Borgia[v=]

Mitul familiei Borgia

Lucretia Borgia, femeia care a marcat istoria cu povestea unei vieti de cosmar

Este Lucrezia Borgia condamnata pe nedrept de istorie?

Legenda neagra a Lucretiei Borgia

Familia Borgia, mai rea decat toate – de ce?

http://cultural.bzi.ro/ce-credeau-cele-mai-cunoscute-femei-din-istorie-despre-ele-insasi-iv-3212

http://cultural.bzi.ro/descoperire-remarcabila-in-apartamentul-borgia-732

http://www.observatorcultural.ro/O-saga-neconventionala-a-familiei-Borgia*articleID_29530-articles_details.html

http://adevarul.ro/cultura/istorie/ce-adevarat-nu-mitul-odioasei-familiiborgia-1_5279f629c7b855ff56c1e3f4/index.html

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/mitul-familiei-borgia--28843.html

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10147/33/

Personaj controversat al jocurilor politice din perioada Renasterii, o autentica "femeie fatala" folosita de familia sa pentru consolidarea puterii, Lucrezia Borgia s-a nascut la 18 aprilie 1480, cu 12 ani inainte ca tatal sau, Rodrigo Borgia (spaniol aragonez) sa ajunga suveran pontif cu numele de Alexander al VI-lea. Se spune despre Lucrezia ca a devenit simbolul machiavelismului de cea mai joasa speta, in care coruptia politica este asociata cu coruptia sexuala. Natura a fost generoasa cu fiica viitorului papa (si a amantei sale, Vannozza dei Cattanei): avea parul blond lung pana la genunchi, o figura adorabila si un piept bine proportionat.

Lucrezia Borgia, femeia fatala si letala a Renasterii

http://www.jurnalul.ro/culinar/cartea-de-bucate-a-lucretiei-borgia-602049.htm

Scurtă istorie a inelului: De la vena amoris la otrăvurile familiei Borgia

După unii, forma inelului e inspirată de cea a Soarelui şi a Lunii. Alţii spun că urmează forma firească a degetului uman. Firile mai poetice merg chiar mai departe, considerând că spaţiul liber descris de inel nu e unul oarecare, ci simbolul unei porţi care leagă cele două lumi: cunoscută şi necunoscută. Oricum ar fi, inelul a devenit cel mai popular simbol al iubirii şi al speranţei că acest sentiment uman poate capta eternitatea.

Una dintre cele mai vechi legende despre inel ne parvine din mitologia greacă. Se spune că Prometeu a fost pedepsit de Zeus la osândă veşnică pentru că a dezvăluit oamenilor secretul focului. Prometeu trebuia să stea înlănţuit pe un munte, iar un vultur flămând îi devora ficatul. Potrivit unei alte versiuni a mitului, povestită de Hesiod, Hercule a fost cel care l-a eliberat pe Prometeu. Zeus nu l-a lăsat însă pe Prometeu să scape oricum, ci l-a silit să poarte pe deget un inel din fier care încorpora o bucată de rocă, semn că niciodată nu va fi pe deplin eliberat.

O altă legendă plasează originea inelului (a celui de nuntă, cel puţin) în deşertul Africii de Nord, în vremea vechilor egipteni, în luncile fertile ale Nilului. Firele de iarbă crescute aici, alături de binecunoscutul papirus, erau împletite pentru a forma inele pentru degete şi brăţări pentru încheieturile mâinilor. La egipteni, cercul era considerat simbol al eternităţii; aceasta, pentru că un cerc nu are sfârşit şi nici început, la fel ca şi timpul.

Vena amoris – cea care ajunge la inimă

Se pare că moda de a purta inelul pe al patrulea deget al mâinii stângi vine tot de la egipteni. Aceştia credeau că o venă anume porneşte de la degetul cu pricina şi ajunge direct la inimă, credinţă care a fost mai apoi preluată şi de greci. De la greci a trecut la romani, care au denumit-o vena amoris. Şi aşa a rămas până azi.

Inel din perioada galo-romană, încrustat cu numele celor doi soți

Necazul cu inelele făcute din fire de iarbă sau de cânepă era că nu durau prea mult până la inevitabila uzură. Cânepa a fost, probabil, prima opţiune, dar îndrăgostiţii au simţit că inelul trebuie să reziste mai mult, prin urmare au optat pentru lână, os sau mătase. În epoca metalelor, moda inelelor a progresat încet, cele mai multe obiecte de podoabă având marginile neregulate. Apare, în timp, şi obiceiul de a încorpora pietre preţioase şi semipreţioase, aşa cum se vede şi în hieroglifele vechiului Egipt. Bijuteriile erau folosite la acea vreme pentru a etala bogăţia, utilizate ca monedă de schimb sau scoase la iveală doar în cazul tranzacţiilor comerciale.

În Roma timpurie, fierul a fost folosit cel mai adesea la confecţionarea inelelor, fiind preferat cuprului sau alamei. Fierul simboliza puternica legătură sentimentală pe care un bărbat o simţea pentru aleasa inimii lui; rugina dădea însă bătăi de cap.

Aur, argint, superstiţii şi versuri proslăvind iubirea

Inelele din argint şi din aur, împodobite cu pietre preţioase (rubine, safire, diamante), domină gusturile aristocraţilor din Europa medievală. În Anglia, în timpul ceremonialului de nuntă, mirele punea mai întâi inelul pe degetul arătător de la mâna stângă, apoi pe cel mijlociu şi abia apoi pe inelar, spunând: „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”.

În Italia renascentistă, argintul e cel mai folosit metal pentru confecţionarea inelelor, mai ales atunci când e vorba de inelele de logodnă. Bijuteriile era decorate cu un aliaj format din argint, cupru şi sulfură de plumb (niello). Frumuseţea venea din combinaţia metalului strălucitor cu negrul aliajului. În Anglia secolului al XVII-lea, ca şi în Franţa, în perioada de maximă înflorire a poeziei de dragoste, inelele de nuntă erau făcute din argint inscripţionat pe dinăuntru sau pe dinafară cu versuri care promiteau iubire eternă.

Mai apoi, aurul a început să fie privilegiat, dând naştere şi multor superstiţii în caz de neutilizare. Astfel, potrivit folclorului irlandez, o legătură sentimentală care nu era pecetluită cu un inel de aur era fie ilegală, fie aducea ghinion. O altă superstiţie care circula în epocă era aceea că inelul trebuia să fie de mărimea potrivită, altfel era de rău augur. Un inel prea strâns era semnul unei gelozii chinuitoare sau al infidelităţii; în cazul unuia prea larg, exista riscul unui partener neglijent.

Inelul Mariei: a fost sau n-a fost?

În secolul al IV-lea, Sfântul Augustin îi roagă pe preoţi să permită şi căsătoria fără inel, parte a ceremoniei religioase. În anul 860, Papa Nicolae I decide că mariajul trebuie precedat de o lungă perioadă de logodnă, care, la rândul ei, trebuia pecetluită cu un inel de aur ca sacrificiu financiar din partea mirelui. În ciuda ochiului vigilent al bisericii, au avut loc multe căsătorii de complezenţă, iar unele dintre ele aveau o semnificaţie pur politică, aşa cum era una dintre datoriile ceremoniale ale dogelui veneţian; acesta trebuia să celebreze logodna sa cu marea, aruncând un inel în Adriatica, de la bordul navei princiare, şi întărind astfel această legătură simbolică. Ceremonialul pare să evoce victoria pe care a avut-o în Dalmaţia dogele Piero II Orseolo, în anul 1000. Nuntă simbolică avea loc în Ziua Înălţării, la patruzeci de zile după Paşte.

Dacă biserica anglicană nu era îngrijorată de mărimea inelului sau de materialul din care era confecţionat, puritanii protestanţi contestau puternic obiceiul, considerându-l unul păgân. Cu atât mai mult cu cât circula o legendă catolică potrivit căreia Iosif şi Maria şi-ar fi întărit legătura printr-un inel din onyx sau ametist.Diferite biserici auropene au pretins că sunt în posesia acestui inel înzestrat cu puteri magice, pentru a-i atrage pe pelerini şi a-i determina să cheltuiască bani care intrau în vistieriile proprii.

Inelul cu diamant şi potenţiala rupere a unei logodne

În epoca modernă, popularitatea inelului de nuntă a rămas intactă, fiind legată de sexualitate şi de aşteptările de mariaj ale femeii. Până la Marea Criză, un bărbat care rupea o logodnă plătea scump pentru asta. Despăgubirile financiare includeau cheltuielile făcute cu pregătirea nunţii, plus daunele psihice cauzate, la care se adăuga o estimare privind pierderea altor partide. Despăgubirile creşteau exponenţial dacă femeia avea şi relaţii sexuale cu logodnicul – situaţie în care se aflau jumătate din femei între Primul şi Al Doilea Război Mondial. Începând cu 1935, această practică începe să fie limitată, dar costurile ruperii logodnei rămân mari, cu atât mai mult cu cât şansele de căsătorie ale unei femei care nu mai era virgină erau foarte reduse. În aceste condiţii, un inel cu diamante putea fi o asigurare financiară pentru orice reprezentantă a sexului frumos.

La polul opus: otrava din interiorul inelului

Nu toată lumea a privit inelul ca pe un simbol al fericirii eterne. Unii au văzut în el o metodă foarte practică de a scăpa de duşmani. Se spune că primul căruia i-a trecut prin cap să ascundă otravă în interiorul unui inel a fost chiar faimosul orator Demostene. Nu se ştie câţi rivali a îndepărtat astfel, dar metoda a fost preluată şi dusă la perfecţiune de familia Borgia, cunoscută în istorie pentru crimele sale, reale sau născocite. În cartea Crime celebre, semnată de Alexander Dumas, Cesare Borgia e descris ca purtând un inel cu două capete de lei, în ai căror dinţi se afla otrava. Când Cesare Borgia dădea mâna cu duşmanul, presa inelul în palma celuilalt. Ducele zâmbea apoi şi aştepta.

De la Prinţesa Diana la Kate Middleton, soţia lui William

Nicio bijuterie a anilor 1980 nu reprezintă, poate, mai bine o poveste de dragoste decât inelul Prinţesei Diana. Povestea ei a captivat definitiv inimile tuturor, iar preferinţa ei pentru o anume bijuterie a devenit visul oricărei viitoare mirese. Era februarie 1981, când Diana Spencer intra în lumina reflectoarelor după ce fusese cerută în căsătorie de Prinţul Charles. După anunţul oficial, cuplul a început pregătirile. Totul s-a desfăşurat ca într-o poveste: rochia din mătase, procesiunea regală, cascadele de flori şi, bineînţeles, preafrumoasa prinţesă. Dar atunci când prinţul a cerut-o pe Diana, el nu avea un inel pregătit, iar Dianei îi trebuia o bijuterie potrivită cu noul său statut de membru al familiei regale britanice. Toată lumea s-a gândit la o bijuterie scumpă, musai un diamant unicat de multe karate. Casa Garrard i-a prezentat câteva modele, dar Diana a ales un safir oval înconjurat de 14 diamante mici. Inelul său nu numai că nu era un unicat, dar făcea chiar parte din catalogul de bijuterii al casei regale; aceasta însemna că oricine avea 65.000 de lire sterline la acea vreme putea cumpăra un inel exact ca al ei. Alegerea Dianei a provocat surpriză şi îngrijorare în rândul casei regale, dar şi a publicului. Cu toate acestea, inelul cu pricina a devenit un simbol al angajamentului şi, la căsătoria prinţului William, fiul cel mare al Dianei, cu Kate Middleton, acesta a dăruit logodnicei sale inelul pe care îl purtase mama sa.

Fiecare lună cu piatra ei

În jurul pietrelor care ornează inelul s-a dezvoltat o întreagă istorie care le leagă de luna naşterii, oferind purtătorului noroc şi protecţie. Astfel, s-a considerat că luna ianuarie este reprezentată de granat, piatră a adevărului şi a încrederii, protectoare împotriva otrăvirii, cu puteri miraculoase în oprirea sângerării şi a infecţiilor. Ametistul e gema lunii februarie. Ea îi protejează pe soldaţi în luptă şi dă purtătorului curaj. Piatra lunii martie e acvamarinul, ocrotitoarea marinarilor. Urmează aprilie cu diamantul, simbolul puterii, al curajului şi invincibilităţii. Smaraldul e gema lunii mai. Protejează mintea şi sănătatea ochilor. Pelerinii o purtau pentru a se proteja de pericole în timpul călătoriilor lungi. Perlele sunt asociate cu luna iunie. Dau puterea de a iubi, bani, protecţie şi noroc. Iulie e luna rubinului. Culoarea e asociată sexului, pasiunii şi energiei. Piatra lunii august e olivina (piatră de culoare oliv). Aduce purtătorului noroc, pace şi succes. Safirul e piatra lunii septembrie. Include pacea şi iluminarea spirituală. Opalul reprezintă luna octombrie. Aduce frumuseţe şi statornicie. Topazul galben e asociat lunii noiembrie. În Evul Mediu se credea că poate vindeca bolile psihice şi preveni moartea. E semn de creativitate şi de echilibru. Topazul albastru reprezintă luna decembrie. Se consideră că atrage banii, succesul şi dragostea.

Din fir de iarbă sau din aur, simbolul inelului a rămas acelaşi pentru sufletele romantice: iubire, speranţă şi credinţă. Pentru ceilalţi, care şi-au parafat cu ele înţelegerile sau căsătoriile morganatice, inelele n-au însemnat nimic altceva decât bani şi putere.

Inelele astrologice

Credinţa că astrele influenţează destinul oamenilor era foarte populară, atât printre astrologii egipteni, cât şi printre cei greci şi romani. Potrivit acestora, corpurile cereşti puteau afecta apariţia, temperamentul, dispoziţia, caracterul, sănătatea şi norocul oamenilor. Aşa se face că inelele astrologice erau foarte întâlnite în perioadele cu pricina. Pentru a implora însă ajutorul zeităţilor planetare, era important ca inelul purtat pe deget să aibă piatra sau metalul potrivit fiecăreia dintre cele şapte planete. Inelul Soarelui avea diamante sau safire înglobate în aur, Luna – un cristal pe un inel de argint, Mercur – un magnet montat în argint, Venus – un ametist într-un inel de cupru, Marte – un smarald pe un cerc de fier, Jupiter – o piatră semipreţioasă (cornalină) pe un inel de cositor şi Saturn – un turcoaz turnat în plumb.

În 1477, arhiducele Maximilian al Austriei îi dăruieşte logodnicei sale, Maria de Burgundia, un somptuos inel cu diamante lansând o modă care avea să facă apocă printre aristocraţi.

Top 5 cele mai sângeroase femei din Evul Mediu
Frumoase, bogate, puternice sau pur şi simplu malefice. Iată un top a celor mai crude femei din istoria Evului Mediu.



5. Lucretzia Borgia (18 Aprilie 1480-24 iunie 1519): Lucretzia face parte din una dintre cele mai controversate familii din istorie. Familia Borgia este renumită pentru înşelăciuni, asasinări, corupţie, perversiuni sexuale şi nu numai. Despre Lucretzia se stie că a avut 3 mariaje care au avut ca scop servirea intereselor familiei. Lucretzia a avea o influenţă foarte mare printre oamenii bisericii. Există şi un tablou celebru la Tate Britain ce o înfăţişează pe Lucretzia pe scaunul papal în locul tatălui ei papa Alexandru VI. Se mai ştie despre Lucretzia că purta mereu un inel cu otravă pe care îl folosea frecvent pentru a otrăvi băuturi.



4. Catherina de Medicis (13 aprilie 1519- 5 ianuarie 1589): Chaterina provine dintr-o familie de nobili italieni. Aceasta ajunge regina Franţei prin căsătoria ei cu regele Franţei Henry al II-lea. Deşi nu deţine mare putere în timpul vieţii soţului ei, reuşeşte să ia frâiele ţării ca regentă a fiilor săi Charles IX şi Henry III. Catherina este cunoscută pentru felul în care reuşea să-şi atingă scopurile, trăindu-şi viaţa după principiile Machiavellice. Lupta ei împotriva protestanţilor, a hughentoţilor, îşi atinge punctul culminant în Masacrul din Ziua Sf. Bartolomeu când regele Charles IX dă ordinul: Omorâţi-i pe toţi! Masacrul din Ziua Sf. Bartolomeu a fost mai curând o luna ( 23 august- 29 septembrie) în care hughenoţii au fost ucişi in masă până când Navarre se converteşte la catolicism. Catherina este învinuită si de moartea Jeannei d Albret, regina Navarrei.



1. Elisabeta de Bathory (7 august 1560- 21 august 1614): Elisabeta a fost o contesa unguroaică, supranumită contesa Dracula. Acesta împreună cu alte 4 femei au torturat prin muşcare, înţepare, tăiere, bătaie, ardere si ucis aproximativ 300 de fete şi femei tinere. Victimile proveneau din familii sărace cărora li se promitea un trai mai bun la castelul Čachtice unde locuia Elisabeta. Există si un zvon conform căruia contesa obişnuia să facă baie în sângele victimilor ei deoarece credea ca aşa pielea ei va rămane tânără mai mult timp.

Reabilitarea lui Cesare Borgia
http://www.adevarulonline.ro/articole/reabilitarea-lui-cesare-borgia/300422

La 500 de ani după ce a fost ucis în bătălie, rămăşiţele lui Cesare Borgia, care l-a inspirat pe Machiavelli pentru celebra sa lucrare "Principele", vor fi mutate într-o biserică spaniolă. Pentru că s-a interzis înhumarea sa în pământ sfânt de către cardinalii îngroziţi de păcatele sale, Borgia se află în prezent îngropat la Viana, în nordul Spaniei. Cesare Borgia a fost fiul nelegitim al Papei Alexandru al VI-lea şi a fost făcut cardinal de către tatăl său la vârsta de 17 ani. La 25 de ani devenise deja criminal, iar la 27 cucerise o bună parte din Italia. A murit la Viana, în 1507, la 31 de ani, când a încercat să atace castelul oraşului pentru a-l răsturna pe contele de Lerin. Iniţial a fost îngropat sub altarul bisericii Santa Maria, dar a fost exhumat în 1527, când episcopul de Calahorra şi-a exprimat nemulţumirea că un aşa păcătos era îngropat în pământul unei biserici.

Cesare Borgia - Principele ocolit de noroc
Doar la auzul numelui Borgia, pe cei mai multi dintre noi gandul ii poarta la renumele macabru al acestei familii, identificata inca din Evul Mediu cu venalitatea, coruptia, crima si desfraul. Dar familia Borgia nu a fost doar un cuib de vipere, asa cum incearca sa ne-o prezinte unii autori. Astazi, istoricii care privesc istoria fara ura si partinire sunt de acord sa constate ca membrii familiei Borgia au jucat un rol important in climatul politic al epocii, fiind poate primii care au subliniat necesitatea unificarii Italiei. Si totusi, dusmania pe care aveau sa si-o atraga, din partea celorlalti seniori italieni, va duce la identificarea lor, in cronicile vremii, cu imaginea Raului in stare pura.


Citeste mai departe...

Rodrigo Borgia, Vicarul lui Cristos





Dupa funeraliile lui Inocentiu al VIII-lea, 23 de cardinali au intrat in conclav in Capela Sixtina din Sfantul Petru, la 6 august 1492; prin scrutinul din noaptea de 10 spre 11 august, a fost ales cardinalul Rodrigo Borgia, dar asupra alegerii sale planeaza banuiala de simonie. Rogrigo Borgia s-a nascut la 1 ianuarie 1431, la Játiva, acelasi oras in care s-a nascut si papa Calixt al III-lea, care il numise cardinal la doar 25 de ani pe larg [...]

Lucrezia Borgia, femeia fatala si letala a Renasterii
De inaltime medie, cu parul blond, atarnand greu pana la genunchi, cu ochi gri, care aveau cand priviri languroase, cand feroce, Lucrezia este unul dintre cele mai controversate personaje ale Renasterii.
A fost victima sau acolita a fratelui ei, Cesare, si a tatalui lor, Papa Alexandru al VI-lea, doi asasini carora nimeni nu le-a stat in cale? Se spune ca familia Borgia detinea o otrava speciala, cantarella, un derivat al arsenicului, care nu ucidea pe loc. Papa Alexandru al VI-lea a folosit-o din “belsug” pe cardinalii carora ulterior le-a confiscat posesiunile, de aceea otrava a fost “botezata” ironic “licoarea succesiunii”. Se spune ca Lucrezia ar fi avut un inel cu piatra, cu un lacas pentru otrava, din care picura in cupele persoanelor “non grata” la banchetele organizate de Cesare si de tatal lor.
Fiica metresei unui cardinal
Lucrezia s-a nascut la 18 aprilie 1480, fiica a lui Rodrigo Borgia – nascut in Valencia, Spania, cu numele Roderic de Borja i Borja, care va deveni, in 1492, Papa Alexandru al VI-lea – si al contesei Vannozza dei Cattanei. Aceasta fusese casatorita de trei ori, fusese metresa cardinalului Giulio della Rovere, viitorul Papa Iulius al II-lea, iar din 1470, a inceput legatura sa cu Cardinalul Rodrigo, caruia i-a nascut patru copii, Giovanni (1474), Cesare (1475), Lucrezia (1480) si Gioffre (1482). Vannoza a fost inlocuita cu Giulia Farnese „La Bella”, socotita cea mai frumoasa femeie din epoca sa. Lucrezia, in compania Giuliei, a invatat arta curtezanelor.
Mama „copilului Romei”
La 13 ani, cand abia se intrezarea femeia, a fost casatorita cu Giovanni Sforza, atunci in varsta de 26 de ani – si el un fiu nelegitim al Lordului de Pesaro si Gradara. Conform Papei, casatoria nu s-ar fi consumat niciodata. Cat timp a durat divortul, Lucrezia s-a retras la o manastire in apropierea Romei. I s-a scos un certificat ca este virgina, desi era insarcinata, dar nu cu Giovanni. De vina era un tanar curier, Perotto, care ducea corespondenta dintre tata si fiica. Trupul acestuia a fost descoperit in Tibru. Copilul nascut in secret de Lucrezia in 1498 a fost prezentat trei ani mai tarziu de catre Papa, care a dat o bula, numindu-l „infanti Romano” („copilul Romei”). Intr-o a doua bula papala, il recunostea ca fiind chiar al lui! Totul ca micutul Giovanni sa fie numit mostenitorul ducatului de Nepi, fara sa ajunga vreodata sa-l stapaneasca.
La carma Vaticanului
„Virgina” Lucrezia a tinut copilul in preajma ei o vreme, ca frate vitreg, dupa care a urmat calea impusa de ilustrul ei tata. A fost casatorita cu Printul de Aragon, Alfonso – fiul regelui Neapolelui cu o metresa – in varsta de 17 ani. Cand familia Borgia a dorit o alta alianta, Alfonso a fost atacat la Roma, fiind lasat mai mult mort decat viu. Dus in apartamentul Lucreziei de la Vatican, era cat pe-aci sa-si revina, cand a primit vizita cumnatului Cesare. In „bratele” caruia a murit! Federigo, regele Neapolelui, a pornit cu oaste impotriva Papei, pe care il considera vinovat de uciderea fiului sau Alfonso. A pierdut nu numai batalia, ci si posesiunile. Dorind sa inspecteze noile achizitii, Papa Alexandru al VI-lea a lasat-o pe Lucrezia la carma Vaticanului. Avea 21 de ani si o Curia formata din cardinali resemnati in fata exceselor Papei.
Ultimul sot
Ultimul „ursit” de catre Papa a fost mostenitorul ducatului Ferrarra, Alfonso d’Este. Lucrezia a fost o sotie respectata si o mama desavarsita pentru cei cinci copii pe care i-a avut cu Alfonso. A murit la 24 iunie 1519, la zece zile dupa ce a nascut cel de-al saselea copil, care a trait doar cateva ore. Avea doar 38 de ani.

CEZAR  BORGIA-
Aut Cezar, aut nihil - Sau Cezar, sau nimic.
=====
RODRIGO
LUCREZIA