Staniloae[v=]

Astazi se implinesc 14 ani de la mutarea la Domnul a Parintelui Dumitru Staniloae. Intru pomenirea sa, publicam, cu sprijinul unor colaboratori, un capitol dintr-o carte minunata, dar prea putin cunoscuta, “Pr. M. Costa de Beauregard si Pr. Dumitru Staniloae. Mica dogmatica vorbita. Dialoguri la Cernica“, tradusa dupa originalul francez cu titlul mult mai inspirat: “Ose comprendre que Je t`aime” (“Indrazneste sa intelegi ca Eu, Dumnezeu, te iubesc!“) si re-editata foarte recent de Editura Deisis.

Este o carte prin care dialogul celor doi mari teologi si traitori face ca Dogmele si Tainele Bisericii sa devina nu doar ceva mai putin abstract, mai putin “ezoteric” si ermetic, nu doar ca acestea sa fie “traduse” intr-un limbaj accesibil crestinului obisnuit, ci chiar sa dobandeasca cea mai vie, mai concreta, mai calda si mai “dulce” expresie. Cu deosebire acest capitol (“Compasiunea dumnezeiasca” intitulat in original) ne face prezenta si vie intr-un chip inegalabil Taina Iubirii “nebune” a lui Dumnezeu, care S-a daruit oamenilor pe Cruce si ne arata care ar trebui sa fie consecintele acesteia asupra relatiilor dintre oameni. S-a spus adeseori ca Parintele Staniloae a fost un teolog prin excelenta al iubirii si al delicatetii, al gingasiei (cuvinte recurente in discursul sau obisnuit), dar toate acestea sunt roade ale Duhului lucrator cu putere in inima si in scrisul sau. Ei bine, energiile harice izvorate din Duhul Sfant as zice ca pot fi “pipaite” cu usurinta printr-o lectura rabdatoare si evlavioasa a cuvintelor de mai jos, iar dupa asimilarea lor cu greu mai poate cineva, credem, sa… nu indrazneasca sa “inteleaga” cum anume ne iubeste Dumnezeu pe noi! Pentru ca prin darul extraordinar al Cuvantului si al Delicatetii pe care le-a primit si cultivat, Parintele Dumitru Staniloae izbuteste sa-L faca pe Dumnezeu “transparent” (cum ii placea sa se exprime adesea) in plenitudinea sa chiar si numai printr-un text:

“Cine si-a biruit patimile si s-a insotit cu smerenia dobandeste de la Dumnezeu harul Lui; se roaga pentru vrajmasi ca pentru sine insusi, se roaga pentru lumea intreaga cu lacrimi de foc”. (Cuviosul Siluan Athonitul)

Dumitru Staniloae>>>>>
O viata pur individuala este oarba si atee. Am pierdut umanitatea pentru ca am devenit solitari.