Ataturk[v=]

http://cultural.bzi.ro/contextul-istoric-al-tratatului-de-la-lausanne-17390

http://istoriesicultura.ro/mustafa-kemal-ataturk.html

http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013102992741/In-lume/Turcia-90-de-ani-de-la-fondarea-statului-laic-al-lui-Ataturk.html

Viaţa lui Mustafa Kemal Ataturk

Barbatul fatal Banderas il joaca pe turcul Ataturk

In viitorul sau film, Barbatul fatal Banderas il joaca pe turcul Ataturk
Noul sex simbol al cinematografiei mondiale, actorul american de origine spaniola Antonio Banderas, a acceptat, de curind, sa interpreteze rolul lui Kemal Ataturk. Producatorul acestui film este nimeni altul decit Tarquin Olivier, fiul regretatului actor si regizor Laurence Olivier. Scenariul are la baza cartea istoricului englez Lord Kinross, scrisa in anul 1964, in care este redata cu lux de amanunte viata lui Kemal Ataturk, intemeietorul statului modern turc. Obisnuiti sa-l vedem in roluri de barbat fatal cu pistolul la briu, Antonio Banderas, sotul actritei Melanie Griffith, va interpreta, de data aceasta, un rol complex, punindu-i la incercare toate calitatile sale actoricesti
http://www.evz.ro/article.php?artid=8743

Ataturk - parintele aspru, dar iubitor, al turcilor

Veniti cu secole in urma din centrul Asiei, turcii selgiucizi au reprezentat, alaturi de arabi, una dintre cele mai mari amenintari la adresa Europei, in perioada medievala. Condusi de sultani vrednici, turcii au reusit, in doar cateva decenii, sa cucereasca aproape intreaga Peninsula Balcanica, singurele state care le-au rezistat fiind principatele romane. Perioadei de maxima expansiune din timpul lui Soliman Magnificul, cand Imperiul Otoman se intindea pe trei continente – Europa, Asia si Africa – ii urmeaza un lent dar inexorabil regres, astfel incat, incepand cu secolul XIX, acest imperiu este numit, de catre diplomatii marilor puteri, „omul bolnav al Europei”. Personalitatea care avea sa insanatoseasca acest „om bolnav” va fi Mustafa Kemal Ataturk, adevaratul fauritor al Turciei moderne.
„Alesul” iubitor de perfectiune
Numele pe care l-a primit la nastere acest corifeu al modernizarii tarii sale a fost prevestitor – Mustafa inseamna, in limba turca, „Alesul”. In timpul studiilor la scoala gimnaziala, gratie inteligentei si ravnei sale, micul Mustafa va mai primi un nume, la fel de sugestiv – Kemal – insemnand „Perfectiune”. Dar fara indoiala ca el va ramane cunoscut pentru totdeauna omenirii ca „Ataturk”, parintele turcilor.
Nascut la Selanik (actualul Thessaloniki, Grecia), ca fiu al unui modest functionar, Ali Riza Efendi, Mustafa va ramane orfan de tata la doar 7 ani, fiind crescut de mama lui, Zubeyde Hanim. La 12 ani, Mustafa este admis la scoala militara din Selanik si de aici va fi primit, in 1895, la Academia Militara din Manastir. Va fi numit locotenent in 1905 si detasat la Damasc, in cadrul Armatei a V-a turca.
Indignat de starea de lucruri din cadrul imperiului, dornic sa o schimbe, el se va alatura unei miscari secrete a tinerilor ofiteri (Vatan ve Hurriyet – Patrie si libertate) si va deveni un critic activ al regimului. In 1907, revine, avansat capitan, la Manastir si aici va fi cooptat in conducerea miscarii „Junii Turci”. Aceasta organizatie, mult mai influenta, il va detrona in 1908 pe sultanul Abdul-Hamid II si Mustafa Kemal va deveni o figura-cheie in armata noului regim.
Detasat in Franta, pentru un schimb de experienta, in 1910, el se va pune la curent cu mijloacele razboiului modern, pe care le va folosi ulterior cu succes. In 1911, participa la apararea provinciei Trablusgarp (pe actualul teritoriu al Libiei), impotriva agresiunii italiene. Dupa ce respinge asaltul asupra Tobrukului, obtinand o stralucita victorie, este numit comandat suprem al armatei din Africa, pe 6 martie 1912. Izbucnirea primului razboi balcanic necesita rechemarea lui la Istanbul. Mustafa Kemal va lupta impotriva bulgarilor, la Gallipoli si Bolayir, iar in timpul celui de-al doilea razboi balcanic va avea un rol crucial in recucerirea orasului Edirne.
Dar carisma sa, dragostea de care se bucura din partea soldatilor, vor determina autoritatile de la Istanbul, ce se temeau de o lovitura de stat din partea lui, sa-i retraga comanda, incredintandu-i postul de atasat militar la Sofia si, pentru a nu da nastere la discutii, promovandu-l la rangul de locotenent-colonel.
Un Napoleon al turcilor
Mustafa Kemal nu va ramane multa vreme aici, caci declansarea primului razboi mondial i-a determinat pe conducatorii statului turc sa apeleze din nou la sabia sa. Fara indoiala ca, daca n-ar fi fost geniul lui Kemal, ofensiva aliata de la Gallipoli ar fi fost incununata de succes. Comandantul turc a obtinut in primul rand o victorie de moral, imbarbatandu-si soldatii si laudandu-le daruirea si vitejia. Atacati din toate partile de catre forte aliate net superioare, turcii, sub conducerea lui Kemal, au rezistat eroic.
„Nu va ordon sa atacati, va ordon sa muriti! Si pana vom muri cu totii aici, vom tine pe loc dusmanul, pana ce fratii nostri ne vor veni in ajutor si ne vor lua locul in transee”, spunea eroicul comandant, numit curand, pentru vitejia sa, colonel. Dupa ce s-a umplut de glorie la Gallipoli, Mustafa Kemal a fost trimis pe frontul din Caucaz, sa lupte contra rusilor, fiind promovat la gradul de brigadier general. Aici, situatia era grava: armenii, aliati cu rusii, erau intr-o permanenta ofensiva si inaintarea lor a generat un exod masiv al kurzilor din regiune, a caror animozitate fata de armeni era cunoscuta.
Kemal a trebuit mai intai sa opreasca acest exod si apoi sa intareasca moralul trupelor turcesti, ce pana atunci cunoscusera doar infrangeri. Cel supranumit „perfectiune” isi va arata aici intreaga masura a priceperii sale militare: la doar cinci zile de la sosire, el va captura orasele strategice Bitlis si Mus, dand peste cap ofensiva rusilor. Sfarsitul primului razboi mondial il va surprinde in Siria, unde va opri ofensiva britanica la sud de Alep. Aici ii va parveni vestea capitularii Imperiului Otoman, pe 30 octombrie 1918.
Armistitiul semnat la Mudros va consfinti destramarea Imperiului Otoman si crearea statelor arabe Siria, Irak, Kuweit, Palestina, Iordania si Liban. In conditiile in care o mare parte a Turciei – aproape intreaga Anatolie – a fost ocupata de trupele aliate, britanice, franceze, grecesti si italiene, intregul popor turc s-a grupat in jurul lui Mustafa Kemal. Prin circulara emisa in iunie 1919, acesta declara autoritatile de la Istanbul ilegitime si ridica steagul luptei pentru independenta Turciei. Stabilind sediul Adunarii Nationale, al carui presedinte fusese ales, la Ankara, Kemal a inceput un razboi inegal, pe trei fronturi, contra francezilor, grecilor si armenilor, obtinand in final o stralucita victorie.
Prin vorba buna si prin bici
Pe 29 octombrie 1923 se proclama Republica Turcia, corifeul acestui act fiind Mustafa Kemal. Dar aparitia doctrinelor comuniste si fasciste reprezenta un pericol pentru noul stat si de aceea le-a respins pe amandoua, pledand pentru o democratie de tip occidental, in care Parlamentul sa fie organul reprezentativ, dar si puterile presedintelui sa fie vaste. In opinia sa, statul turc nu putea fi puternic pana nu reusea sa devina independent din punct de vedere economic, civic si religios, domenii in liberalizarea carora Mustafa Kemal s-a implicat activ, prin vorba buna dar si prin bici. Autoritarismul luminat instaurat de Kemal, in al carui sistem politic nu exista la inceput decat un singur partid – Partidul Republican al Poporului – era insa necesar, intr-o Turcie atacata din toate partile de dusmani.
Abia din 1925, Kazim Karabekir va primi permisiunea de a infiinta Partidul Republican Progresist, inaugurand sistemul pluripartinic, care a trebuit insa sa faca fata la numeroase vicisitudini pana la a se impamanteni. Carisma deosebita a lui Mustafa Kemal a dus la reusita reformelor sale, care au schimbat, in cateva decenii, traditii existente de secole. Desi criticat de unii, ce considerau „prea rapida” tranzitia, desi numit „dictator”, conducatorul turc si-a pus amprenta asupra evolutiei tarii sale, de la imperiul desuet, la un stat modern, unde institutiile democratice au triumfat.
Kemal s-a implicat in renuntarea la multe dintre dogmele religioase, pe care le considera retrograde, a militat pentru un rol mai activ al femeilor in societate, a impus folosirea alfabetului latin, pledand pentru combaterea analfabetismului. Ca odinioara Petru cel Mare, care a interzis mujicilor sa poarte barba, el a interzis portul valului si al fesului, simboluri ale feudalismului. Viata agitata, noptile nedormite si, spun gurile rele, patima pentru alcool si tutun, au agravat sanatatea si asa subreda a lui Mustafa Kemal.
Consultat de cei mai renumiti medici din Istanbul, el a fost diagnosticat cu ciroza hepatica si si-a petrecut ultimele zile de viata in palatul Dolmabahce, unde si-a scris si testamentul si unde va muri, pe 10 noiembrie 1938, la doar 57 de ani. La vestea mortii sale, zeci de milioane de turci si-au plecat fruntile si l-au plans sincer pe acest parinte al lor, aspru dar drept, ce le lasase o mostenire de nepretuit...

Ankara – orasului lui Ataturk

Multi dintre noi identifica Turcia cu Istanbulul si minaretele sale. Altii vorbesc despre minunile de pe tarmurile marilor care o scalda si mai putini se gandesc la capitala tarii, Ankara, la fel de incarcata de istorie si traditii. Aceasta a fost ridicata in campia cu acelasi nume din Anatolia Centrala. Initial se numea Ankura, ceea ce insemna in limba hitita „Templul Binecuvantatei Zeite Mama”. Treptat acest nume s-a transformat in Ankyra, apoi Angora si in cele din urma Ankara. Sapaturile arheologice au descoperit aici urme de viata ducand pana in preistorie, dar orasul propriu-zis a fost intemeiat de frigieni in secolul al VIII-lea i. Hr. Stapanit de persani si de altii in anul 25 i.Hr. devine capitala provinciei romane Galata.

Mustafa Kemal Atatürk, marea legendă a Turciei

Mustafa Kemal Atatürk, fiu al lui Ali Rýza şi Zübeyde Hanim, s-a născut la 12 martie 1881, când a primit numele Mustafa şi la care de-a lungul vieţii a mai fost adăugat numele Kemal, iar mai apoi Atatürk. A fost ofiţer în armată, un om de stat revoluţionar, fondatorul Republicii Turcia şi primul preşedinte al acesteia. Mustafa Kemal a fost căsătorit doar pentru o scurtă perioadă de timp, iar după 57 de ani de viaţă, deosebit de activă, a murit răpus de o boală necruţătoare, la 10 noiembrie 1938.


Mustafa Kemal s-a născut la 12 martie 1881 la Salonic, oraş important la vremea aceea în Imperiul otoman, iar viaţa cu caracter multinaţional din acel orăşel, târg şi port, avea să-i fie prima influenţă în formare şi educare. Mai apoi a avut ocazia să vadă toate colţurile imperiului şi chiar să-l compare cu alte ţări în care a călătorit.Tatăl său, Ali Riza, era un mic slujbaş la vamă, iar mama sa, Zübeyde, era casnică. Rămânând de mic orfan de tată, Mustafa a cunoscut greutăţile vieţii, dar nu a renunţat la studiile începute, îmbrăţişând cariera militară.
Datorită cunoştinţelor sale de matemtică, profesorul său l-a poreclit Kemal, care înseamnă „Perfect”. Influenţa traiului din cartierul musulman al Salonicului, în care s-a născut, cu viaţa specifică a comunităţii, cu bunul simţ dobândit prin educaţia într-o comunitate mică, unde toţi oamenii se cunosc, şi-a pus amprenta asupra personalităţii sale.Nu în cele din urmă, nivelul educaţiei şi pregătirii tatălui, a mamei, precum şi clasa socială de mijloc din care aceştia făceau parte, aveau să-şi pună imperceptibil amprenta asupra deciziilor pe care urma să le ia.Mustafa Kemal a intrat de timpuriu în mişcarea „Junilor turci”, luând parte activă la evenimentele din 1909, care vor izbucni tocmai în oraşul său natal, Salonic. Tot el a fost cel care a redactat şi proclamaţia către populaţia din Istanbul cu prilejul înaintării spre capitala otomană a „armatei de şoc”, pentru înăbuşirea contrarevoluţiei din 31 martie.

Kemal a participat la luptele din Tripolitania (1911-1912), împotriva Italiei, iar după războaiele balcanice (1912-1913) a îndeplinit o vreme funcţia de ataşat militar la Sofia, girând acelaşi post şi la Bucureşti şi Belgrad, prilej cu care a vizitat România. Kemal s-a distins îndeosebi în luptele din Dardanele, din 1915, în faţa flotei engleze, dovedindu-se un bun strateg militar şi comandant militar. La sfârşitul primului război mondial, Mustafa Kemal Paşa avea 37 de ani. Era un tânăr general controversat, iubit şi apreciat de camarazi, perceput de întreg poporul turc ca fiind o legendă vie, dar şi pizmuit, sau cel puţin neapreciat, oricum suspectat ca nefiind de încredere, de către sultan şi camarila sa.În perioada imediat următoare încheierii primului război mondial, Mustafa Kemal, a fost numit la comanda celei mai mari divizii otomane; o structură importantă a Armatei, denumită Yildirim Ordulari. După armistiţiu, oricum această structură a fost desfiinţată, iar generalul avea să se întoarcă, în data de 13 noiembrie 1918, într-un Istanbul trist şi umilit, aflat sub ocupaţie. I s-a atribuit, de această dată, o funcţie administrativă în Ministerul de Război Harbiye Nezareti. Tot în acest timp, se petrecea ocuparea Turciei continentale, de către forţe britanice, italiene, franceze şi greceşti.

După primul război mondial, în condiţiile armistiţiului de la Mudros din 30 octombrie 1918, care marca sfârşitul Imperiului otoman, Mustafa Kemal şi-a îndreptat eforturile spre crearea unui stat naţional turc, în focul luptei de eliberare naţională de sub ocupaţia puterilor intervenţioniste. Generalul Mustafa Kemal a fost numit, la 30 aprilie 1919, inspector al Armatei a IX-a. În aceeaşi zi, el a luat contact cu forurile competente din zonă, pentru a stabili clar atribuţiile pe care le avea de îndeplinit în Anatolia şi a fixa caracterul acestor misiuni.Mustafa Kemal, fusese numit inspector al trupelor din Anatolia, prin aranjamente de culise, iar sultanului i-a fost indusă ideea că rolul său este să tempereze lucrurile şi să adapteze armata turcă la noua situaţie. Intenţiile sale erau total contrarii, motiv pentru care nu a pierdut nicio clipă după sosirea sa, în Samsun, pentru a identifica toate măsurile care trebuiau luate ca să ridice poporul la lupta de eliberare. După reuşita acestor prime acţiuni, Mustafa Kemal şi asociaţii săi au pleacat la Sivas, unde au ales un Comitet reprezentativ, care avea să organizeze apărarea Turcei. Acest comitet era, în fapt, executivul naţionaliştilor. Astfel, mişcare pornită şi organizată de geniul politic al tânărului general Mustafa Kemal a căpătat un evident caracter de mişcare naţională bine structurată, dar şi reprezentativă. S-a remarcat, deasemenea, măsura de diplomaţie şi abilitate politică a lui Mustafa Kemal, prin care urmărea satisfacerea sentimentelor religioase ale populaţiei. Astfel rezultatele congresului de la Sivas, au fost înaintate către sultanul-calif, prin intermediul unui memoriu. Însă guvernul din Istanbul a împiedicat înmânarea memoriului, evitând astfel implicarea sultanului. Înainte de a recurge la forţă, liderii din Anatolia au făcut un ultim apel patriotic Sultanului, pentru a-i acorda pe viitor un sprijin tacit. Acest apel nu a fost ascultat însă, nici de această dată de sultan care, prin acest refuz, şi-a semnat definitiv detronarea.În politica sa faţă de puterile occidentale, Mustafa Kemal a fost ghidat de aceleaşi obiective, care direcţiona politica sa şi către Est, şi în special cu Rusia, cu diferenţa notabilă că Turcia era după încheierea unui conflict armat cu puterile Antantei, care ocupaseră deja o mare parte a teritoriului său, inclusiv capitala Istanbul. Prin urmare, scopul tânărului lider a fost de a expulza aceste puteri din Turcia, prin diplomaţie, în primul rând, pentru că nu avea resurse militare adecvate cu care să impună o evacuare în forţă a aliaţilor. Mustafa Kemal a fost încrezător că poate ajunge la un compromis cu Puterile Antantei, cu condiţia ca acestea să recunoască mişcarea naţională turcă şi să ofere Turciei o pace onorabilă.La începutul lunii ianuarie 1921, puterea şi prestigiul naţionaliştilor turci şi a lui Mustafa Kemal au crescut, atât în ochii vecinilor Turciei din est, cât şi a occidentalilor, care s-au convins, în special Marea Britanie, de necesitatea de a revizui politica lor cu privire la Tratatul de la Sevres şi în privinţa Mişcării Naţionale Turce.În acest context, conflictul central pe care l-au susţinut turcii, în efortul lor de a-şi dobândi independenţa, a fost Războiul greco-turc (1919-1922). După o serie de lupte, armata greacă a înaintat până pe râul Sakarya, ameninţând Ankara cu linia frontului doar la optzeci de km vest de locaţia noului legislativ turc, Marea Adunare Naţională, ce-şi desfăşura activitatea legislativă în Ankara. Cele două armate au ocupat poziţii pe râul Sakarya, într-o stepă dezvelită şi deluroasă din Anatolia.
Acolo a avut loc bătălia decisivă a războiului de independenţă. Aceasta a durat timp de douăzeci şi una de zile şi s-a încheiat cu o victorie turcă, evidentă abia atunci când forţele elene au început să se retragă. Mustafa Kemal a fost declarat comandantul suprem al forţelor turce cu puteri depline. Naţionaliştii se pregăteau să treacă într-o nouă etapă a reacţiei lor militare, etapa finală, contraofensiva. Bătălia a intrat în istorie atât prin rezultat cât şi prin spiritul de sacrificiu şi îndârjirea turcilor. Urmare a acestei acţiuni Mustafa Kemal s-a întors triumfător la Ankara, unde Marea Adunare Naţională, recunoscătoare pentru aceasta victorie, i-a acordat rangul de mareşal, precum şi titlul de Gazi sau „luptător al credinţei împotriva infidelilor”.În data de 1 noiembrie 1922, Marea Adunare Naţională a Turciei a votat abolirea sultanatului otoman. Apoi, mai mult de atât, s-a susţinut faptul că instituţia califatului a aparţinut Imperiului otoman şi a devenit caducă prin dizolvarea sultanatului. Sultanul a părăsit Istanbulul, pe 17 noiembrie, la bordul unui vas de război britanic cu destinaţia Malta.
O dimensiune importantă al actului de conducere exercitat de Mustafa Kemal în reformarea sistemului politic turcesc şi în promovarea suveranităţii naţionale a fost abolirea califatului. Mustafa Kemal a dorit să integreze puterea califatului în puterea parlamentului, iar activitatea iniţială a acestuia a început cu data de 1 ianuarie 1924. Mustafa Kemal a legat reforma educaţională de eliberarea naţiunii de dogme, care credea el fost chiar mai importantă decât, însăşi războiul turc de independenţă. La iniţiativa lui Mustafa Kemal Atatürk, a fost creat noul alfabet turc, ca o variantă a alfabetului latin. Această activitate, de implementare a caracterelor latine, a fost efectuată de către Comisia pentru Limbă, care a decretat alfabetul turc prin lege, la 24 mai 1928, iar pe 15 decembrie a aceluiaşi an, primul din multele ziare turceşti a fost publicat cu utilizarea nou alfabet. Decretul privind îmbrăcămintea viza însemnele religioase, utilizate în afară ori în cadrul cultului islamic.
Mustafa Kemal a adoptat o serie de legi, începând cu anul 1923, în special Legea Fesului (Pălăriei), din anul 1925, prin care a introdus utilizarea de pălării în stil occidental în loc de fes. Această lege a fost completată cu legislaţia referitoare la interzicerea îmbrăcămintei tradiţionale adoptată în 1934. Turcia a adoptat calendarul gregorian şi ziua de 24 de ore la sfârşitul lunii decembrie 1925. Anul oficial, începea la 1 ianuarie 1926, (anul 1324 a devenit astfel 1926), iar ora 1.00 după amiază, devenea ora 13.00.

Atatürk a murit în data de 10 noiembrie 1938, la ora 09:05, în apartamentul său din Palatul Dolmabahçe, învins de boala de ficat de care suferea. Stilul său de viaţă a fost întotdeauna unul obositor. Consumul de alcool, din timpul discuţiilor purtate la cină, fumatul, nesfârşitele ore de muncă, somnul foarte puţin şi mai ales concentrarea pe munca la proiecte şi transformarea în realitate a viselor sale, au fost modul lui de viaţă. Corpul neînsufleţit, a fost dus la un loc de odihnă temporar, la Muzeul Etnografic din Ankara, la 21 noiembrie 1938. Apoi când mausoleu a fost finalizat, a fost mutat în locul de odihnă veşnic, printr-o mare ceremonie, organizată în data de 10 noiembrie 1953.


Portretul unui lider„Statura puţin mai înaltă decât mijlocie, umerii şi pieptul largi, corpul bine legat şi proporţionat, ţinuta elegantă, îi dădeau lui Atatürk o distincţie rară. Avea trăsături pronunţate, care exprimau un calm rece şi înţelepciune. Ochi lui, de culoare cenuşiu deschis, trădau multă voinţă şi energie. Darul vorbirii îl poseda nu ca un talent oratoric în sine, ci, ca un mijloc de exprimare clară, şi adâncă, a lucrurilor. Avea un glas nu prea puternic, dar cald şi extrem de sugestiv. Ca şi tonul, forma discursului său rămânea şi ea întodeauna moderată, conciliantă, foarte civilizată, conţinutul însă era de oţel.Avea o judecată adâncă şi solidă, o excepţională capacitate de a lua hotărâri rapide şi curajoase. Cu aceeaşi dăruire şi exigenţă, s-a consacrat carierei sale militare până la sfârşit, menţinând acelaşi ritm, chiar şi atunci când a devenit comandant suprem al războiului de eliberare naţională. În lunga sa carieră de militar, a obişnuit să studieze psihologia maselor, nu doar a individului. Ştia cum reacţionează ostaşul, dar şi armata pe de-a-ntregul. Acest lucru i-a fost deosebit de folositor mai târziu, în activitatea sa politică. Atatürk, nu avea ore fixe de lucru, muncea câteodată zi şi noapte, fară încetare. Este neîndoielnic faptul că acest bărbat avea capacitatea necesară să conducă, iar opoziţia unor tovarăşi în a-i oferi această şansă nu a făcut nimic altceva decât să asigure bazele constituirii unei legende, pe care a sesizat-o şi care a folosit-o din plin pentru realizarea simbolului de mai târziu.”Aurel-Mircea Romocea.

MUSTAFA  KEMAL  ATATURK-
O natiune lipsita de artă şi artiştilor nu poate avea o existenţă.