Coopsu[v=]

Corneliu Coposu versus Vasile NeteaCincisprezece ani în închisorile comuniste si alti doi în domiciliu obligatoriu, în Baragan. Eliberat în 1964, Corneliu Coposu, un lider charismatic - de la moartea caruia în noiembrie 2007 se împlinesc 12 ani - fost secretar general al P.N.T. si secretar particular al lui Iuliu Maniu, a ramas în continuare în obiectivul Securitatii pâna pe 12 decembrie 1989. Constient de masurile de supraveghere luate împotriva sa, Coposu nu si-a disimulat comportamentul, ci dimpotriva, i-a atacat dur pe cei din "vechea garda", pe care i-a suspectat ca au acceptat compromisul cu regimul comunist, ori chiar au facut "pactul cu diavolul". Unul dintre cei detestati de el, era chiar istoricul muresean Vasile Netea.
Nascut în 1914, în comuna Bobota, judetul Salaj, Corneliu Coposu era fiul lui Valentin Coposu, protopop greco-catolic, doctor în teologie si specialist în limba arameica. În acelasi timp, Valentin Coposu era si presedinte al Ligii antirevizioniste, precum si prieten personal cu Iuliu Maniu. E de la sine înteles ca Valentin Coposu a fost preocupat sa-i asigure fiului sau - singurul între mai multe fete - o educatie cât mai buna, dar i-a facilitat si contactul cu mediul politic taranist. Corneliu Coposu a studiat dreptul la Universitatea din Cluj, dar în acelasi timp a început sa faca si ziaristica, implicându-se activ în politica P.N.T., ajungând astfel în atentia lui Iuliu Maniu. Desele sale atitudini anticarliste i-au atras o "atentie sporita" si din partea Sigurantei statului român, care i-a deschis chiar si un dosar de urmarire informativa. În 1937, Corneliu Coposu a suferit prima condamnare pentru "lezmajestate". În timpul acestei detentii a cunoscut-o pe Ana Pauker, condamnata pentru activitate comunista. În timpul regimului de dictatura antonesciana, Corneliu Coposu a ramas în continuare în atentia Sigurantei statului român.
Marire si decadere
În 1940, Corneliu Coposu a devenit secretar particular al lui Iuliu Maniu si s-a mutat la Bucuresti. Prin functia pe care o îndeplinea în acel moment, Coposu era în tema cu evenimentele politice în curs, fiind un obisnuit al reuniunilor mondene din Capitala, unde si-a facut o serie de relatii, atat în cercurile politice, cât si în cele diplomatice. Arestat în 1947 de comunisti, Corneliu Coposu a fost condamnat la 15 ani de închisoare si doi ani de domiciliu obligatoriu pentru "crima de activitate intensa contra clasei muncitoare". În 1964, dupa ce trecuse prin 16 închisori, a primit permisiunea sa se stabileasca în Bucuresti câstigându-si existenta ca muncitor, normator, contabil etc. Sotia sa, Arlette (Marcovici) Coposu, eliberata si ea la putin timp dupa el, a murit la câtiva ani dupa eliberare de un cancer galopant. Desi nu mai desfasura nici un fel de activitate politica, Corneliu Coposu avea o capacitate deosebita de a polariza atentia si de a-i strânge în jurul sau pe cei ce facusera parte din partidele istorice (P.N.L. si P.N.T.), el fiind perceput în continuare de regim, ca un real pericol. Drept urmare, filajul neîntrerupt cu echipe mobile pâna în decembrie 1989, plasarea de microfoane în locuinta, perchezitii domiciliare (27 la numar), cenzurarea corespondentei si înfiltrarea mediilor pe care le frecventa cu diversi informatori, au fost masurile uzuale luate de Securitate pentru supravegherea permanenta a lui Corneliu Coposu. Pe multi dintre informatorii sai, Coposu i-a cunoscut, dar a continuat sa-i tolereze în anturajul sau.

"Sursa" I.C.Dragan
Dosarul de la Securitate al lui Corneliu Coposu este impresionant. Zeci si sute de note informative date de diversi informatori sau surse voluntare, dar si rapoarte întocmite de diferiti ofiteri de securitate, ar putea constitui baza documentarii pentru recompunerea vietii lui Corneliu Coposu. Unii informatori sau surse apar cu nume reale, dar cei mai multi cu numele de cod. Iata spre exemplu, într-un raport al unui ofiter de securitate din data de 6 aprilie 1985, apare mentionata sursa I.C. Dragan, cunoscutul multimiliardar italian, de origine româna. "Sursa I.C. Dragan, consemna constiincios ofiterul, mi-a relatat ca a fost în Bucuresti zilele trecute si l-a vizitat acasa pe Corneliu Coposu…s-au discutat probleme politice printre care si cea a alegerilor pentru M.A.N. si consiliile populare, care au fost apreciate de Coposu ca un simulacru de alegeri. De la Iancu Ratiu, mi-a spus ca nu are vesti de mult timp. A facut de asemenea scurte referiri la disensiunile dintre gruparile emigratiei române si mai ales dintre I.C. Dragan si Iancu Ratiu, liderii acestora". Acelasi ofiter, referitor la Corneliu Coposu, consemna pe data de 13 noiembrie 1985: "Sursa I.C.Dragan a relatat faptul ca s-a manifestat dusmanos la adresa conducerii superioare de partid si a membrilor familiei prezidentiale". O sursa neidentificata mentiona într‑un alt context: "A fost la masa cu Gheorghe Mocanu, amiralul Horia Macelaru, Ion Banica, Tudor Popescu, colonelul Ion Stefanescu, Dan Manolescu si altii. Nicolae Carandino, unul dintre ei, a precizat de la început ca dupa masa de anul trecut a fost chemat la Securitate unde i s-a relatat tot ceea ce vorbise, asa ca la aceasta masa va vorbi numai despre curve". Corespondenta lui Coposu era frecvent deschisa. Iata spre exemplu un pasaj dintr-o scrisoare (interceptata de Securitate), primita în aprilie 1988 de Coposu de la un prieten, Dean Milhovan-Mitu, stabilit în San JuaniPorto Rico: “…anumite grupari evreiesti care pâna acum erau favorabile presedintelui Ceausescu, par a-si fi schimbat atitudinea si de necrezut, par a-si pregati omul lor de mâine: Silviu Brucan…ti-as fi foarte îndatorat daca mi-ai trimite ceva date despre el, fiindca aici i se face mare reclama de patriot român, dar din câte stiu eu, el a fost un apropiat al Anei Pauker si al perioadei staliniste".

Cu siguranta ca inconsecventele politice, dar probabil si alte atitudini ale lui Vasile Netea, istoricul muresean stabilit la Bucuresti, si el un prigonit de regimul comunist, nu i-au scapat lui Corneliu Coposu. Netea, nascut în 1912 (decedat în 1989), facuse politica liberala în perioada interbelica, la Mures, vadit influentat în acest sens de nasul sau de cununie, liderul liberal local Emil A. Dandea. Dar cum "interesul poarta fesul", în 1938, odata cu instalarea regimului de dictatura regala, Netea parasise barca liberala si se înregimentase în Frontul Renasterii Nationale. El îi adusese si câteva (penibile) omagii lui Carol al II-lea, numindu-l pe acesta "Fat-Frumos al plaiurilor românesti". Nu stim care au fost motivatiile lui Netea atunci (desi nu sunt greu de presupus) sau mai târziu când i-a adus omagii si lui Ceausescu, dar aceasta atitudine - si nu numai - au fost sever criticate de Coposu. Într-o nota informativa din iulie 1972, scrisa pentru un ofiter de securitate, un informator mentiona: "L-am întrebat pe Coposu ce este adevarat din demonstratia care a avut loc cu ocazia parastasului lui Tache Ionescu…Coposu mi-a spus ca a fost la acel parastas, dar în momentul în care a început sa vorbeasca Vasile Netea, a parasit biserica, deoarece îl detesta pe Netea, care nu are prestigiul moral sa vorbeasca despre oamenii politici din trecut, de când a scris o lucrare despre Unire, unde nici macar nu pomeneste de Iuliu Maniu…odata cu el (Coposu-n.n.) au mai iesit din biserica înca vreo 30-40 de persoane". Într-adevar, în lucrarea "O zi din istoria Transilvaniei - 1 Decembrie 1918" a lui Vasile Netea, tiparita de Editura Albatros, în cele 206 pagini si 31 de fotografii care însotesc lucrarea, nu apare numele (sau fotografia) lui Iuliu Maniu. În schimb, la paginile 205 si 206, Netea a avut grija "sa-l tamâieze" pe Ceausescu si politica PCR. Oricum nu o facea pentru prima oara, avea deja "exercitiu" de pe timpul lui Carol al II-lea. În cazul lui Netea – succesul sau poate mai degraba supravietuirea în peisajul literelor – a avut în mod cert un pret. Poate prea mare. Si acest fapt nu i-a scapat lui Corneliu Coposu….

Corneliu Coposu, reperul moral


12 ani de la plecarea sa
In noiembrie 1995,in acelasi timp cu asasinarea premierului Rabin, avea sa inchida ochii si Corneliu Coposu, seniorul politicii romanesti, omul care nu a putut sa fie in vreun fel maculatsi care pana la sfarsit a slujit acelasi crez.
Ne amintim de acea mare de oameni care a insotit cortegiul funerar pana la cimitirul Bellu, traversand orasul si parca perindarea prin dreptul catafalcului sau care avusese loc mai inainte a avut iarasi o semnificatie aparte in sensul in care opozitia din Romania a cunoscut atunci o culme a pretuirii si a respectului. Fapt ce s-a evidentiat peste un an, castigand alegerile dupa jumatate de veac ( 1946) de cand ii fusesera furate. Ne-am pus de multe ori intrebarea: daca ar mai fi supravietuit un an sau doi Corneliu Coposu, ce s-ar fi intamplat? PNTCD, coloana vertebrala a opozitiei, ar fi reusit sa ramana in picioare, nu s-ar fi frant si am fi evitat astfel o incredibila degringolada? Care unde a dus? Ca anii trecuti partid de opozitie sa fie...PD!!! Au fost voci care au afirmat ca a murit la timp deoarece odata luata
puterea, - iar puterea corupe, nu-i asa? – si el s-ar fi compromis iar din coplesitoarea sa statura morala nu s-ar mai fi ales nimic. Alte voci sustin contrariul.

Parerile sunt impartite si de fiecare data cand intram in noiembrie – luna trista si apasatoare daca ar fi sa ne amintim si de un alt deces petrecut tot in atunci, cel al preotului Gheorghe Calciu – nu avem cum sa evitam intoarcerea prin interogatii asupra unui trecut apropiat.
Ceea ce conteaza insa este inca o data splendida solidaritate a tuturor acelora care au insotit cortegiul funerar. Or fi fost prin mijlocul lor si destui farisei, dupa cum atunci cand s-au tinut discursuri si a fost elogiata pesonalitatea sa ne-a venit greu sa credem ca vocile adversarilor sai politici de la Ion Iliescu la Oliviu Gherman sau Adrian Nastase au putut fi sincere. Dar repetam, aceasta nu mai conteaza acum. Cei care l-au iubit au fost mai multi decat cei care din oportunsim politic au jucat un rol. Situatia este intrucatva asemanatoare cu ce se intampla intr-o biserica, unde printre cei cu adevarat credinciosi se strecoara si destui neaveniti care nu au nici o legatura cu jertfa liturgica, dar stau acolo fiindca asa se cere si cade bine la imagine...

Pe de alta parte figura lui Corneliu Coposu nu trebuie nici ridicata intr-un panteon al sanctificarii. O fi avut si el greselile lui, slabiciunile, nu are rost sa-l privim ca pe un sfant. Cand faci politica nu prea mai comunici cu cele vesnice. Doar ca traind intr-o permanenta si din ce in ce mai agravata criza a modelelor, apelul la persoana sa ca la o idee si la un reper moral este tot ce poate fi mai intremator acum dupa ce sacii UE si NATO urcati in caruta parca ne fac cu ochiul iliescieni, voiculescieni, basescieni. si atunci cum sa nu dam zece integrari pe o clipa de curata devotiune patriotica si de credinta in mult visata noastra reforma morala?