obama invită spre „îmbrăţişarea unui viitor al energiilor curate“. Trebuie însă ca şi companiile să vadă un astfel de viitor ca profitabil.
Prudenţa companiilor şi logica pieţei orientate natural spre profit oferă totuşi speranţe. Multe companii petroliere au o politică de diversificare a surselor de venit prin investiţii în noi tehnologii cu aplicare spre energii alternative. Mai multe state oferă un cadru stimulativ energiilor curate, pentru a încuraja o opţiune ce poate să aducă şi acţionarilor siguranţa unui profit. Un calcul raţional al firmelor trebuie să pună în balanţă imperativul eficienţei măsurat în amploarea dividendelor acţionarilor cu necesitatea dăinuirii companiei măsurată în acţiuni care să nu afecteze capacitatea de continuitate a firmei.
În 2006, BP cumpăra pentru 100 de milioane de dolari o companie americană ce producea energie electrică eoliană, ca parte a dezvoltării BP Energie Alternativă, partea companiei care se ocupă cu producerea de energie cu emisie redusă de dioxid de carbon. Shell şi General Electric au investit, de asemenea, în domeniul energiei eoliene şi solare.Deşi doar 2% din nevoile de electricitate ale SUA sunt acoperite de energia eoliană, domeniul a atras investiţii de 17 miliarde de dolari în 2008, capacitatea de producţie totală estimată fiind de nouă ori mai mare decât consumul actual de electricitate din SUA. Şi alte companii investesc în aceste domenii. Dacă preţul de producţie al energiilor alternative va fi mai mic, piaţa se va extinde treptat şi un bulgăre de „energie“ alternativă se va rostogoli, crescând în mod inevitabil. Nu numai SUA sunt îngrijorate de dependenţa de petrol.
Pe termen lung, diversificarea resurselor de energie poate conduce la produse nepoluante mai ieftine, mai uşor accesibile, mai competitive, care să se impună pe piaţă în detrimentul hidrocarburilor poluante. La nivel micro, în aceeaşi logică s-ar plasa atât cumpărătorii, cât şi producătorii de becuri. Producătorii de becuri oferă, pe lângă becurile tradiţionale, opţiunea unor becuri mai scumpe, dar ecologice. Acestea prezintă avantajul de a rezista mai mult şi consuma mai puţin, ceea ce pe termen lung înseamnă o reducere a costurilor pentru cumpărător. Dar acesta trebuie să cumpere acum, mai scump, fără să fie total sigur că investiţia este rentabilă. În timp însă, cu o producţie mai mare determinată de cerere sporită şi noi dezvoltări tehnologice şi ştiinţifice, preţul becurilor ecologice ar putea scădea. Dacă becurile ecologice nu se vor cumpăra însă, firmele ar putea îngheţa producţia lor. Aceasta depinde în mare măsură de calculul pe care îl vor face cumpărătorii şi de viabilitatea alternativelor

Oceanele lumii, sufocate de CO2

40.000 de barili de petrol se scurg zilnic in Golful Mexic
Pana la 40.000 de barili de petrol se scurg zilnic in Golful Mexic, dublu fata de estimarile initiale, au anuntat joi autoritatile americane citate de CNN.

Ajutam planeta daca ne facem vegetarieni!


Daca ar exista mai multe persoane vegetariene, mediul inconjurator ar fi mai protejat, iar consumul ... detalii »

Aral - marea pe care a inghitit-o pamantul

Candva unul dintre cele mai mari lacuri din lume, cu o suprafata de 68.000 km patrati, Marea Aral a trecut printr-o profunda transformare, in ultima jumatate de veac, ajungand astazi sa se mai intinda pe doar 10% din suprafata initiala. Specialistii sunt de parere ca daca acest proces va continua, marea ar putea sa dispara complet, in doar cativa ani. Un exemplu dramatic, ce arata unde pot duce actiunile iresponsabile ale oamenilor si un avertisment pentru viitor... Industria piscicola din regiune, candva prospera, a disparut aproape total, generand somaj si dificultati economice. In plus, zona este afectata de poluare, fapt ce are consecinte serioase asupra sanatatii locuitorilor. Retragerea masiva a apelor a provocat si schimbari climatice, verile devenind mai calde si mai uscate iar iernile mai reci si mai lungi.

Imagini in premiera de la atentatele din SUA
Desi au trecut aproape noua ani de la cumplitul atac terorist de la New York in urma caruia si-au pierdut viata 2.752 de persoane, acesta continua sa impresioneze. Recent, postul de televiziune ABC a intrat in posesia a 2.779 de imagini inedite, realizate de politisti cu putin inainte, dar chiar

Horoscop 2010 - Pesti

Nativii acestei zodii sunt imprevizibili si uneori pusi pe harta, atitudine ce vine cumva in contradictie cu capacitatea lor intelectuala incredibila. Pestii se caracterizeaza in egala masura prin agilitate si rapiditate in reactii, de unde ideea preconceputa ca nativii acestei zodii ar fi in fapt niste persoane impulsive si puse mereu pe harta. Exista si cateva calitati pentru care Pestii sunt invidiati de celelalte zodii: spontaneitate, o minte ascutita si capacitatea incredibila de a realiza un echilibru aproape perfect intre minte si corp, intre ratiune si suflet.

Ca si Varsatorii si Sagetatorii, Pestii sunt deschisi la tot ce este nou, gata oricand sa-si depaseasca limitele si sa-si duca visele dincolo de granitele imaginatiei. Pe de alta parte, nativii acestei zodii sunt extrem de amabili, prietenosi si gata sa se sacrifice pentru semenii lor. Se ataseaza destul de greu de cineva, insa in momentul in care ai reusit sa le castigi increderea se dovedesc a fi niste prieteni de incredere. Provocarile si cursele contra-cronometru ii fac sa devina iritabili si negativisti.

Anul 2010 va aduce schimbari importante in viata ta, unele bune, altele mai putin favorabile iar succesele rasunatoare se vor imbina cu probleme neasteptate aparute la locul de munca. Un aspect mai putin placut ce tine de temperamentul usor inflamabil al Pestilor este faptul ca intra foarte usor in panica si devin agitati atunci cand constata ca lucrurile nu merg intocmai cum si-ar fi dorit ei.

Bani si cariera

Prima jumatate a anului pare a fi una destul de buna pentru Pesti pe plan financiar. Dezvoltare profesionala, beneficii materiale si satisfactia personala pe plan sentimental si social sunt trei dintre obiectivele pe care Pestii le vor urmari constant pe parcursul anului 2010. Tot in primele luni ale anului este posibil sa intreprinzi o calatorie de afaceri intr-o tara indepartata, prin urmare ar trebui sa profiti din plin de toate oportunitatile pe care aceasta iesire ti le ofera. Daca primele luni ale anului se anunta a fi destul de bune, ultima parte a lui 2010 va fi undeva sub medie in ceea ce priveste realizarile profesionale: o serie de nepotriviri de situatie in activitatile pe care urmeaza sa le intreprinzi alaturi de partenerii de afaceri s-ar putea sa-ti dea ceva bataie de cap din iulie pana in decembrie.

Micile probleme materiale aparute tot in aceasta perioada s-ar putea sa te determine sa-ti schimbi putin stilul de viata: indemanarea ta de a face profit din aoroape orice va avea de suferit in timp ce cheltuieli neprevazute isi vor face loc in bugetul tau. Salvarea ar putea sta in deciziile pe care le vei lua in perioada ce precede acest moment mai nefast iar o alta sansa de a reveni pe linia de plutire ar putea aparea abia in ultimele doua luni ale anului. Evident, situatia nu va fi chiar atat de sumbra pe cat pare: finalul de an te va gasi energica si pusa pe fapte mari, iar proiectele pe care le vei incepe in lunile octombrie - decembrie 2010 au mari sanse sa dea roade oadata cu trecerea in anul 2011.

Familie

Daca din punct de vedere profesional si financiar lucrurile sunt destul de fluctuante, in sanul familiei vei gasi linsitea si echilibrul de care ai nevoie. Daca ai copii, vei descoperi ca acestia nu vor ezita sa-ti ceara sfatul in micile probleme specifice varstei, iar acest lucru va consolida si mai mult realtia voastra bazata pe comunicare si respect. Daca tu si partenerul tau aveti in plan sa va uniti destinele, anul 2010 iti ofera cele mai incurajatoare perspective pentru a pune in practica aceasta decizie. In ultimele trei luni ale anului s-ar putea sa apara mici neintelegeri intre tine si partenerul de viata cauzate de motive aparent banale, pe care nu trebuie totusi sa le neglijati. Incearca sa-ti controlezi accesele de furie si totul va fi bine!

Sanatate

In prima jumatate a anului nu te vei confrunta cu niciun fel de probleme de sanatate, dar asta nu inseamna sa nu te pazesti de excese! In ultimele patru luni durerile de spate sau de stomac si cateva viroze trecatoare iti vor da ceva bataie de cap insa totul e bine cand se termina cu bine!

Dragoste si sex

Dupa un an destul de instabil din punct de vedere sentimental (si ma refer la 2009) vei avea in sfarsit parte de echilibrul mult-visat! De vina a fost aura aducatoare de constrangeri a planetei Saturn, care a vrut sa vada cat de rabdatoare si hotarata esti atunci cand iubesti, testandu-ti toate relatiile. Lasa in urma amintirile neplacute pentru ca in cele din urma soarele va rasari si pe strada ta!

Dupa mai multe neintelegeri cu partenerul de viata, in 2010 vei simti in sfarsit ca lucrurile incep sa intre pe fagasul normal. Fie ca este vorba de o relatie noua, fie ca vei simti din nou flururi in stomac cand il vezi pe el (mereu langa tine de cativa ani buni!), viata ta sentimentala va reintra sub semnul stabilitatii. Relatia ta a trecut testul de rezistenta la finalul lui 2009? Atunci in 2010 va fi mai puternica si mai stabila ca niciodata!

Daca esti singura, inceputul lui 2010 iti va deschide ochii asupra transformarilor prin care ai trecut in ultima perioada: mai sigura pe tine, mai independenta, mai optimista! Esti gata de atac si nu mai esti dispusa sa lasi niciun esec sentimental sa te demobilizeze. Lunile de vara iti aduc promisiunea unei mari iubiri iar lucrurile vor evolua atat de repede incat nu excludem posibilitatea unei casatorii!

Predictii karmice

Pe toata perioada lui 2010 vei oscila intre iubire de sine si respect fata de ceilalti, iar aceasta incapacitate de a te situa aproape de mijlocul drumului "eu-societate" iti va influenta nefast multe dintre deciziile pe care urmeaza sa le iei. Romantism, placere, creativitate, o relatie calda cu familia - acestea sunt cateva dintre micile bucurii ale anului 2010. Pe plan social nu vei rata ocazia de a-ti extinde cercul de cunostinte, vei participa la evenimente mondene, vei incheia afaceri si-ti vei proiecta in detaliu viitorul (cel putin pentru urmatorul an). Cu alte cuvinte, relatiile cu societatea iti vor aduce numai satisfactii insa ai grija sa nu cazi in capcana infatuarii pentru ca risti sa-i gonesti de langa tine pe toti cei pe care ti i-ai fi dorit aproape. Daca in schimb vei da dovada de generozitate si delicatete, anul 2010 se va dovedi unul extrem de norocos pentru tine!