Konrad[v=[

Plecare şi revenire (IX)Plecare şi revenire (VIII)Plecare şi revenire (VII)Plecare şi revenire (VI)Plecare şi revenire (V)Plecare şi revenire (IV)Plecare şi revenire (III)Plecare şi revenire (II)Plecare şi revenire (I)

http://www.observatorcultural.ro/Dupa-70-de-ani*articleID_31242-articles_details.html
Iată un roman autobiografic scris cu luciditate, în care György Konrád nu comentează cele întîmplate, ci doar le descrie în nuditatea lor reală. Nu reproşează, nu cere nimănui socoteală. Autorul nu face altceva decît să-şi amintească de acei ani ai destinului, care i-au mutilat copilăria, punîndu-şi amprentele pe întreaga lui existenţă, dar nu şi pe verticalitate. Mulţi, foarte mulţi cetăţeni poartă-n spinare greutatea acestor amprente din perioada cea mai sîngeroasă a secolului al XX-lea, dar şi mai mulţi sînt cei care nu s-au mai întors din lagărele de exterminare. „[…] a rămas o mare absenţă, o istorie care n-a fost analizată şi, probabil, nici nu poate fi…“ – spune Konrád. Aşa este, a ceastă istorie poate fi analizată numai după ce, apelîndu-se la memoria individuală şi colectivă, oamenii au curajul să-şi privească sincer şi obiectiv istoria în faţă, să şi-o asume, să tragă învăţămintele de rigoare. În Ungaria, acest lucru nu s-a întîmplat – s-a pierdut inclusiv şansa oferită de comemorarea celor 70 de ani de la deportarea evreilor. Romanul autobiografic al lui György Konrád ar trebui inclus neapărat în bibliografia şcolară. 

Totul se petrece sub drapelul UE

În 2010, după revenirea la putere a Partidului FIDESZ, premierul Viktor Orbán a început sistematic să pregătească, încet, dar sigur, acest context. Este vorba despre monopolizarea presei, manipularea memoriei individuale şi colective, schimbarea Consti tuţiei, demolarea pînă la temelie a instituţiilor statului de drept, punerea la tăcere, cu cinism şi aroganţă, a opoziţiei, a societăţii civile şi injectarea peste tot (în diverse doze, prin diverse tehnici) a otrăvii naţionalismului populist, a inerţiei, a unei apatii profunde. S-a naţionalizat şi s-a centralizat tot ce mişcă – totul este controlat de Viktor Orbán. După alegerile din 2014 („Free, but not fair!“), pe lîngă faptul că FIDESZ a obţinut a doua oară o majoritate de 2/3, a (re)intrat în Parlament şi Partidul de extremă dreaptă Jobbik, cu mult peste 20%.
 
Ungaria a ajuns într-o situaţie dezastruoasă – conform ultimelor statistici OECD 33,5% din populaţie este considerată săracă, 26,8% se află sub pragul sărăciei, iar în jur de 300 de mii de copii rabdă de foame. Totul s-a petrecut şi se petrece sub drapelul UE, iar cancelariile europene, în loc să înăbuşe (încă din faşă) semnele alarmante privind pregătirea unui context propice pentru repetarea istoriei, au preferat să nu-şi bată cuie-n talpă şi să-şi întoarcă privirile în altă parte. 

Anul Arhanghelul Gabriel

De ani de zile, în Ungaria se prefigurează o concretizare a campaniei de rescriere a istoriei epocii celui de-Al Doilea Război Mondial, de reabilitare a liderului pro-fascist Miklós Horthy (cel mai fidel vasal al lui Hitler) şi de exonerare a vinovăţiei Statului ungar. În după-amiaza zilei de 31 decembrie, membrii guvernului Orbán (probabil, în timp ce deschideau şampania) au decis ca, în 2014, cînd se împlinesc 70 de ani de la deportarea evreilor, să fie ridicat un monument al Holo caus tului: un grup statuar uriaş format din Arhan ghelul Gabriel, asemenea unei fecioare nevinovate – simbolul Ungariei −, peste care se năpusteşte un vultur imperial ieşit dintr-un cuib trapezoidal (simbolul Ger - maniei fasciste), înşfăcîndu-l în gheare. Totul este încadrat de 13 coloane. N-au existat nici un di alog sau vreo dezbatere cu grupurile civice sau profesionale. După două zile de la (re)cîş tigarea alegerilor parlamentare din 2014, FIDESZ, partidul (re)cocoţat la guvernare, a ordonat începerea lucrărilor. Pro - testele au fost numeroase şi au sosit din toate colţurile lumii, de la supravieţuitorii Ho - locaustului şi aparţinătorii victimelor acestuia pînă la intelectuali de prestigiu mondial (i-aş aminti doar pe profesorul emerit Randolph L. Braham şi pe Elie Wiesel, deţinător al Premiului Nobel), de la politicieni proeuropeni şi senatori americani pînă la organizaţii civice şi profesionale... În zadar, căci guvernul Orbán n-a putut fi convins să renunţe la ambiţia de a ridica acest monument de prost-gust, un kitsch curat, un „anacronism cioplit în piatră“ cu nelegiuita intenţie voalată de a alimenta minciuna perfidă că singurul vinovat pentru deportarea evreilor a fost imperiul hitlerist şi, mai exact, de a spăla ruşinea crimelor săvîrşite de aparatul Statului maghiar, prin excesul voluntar privind îndeplinirea obligaţiilor impuse de autorităţile peste măsură de zeloase, şi de Horthy, personal. În perioada respectivă, din Ungaria au fost deportaţi peste o jumătate de milion de cetăţeni maghiari (!) evrei. Grupul statuar a fost finalizat şi transportat, în mare taină, într-o piaţă din centrul Budapestei, în noaptea de 19 spre 20 iulie 2014.
 
Operaţiunea a fost păzită de peste 200 de jandarmi, grupul statuar în sine fiind delimitat de restul pieţei de două rînduri de gratii; pe străzile din jur, parcau peste 30 de maşini ale poliţiei şi au fost instalate foarte multe camere de luat vederi. Inscripţiile în limbile ebraică, engleză şi rusă au fost şi au rămas cu grave greşeli gramaticale... Lu - crările efective şi paza acestora (zile-n şir, protestatarii demolau noaptea ce se construia ziua) au costat în jur de 400 de milioane de forinţi (aproximativ 1,5 milioane de euro) – totul plătit din banii contribuabililor. Costurile exacte sînt secretizate pentru cîteva decenii. Cu un efectiv mai mic de poliţişti, monumentul este păzit, şi-n prezent... extrema dreaptă organizează diverse întîlniri în faţa statuii, protestatarii ies mai rar, societatea civilă a reintrat în agonie, zilnic apar noi şi noi evenimente. S-a ratat şansa ca o naţiune să-şi privească sincer şi obiectiv trecutul în faţă, să şi-l asume, să tragă învăţămintele de rigoare – partidul de guvernămînt continuă campania de rescriere a istoriei. A rămas vie doar memoria victimelor şi a supravieţuitorilor. Şi cele cîteva obiecte personale ale sutelor de mii de oameni care n-au avut o altă vină decît că s-au născut evrei, dar o „vină“ suficient de mare în ochii autorităţilor administraţiei din perioada horthystă pentru a transforma aceste destine în praf şi-n cenuşă – supravieţuitorii au dus aceste obiecte lîngă statuie şi le-au reunit într-un tragic remember expoziţional, un fel de „monument viu“, un loc unde, vara trecută, zeci şi sute de persoane din Ungaria şi turişti din străinătate cu memoria nealterată au ţinut momente de reculegere. 

În faţa unui dictator neofascist

Marţi, 2 decembrie 2014, cu ocazia votului din Senatul american pentru acreditarea producătoarei de televiziune Colleen Bradley Bell pentru postul de ambasador al Statelor Unite la Budapesta, cînd senatorul republican (!) John McCain, cunoscut pentru francheţea sa, a criticat această nominalizare spunînd că persoana nominalizată pe criterii politice nu are greutatea, profesionalismul şi fermitatea impuse de acest post pentru că Ungaria este: „[...] o ţară pe punctul de a-şi abandona suveranitatea în faţa unui dictator neofascist care este în cîrdăşie şi se culcă cu Vladimir Putin […]“. Miercuri, 3 decembrie, John McCain şi-a argumentat şi-n scris, detaliat, cu elemente concrete, afirmaţia. Poate se va trezi, în sfîrşit, şi bătrîna Europă şi va stopa extinderea în zonă a virusului inimaginabil de periculos made by Hungary. Pentru ca cercul memoriei să fie într-adevăr un cerc, în interiorul căruia memoria individuală şi cea colectivă să rămînă mereu vigilente, aş dori să închei acest serial de remember dedicat comemorării celor 70 de ani de la deportarea evreilor din Ungaria şi de peste tot cu propoziţia-titlu cu care l-am început: „Auschwitz este cel mai mare cimitir al Ungariei!“.