Yamamoto[v=]

Isoroku Yamamoto, Nelsonul forţelor navale japoneze



Atacul japonez de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1940 a determinat intrarea Statelor Unite ale Americii în cel de-al doilea război mondial, la finele acestei conflagraţii dobândind statutul de putere mondială . În spatele atacului a stat una dintre personalităţile remarcabile ale lumii militare japoneze, comandantul Isoroku Yamamoto (1884-1943).

Supranumit şi “Nelsonul forţelor navale japoneze”, Yamamoto Isoroku, purtând iniţial numele de Takano Isoroku, s-a născut la 4 aprilie 1884, fiind cel de-al şaselea copil al dascălului Takano Teikichi. Acesta aparţinea clanului războinic, cu o îndelungată existenţă, Echigo, care se opusese procesului de unificare a Japoniei din perioada împăratului Meiji. Tatăl său îl numise Isoroku (însemnând 56 în japoneză) pentru că aceasta era vârsta pe care o avea la momentul naşterii lui.

La vârsta de 16 ani, Isoroku s-a înrolat în Academia Navală de la Etajima, de pe coasta oraşului Hiroshima. A absolvit în anul 1904, fiind al şaptelea din clasa sa. A participat la confruntarea cu flota baltică a Rusiei, fiind apoi detaşat pe crucişătorul Nishin, făcând parte din convoiului amiraluilui Togo Heihachiro, Mikasa. Isoroku a avut astfel ocazia de a urmări tacticile unuia dintre cei mai importanţi amirali ai lumii, de la acesta învăţând un lucru fundamental, importanţa în luptă a elementului surpriză.

În luna decembrie a anului 1936, Yamamoto a fost desemnat ministru inferior al forţelor navale japoneze, devenind astfel membru al elitei ce includea factorii de decizie la nivel politic. Deşi a acceptat postul, a păstrat rezerve în raport cu domeniul politic. În perioada în care a deţinut această funcţie a promovat dezvoltarea forţelor aeriene, opunându-se fără succes însă construcţiei de noi nave de luptă, susţinând faptul că puteau fi scufundate de avioane torpilă.Yamamoto a citat un vechi proverb japonez care spunea că şi cel mai fioros şarpe poate fi răpus de o armată de furnici, considerând navele de luptă o chestiune de credinţă populară, care nu corespunde realităţilor războiului modern.

De asemenea, în perioada în care a deţinut funcţia de ministru inferior s-a opus dorinţelor armatei de a încheia o alianţă cu Germania, temându-se de faptul că o astfel de înţelegere ar putea conduce la un eventual război cu Statele Unite şi Marea Britanie, cele două puteri navale de anvergură mondială, sau cu Uniunea Sovietică. Yamamoto a subliniat faptul că forţele navale imperiale şi întreaga economie a Japoniei depindeau de importurile de materie primă din Statele Unite. În anul 1937 acesta s-a opus invaziei japoneze din China, în acelaşi an, în luna decembrie, ca urmare a bombardării de către avioanele japoneze a unei nave de luptă americană, soldată cu moartea a patru persoane şi rănirea câtorva zeci, Yamamoto prezentând personal scuze ambasadorului american, Joseph C. Grew.

Aceste luări de poziţie asumate în mod public de către Yamamoto îl vor transforma într-o figură antipatică, acesta devenind ţinta atacurilor extremiste. În luna august a anului 1939, cu două zile înainte ca armata germană să invadeze Polonia, Yamamoto a fost desemnat comandantul suprem al flotei mixte. Deţinând funcţia de amiral, acesta a devenit şeful operaţional al întregii marine nipone. Era cea mai înaltă distincţie care se putea acorda în cadrul ierarhiei militare navale.

Când în luna septembrie a anului 1940, Japonia a aderat la Pactul Tripartit alături de Germania şi Italia, Yamamoto l-a avertizat pe prim-ministrul Konoye Fumimaro asupra unui posibil război cu Statele Unite. În toamna aceluiaşi an acesta a descris natura noului război în felul următor: “Din punctul meu de vedere, viitoarele operaţiuni navale vor avea ca scop capturarea unei insule, apoi construirea unei baze aeriene în cel mai scurt timp, mobilizarea unităţilor aeriene şi folosirea lor pentru a câştiga control asupra zonei proxime de ocean”. Acesta încheia descrierea punându-şi întrebarea dacă Japonia avea capacitatea industrială de a purta un astfel de război.

În perioada manevrelor executate de flota japoneză în primăvara anului 1940, Yamamoto s-a gândit la posibilitatea unui atac asupra flotei americane staţionate la Pearl Harbour, în Hawaii. Acesta i-a prezentat planul şefului Statului Major al flotei mixte, Fukudome Shigeru, considerând că în eventualitatea unui război împotriva Statelor Unite ale Americii singura şansă a Japoniei de a evita un conflict simultan cu cele două puteri navale mondiale, cea americană şi britanică, era distrugerea flotei americane de la Pearl Harbour.

La 25 iulie 1941, Franklin D. Roosevelt a dispus sistarea fondurilor pentru Japonia ca represalii pentru ocuparea acesteia a sudului Indochinei. Astfel, Japonia pierdea cel mai important furnizor de petrol, fiind nevoită să îşi impună dominaţia asupra Indiilor de Est olandeze bogate în petrol, riscând astfel declanşarea unui război cu America şi Marea Britanie.

Yamamoto a considerat că în cazul în care războiul împotriva Statelor Unite nu putea fi evitat, Japonia ar trebui să renunţe la planurile tradiţionale bazate pe ideea aşteptării flotei de război americane şi prinderea acesteia într-o ambuscadă în apropierea Japoniei. Acesta propunea ca în locul permiterii unei consolidări a forţelor americane, să se opteze pentru un atac preemptiv, distrugând flota Statelor Unite pe propriul teritoriu. Această ofensivă putea schimba balanţa strategică în favoarea Japoniei, putea proteja flancul de sud al sud-estului Asiei, putând conduce chiar la începutul negocierilor de pace.

Planul lui Yamamoto a antrenat un atac aerian masiv, implicând toate cele şase nave purtătoare ale Flotei Aeriene I, fiind necesar ca acestea să se apropie la 200 de mile de Hawaii fără a fi descoperite. Conform biografului John Dean Potter, planul i-a aparţinut în totalitate lui Yamamoto, acesta supraveghind cele mai mici detalii, oferindu-se să conducă operaţiunea personal şi ameninţând cu demisia în cazul în care nu primea aprobarea forurilor superioare.

În luna octombrie a anului 1941, Osami Nagano, şeful Statului Major al Forţelor Navale Imperiale Japoneze, şi-a dat acordul cu reticenţă asupra planurilor gândite de Yamamoto. La 1 decembrie, cel mai înalt for de decizie nipon, a hotărât să declarare război Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii şi Olandei. Împăratul Hirohito personal i-a înmânat ordinul lui Yamamoto, acesta transmiţând ordinul de atac codat, “Escaladaţi Muntele Niitaka”, o referinţă la un pisc din Formosa care era cel mai înalt punct din imperiul nipon.

Pe data de 7 decembrie, a avut loc faimosul atac al lui Yamamotu asupra bazei militare americane de la Pearl Harbour, cea mai mare operaţiune pe care lumea o cunoscuse până la acel moment. Dintr-o singură lovitură, 353 de avioane lansate de pe şase vase purtătoare au distrus flota din Pacific a Statelor Unite. Bilanţul a fost unul catastrofal: 18 vase şi aproape 200 de avioane au fost scufundate sau distruse, 2 335 de militari şi 68 de civili pierzându-şi viaţa. Comandantul Genda Minoru a recomandat un al doilea atac, dorind să lovească două vase purtătoare de avioane şi rezervoarele care nu fuseseră distruse de la Oahu, însă amiralul Nagumo Chuichi a refuzat. Acesta a considerat că un al doilea atac ar însemna forţarea propriului noroc, argumentând că vasele purtătoare de avioane erau solicitate în ofensiva de amploare care se pregătea în sud-estul Asiei. Nagumo era specialiazat în vase torpilă, lipsindu-i imaginaţia pentru a gândi o astfel de operaţiune, primind comanda datorită prestigiului şi experienţei.

Deşi o parte a înalţilor demnitari din cadrul forţelor armate au considerat oportună înlăturarea lui Nagumo pentru a putea lansa un al doilea atac, Yamamoto s-a opus, temându-se ca acesta să nu fie ofensat, şi să comită hara-kiri. Din cauza unor asemenea reţineri, amiralul american Edwin T. Layton observa că Pearl Harbour fusese un dezastru, însă era departe de a fi lovitura fatală, care anihileze forţele navale americane.

În luna aprilie a anului 1943, serviciul de spionaj american a interceptat rapoartele care detaliau traseul urmat de Yamamoto. Optsprezece avioane americane au fost mobilizate pentru prima încercare din istorie de a prinde în ambuscadă un comandant în aer. La 18 aprilie, Isoroku Yamamoto a fost ucis în avionul care îl transporta, în apropiere de Kahili, în sudul insulei Bougainville. Pe 5 iunie, memoria amiralului a fost onorată la Tokyo printr-o ceremonie de stat, tribut care îi mai fusese adus doar amiralului Togo, în aceeaşi zi a anului 1934.

Isoroku