Re: Houellebecq[v=]

Scris de Admin 23.11.15 9:13

Scriitorul Michel Houellebecq ii acuza pe politicieni ca au creat

Scris de Admin 08.09.15 6:14

http://cultural.bzi.ro/un-scriitor-faimos-marturiseste-probabil-ca-da-sunt-islamofob-34266

Scris de Admin 11.08.15 17:17

Ovidiu ŞIMONCA - „Houellebecq e un erou al dezolării, al descurajării sincere şi al remediilor inepte“

Scris de Admin 11.08.15 17:16

Raul POPESCU - Michel Houellebecq şi ciocnirea civilizaţiilor

Scris de Admin 31.05.15 14:34

http://www.revistamagazin.ro/content/view/11797/18/

Humanitas Fiction da girul unui creatii literare controversate, editând recent „Supunere” (Soumission), romanul lui Michael Houellebecq, puternic contestat înca înainte de a fi publicat. Cartea s-a transformat într-un adevarat fenomen editorial, imediat dupa aparitia în Franta, în ianuarie 2015, când un prim tiraj de 150.000 exemplare s-a epuizat în primele zile, urcând instantaneu pe primele locuri în topurile de vânzari.

În Germania, provocatorul roman a fost publicat la numai câteva zile distanta de lansarea editiei franceze, atingând primul loc în topurile de vânzari, cu un tiraj de peste 250.000 de exemplare. Ca si în cazul romanului 50 shades of Grey, al scriitoarei E.L. James, romanul Supunere a fost citit de mii de internauti înca înainte de aparitia editoriala, cu o bucurie care însoteste mereu apropierea de un best-seller international, asa cum avea sa devina dupa publicare în Franta, Germania si Italia. Supunere este cel de-al saselea roman al lui Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuti si tradusi autori francezi contemporani, detinator al prestigiosului Prix Goncourt, si a aparut de curând în Brazilia, Portugalia si Ungaria, în cursul acestui an urmând sa fie tradus în alte 40 de tari.

Autorul include romanul în genul PF (political fiction), o fictiune politica socanta care se zice ca deja a zguduit Occidentul! Provocator cu program, cum faceau altadata suprarealistii, Houellebecq impresioneaza prin tusele satirice îndraznete, însa întrebarile subiacente apartin unui moralist care, schitând portretul unei Europe lipsite de ideal, constata esecul proiectului iluminist si întrevede sfârsitul civilizatiei occidentale seculare. Unii îl considera un roman profetic, cum este, de pilda Emmanuel Carrere care declara pentru publicatia Le Monde:

„Doua romane profetice au zguduit secolul XX: «1984» si «Minunata lume noua». Erau profetice nu în sensul ca prevedeau viitorul, care le-a infirmat, ci pentru ca enuntau un adevar despre prezent. Anticipatiile lui Houellebecq fac parte din aceeasi familie. Houellebecq are în comun cu Huxley o curiozitate fascinata de fenomenele religioase si cu Orwell groaza de biciul politicii si un simt – pe care putini i l-au recunoscut – al ceea ce se numeste «common decency». Altfel – iar Dumnezeu stie cât îi iubesc pe Huxley si pe Orwell – Houellebecq e mai puternic decât ei”.

Cu rezerva ca în cazul anti-utopiei 1984, nu numai ca nu a infirmat viitorul, ci la confirmat cu prea-masura, dovedindu-se ca statul politienesc imaginat de Orwell în 1948, arata azi de o mie de ori mai crunt. Analiza scriitorului este lucida si neiertatoare, e vorba despre un Occident pe care înca din 1998, prin Particulele elementare, Michel Houellebecq îl analizeaza cu scalpelul chirurgului în mâna, punându-i în fata mizeria morala si deruta politica. Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatura la Sorbona, mizantrop care cauta cu acelasi entuziasm pe internet meniuri de catering si servicii sexuale, asista abulic la instalarea legitima la putere a unui guvern musulman moderat.

Viata lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmana, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale carei avantaje sunt nesperate. Si de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit sa se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizatia moderna bazata pe dezideratul „cautarii fericirii”?

Reflectii interesante, care vorbesc despre natura umana din toate timpurile, de instinctul de supunere din toate timpurile („capul plecat, sabia nu-l taie”) dar, literar vorbind, identificarea „raului” cu o anume religie scade valoarea generala a romanului. Sa ne amintim ca George Orwell descria în 1984 grozaviile unei dictaturi fara sa o numeasca explicit, la fel facea si Ionesco în Rinocerii, motiv pentru care piesa beneficia de o ambiguitate literara valabila sub orice dictatura. Ca Occidentul este „socat” de romanul Supunere pare mai degraba un accesoriu de PF, de vreme ce el n-a fost „socat”, mai degraba a acceptat, de lucrari mult mai teribile, care au descris ceea ce avea sa se numeasca de atunci, „ciocnirea civilizatiilor”, adica antinomia Occident-Islam.

GEORGE CUSNARENCU

Scris de Admin 12.05.15 16:26

Michel Houellebecq şi profeţia unei lumi noi

Scris de Admin 28.01.14 9:31

Posibilitatea unei insule, de Michel Houellebecq

Scris de Admin 12.08.10 11:55

Pornograful, fascistul, rasistul, misoginul Houellebecq
Michel Houellebecq, cel mai bine vândut autor francez al momentului în întreaga lume, a găsit o nouă ţintă pentru peniţa lui otrăvită: pe sine însuşi.
"A devenit stânjenitor ca cel mai citit, cel mai vândut și cel mai admirat scriitor francez contemporan să nu primească cea mai înaltă distincție literară din Hexagon."
„LE PARISIEN

După ce şi-a ridicat în cap întreaga lume musulmană spunând că, după o lungă reflecţie, a ajuns la concluzia că totuşi, dintre toate religiile din lume, islamul este „cea mai tâmpită credinţă", şi după ce şi-a înfuriat până şi propria
mamă pentru modul în care a portretizat-o în cartea „Platforma", Michel Houellebecq s-a decis să facă puţin mişto şi de sine însuşi. Astfel că în volumul „La Carte et le Territoire", ce-i va fi lansat pe 8 septembrie, apare un personaj urât mirositor, beţiv, prost îmbrăcat, de profesie „scriitor cu faimă mondială", pe numele lui Michel Houellebecq. Personajul său are, desigur, nenumărate similitudini cu Michel Houellebecq cel adevărat, în această categorie intrând inclusiv faptul că „scriitorul cu faimă mondială" locuieşte pe malul râului Shannon, într-o casă dărăpănată, „cu cel mai prost îngrjită peluză din toată Irlanda".

Cum să te pui
singur la zid şi să nu-ţi pese

Până de curând, scriitorul francez a locuit într-o veche casă de oaspeţi din ţinutul Cork care avea încă pe uşi numerele de plastic păstrate de pe când imobilul era motel. Unii critici sunt de părere că această nouă carte a sa, atât de aşteptată în Franţa, şi nu numai, pentru că vine
după cinci ani de pauză literară în care nu a mai publicat decât corespondenţa dintre el şi filosoful Bernard-Henri Levy, ar putea fi o replică dată unui volum al mamei sale, în care cea care i-a dat viaţă îl numeşte nici mai mult, nici mai puţin decât „mincinos, impostor, parazit, un ratat care n-a făcut nimic altceva în viaţă decât să semene durere în sufletele celor apropiaţi". „Da, mamă, ai perfectă dreptate", pare a spune absolut senin scriitorul care a fost adesea atacat violent în presă şi etichetat drept „pornograf", „fascist", „rasist", „scandalagiu de serviciu" şi, nu în ultimul rând, „beţivan". Pentru a-şi scuti criticii de muncă, Michel Houellebecq se pune singur la zid, afişând o nepăsare demnă de invidiat. Contrar celor spuse de mama
sa, el rămâne cel mai tradus şi cel mai bine vândut scriitor francez contemporan, iar admiratorii săi sunt cel puţin la fel de mulţi şi la fel de vocali ca detractorii lui. De pildă, atunci când a fost acţionat în judecată de către liderii comunităţii musulmane din Franţa, în favoarea lui au depus mărturie, printre alţii, Philippe Sollers şi Fernando Arrabal. Scriitorul a fost, de altfel, achitat, în sentinţă specificându-se faptul că o critică a doctrinelor religioase este un drept şi că în afirmaţiile sale nu era vorba de „rasism anti-musulman", aşa cum pretinsese acuzarea. Scriitorul şi-a făcut însă publică „ura" faţă de islam, care i se trage din faptul că mama sa l-a părăsit de mic, lăsându-l în grija unei bunici care-l adora pe Stalin şi care s-a convertit la musulmanism.

„Nu vă fie frică de fericire! Nu există."
După cum scrie ziarul „Le Parisien", care a publicat un sinopsis al volumului, noua carte este cu mult mai cuminte decât precedentele, necuprinzând nici atacuri la adresa musulmanilor şi nici glume de un misoginism afişat, lucru ce probabil îi va descumpăni pe fanii săi. Criticii au fost de părere că Michel Houellebecq va ajunge la deplina maturitate literară atunci când se va elibera de demonii săi interiori şi când o va da la pace cu lumea şi cu sine însuşi. Prin această nouă lucrare, se pare că autorul face exact acest lucru. În cartea care e parţial thriller, parţial satiră socială, mai apar câteva celebrităţi franceze ( doi prezentatori de ştiri şi gazda unui show TV), iar personajul principal este un tânăr artist plastic care şi-a câştigat faima mondială fotografiind vechi hărţi Michelin.
Admiratorii lui Michel Houellebecq speră ca această carte să-i aducă în sfârşit Premiul Goncourt, nu de alta, dar „a devenit stânjenitor ca cel mai citit, cel mai vândut şi cel mai admirat scriitor francez contemporan să nu primească cea mai înaltă distincţie literară din Hexagon", sunt de părere cronicarii de la „Le Parisien". Deşi mai puţin incendiară decât precedentele, noua sa carte continuă tema incapacităţii omului modern de a accede la fericire. Obsedat de sex, dependent de plăcere, dar incapabil de iubire, omul nou trăieşte într-o lume globalizată, fiind o fiinţă fără identitate şi fără rădăcini, ostatec al propriului egoism, cu şanse zero de iluminare spirituală şi de împlinire sufletească.
„Viaţa este dureroasă şi dezamăgitoare. Este inutil deci să mai scriem romane realiste. Noi ştim în general care este realitatea vieţii noastre şi nu ne interesează să aflăm mai multe lucruri pe tema asta", este de părere Michel Houellebecq, care continuă pe acelaşi ton nihilist: „Nu-mi place această lume. Nu-mi place absolut deloc. Societatea în care trăiesc mă dezgustă. Reclamele mă îmbolnăvesc. Computerele mă fac să vărs". În vârstă de 54 de ani, Michel Houellebecq remarcă plin de „optimism": „Viaţa începe la 50 de ani, e adevărat; atâta doar că se termină la 40". Iar tinerilor săi cititori le transmite un mesaj „încurajator": „ Nu vă fie frică de fericire! Nu există".

Scris de Admin 12.08.10 11:54

MICHAEL HAUELLEBECQ-
Iată adevăratul sens al solidarităţii dintre generaţii: un veritabil holocaust al fiecărei generaţii în folosul celei menite să-i ia locul, un holocaust crud, prelungit, nerăsplătit de nicio consolare.

Scris de Continut sponsorizat