Nitai[v=]

Arie LAYSCH - Un spectacol de excepţie - Oedip la Colonos


O creaţie literară care îşi găseşte locul numai pe scena teatrului şi nu a pătruns în scena vieţii, a murit. Oedip la Colonos prezintă soarta nedreaptă a unui om de valoare şi pătrunde în toate inimile sensibile, doritoare de dreptate.
Neobositul Nicu Nitai, fondatorul Teatrului Karov (Tel Aviv, Tahana Hamerkazit Hahadasha - Noua staţie de autobuze – parter) a prelucrat cea de a doua piesă din trilogia oedipală a lui Sofocles- coroana dramartugiei elene antice.

Deşi spectacolul începe în pragul apogeului dramatic al tragediei, cînd orbitul Oedip simte apropierea morţii şi condus de fiica sa Antigona vine la Colonos sa-şi găsească locul de veci. Prin textul bine dozat, autorul reuşeşte să ne aducă tot trecutul tragic al eroului: Înstrăinat la naştere de părinţii biologici, află la vîrsta de 18 ani că zeii i-au urgisit soarta prin blestemul de a-şi ucide necunoscutul tată biologic – Layos – şi că va comite contacte incestioase cu propria sa mamă Iocasta. Vrînd să fugă de soartă, părăseşte Corintul şi în drum este atacat de un grup de necunoscuţi, pe care reuşeşte să-i ucidă în legitimă apărare fără să ştie că printre atacatori, a fost şi tatăl său biologic.
În continuarea pribegiei ajunge la porţile Tebei străjuite de cumplitul sfinx, care ucide pe toţi acei ce nu reuşesc să-i răspundă la enigmaticele lui întrebări. Oedip reuşeşte şi devine eroul Tebei. Ales rege se căsătoreşte cu regina văduvă Iocasta, neştiuta sa mamă, cu care face doi fii: Polonichis şi Eteocles şi două fiice: Antigona şi Ismenas.
În cercetările sale de a afla cine a fost ucigaşul regelui, Oedip descoperă îngrozitorul adevăr. Zguduită de descoperirea adevărului, Iocasta îşi pune capăt zilelor iar Oedip, pentru a-şi pedepsi fapta îşi smulge ochii din orbite şi porneşte în bejenie, dispreţuit şi blestemat de toţi locuitorii cetăţii.
Ca întotdeauna, [b]Nicu Nitai se dăruieşte întrutotul realizării artistice, ca autor al adaptării cît şi ca regizor şi protagonist. Prin subtilitatea sa artistică, atît în rolul titular cît şi în regia artistică a spectacolului, treptele dramatice ale tragediei se defăşoară într-o eşalonare rafinat artistică, puternic impresionantă prin naturaleţea lor. Obiectivismul artistic şi interesul pentru reuşită, învinge la Nicu Nitai cunoscutul egoism actoricesc: în regia sa, fiecare dintre protagonişti, indiferent de durata apariţiei lor în scenă sau „cantitatea” textului, fiecare în parte joacă în mod efectiv un rol principal.
Andrea Schwartz – Antigona – cucereşte prin căldura umană transmisă printr-un firesc artistic natural. Schmuel Wolf – conducătorul corului – actor cu prestanţă şi atitudine profesională plină de respect faţă de rol şi public reuşeşte să transforme „coristul” într-un personaj important. Cele două membre ale „corului" Yael Yaakov şi Bruria Raviner dau rolului lor ceva din propria personalitate transformîndu-le din figuri fără nume în personaje vii care ocupă un loc important în desfăşurarea spectacolului. Anat Klausner, Omer Etzion, Eran Bohem şi Oded Guggenheim au contribuit la reuşita spectacolului printr-o interpretare prestantă bine gîndită şi executată la nivel profesional demn de laudă.
Creatoarea costumaţiei Dana Blazer, a transmis prin aspectele diferite ale costumaţiei, de la zdrenţele regale ale lui Oedip la casca de motociclist a fiului Polonichis şi imaculatele costume de jucători de tenis ale celor trei corişti, puterea de supravieţuire a operei lui Sofocles peste generaţii.
Pe aceeaşi linie, prin muzica de fond a spectacolului, aleasă cu rafinament de Maxim Svetlov, şi care trece prin toate stilurile posibile de la melodia grecească din evul mediu cîntată de o voce îndurerată femenină care sugerează soarta tristă a eroului principal şi, printr-o legătură de melodii şi opere din toate colţurile lumii, ascendent gradate, se încheie cu Lacrimosa din Requemul lui Verdi şi Rapsodia lui Gershwin care erupe dintre tunetele unui cer involburat şi sugerează forţa şi eternitatea universitalităţii operei lui Sofocles. Spectacolul include si o contribuţie cinematografică de valoare – semnată de Udi Alfasy care adaugă o dimensiune ce sporeşte încordarea finalului, cînd filmul proectat pe întregul fundal al scenei îl prezintă pe Oedip, care-şi caută drumul de veci într-un peisagiu ce îmbină colonadele din Colonos cu labirintul coridoarelor din Tahana Merkazit, cît şi pestriţele prăvălioare din staţia de autobuz.
În final, umbra lui Oedip se volatilizează în eternitate.
Un spectacol autentic, de calitate, obligatoriu pentru toţi amatorii de teatru bun. (Anima News - Arie Laysch)