Carada[v=]

Eugeniu Carada, o figură emblematică

Eugeniu Carada, o figură emblematică
Institutul Cultural Român a publicat anul trecut o carte-document dedicată lui Eugeniu Carada (1836-1910), de la a cărui trecere în nefiinţă s-au împlinit 100 de ani. Tot anul trecut, Banca Naţională a României a sărbătorit 130 de ani de la întemeiere. Eugeniu Carada este considerat fondatorul Băncii Naţionale a României, el fiind „director ales“ al instituţiei între 1883 şi 1910.

Omul din spatele lui Ion C. Brătianu şi omul care a fundamentat, în 1867, programul Partidului Naţional Liberal, trasând liniile directoare ale politicii economice liberale pentru a scoate ţara din criză, Eugeniu Carada a elaborat în 1880 proiectul de lege pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, care a devenit legea organică a Băncii Naţionale a României.
Despre Carada, C. Stere spunea în romanul autobiografic În preajma revoluţiei că este o legendă vie, pentru că era cu totul diferit de orice alt om politic al vremii. Ion Bulei a scris în volumul Atunci când veacul se năştea că, asemenea lui Immanuel Kant care şi-a trăit viaţa regulat, Eugen Carada pleca spre Banca Naţională la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă şi la aceeaşi oră se şi întorcea. „La fel îmbrăcat întotdeauna: un fel de leviţă lungă, albastru închis, fie iarna, fie vara. Nu mergea niciodată cu trăsura şi niciodată pe Calea Victoriei. Relaţii sociale nu avea. Nu se ducea în vizite şi rar primea câte una. Nu se ducea la spectacole teatrale sau la concerte. Dacă acorda audienţe, o făcea doar între trei şi patru după-amiaza. Fireşte, toate aceste tabieturi cădeau în faţa Brătienilor, oricând bineveniţi în casa lui şi la care se ducea o dată pe săptămână, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră“ (Ion Bulei, Atunci când veacul se năştea).

Cine a fost Eugeniu Carada




O figură caracteristică era aceea a lui Eugeniu Carada. Vechi liberal, ieşit dintr-o familie de oameni cu stare, venit în Bucureşti spre a-şi căuta norocul,
a putut ajunge, nu numai un om de frunte al partidului, dar şi şeful acelui grup conducător din partid pe care Nicolae Fleva l-a botezat "oculta". În Bucureşti, meritosul muzicant Alexandru Flechlenmacher avea un magazin de muzică. Într-o dimineaţă din luna ianuarie, venind ca de obicei să deschidă prăvălia, vede ieşind dintr-o ladă de marfă goală un om tînăr, plin de paie. Era Eugeniu Carada, care dormise toată noaptea acolo. Sosise în ajun din Craiova. Omul acesta, cu organismul de fier, a fost şi un caracter de bronz. A fost în toată viaţa lui sfetnicul lui Ion Brătianu. Deşi foarte iubit de acesta, n-a primit niciodată o demnitate publică. A fost ales deputat, dar n-a primit mandatul. Fiindcă era cu totul antigerman, nu-l iubea pe Regele Carol şi niciodată n-a vrut să calce în Palat. El, avînd împrejurul său pe Pake Protopopescu; mai tîrziu pe Gogu Cantacuzino şi alţi cîţiva, era şeful ocultei, adică şeful acelui grup care avea reputaţia cum că îl inspiră pe Ion Brătianu şi-i dictează conduita.
Către mijlocul guvernării sale de 12 ani, Ion Brătianu era atît de puternic încît opoziţia îl numea "Viziru". Dar, către sfîrşit, opoziţia nu-i mai atribuia acea putere orientală, dimpotrivă, îl considera ca fiind numai o unealtă în mîinile lui Carada. Eugeniu Carada, fiindcă nu iubea demnităţile, n-a primit niciodată funcţia de guvernator al Băncii Naţionale, în realitate el era sufletul instituţiei, şi el era acela care a condus-o cît timp a trăit.
Acest om a rămas pînă la sfîrşitul zilelor sale revoluţionare sectar din vechea şcoală care a dat pe carbonari şi pe francmasoni. O fire originală, n-a iubit fastul şi zgomotul în jurul persoanei sale şi, cu toate acestea, către sfîrşitul guvernării liberale de 12 ani, n-a fost om mai atacat şi mai mult acuzat de toate relele ce se petreceau în ţară. Eugeniu Carada a fost un caz unic în politică.
Citeste mai mult...

Eugeniu