ROSENBAUM[v=]

Evreul în uniformă de nazist- înger pentru mii de suflete

http://www.istorie-pe-scurt.ro/evreul-in-uniforma-de-nazist-inger-pentru-mii-se-suflete/
Budapesta, ianuarie 1945. În apropierea Casei de Sticlă, un soldat rus intră pe ușa distrusă a unui magazin general, își rotește ochii prin cameră și văzând o trompetă pe jos, suflă din toți plămânii în ea, făcând să tremure chiar și zăpada de pe stradă. În acest mod anunța el eliberarea. În acestă zi, PINCHAS TIBOR ROSENBAUM poate în sfârșit să scape de uniforma “Nilasz”, pe care o purtase în războiul personal. Nu mai trebuia să pară membru al partidului pro-nazist Crucea cu Săgeți. Cu o fericire de nedescris o dă jos, o împăturește și o pune în soba Casei de Sticlă, care încet, încet se golește. Uniforma are ceva depresiv în ea, dar în același timp și dătător de speranță. Își petrecuse de multe ori degetele ușor deasupra ei, visând cu ochii deschiși, la evreii care până la urmă îi datorau viața. Fiul rabinului din Kleinwardein (Kisvarda, nord-estul Ungariei) se deghizase în nazist pentru patru luni.
 
Afis al Partidului Crucea cu Sageti
Yehuda Ashkelon, care este acolo, lângă el, îl privește. Când ei erau în lagăr, acest tânăr îi dăduse lui Pinchas un ajutor la evadare. Pinchas se uită către prietenul său și îi spune încet, Yehuda, mi-am făcut datoria. După aceasta, pleacă în tăcere. Iese din clădire, lăsând în urmă uniforma, trece prin grădină, ajunge în stradă, fără a se uita în urmă. Tânărul de nici 22 de ani, deja marcat pe viată de traumă, se îndreaptă spre un viitor nesigur. Mergând pe stradă își amintește date, nume, locuri și peisaje a căror istorie a fost scrisă în foc. Chipuri a multor prieteni care nu au supraviețuit până în această zi a izbăvirii și mai ales ale părinților săi, fraților și surorilor, dispar toate înspre fumul de la crematorii, ele nelăsând nici măcar un mormânt la care s-ar putea vărsa o lacrimă. Aceste imagini tulburătoare sunt amestecate cu amintirile fericite ale copilăriei: clipele petrecute la Yeshiva (instituție tradițională unde se studiază textele religioase vechi), activitatea în “Bnei Akiva” (oragnizație religioasă pentru tineret), citirea Talmudului alături de tatăl său în Kleinwardein și diverse activități din Budapesta. Totul s-a terminat într-o clipă.
 
Ultima sectiunea a zidului ghetoului din Budapestea, inainte de a fi demolat in 2006
Au venit lagărele de muncă, îndrăzneața evadare, periculoasele activități desfășurate în uniforma Crucilor cu Săgeți, lupta contra-cronometru pentru a-l învinge pe Îngerul Morții, misiunile imposibile, Dunărea înroșită de sânge evreiesc și cele două focuri de arma din mijlocul nopții care au lăsat doi Nilasz adevărați morți în stradă. De fapt de aici a început totul. După ce i-a omorât le-a luat hainele și grație înfățișării ariene s-a putut da drept unul dintre ei. Își amintește totul în această zi a eliberării. Aceasta este schița poveștii lui Pinchas Rosenbaum, omul care și-a pus viața în pericol luni întregi și care a reușit să salveze sute de evrei, uneori familii întregi, în timpul celor mai negre zile din Ungaria celui de-al doilea război mondial.
 
Permis de muncă evreiesc
Pinchas Rosenbaum s-a născut pe 2 noiembrie 1923 în Kleinwardein, Ungaria, într-o familie cu o lungă istorie de rabini. Cunoscând foarte bine Tora, a fost prospus pregătirii pentru rabinat la vârsta de 18 ani. A intrat cu entuziasm în organizația “Bnei Akiva” și a adoptat pe deplin principiul Tora și muncă. În scurt timp a devenit un lider național al “Bnei Akiva” din Ungaria. În timpul ocupației naziste, Pinchas a fost implicat trup și suflet în oraganizația tinerilor iudei care a smuls mulți everi din mâinile naziștilor, găsindu-le adăpost și asigurându-le existența.Pinshas și-a riscat viața 24 de ore pe zi. Ascunzându-se sub diverse identități a reușit șă păcălească autoritățile naziste și uneori chiar și co-religionari de-ai săi. De nenumărate ori, aflând că o familie urma să fie ridicată, dădea buzna, purtând uniforma Nilasz, îi lua pe evrei în urlete, insulte, șuturi și îi băga în mașinile negre ale Crucilor cu Săgeți. Tot acest spectacol pentru ca vecinii să nu își dea seama că de fapt evreii nu erau luați de naziști. Îi ducea la Casa de Sticlă, celebrul adăpost de pe strada Vadász nr. 29, zona unde mii de evrei trăiau cu acte false. Pinchas era implicat în producerea acestor documente. Doar după ce îi ducea pe evrei la Casa de Sticlă, își dezvăluia identitatea. Își prezenta scuzele pentru modul în care se comportase explicând că făcuse acele gesturi doar pentru a-i salva. Bărbații, femeile și copiii, care tocmai scăpaseră de adevăratele orori naziste, înțelegeau și îi mulțumeau în lacrimi pentru gestul nebunesc pe care îl făcuse. Dacă era prins, atunci urma să fie executat.

Carl Lutz, ambasadorul Elveției la Budapesta este patronul spiritual la Casei de Sticlă. Până la 3000 de evrei au locuit în ea și în împrejurimi în perioada de apogeu. Lui Lutz îi revine meritul de a fi salvat 62.000 de evrei emițând scrisori de protecție, un document pe care chiar el îl inventase. După ce primit permisiunea de a da 8000 de scrisori de protecție, a greșit intenționat scriindu-le pentru familii și nu pentru persoane așa cum se specificase, destul de vag inițial. A declarat 75 de case din Budapesta și împrejurimi drept anexe ale ambasadei Elveției. Printre ele, și Casa de Sticlă. În 1944 Lutz ajunsese să reprezinte 13 țări la Budapesta (aflate în conflict cu Reichul), inclusiv SUA!
 
Carl Lutz
Revenind la Pinchas,acțiunile sale erau din ce în ce mai îndrăznețe. Într-o zi, coborând din podul Casei de Sticlă, s-a dus la prietenul său Avigdor Friedman, cunoscut sub numele de Viki, și i-a spus Viki, azi îmi vei da costumul tău. Costumul meu? Da, îi spune Pinchas. Diseară este un bal la poliția ungară și trebuie să fac o impresie bună. Nu mă pot duce în uniforma militară. Daca nu sunt deconspirat, îți voi înapoia costumul, dacă voi fi descoperit, atunci îți vei pierde costumul. Auzindu-i umorul negru, Viki schițează un zâmbet trist. Îi dă costumul său cel bun. Mult noroc spune Viki iar Pinchas răspunde cu obișnuitul Să dea Dumnezeu. Pune costumul pe el, se aranjeaza pleacă din Casa de Sticlă și se duce spre destinația secretă. A doua zi vine palid și extenuat. Viki întreabă: “Slavă Domnului că ești aici. Dar de ce ești așa de palid, ce ți-au făcut?” Pinchas se așează pe scaun, suflă greu și răspunde. “Ascultă, am băut toată noaptea cu ei, nu am avut de ales. În timp ce beam, unul dintre ei mi-a spus numele familiei de evrei care urma să fie ridicată în zori. Am așteptat până s-au îmbătat pentru a putea pleca. Am alergat până la adresa lor și i-am avertizat. Acum sunt obosit, trebuie să dorm. Noapte bună. Ah, am uitat. Costumul tău e în stare bună, ți-l dau înapoi când mă trezesc.” După aceste cuvinte a adormit instant.

În noiembrie 1944, organizația de rezistență și slavare se găsea într-un mare pericol. Zvi (Zeidi) Zeidenfeld era arestat. Acesta, asumându-și numele de Kovacs, avea asupra sa certificate ale Crucii Roșii, toate albe, gata pentru a fi completate. Naziștii intenționau să îl interogheze pentru a afla numele celorlalți membri ai rezistenței, dar și sursa documentelor. Zeidi refuza să vorbească în ciuda torturilor de nedescris, iar Gestapoul nu îl putea omorî, avea nevoie de el în viață. După prima rundă de torturi a avut câteva zile de refacere. Când camarazii săi au aflat de arestare, el era deja în spital, find tratat în urma chinurilor. Era un spital improvizat pe strada Vassleny nr. 44. Fusese cândva școală primară pentru evrei, dar acum rechiziționată de naziști, își schimbase destinația. În cadul unei întâlniri în mijlocul nopții la Casa de Sticlă, s-a decis ca Zedi să fie salvat. Era cea mai riscantă operațiune de până acum. Mai mulți s-au oferit voluntari. Sarcina a căzut pe umerii lui Pinchas și Yossi, un tânăr membru al “Hashomer Hatza’ir”.
 
Zona Casei de Sticla
La ora trei dimineața, pe frig și ploaie cei doi pleacă. Sub uniformele SS și lungile paltoane din piele aveau pistoale mitralieră. În fața spitalului era un paznic. “Gestapo”, spun ei. “Du-ne la prizonierul evreu din camera 243 la etajul al doilea. Avem de discutat cu el.” “Nu am autorizația să las pe cineva să plece. Sunt doar un paznic, trebuie să cer aprobare de la superiorii mei.” Pinchas s-a uitat în ochii lui și l-a întrebat brusc: “Ești evreu?” “Da”, primește răspunsul de la omul îngrozit că va fi omorât pe loc. “Și noi”, șoptește Pinchas într-o ebraică ce nu lăsa vreun dubiu asupra identității lor. “Am venit aici pentru a scoate un evreu, dacă nu, Gestapoul îl va omorî. Trebuie să ne ajuți. Nu îți face griji, te vom lua cu noi, la un loc sigur unde nu va trebui să îți faci griji. Du-te și ia-ne pacientul.” Paznicul a dispărut în interiorul spitalului, lăsându-i pe Pinchas și Yossi la intrare. După câteva minute se puteau observa doi SS-isti cărând un bărbat semi-conștient în timp ce un un al treilea ținea o mică geantă din piele. Nimeni din stradă nu ar fi fost surprins. Se întâmpla des ca ofițeri SS să intre în spital, să ia o persoană rănită sau bolnavă care apoi să nu mai fie văzută vreodată. Micul grup s-a mișcat repede către Casa de Sticlă, unde a ajuns în jurul orei 4.30. Poarta s-a deschis larg și Zeidi a fost preluat de echipa medicală. El și documentele erau salvate.
 
Evrei polonezi in ziua eliberarii
Dacă ar trebui să relatăm toate aventurile lui Pinchas Rosenbaum, ne-ar trebui un volum gros. El nu a făcut mare caz din extraordinarul său eroism. Uneori, în călătoriile sale în jurul lumii se mai întâlnea cu un bărbat sau o femeie care îi datorau viața, iar când acele persoane începau să îi mulțumească pentru curaj și eroism, Pinchas părea că discută mai degraba despre altcineva, nu despre sine. După război s-a căsătorit cu Stephanie Stern și s-a stabilit la Geneva unde a lucrat în sistemul bancar. Au avut trei copii și tustrei locuiesc azi în Israel. A murit pe 23 octombrie 1980 la vârsta de 57 de ani și este înmormântat la cimitirul Har Hamenuchot din Ierusalim. Amintirea sa supraviețuiește prin actele de curaj pe care le-a facut, dar mai ales prin sutele și miile de fii și fiice, nepoți și strănepoți care au văzut lumina zilei cu ajutorul tenacității unui om devenit peste noapte erou.