Agnon[v=]

Proza: S.Y. Agnon. Lasunka sau Omul si jivina

Proza: S. Y. AGNON, Povestea cantorului usuratic

http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1354

S.Y. AGNON – O povestire (Traducere de Yossef Abraham)

Proza: S. Y. Agnon. Povestire cu cei doi negustori de la Brod

[url=http://www.observatorcultural.ro/S.Y.-Agnon-despre-Iasul-lui-Goldfaden*articleID_9514-articles_details.html]S.Y. Agnon despre Iasul lui Goldfaden[/url]

Un drum initiatic de la Vaslui in labirintul Iasului celor 199 de sinagogi, un fin du siècle si o Zi a Ispasirii (sarbatorile de toamna iudaice), o masa pantagruelica si o capitala moldava parca descrisa de Kafka si pictata de Chagall: asa s-ar putea rezuma proza La Dragutul, aparuta in revista electronica de limba romana Asymetria, editata la Paris. Traducatorul din ebraica este Abraham Yossef, iar autorul nu e altul decit laureatul Premiului Nobel pentru literatura pe anul 1966, S.Y. Agnon.

Shmuel Yosef Agnon (1888-1970), pe adevaratul sau nume Czaczkes, s-a nascut in Galitia de Est (in nordul Muntilor Carpati, actualmente in Ucraina), intr-un oras cu traditie evreiasca inca din Evul Mediu, Buczacz. (Din Buczacz, de altfel, provin si parintii lui Sigmund Freud. Se pare ca originea numelui acestui oras este comuna cu a Bucovinei, buk in limbile slave insemnind „fag“. In Moldova se mai afla o asezare cu un nume similar: Bucecea.) Viitorul scriitor a fost educat intr-o atmosfera multiculturala, in care idis era limba care se vorbea in casa ebraica – limba Bibliei si a Talmudului, – a studiat-o impreuna cu tatal sau, iar cunostinte de literatura germana avea de la mama sa.
S.Y. Agnon, considerat unul dintre cei mai mari prozatori evrei, a obtinut Premiul Nobel pentru literatura pentru „arta sa narativa profund caracteristica, avind motive din viata poporului evreu, pentru scriitura sa dramatica si lirica, interpretind destinul evreilor cu o forta emotionanta“.

Actiunea povestirii are loc in perioada sarbatorilor de toamna evreiesti – luna Tisrei (septembrie-octombrie). La inceputul lunii este „Capul Anului“, in care, dupa credinta evreiasca, Dumnezeu judeca orice fiinta umana si-i decide destinul. La 10 ale lunii este „Ziua de Ispasenie“, post sever, in care Dumnezeu pecetluieste decizia luata de „Capul Anului“ (motiv pentru care in acea perioada evreii se binecuvinteaza unul pe altul cu „sa ai parte de pecetluire buna“). La 15 ale lunii incepe Sarbatoarea Colibelor, in care evreii stau in colibe, in amintirea peregrinarilor prin desert, dupa iesirea din Egipt; sarbatoarea aceasta e caracterizata de ritualuri de fertilitate agricola. A saptea zi a sarbatorii Colibelor este „Osana Mare“, in care pamintul e lovit cu ramuri de salcie. Ciclul sarbatorilor de toamna se incheie cu „Bucuria Invataturii“.
„Rascumpararea“ este o jertfa populara de pasari, obisnuita inainte de „Ziua de Ispasenie“, instituita in ciuda impotrivirii rabinilor. Pasarea e considerata rascumpararea sufletului celui in numele caruia a fost taiata. (Abraham Yossef)

Autorul ori naratorul din povestirea lui S.Y. Agnon, copil fiind, face un drum memorabil de la Vaslui la Iasi pentru a indeplini ritualul sarbatorii, dar si pentru a-l intilni pe „Dragutul“, un adevarat rabin suprarealist, in mijlocul unui peisaj de realism magic moldovenesc.

Omul sau supra-omul cautat era de gasit dincolo de „corturile tiganilor si de acolo la tirgul de cai si de acolo la tirgul olarilor. Aproape de acolo, inainte si nu dupa, vezi un conac boieresc, asta-i casa lui Mihail Daniil. Aproape de el, dupa si nu inainte pe stinga, vezi ferestre multe, astea-s ferestrele hotelului Petersburg pe care ala botezatu’ dracu’ sa-l ia l-a cladit din banii lui. Du-te de acolo la dreapta si vezi inainte douazeci de sinagogi impreuna, vira-te acolo si acolo, baiete, ti-or spune unde se afla Dragutul“. Cine este curios ar putea incerca sa faca o reconstiture in peisajul orasului de astazi... Iasul anului 1900, sa presupunem, este descris ca fiind plin de cai si de carute, cu o circulatie de-a dreptul periculoasa. Labirintul citadin continua: „Du-te, fiule, in curtea asta dinaintea ta si vezi acolo o poarta deschisa spre cinci curti deschise una intr-alta, apoi du-te in curtea din dreapta unde-i usa lui Intra Doctorul, si de acolo in curtea lui Cinepalina croitorul, si de acolo urmeaza tot asa pina ce ajungi la Dragutul“.
Ajuns, in fine, este primit peste asteptari, cu o masa la fel de fabuloasa: piine impletita in chip de aripi, inmuiata in miere, o strachina plina cu peste, pirosti umplute cu carne, plutind intr-o mare de racitura, vinars si piine cu stafide.

Urmeaza o scena de Gargantua – in care totul se invirte in jurul mincarii si al bauturii si al barbii pline de firimituri a rabinului mult cautat. Mustrindu-se de atita desfriu culinar si indepartare de cele sfinte, copilul isi aminteste de visul care il avertiza ca se va duce tocmai pina la Iasi, ca sa faca ceea ce facea si la Vaslui.
Dar comica odisee culinar-etnica nu s-a incheiat inca. Sint descrisi ca prietenosi si petrecareti si evreii sefarzi din Iasi, la care eroii merg in vizita.
Ajung si la „Sinagoga blanarilor“, unde Rabinul-Minune, „Dragutul“, ii marturiseste copilului ca el a petit-o pe mama lui pentru tatal lui, tocmai la Buczacz, care se intimpla sa fie orasul natal al lui Agnon.
In „Capela cintaretilor“, este descrisa o alta scena rabelaisiana.
Trebuie sa spunem ca Iasul de atunci, ca si cel de acum, era plin de harbujii cei mai mari si mai gustosi din lume...

Reintors acasa, rabinul ii marturiseste senin sotiei sale ca, pe unde a fost, n-a gustat „mai mult decit gusta cineva, ca sa faca placere gazdei“. Si chiar adauga, ca sa-i potoleasca gelozia: „Doar stii ca orice mincare pe care n-ai facut-o tu n-are gust pentru mine./ S-a luminat fata batrinei si a spus: om minca si-om vedea“.
Episoadele culinare se succed si devin din ce in ce mai complicate mai tirziu, precum in cunoscutul vers „maninc si pling...“, ba chiar sint condimentate cu ingredientul fantasticului: „A fost odata un Drept care a prinzit pe cincisprezece ale lunii. I-au adus o gisca fripta, a bagat de seama Dreptul ca taietorul n-a spus binecuvintarea taierii cum se cuvine. S-a milostivit Dreptul de pasarea aceea, care era carnoasa si grasa netaiata cum se cuvine. A soptit ceva. S-a sculat pasarea din strachina si a scuturat usturoiul de pe ea si s-a pus pe picioare si s-a dus“.

In final este descrisa atmosfera de sarbatoare din sinagoga, in care Dragutul se transfigureaza, devenind un personaj suprarealist, comic si tragic in acelasi timp.
Trebuie sa recunoastem ca Iasul pe care l-a cunoscut Avraam Goldfaden, intemeietorul primului teatru in limba idis din lume, si Iasul pe l-a descris Shmuel Yosef Agnon avea ceva din atmosfera labirinturilor lui Kafka, dar si din culorile lui Chagall... Un fir narativ care ne aduce o inlantuire in spiritul romanelor lui Gabriel Garcia Marquez, alaturi de descrieri rabelaisiene de ospete fara sfirsit...


[url=http://www.observatorcultural.ro/S.Y.-Agnon-despre-Iasul-lui-Goldfaden*articleID_9514-articles_details.html]http://www.observatorcultural.ro/S.Y.-Agnon-despre-Iasul-lui-Goldfaden*articleID_9514-articles_details.html[/url]