Hari[V=]

15 octombrie 1917 – Mata Hari este executata 

Mata Hari- prima femeie fatală

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/adevaratele-legende-ale-spionilor

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/adevaratele-legende-ale-spionilor

http://dezvaluiribiz.ro/cine-fost-mata-hari/

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/povestea-celei-mai-faimoase-spioane-lume-mata-hari-0

Misterul Mata Hari

http://cultural.bzi.ro/comportamente-greu-de-inteles-ale-unor-femei-celebre-din-istorie-iv-3393

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10776/33/
Una dintre cele mai faimoase spioane din secolul XX, Mata Hari, a fost arestata definitiv la 13 februarie 1917, pe când se afla în camera ei din Hotelul Elysée Palace din Paris. A fost ultima zi de libertate pentru dansatoarea acuzata ca spioneaza pentru Germania (Primul Razboi Mondial urma sa se încheie în 1918). Pe numele sau adevarat Margaretha Geertruida Zelle, Mata Hari s-a nascut în 1876, la Leeuwarden, Olanda. La 18 ani, raspunzând unui anunt de ziar, ea se casatoreste cu capitanul Rudolf McLeod si naste doi copii (Norman în 1897 si Louise în 1898).

Povestea celei mai faimoase spioane din lume: Mata Hari

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/povestea-celei-mai-faimoase-spioane-lume-mata-hari-0

http://www.evz.ro/detalii/stiri/blestemul-spioanei-mata-hari-casa-in-care-s-a-nascut-a-ars-din-temelie-iar-un-barbat-a-m-1063075.html

Enigma Mata Hari


Numele Mata Hari a ajuns să simbolizeze un personaj care îşi foloseşte farmecele feminine pentru a afla secretele inamicului în vreme de război. Dar oare a fost Mata Hari cu adevărat spioană? Şi dacă da, de partea cui?

“Nu sunt franţuzoaică”, le-a spus femeia acuzatorilor. “Este dreptul meu să am prieteni în alte ţări, chiar şi în cele cu care Franţa se află în război. Eu am rămas neutră. Şi contez pe nobleţea inimilor voastre de ofiţeri francezi”. Aşa îşi încheia Mata Hari apărarea în faţa Curţii Marţiale din Paris, la 24 iulie 1917. Cei trei membri ai completului de judecată s-au retras în altă cameră pentru a delibera. S-au întors peste zece minute. Curtezana internaţională care se prezenta drept dansatoare indiană urma să fie împuşcată ca spioană.

Drumul întortocheat până în faţa tribunalului începuse cu 41 de ani în urmă, în oraşul Leeuwarden din nordul Olandei, când, la 7 august 1876, în casa negustorului Adam Zelle, s-a născut o fiică, botezată Margaretha Geertruida. La vârsta de 14 ani a fost trimisă la şcoala unei mănăstiri unde să înveţe arta gospodăriei în vederea căsătoriei. Aceasta era educaţia potrivită unei tinere din clasa ei socială. Dar viaţa convenţională nu se potrivea Margarethei Geertruida. Cu o lună înainte de a împlini 19 ani, s-a măritat cu Campbell Macleod, un ofiţer de origine scoţiană din armata olandeză, cu 21 de ani mai în vârstă decât ea. O greşeală enormă!

Tânăra doamnă MacLeod a născut un băiat şi o fată repede, unul după altul, iar în 1897 şi-a urmat soţul în Indiile de Est Olandeze [astăzi Indonezia], unde primise comanda unui batalion pe insula Java. MacLeod era beţiv, afemeiat şi îşi bătea adesea soţia – odată chiar a ameninţat-o cu revolverul. Fiul lor murise în împrejurări misterioase; se spunea că ar fi fost otrăvit de un servitor maltratat de MacLeod. În 1902, la scurt timp după ce familia s-a întors în Olanda, Margaretha Geertruida s-a separat de soţul ei – va divorta patru ani mai târziu. Lăsându-şi fiica în grija rudelor, tânăra femeie a pornit spre Paris şi spre o nouă carieră.


Ca soţie de ofiţer olandez şi mamă a doi copii, Margaretha Geertruida n-ar fi avut nici o şansă să cucerească sofisticata capitală franceză. Dar, ca dansatoare exotică din Orient, putea să atragă atenţia. Până în 1905 a reuşit să-şi asume o nouă identitate, trecând cu succes drept fiica unei dansatoare dintr-un templu din Indiile de Est, care murise la naştere. Ca să-şi înlocuiască mama, povestea acum Margaretha Geertruida, se dedicase ea însăşi zeului hindus Shiva şi fusese iniţiată în ritualurile erotice ce-i erau închinate. Înaltă şi bine făcută, cu păr negru-albastrui, ochi negri şi ten măsliniu, trecea uşor drept indiancă. Numele exotic pe care şi l-a ales, Mata Hari, însemna “ivirea zorilor“.

După un debut printre colecţiile orientale de la Musée Guimet, Mata Hari a continuat să înregistreze succes după succes în saloanele elegante ale Parisului. Au urmat apoi teatrele de la Monte Carlo, Berlin, Viena, Sofia, Milano şi Madrid. Toată Europa părea să-i fie la picioare. Chiar dacă numeroasa asistenţă masculină pretindea că îi frecventează spectacolele pentru a învăţa mai multe despre religiile orientale, venea, de fapt, să vadă 0 tânără senzuală care îndrăznea să apară în public aproape goală.

Nu-i de mirare că voluptuoasa dansatoare avea nenumăraţi admiratori dispuşi să plătească pentru favorurile pe care le împărţea cu generozitate. Când, în 1914, a izbucnit Primul Război Mondial, despre Mata Hari se spunea că era cea mai scumpă curtezană din Europa. Printre cuceririle sale de la Berlin se numărau, de exemplu, prinţul moştenitor al Germaniei, ministrul de externe şi ducele de Brunswick. În ziua declarării războiului fusese văzută călărind pe străzile capitalei germane alături de şeful poliţiei.


La sfârşitul lui 1915, Mata Hari s-a întors la Paris – ca să-şi recupereze bunurile din vila de la Neuilly, după unii; ca să stea la căpătâiul unui iubit rus care fusese rănit, după alţii. Al treilea motiv al vizitei, spionajul, a fost semnalat într-un mesaj cifrat trimis de serviciile secrete italiene omologilor lor din Franţa. “Vedeta numită Mata Hari… care afirmă că dezvăluie secretele dansurilor indiene dezbrăcându-se”, avertizau italienii, “a renunţat să mai pretindă că s-a născut în India şi acum vorbeşte germana cu un vag accent oriental.”

Reţinută de autorităţile franceze, Mata Hari a negat vehement că ar fi spioană germană, oferindu-se cu entuziasm să lucreze ca agent secret al Franţei. În mod destul de curios, francezii i-au acceptat oferta, trimiţând-o în Belgia ocupată de germani cu o listă de şase agenţi sub acoperire. La scurt timp după accea, unul dintre ei a fost prins şi împuşcat de către nemţi – trădat de o femeie, s-a spus.

Cu toate acestea, francezii aveau 0 nouă misiune pentru Mata Hari: Spania neutră. Trebuia să ajungă acolo cu un vapor care pleca din Olanda. Englezii au forţat vasul pe care se afla să acosteze la Falmouth, pe coasta sudică a Angliei, şi au arestat-o pe Mata Hari, crezând că este spioana germană Clara Bendix. A obţinut eliberarea convingându-i pe britanici că lucrează pentru Franţa. Şi, deşi sfătuită de ei să renunţe la primejdioasa misiune, şi-a continuat călătoria spre Madrid. În capitala spaniolă Mata Hari a stabilit repede legături cu ataşatul naval şi cu cel militar ai Germaniei, fiind răsplătită generos pentru serviciile sale. Esenţa misterului Mata Hari rezidă în natura serviciilor făcute ofiţerilor germani.


Către sfârşitul anului 1916, Berlinul îi avertiza pe cei doi atasaţi de la Madrid că plăteau prea mult pentru informaţiile de rutină furnizate de aşa-numita “agenta H-21″; li se ordona să o trimită înapoi la Paris cu un cec în valoare de 5 000 de franci platibil la o bancă franceză. Mesajul a ajuns în mâinile serviciilor secrete franceze.

La 12 februarie 1917, Mata Hari s-a întors la Paris şi s-a instalat la elegantul hotel Plaza-Athénée de pe Avenue Montaigne. A doua zi era arestată ca agent dublu al Germaniei. Probele: un cec în valoare de 5 000 de franci emis de banca menţionată în mesajul interceptat şi un flacon conţinând o substanţă identificată drept cerneală simpatică – ambele descoperite în camera ei de hotel.

“Cerneala simpatică”, a explicat Mata Hari în timpul interogatoriilor, era un banal dezinfectant pe care ea îl folosea drept contraceptiv. Cât despre cec, recunoştea că îl primise de la cei doi ataşaţi militari din Madrid, dar ca plată a favorurilor sexuale şi în nici un caz pentru activităţi de spionaj. Deloc conştientă de situaţia în care se afla, a făcut multe declaraţii ambigue şi neconvingătoate despre călătoriile întreprinse în ultimii doi ani şi jumătate, de când începuse războiul. Fosta vedetă a Europei şi amanta unor oameni importanţi se vedea, astfel, întemniţată la închisoarea Saint-Lazare în celula 12.


După luni de interogatorii fără rezultat, în care Mata Hari şi-a susţinut permanent nevinovăţia, procesul a avut loc în faţa Curţii Marţiale pe 24 iulie 1917. Preşedintele şi doi dintre membrii completului de judecată erau convinşi dinainte de vinovăţia femeii – dar mulţimea adunată în stradă aştepta un verdict favorabil şi spera că va fi achitată.

Da a mărtuisit ea, a asistat la operaţiuni militare în Germania, Italia şi Franţa – dar ca oaspete al unuia sau altuia dintre numeroşii săi admiratori. Cele 30 000 de mărci pe care le primise de la ministrul german de externe? “Au fost preţul favorurilor mele. Amanţii nu mi-au oferit niciodată mai puţin!” Cât despre cele cincizeci de mii de vieţi pierdute când navele franceze fuseseră torpilate în Mediterana pe baza unor informaţii despre transporturi furnizate de către ea, ce dovezi existau? Acuzaţia nu era susţinută de probe. Faptul că a expediat mesaje de la
Paris în valiza diplomatică olandeză? Îi scria fiicei sale din Olanda. În ciuda şubrezeniei acuzaţiilor, verdictul „vinovat“ era pe deplin previzibil – date fiind împrejurările. Înaltul comandament francez avea nevoie disperată de un ţap işpăşitor care să justifice impasul în care se aflau de trei ani trupele aliate în conflictul cu Germania.


Pedeapsa cu moartea nu a fost adusă la îndeplinire imediat; în următoarele luni Mata Hari a devenit tot mai nervoasă şi mai deprimată. Putea dormi adânc doar în noaptea de sâmbătă, pentru că duminica nu aveau loc execuţii. În toate celelalte nopţi mergea la culcare ştiind că o bătaie în uşă dimineaţa putea să însemne plutonul de execuţie.

Refuzase indignată oferta avocatului de a obţine amânarea executării sentinţei rămânând însărcinată cu el. Mata Hari prefera să-şi pună speranţele într-o graţiere de ultim moment din partea preşedintelui Franţei. Dar cererea ei a fost respinsă. În cele din urmă, bătaia în uşă a trezit-o din somnul indus de medicamentele pe care le solicilase medicului închisorii, în zorii zilei de luni, 15 octombrie. Cu o voce voalată, avocatul a anunţat-o că urma să moară în dimineaţa aceea.


Din respect pentru reputaţia ei, femeia de 41 de ani a avut grijă să arate bine. Şi-a pus o rochie de culoarea perlei, pălărie cu boruri largi şi cea mai bună pereche de pantofi. Pe umeri şi-a pus o blană. S-a declarat gata să iasă din celulă abia după ce şi-a pus mănuşile. O maşină urma să o ducă la Chateau Vincennes, în afara oraşului.

Plutonul de execuţie o aştepta la liziera pădurii Vincennes – doisprezece oameni aliniaţi pe trei laturi ale unei poieni, cu faţa la un trunchi de copac curăţat de ramuri şi de frunze. Mata Hari a păşit spre trunchi cu pas ferm. A acceptat cinzeaca de rom oferită condamnaţilor, dar a refuzat categoric să fie legată la ochi – preferând să-şi privească în faţă călăii. În timp ce răsăritul soarelui alunga ceaţa nopţii, preotul şi călugăriţele i-au dat ultima împărtăşanie, apoi plutonul a ascultat comanda, a ochit – şi a urmat ordinul. Douăsprezece împuşcături au sfâşiat tăcerea, iar trupul neînsufleţit al celei ce fusese “Ivirea zorilor” s-a prăbuşit.

Motivul excepţionalului comportament al condamnatei în momentul execuţiei a fost explicat ulterior printr-o poveste bizară. Un tânăr şi înflăcărat admirator, pe nume Pierre de Morrisac, ar fi plătit plutonul să încarce puştile cu gloanţe oarbe. Trebuia să fie o falsă execuţie, ca aceea din Tosca de Puccini, opera la modă în acea vreme. Dar, ca în aceeaşi operă, complotul fusese descoperit şi armele au fost încărcate cu gloanţe adevărate – ducând la moartea rapidă a victimei, care nu bănuia nimic.

Să fie adevărată această poveste? Să fie adevărată cealaltă, că Mara Hari şi-ar fi desfăcut haina de blană în momentul rafalei, dezvăluindu-şi soldaţilor goliciunea? E greu de spus şi, în cele din urmă, fără importanţă. Amândouă istoriile fac parte din legenda romanţioasă a frumoasei olandeze care şi-a câştigat în timpul vieţii faima de dansatoare exotică şi curtezană costisitoare, devenind nemuritoare ca spioană – ceea ce, probabil, n-a fost niciodată.

MATA HARI sau „ivirea zorilor”

La 25 iulie 1917, Margaretha Geertruida Zelle, mai cunoscuta sub numele de Mata Hari, a fost condamnata la moarte de un tribunal francez. Executata la 15 octombrie 1917, Mata Hari a ramas un mit modern, unul dintre cele mai exploatate de presa, literatura si cinematografie. A ramas un mister jocul facut de Mata Hari, precum a ramas si natura serviciilor oferite de ea, atat ofiterilor germani, cat si celor francezi.




Numele Mata Hari a facut istorie la inceputul secolului XX. Subiectul a ramas controversat, cazul misterioasei femei care scandaliza Europa acelei vremi prin exotism si frivolitate ramanand neelucidat.
Pe numele sau adevarat Margaretha Geertruida Zelle, Mata Hari s-a nascut la 7 august 1876, la Leenwaeden, in Olanda. Margaretha a avut trei frati. Tatal lor detinea un magazin, iar afacerile sale erau incununate de succes, investind in industria petrolului. Astfel, pana la varsta de 13 ani, ea a invatat doar in scoli private. Cu toate acestea, afacerea tatalui sau da faliment in 1889, iar parintii divorteaza. Mama ei moare in 1891, iar tatal se recasatoreste trei ani mai tarziu in Amsterdam. La varsta de 14 ani este inscrisa la scoala unei manastiri pentru a deprinde bunele maniere. Fiind implicata intr-un scandal, doi ani mai tarziu este exmatriculata.

In urma divortului parintilor sai, Margaretha s-a mutat la un unchi de-al ei, pentru a urma cursurile unei scoli de educatoare. A fost insa exmatriculata dupa ce relatia sa mult prea apropiata cu directorul scolii a devenit publica.
La optsprezece ani s-a casatorit cu un ofiter, Campbell MacLeod, un varstnic ofiter scotian din armata olandeza, pasionat de aventuri amoroase si alcool. A ramas insarcinata si a nascut un baiat, la 30 ianuarie 1897, caruia i-au dat numele de Norman John. Cei trei MacLeod au pornit spre Indiile Olandeze. Acolo, Margaretha a nascut o fetita, Jeanne Louise. Neintelegerile din cuplu s-au accentuat, mai ales dupa ce copiii au fost otraviti. Fiul lor nu a putut fi salvat. S-a spus ca moartea acestuia a venit in urma unei otraviri de care se facea vinovat un servitor abuzat de MacLeod, dar vinovatul nu a fost niciodata descoperit. Tanara mama s-a imbolnavit de febra tifoida. Nici dupa insanatosire certurile familiale nu se opresc. Ofiterul si-a dat demisia din armata si cei doi s-au retras intr-un mic sat. Intorsi in Olanda, sotii MacLeod au divortat.

Incercand sa-si castige singura existenta, Margaretha a plecat la Paris, unde a sperat ca-si poate crea o cariera artistica. A pozat pentru diferiti pictori, pentru sume mediocre, dupa care s-a angajat ca dansatoare intr-un salon, sub numele de Lady MacLeod. Dansa goala dansuri orientale, ceea ce i-a adus un succes rapid. In acel moment al existentei sale si-a luat numele de Mata Hari, ceea ce in malaeziana insemna „Ochiul zilei”.

In jurul numelui Mata Hari construieste si o poveste tragica, ea istorisind ca era fiica unei femei din India care a murit cand a nascut-o. Numele sau ar fi insemnat in indiana „ivirea zorilor“. Cariera ei cunoaste un succes important, dansul sau implicand nuditatea, motiv pentru care este considerata pana astazi una dintre inventatoarele streaptease-ului. In afara scenei, fascinata de uniforme, ea accepta sa fie amanta unor ofiteri.
Tanara s-a trezit asaltata de o multime de admiratori, dispusi sa plateasca sume exorbitante pentru favorurile ei. In numai cativa ani, oalndeza a devenit cea mai scumpa curtezana din Europa, favorita cercurilor elitiste, a ofiterilor de cariera, oamenilor de afaceri, politicienilor si capetelor incoronate.
Mata Hari s-a obisnuit foarte repede sa traiasca pe picior mare, cheltuielile sale exorbitante fiind acoperite de amantii ei. Se pare ca a obtinut chiar un rol intr-o piesa, acela al Cleopatrei, dar spectacolul a inregistrat un mare esec. Mata Hari a ales sa se retraga din lumea mondena. Vreme de doi ani a trait la un castel din Touraine, impreuna cu un bancher, Xavier Rousseau, care era casatorit.

Dupa aceasta aventura, Margaretha s-a reintors la Paris, dupa care, in stagiunea 1911-1912, a ajuns la Milano, obtinand succese la Scala. A incercat sa danseze cu Baletul rus, dar Deaghilev i-a respins oferta. Umilita de acest refuz, s-a intors la Paris. Presata de nevoia de bani si din dorinta de a aparea din nou pe scena, a acceptat sa evolueze la Folies-Bergere. In timpul primului razboi mondial, Olanda a ramas neutra, Mata Hari avand astfel posibilitatea de a calatori fara restrictii, mereu departe de teatrele de lupta, si de a-si construi o cariera internationala. A dansat pe scene din Madrid, Berlin, Milano, Amsterdam si Monte Carlo. Cresterea popularitatii sale a atras dupa sine si cresterea numarului amantilor. La Amsterdam a gasit un bancher care i-a achitat notele de plata. In ciuda a numeroase incercari, nu a reusit sa-si mai revada niciodata fiica, dupa ce fostul sot a silit-o sa accepte divortul.

S-a instalat apoi la Haga, sub protectia unui baron olandez. Acolo a sustinut ultimul spectacol din viata, la 14 decembrie 1914, la Teatrul Regal. In anul urmator a ajuns din nou la Paris, in incercarea de a-si recupera lucruri pierdute in timpul razboiului. La inceputul anului 1916 s-a intors in tara natala.
Parisul a ademenit-o din nou. Cu greu a primit permisiunea de a reintra in Franta, unde si-a gasit, in sfarsit, marea dragoste: ofiterul rus Vadim de Maslov. Acesta a fost momentul in care se presupune ca Mata Hari a patruns in lumea spionajului si contraspionajului. Avand amanti cu functii importante si cu pozitii inalte, Mata Hari a putut obtine si transmite informatii foarte simplu.
Pentru a-l insoti in statiunea Vittel, a trebuit sa ia legatura cu capitanul Ladoux, seful contraspionajului francez, care i-a propus sa lucreze pentru serviciul de informatii pe care-l conducea. Intrata in jocul propus de Ladoux, Mata Hari a comis mai multe greseli care vor duce la deconspirarea ei. Seful contraspionajului francez nu a recunoscut niciodata ca a recrutat-o vreodata pe Mata Hari, ci doar ca l-a interesat persoana acesteia, pentru ca i s-a parut suspecta.
Fiind confundata cu spioana germana Clara Benedix, Mata Hari a fost inchisa la Londra, dupa care a fost expulzata in Spania. Desi Ladoux a refuzat sa mai colaboreze cu ea, Mata Hari s-a incapatanat sa faca spionaj. L-a abordat pe ambasadorul Germaniei la Madrid, oferindu-se sa-i procure informatii. Dupa o vreme, s-a intors la Paris, pentru a-si primi banii de la Ladoux si pentru a se casatori cu Vadim de Maslov. Ladoux a sustinut ca nu a primit nici o informatie de la ea, iar Maslov, sfatuit de consiliul ambasadei sale, a anuntat-o ca se insoara cu alta femeie. Mata Hari s-a simtit tradata si umilita.
In ianuarie 1917, germanii au transmis prin radio un mesaj prin care prezentau un raport al activitatii lor. Francezii au interceptat mesajul si au tras concluzia ca Mata Hari este spion dublu. Se pare ca germanii au facut intentionat aceasta miscare, fiind constienti ca mesajul va fi interceptat de francezi.
In dimineata zilei de 13 februarie 1917, Mata Hari a fost arestata de agenti ai politiei franceze, la Hotelul Eliysse-Palace. Sub acuzatia de spionaj, complicitate si intelegere cu dusmanul, Mata Hari a fost aruncata in inchisoare.

Unii biografi sustin ca Mata Hari a fost doar o spioana ocazionala, fara pregatire profesionala. Potrivit altor autori, dansatoarea ar fi facut cele mai bune scoli germane de spionaj si a obtinut informatii pretioase pentru germani.
Timp de cateva luni, Mata Hari a fost supusa la interogatorii, inculpata fiind, sub numele de „agentul H21” al inamicului, folosindu-se ca probe telegrame semnate de ambasadorul german de la Madrid. Mata Hari a recunoscut doar ca i-a fost propusa o colaborare din partea consulului Germaniei de la Amsterdam, propunere pe care ar fi acceptat-o formal, pentru a-si recupera bunurile aflate la germani, de la inceputul razboiului. In acelasi timp, Mata Hari a negat insa ca ar fi furnizat informatii nemtilor.
S-a spus ca autoritatile de la Paris aveau nevoie de un tap ispasitor pentru pierderea navelor din Marea mediterana, cele care fusesera scufundate de catre submarinele germane, atacuri in care si-au pierdut viata circa 50.000 de francezi. Mai trebuiau explicate si pierderile de agenti secreti din afara tarii. O biografie recenta a acestui personaj spectaculos, aparuta in Statele Unite ale Americii, sustine ca dansatoarea exotica a fost sacrificata de francezi pentru a-si justifica esecurile militare din timpul primului razboi mondial.

Tribunalul a stabilit ca soldatii francezi au murit pentru ca Mata Hari le-a vandut germanilor secrete ale aliatilor. La vremea la care Mata Hari a fost arestata, situatia francezilor in primul razboi mondial era destul de dificila. In plus, pentru francezi, Mata Hari era doar o straina imorala, care traia regeste, in vreme ce mare parte din populatia Frantei nu avea cu ce se hrani pentru a trai decent. Mata Hari reprezenta tapul ispasitor perfect pentru francezi.
Procesul s-a desfasurat cu usile inchise si fara sa se intocmeasca vreun proces verbal. Mata Hari a fost condamnata la moarte pe 25 iulie 1917 si executata in zorii zilei de 15 octombrie 1917. Unii spun ca trupul sau neinsufletit nu a fost cerut de nimeni pentru a fi inmormantat crestineste si ca ar fi fost destinat disectiei intr-un spital parizian. Legenda este legata de modul in care trupul sau a disparut dupa executie, deoarece nu a fost reclamat de familie. Capul se pare ca a fost imbalsamat si pastrat la Muzeul de Anatomie din Paris, de unde a disparut dupa o vreme, in timp ce despre corp se spune ca ar fi fost folosit ca material stiintific. Altii sustin ca ar fi fost inmormantata in noul cimitir din Vincennes. Mata Hari a ramas un mit modern, unul dintre cele mai exploatate de presa, literatura si cinematografie. A ramas un mister jocul facut de Mata Hari, precum a ramas si natura serviciilor oferite de ea, atat ofiterilor germani cat si celor francezi.
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=12337

Mata Hari, spioana cu mai multe feţe VIDEO



Viaţa lui Mata Hari a pendulat între dansatoare exotică, curtezană şi spioană. Dincolo de imaginea unui erotism exotic, femeia din spatele acestui nume de scenă a avut întotdeauna ceva de ascuns.
Mata Hari, pe numele său adevărat Margaretha Geertruida Zelle, s-a născut pe 7 august 1876 la Leeuwarden şi a murit la 15 octombrie 1917. La vârsta de 18 ani s-a căsătorit cu un ofiţer olandez de origine engleză, Campbell MacLeod. După divorţul celor doi, Hari s-a făcut cunoscută în Europa fiind dansatoare exotică, curtezană şi spioană în serviciul Germaniei în timpul Primului Război Mondial. A fost condamnată şi executată de către un pluton de execuţie francez, în 15 octombrie 1917, pentru spionaj. Plutonul era alcătuit din 12 soldaţi. Se spune că Mata Hari şi-a dat jos de pe ea haina din piele în faţa plutonului înainte să fie ucisă. A spionat pentru Franţa, iar după aceea pentru Germania.
Click aici pentru Video

Margaretha a avut trei fraţi. Tatăl lor deţinea un magazin, iar afacerile sale erau încununate de succes, investind în industria petrolului. Astfel, până la vârsta de 13 ani, ea învaţă doar în şcoli private. Cu toate acestea, afacerea tatălui său dă faliment în 1889, iar părinţii divorţează. Mama ei moare în 1891, iar tatăl se recăsătoreşte trei ani mai târziu în Amsterdam. Margaretha se mută cu naşul ei. La vârsta de 14 ani este înscrisă la şcoala unei mânăstiri pentru a deprinde bunele maniere. Fiind implicată într-un scandal, doi ani mai târziu este exmatriculată. Peste alţi doi ani se căsătoreşte cu Campbell MacLeod, un vârstnic ofiţer scoţian din armata olandeză. Căsnicia nu are încă de la început niciun viitor, dar durează totuşi şapte ani.
În 1903, Margaretha se mută la Paris şi lucrează ca dansatoare profesionistă sub numele de Lady MacLeod. În curând îşi schimbă numele de scenă în Mata Hari. Meseria ei de bază este cea de dansatoare orientală la un circ. În jurul numelui Mata Hari construieşte şi o poveste tragică, ea istorisind că era fiica unei femei din India care a murit când a născut-o. Numele său ar fi însemnat „ivirea zorilor“. Cariera ei cunoaşte un succes important, dansul său implicând nuditatea. Ea este considerată până astăzi una dintre inventatoarele streaptease-ului. În afara scenei, fascinată de uniforme, ea acceptă să fie amanta unor ofiţeri.
Reîntoarsă la Paris în 1915, după o lungă şedere la Berlin, în plin război mondial, este acuzată de spionaj în favoarea Germaniei. Dorind să-şi demonstreze nevinovăţia, se oferă să spioneze în favoarea Franţei. Rămâne un mister felul în care ea şi-a desfăşurat activitatea de spion, însă, se pare că finalmente ajunsese să acţioneze pentru ambele părţi şi evident, să fie plătită de acestea.
Pe 12 februarie 1917, Mata Hari este arestată la Paris, chiar dacă nu existau dovezi certe în favoarea acuzaţiilor. Este acuzată de înaltă trădare şi condamnată la moarte, chiar dacă şi-a susţinut tot timpul nevinovăţia. Sentinţa avea să fie dusă la îndeplinire de un pluton format din 12 oameni. Legenda execuţiei spune că a fost adusă în cele mai scumpe haine ale sale, iar înainte ca plutonul să tragă s-a dezbrăcat complet.

Cele mai atragatoare si controversate femei-spion ale istoriei
Nu este deloc usor de fii spion si mai ales unul bun. Atractivitatea sau un fizic placut nu sunt deloc suficiente in lumea femeilor spion. Alte trasaturi precum puterea de intuitie extraordinara, inteligenta, capacitatea de disimulare, viclenia si mai mult decat curaj nu pot lipsi din lista calitatilor necesare unui spion adevarat. Si indraznesc sa adaug si puterea de seductia... caci multe din femeile care au contribuit la scrierea istoriei au apelat la aceasta arma. Poate ca si cea mai puternica!... Va prezentam cateva dintre cele mai controversate figuri feminine din istoria spionajului, care s-au folosit cu succes de inteligenta si farmecul lor feminin pentru a schimba istoria.
Nu este deloc usor de fii spion si mai ales unul bun. De acest lucru m-am convins urmarind filmul “O viata ca in filme” avandu-i ca protagonisti pe Michael Douglas si Melanie Griffith. Atractivitatea sau un fizic placut nu sunt deloc suficiente in lumea femeilor spion. O intuitie extraordinara, inteligenta, capacitate de disimulare, viclenie si un curaj nebun -iata trasaturi care nu pot lipsi de fisa caracteriologica a unui adevarat spion. As indrazni sa adaug si puterea de seductia... caci nu putine din femeile care au contribuit la scrierea istoriei au apelat la aceasta arma. O arma subtila e drept, dar poate ca si de aceea cea mai puternica!... In continuare, va prezentam cateva dintre cele mai controversate figuri feminine din istoria spionajului, care s-au folosit cu succes de inteligenta si farmecul lor feminin pentru a schimba istoria.

Mata Hari – Nu trebuie sa fii o frumusete extraordinara, ca sa poti cuceri inimile barbatilor si seducatoarea Mata Hari a inteles cel mai bine acest lucru. Una dintre cele mai faimoase spione din toate timpurile, Mata Hari a stapanit la perfectie nu numai arta seductiei, dar si arta de a trasmite informatii politice pretioase folosindu-se de farmecul irezistibil al trupului sau.

Admirata, indiviata, iubita, urata, Mata Hari (pe numele sau adevarat Margaretha Geertrude Zelle) a avut o viata mai palpitanta decat cea din filme. Exmatriculata din scoala din cauza aventurii sale cu un profesor, tanara seducatoare raspunde unui anunt de la matrimoniale al unui ofiter scotian MacLeod de 40 de ani, casatorindu-se cu aceasta. Considerata de unii drept initiatoara stripteasului de astazi, Mata Hari (numele sau de scena inseamna de fapt “Ochiul zilei”) a adoptat o conduita extravaganta, expunandu-si aproape in totalitate trupul in dansurile sale.La inceputul primului razboi mondial, Mata Hari se infiltreaza in universul periculos al spionajului. A avut aventuri cu politicieni, diplomati, ofiteri de rand inalt, reusind sa afle informatii confidentiale pe care le comunica germanilor, in ciuda faptului ca lucra pentru francezi. La varsta de 41 de ani, sub acuzatia de contraspionaj a fost insa executata de catre militarii francezi. Chiar daca si in ziua de astazi anumite mistere si nelamuriri in legatura cu activitatile si viata sa tumultoasa, Mata Hari simbolizeaza imaginea femeii fatale. Celebra Greta Garbo o interpreteaza magistral pe Mata Hari in filmul cu acelasi nume.

Anne Marie Lesser – Pare mai mult o legenda decat un personaj real, iar multi sunt de parere ca Anne Marie Lesser ar fi de fapt Elisabeth Schragmuller. Este insa o figura feminina care a starnit admiratie si multe aplauze datorita inteligentei neobisnuite si a farmecului sau pe care le-a dedicat unei activitati intense de spion militar german in timpul primului razboi mondial. Dintre toate misiunile sale, cea desfasurata in Belgia a ramas intiparita in istoria spionajului. La ce metode de obtinere a informatiilor apela Marie Lesser sau Mademoiselle Docteur, cum i se mai spunea?

Trimisa in Belgia in scopul procurarii de informatii despre structurile de canale si despre defensiva orasului Liege, seducatoarea spioana s-a folosit de avantajele frumusetii sale fizice pentru a-l seduce pe Rene Austin, un remarcabil locotent. Se spune ca informatiile pe care a reusit sa le adune in timpul neobisnuitei sale povesti de dragoste au inlesnit patrunderea trupelor germane in Liege. Dintr-o pura intamplare, a fost prinsa de iubitul sau sustragand informatii despre tunurile armatei sale, insa prin ingeniozitate a reusit sa scape de moarte. Cu o indemanare diabolica si o iscusinta iesita din comun, Anne Marie s-a achitat onorabil de indatoririle sale de spion si in Franta, manipuland si pacalind personalitati influente ale armatei franceze.

Josephine Baker -Dansatoare exotica si o femeie cunoscuta in istorie pentru senzualitatea si frumusetea sa neobisnuita, Josephine Baker este una dintre femeile care si-a pus atuurile femininatii sale in slujba spionajului. Fugita de acasa la varsta de 13 ani, Josephine Baker s-a casatorit la varsta de 15 ani cu Willie Baker al carui nume l-a purtat intreaga viata in ciuda celor inca 5 casatorii ale sale. Gratie directorului artistic de la Folies Bergere care i-a remarcat talentele sale artistice si capacitatea de a starni admiratia barbatilor, aceasta a devenit in scurt timp una dintre cele mai celebre dansatoare ale Parisului dar si ale Europei.

Pe perioada celui de al doilea razboi mondial, lucrand pentru Crucea Rosie, a furnizat informatiii francezilor si a incantat prin dansurile si gratia sa trupe de soldati aflati in Orientul Mijlociu. Charles de Gaulle in persoana i-a inmanat o medalie de onoare pentru informatiile aduse. Pentru ca celebritatea si frumusetea sa trecusera de mult timp granitele tarii pe perioada razboiului si reusea sa calatoreasca fara restrinctii in cele mai indepartate colturi ale lumii, Josephine a transmis informatii din Franta in Portugalia insemnandu-le cu o cerneala transparenta pe paginile compozitiilor sale muzicale. Nu putine au fost insa gurile rele care au acuzat-o de colaborari cu fascistii si comunistii. Josephine Baker credea cu tarie in egalitatea rasiala, iar pe langa spectacolele sale de dans, a desfasurat si anumite activitati de sustinere a drepturilor civile universale.

Cavalerul d’Eon (1728-1810) - Oricat de ciudat ar parea sa includem un barbat printre cele mai controversate personaje feminine ale spionajului, multi dintre istoricii lumii au facut-o deja. Daca d'Eon a fost barbat sau femeie?? Multi dintre contemporanii sai habar nu aveau. Atata timp cat a fost in viata, enigma care plutea in jurul sexualitatii sale nu a fost dezlegata. Dupa moarte, prin autopsie s-a constat insa ca era barbat, medicii sustinand ca exista o probabilitate foarte mare ca acesta sa fi suferit de sindromul Kallman, afectiune ce presupune existenta unor organe sexuale nedezvoltate. Doar astfel s-ar putea explica inexistenta parului pe fata, prezent la toti ceilalti reprezentanti masculini.

Charles-Geneviève-Louis-Auguste-André-Thimothée d’Eon de Beaumont a intretinut ambiguitatea care plutea in jurul statutului sau sexual. Jumatate din viata sa, el insusi a sustinut ca este femeie. Stapanind la perfectie arta disimularii, statutul de femeie i-a convenit de minune acestuia in activitatile sale de spionaj. Sarmul, inteligenta si memoria sa sclipitoare, precum si cunoasterea mai multor limbi straine l-au ajutat sa devina spion/a in slujba regilor Ludovic XV. Culegand informatii extrem de utile pentru rege, interesanta si extravaganta “doamna” a patruns in cercurile cele mai inalte din Rusia, Franta si Anglia. Fascinant, nu-i asa?

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/1836/

POSTAT DE ANITA 47

Mata Hari, spioana care a inventat stripteasul Pe numele adevărat Margaretha Geertruida Zelle, Mata Hari s-a născut la 7 august 1876, la Leenwarden, Friesland (Olanda). Este una dintre cele patru odrasle ale cuplului Adam Zelle – pălărierul oraşului – şi Antje Van der Meulen. Mitomană, viitoarea dansatoare va furniza ziariştilor şi impresarilor...

Mata Hari
Pe numele adevărat Margaretha Geertruida Zelle, Mata Hari s-a născut la 7 august 1876, la Leeuwarden, Friesland, Olanda.

După o căsnicie plină de neînţelegeri cu un ofiţer pe nume Mcleod, proaspăt divorţată, în 1903, Margaretha porneşte spre Paris. După multe încercări, reuşeşte să facă bani pozând pentru pictori.

Pentru că nu câştiga decât sume modeste, revine în Olanda. Nici aici nu îşi găseşte de lucru. În 1904, se întoarce în capitala Franţei. Se angajează la un proprietar de şcoală de echitaţie, care intuieşte că are chemare pentru dans. O împinge să îşi facă debutul în salonul doamnei Kireevski.

Se lansează ca dansatoare, la 13 martie 1905, cu ocazia unui spectacol pe care îl susţine la Muzeul de Artă Orientală. Parisul îi cade la picioare.

Îşi spune Mata Hari. "Mata" înseamna ochi, iar "Hari" - zi, în traducere liberă, "Ochiul zilei".

În timpul Primului Război Mondial, Olanda rămâne neutră. Margaretha are posibilitatea de a călători, întotdeauna departe de locul bătăliilor, şi de a îşi construi, în acelaşi timp, o carieră internaţională. Şirul iubiţilor ei creşte odată cu popularitatea sa. În cele din urmă, Mata Hari se îndrăgosteşte de ofiţerul rus Vadim de Maslov. Pătrunde astfel în lumea spionajului şi a contraspionajului. Avand amanţi cu functii şi pozitii foarte înalte, Mata Hari putea obţine foarte uşor informatii şi le putea transmite la fel de simplu.

În ianuarie 1917, germanii transmit prin radio un mesaj prin care prezintă raportul activităţii spionului lor. Francezii interceptează mesajul şi realizează că Mata Hari e agent dublu.

A fost condamnată şi executată de către un pluton de execuţie francez, în 15 octombrie 1917, pentru spionaj.

Mata Hari a plătit cu viaţa pentru iubirea ei În 1914, la Paris, Mata Hari l-a întâlnit pe ofiţerul rus Vladimir Masloff, de care s-a îndrăgostit nebuneşte, deşi acesta era cu aproape 20 de ani mai tânăr decât ea.

Sentimentele ei pentru tânărul ofiţer le includeau şi pe cele materne, pentru că Vladimir îi amintea divei de fiul său mort, care ar fi fost de aceeaşi vârstă cu rusul.

Mata Hari strânsese bani din spectacolele sale şi din întâlnirile amoroase, dar i-a cheltuit într-un timp record cu ofiţerul rus, căruia a vrut să-i satis­facă toate plăcerile până ce acesta se întorcea pe front.

Bani de tratament

Numai că, întors pe front după câteva luni de iubire pătimaşă, Vadim, cum îl alinta mai vârstnica lui iubită, a fost rănit, pierzându-şi vederea la ochiul stâng.

Mata Hari s-a aruncat în muncă pentru a strânge bani de tratament. Căpitanul Georges Ladoux, însărcinat cu organizarea contraspionajului, i-a propus să spioneze Germania pentru Franţa.

Mata Hari a acceptat, crezând că e o meserie bine plătită, fără să ştie cu se „mănâncă”. Deşi n-a reuşit nimic, ea a fost totuşi executată ca agent dublu.

Mata Hari, o regina din Belle Epoque
Cea dintai [color:b578=#0494e1! important]Frumoasa care a tradat increderea unui barbat a fost Eva. Ce a urmat, ar putea spune misoginii, nu este decat o serie lunga de repetitii, cu scheme tactice diferite, dar cu concluzii asemanatoare, ale primei inselaciuni.
Din dragoste pentru Tezeu, Ariadna uita ca este fiica lui Minos si sora Minotaurului (nu-i vorba, Tezeu razbuna cu varf si indesat neamul barbatesc, abandonand-o pe cea care-i intinsese firul izbavirii si restituind tradarii fibra ei cea mai otravita: nesimtirea). Dalila il tradeaza pe Samson de dragul banilor oferiti de printii filistini, iar vestala Tarpeia, fiica lui Sempronius Tarpeius, numita de Romulus guvernatoare a Capitoliului, isi tradeaza concetatenii – in schimbul unei promisiuni de mariaj cu alesul viselor ei, Sabinus Titus Tatius –, inlesnindu-le sabinilor patrunderea in Roma. Reale (vezi, bunaoara, Catherine von Wattenwil, aristocrata platita cu [color:b578=#0494e1! important]bani grei de Ludovic al XIV-lea) sau fictive (sa ne gandim la maestra absoluta a lipsei de scrupule, agenta dubla Milady de Winter, din romanul lui Alexandre Dumas, Cei trei muschetari), departe in timp, precum gratiile evocate mai inainte, sau mai aproape de noi (sa ne gandim la Christine Keeler, dansatoare si topmodel, care a fost, in acelasi timp, amanta lui Evgheni Ivanov, secretar al amabasadei URSS la Londra, si a ministrului britanic John Profumo, provocand demiterea acestuia din urma), femeile-spion care tradeaza in asternuturi, umplu scena istoriei si literaturii si fac culisele acesteia neincapatoare.


Ochiul Aurorei
Probabil insa ca faima cea mai stralucitoare de agenta dubla („printesa, curva, indragostita, aventuriera“, ca sa folosim caracterizarea pe care i-a facut-o Phillipe Collas, unul dintre cei mai devotati si, cum o sa vedeti, mai direct implicati biografi ai sai) a avut-o Mata Hari, personaj intrat, la inceputul secolului trecut, din istorie direct in mit, gratie unor alte legendare figuri feminine – Greta Garbo, Marlene Dietrich, Jeanne Moreau, Sylvia Kristel sau Maruschka Detmers –, care i-au imprumutat propria lor personalitate pe scena, pe marele ecran sau la televiziune. Nu in ultimul rand si datorita numeroaselor biografii, romantate sau cu profil istoric, care i-au fost dedicate in decursul vremii. Desi concluziile acestora au fost adesea contradictorii, uneori chiar la modul flagrant (Mata Hari a fost fie spioana fara sa vrea, fie agent subtil si ticalos, fie o simpla indragostita de [color:b578=#0494e1! important]viata), toate incep asa: „Mata Hari, pe numele ei adevarat Margaretha Geertruida Zelle, s-a nascut in 1876, ca fiica a unui palarier cu dare de mana din Leeuwarden, Olanda. Numita de apropiati M’greet, [color:b578=#0494e1! important]fata este isteata-brici, are un trup zvelt si plin de nuri si o nuanta a tenului care ii face pe multi sa o creada eurasiatica.“

Precocitatea si-o afirma nu in domeniul inteligentei, ci in cel al sex-appeal-ului: intrata in noiembrie 1892 la Scoala Normala din Leyden, este data afara din pricina unei relatii nepotrivite cu directorul institutiei.
Mutata la Haga, unde traieste sub acoperisul unui unchi, Margaretha raspunde, in 1895, anuntului matrimonial facut de un capitan de marina al Armatei Regale din Indii, Rudolph MacLeod, alias John. In acelasi an, relatia celor doi (el are cu 19 ani mai mult decat ea) este oficializata, iar in 1897 li se naste un copil, Norman John. La scurt timp dupa aceea, cuplul pleaca la Toempong, in Indiile Olandeze, la vest de Java, unde tanara si apetisanta soata se lasa ametita de misterele Orientului, de dansurile balineze si de ispitele libertinajului. In 1902, cei doi se intorc in Olanda si, doar cinci luni mai tarziu, divorteaza. In 1903, tanara in varsta de 23 de ani se afla deja la Paris, unde incepe sa-si vanda sarmul ca dansatoare exotica, sub identitatea unei printese javaneze numite Lady MacLeod.
Tot ca printesa din Java, dar sub numele de Mata Hari (Ochiul Aurorei, in dialect javanez), ea da o reprezentatie intr-o sala privata a Muzeului de Studii Orientale din Paris, unde este chemata in seara de 13 martie 1905 de catre bogatul negutator si mecena Emile Guimet. Show-ul se doreste un tablou vivant reprezentandu-l pe Shiva cel cu sase brate in timp ce primeste omagiul exaltat al unei intregi trupe de printese. Cortegiul de frumuseti orientale e condus de Mata Hari, imbracata cu un costum colant de culoarea pielii, din care se revarsa aurarii si jad. Sala este in delir, iar Colette, celebra scriitoare, noteaza cu aer de experta: „Aproape ca nu dansa, dar stia sa se dezbrace progresiv si sa-si miste invaluitor trupul smead, subtiratic si mandru…“ Spectacolul cunoaste un mare succes, iar trupa este invitata la Madrid, la Monte Carlo, la Haga, Viena si Cairo. In fata jurnalistilor de pretutindeni, care o asalteaza, Mata Hari este mai degaba actrita decat dansatoare.“ „M-am nascut in Java, in mijlocul vegetatiei tropicale. Din cea mai frageda copilarie, am fost initiata de preoti in legatura cu semnificatia profunda a acestor dansuri, care, acolo, constituie un adevarat cult.“ Treptat, insa, notorietatea de dansatoare ii este eclipsata coregrafic de numeroase rivale, asa ca tanara incepe sa duca o viata mondena fierbinte, de muza strasnic remunerata, pe parcursul careia colectioneaza puzderie de binefacatori si amanti.


Nemaipomenitele valente ale elementului H21
Dupa ce il intalneste pe seful politiei berlineze si ii devine amanta, acesta o incita sa-si continue activitatile de curtezana si o impinge, se pare, in bratele multor oameni politici, personalitati ale armatei si ale corpului diplomatic. Ca urmare a numeroaselor confesiuni de alcov care i se soptesc in momente fierbinti, Margaretha accepta sa-si inceapa cariera ca spion in serviciile germane sub indicativul H21.
Atunci cand puterile europene intra in razboi, in august 1914, Mata Hari, care vorbeste curent cateva limbi straine, calatoreste de la un capat la altul al Europei, iar in Paris traieste pe picior mare la Grand Hôtel, unde se inghesuie uniformele stralucitoare. La Belle se indragosteste lulea spre sfarsitul anului 1916 de un capitan rus aflat in serviciul Frantei, Vadime de Massloff. Acesta are 21 de ani si ii aminteste, fara doar si poate, de fiul ei, mort la o varsta frageda. Ranit si internat intr-un spital de campanie langa Vittel, frumosul militar rus o atrage irezistibil, pana-ntr-atata incat, pentru a-i putea face o vizita la infirmerie, ea accepta sa-l spioneze pe Kronprinz (desigur, si in schimbul unei retributii considerabile). Cel care va juca rolul de ofiter de legatura (Bestia, cum ii vor spune anumiti biografi ai Frumoasei) este Ladoux, capitanul Ladoux.
Mai mult sau mai putin naiva hetaira descinde in Spania (neutra) ca sa ajunga pe cai ocolite la fruntariile Imperiului German. Aflata intr-o escala la Falmouth, este capturata de Intelligence Service, dar asupra ei,
in ciuda unui interogatoriu foarte sever, nu pot fi gasite probe incriminatorii. Reintoarsa la Madrid, pentru ca drumul spre Germania devenise mult prea periculos, il seduce pe atasatul militar german in Spania, maiorul Kalle, care trimite spre Berlin mai multe telegrame (interceptate de Aliati) unde semnaleaza faptul ca „agentul H21 a fost deosebit de util“. Ca sa-si poata intalni alesul, revine in Franta, unde, pe
13 ianuarie, este arestata de catre capitanul Bouchardon, la hotelul Elysée Palace. Iesind din baie goala, exotica Mata Hari se imbraca in graba si le intinde gardienilor veniti s-o ridice o gramada de bomboane de ciocolata, aflate intr-o casca germana. Pe 24 iulie 1917, este convocata intr-un proces cu usile inchise, in fata celui de-al 3-lea Consiliu Militar de la Palatul de Justitie din Paris. Aparatorul ei, magistrul Clunet (un fost amant), este un reputat expert in materie de drept international, dar, din nefericire, e prea putin familiarizat cu manevrele unei curti criminalistice. Printre martorii acuzarii – iubitul ei Vadim de Massloff…
Curtea, prezidata de locotenent-colonelul Somprou, o declara pe Mata Hari vinovata de colaborare cu dusmanul si o condamna la moarte. Raymond Poincarré, presedintele Republicii Franceze, ii refuza cererea de gratiere.


Un sfarsit extravagant
Margaretha Geertruida Zelle mai este, inca, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei veacului XX. Aflata in serviciul Kaiserului (de la care primise, se pare, niste sume fabuloase), cu aere ademenitoare de vampa si porniri de bravura si ingeniozitate à la James Bond, frumoasa H21 a fost, potrivit ultimelor dezvaluiri documentare, nu atat un dublu agent secret, cat o dubla victima. In primul rand a contraspionajului francez, care, in anul 1917, a lasat sa se creada ca a pus mana pe un mare dusman al patriei, iar in al doilea rand a contraspionajului german, care a predat-o adversarilor ca masura punitiva pentru faptul ca trecuse in serviciul Parisului (din motive cat se poate de putin politice). In fond, o femeie pasionala, cu purtari scandaloase, asediata de propriile drame (abandonata de amant, haituita de un judecator necrutator), dar darza si demna in fata mortii, precum Fecioara din Orléans. „Daca va fi sa ma prabusesc, o voi face cu un suras de profund dispret.“ Acestea au fost vorbele de avertisment ale celei care, in momentul executiei, a refuzat sa fie legata la ochi. 11 gloante si o lovitura de gratie (asigurata de un ofiter de cavalerie) au ostoit setea de sange a populatiei.


Vinovata, dar inocenta
Philippe Collas, autorul volumului Mata Hari, adevarata sa poveste, aparut si la noi in traducere, la Editura Lucman, in 2005, este stranepot al lui Pierre Bouchardon, judecatorul care a instrumentat cazul Mata Hari. Collas incearca sa desparta mitul de realitate si sa restituie adevarata istorie a celei mai faimoase spioane a tuturor timpurilor. „Cine era de fapt Mata Hari?“ se intreaba biograful. Pana in 1950, opinia publica si istoriografii il prezentau pe Bouchardon – care credea, la modul cel mai sincer, ca Mata Hari fusese o fiinta odioasa – ca pe un erou. Dupa aceea, specialistii, in frunte cu Alain Decaux, au inceput sa-l trateze ca pe un ticalos si sa afirme ca procesul fusese trucat: dupa trei ani de razboi si un numar incalculabil de victime, francezii, dornici sa gaseasca tapi ispasitori, i-au aflat pe acestia in randul spionilor, aplicandu-le regimul proceselor din vremea Inchizitiei.
Collas se rafuieste cu ambele versiuni si, afirmand ca adevarul se afla undeva la mijloc, incearca sa rejudece, cu obiectivitate, procesul misterioasei aventuriere: „Mata Hari era, in mod legal, vinovata, ceea ce strabunicul meu a si demonstrat, dar, in acelasi timp, era inocenta din punctul de vedere al legitimitatii.“ Ca sa ajunga la aceasta concluzie, autorul se scufunda in istoria reala, pune datele cap la cap si distruge mitul tesut, intre altii, de catre scenaristi pe baza povestilor carora au fost construite filme de mare succes. „Stiti ca a fost arestata cand spiona pentru francezi? Stiti ca lucra in slujba Parisului folosindu-se de banii Berlinului? Stiti ca a facut toate acestea din dragoste pentru un barbat care avea exact varsta fiului ei asasinat? Stiti ca trupul ei atat de ravnit nu a fost revendicat de nimeni si a ajuns in sala de disectie?“ Urmarit de obsesia acestui inger demonic, dar si de itele intortocheate ale istoriei propriei familii, Collas construieste, intr-o desfasurare de roman politist, un personaj credibil, plin de viata, care, de altfel, a si slujit drept model eroinei din ultimul film dedicat lui Mata Hari. O eroina interpretata, de aceasta data, de Maruschka Detmers – actrita nascuta in Olanda, in localitatea Leeuwarden, ca si Mata Hari.

Se ascunde într-un castel din Touraine, împreună cu bancherul, Xavier Rousseau, un bărbat căsătorit. După consumarea iubirii dintre ei, Margaretha se întoarce la Paris. În stagiunea 1911-1912, trumfată la Scala din Milano. Însă Deaghilev îi respinge oferta de a dansa cu Baletele ruse. Se întoarce foarte umilă la Paris. Presată de nevoia de bani şi de a apărea pe scenă, acceptă să evolueze la Folies-Bergére. Începutul primului război mondial o găseşte la Berlin. Se comportă mai de grabă ca o refugiată panicată, decît ca agent secret. Plecată la Amsterdam, unde găseşte la repezeală un bancher care să-i achite notele de plată. În ciuda a numeroase încercări, nu reuşeşte să-şi mai revadă niciodată fiica, după ce soţul o sileşte să acepte divorţul. Prin intermediul unui avocat, o avertizează că, în caz că se împotriveşte, fotografiile sale în pielea goală ar putea provoca scandal în justiţie. Se instalează apoi la Haga, sub protecţia unui baron olandez, unde susţine ultimul spectacol din viaţă – pe data de 14 decembrie 1914, la Teatrul Regal. Anul următor face o escapadă la Paris, unde încearcă să-şi recupereze lucrurile pierdute din cauza războiului. Se întoarce în ţara natală la începutul anului 1916. Devine crudă – chiar dacă – în relaţiile amoroase. Obţine permisiunea de a reintra în Franţa, unde îşi găseşte, în sfîrşit, marea dragoste: ofiţerul rus Vadim de Maslov. Pentru a-l însoţi în staţiunea Vittel, trebuie să ia legătura cu căpitanul Ladoux, şeful contraspionajului francez care-i propune să lucreze pentru serviciul de informaţii. Acceptă propunerea, pentru bani. O dată intrată în jocul propus de Ladoux, comite numeroase erori. Şeful contraspionajului nu va recunoaşte nici măcar că a recrutat-o vreodată, în adevăratul înţeles al cuvîntului. Va susţine că doar l-a interesat pentru că era suspectă. Confundată cu spioana germană Clara Benedix, Mata Hari este închisă la Londra, după care este expulzată în Spania. Deşi Ladoux îi întoarce spatele, se încăpăţînează să facă spionaj cu orice preţ. Îl asaltează pe ambasadorul Germaniei la Madrid, căruia i se oferă pentru a obţine informaţii. Se întoarce la Paris, pentru a-şi primi răsplata şi pentru a se mărita cu bărbatul iubit. Şeful contraspionajului pretinde că nu a primit mesajele. O tratează cu răceală şi dezinteres. Sfătuit de consiliul ambasadei sale, Maslov o anunţă că se însoară cu altă femeie. Margaretha este lovită din toate părţile. În dimineaţa zilei de 13 februarie 1917, poliţia o ridică de la hotelul Eliysée-Palace. Sub acuzaţia de spionaj, compliciate şi înţelegere cu duşmanul, este aruncată în închisoare. Uni spun că ar fi numai o spioană ocazională – spioană fără stăpîn – fără pregătire profesională. „Cum a fost posibil ca această persoană ascivă, fanfaroană şi fără minte să treacă drept spioana secolului şi să dea numele său tipului feminin de agent secret“, se întreabă Sam Waagenar, care a investigat enigma Mata Hari timp de aproape 30 de ani. Potrivit altor autori, dansatoarea ar fi urmat cele mai bune şcoli germane de spionaj şi a obţinut informaţii preţioase pentru nemţi. Timp de două lini este supusă la interogatorii. Este inculpată, sub titulatura agentului H21 a inamicului, folosindu-se ca probe telegrame semnate este ambasadorul de la Madrid. Imprudentă, Mata Hari mărturiseşte că, într-adevăr, consulul Germaniei de la Amsterdam i-a propus o colaborare. Susţine că a acceptat-o formal, pentru a-şi recupera bunurile reţinute de nemţi, la începutul războiului. Se jură că nu a furnizat niciodată decît informaţii vechi, în schimbul unora noi. Dar „Mata Hari compare în faţa curţii marţiale pentru a fi osîndită, nu pentru a fi judecată“, conchide R.W. Rowan în „Istoria Serviciilor Secrete“. La proces, care se desfăşoară cu uşile închise şi fără să se întocmească Proces Verbal, admite că au fascinat-o întotdeauna uniformele şi că a trăit pe seama amanţilor, însă respinge acuzaţia că ar fi servit vreodată Germania. Mata Hari este condamnată la moarte şi executată în zorii zilei de 15 octombrie 1917. Îmbrăcată ca în zilele ei bune, se comportă cu demnitate şi refuză să fie legată la ochi. În aşteptarea sentinţei, în închisoarea Saint Lazare, se botează şi descoperă credinţa. Unii spun că trupul său neînsufleţit nu ar fi fost cerut de nimeni – de teamă – pentru a fi înmormîntat creştineşte şi ar fi fost destinat disecţiei, într-un spital parizian. Alţii susţin că ar fi fost înmormîntată în noul c imitir din Vincennes. Fiica ei avea să moară la vîrsta de numai 18 ani, în urma unei hemoragii cerebrale. Mata Hari rămîne unul dintre miturile cele mai exploatete de presă, cinema şi literatură. (Sfîrşit)

Guimet o lansează ca dansatoare, la 13 martie 1905, cu ocazia unui spectacol pe care îl susţine la Muzeul de Artă Orientală. Reprezentaţia este precedată de o conferinţă despre dansurile vedice. Margaretha susţine că a învăţat secrete brahmanice de la cele mai faimoase „preotese“ ale Indiei. Pretinde că interpretează dansuri hinduse şi javaneze, dar în realitate nu cunoaşte riturile vedi ce. Spectacolul este o impostură. Din fericire, nu se află orientalişti în sală. Parisul îi cade la picioare. Deşi n-o va idolatriza niciodată ca pe Sarah Bernhardt sau Isadora Duncan, publicul este fascinat de constumaţiile novatoare - cu un simplu voal în jurul taliei. Dansatoarea îşi dozează bijuteriile şi voalurile în funcţie de spectatori. Pentru a căpăta statul de „expert orientalist“, îi trebuia şi un nume asiatic. Îşi spune Mata Hari, însă, nu ştie că este un apelativ malaiezian, nu hindus. „Mata“ înseamnă ochi, iar „Hari“, zi, în traducere liberă, „Ochiul zilei“. „Obiect“ de curiozitate, Mata Hari devine un produs ce se vinde bine şi i se deschide calea unei cariere internaţionale. Dansează la Madrid, unde cucereşete atît publicul, cît şi un prieten de nădejde, în persoana ambasadorului Franţei, Jules Cambon. I se propune să evolueze la Monte Carlo, în „regele Lahorului“ de Massenet – compozitor care o va admira foarte mult – deşi pînă atunci nu făcuse decît amatorism în domeniul dansului. Ulterior, se îndrăgosteşte de locotenentul Alfred Kiepert – însurat cu o unguroaică – şi se instalează la Berlin. Însă, numai după cîteva luni, este atrasă din nou la luminile rampei. I se oferă un rol într-o pantonimă la Londra. Î n anul 1906, declanşează un „război al goliciunii“, la Viena, pe care îl cîştigă. Totuşi, în ziare, apar articole critice, care o determină să se întoarcă la Paris. Impresarul, Gabriel Astruc – împreună cu care colaborează timp de zece ani – nu-şi face griji să-i găsească contracte. Trăieşte pe picior mare, întreţinută de amanţi. După un eşec într-un spectacol în care trebuia s-o întruchipeze pe Cleopatra, se retrage aproape doi ani şi se izolează de lume

MATA HARI Inventatoarea streaptease-ului (I)
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=16620
Pe numele adevărat Margaretha Geertruida Zelle, Mata Hari s-a născut la7 august 1876, la Leenwarden, Friesland (Olanda). Este una dintre cele patru odrasle ale cuplului Adam Zelle – pălărierul oraşului – şi Antje Van der Meulen. Mitomană inventerată, viitoarea dansatoare va furniza ziariştilor şi impresarilor vremii numeroase versiuni privitoare la locul şi data naşterii îi şi identitatea părinţilor. După famlimentul tatălui, îmbogăţit prea ra pid din afaceri cu petrol, soţii Zelle se despart. Rămasă orfană de mamă, fata este preluată de naşul său, care se hotărăşte s-o pregătească pentru o meserie cinstită. O trimite la Şcoala Normală de Educatoare din Leyda, însă îl seduce pe director şi trebuie să fie retrasă. La vîrsta de 17 ani, este dată în grija unui unchi din Haga, unde citeşte următorul anunţ, la rubrica „Matrimoniale“: „Ofiţer în permisie, cu serviciul în Indiile Olandeze, doreşte cunoştinţă tînără în vederea căsătoriei“. Nu este o propunere serioasă. Este doar o glumă, pusă la cale de prietenul unui ofiţer, pe nume MacLeod, care se apropie de vîrsta de 40 de ani. Totuşi dornică să se mărite, se aruncă în braţele acestui scoţian de viţă veche, chel, dur, zgîrcit, dar brav, şi nu se lasă pînă nu-l convinge s-o ia de nevastă. La acea vreme, virtuoasă, Margaretha se simte neglijată. Rămîne însărcinată şi naşte un băiat, la 30 de ani ianuarie 1897, căruia îi pune numele Norman John. Cei trei MacLeod pornesc spre Indiile Olandeze, unde mai vine pe lume Jeanne Louise. Neînţelegerile din cuplu se agravează, după ce copii sînt otrăviţi. Fetiţa este salvată ca prin minune, însă decesul fratelui nu poate fi evitat. Autorul crimei nu va fi niciodată depistat. Ofiţerul îi reproşează nevestei toate cele întîmplate, deşi ea nu are nici o vină. Pusă la zid pe nedrept şi cu nervii la pămînt, după nenorocirea prin care a trecut, se îmbolnăveşte de febră tifoidă. Ofiţerul demisionează şi se retrag împreună într-un sătuc. Certurile conjugale nu contenesc nici după ce se însănătoşeşte. Soţii MacLeod se întorc în Olanda şi se despart. În 1903, Margaretha porneşte spre Paris. Merge din atelier în atelier pentru a convinge pictorii să le pozeze pe bani. Deşi este apetisantă – nu o frumuseţe excepţională – o găsesc necorespunzătoare. Are părul negru, ochii negri şi îndrăzneţi, tenul măsliniu, corp zvelt, dar umeri şi şolduri largi, braţe şi picioare plinuţe. Îi place să fie diferită, să fie în centrul atenţiei, să treacă drept extravagantă şi să facă scandal. O salvează talentul de a pune în valoare o anatomie mediocră prin dans. Toată viaţa învaţă să-şi ascundă defectele. Pe scenă va apărea mereu cu două cochilii de metal, pe post de sutien, din cauza sînilor flasci. Reuşeşte pînă la urmă să pozeze pentru cîţiva pictori, din Paris, dar obţine sume modeste. Revine în Olanda, însă nici aici nu-şi găseşte de lucru. În 1904, se întoarce în capitala Franţei. Se angajează la un propietar de şcoală de echitaţie, care intuieşte că are chemare pentru dans. O împinge să-şi f acă debutul în salonul doamnei Kireevski. Îşi dezveleşte trupul şi şochează asistenţa, în timp ce dansează şi flutură „voalurile acoperinde şi căzînde“.