Beria[v=]

Lavrenti Beria, cea mai influenta figura a guvernarii staliniste

Sangerosul Lavrenti Beria - macelarul "trist" al Uniunii Sovietice

Lavrenti Beria - Secretul ascuns din inma puterii staliniste

http://cultural.bzi.ro/lavrenti-pavlovici-beria-si-sadismul-sexual-11875

http://cultural.bzi.ro/lavrenti-beria-secretul-ascuns-din-inma-puterii-staliniste-1089

Lavrenti Pavlovici Beria - Calaul lui Stalin

La 23 decembrie 1953, a murit Lavrenti Pavlovici Beria, unul dintre cei mai importanti politicieni sovietici, si sef al aparatului politienesc in timpul regimului lui Stalin. Beria a ramas cunoscut in principal ca executor al epurarilor staliniste din deceniul al patrulea, desi el a fost implicat doar in fazele finale ale procesului de epurare. A fost, de asemenea, implicat in masacrul de la Katyn, in timpul caruia aproximativ 22.000 de ofiteri polonezi au fost asasinati. Beria a fost un personaj extrem de influent in timpul celui de-al doilea razboi mondial si in primii ani postbelici, pana in primele luni de dupa moartea lui Stalin, (perioada scurta in care, data fiind functia lui de prim-vice-prim ministru, a fost initiatorul unei campanii de liberalizare). In iunie 1953, a fost arestat si a fost acuzat de o multitudine de crime. Pe 23 decembrie 1953, a fost judecat, condamnat la moarte si executat prin impuscare. Beria, un etnic mingrel (persoana apartinand unui grup etnic georgian din regiunea Samegrelo), cu ascendenta evreiasca, a fost fiul taranului Pavel Huhaevici Beria. S-a nascut in satul Merheuli, langa Suhumi, in Abhazia (Georgia), care in acele vremuri era parte a Imperiului Rus. Beria a intrat in randurile Partidului Bolsevic in 1917, in vreme ce era student la o facultate tehnica din Baku. In 1919, Beria a lucrat in serviciile de securitate ale RD Azerbaidjana. In 1920 sau 1921, (parerile istoricilor difera asupra datei), Beria a intrat in randurile CEKA – politia secreta bolsevica. In acele timpuri, in Republica Democrata Georgiana – aflata sub controlul mensevicilor – a avut loc o rebeliune bolsevica. Armata Rosie a intervenit in forta, invadand Georgia. CEKA a fost profund implicata in conflict, in timpul caruia mensevicii au fost infranti, iar RD Georgiana a fost transformata in republica sovietica. Din 1922, Beria a fost numit adjunct al sefului OGPU-ului georgian, (succesorul CECA). In 1924, Beria a condus represiunile impotriva rebeliunii nationaliste din Georgia, in timpul carora au fost executati aproximativ 10.000 de georgieni. Pentru „intransigenta bolsevica”, Beria a fost numit seful „sectiunii politice secrete” a OGPU-ului din Transcaucazia si a fost decorat cu Ordinul Steagul Rosu. In 1926, Beria a fost avansat, devenind seful suprem al OGPU-ului Georgian si a devenit un apropiat al georgianului Iosif Vissarionovici Stalin, sprijinindu-l pe acesta in mod neconditionat in toate actiunile pentru acapararea puterii in cadrul partidului comunist si al regimului sovietic. Exista istorici care considera ca Beria a fost mai degraba un acolit decat un aliat, luptand pentru a-si consolida propria putere si cautand sa castige simpatia lui Stalin din dorinta de a accede la cercurile superioare ale puterii sovietice. Beria a fost numit Secretar General al Partidului Comunist Georgian in 1931, iar in 1932 a devenit seful comunistilor din toata Transcaucazia. In 1934 a fost ales membru al CC al PCUS. In acest timp a declansat atacuri impotriva fostilor colegi de partid din Gerogia, in special impotriva lui Gaioz Devdariani – ministrul educatiei al RSS Georgiene. Beria a ordonat executarea ambilor frati ai lui Devdariani, care detineau functii importante in politie si partidul comunist. In cele din urma, Gaioz Devdariani a fost acuzat de presupuse activitati contrarevolutionare. Gaioz Devdariani a fost executat in 1938, din ordinul trocii NKVD. Chiar si dupa ce nu mai locuia efectiv in Georgia, Beria a continuat sa controleze partidul comunist din tara sa de origine, mentinandu-si influenta pana la epurarea sa din iulie 1953. In 1935, Beria era deja unul dintre cei mai de incredere subordonati ai lui Stalin. El si-a consolidat locul in anturajul lui Stalin, prin discursul de mare intindere „Despre istoria organizatiilor bolsevice din Transcaucazia”, (publicat mai tarziu intr-o brosura), in care scotea in relief rolul lui Stalin. In momentul in care Stalin a declansat in 1934 epurarile partidului si guvernului dupa asasinarea lui Serghei Kirov, Beria a condus personal epurarile din Transcaucazia, folosindu-se de prilej pentru a „rezolva” numeroasele animozitati politice din republicile caucaziene. In timpul unui discurs rostit in 1937, el a afirmat: „Sa stie inamicii nostri ca oricine incearca sa ridice mana impotriva vointei poporului, impotriva vointei partidului lui Lenin si Stalin va fi zdrobit fara mila si va fi distrus”. In 1938, Stalin l-a numit pe Beria adjunct al Comisarului Poporului al Comisariatului pentru Afaceri Interne (NKVD), organizatia care supraveghea organele securitatii statului si ale politiei. Sub conducerea lui Nicolai Ejov, NKVD a declansat operatiunile de epurare ale societatii sovietice – opresiunea si persecutarea a milioane de oameni din intreaga uniune, declarati „dusmani ai poporului”. In 1938, represiunea capatase o asemenea amploare, incat a afectat infrastructura, economia si fortele armate. In septembrie, Beria a fost numit seful Administratiei Principale a Securitatii Statului a NKVD-ului, iar in noiembrie l-a inlocuit pe Ejov la comanda politie secrete. (Ejov a fost la randul lui executat in 1940). A urmat o epurare in randul cadrelor NKVD-ului. Un mare numar de ofiteri au fost inlocuiti cu persoane loiale lui Beria, multi dintre ei originari din Caucaz. Desi numele lui Beria este asociat intotdeauna cu „Marea Epurare”, datorita activitatii sale de adjunct al sefului NKVD-ului, momentul in care el a ajuns la conducerea politiei secrete a marcat o scadere a amplorii represiunii. Peste 100.000 de oameni au fost eliberati din lagarele de munca si a fost admis ca au fost comise unele „nedreptati” si „excese”, pentru care de altfel a fost blamat doar Ejov. Cu toate acestea, aceasta „liberalizare” nu a fost decat una relativa – arestarile, deportarile si executiile au continuat in perioada urmatoare, pentru ca in perioada imediat de dinaintea dezlantuirii celui de-al doilea razboi mondial, ritmul epurarilor sa se accelereze din nou. In aceasta ultima perioada, Beria a supervizat deportarile „dusmanilor poporului’’ din statele baltice si Polonia rasariteana, dupa ocuparea acestor regiuni de catre URSS. In martie 1939, Beria a devenit membru supleant al Biroului politic al CC al PCUS. Desi nu a devenit membru plin decat in 1946, el era in aceasta perioada unul dintre cei mai importanti lideri ai Uniunii Sovietice. In 1941, Beria a fost numit Comisar General al Securitatii Statului, cel mai inalt rang din sistemul militarizat politienesc sovietic al acelor timpuri. Pe 5 martie 1940, Beria a trimis nota nr. 794/B lui Stalin, prin care declara ca ofiterii polonezi prizonieri de razboi, care erau detinuti in lagare din Belarus si Ucraina sunt „dusmani inveterati ai Uniunii Sovietice” si propunea membrilor Biroului politic executarea acestor prizonieri. In februarie 1941, Beria a devenit adjunct al presedintelui Sovnarkomului (guvernul URSS) iar in iunie, dupa declansarea operatiunii Barbarossa, a devenit unul dintre membrii GKO (Comitetul de stat al apararii). In timpul celui de-al doilea razboi mondial, el si-a asumat mari responsabilitati interne, folosind persoanele inchise in Gulag pentru sustinerea productiei de razboi sovietice. El a preluat, alaturi de Gheorghi Malenkov, controlul asupra productiei de avioane si de motoare de avioane. Cooperarea cu Malenkov avea sa se transforme intr-o alianta pe termen lung, care avea sa aiba o importanta majora in viata politica sovietica. In 1944, in perioada in care germanii erau alungati de pe teritoriul sovietic, Beria a fost insarcinat cu „rezolvarea” problemei minoritatilor etnice acuzate de colaborare cu invadatorii – cecenii, ingusii, tatarii din Crimeea si germanii de pe Volga. Toate aceste grupuri „vinovate” au fost deportate in Asia Centrala Sovietica. In decembrie 1944, NKVD-ul a fost desemnat suprevizorul programului nuclear militar sovietic. In calitatea sa de supervizor al programului nuclear sovietic, el a condus campania de spionaj pentru obtinerea datelor secrete ale programului armelor nucleare americane. Uniunea Sovietica, multumita eforturilor spionilor sovietici, a obtinut secretele tehnologice necesare pentru construirea si testarea primei bombe nucleare sovietice. Totusi, principala sa contributie a fost asigurarea fortei necesare pentru proiect din randul celor deportati in lagarele de munca. Sistemul Gulagului a asigurat mii de mineri in minele de uraniu si constructori ai fabricilor de procesare a minereului si ai poligoanelor de testare a armelor, asa cum a fost poligonul nuclear de la Semipalatinsk si cel din arhipelagul Novaia Zemlia. NKVD-ul s-a ocupat de asigurarea secretului operatiunilor si securitate proiectului. In iulie 1945, rangurile politienesti au fost transformate in conformitate cu sistemul gradelor militare, Beria devenind Maresal al Uniunii Sovietice. Desi el nu a avut niciodata o comanda militara efectiva, Beria, prin organizarea productiei pe timp de razboi, a adus o contributie de prim rang la victoria sovietica in al doilea razboi mondial. In perioada postbelica, in conditiile in care Stalin se apropia de varsta de 70 de ani, s-a declansat o lupta pentru succesiune printre apropiatii dictatorului. La sfarsitul razboiului, cel mai probabil succesor parea a fi Andrei Jdanov, liderul de partid al Leningradului din timpul razboiului. Inca de pe atunci, Jdanov si Beria erau rivali. Dupa 1946, Beria s-a aliat cu Malenkov pentru a bloca ascensiunea lui Jdanov. In ianuarie 1946, Beria a parasit sefia NKVD-ului, pastrand totusi controlul asupra problemelor de securitate nationala prin postul de adjunct al premierului Stalin. Jdanov a murit pe neasteptate, in august 1948, iar Beria si Malenkov au trecut la consolidarea puterii lor prin indepartarea apropiatilor lui Jdanov, prin inscenarea asa-numitei „afaceri Leningrad”. Dupa moartea lui Jdanov, Nikita Hrusciov a inceput sa para singura alternativa posibila la cuplul Beria-Malenkov. CADEREA LUI BERIA Relatarile despre caderea lui Beria variaza mult. Dupa o versiune recenta, Hrusciov a convocat o sedinta a Prezidiului CC al PCR pe 26 iunie 1953, in timpul careia a lansat un atac la adresa lui Beria, pe care l-a acuzat ca ar fi fost in slujba spionajului britanic. Beria a fost luat total prin surprindere. Au luat cuvantul impotriva lui Beria si alti membri ai Prezidiului, iar Hrusciov a propus demiterea imediata a lui Beria. Malenkov a apasat un buton de pe biroul sau – un semnal hotarat mai inainte cu maresalul Gheorghi Jukov – si un grup de ofiteri de armata aflati intr-o incapere alaturata au navalit in camera si l-au arestat pe Beria. Beria a fost dus prima oara intr-o inchisoare militara din Moscova, iar mai apoi intr-un buncar al cartierului general al Districtului militar al capitalei. Ministrul apararii, Nicolai Bulganin, a ordonat unei divizii de tancuri de garda si unei divizii de infanterie sa se deplaseze la Moscova pentru a descuraja orice intentie a fortelor Ministerului de interne, loiale lui Beria, sa incerce sa-l salveze pe acesta din urma. Oamenii de incredere ai lui Beria au fost de asemenea arestati. Ziarul Pravda a anuntat arestarea lui Beria la initiativa lui Malenkov doar pe 10 iulie. Beria era acuzat de „activitati criminale impotriva partidului si statului”. In decembrie s-a anuntat ca Beria si sase dintre acolitii sai se aflau „pe statele de plata ale agentiilor straine de spionaj”, „conspirau de mai multi ani sa puna mana pe putere in Uniunea Sovietica si sa restaureze capitalismul”. Beria si oamenii de incredere au fost judecati intr-o sedinta speciala a Curtii Supreme de Justitie a URSS, acuzatii neavand dreptul la avocat si la recurs. Beria a fost gasit vinovat pentru tradare. S-a afirmat fara nicio dovada ca „pana in momentul arestarii sale, Beria a mentinut si dezvoltat legaturile sale secrete cu serviciile straine de informatii”. O alta acuzatie a fost aceea de terorism. Ordinul dat de Beria pentru executarea a 25 de prizonieri politici. in octombrie 1941, persoane care nu fusesera judecate si condamnate, a fost declarat act de terorism. De asemenea, Beria a fost acuzat de activitate contrarevolutionara in timpul razboiului civil. Beria si ceilalti acuzati au fost condamnati la moarte. Cand a fost pronuntata condamnarea la moarte, dupa cum avea sa depuna mai tarziu marturie Chiril Moskalenko, Beria a cazut in genunchi si a cerut indurare, dar el si subordonatii sai au fost executati pe 23 decembrie 1953. Cadavrul lui Beria se presupune ca a fost incinerat. Sotia si fiul lui Beria au fost trimisi in exil. Din 1953 si pana la prabusirea Uniunii Sovietice, niciun sef al politiei sovietice nu a mai detinut puteri atat de mari ca ale lui Beria. In luna mai a anului 2000, Curtea Suprema a Federatiei Ruse a respins cererea formulata de membri ai familiei lui Beria de revocare a condamnarii din 1953. Ioan BOTIS

26 iunie 1953 - Arestarea lui Beria

Lider incontestabil al aparatului de represiune al lui Stalin, Lavrenti Beria a fost cea mai influenta figura a guvernarii staliniste, de numele sau fiind legate crime oribile si atrocitati inimaginabile. Avand aceleasi origini etnice ca si Stalin, Beria a urmat o scoala tehnica in Suhumi si s-a alaturat partidului bolsevic in martie 1917, cand avea doar 18 ani si era student la Baku.

L-a otrăvit Beria pe Stalin?



„Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când el a murit, ţara sa era cea mai mare putere a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii” (Winston Churchill). Dacă Stalin ar citi azi cuvintele alese mai sus drept motto, ar fi dat probabil următoarea replică la aprecierea lui Churchill: „Când Churchill a venit la conducerea Imperiului Britanic, ţara sa era atât de mare încât soarele nu apunea niciodată pe teritoriul ei. La moartea sa, în anul 1965, era doar o insulă...”

La 5 Martie s-au împlinit 57 de ani de la decesul fulgerător al lui Stalin, la vila sa de la Kuntsevo. Acesta a fost un prilej pentru istoricii occidentali de a relua dezbaterile privind locul acestuia în istoria lumii. Dacă Petru I este supranumit Petru cel Mare pentru că a făcut din Rusia o putere continentală, cum procedăm cu Stalin care a făcut din URSS o super-putere mondială în cei 29 de ani, cât a fost stăpân absolut la Kremlin? America a avut nevoie de două secole şi de 33 de preşedinţi ca să ajungă la poziţia de lider.

Stalin a avut „nervi de oţel”

În cartea sa „Diplomacy”, istoricul american Henry Kissinger, fost ministru de Externe al SUA, scrie că adevăratul lider al coaliţiei Naţiunilor Unite din timpul celui de-al Doilea Război Mondial n-a fost Franklin Roosevelt, cum s-a crezut până acum, ci I.V. Stalin care „a avut nervi de oţel şi a ştiut să aştepte momentul oportun.” Iar Kissinger nu este singurul istoric occidental cu asemenea reconsiderări ale rolului jucat de Stalin pe scena lumii. Este doar unul dintre cei mai influenţi, pentru că în funcţiile de stat pe care le-a avut în guvernele lui Richard Nixon şi Gerald Ford, el a avut acces la informaţii încă inaccesibile celorlalţi cercetători.