Voevod[v=]

Alexandru Vaida Voevod a intrat în Masonerie pentru a putea face Unirea din 1918


În vara anului 1919 Conferinţa de Pace de la Paris se afla în plină desfăşurare, iar premierul român Ion I.C. Brătianu reuşise să enerveze la culme marile puteri refuzând să cedeze presiunilor. Brătianu cerea respectarea înţelegerilor făcute înainte de intrarea României în Războiul Mondial – asta în vreme ce preşedintele american Woodrow Wilson impusese principiul anulării acestor tratate.


Regina Maria intervenea în diplomaţia de culise: preşedintele francez Clemenceau îi spunea suveranei că “cere partea leului” primind replica “de aceea am venit la tigru să o cer”. România se afla în faţa recunoaşterii internaţionale a Marii Uniridin 1918 – iar diplomaţia de la Bucureşti trebuia să facă faţă acestei sarcini. Polonia a fost prima ţară care a cedat presiunilor marilor puteri şi a semnat pe 28 iunie 1919 “Micul Tratat de la Versailles” care marca o inovaţie în relaţiile internaţionale: înfiinţarea unui sistem internaţional de protecţie a minorităţilor pus sub controlul Ligii Naţiunilor.

Brătianu a încercat să reziste acestor presiuni – pe 28 iunie a semnat tratatul de pace cu Germania, însă a refuzat să semneze un tratat identic cu Austro-Ungaria. Pe 2 iulie Brătianu se întorcea la Bucureşti decis să nu semneze nimic – însă la puţină vreme a trebuit să facă faţp atacului Republicii Sovietice Ungare conduse de Bela Kun. După campania de succes din iulie-august 1919 Budapesta a fost ocupată, însă Brătianu a continuat să reziste presiunilor occidentale. Până la urmă tratatul a fost semnat de liderul transilvănean Alexandru Vaida Voevod pe 9 decembrie 1919. Ungaria a recunoscut Marea Unire prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920. Însă în toată această perioadă Vaida Voevod a dus o luptă pentru România pe alt front: cel masonic.

Grupul românilor

Cazul intrării lui Vaida Voevod în masonerie este cunoscut mulţumită păstrării unor documente şi a studiilor efectuate de Horia Nestorescu Bălceşti. Acest pas a fost făcut de Vaida Voevod cu aprobarea premierului Brătianu – care bănuia că până la urmă va trebui să cedeze şi şi-a pregătit din timp un înlocuitor capabil şi cu legături folositoare la Paris. Brătianu i-a adresat lui Iuliu Maniu o scrisoare în care este relatată discuţia despre Ordinul masonic dintre el şi Vaida-Voevod. De altfel, însuşi Alexandru Vaida-Voevod îi va împărtăşi lui Iuliu Maniu intenţiile sale referitoare la aderarea la Ordinul masonic.

Delegaţia ardeleană la Conferinţa de Pace de la Paris era formată din avocatul Voicu Niţescu, Mihai Şerban – licenţiat în agronomie la Halle şi doctor în drept, conferenţiar la Universitatea din Iaşi, avocatul arădean Gheorghe Crişan, inginerul inventator şi pionier al aviaţiei mondiale Traian Vuia, diplomatul Caius Brediceanu din Lugoj, consilier la Ministerul Afacerilor Externe al României, şi, nu în cele din urmă, Alexandru Vaida-Voevod. Diversele surse care menţionează intrarea acestui grup de români în masonerie la Paris în 1919 nu cad de acord asupra numărului lor – la un moment dat ar fi voba de opt novici – iar Nestorescu Bălceşti bănuieşte că ar fi vorba de poetul Ion Pillat, şi el membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace.

Loja Ernest Renan

Vaida Voevod şi românii menţionaţi mai sus au fost primiţi în loja pariziană Ernest Renan – care număra peste o sută de membri, dintre care unsprezece erau jurnalişti, ceea ce este în măsură să explice presa favorabilă de care s-au bucurat românii la Conferinţa de Pace. Cererea de iniţiere a românilor datează din 14 mai 1919 – deja la această dată izbucniseră primele neînţelegeri între români şi marile puteri.

Nestorescu Bâlceşti apreciază că intenţia era însă mai veche, fiindcă la 8 mai 1919, Alexandru Vaida-Voevod ceruse, conform uzanţelor masonice, în lipsa cazierului judiciar, un certificat din partea Legaţiei române la Paris, din care rezulta că nu suferise nici o condamnare. O dată cererea primită, Maestrul venerabil al Lojii Ernest Renan o transmite, la 24 mai 1919, Consiliului Ordinului, nu fără o recomandare dintre cele mai călduroase: “Îmi permit să vă atrag atenţia binevoitoare asupra caracterului excepţional şi cu totul special al acestei cereri. Aceşti profani nu sunt decât de puţină vreme la Paris. Ei se vor reîntoarce după încheierea definitivă a păcii în România, unde anumite societăţi secrete funcţionează, dar unde francmasoneria nu există, şi unde, admişi în Ordinul nostru, ei se vor grăbi să constituie unul sau mai multe ateliere afiliate Marelui Orient al Franţei. Cererea lor este însoţită de certificatul de onorabilitate, cu caracter oficial, echivalentul cazierului lor judiciar. În plus, însuşi caracterul misiunii lor diplomatice îi pune la adăpost de orice suspiciune. Pe de altă parte, şederea lor provizorie la Paris constituie pentru anchetatori un element de care trebuie ţinut seama, căci nu ne putem gândi în a proceda la altă informare decât la un interogatoriu cât de profund cât ar fi posibil. În sfârşit, apropierea plecării lor ar face poate imposibilă iniţierea lor, dacă ar trebui să se respecte strict şi în mod scrupulos termenele impuse de regulamentul general în ceea ce priveşte data depunerii cererii şi cea a iniţierii lor”. Audierea lui Alexandru Vaida-Voevod a avut loc în 28 iulie 1919. A doua zi, Maestrul Venerabil al lojii Ernest Renan, Marcel Huart, îl anunţa pe ministrul român că, îndată după audiere, numeroasa adunare i-a fost în întregime favorabilă. Cu alte cuvinte, a fost votată in unanimitate primirea în francmasonerie.

Iniţierea a fost folosită se pare cu succes de reprezentanţii României la Paris. Multe dintre întâlnirile şi discuţiile lor vor rămâne secrete, însă au fost păstrate destule dovezi unele din contactele lor. La 15 august 1919, Maestrul Venerabil al Lojii Ernest Renan, Marcel Huart, îi sugera lui Alexandru Vaida-Voevod să se întâlnească oficial cu senatorul Mascurand care prezida Comitetul republican al Comerţului, Industriei şi Agriculturii, crezând că această întâlnire ar prezenta o oarecare utilitate pentru viitoarele raporturi comerciale între România şi Franţa.

Despărţirea de fraţi

Vaida Voevod avea să vorbească pe larg despre apartenenţa sa la Masonerie în perioada negocierilor pentru realizarea României Mari într-un articol publicat în anul 1937 de ziarul Curentul: „Eu am văzut multe în viaţă şi pe toate le-am studiat cu ochii mei, nu din auzite. Am fost şi francmason. Eram cu Ionel Brătianu la Paris şi pentru că majoritatea delegaţilor la conferinţa păcii erau masoni a trebuit, de circumstanţă, să îmbrac şi eu pielea lor”.

În acelaşi articol, Vaida Voevod mai spunea: „Francmasoneria română a fost şi a rămas un mare moft. Nu se achitau taxe, nu se aduna membrii în număr reglementar spre a ţine şedinţe… Concluzia este: din 1920 am rupt orice legătură cu loja Ernest Renan, din Paris, singura lojă unde mersesem în condiţiile arătate şi din care lojă, în 1923 am fost radiat, după ce din 1920 nu mai dădusem nici un semn de viaţă pentru ei şi nu mai achitasem nici taxele reglementare. Nu am mai fost în altă lojă franceză. În francmasoneria română n-am fost niciodată”.

Pe de altă parte, mărturiile lui Vaida Voevod cu privire la despărţirea sa de masonerie par să fie puse la îndoială. Astfel, carnetul de mason („Carte d’identite maconnique”) al lui Vaida Voievod e timbrat şi ştampilat pe trei semestre din anul 1921. O altă dovadă în această direcţie este scrisoarea pe care Vaida a primit-o din partea Cabinetului Venerabilului Lojei Ernest Renan şi care este trimisă de la Paris la 22 februarie 1928.

Alexandru Vaida