Bodnaras[V=]

Stefan Gusa s-a aflat în apropierea unuia din cei mai importanti si mai influenti oameni politici ai României comuniste: Emil Bodnaras, pe atunci ministru al fortelor armate. I-a fost sofer de serviciu si l-a însotit, deopotriva, la deplasari oficiale si la chiolhanuri trase cu tovarasii, prin statiuni si prin cabane de partid. A fost martor la multe din deciziile prin care generalul Bodnaras hotara, împreuna cu tovarasii, soarta tarii. A fost martor si la nebuniile pe care acelasi general, ditamai ministrul, le facea dupa betiile pe care le tragea frecvent. Astazi, Stefan Gusa îsi aminteste cu limpezime totul.

În toamna anului 1950, Gusa, originar din Bârjoveni, s-a prezentat la Roman, pentru încorporare. „M-au întrebat: tovarase, esti corespunzator fizic, dar ai origine sanatoasa? Am zis ca da, fiindca nici mama si nici tata n-au fost bolnavi. Au zâmbit si mi-au spus: Bine, atunci te trimitem la regimentul de garda, la Bucuresti“, povesteste Stefan Gusa. Pe 15 noiembrie, a ajuns în Capitala. L-au îmbracat în uniforma miltara si l-au întrebat din start: &





bdquo;Baiete, esti membru al partidului?“ „Nu“, a raspuns el. I s-a spus: „Bun, atunci o sa te facem, ca altfel nu se poate ca ostas în garda“. Erau vremuri tulburi si, de doua ori, a fost cât pe ce sa fie trimis în misiune speciala, cu arma în mâna, împotriva unor tarani care se revoltasera dupa ce li s-au luat pamânturile la colectiv. În septembrie 1951, ministrul Bodnaras a venit în fata soldatilor aliniati si a cerut doi oameni de nadejde, care sa se priceapa la bucatarie si la condus masina. Stefan Gusa îsi aminteste: „Când am auzit de volan, am ridicat mâna imediat. Pe atunci nu prea ploua cu soferi si nici cu masini, erau cam rare treburile astea, iar eu lucrasem, pâna sa ma ia în armata, într-un atelier mecanic din Roman. Ma pricepeam la motoare si mai pusesem mâna si pe volan. Când i-am spus generalului Bodnaras ca sunt moldovean, pe loc m-a ales. S-a bucurat, fiindca si el era din Suceava, chiar daca, asa cum am aflat mai târziu, taica-sau fusese ucrainean si maica-sa nemtoaica“.

Bodnaras tragea la masea de te speriai»
Asa a ajuns soldatul Gusa în preajma ministrului Emil Bodnaras, ca sofer de serviciu. A facut ucenicie timp de trei luni, cu celalalt sofer, care trebuia sa se libereze. Pe urma, i s-a dat permis de conducere în regula si, la începutul lui ianuarie 1952, a luat în primire masina - un GAZ rusesc, pe care trebuia sa-l spele de trei ori pe zi, sa arate bec. Foarte repede, a câstigat deplina încredere a sefului sau, care-i spunea: „Mai moldovene, esti baiat dezghetat si de treaba, dar ceea ce vezi si auzi pe-aici, sa duci cu tine în mormânt, ca-s secrete de stat“. Soferul Gusa avea sa afle foarte curând ca, printre marile „secrete de stat“ pe care trebuia sa le pastreze cu strasnicie, se numarau si pasiunile lui Bodnaras pentru alcool si pentru un sport cu totul neobisnuit: schiatul la pielea goala. „Multi dintre sefii comunisti de atunci erau inculti, gemea prostia-n ei, însa Emil Bodnaras era om destept. Era scolit, fusese sef de promotie si avea militaria în sânge. Numai ca le tragea la masea de te speriai. Am auzit ca multi dintre cei mari, printre care chiar Gheorghiu Dej, erau nemultumiti si îl criticau din cauza asta. Odata, era prin februarie, am mers cu el la Busteni. Am stat o saptamâna acolo. Erau mai multi tovarasi de la partid, iar seara trageau toti niste betii de cadeau pe sub mese. De câteva ori, i-am auzit cum puneau tara la cale, hotarând care oras sa fie industrializat si vociferând împotriva taranilor care înca se opuneau colectivizarii. Bodnaras striga mai tare ca toti: Bag armata-n ei si-i trimit la Canal, în p...da mamii lor! Într-o zi, pe la prânz, m-a chemat la el si mi-a zis sa pornesc masina, ca mergem la schi. Am mers pe un tapsan, între doua paduri de brazi, iar Bodnaras s-a dezbracat complet, în pielea goala, fara nici o rusine. Si-a pus numai bocancii si schiurile, a legat o funie în spatele masinii, s-a prins cu mâinile de celalalt capat si m-a pus sa-l trag, cu viteza întâia. L-am tot tras, cam o jumatate de ora, prin zapada. Apoi, si-a pus haina de blana pe omat si s-a întins pe ea ca la plaja, de parca ar fi fost caldurile lui Cuptor. Se întorcea când pe-o parte, când pe cealalta si, din când în când, mai lua câte-o gura de vodca. Mi-a zis ca e bine pentru sanatate si ca a luat obiceiul asta de la rusi, care tocmai de aia sunt zdraveni si caliti. Treaba cu schiatul la pielea goala s-a mai repetat de trei ori cât am stat la Busteni“, îsi aminteste Stefan Gusa.

Ceausescu mi s-a parut cam prostanac»
Fostul sofer al lui Bodnaras a mai asistat la accidentarea mortala a unui copil din Prahova, urmata de mituirea parintilor acestuia si de musamalizarea cazului. Batrânul Gusa povesteste cum s-a petrecut totul, iar sprâncenele i se încrunta a revolta si cutremurare: „Prin iunie ‘52 am mers cu Bodnaras în vizita, la închisoarea Doftana. A mers si sotia lui, care era o femeie frumoasa si foc de desteapta - din câte stiam, era de meserie cadru didactic. De fapt, erau vreo sase masini si mai multi tovarasi mari ai partidului. Atunci l-am vazut pentru prima oara, mai de aproape, pe Nicolae Ceausescu. Mi s-a parut cam prostanac si, la vremea aceea, nici prin minte nu mi-ar fi dat ca o sa ajunga presedinte al tarii. La Doftana, tovarasii au vizitat închisoarea si dupa aia s-au pus pe mâncat, pe baut si pe depanat amintiri. Bodnaras si Ceausescu au început sa-si aduca aminte de vremea când au fost colegi de celula, la închisoare.“

Pretul mortii unui copil a fost de patru porci
„La plecare, Bodnaras a vrut neaparat sa se puna el la volan. Era beat, dar m-am asezat pe bancheta din spate si n-am îndraznit sa spun nici un cuvintel. Dupa câtiva kilometri, s-a întâmplat nenorocirea. Eram prin Telega. Bodnaras gonea prin localitate ca pe târla si nu a observat un copil de vreo patru-cinci ani, care se juca pe marginea drumului. L-a spulberat si l-a ucis pe loc. Adevarul este ca si Bodnaras s-a speriat. A luat imediat legatura cu parintii copilului si le-a dat niste bani, nu stiu câti, dar stiu ca le-a spus: Uite, cu banii astia va luati patru porci zdraveni si va hraniti toata familia, dar sa va tineti gura, ca sa nu fie pe urma necazuri. Ce puteau sa faca oamenii? Au acceptat, fiindca ei erau tarani amarâti, iar Bodnaras era ditamai generalul si ministrul. Pe urma, am aflat ca Bodnaras a platit si cheltuielile de înmormântare, dar la ce folos? Copilul ala a murit nevinovat, iar fapta a fost îngropata cu totul de mai-marii de atunci“.