Lincoln[v=]

Rezumarea primului mesaj :

ABRAHAM  LINCOLN-
27]Oamenii cărora le place genul ăsta de lucruri vor descoperi că ăsta e genul de lucruri care le place. 
26]Dumnezeu se pare că îi iubeşte pe săraci, altfel nu ar fi creat atît de mulţi.
25]Ţine minte mereu că propria dorinţă de a avea avea succes este mai importantă decât oricare alta.
24]Eu am să mă pregătesc şi am să fiu gata; poate că de undeva mi se va ivi şi mie şansa.
23]La sfarsit nu conteaza ani din viata ta, ci viata din anii tai.
22]Tot ceea ce sunt si sper ca voi fi se datoreaza ingerestii mele mame.
21]Libertatea inseamna sa fim responsabili pentru noi insine.
20]Un prieten este cineva care are aceeasi dusmani ca si tine.
19]Nu conteaza ce meserie ai, conteaza sa fii cel mai bun .
18]Ceea ce sunt sau ceea ce sper sa ajung ii datorez mamei mele.
17]Nu imi distrug oare dusmanii atunci cand mi-i fac prieteni?
16]Dacă taci atunci când ar trebui să vorbeşti, să ştii că eşti fricos.
15]Cei care le refuză altora libertatea nu o merită nici ei.
14]Oare nu imi distrug inamicul atunci cand mi-l fac prieten?
13]Aproape toti oamenii rezista nenorocirilor. Daca vrei sa testezi cu adevarat caracterul unui om, da-i putere.
12]E mai bine sa taci si sa fii luat de prost decat sa vorbesti si sa confirmi ca esti.
11]Am observat ca tot timpul indurarea aduce rezultate mai bune decat justitia stricta.
10]Experienţa mi-a confirmat că persoanele fără vicii au prea puţine virtuţi.
9]Votul e mai puternic decît glonţul.
8]Un prieten este cineva care are aceeasi dusmani ca si tine.
7]Diplomatia este arta de a-i lasa pe altii sa faca de buna voie... ceea ce le spui tu
6]Caracterul este un arbore, iar reputatia este o umbra.
5]Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine
4]Tactul este abilitatea de a-i descrie pe ceilalti asa cum se vad ei.
3]Cei mai multi oameni sunt cam atat de fericiti cat se hotarasc sa fie.
2]In definitiv, nu anii din viata sunt cei care conteaza, ci viata din anii tai.
1]Tata m-a invatat sa muncesc, dar nu si sa iubesc munca.
=====
Abbey

http://www.gandul.info/magazin/a-fost-descoperita-o-noua-fotografie-cu-abraham-lincoln-11398639

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9981/18/

Avand ca sursa de inspiratie romanul biografic "Rivalii", scris de Doris Kearns Goodwin, cu un scenariu de Tony Kushner, filmul "Lincoln" regizat si produs de celebrul Steven Spielberg, surprinde ultimele patru luni din viata presedintelui, abolirea sclaviei si uniunea statelor americane. Pelicula, ale carei filmari au inceput in 2011, povesteste despre eforturile celui de-al saisprezecelea presedinte al Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln, rol incredintat lui Daniel Day-Lewis, de-a trece prin Camera Reprezentantilor un Amendament cu privire la abolirea sclaviei, el conducand Nordul spre o mare victorie impotriva Sudului, in timpul Razboiului Civil American (1861-1865).

Cum a fost tratat Abraham Lincoln după ce a fost asasinat. Ce conţine raportul medical, descoperit după 147 de ani

Lincoln, preşedintele care a schimbat faţa Americii
„Nu se pot spune prea multe despre mine”, scria Abraham Lincoln în 1859. Cu toate acestea, la 150 de ani de la primele tunuri trase la începutul războiului de secesiune, interesul pentru al şaselea preşedinte american, al cărui mandat se confundă cu războiul, a rămas la fel de viu. Se spune că s-au scris 10.000 de cărţi despre el, mai multe decât despre toţi ceilalţi preşedinţi laolaltă.


Preşedinţia lui Lincoln a stat sub semnul războiului. Desigur, şi alţi preşedinţi au mai trecut prin războaie – de la primul, Washington, până la actualul, Obama, şi între ei Madison, Polk, Wilson, Roosevelt, Truman, Johnson şi Bush. Dar Lincoln nu a cunoscut deloc pacea şi, din prima până în ultima zi a mandatului său, s-a dedicat conflictului. Pe parcursul acestuia, ţelurile urmărite au evoluat.

Obiectivele războiului şi conduita operaţiunilor militare: acestea sunt principalele probleme dezbătute în bogata istoriografie dedicată preşedinţiei lui Lincoln. Istoricii american dezbat şi astăzi, 150 de ani mai târziu, aceste chestiuni: care a fost obiectivul său principal la începutul războiului, menţinerea unităţii ţării sau abolirea sclavagismului? E clar că Lincoln se opunea, din principii morale şi politice, sclavagismului, dar asta nu înseamnă că ar fi dorit abolirea sa imediată şi fără niciun fel de condiţii. El îi cita deseori pe părinţii constituţiei americane, care credeau că sclavagismul trebuie înlăturat gradual, că dezvoltarea sa către vest trebuie limitată, dar că practica nu trebuie suprimată imediat pentru a nu distruge economia plantaţiilor. Această poziţie „gradualistă” se distinge de cele ale aboliţioniştilor radicali care doreau dispariţia imediată a sclavagismului.

Sclavagism sau eliberare? Cu sau fără drepturi?


În celebrul discurs de la Peoria, din octombrie 1854, prin care condamna legea „Kansas-Nebraska” ce acorda locuitorilor acestor teritorii dreptul de a autoriza sau nu sclavagismul, Lincoln a vorbit despre „injustiţia monstruoasă care este sclavagismul”, a spus că „toga noastră republicană este murdărită şi tărâtă în praf... Trebuie să o repurificăm. Să privăm sclavagismul de pretenţia că s-ar baza pe un drept moral şi să-l limităm la baza legală a drepturilor sale existente şi necesităţii.” Dar în ochii lui Lincoln, negrii şi albii nu erau egali. „Ce să facem atunci? Să-i eliberăm şi să-i facem, politic şi social, egalii noştri? Propriile mele sentimente refuză această idee şi ştim că marea masă a albilor nu împărtăşeşte nici ea această idee.”

În 1854 Lincoln era deja un politician expermimentat, exercitând în trecut mai multe mandate, inclusiv cel de reprezentant al statului Illinois în Congresul federal. Dar de la sfârşitul acelui an, el s-a dedicat integral activităţii sale politice, tocmai din pricina problemei extinderii sclavagismului. Partidul whig, din care făcea parte, era alcătuit din elitele modernizatoare şi clasa comericanţilor. Gruparea politică a cunoscut o ruptură iremediabilă din cauza legii „Kansas-Nebraska”, astfel că el a dispărut de pe scena politică în 1856. Unii s-au apropiat de democraţii partizani ai sclavagismului; alţii au pus bazele partidului republican în iulie 1854, având sloganul „free labor, free land, free men”.

În pragul alegerilor prezidenţiale, devenise clar pentru toţi americanii că principala chestiune aflată în joc era cea a sclavagismului, şi nu doar a extinderii sale în vest, ci chiar abolirea sa. După alegerea sa, statele sclavagiste erau gata să părăsească Uniunea. A fost cazul Carolinei de Sud, în 20 decembrie 1860, urmată de alte 6 state în februarie 1861: Florida, Alabama, Mississippi, Georgia, Louisiana şi Texas). Acestea au format Confederaţia Statelor din Sud la 4 februarie. În următoarele două luni, alte patru state s-au alăturat: Arkansas, Carolina de Nord, Tennessee şi Virginia.



Dacă războiul s-ar fi terminat rapid printr-o victorie a Nordului, probabil că sclavagismul ar fi rămas în vigoare în sud pentru o perioada nedeterminată de timp. Dar prelungirea conflictului a transformat obiectivele războiului: dintr-un război pentru restaurarea Uniunii, acesta devine un război revoluţionar pentru schimbarea ordinii sociale din Sud. Începând din 1862, republicanii moderaţi, printre care şi Lincoln, au început să fie mult mai receptivi faţă de aboliţionişti. Lincoln a propus, în martie 1862, ca ajutoare financiare să fie oferite statelor sudiste care acceptau abolirea progresivă a sclavagismului; în iulie, era definitiv convins de necesitatea abolirii acestei instituţii perimate, dar a ezitat să-şi facă ideile publice şi a devenit ţinta criticii venite din partea aboliţioniştilor radicali, dar şi a democraţilor, care se opuneau elieberării „semi-sălbaticilor”.

Lincoln a aşteptat o victorie armată, care a venit la mijlocul lui septembrie 1862: bătălia de la Antietam. Apoi, preşedintele a făcut un anunţ surprinzător: dacă statele rebele nu revin în Uniune până la 1 ianuarie 1863, el va proclama eliberarea definitivă a sclavilor. Acest anunţ a oficializat turnura aboliţionistă pe care o luase războiul. Efectul imediat a fost de încurajare a sclavilor să se alăture Nordului, dar şi de trezire a opoziţiei din partea democraţilor care vorbeau de „drumul roberspierrian către tiranie”. Unele lucrări recente subliniază faptul că majoritatea populaţiei din Nord era favorabilă abolirii sclavagismului, dar nu din principii morale, ci pentru că ar fi fost o modalitate de slăbire a Sudului. În general, mişcările aboliţioniste din Statele Unite şi din alte state s-au bazat pe o serie de argumente diverse, dar care nu aveau la bază ideea de universalitate a drepturilor omului.

"Abraham I Africanul"

La 1 ianuarie 1863, aşa cum promisese, Lincoln a semnat proclamaţia de emancipare a sclavilor. Aceasta se referea doar la statele sclavagiste ecesioniste, nu şi la cele fidele Uniunii (Missouri, Maryland, Virginia Occidentală şi Delaware). Unii istorici au văzut în acest fapt o dovadă de ipocrizie din partea lui Lincoln, deoarece a eliberat doar sclavii din regiunile aflate în afara cercului său de putere. Alţi istorici se concentrează mai mult pe dinamica declanşată de această proclmaţie: părăsirea plantaţiilor (dezorganizând astfel economia Confederaţiei) de către negri pentru a se înrola în armata Nordului.

Alegerile din 1863 au confirmat progresul ideilor aboliţioniste în statele Uniunii, astfel că Lincoln a reafirmat obiectivele războiului în faimosul discurs de la Gettysurg (19 noiembrie 1863). Nu mai era vorba doar de salvarea Uniunii, ci de reafirmarea principiului libertăţii. La începutul anului 1864, Lincoln era încă indecis cu privire la drepturile politice ale sclavilor eliberaţi. Urma să candideze pentru alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului, şi se aştepta să fie acuzat că preferă emanciparea negrilor în locul păcii. El era numit în presa democrată „producător de văduve”, „regişor african”, „Abraham I Africanul”, căruia „sânge negru îi curge prin vene”.

Victoria de la Atlanta din septembrie a făcut ca preşedintele să crească în ochii opiniei publice. Victoria Nordului părea din ce în ce mai aproape, astfel că democraţii au pierdut teren. Lincoln a câştigat alegerile datorită voturilor persoanelor care sperau într-un război terminat prin victorie şi nu prin pacea mediocră de care vorbeau democraţii. Odată cu realegerea lui Lincoln, Confederaţia nu mai putea spera la mare lucru, nici la victorie militară, nici la compromis politic. Preşedintele era hotărât să ratifice al 13-lea amendament prin care sclavagismul era abolit. Acesta a fost votat şi adoptat la 31 ianuarie 1865.

La început prudent cu privire la chestiunea sclavagismului, Lincoln a devenit progresiv, atât din cauza circumstanţelor războiului, cât şi prin evoluţii personale, un om determinat să elimine sclavagismul, chiar şi cu preţul unui război civil prelungit. „Dacă Dumnezeu vrea ca [războiul] să se prelungească până ce toate bogăţiile acumulate în cursul a 250de ani de muncă forţată să dispară, până ce fiecare picătură de sânge curs pe bici să fie plătită [...], se va spune atunci cum s-a spus acum trei mii de ani „Judecata Domnului sunt absolut adevărate şi juste”.

Cât despre dreptul la vot, Lincoln nu a mers atât de departe încât să vorbească despre acordarea acestuia tuturor negrilor. În schimb, era de acord cu acordarea dreptului de vot celor care luptaseră în război, poate şi celor care ştiau să scrie şi să citească. A fost acest compromis doar o modalitate de afirmare a priorităţii restabilirii Uniunii în detrimentul sclavilor sau, după cum sperau republicanii radicali, ajunsese preşedintele la convingerea că cetăţenia deplină trebuie acordată tuturor? Poate că Lincoln ajunsese să creadă că negrii şi albii sunt toţi egali, dar nu dorea umilirea Sudului printr-o asemenea proclamaţie radicală.

Hotărârea de a obţine emanciparea sclavilor i-a adus sfârşitul lui Lincoln. În ziua de 14 aprilie 1865, în timpul unei reprezentanţii la teatrul Ford din Washington, John Wilkes Booth, adept al Confederaţiei, l-a împuşcat pe preşedinte. Acesta a murit în ziua următoare.

Ce joburi au avut presedintii americani pana sa ajunga la Casa Alba

Toti trebuie sa incepem de undeva. Asta ii include si pe miliardari, mari directori de companii, celebritati, personalitati media si, de ce nu, si pe presedintii americani. Unde si cum si-au inceput acestia carierele? Detalii»

14 aprilie 1865 - Asasinarea lui Abraham Lincoln
Asasinarea lui Abraham Lincoln, carismaticul presedinte american de la mijlocul veacului XIX, reprezinta, alaturi de uciderea lui J.F. Kennedy, aproape o suta de ani mai tarziu, o pata neagra in istoria Statelor Unite. In ambele cazuri, nu s-a putut stabili cu certitudine daca a fost vorba despre un tragator care a actionat de unul singur sau despre un complot bine regizat. Se stie ca inca din 1864, John Wilkes Booth, un actor faimos, dar si un spion al Confederatiei din Maryland, a pus la cale un plan de rapire a presedintelui, in schimbul eliberarii unor importanti prizonieri confederati. Dar, dupa ce, pe 11 aprilie 1865 a asistat la un discurs in care Lincoln vorbea despre necesitatea acordarii dreptului de vot si negrilor, Booth s-a razgandit si, orbit de furie, a decis sa-l ucida pe presedinte.

O nouă carte prezintă ura rasială a lui Lincoln

A murit cântăreaţa de jazz Abbey Lincoln

Încercările prin care a trecut Abraham Lincoln

Nu prea auzim des despre înfrîngerile lui Abraham Lincoln, fiindcă victoriile lui au fost prea răsunătoare. Dar, într-o mare parte a vieţii lui, şansele nu i-au surîs. Şi-a pierdut mama la 9 ani. În 1832, a pierdut alegerile pentru Statul Illinois. În 1849, a fost respins pentru funcţia de comisar al Biroului General pentru Teritoriu. A pierdut alegerile pentru Senat, între 1855 şi 1858 şi, între timp, nu a reuşit să fie numit vicepreşedinte. Citeste mai mult...

Abraham Lincoln se otrăvea cu mercur
Cel de-al 16-lea preşedinte american, Abraham Lincoln, se otrăvea fără să ştie cu mercur, medicamentele pe care le lua ...

O scrisoare a lui Abraham Lincoln către un băieţel, pusă în vânzare

Mesajul secret al ceasului de buzunar al lui Lincoln Mesajul secret din ceasul lui Lincoln era un mit până în acest an, când Muzeul Naţional de Istorie al SUA a descoperit în maşinărie un text scris de ceasornicarul preşedintelui. Nici Lincoln însuşi nu a ştiut ce purta în buzunar. Textul secret se referă la Războiul de Secesiune, iar ceasornicarul,...

Cum a fost asasinat Abraham Lincoln


http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=22539
14 aprilie Ora 7 a.m. Uşa de palisandru se deschide fără zgomot şi preşedintele Statelor Unite ieşi din dormitor. Salută pe omul din hol. Coborî scările şi se îndreptă spre biroul său. Ora 8 a.m. Preşedintele ia micul dejun. Doamna Lincoln se află la celălalt capăt al mesei, între Robert şi Tad. Robert, căpitan-aghiotant pe lîngă generalul Grant, povesteşte despre superiorul său şi arată un portret în ulei al generalului R.E. Lee. Lincoln studiază atent, îndelung, chipul lui Lee şi spune: „E o figură simpatică. Sînt bucuros că în sfîrşit războiul s-a terminat“. „E o figură simpatică. Sînt bucuros că în sfîrşit războiul s-a terminat“. Doamna Lincoln îl întrebă pe Robert dacă n-ar vrea să vină cu ei seara la Teatrul Ford să o vadă pe Laura Keene în „Vărul nostru din America“. Robert se scuză, făgăduise unor prieteni că va petrece seara cu ei. Preşedintele se întoa rse în biroul său. Ora 9 a.m. semnează două documente. Sună şi cere să fie introdus primul înscris pe lista de audienţe: Schuyler Colfax, chestor al Camerei Reprezentanţilor. Discuţii în legătură cu reconstrucţia Sudului, eventualitatea unor schimbări în guvern ş.a. A urmat congresmanul Cornelius Cole din California. Ora 10.a.m. Lincoln dă diferite dispoziţii. Primeşte pe John A. J. Cressewell, unul dintre liderii care au militat pentru a împiedica secesiunea în Maryland. Audienţele se succed una după alta, rapid; preşedintele ascultă, întreabă şi scrie note, direct către şefii de departamente. Ora 11 a.m. Membrii Cabinetului se adună în şedinţă. A venit şi generalul Grant. Seward, bolnav, este reprezentat de Frederick, fiul său; ca de obicei, Stanton întîrzie. Joshua Speed, vechiul prieten al lui Lincoln şi proaspăt ministru de Justiţie, intră în cameră. Preşedintele invită pe miniştri să ia loc în jurul mesei. La ordinea zilei: reconstrucţia Sudului şi probleme curente. Ora 12 a.m. La fortul Sumter, gener al-maior Anderson ridică drapelul Statelor Unite, exact acelaşi drapel ce fusese coborît cu 4 ani în urmă, la 14 aprilie 1861. La Washington, gazetele de prînz inserează ştirea că preşedintele, soţia sa şi locotenent-generalul Grant vor asista la reprezentaţia în beneficiul Laurei Keene, ce va avea loc seara, la Teatrul Ford. Ora 14. Generalul- locotenent Grant relatează membrilor guvernului discuţia avută cu generalul R.E. Lee. Şedinţa s-a terminat. În picioare, se mai schimbă cîteva cuvinte. Grant, puţin încurcat îi spune lui Lincoln că nu va putea merge la teatru din cauză că soţia dorea să-şi vadă copiii şi comandase bilete pentru trenul de Philadelphia. Un curier aduce un plic pentru Grant. Un răvaş din partea soţiei, înştiinţîndu-l că trenul pleacă l a orele 18. Grant arată răvaşul lui Lincoln şi spune că nu poate rămîne la Washington. Stanton îi atrage atenţia lui Lincoln că nu trebuie să meargă la teatru. „Viaţa dvs. este în primejdie“. La ora 14,30 preşedintele intră în sufragerie şi ia masa cu doamna Lincoln, Conversaţie obişnuită; îi spune în treacăt că Grant nu poate veni la teatru. Ora 15. O negresă reuşeşte să se strecoare în holul Casei Albe. „Nici un pas mai departe“ - îi spune funcţionarul de serviciu, dar ea fără să ţină seama de năpusteşte înainte pe coridor. Oprită de ostaşul de gardă, să se roagă: „Pentru Dumnezeu, lăsaţi-mă la dl. Lincoln“. Strigă şi plînge. „Doamnă, preşedintele este ocupat. Nu vă poate primi“. Deodată, sus, pe scări, se ivi Lincoln. Zîmbeşte. „L-am recunoscut imediat. După surîsul ciudat... şi faţa lui bună“. Iar el cu vocea caldă, limpede, spune: „Aici este timp pentru toţi cei care au nevoie de mine. Lăsaţi această vrednică femeie să intre“. Nancy Bushrod povesti preşedintelui despre viaţa ei de sclavă pe plantaţia lui Harwood din apropiere de Richmond, despre soţul ei Tom şi despre fuga lor la Washington, cînd au auzit de Proclamaţia de eliberare. Tom s-a înrolat şi Nancy a rămas cu trei copii. La început a primit solda în fiecare lună, dar, apoi, solda n-a mai veni t. A umblat prin tot oraşul în căutare de lucru. N-a găsit, Washington fiind plin de negri. N-ar putea oare preşedintele să o ajute să primească solda lui Tom? „N-am apucat să deschid gura, ca să-i spun că îl voi pomeni veşnic. Nici nu l-am văzut măcar cum trebuie, tot timpul plîngeam". „Vrednică femeie, spuse Lincoln – probabil, că vei avea de înfruntat multe zile grele, cînd în casă va fi numai o singură pîine. Oricum ar fi, să împarţi copiilor cîte un dumicat şi să-i trimiţi la şcoală“. Apoi preşedintele s-a înclinat „ca şi cum aş fi fost născută Lady“, spunîndu-i să revină a doua zi şi toate actele vor fi pregătite. Ora 16. Preşedintele şi-a terminat ziua de lucru. Doamna Lincoln îl aşteaptă să meargă la plimbare cu trăsura. Îi trimite vorbă că se duce la Ministerul de Război şi în cel mult o oră va fi gata de plecare. Îl invită pe Thomas T. Eckart la teatru. Stanton îi spune că din păcate, Eckart va avea de lucru în această noapte şi nu va putea merge. De altfel, naţiunea era tulburată „după un război lung şi amar şi preşedintele ar face bine să nu se arate, un timp, în public“. Lincoln răspunde că personal n-ar avea nici un chef să meargă, dar, o dată ce s-a comunicat că va fi la teatru, nu poate da înapoi. La Casa Albă era aşteptat de congresmanul Samuel Shelabarger din Ohio, care dorea ca unul din prietenii săi să fie numit la Cartierul general. Ora 17. Doamna Lincoln şi preşedintele coboară scările; se urcă în trăsură. „ În această plimbare, preşedintele, mai vorbăreţ şi plin de umor ca de obicei, o făcu pe doamna Lincoln să rîdă tot timpul“. Ora 18. Soţii Lincoln s-au înapoiat la Casa Albă. Unul din secretari comunică preşedintelui că era aşteptat de doi vechi prieteni: Dick Oglesby, noul guvernator al statului Illinois, şi generalul Isham N. Haymes. Preşedintele dispune să fie introduşi şi intră în cabinetul său. Peste cîteva minute i se spune că este aşteptat la masă. Oglesby şi Haymes se scuză; hotărîră să se vadă a doua zi. Lincolnii stau la masă cu Tad şi Robert. Printre altele, doamna Lincoln pome neşte că i-a invitat la teatru pe Clara Harris, fiica senatorului Ira Harris din New York, şi pe maiorul Henry R. Rathborne. Ora 19. Preşedintele lucrează în cabinetul său. William H. Crock, agentul special însărcinat cu securitatea preşedintelui, aşteaptă schimbul. John F. Parker sosi la timp. „Preşedintele va merge diseară la teatru. Vei merge cu el. Eşti înarmat?“. Parker dădu din cap, bătîndu-se cu mîna pe buzunar. Congresmanul George Ashum a cerut să fie primit numai două-trei minute. Era ora 19,50. Preşedintele aprobă. Ashun povesti că un client al său din Massachusetts a înaintat o plîngere împotriva guvernului, în legătură cu o cantitate de bumbac confiscată, şi roagă pe Lincoln să aprobe instituirea unei comisii care să cerceteze cazul. Preşedinte le ascultă cu vădită enervare: „Nu! Nici un fel de comisii, sînt convins că ele ar născoci ceva ca să înşele guvernul...“. Ora 20. Doamna Lincoln, în ţinută de seară, deschide uşa cabinetului. Preşedintele se înţelesese cu Ashum să revină a doua zi dimineaţă la orele 9. Coborîră cu toţii. Lincoln părea „neobişnuit de bine dispus“. Echipajul preşedintelui se opri în faţa casei senatorului Ira Harris. Fiica acestuia şi maiorului Rathborne luară loc în trăsură. John F. Parker a luat-o înainte; întră în teatru, cercetează loja oficială, dar nu observă o mică gaură făcută în uşa lojei. John Wilkes Booth şi Lewis Paine pîndesc în colţul străzii sosirea trăsurii preşedintelui. La ora 20,25. Lincolnii au ajuns la teatru; toate cele 1670 locuri erau ocupate. Ora 21. C ortina se lasă la terminarea primului act. Aplauze îndelungi . Luminaţie. Pauză. Ora 21,30 din nou întuneric. Booth intră în teatru. E ca la el acasă, toţi îl cunosc. Ora 22. Booth deschide uşa dinspre balconul ce dă în coridorul lojei oficiale. Păşeşte ca un lup, se opreşte în faţa uşii, priveşte prin spărtura pe care o făcuse cu o zi înainte. Parker, care trebuia să stea de gardă pe balcon e într-o cîrciumă din apropiere şi bea cu nişte lachei. Booth deschide uşa loji, se furişează înăuntru; în mîna dreaptă are un pistol, în stînga un pumnal. Ridică pistolul spre capul lui Lincoln – distanţa e numai de un metru. Trage. Maiorul Rathborne se ridică brusc de pe scaun. Booth se aruncă asupra lui cu pumnalul. Loveşte adînc, încalecă bordura lojii şi sare î n scenă. Îşi fracturează piciorul stîng; traversează în salturi scena. Iese din teatru, încalecă pe calul ce-l aşteaptă şi dispare în noapte. Lewis Paine şi David Harold se află în acele momente în faţa locuinţei lui W. H. Seward; secretarul de stat era bolnav în pat. Sub pretextul că aduce un medicament, Lewis Paine intră în casă şi urcă scările în goană. Îi iese în faţă Frederick Seward, fiul secretarului de stat, care îi spune că va preda el personal medicamentul. Neaşteptîndu-se la această intervenţie. Lewis Paine scoate pistolul şi trage. Pistolul nu ia foc şi Paine, înfuriat, se aruncă asupra lui Frederick, îl loveşte cu pistolul în cap. Ambii se prăvălesc prin uşa deschisă, în camera secretarului de stat. Frederick zace fără cunoştinţă. În cameră se află fiica lui W. Seward şi un militar, agent sanitar. Paine îi loveşte cu cuţitul şi se aruncă asupra secretarului de stat; trei lovituri de cuţit. Sanitarul îşi revine şi încearcă să-l smulgă pe Paine de lîngă pat. Paine se întoarce, îi aplică două lovituri în umăr. Între timp, un alt fiu al secretarului de stat, maiorul Augustus, auzind ţipetele surorii sale, intră în cameră. Cu toate că şi el a fost rănit la cap şi faţă, a reuşit totuşi să-l scoată pe atentator din cameră. Un servitor încearcă să-l oprească, dar Paine l-a rănit grav şi pe acesta. Fără o singură zgîrîetură, Paine fuge în stradă, încalecă şi se pierde în întuneric. Conform planului, George Atzerodt urma ca la aceeaşi oră să-l ucidă pe Andrew Johnson, vicepreşedintele SUA. N-a schiţat însă nici un gest pentru a înfăptui cele plănuite. De ce? Nu se ştie. Să ne întoarcem în teatru. „Preşedintele a fost împuşcat. Nu! poate fi adevărat!“. Ţipete, plînsete, vacarm. Rathborne deschise uşa lojii. În mulţime se afla dr. Charles Leale, chirurgul militar, S. Taft şi doctorul Albert P. King. Medicii intră în lojă; examinează atent: „Rana este mortală. Nu poate fi salvat“. Hotărăsc ca preşedintele să fie transportat într-o casă apropiată şi întins pe pat. Pînă la Casa Albă ar muri pe drum. Soldaţii şi medici îl duc pe braţe pînă la locuinţa lui William Peterson, un croitor din vecinătatea teatrului. Preşedintele este culcat în pat. Ora 10,45. Respiră greu. Pulsul 44, ochii nu mai reacţionează la lumină. La căpătîiul preşedintelui se adună unul cîte unul m iniştrii, înalţii demnitari de stat. William Herndon, fostul său asociat, îşi aminti cum în februarie 1861, înainte de a pleca din Springfield, Lincoln a venit la birou, „a strîns cîteva cărţi şi diferite hîrtii, a mai vorbit de una, de alta“. Ambii au coborît. Jos, la intrare, Lincoln aruncă o privire de placa gravată a cabinetului său de avocat. „Las-o cum este - îi spuse el, coborînd vocea – fă clineţii noştri să înţeleagă că alegerea unui preşedinte nu aduce nici un fel de schimbări firmei Lincon-Herndo n. Dacă voi trăi, voi veni într-o zi, şi atunci ne vom relua meseria ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat“. Nu se întîmplase nimic. Era numai obosit, tot mai obosit şi de-abia spre dimineaţă, la orele 7,22 minute 10 secunde, inima încetă să-i mai bată, ca să se odihnească... Departe, la Nolin Creek, sus pe creastă, lumina zorilor revărsată prin derăstruica îngustă a colibei albea trunchiurile de măr pădureţ... John Wilkes Booth a fost trezit de un glas poruncitor. Hambarul în care se adăpostise era înconjurat de un detaşament de poliţie. Cînd a apărut silueta lui Booth în uşa hambarului, un sergent, încălcînd ordinele primite ca Booth să fie prins viu, a tras. Booth a murit după trei ore; pînă în ultima secundă şi-a păstrat cunoştinţa, dar n-a mai putut s coate un cuvînt. Era unicul ins care avea în mînă toate firele complotului. Lews Paine, George Atzerodt, David Herold, Mary Surrat au fost judecaţi şi spînzuraţi la 7 iulie 1865. Samuel Arnold şi Michael O’Langhlin au fost condamnaţi la temniţă grea. John Surrat a reuşit să treacă graniţa şi să fugă în Canada. Davis Jefferson, fostul preşedinte al Confederaţiei rebele, prins pe cînd încerca să fugă travestit în haine femeieşti, a fost arestat şi deferit justiţiei. Eliberat pe cauţiune (suma a fost depusă de Cornelius Vanderbildt, unul din miliardarii americani), n-a mai fost judecat fiind amnistiat. A trăit pînă în 1889, aproape un sfert de veac după asasinarea lui Abraham Lincoln. Andrew Johnson depuse jurămîntul. Noul preşedinte al SUA a fost reprezentantul cercurilor de dreapta. Congresul SUA stărui să se acorde negrilor dreptul de vot, dar Johnson se opuse declarînd că problema era de competenţa statelor din Sud, în care, fireşte – datorită ocrotirii lui – plantatorii şi-au păstrat aproape neatinsă puter ea politică. Congresul aprobă să se acorde subsidii băneşti foştilor sclavi pînă vor căpăta de lucru; preşedintele Johnson refuză să semneze legea. Congresul încearcă să priveze de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere, pînă în 1870, pe cei care au luptat împotriva guvernului; preşedintele se opuse şi în 1868 decretă o amnistie generală, completă. Tad Lincoln a murit cîţiva ani după asasinarea tatălui său, în 1871, în vîrstă de 18 ani. Mary şi-a trăit restul vieţii în singurătate, la Cook Connty în Illinois, unde pînă în clipa morţii, în 1882, n-a mai dezbrăcat haina cernită. Robert Lincoln s-a căsătorit cu fiica guvernatorului James Harlan din Iowa. A fost ministru de război şi ambasador al SUA în Anglia. A murit în vîrstă de 83 de ani, în 1926. Nepoţii lui trăiesc pînă în zilele noastre. Teatrul Ford, renovat, a fost transformat în muzeu naţional. „Î n ziua asasinatului – scria W. Whitman – ştirea s-a răspîndit foarte devreme, dimineaţa. Mama prepara micul dejun, apoi a pregătit şi alte mese, ca de obicei; dar nimeni în casa noastră nu a luat întreaga zi nici o îmbucătură. Am băut fiecare o jumătate de ceaşcă de cafea; asta a fost tot. S-a vorbit puţin“. Inimile tuturor erau copleşite de emoţie. Mîhnirea şi indignarea poporului n-au fost niciodată pînă atunci şi nici după aceea, atît de adînci şi de puternice. Ţara se învăluise în doliu. Asasinarea lui Lincoln a cutremurat întreaga lume. Sute de mii de americani întîmpinau şi însoţeau trenul mortuar, care transporta trupul preşedintelui de-a lungul ţării, din Washington la Springfield. Parlamentari din toate cele 5 continente prezentau Congresului condoleanţe. Lumea Nouă şi cea Veche îşi plecau smerite fruntea în faţa celui care urcase din pulberea pămîntului în zenitul istoriei, simbolizînd triumful li b ertăţii, al omeniei, al bunătăţii. A fost înmormîntat în cimitirul Oak Rudge din Sprindfield, la 4 mai 1865.

Misterul bolilor lui Abraham Lincoln ar putea fi elucidat


Conducerea unui muzeu american doreşte să analizeze ADN‑ul lui Abraham Lincoln, asasinat în 1865, în speranţa că misterul ce planează asupra numeroaselor maladii ce i‑au fost atribuite preşedintelui Statelor Unite va fi elucidat.

"Suferea oare de o maladie incurabilă?

„Mesaj secret” gravat în ceasul lui Abraham Lincoln
http://www.atac-online.ro/11-03-2009/Mesaj-secret-gravat-in-ceasul-lui-Abraham-Lincoln.html
DESCOPERIRE. Ceasul lui Abraham Lincoln s-a dovedit a fi o mină de aur. Cercetătorii au descoperit în interiorul ceasului de buzunar care a aparţinut preşedintelui american Abraham Lincoln un „mesaj secret”, care dezvăluie începutul războiului de Secesiune din Statele Unite.
Mesajul, gravat pe mecanismul de aur al ceasului, evoca primul foc de armă tras în timpul războiului şi exprima încrederea celui care l-a inscripţionat în preşedintele ţării: „13 aprilie 1861: Fort Sumter a fost atacat de rebeli. Slavă Domnului, avem, totuşi, un guvern”. Textul a fost scris de Jonathan Dillon, un artizan ceasornicar care a reparat ceasul preşedintelui Lincoln, în aprilie 1861. Acesta spune cu uimire că preşedintele nu a ştiut niciodată ce „secret” purta în buzunar. Lincoln achiziţionase ceasul de la un bijutier din Springfield, statul Illinois, în anul 1850. Acesta a ajuns în proprietatea muzeului în 1958, iar mesajul nu a fost observat până atunci.
Cu toate acestea, în 1906, ceasornicarul Jonathan Dillon, pe atunci în vârstă de 84 de ani, a declarat ziarului New York Times că a gravat în interiorul ceasului: „Primul foc de armă s-a tras. S-a sfârşit cu sclavia. Slavă Domnului că avem un preşedinte care, cel puţin, va încerca”. Războiul Civil din Statele Unite a început după ce trupele confederale au deschis focul în Fort Sumter, din Charleston, pe 12 aprilie 1861. Carolina de Sud şi alte şase state s-au desprins din Confederaţie înainte de inaugurarea oficială a lui Abraham Lincoln, din martie 1861. Abraham Lincoln a fost ales al 16-lea preşedinte al Statelor Unite în noiembrie 1860

Teatrul in care a fost asasinat Lincoln a fost redeschis


Teatrul Ford din Washington, unde a fost asasinat presedintele american Abraham Lincoln în 1865, a fost redeschis, dupa lucrari de renovare. Evenimentul a avut loc in contextul in care anul acesta se împlinesc 200 de de ani de la nasterea celui de-al 16-lea presedinte al SUA. Dupa 18 luni de lucru si cheltuirea a 25 de milioane de dolari, teatrul are acum un nou hol de intrare, unde afla haina lui Lincoln si o sala cu 658 de locuri. Aici se joaca piesa “The Heavens are hung in black”, despre anii cruciali ai presedintelui Lincoln la Casa Alba.Presedintele Barack Obama a reluat unul dintre crezurile campaniei, spunând: “În pofida a tot ceea ce ne desparte, Nordul, Sudul, albii, negrii, Lincoln a avut convingerea de nezdruncinat ca suntem, în sufletele noastre, ...Citeste toata stirea

Uciderea lui Lincoln - un asasinat inutil?
Asasinarea lui Abraham Lincoln, carismaticul presedinte american de la mijlocul veacului XIX, reprezinta, alaturi de uciderea lui J.F. Kennedy, aproape o suta de ani mai tarziu, o pata neagra in istoria Statelor Unite. In ambele cazuri, nu s-a putut stabili cu certitudine daca a fost vorba despre un tragator care a actionat de unul singur sau despre un complot bine regizat. Oricum, cel putin in cazul lui Lincoln, daca nu si in cel al lui Kennedy, se pare ca a fost vorba despre asasinate „inutile”, cum le numeste un cercetator american, intrucat marele om politic era deja muribund...

O scrisoare a lui Abraham Lincoln a fost adjudecată pentru 3,4 milioane de dolari
Vineri 04 aprilie 2008, 10:13

La cât poate ajunge preţul unei scrisori? La 3,4 milioane de dolari, mai ales dacă a fost scrisă de un mare preşedinte al Statelor Unite. Scrisoarea semnată de Abraham Lincoln în... continuare

Abraham Lincoln, călător în avion


Pasagerii unui avion Delta Shuttle au fost plăcut surprinşi în momentul în care l-au văzut printre ei pe cel de-al 16-lea preşedinte al SUA, Abraham Lincoln. Acesta stătea pe unul din locurile aflate în primul rând al avionului. De fapt, pasagerii şi-au dat seama că este vorba despre o statuie de ceară. Lincoln cel artificial a călătorit la 20 septembrie de la New York la Washington DC. Călătoria face parte dintr-o campanie amplă de promovare a Muzeului de Ceară Madame Tussauds, care se va deschide în Washington la 5 octombrie, având ca atracţie centrală statuia fostului preşedinte american, mort în 1865.

Abraham Lincoln vs. John F. Kennedy
http://www.pizmaromanului.ro/articole/trecutul-compus/54_Abraham_Lincoln_vs._John_F._Kennedy

Abraham Lincoln
Ales in Congresul SUA in 1846.
Ales Presedinte al SUA in 1860.


John F. Kennedy
Ales in Congresul SUA in 1946.
Ales Presedinte al SUA in 1960.


Amandoi au fost deosebit de interesati de imbunanatatirea drepturilor civile.
Sotiile ambilor au pierdut cate un copil in timp ce stateau la Casa Alba.
Amandoi presedintii au fost asasinati intr-o zi de vineri.
Si Lincoln, si J.F. Kennedy au fost impuscati in cap.

De aici incolo, lucrurile incep sa capete un aer mai misterios...

Numele de familie al secretarei lui Kennedy era Lincoln.

Numele de familie al secretarei lui Lincoln era Kennedy.

Amandoi au fost asasinati de sudisti, si amandoi au fost inlocuiti de catre alti sudisti, cu acelasi nume de familie: Johnson.

Andrew Johnson, care l-a inlocuit pe Lincoln, s-a nascut in 1808.

Lyndon Johnson, care l-a inlocuit pe Kennedy, s-a nascut in 1908,

[imagsx]John Wilkes Booth, asasinul lui Lincoln, s-a nascut in 1839.

Lee Harvey Oswald, asasinul lui Kennedy, s-a nascut in 1939.

Ambii asasini aveau trei nume, fapt destul de putin frecvent in cultura nord-americana.

Adunate, literele celor doua nume dau acelasi rezultat: 15.

Acum tine-te bine de scaun...

Abraham Lincoln a fost impuscat intr-un teatru care se numea "Ford".

Kennedy a fost impuscat intr-un automobil "Lincoln", fabricat de compania "Ford".

Booth si Oswald au fost amandoi, la randul lor, asasinati inainte de a fi judecati.

Si pentru ca misterul sa fie complet...

Cu o saptamana inainte sa fie asasinat, Lincoln fusese in localitatea Monroe, statul Maryland.

Iar cu saptamana inainte sa fie asasinat si el, Kennedy fusese cu... Marylin Monroe.