Dan Culcer

http://www.alternativaonline.ca/DanCulcer.html

Editoriale: Dan Culcer. Dezmembrare sau regionalizare ?

Note de lectura: Dan Culcer. Despre functia sociala a poeziei

Deși natura poetică a textului pe care îl reproducem mai jos nu poate fi contestată, așa cum nu poate fi contestată datoria poetului față de antemergătorii săi Dimitrie Bolintineanu, Eminescu sau Octavian Goga, poeți din secolele al XIX-lea și al XX-lea, nu pentru aceste considerente strict istorice sau estetice preluăm poemul lui Gelu Oproiu. Textul are valoarea unei cronici rimate și a unui editorial politic și vă propunem să îl citiți ca atare. În vremeuri de restriște și de bejenie cântecul și poemul vor trebui să-și reia funcțiile sociale. Altfel, ce vor spune nu doar strămoșii ci și urmașii despre nemernicia și slăbiciunea noastră?
Dan Culcer

P.S. Jumătate din cantitatea de carne de porc necesară consumului în România este importată din străinătate. Informație din iulie 2011.

Comoara de lângă noi

De s-ar scula străbunii din somnul cel de moarte
Şi-ar vrea să dea o raită pe-al ţării larg ogor,
Să vadă dacă poartă pecetea vrerii noastre
De-a da mai multe roade decât pe vremea lor,

Ce credeţi c-or să spună când le-o cădea privirea
Pe-atâta câmp pârloagă, zăcând sub pir şi spini,
Şi vor afla c-aducem merindele de-afară,
îmbogăţind ca proştii pe lacomii străini!?

Ar zice că aceasta nu-i ţara ce-au lăsat-o
S-o moştenim cu cinste, să-i dăm un nou avânt,
Că am uitat de şansa ce ni-i la îndemână,
De cel mai scump tezaur – pământul nostru sfânt.

Şi plini de grea tristeţe şi mare-amărăciune,
Cu glasul ca un tunet ar spune răspicat:
„Treziţi-vă îndată, voi care ţineţi cârma
Şi-ntoarceţi-vă faţa cu dragoste spre sat!

Căci nu-i o altă cale mai bună de salvare
Din gheara sărăciei şi-a crizei, mai curând,
Decât să puneţi iute pe roate-agricultura,
Să scoateţi la iveală comoara din pământ!

Daţi tot ce vor ţăranii să-i crească trudei sporul:
Tractoare şi seminţe cu bob mănos, de soi,
Şi-aduceţi către buza câmpiei însetate,
Din Dunăre, din râuri, al apelor şuvoi!

Şi-o să vedeţi ce holde, ce lanuri minunate,
De grâu, porumb şi floare vor fremăta sub cer,
Şi cum vor geme iarăşi silozul şi pătulul
De-atât belşug de aur, al brazdei giuvaer!

Nu va mai plânge masa, vor fi bucate multe,
Prisosul îl veţi vinde la alţii pe bani grei,
Nu va mai bate vântul prin vistieria ţării
Şi buna rânduială îşi va găsi temei!“

…………………........................………………..

De nu urmăm degrabă povaţa şi îndemnul
Ce ni le-au dat străbunii în al răscrucii ceas,
N-o să ne ierte nimeni, nici ei şi nici urmaşii,
Căci ţara va rămâne într-un etern impas…

Istorie recenta: Yossef Abraham. Nimic nou sub soare (Israel si chestiunea palestiniana)
Am solicitat colaboratorului nostru, Yossef Abraham, intelectual originar din România, aceasta interventie pe marginea conflictelor din Orientul apropiat si Mijlociu, adica în chestiunea raporturilor dintre statul Israel, al carui cetatean este autorul, si teritoriile care sunt îndeobste numite palestiniene. Nu avem competenta necesara pentru a comenta textul sau. In orice caz credem ca el exprima, sintetic, punctul de vedere al unei probabil majoritati de cetateni evrei ai statului Israel. Orice interventie in spirit dialogal este bine venita.
Dan Culcer
P.S. Nu cred ca se poate sustine aceasta fraza: " Pe de o parte, avem un stat căruia i se aplică standarduri de stat; iar pe de alta, o societate bestială, în care toți teroriștii sunt civili, și toți civilii sunt teroriști." Este o generalizare care nu mi se pare temeinica. Pe o astfel de baza orice civil poate ar putea fi împuscat fara somatie?


Nimic nou sub soare
Cu nu prea multă vreme în urmă, exista în Europa un stat, nu cine ştie ce, dar oricum liber, numit Cehoslovacia. Hitler a ridicat tot felul de pretenţii teritoriale faţa de acest stat, pretenţii faţă de care puterile occidentale ale vremii, Anglia şi Franţa, au manifestat o deosebită înţelegere. Cehoslovacia era o ţară nouă, tânără, apărută după primul război mondial, care includea teritorii locuite, neîndoielnic, de germani etnici. Adevărat, Occidentul era legat de Cehoslovacia prin tratate de apărare, da’ ce, pentru Cehoslovacia o să facem război?
Anglia şi Franţa au impus Cehoslovaciei retragerea din regiunea strategică a Sudeţilor, primind în schimb de la Hitler o foaie de hârtie pe care Chamberlain a fluturat‑o victorios: Am adus pacea! După câteva luni, Hitler a ocupat cu uşurinţă Cehoslovacia, la care Chamberlain, aflând, a replicat: Domnul Hitler nu e gentleman!…
Adevărat că Orientul Mijlociu e foarte apropiat de Europa, şi războiul se poate extinde cu uşurinţă dintr‑un loc într‑altul; dar şi mai adevărat e că‑i mult mai uşor să abandonezi o ţară liberă – cum a abandonat Europa în mâinile lui Hitler două ţări libere, Austria şi Cehoslovacia – decât să te lupţi cu forţele răului, care nu cunosc nici o oprelişte.
Actualele ţări arabe din Orientul Mijlociu sunt, ca şi Israelul, formaţii politice noi, apărute după cel de‑al doilea război mondial, care nu existaseră niciodată mai înainte ca atare; fuseseră, cel mult, colonii europene, iar mai înainte provincii turceşti. Aşa‑numita “Palestina” care apărea pe hărţi istorice nu fusese nici măcar atât: pe vremea turcilor ţinea de Siria, iar englezii au transformat‑o într‑o colonie aparte împărţind cu francezii Siria otomană.
Prin declaraţia Balfour, englezii s‑au angajat să creeze în Palestina o patrie pentru evrei, promisiune pe care‑au încălcat‑o de îndată, dând majoritatea teritoriului unui grup de beduini veniţi din Arabia Saudită, a căror căpetenie s‑a proclamat emir (prinţ), apoi rege; e vorba de ceea ce se numeşte acum Iordania, o ţară fără tradiţie, fără trecut, complet artificială, care‑i oprimă şi măcelăreşte pe “palestinieni” fără probleme sau complexe; lor le e permis.
Niciodată n‑a existat vreun stat palestinian, sau orice stat arab, cu centrul în Ţara lui Israel; actualele pretenţii sunt legate de tactica arabă a salamului, care tinde la împărţiri succesive ale Ţării lui Israel, până când nu va mai rămâne nimic din ea. Mai întâi a fost împărţirea englezilor, care au creat Iordania. Apoi, împărţirea Naţiunilor Unite, care nu a fost niciodată aplicată. Rezultatele războiului din 1948 au creat o împărţire de facto, însă pe teritoriile ocupate de arabi n‑a apărut nici un stat palestinian: toate pretenţiile erau îndreptate către Statul Israel, care urma să dispară pentru a face loc statului palestinian. Ierusalimul, sub ocupaţie arabă, n‑a fost internaţionalizat, şi nimeni n‑a venit cu pretenţii la arabi pentru asta. Acum, arabii cer revenirea la situaţia dinainte de 1967 (când voiseră să nimicească Israelul), după care spun deschis că vor cere aplicarea rezoluţiei Naţiunilor Unite din 1947, după care vor cere revenirea refugiaţilor, după care…
Căci se poate veni cu pretenţii numai la un stat liber, nu la nişte dictaturi fasciste sau regate feudale; cu ăia trebuie să te pui bine. În războiul din 1948, au fost refugiaţi arabi; e discutabil cum au apărut şi de ce, dar au fost. Tânărul stat israelian a fost atacat, din momentul declarării independenţei, de toate statele arabe, care au declarat deschis că vor să‑l distrugă, şi a trebuit să se apare. Concomitent, circa un milion de evrei au trebuit să părăsească statele arabe – chiar din state îndepărtate ca Maroc şi Algeria; majoritatea au ajuns în Israel, o parte în Franţa, Spania ş.a.m.d. E vorba de un schimb de populaţii, cum a fost după primul război mondial între Grecia şi Turcia. Până acum, însă, auzim de “problema refugiaţilor arabi”, pe când refugiaţi evrei nu există. Refugaţii arabi ar fi putut fi relocaţi în locul evreilor expulzaţi, şi ar fi putut fi despăgubiţi cu averile lăsate de evrei în ţările arabe (circa 10 miliarde de dolari, în banii din 1948). Da’ de unde.
Refugiaţii din 1948 au murit de mult, “refugiaţii” de azi, a căror reîntoarcere este cerută ca o condiţie preliminară a oricărui acord, sunt populaţii întregi ţinute în mizerie de regimurile arabe, fanatizate, cărora li se spune tot timpul că evreii sunt vinovaţi de situaţia lor, şi singura lor speranţă e terorismul. Într‑adevăr, e vorba de disperaţi, care n‑au altă posibilitate; dar n‑au altă posibilitate căci regimurile arabe nu le‑o dau. Aceasta e masa de manevră (pentru media), carnea de tun (pentru războiul terorist); e vorba de o mizerie organizată, pentru a alimenta cu ea focul terorismului. După cel de‑al doilea război mondial, milioane de nemţi au fost expulzaţi din regiunile în care locuiseră din moşi‑strămoşi, şi au fost nevoiţi să se refugieze în Germania, atunci devastată de război; dar acum, nu există refugiaţi germani. Numai în ţările arabe – cu opulenţa de necrezut, care nu vine din muncă, a petrodolarilor – avem a doua şi a treia generaţie de refugiaţi.
Cât de mişcătoare e suferinţa “palestinienilor”, înjosiţi la bariere, închişi după ziduri şi sârmă ghimpată! (Când iordanienii au pus ziduri şi sârmă ghimpată la Ierusalim, nimeni n‑a protestat, că doar se apărau de evrei!) Nimeni nu întreabă cum au apărut acele bariere şi ziduri. După acordurile de la Oslo, partea arabă a folosit atmosfera de “pace” pentru a declanşa atacuri teroriste fără precedent; atunci nu erau bariere, ziduri, etc., şi acestea au fost introduse ca rezultat al terorismului: consecinţa e prezentată drept cauză. Propagandiştii arabi prezintă terorismul drept “luptă legitimă pentru libertate”, pe când libertatea e cel mai mare pericol pentru arabi. În nici o ţară arabă nu există libertate, şi încercarea americană de a da libertate irakienilor a dus la o vărsare de sânge reciprocă nemaiauzită. Măcelurile din Irak, sau din Algeria, şi atacurile teroriste din lumea întreagă nu sunt legate de conflictul din Israel, ci reprezintă manifestarea unei nebunii colective, care va duce în curând la o conflagraţie mondială, faţă de care vor păli cele precedente. Bine‑are fi ca lumea civilizată să‑şi dea seama ce se întâmplă, şi să facă pregătirile necesare; până una‑alta, pare mai simplu, mai politically correct şi mai uşor să‑i acuzi pe evrei, care sunt întotdeauna vinovaţi, mai ales că au o ţară liberă, decât să te iei de arabi, care au petrol, şi dacă le calci pe bătătură pot să te şi omoare. În Franţa, doi golani, urmăriţi de poliţie, s‑au ascuns într‑o instalaţie electrică, şi au murit electrocutaţi; ca rezultat, arabii au provocat mari dezordini. În Olanda, un regizor a îndrăznit să facă un film documentar care‑i critica pe musulmani; drept care, a fost asasinat. (După care regina s‑a dus să ceară iertate musulmanilor, care‑s oprimaţi, şi de aia o fac.) Un ziar danez a îndrăznit să publice caricaturi cu Mahomet… ştim ce‑a urmat. Imigranţi care crapă de foame în ţările de origine, veniţi să mănânce o bucată de pâine în Europa, urăsc ţările care le dau libertatea şi bunăstarea, şi cer, în manifestaţii publice, Ucideţi, Decapitaţi, Pregătiţi‑vă pentru adevăratul Holocaust, Islamul va domina lumea. Într‑adevăr, de ce nu? Nu vorbesc de credinţa musulmană, cu care nu polemizez, ci de nebunia colectivă care se răspândeşte în numele ei, şi care seamănă bine cu ciuma nazistă, crescută din patrimoniul german şi din operele lui Wagner. Dacă lumea nu se va apăra, dacă va continua să încurajeze bestiile şi să‑i condamne pe cei ce îndrăznesc să se apere, nebunia are şanse să învingă.
*
Nu există, şi n‑a existat niciodată, vreun popor palestinian. În Ţara lui Israel au existat tot felul de populaţii, venite în felurite epoci şi din diverse motive. Începând de pe la jumătatea secolului XIX, din motive pe care nu le voi analiza aici, au început să vină evrei în număr mare, care au adus cu ei, încetul cu încetul, o prosperitate economică în urma căreia au venit, din toate ţările dimprejur, oameni care căutau de lucru – ca acum în Europa; şi azi, în Israel trebuie să facem faţă diverşilor… sudanezi care vin în ceea ce lor le pare un rai. Repede, toată această amestecătură a devenit – ca şi în Europa – un substrat roditor pentru terorism. Banditul responsabil de asasinarea sportivilor israelieni la München se numea Amin al‑Hindi, şi numele lui de familie arăta clar originea indiană. Edward Said, profesor american creştin care poza în “palestinian”, se născuse la Ierusalim (unde familia lui era într‑o vizită) ca cetăţean american, şi n‑avusese niciodată bunuri imobiliare în Israel, care să‑i fi fost confiscate de sionişti, cum pretindea. (Buna lui arabă provenea din Egipt, unde crescuse, şi acolo familia lui poseda într‑adevăr proprietăţi imobiliare, confiscate de revoluţia nasseristă, pentru că aparţineau unor americani; dar n‑are rost să ceri de la arabi înapoierea bunurilor jefuite.) Arafat însuşi, născut la Cairo, nu era mai “palestinian” decât mine.
Teritoriile de pe Golan sunt ale noastre, înscrise ca atare în cadastrul turc; la fel şi teritorii anume din sudul Libanului, dar cine se uită la asta. Colonizările de pe “teritorii” au fost făcute pe terenuri cumpărate legal – decât că arabii neagă legalitatea acestor cumpărări, şi ucid pe oricine vinde evreilor bunuri imobiliare. În Israel există arabi – care urăsc Israelul, dar nu vor să fie trecuţi sub jurisdicţie arabă, că ştiu ce‑i aceea – însă în “Palestina”, ca şi în ţările arabe, nu pot exista evrei, prin lege: Judenrein! Nimeni nu protestează, că ălora le e permis.
Holocaustul a fost îndreptăţit de nazişti prin vina evreilor, adevărată sau închipuită: în ultimul lui discurs, ţinut în ascunzişul său înainte de sinucidere, Hitler i‑a acuzat pe evrei că au provocat cel de‑al doilea război mondial, pentru care el i‑a pedepsit… Acum, evreii – statul Israel, evreul statelor – e acuzat de tot felul de crime de război, comise de fapt de arabi.
Statul Israel e obligat să respecte legea internaţională, şi să nu lezeze populaţia civilă. Dar teroriştii nu sunt supuşi nici unei legi, căci ei nu sunt stat, şi n‑au nici o obligaţie. Ei se ascund în mijlocul civililor, şi trag de acolo; când noi ripostăm, fioroşii terorişti apar deodată drept civili paşnici, care jucau fotbal pe maidan… La fiecare incursiune israeliană, mamele palestiniene îşi trimit copiii fanatizaţi înaintea tancurilor, să le oprească cu corpurile lor; şi chiar dacă soldaţii israelieni sunt bine instruiţi şi nu‑i omoară, până la urmă cineva trage o rafală din spate, sau aruncă o grenadă… Incursiunea israeliană trebuie să se termine cu copii morţi, spre bucuria mamelor palestiniene, care ies pe stradă şi împart dulciuri: pentru o mamă palestiniană, un copil mort reprezintă o bună investiţie… Cazul Muhammad a‑Durra, copilul despre care s‑a afirmat că ar fi fost ucis de israelieni, e un bun exemplu. E vorba de o înscenare, după modelul înscenărilor antisemite ale omorului ritual, făcută în faţa camerelor de televiziune, şi pentru care părinţii respectivului au fost bine răsplătiţi (după standardele palestiniene). În sudul Libanului, Hizballa a prezentat cadavrele a zeci de femei şi copii, care chipurile se adăpostiseră într‑o clădire bombardată, care s‑a prăbuşit peste ei. Cine s‑a uitat mai bine a putut vedea că niciun cadavru nu era strivit: toate eru putrede, vechi, dezgropate de prin cimitire pentru o reprezentaţie macabră. Pe de o parte, avem un stat căruia i se aplică standarduri de stat; iar pe de alta, o societate bestială, în care toţi teroriştii sunt civili, şi toţi civilii sunt terorişti.
Occidentul are o mare responsabilitate în Holocaust. Naziştii au exterminat milioane de evrei, cu ajutorul colaboratorilor din ţările ocupate. Însă puterile occidentale libere, Anglia şi Statele Unite, au refuzat să‑i primească pe evreii persecutaţi, şi să bombardeze instalaţiile de exterminare. Anglia a acceptat jocul dublu al arabilor, care îl sprijineau tacit pe Hitler – muftiul Ierusalimului a făcut‑o şi deschis – şi pe de altă parte condiţionau colaborarea formală cu englezii de împiedicarea venirii evreilor în Israel.
Acum, dorinţa politicienilor europeni de a‑şi asigura petrolul şi liniştea temporară poate duce la aceleaşi rezultate tragice, pentru Israel, pentru Europa şi pentru lumea întreagă.

Fulguraţii: Dan Culcer. Suma vinovatiilor individuale nu face o vina colectiva Scris la Wednesday, June 29 @ 22:34:01 CEST de catre asymetria

Anonime, aceste observații despre suma vinovățiilor individuale sunt, ca toate generalizările și listele, rezultatul intuițiilor, observațiilor și introspecțiilor divergente. Nu fără un temei bazat pe aleatoriu, ele schițează și aglutinează comportamente care sunt rezultatul lipsei de educație sau, altfel spus, al invaziei individualismului. Le consemnăm cu mâhnirea că lista conține elemente de adevăr și cu speranța că ele nu sunt atât de înrădăcinate încât nici o educație să nu mai fi capabilă să le corijeze și elimine durabil. Suma vinovățiilor individuale nu face o vină colectivă. Dan Culcer cu totii suntem de vina cel putin pentru ca ... 1. Pentru că ne urâm între noi: Ardeleni vs. bucureşteni, olteni vs. moldoveni, posesori de "Logan" vs. posesori de "BMW" SH de la nemţi, admiratori ai lui Mircea Badea vs. critici ai lui Mircea Badea , dinamovişti vs. stelişti, corporatişti vs. antreprenori, cumpărători vs. dezvoltatori imobiliari, etc, etc.. 2. Pentru că suntem "Gică Contra" din naştere: Orice iniţiativă în mintea noastră este sortită eşecului. "Cum, afacere în agricultură? Nu ai nicio şansă. Să vinzi cartofi la piaţă, nuuuu! Să deschizi un chioşc, nuuu, te mănâncă mafia locală, îţi sparg ăştia magazinul, vine banca şi îţi ia casa, etc, etc.". Nici nu vedem că alţii reuşesc în jurul nostru . "Eh, ăştia au pile..." 3. Pentru că indiferent cât de scurt este drumul de parcurs, sau cât de aglomerat este traficul, noi ne urcăm în maşină.( "ca să ajung mai repede...") 4. Pentru că nu ne bucurăm de viaţă. Suntem mici roboţei doborâţi de grija zilei de mâine . 5. Pentru că vecinii mai vechi din bloc se consideră proprietari ai locurilor de parcare publice din faţa blocului. 6. Pentru că ridicăm 100 de biserici şi 2 şcoli. 7. Pentru că ne înfofolim copiii cu 2 tricouri şi 3 pulovere chiar dacă sunt 20 de grade afară. 8. Pentru că suntem săraci din cauza prostiei şi nu ne dăm seama. 9. Pentru că suntem egoişti: investim tot ce avem în propriile locuinţe, însă nu vrem să dăm niciun ban pentru reparaţia blocului în care trăim, pentru parcuri, pentru curăţenie publică, pentru multe altele care aparţin şi altora.... 10. Pentru că l-am ales de trei ori pe Iliescu şi de două ori pe Băsescu. 11. Pentru că deşi avem o mulţime de femei frumoase, suntem o naţie de "frustraţi" 12. Pentru că am lăsat să apară Guţă, Salam, Minune . 13. Pentru cozile de la loto de Crăciun şi înainte de alegeri. 14. Pentru că nu suntem capabili să ne adaptăm la noile tehnologii. Părinţii şi copiii lor nu prea mai discută, pentru că părinţii nu sunt capabili să pornească un mp3 player sau să intre pe yahoo . 15. Pentru că la nuntă invităm toţi cunoscuţii şi necunoscuţii la nunţile cărora am mers şi noi la rândul nostru. 16. Pentru că McDonald's este un succes în România . 17. Pentru că românii care mai fac ocazional un sport sunt atât de rari încât întorci capul după ei prin parcuri. 18. Pentru că burta la bărbaţi este 'sexy" 19. Pentru că pădurile noastre (câte mai sunt), după weekend-uri arată ca o groapă menajeră. 20. Pentru că nu facem nimic dacă nu suntem plătiţi. 21. Pentru că nu înţelegem termenul "solidaritate socială" - mulţi dintre noi consideră că banii pe care îi dau la fondul de pensii sunt un fel de "depozit bancar" pentru bătrâneţe. Nicidecum că acesta este ajutorul nostru pentru bătrânii şi bolnavii care nu mai pot munci. 22. Pentru că facem rate la bancă pentru plasmă şi maşină de spălat vase fără să ne pese de comisioane şi dobânzi, apoi dăm vina pe bănci că ne jefuiesc. (Și totuși, băncile jefuiesc și, deși sunt mulți datornici și răi platnici, fac publicitate pentru credite, extrase din banii depuși de cei ce muncesc, nu din banii patronilor de bănci. DC) 23. Pentru OTV 24. Pentru că suntem invidioşi. Pe colegul care a fost promovat, pe vecinul care şi-a pus termopan, pe fratele care şi-a făcut vilă şi pe colega care arată mai bine. Nu ne întrebăm ce au făcut ei ca să ajungă acolo (muncă, sport, învăţătură, efort etc). Nuu, e mai simplu să găsim explicaţii de genul "şi-o trage cu şeful,fură, are noroc." 25. Pentru că mai ţinem milieul şi peştele de pe televizor. 26. Pentru că deşi turcii ne-au cotropit sute de ani, noi la şcoală învăţăm despre cele câteva victorii pe care le-am avut împotriva lor. De parcă " Istoria " trebuie să fie motiv de mândrie, nu ştiinţă de studiu. 27. Pentru că din şcoală ieşi aşa cum ai intrat. 28. Pentru că aruncăm mizeria din maşină pe geam. 29. Pentru că mergem la Mall fără să intenţionăm să cumpărăm ceva 30. Pentru că donatorii de sânge sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masă. 31. Pentru că bem alcooluri în exces, de ciudă și din toate motivele 32. Pentru că îngrășăm fabricanții de tabac și ne sinucidem cu țigări 32. Pentru că nu ne place sa muncim....

http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1107

DAN CULCER "DEBUTEAZA" LA TARGU-MURES!
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=50221
Aflat la Targu-Mures, scriitorul si jurnalistul Dan Culcer, actualmente cetatean francez, se va intalni cu publicul, marti, 15 iunie, incepand de la ora 17, in foaierul Teatrului "Studio" din Targu-Mures (str. Koteles Samuel nr. 6), sarbatorindu-si ziua de nastere (s-a nascut la 15 iunie 1941, la Sulina, din parinti ardeleni, refugiati in urma Diktatului de la Viena, din august 1940) intr-un mod inedit: va conferentia despre "Cenzura ca ideologie" (lucrarea sa de doctorat, recent incheiata si avandu-l ca indrumator pe criticul Cornel Moraru) si debutul editorial ca poet, de la ora 19, cu volumul "Utopia", aparut la "Ardealul" (editie bilingva, romana si maghiara). Talmacirea poetica a fost realizata cu sprijinul lui Cseke Gábor, Dan Culcer fiind, la randu-i, un remarcabil traducator din limba maghiara, onorat cu un premiu al Uniunii Scriitorilor. Volumul va fi prezentat de criticul literar prof. univ. dr. Iulian Boldea. Alegerea spatiului de la UAT nu este intamplatoare, ea are motivatii... sentimentale, intrucat aici, in 1963, scriitorul a functionat ca

preparator la catedra de Istoria teatrului. Ulterior a participat la fondarea, in 1971, impreuna cu cativa prieteni, Romulus Guga si Mihai Sin, a revistei "Vatra", unde a fost redactor pana la plecarea sa in Franta, in 1987.

Conform Wikipedia, in exil, a colaborat la revistele "Hermes (CNRS)", "Izstok", "Cahiers de l'Est", "Lupta", BIRE (Franta) si la "Curentul" (Germania). Participa, in 1988, la lansarea unei Societati a Scriitorilor Romani, actiune sindicala, profesionala si protestatara care, inainte de decembrie 1989, dorea sa se opuna colaborationistilor din Uniunea Scriitorilor din Romania. Fondeaza, la 13 mai 1991, impreuna cu alti ziaristi romani din exil, Asociatia Jurnalistilor Romani _ Ouest, cu sediul la Paris. Dupa 1990 continua colaborarea la presa din exil, "Origini" (SUA), si reia colaborarea cu presa din Romania.

Jurnal: Dan Culcer. Despre demnitate si umilinta

Editoriale: Dan Culcer. Cand niste ticalosi au un dusman comun

Mori de hârtie: Dan Culcer. Cercetarea comparata a textelor cenzurate

Editoriale: Dan Culcer. Frumusetile patriei: o legenda despre Putoare

Jurnal: Dan Culcer. Nevoia de modele si efectul benzilor desenate

Jurnal: Dan Culcer. Teologul George Alexe si naparlirile

Dan Culcer

Animalele la margine

Suntem animale la marginea turmei, la pîndă

Dar simțim primejdia prea târziu

Instrumentele de supraveghere sunt învechite, nefolosite

Și înceata noastră capacitate de reacție

Devine o adevarată a doua natură.

Grupul, ceata nu ne mai apară.


Scriu, aici la marginea turmei,

înfricoșat, concentrat, deci vulnerabil.



24 ianuarie 2006

http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=815

Fenomenul
iradierii miturilor fondatoare, din centre intiatice diverse, cunoscute
sau necunoscute, vizibile sau invizibile poate fi calea regala. Riscul
este cel cunoscut, marirea influentei sectelor, a societatilor secrete
diverse, care recupereaza dar si degradeaza miturile, transformate in
marfa. Dar el trebuie asumat si compensat.
Mircea Eliade si CG Jung au fost printre putinii ginditori europeni
care au recunoscut prezenta miturilor in formele degradate ale
modernitatii, in diferitele activitati umane si colective (de la
adeptii OZN -urilor la grupurile de razboinci paint bal : “Culorile
razboiului”).
Sociologii (ca Michel Mafessoli in Franta) au studiat activitatile
umane mitografice si solidaritatile tribale reconstituite sau inventate
;
Intelectualii romani, filosofi sau sociologi, au cercetat, dezvaluit,
valorificat gândirea mitica. De la N. Densusianu la Vasile Parvan, de
la Mircea Eliade la Constantin Noica. Fara sa-i uitam pe savanti
etnografi si antropologi romani sau straini interesati de cultura
românilor.
Dar acum e vorba nu doar de studierea ei ci de salvarea ei, de
regenerarea acesteia pentru a raspunde agresivitatii lumii
“postmoderne” in care criza identitara este exploatata politic,
intretinuta de grupuri care de altfel, in interiorul lor, cultiva
gindirea mitica si structureaza cu ajutorul ei identitati noi si
puternice, in timp ce în exterior ataca si destructureaza alte
identitati prin rationalizarea excesiva, prin ideologizarea si
politizarea miturilor, prin ridiculizare si subminare pseudo-critica.
(Vezi exemplele politicii americane, ruse çi israeliene.)
Comunitatile Europei de Est sunt mai fragile ca niciodata. Intre 1945
si 1990 ele au fost supuse unei acculturatii violente din partea
sistemului de propaganda sovietic, cu scopul asigurarii controlului
politic, social si economic a acestor teritorii si state. Dupa 1990 ele
nu au putut sa respire liber nici o clipa, invadate de droguri, somaj,
infometare endemica, import excesiv. În vreme ce reformele inadecvate,
avortate sau amînate au generat aurolacii, somerii, pensionarii
muribunzi, sindicalistii manipulati de serviciile secrete çi mafioñii
ce finanteazå asociañii umanitare çi turnee de tenis open (vezi cazul
excrocului Sever Mureçan care îl invitase ca umbrelå (probabil bine
remuneratå, ca directorul întreprinderii de coarne çi copite din
romanul lui Ilf si Petrov), pe Bush tatål la Bucureçñi pentru un turneu
open, în care vînzarea spañiului publicitar, la preñuri extraordinare,
se negocia, în Franña, pe un numår de telefon mobil, în numele unei
agenñii nedeclarate), pentru spålarea banilor scoçi din prostituñie
masculinå çi femininå, pedofilie organizatå, comerñ de droguri çi
trafic de influenñå.
Ziarele sunt plin de probe ca a avut loc lichidarea, in numele
economiei de piata, a bunurilor sociale care mai aveau o oarecare
valoare, de fapt transferul pe nimica a acestor bunuri in mainile unor
excroci (Bancile noi, falimentate cu acordul BNR, excrocii care obtin
imprumuturi imense fara acoperire : Sever Muresan etc) si export de
beneficii fara reinvestirea lor in teritoriul neo-colonial complet
dependent.
Comunitatea romaneasca din Romania este victima acestor agresiuni
contra duhului, contra materiei psihice adica, din care suntem formati,
contra sentimentului de apartenenta, de mândrie, de continuitate, de
solidaritate. Se ataca inca o data bazele civilizatiei romanesti
însåçi. Iar uneltele sunt extrase din arsenalul de elemente clasice
dintre cele mai superficiale ale “modernitåtii târzii” pina la
sistematica propagandei çi manipularii, interdictia recuperarii
integrale a traditiei, deformarea acesteia prin propaganda, impunerea
unei autocritici excesive si dezechilibrate in raport cu practicile
comunitatilor limitrofe sau integrate (unguri, ucrainieni, rusi, sârbi,
bulgari, polonezi, germani sau evrei) çi modelatoare (francezi,
americani), in numele intereselor acestor altor comunitati, ca çi prin
crearea artificialå a bazei pentru o culpabilizare colectivå, în numele
memoriei çi justiñiei aplicatå doar celor slabi.
Denigrarea valorilor comunitatii romanesti se realizeaza sub diferite
pretexte, dintre care cele mai curente sunt asa zisa existenta a unei
xenofobii traditionale, a unui antisemitism metafizic si intrinsec, a
unor pogromuri si actiuni genocidare extinse la scara comportamentului
comunitar, a raritatii sau lipsei de contributii semnificative la
cultura universala (Vezi “demonstratia” lui Ioan Petru Culianu), etc.,
etc.
Realitati istorice care nu sunt explicate, analizate decit din unghiul
actualitatii, adica din perspectiva decalogului pseudo-umanitarist, a
corectitudinii politice, a asa-zisei aparari a drepturilor omului, a
dreptului minoritatilor (indreptate ele insele in acest fel spre
ghetoizari fortate, in numele ideologiei solidaritatii etnice – sub
lozinca “Inainte de toate suntem…” si a supravietuirii, ca si cum
deciziile si actiunile respective nu ar fi avut cauze, cronologii si nu
s-ar fi incadrat in serii istorice si sociale similare cu cele ale
altor comunitati si cu comportamentele altor clase politice. Nu este
vorba de a evita judecata istorica si moralà ci de a evita anacronismul
si prejudecata, ca si moralismul unor superioritåñi inexistente.\n
\n\n\n\n”,0] ); //–>
Complexele de inferioritate care ni le-am inculcat noi inçinem prin intelectualii nostrii, sunt exploatate cu minutie.
Ar fi ridicol sa cadem in ghearele unei paranoia nationale. Nu vedem
aici un complot impotriva poporului roman ci o conjunctie de fenomene
complexe a caror sens si semnificatie trebuie analizate lucid, dar ale
caror efecte trebuie stopate urgent prin cea mai inteligenta si ieftina
metoda : reciclarea si revalorizarea miturilor. Pentru toate celelalte
solutii : reforma economica, lupta impotriva coruptiei, recuperarea
instinctului de creatie prin munca, blocarea exportului de capital,
reconstituirea si moralizarea clasei politice, contra-propaganda,
cercetarea stiintifica fundamentala si aplicata, etc, trebuiesc bani,
multi bani. De unde ?
Suntem in fata necesitatii de a recunoaste in reciclarea miturilor un
act de autoaparare, de supravietuire, de cultivare a mintii si a
tzàrinii spirituale, fare de care recadem in starea de animale. Nu
exista identitate umana globala, ci doar identitati regionale sau
statale, comunitatile etnice, singurele care pot fi cuprinse, intelese
si mentinute in echilibru, pentru moment, singurele in care individul,
liber si înspåimîntåtor de singur, se poate simti solidar si protejat.
De morbul pierderii fiinñei, das Sein-ului, cum ar zice Heidegger.
Estimp, adica în acest spatiu si în acest timp.
Dan Culcer
Guyancourt, 21 martie 2003
http://luceafarul-romanesc.com/atitudini/actualitatea-in-raspar/dan-culcer-franta-reciclarea-miturilor-si-crizele-identitare/

Istorie recenta: Dan Culcer. Un candidat PD-L Mures, informator al Securitatii in 1987
Nicolae Mihoc, actor, candidat PD-L, informator al Securității în 1987.
Luni 18 mai 2009, ziarista L. V. crede că a povesti unor angajați ai Securității, poate chiar la o bere, ceva despre intențiille ilegale sau legale ale unui cetățean român sub stăpânire comunistă nu e decăt o conversație, nu o delațiune.
Îl exonerează anticipat de orice responsabilitatea juridică sau morală, pe informator. Se va putea într-o zi scrie, dacă mergem în această direcție, că redactarea unei note informative olografe este altceva decât informarea eventual orală pe care o transcrie ofițerul de contact al Securității, chiar dacă rezultatul ar fi același. Si chiar dacă actul are la bază un angajament semnat de păstrare a secretului colaborarii sau o convenție neformalizată, de supușenie și delațiune interesată, în speranța unor favoruri. Gama consecințelor asupra celui "turnat" a fost foarte largă : de la refuzul de eliberare a unui pașaport sau arestul la domiciliu, la violarea și cenzurarea corespondenței, interceptarea convorbirilor telefonice, violarea domiciliului sau pierderea slujbei.
Unele dintre cele de mai sus puteau fi consecințele notei informative semnate Marcel Popa 18 iunie 1987, după cum se poate citi în dosarul meu de urmărire informativă (din care câteva tomuri sunt disponibile pe Internet). Așa că responsabilitatea juridică a unui informator este angajată, nu doar responsabilitatea morală, așa cum vor unii să ne facă să credem. Ca victimă, îmi rezerv dreptul de a acționa cum voi crede de cuviință.
Am avut ocazia de a fi subiectul activității informative a unor autori de note, mai mult sau mai puțin ocazionali și productivi, mai mult sau mai puțin incisivi, insinuanți și cointeresați, cu sau fără condicuță=angajament, adică nemembri sau membri de partid : Dona Alba, Moroșan Gabor, Mureșan, Suceava Ioan, Marcel Popa, Anton, Mihai, Stefan, Micu, Traian, Florin Ciotea, în afara sau în cadrul "obligațiilor de serviciu".
Acțiuni de informare, dirijare, influențare, toate pentru a mă împiedica să scriu ce gândeam, să citesc ce mă interesa, să influențez pe mai tinerii colaboratori sau să creez grupuri de reflexie pe teme profesionale comune, să călătoresc unde aș fi dorit, ca să adun materiale pentru o istorie a literaturii române din exil. Nu eram decât un modest și aparent singuratic literat. Știm acum ce aparatură de control și represiune s-a pus în mișcare pentru cei care mai cutezau să aibă veleități politice afirmate, după 1964, la ieșirea, după mulți ani de primejdie și chin, din lagăre de muncă și închisori. Iar cei care au manipulat aceste mecanisme supradimensionate au pensii excesive, nu au fost niciodată judecați pentru fapte care -chiar și după legile comuniste- erau ilegale și incriminabile penal, sunt implicați în politică înaltă, au devenit vârfurile cleptocrației. Ei să fie stâlpii României de azi de mâine?? De Halal să ne fie!
Dan Culcer
În cadrul cercetărilor privind dosarul de urmărire informativă DUI 6505, la cererea mea de a se deconspira informatorii care au participat la urmărirea mea, direct sau indirect, printr-o adresă trimisă de Consiliul Național pentru studierea Arhivelor Securității, datată 28 aprilie 2009, mi se comunică deconspirarea identității informatorului MARCEL POPA, în persoana numitului MIHOC Nicolae, născut la 8 iunie 1965 în Hășmaș, județul Arad, fiul lui Nicolae și al Elenei.
La o primă vedere, numele nu-mi spunea nimic.
Am crezut că este vorba de o greșeală.
Dar știind că Direcția de investigații a CNSAS este profesionistă, vigilentă și circumspectă în producerea unor astfel de deconspirări, am reluat totuși lectura dosarului meu.
Am gasit astfel numele conspirativ Marcel Popa ca sursă a unei note din 1987 prin care se preciza zvonul, relansat de fostul meu coleg de redacție, universitarul Serafim Duicu (decedat între timp), privind intenția mea de a emigra.
Nota informativă semnată Marcel Popa. Extrasă din DUI DINU
Marcel Popa nu mă cunoștea direct. Și-a făcut datoria de informator vigilent. La vremea aceea era student la secția română a Institutului de artă teatrală din Târgu Mureș, pe care a absolvit-o în 1989. Promoţia 1989 era compusă din patru actori : Anda Chirpelean, care se pare că a emigrat în Canada, Ion Goranda, devenit actor la Teatrul "Bacovia" din Bacãu, Suzana Macovei, actriță la Teatrul de Stat din Oradea și informatorul cel tânăr, Nicolae Mihoc. Sper că a fost deja atunci răsplătit pentru silințele sale. Angajarea ca actor la Naționalul din Timișoara să fi fost răsplata? Aici apare surpriza. De ce vor fi fost promovați la 1989 și după aceea atâția actori în lumea politică? Pentru capitalizarea politică a simpatiei publicului, desigur. Dar când erau informatori squ ofițeri de securitate ? Mi-am pus o întrebare bună. Ce va fi făcut Nicu Mihoc în decembrie 1989 și imediat după?
Internetul este o adevărată mină de informații. Actorul Nicolae ‑Nicu Mihoc se dovedește un agitator. în balconul Operei probabil. La 21 decembrie 1989 declară în fața mulțimii că după patru zile și-a învins frica și-i îndeamnă la luptă. Ce o fi făcut cu adevărat în cele patru zile? Când vom mai afla astfel de coincidențe, unde foști informatori devin agitatori, vom avea în fine elementele de probă pentru a accepta ca temeinică teza lansată, poate prea devreme, de Radu Portocală, despre natura de lovitură de stat a faimoasei noastre Revoluții de Crăciun. Cartea lui Alex Mihai Stoenescu despre Istoria loviturilor de stat din România riscă să devină, în acest context, un adevărat manual de istorie alternativă.
Nicu Mihoc pe 21 decembrie 1989 la Timişoara, actor și agitator politic
Probabil că și revenirea la Târgu Mureș, ca angajat al Teatrului Național, a avut o semnificație. Mai ales dacă s-ar afla că a avut loc în martie negru 1990. Angajările la două Naționale suucesiv erau situații de invidiat.

Mai târziu, Nicu Mihoc devine actor si director al Teatrului 74; un teatru privat din Târgu-Mureş. Fost director artistic al Teatrului Național din Târgu Mureș. A fost sau mai este candidat pe lista Partidului Democrat Liberal. Deci un vechi informator, candidat pentru Parlamentul României. Dacă ar fi ales, poate că se va simți în bună tovărășie, dacă e să credem dezvăluirile diverse din presa națională.
Nume: Nicolae Mihoc
Partid: Partidul Democrat Liberal

Afiliere europeana: Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni)

Cariera lui Nicu Mihoc a fost carieră post-decembristă, printre altele asemenea.

Deconspirarea lui Mihoc este indirect un act politic legal, de verificare oficială a carierei unui eventual deputat , verificare de care beneficiez și eu, subiectul delațiunii, prin ricoșeu? Probabil că numele său a ajuns pe lista celor care trebuiau verificați, în acest context. O ipoteză, desigur. Mai poate fi oprită ascensiunea politică a unui fost informator ?
Despre cariera artistică a aceluiaș, unii zic numai de bine. Nu este exclusă nici cariera politică.

" Obstinaţia lui Nicu Mihoc, ajuns la apogeul profesional, este şi ea o eficientă dinamitare a osificării în proiect a campionilor conservatorismului. Naturaleţea abordării personajelor şi a replicilor, prin care, în umbra violenţei lingvistice şi a hazului nebun, vagabondează neîncetat melancolia cine mai ştie cărui inorog, este transferată în timp real spectatorului, într-un neîncetat balet de-a rîsu’-plînsu’. "

(Doru Mareş, Al şaisprezecelea „Atelier“ , Observator cultural, Nr. 172 / 3-9 iulie 2008)




Dan Culcer

Jurnal: Dan Culcer. Nina Cassian si poezia romaneasca
Nina Cassian este invitata lunii martie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. "Bistrot de Venise", unul din punctele de întâlnire a elitei artistice veneţiene, va găzdui un eveniment poetic românesc marţi, 17 martie 2009.

Nina Cassian, o personalitate remarcabilă, nu de puţine ori controversată şi contestată, cu o revenire spectaculoasă în peisajul literaturii contemporane din România odată cu apariţia volumelor "Spectacol în aer liber" şi "Confidenţe fictive", este protagonista întâlnirii de la "Bistrot de Venise".
Poeta va merge la Veneţia, după ce a fost desemnată poetul lunii februarie de către emisiunea "Dagens dikt"("Poemul zilei") a canalului P1 al Radiodifuziunii suedeze, în urma iniţiativelor de promovare ale Institutului Cultural Român de la Stockholm.
Evenimentul se desfăşoară în cadrul strategiei culturale care se desfăşoară pe parcursul anului 2009 în nordul Italiei sub genericul "Amprente culturale româneşti".
Anita Natascia Bernacchia, beneficiară a unei burse ICR pentru tineri traducători va participa la manifestare şi va traduce, în premieră în limba italiană, din opera poetică a Ninei Cassian.
Proiectul se bucură de susţinerea financiară a Institutului Cultural Român.(Extras dintr-un comunicat de presă)
Gogorițe, inadecvare, fals.
Dan Culcer




Nota: În 1985, Nina Cassian este invitată în Statele Unite ca "visiting professor", în cadrul unei burse Soros, pentru a susţine un curs de "măiestrie poetică" (??) la New York University. O speranță a culturii române, o maestră a versificației realist-socialiste fusese reperată de către specialiștii fundației SOROS și transvazată ca să-i învețe pe junii amerloci cum să caute rime rare pentru cuvântul partid. Crearea disidenței foștilor comuniști și sateliților - de la Brucan încolo și-ncoace -precum și dirijarea investițiilor umane și materiale în acest sens, începuseră demult. 1985. Și fără accidentul deconspirării prin Jurnalul lui Gheorghe Ursu, povestea unei noi disidente ar fi continuat. Mai e nevoie de vreo explicație ?
"Am avut impresia că România nu a avut nevoie de mine, am impresia că ţara m-a uitat", a spus scriitoarea cu prilejul vizitei sale la București din noiembrie 2008, ocazionată de lansarea a două cărţi, intitulate "Confidenţe fictive" şi "Spectacol în aer liber".
Nu pot crede că uitarea simplă ar fi fost o terapie socială necesară și mai ales suficientă. Să nu uităm, deci cine a fost de fapt Nina Cassian. Printre altele, soția lui Al. I. Ștefănescu, unul din tartorii cenzurii din anii de după 1948, transferat apoi director de editură la EPL respectiv ESPLA. Abonată perpetuă la casa de odihnă a scriitorilor de partid, Peleș. Voi extrage citatele necesare din memorialistica publicată recent pentru a ilustra personalitatea Ninei Cassian, utecistă ilegalistă și cetățeancă oarbă, o privilegiată care ignoră lungă vreme ce se întâmplă în România.
Pentru curioșii care vor să știe ce rezultat au șase decenii de mistificare a scării valorilor din literatura română recomandăm câteva situri unde admiratorii Ninei Cassian au transcris tenace versificațiile de o profunzime și originalitate amețitoare.

Dan Culcer. Capitalism etnic sau capitalism pur si simplu?
Chestiunea existenței unui iredentism unguresc nu m-a preocupat decât de prin anii optezeci. Sunt un român ardelean bilingv, nu credeam într-o criză geopolitică majoră, sistemul european al frontierellor părea stabil, nu am avut niciodată sentimentul că ungurii ardeleni, cu care eram în contact, m-ar urî sau ar dori să-mi facă rău, le înțelegeam și le înțeleg eforturile dramatice de a-și păstra intactă identitatea. Dar vedeam aceste eforturi în cadrul unui Ardeal care este al nostru, al tuturor, fără separări și ghettoizări din nici o parte. Între 1971 și 1980 eram prins de activitatea de redactor al Vetrei, relațiile mele cu scriitorii unguri din România erau bune, chiar prietenești, așa cum amicale erau și relațile cu câțiva traducători din română în maghiară pe care îi cunoscusem cu vreun deceniu în urmă la Budapesta, oraș plăcut deși cernit de război și cărbunii de proastă calitate folosiți la încălzit.
Mă scandaliza cenzura care ne forfeca pe toți, români și unguri deopotrivă. Iar criza alimentară nu făcea în județul Mureș deosebiri de etnie, deși tocmai existența unei minorități majoritare în acest județ îi obliga pe activiștii de partid din județ să facă eforturi, în contradicție cu pauperizarea generală impusă prin plata în marș forțat a datoriilor externe, să mențină un nivel de trai ceva mai ridicat, ca să se evite probabil prin comisii și parlamente americane declarații demagogice despre un imaginar genocid nu doar cultural, care ar fi amenințat nu doar identitatea, ci și comunitatea cu pieirea fizică.
Dar lucrurile s-au schimbat după 1989, propaganda iredentistă s-a reactivat, mai mult chiar au apărut formațiuni politice și paramilitare cu programe iredente și violente. Lucrul se vede mai bine pe Internet decât în presa scrisă, care este mult mai controlată de o cenzură discretă neoficială, doar că trebuie să știi ungurește ca să poți avea acces la aceste mesaje din ce în ce mai violent voluntariste.
Orientarea neocolaboraționistă a UDMR a fost depășită pe la extremitatea ei dreaptă, au apărut Uniunea Civică Maghiară dar și alte formațiuni parapolitice, iar comportamentul unei aparente majorități politice maghiare devine tot mai supus presiunilor acestor extreme. Este evident că aici s-a produs o breșă, unul din factorii favorizanți fiind incapacitatea istorică a clasei politice bucureștene de a simți ce înseamnă și ce ascunde tensiunea etnică în Ardeal, de a negocia calm, de a discuta pe bază de realități sociale, geografice, dar și etnice (a se vedea articolul lui Ion Coja în Asymetria), de a discuta despre surse și resurse economice, rețele de comunicații și nu despre privilegii medievale obsolete, de a pune în evidență caracterul ireversibil al unei situații demografice și de a păstra controlul statal asupra bogățiilor subsolului și altor resurse esențiale (pădurea, apele, din unghi economic dar și ecologic).
O tensiune etnică de asemenea factură nu are surse naturale, ea este provocată dinspre o parte a Ungariei extremiste dar și din interior, de grupuri active care își asumă misiuni mesianice, susținute, dirijate de grupuri de lobby capitaliste care încearcă să construiască, în anumite zone ale Ardealului, situații economice favorabile instalării unui capital de origine ungaro-americană, o cale a recuperării mult dorite a Ardealului. O altă cale este manifestarea pretențiilor de reîmpământenire a resturilor nobilimii maghiare ardelene, emigrată după 1919, sau decimată după 1947. Complet lipsite de temei juridic modern, după dedomajarea optanților latifundiari unguri, în urma unui proces internațional câștigat de Nicolae Titulescu pentru Statul român, pe baza unor tratate acceptate și ratificate de comunitatea internațională, aceste pretenții de recuperare a bunurilor răscumpărate de Statul român deja, în loc să fie respinse de plano, sunt tolerate și chiar încurajate. Autonomia secuilor este doar o unealtă în realizarea acestor scopuri îndepărtate dar niciodată uitate. Ea nu va favoriza dezvoltarea liberă a zonei ce trebuie dezanclavată și nu închisă sub un control etno-monopolist. Orice monopol atinge interesele majorității. Situația din insulele franceze Martinica, Gauadelupa, din Reunion, unde s-au instalat de decenii monopoluri productive și comerciale, nu exprimă decât secundar un raport de subordonare și dependență între indigenii colorați și descendenții foștilor coloniști, ci este un fenomen de exploatare monopolistică unde culoare pielii săracilor nu îi face mai puțin săraci decât albii săraci. Asta poate fi soarta secuilor în orice zonă protejată care va deveni o rezervație de vânătoare pentru etno-capitaliști secui, cu sau fără scrupule morale.
Dan Culcer
Bibliografie Victor Jinga, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, ediția a II-a, Editor Muzeul județean de istorie, Brașov, 1995, carte interzisă în România după 1945. Victor Jinga a fost economist.
Din subcapitolul 2. Secuii, p. 305 și 317, extragem două citate care rezumă magistral chestiunea.
«Insula secuiască apare și ca un anacronism, în marea cea mare a românilor care de toate părțile ei își întind stăpânirea etnictății lor până la Tisa, Dunăre și apele Pontului Euxin. Taina menținerii acestei singularizări etnice rezidă în incontstabilele însușiri etno-biologice ale acestei populații, în afluxul de elemente românești asimilate, în conștiința trecutului ei vitejesc și în protecționismul larg de care s-a împărtășit în ultimele 2-3 veacuri din partea statului maghiar și a Principatului Transilvaniei, din care a făcut parte timp de secole (1437-1848) ca una din cele trei națiuni privilegiate.»
«România -după 1919- a realizat trei mari reforme, din care s-au îmărtășit și secuii, deopotrivă cu toți cetățenii țării și anume : reforma agrară, reforma votului universal și reforma conversiunii datoriilor agricole, în afară de alte reforme mai puțin importante, efectuate și acestea într-un larg spirit de echitate socială, poltică și economică.
» «Problema secuiască era extrem de acută ❲pînă❳ în anul 1918 când Transilvania s-a unit cu România. Congrese, memorii, imprecații, comisariate etc. se dedicaseră operei de ridicare a secuilor. Rezultatele fuseseră mediocre penru că toți reformatorii și înnoitorii nu se hotărâseră să lupte pentru schimbări structurale în ansamblul vieții secuiești. Nemeșii erau prezenți - și numai în folosul lor- în toate conducerile băncilor și ale tuturor inițiativelor economice producătoare de venit. Iar direcția pe care oficialitatea ❲ungurească❳ voia să o dea migrațiilor secuiești nu era acceptată de masele populare, care prin tradiție și determinate de interese economice, continuau să se îndrepte spre orașele și câmpiile moldo-muntene.»

Dan Culcer
P. S. Ar fi interesant de știu spre ce zone se orientează acum forța de muncă excedentară din cele trei județe.

Dan Culcer, un jurnalist Gemeni refugiat politic in Franta



La cererea domnului Dan Culcer, republicam materialul din data de 15 iunie 2007 cu câteva rectificari de rigoare.
Nascut pe 15 iunie 1941 la Sulina, Dan Culcer este un critic literar, prozator, poet, traducator si ziarist român, cu Soare si Jupiter-Marele Benefic in Gemeni, zodie a comunicarii, a politicienilor si a jurnalistilor. Potrivit enciclopediei Wikipedia, Dan Culcer provine dintr-o familie de ardeleni în refugiu, dupa dictatul de la Viena, si este fondatorul revistei „Vatra” din Târgu-Mures in anul 1971. Ulterior, emigreaza si beneficiaza de statutul de refugiat politic în Franta din 1987 pâna în 1992, când obtine cetatenia franceza. Astrograma sa indica faptul ca a emigrat in acea perioada in Franta pentru ca a fost nevoit si nu mai suporta presiunea comunismului din acea vreme, fapt sugerat de prezenta lui Chiron pe Rac. Totusi, trebuie precizat ca jurnalistul Dan Culcer este un mare patriot, având Venus si Mercur pe Rac, semn al natiunii si al patriotismului, motiv pentru care nu poate scrie decât ceea ce simte, si nu sub dictatul regimului comunist. De altfel, motivul pentru care pleaca din tara este incapacitatea sa de a scrie in conditiile unui regim comunist. Conform Wikipedia, la inceput este redactor de rubrica la revista culturala „Vatra”, apoi redactor sef-adjunct, dar apoi este „degradat” ca publicist-comentator în urma câtorva „gafe” politice intentionate, ca expresie a unei opozitii politice precaute. Dupa decesul redactorului-sef, intra în conflict cu colegii, dintre care se vor alege si câtiva informatori amatori, pe fondul unor gelozii de cariera, in dosarul de urmarire informativa din arhivele Centrului national pentru studierea arhivelor Securitatii. Ajunge sa faca o serie de calatorii in Franta si Belgia, dar Securitatea încearca sa-l santajeze: îi aproba pasaportul, dar îi confisca biletul de tren. Pentru a ajunge, totusi, la destinatie, Culcer strabate cu auto-stopul Europa de la Oradea la Paris, unde incepe sa scrie studii despre cenzura. ~n prezent, militeaza pentru procesul comunismului, pentru reprezentarea drepturilor victimelor sistemului penitenciar si carceral comunist si pentru aplicarea lustratiei.

...continuare

Dan Culcer, un jurnalist Gemeni refugiat politic in Franta
http://www.ultima-ora.ro/articles.php?action=toArticle&article_id=3323

Nascut pe 15 iunie 1941 la Sulina, Dan Culcer este un critic literar, prozator, poet, traducator si ziarist român, cu Soare si Jupiter-Marele Benefic in Gemeni, zodie a comunicarii, a politicienilor si a jurnalistilor. Provenind dintr-o familie de ardeleni în refugiu, dupa dictatul de la Viena, Dan Culcer este fondatorul revistei „Vatra” din Târgu-Mures, in anul 1971. Ulterior, emigreaza si beneficiaza de statutul de refugiat politic în Franta din 1987 pâna în 1992, când obtine cetatenia franceza. Astrograma sa indica faptul ca a emigrat in acea perioada in Franta pentru ca a fost nevoit, fiind singura sa solutie pentru a putea trai „o viata decenta”, fapt sugerat de prezenta lui Chiron pe Rac. Totusi, trebuie precizat ca jurnalistul Dan Culcer este un mare patriot, având Venus si Mercur pe Rac, semn al natiunii si al patriotismului, motiv pentru care nu va putea scrie decât ceea ce simte, si nu sub dictatul regimului comunist. De altfel, motivul pentru care pleaca din tara este incapacitatea sa de a scrie in conditiile unui regim comunist. La inceput este redactor de rubrica la revista culturala „Vatra”, apoi redactor sef-adjunct, dar apoi este „degradat” ca publicist-comentator în urma câtorva „gafe” politice intentionate, ca expresie a unei opozitii politice precaute, dar tot mai manifesta. Dupa decesul redactorului-sef, intra în conflict cu colegii, dintre care se vor alege si câtiva informatori amatori, pe fondul unor gelozii de cariera, în dosarul de urmarire informativa din arhivele Centrului national pentru studierea arhivelor Securitatii. Ajunge sa faca o serie de calatorii in Franta si Belgia, dar Securitatea încearca sa-l santajeze: îi aproba pasaportul, dar îi confisca biletul de tren. Pentru a ajunge, totusi, la destinatie, Culcer strabate cu auto-stopul Europa de la Oradea la Paris, unde incepe sa scrie studii despre cenzura. In prezent, militeaza pentru procesul comunismului, pentru reprezentarea drepturilor victimelor sistemului penitenciar si carceral comunist si pentru aplicarea lustratiei.

Editoriale: Dan Culcer. Manuale scolare pentru spioni, securisti si tortionari