Lefter[v=]

Lefter avant la... Lefter

Andrei Terian

Inainte de a deveni ideo­logul furibund din ultimul deceniu, im­presar inflexibil al postmodernismului si apostol al co­rec­titudinii politice, Ion Bogdan Lef­ter a fost un critic serios si onest, care proba nu numai un in­con­tes­ta­bil simt al valorii, ci si o deschidere is­torica si ideologica spre productia literara a generatiilor anterioare. Cea mai consistenta dovada in acest sens o constituie tocmai recenta pu­bli­care a doua volume consacrate „ge­ne­ratiei a80“ (Flashback 1985 si Puzzle cu „noul val“), care dez­va­luie remarcabile aptitudini de istoric literar, precum si dis­po­ni­bi­li­tati de analist al campului poetic con­temporan.
Si totusi, oricate calitati si-ar eta­la, cele doua volume ale lui Ion Bog­dan Lefter par iremediabil limitate de o tripla cenzura. Primul dintre aces­te aspecte priveste pozitionarea cri­ticului in raport cu campul cer­ce­ta­rii: daca subiectivitatea constituie o conditie inerenta oricarui act cri­tic, in cazul de fata e mai mult decat evi­dent ca Ion Bogdan Lefter in­de­pli­neste, in egala masura, rolurile de ar­bitru si jucator, de judecator si parte activa in procesul afirmarii opt­­zecismului. Autorul pre­in­tam­pi­na insa din capul locului acuzatia de parti-pris, declarand franc ca Flash­back 1985 intentioneaza a fi „is­to­rie literara si, totodata, scriere pro­gra­matica (deopotriva, personala si colectiva)“. Din perspectiva acestei implicari asumate, fragmentele de evo­care sentimentala a atmosferei Ce­naclului de Luni (Flashback), jurnalul cenaclier si parodiile din Addenda isi diminueaza din su­pa­ra­to­rul aer mitizant ce li s-ar putea atri­bui, devenind simple in­gre­dien­te literare ale discursului critic. Sur­prin­zator este totusi ca nu atat Flash­­back-ul, sinteza solida ce func­tio­neaza ca trambulina in omo­lo­ga­rea generatiei, cat fragmentele foi­le­to­nistice din Addenda atesta valente propagandistice neconvingatoare. Si nu ma refer aici neaparat la con­tes­ta­rea „generatiei a60“, care a de­ve­nit intre timp calul de bataie al post­mo­dernismului autohton, ci, mai ales, la negarea programatica a noua­­­zecismului, care culmineaza cu mini­malizarea nedreapta a lui Cris­tian Popescu (Un poet fara noroc). Dar pe cat de intoleranta e Adden­da cu privire la existenta altor for­mu­le poetice (in sincronie sau in diacronie), pe atat de convingator se dovedeste Flashback-ul in iden­ti­fi­carea filiatiilor poetice ale opt­ze­cis­mu­lui, pe care autorul cartii il ca­li­fi­ca - cu toate riscurile ce decurg din aceas­ta formula - drept „generatie sin­tetica“.
O alta borna provine din de­ca­la­jul temporal instaurat intre scrierea pri­mei carti si publicarea ei. Con­form marturiei criticului, Flashback 1985 a fost finisat la mijlocul de­ce­niu­lui noua, insa autorul nu ne mai spu­ne daca, exceptand unele adau­gari sau eliminari de capitole, prima va­rianta a textului a mai suportat, intre timp, si alte modificari. Ori­cum, faptul in sine are o relevanta re­dusa, caci, oricare i-ar fi fost pre­is­to­ria, volumul va fi evaluat ine­vi­ta­bil, prin raportare la orizontul ac­tual de asteptare. Din aceasta pers­pec­tiva, un impediment con­si­de­ra­bil il constituie caracterul partial al investigatiei: cartea se opreste la un prag temporal destul de jos, avand in vedere ca, la jumatatea de­ce­niu­lui noua, unii dintre cei 26 de poeti catalogati in Flashback nu de­bu­ta­se­ra inca in volum, pe cand altii au mai publicat de atunci incoace zeci de carti. Si totusi, imaginea de an­sam­blu este si astazi plauzibila. De pil­da, cele patru „varfuri“ pe care a mizat Ion Bogdan Lefter (Car­ta­rescu, Musina, Stoiciu si Romosan - ul­timul, cu un oarecare handicap cau­zat de prematura abstinenta poe­tica) se mentin inca in top. (Even­tual, ar mai putea fi adaugati acestei liste Mariana Marin, Ion Muresan si Marta Petreu.) Tot astfel, multe din caracterizarile criticului raman si acum in picioare, in ciuda esan­tioa­ne­lor reduse care au stat la baza for­mu­larii lor. Dau un singur exemplu: „Se vede ca Musina rastoarna de­mon­strativ imaginea inalta, pura, ocul­ta a poeziei. s...t are ne­voie de contactul direct cu obiectele, de seva existentei concrete. Poezie este si in (sau mai ales in) detaliile mai putin roz ale zilelor: trebuie doar cautata acolo si scoasa la su­pra­fata, proaspata, vie, noua.“
Ultimul obstacol se refera la de­fa­­zajul de receptare a optzecismului: in ultimele doua decenii, poetii au mai publicat, nu-i vorba, dar nici critica n-a stat degeaba. Astfel incat, in fata unui cititor care cunoaste deja cartile lui Radu G. Teposu sau Mircea Cartarescu, pentru a nu mai vorbi de numeroasele studii si cro­nici aparute intre timp, Flashback-ul pare sa aiba un handicap major. Dar, cu toate ca a zacut doua decenii in sertar, cartea aduce in favoarea sa doua argumente solide. Pe de o parte, e vorba de imensul material do­cumentar pe care il aduna intre copertele sale - indeosebi, articole de presa care au fost ignorate de majoritatea exegetilor perioadei. Chiar daca se mai rataceste uneori prin digresiuni fastidioase, cum ar fi acelea despre conceptul de ge­ne­ra­tie, Ion Bogdan Letfer are meritul de a prezenta intr-o maniera aproa­pe exhaustiva geneza noii directii poe­tice. Pe de alta parte, criticul ci­teste scrierile congenerilor sai cu un ochi (inca) genuin, nepervertit de poncifele ce trec astazi drept litera de lege in configuratia opt­ze­cis­mu­lui. De pilda, comentand asa-zisa „ade­renta la real“ a „poeziei noi“, autorul observa pe buna dreptate: „In sensul in care ideea a fost vehiculata, ea defineste - totusi - doar o parte a poetilor in cauza si - daca analizam situatia riguros - nici macar pe aceia.“ Tot astfel, criticul reactioneaza pertinent impotriva tentativelor de a reduce poezia ge­ne­ra­tiei sale la o falsa unitate fara fi­suri, insistand asupra pluralitatii con­flictuale existente in cadrul para­dig­mei.
Flashback 1985 si, intr-o anu­mi­ta masura, Addenda arata o alta ipos­taza a ideologului optzecist: ace­ea a unui Lefter avant la... Lefter, a unui critic care poate (putea?) sa co­men­teze poezia cu rezultate ex­ce­len­te.