Kalasnikov[v=]

Mihail Timofeevici Kalaşnikov

Viata lui Mihail Kalashnikov

http://istoriesicultura.ro/kalasnikov.html

http://www.george-damian.ro/cine-inventat-kalasnikovul-5183.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/pocainta-pe-pat-de-moarte-chinut-de-remuscari-kalasnikov-i-a-scris-patriarhului-kirill-1076650.html

http://cultural.bzi.ro/lucruri-inedite-despre-mihail-kalasnikov-8502

A murit Mihail Kalaşnikov, inventatorul armei cu acelaşi nume

http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/inventatorul-ak-47-mihail-kalasnikov-in-spital-318204.html

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/rusia-vinde-aproape-jumatate-din-compania-care-fabrica-kalasnikov--23800.html

Kalaşnikov, de la mitraliere la haine de lux


21:43Ijmaş, compania care produce celebrele mitraliere Kalaşnikov şi care a intrat de curând în faliment, se reprofilează pentru a se redresa financiar. Articol complet

http://www.agenda.ro/news/news/51173/kalasnikov-consilier-la-92-de-ani.html

Kalaşnikov – omul, armele...

Istoria alege deseori oameni cu origini umile, cu care marchează însă definitiv traseul omenirii. Un astfel de om este creatorul celei mai eficiente arme de asalt. Într-un paradox nemaiîntâlnit, om şi armă şi-au influenţat reciproc destinele. Omul şi-a împrumutat numele armelor, iar ele l-au făcut celebru pe mapamond. E o celebritate pe care, astăzi, nonagenarul armurier şi inventator o priveşte cu dispreţ şi răceală, dar de care nu se mai poate elibera. Cele peste 100 milioane de arme de foc produse după ”reţeta” sa i-au adus o nedorită jertfă de alte câteva sute de milioane de vieţi omeneşti.
Tanchistul-poet care inventa pistoale automate

Destinul a vrut cu tot dinadinsul ca cel mai mare producător de arme de asalt din toate timpurile să vadă lumina zilei în inima Asiei, în sătucul Kurya din imensitatea Regiunii Altai, deţinută încă, pe atunci, de muribundul Imperiu Ţarist.
Nou-născutul a fost botezat Mihail Timofeevici Kalaşnikov şi a devenit instantaneu una dintre multele guri flămânde ale unei familii de simpli ţărani.
Soarta a fost crudă cu el încă din fragedă pruncie, deoarece tatăl său a fost deportat într-unul dintre gulagurile de tristă amintire ale Uniunii Sovietice.
Nimeni nu ar fi crezut pe atunci că micuţul Mihail ar fi avut vreo înclinaţie tehnică; nimeni nu a putut să vadă aptitudinile unui mare armurier şi inventator în acest copil.
Mihail era o fire sensibilă, înclinată spre lirism. Băiatul chiar credea că va deveni poet. Până la chemarea pentru îndeplinirea serviciului militar, Mihail scrisese deja nu mai puţin de şase volume de poezii. (De fapt, şi în prezent, în ciuda vârstei înaintate, Mihail Kalaşnikov scrie încă poeme.)
Gheara Armatei Roşii se materializează într-un ordin de recrutare sosit în anul 1938, ordin care îl trimite pe Mihail la Kiev. Ajuns aici, personajul nostru devine mecanic tanchist, ajungând, în cele din urmă, sergent major, comandantul unui tanc.
Vorbim de celebrele şi temutele tancuri ruseşti T34, din Regimentul 24 de Tancuri aparţinând de Divizia 24 Motorizată, staţionată lângă Stryi. Calităţile sale înnăscute de vizionar şi inventator ies pentru prima dată la iveală odată cu proiectarea, în premieră mondială, a unui dispozitiv destinat să numere obuzele trase de tunul din tanc.
Mai târziu, Mihail se va distinge şi în luptele împotriva Wermacht-ului. Este grav rănit de schije în timpul luptelor date pentru apărarea oraşului Bryansk, în luna octombrie a anului 1941.
Pe patul de spital, Mihail Timofeevici se gândeşte foarte serios la conceperea unei arme automate de asalt care să însemne ceva nou pe câmpul de luptă. Gândurile sale erau alimentate atât de experienţele personale cu armele automate din dotare, cât mai ales de reproşurile camarazilor răniţi, colegii de spital plângându-se deseori de calitatea execrabilă a armelor de asalt. Ulterior, în perioada de convalescenţă, care durase 6 luni de zile, Mihail nu a renunţat deloc la ideea creării unei noi arme. Una cu adevărat revoluţionară...
A purces deci la treabă, fiind încurajat de camarazi şi mai ales de superiori.
Când prototipul a fost gata, l-a prezentat în cadrul Institutului de Aviaţie din Moscova, corp de armată evacuat pe atunci în Alma-Ata, capitala Kazahstanului.
Arma nu a trecut testele, lăsându-i reci pe membrii comisiei de examinare.
Deloc marcat de acest prim insucces, Mihail perseverează în căutările şi improvizaţiile sale, astfel încât, la data de 12 iunie 1942, al doilea model de pistol automat este creat în atelierele aceleiaşi instituţii militare.
În plin Război Mondial, se pare că tânărul din Kurya dăduse lovitura. Talentul său, ascuns până în acele momente, începea să dea roade.
Cel mai mare expert de atunci al Armatei Roşii în domeniul armelor mici şi de asalt, reputatul A.A. Blagonravov, a fost interesat imediat de ideile novatoare ale lui Kalaşnikov. Chiar dacă nu a recomandat producţia în masă a celui de al doilea model, deoarece considera că mai avea nevoie de unele îmbunătăţiri, expertul militar a făcut totul pentru a-l trimite pe autodidactul designer spre Centrul de Cercetări al Armelor de Asalt de pe lângă Directoratul Armatei Roşii. Din 1944 până în 1946, Mihail a dezvoltat un nou model experimental, model care, în anul 1949, a fost adoptat de forţele armate ale Uniunii Sovietice.
Ani de glorie

În urma acestui succes de proporţii, Mihail este decorat personal de către Iosif Visarionovici Stalin. Fostul copil de ţăran ajunsese, de la un autodidact şi obscur inginer militar, la rangul de proiectant-şef în cadrul Departamentul de Arme de Asalt al Armatei Roşii.
Avtomat Kalaşnikova-Model 1947 tocmai se născuse.
Gurile rele, tot mai des auzite după căderea Uniunii Sovietice din anul 1991, clamau în schimb că Mihail nu inventase nimic nou, ci preluase şi dezvoltase modelele concepute deja de cei doi armurieri de top ai Wermacht-ului, celebrii proiectanţi de arme automate Hugo Schmeisser şi Werner Grunner. Cât de adevărate sunt aceste afirmaţii, sau mai precis, câte din totalul pieselor unui AKM clasic au fost concepute de cei doi ingineri germani, nu vom şti cu siguranţă niciodată. Aceleaşi "guri rele" susţin că AKM-ul nu este decât o variantă puţin modificată a modelului Sturmgewehr 44, conceput integral de Schmeisser. Arhivele care deţin povestea completă a armei de legendă nu vor fi, pesemne, accesibile niciodată, iar Mihail Kalaşnikov, astăzi în vîrstă de 91 ani, este puţin probabil să dea vreo declaraţie fulminantă.
Adevăratul model de succes mondial a fost aşa numitul Avtomat Kalaşnikov Modernizirovanîi, mult mai cunoscut sub prescurtarea de AKM, model lansat în anul 1963. Noua armă de asalt era mai uşoară, mai precisă şi mai puternică decât modelele anterioare. În plus, era mult mai ieftină de produs şi extrem de fiabilă şi rezistentă.
Calibrul de 7,62X54R a devenit la fel de celebru ca arma. AKM oferea şi alte îmbunătăţiri, în special prin forma încărcătorului şi a compensatorului de recul de la gura ţevii.
Decoraţiile începeau să curgă în ţara natală, unde Mihail devine, fără voia sa, un erou al Uniunii Sovietice. Ajunge erou al Muncii Socialiste (anii 1958 şi 1976), primeşte Premiul Lenin în 1963, în 1969 este ridicat în rang de colonel, iar doi ani mai târziu primeşte gradul de Doctor în Ştiinţe Inginereşti. Nu este scutit nici de alte trei Ordine Lenin, Ordinul Cravatei Roşii a Muncii, Ordinul Marelui Război de Apărare a Patriei, Ordinul Steaua Roşie şi un maldăr de decoraţii mai mici despre care bătrânelul de astăzi spunea, într-un interviu recent, că ar încăpea într-o mică furgonetă.
Spre surpriza tuturor, Kalaşnikov omul nu agrea cu totul ideologia materialist-ştiinţifică a comunismului şi nu îmbrăţişa nici ateismul militant al regimului sovietic. Mai târziu, în memoriile sale, Mihail declara că principiile de eficienţă si fiabilitate ale armelor sale au fost inspirate de ideile din marea literatură rusă şi din citirea Bibliei (!), armurierul secolului recunoscând că în pauzele de lucru obişnuia să citeasca intens, atât din cartea sfântă a creştinismului, cât şi din volumele autorilor ruşi.
Mistic, poet sau erou al socialismului, onorurile continuă să curgă la adresa sa, astfel încât în anul 1980 devine Cetăţean de Onoare al sătucului natal, după ce, în anul 1987, primeşte acelaşi statut din partea oraşului Ijevsk.
Preşedinţii Elţîn şi Putin l-au decorat personal, acesta din urmă înaintându-l la gradul de general-maior.
Automatul care a marcat istoria

Arma creată de el a devenit un simbol de luptă, un mit şi un punct de referinţă în toate conflictele armate din ultimii 60 de ani.
AKM a devenit, în scurt timp, o armă populară, fiind prezentă la ora actuală, prin diverse variante, nu foarte diferite, în armatele a peste 70 de ţări.
Din anul 1990 până în prezent, a fost principala armă folosită la potenţialul său maxim în nu mai puţin de 46 din cele 49 de conflicte majore care au răvăşit Pămîntul.
Anul trecut, un raport al Băncii Mondiale (ia te uită ce-i mai interesează pe ăştia!) estima că, din totalul celor 500 milioane de arme de foc de pe Terra, cel puţin 100 milioane sunt automate Kalaşnikov sau variante ale acestora. Prin comparaţie, la ora actuală, în întreaga lume circulă mai puţin de 10 milioane de arme de asalt similare produse de americani.
Este singura armă care figurează pe steagul unei ţări (Mozambic) şi pe cel al unei temute organizaţii militare din Orientul Mijlociu (Hezbollah).
Cea mai căutată armă de asalt, AKM a fost proiectată de la bun început pentru condiţiile teribile de pe câmpul de luptă. Arma este funcţională în condiţii cu adevărat extreme - ploaie, arşiţă, praf, nisip, noroi. Acolo unde se blochează orice armă similară concepută în Statele Unite sau ţările Europei Occidentale, un AKM va funcţiona la parametri optimi.
Poţi să o scufunzi în apă şi să tragi cu ea imediat după acest test. Poţi să treci peste ea cu automobile grele, poţi să o legi de un autovehicul militar şi să o târăşti prin praf, tot va funcţiona, după cum au demonstrat-o sute de teste comparative.
Cu toate că primele modele nu aveau tocmai o acurateţe optimă pentru o arma de asalt, precizia lăsând de dorit la distanţe mari, iar reculul puternic fiind încă un dezavantaj major, puterea glonţului capabil să trecă prin ziduri de grosime medii, prin veste şi căşti antiglonţ, precum şi fiabilitatea incomparabilă şi costurile de producţie mici au făcut ca AKM-ul să devină lider incontestabil de piaţă.
Episodul războiului din Vietnam nu mai are nevoie de niciun fel de comentariu, AKM-ul sovieticilor din 1963 dovedindu-se net superior, la toate capitolele, armelor de asalt deţinute de trupele Unchiului Sam.
Triumful AKM s-a datorat în mare măsură sintagmei "lucrul potrivit la locul potrivit".
Explozia sa globală nu s-a datorat faptului că era o minune a vremurilor sale, ci mai degrabă fluctuaţiilor politicilor şi strategiilor militare pe plan global.
Tradus în fapte, înseamnă că politicile militare şi deciziile de politică externă ale Kremlinului s-au susţinut reciproc unele pe altele în cazul destinului acestei arme.
După moartea lui Stalin în anul 1953, apariţia unui lider mai relaxat precum Nikita Hruşciov şi, mai ales, crearea Pactului de la Varşovia au împins arma lui Kalaşnikov spre cucerirea lumii.
Noua politică externă a Uniunii Sovietice de atunci avea un nou deziderat: înarmarea statelor-satelit din Blocul Estic.
Chinezii produceau deja din anul 1956 propriile variante ale armei, iar statele "prietene" au început şi ele să producă modele specifice.
Nici măcar Israelul, stat aparent rival URSS-ului, nu a rămas insensibil la performanţele armei.
A fost nevoie doar de Războiul de 6 zile şi de capturarea unei trupe de comando egiptene înarmată cu AKM-uri, pentru ca Tsahalul (Forţele Armate Israeliene) să recunoască avantajele nete ale armei comparativ cu modelele M16 deţinute de soldaţii israelieni.
Pe baza acestor realităţi, inginerii militari de la Tel Aviv au produs propria variantă de AKM (cu mici modificări), celebrul IMI Galil, armă aflată astăzi în dotarea forţelor israeliene.

Statele din Pactul de la Varşovia produceau deja modele tipice, cele mai apreciate fiind tipurile de AKM fabricate în România, fosta Iugoslavie şi Polonia.
În ţara noastră, uzinele de la Cugir au produs în principal modelele PM-md63 şi PM-md90, binecunoscute românilor care au făcut armata sub denumirea de "Pemeuri".
Modelele româneşti s-au dovedit a fi de o calitate extrem de bună, fiind foarte căutate la export şi putând fi întâlnite astăzi în toate colţurile lumii.
Alt atribut al armei este potenţialul său mortal inegalabil. Fie că este în mâinile unei bătrânici, ale unui "copil al războiului" din Africa, ale unui taliban, soldat din Spetsnaz sau traficant de droguri din America Latină, AKM ucide sau, în cel mai bun caz, mutilează. Glontele său este considerat de mulţi ca fiind chiar prea puternic pentru o armă automată portabilă.
Accesibilitatea armei în conflicte urbane, lupte de gherilă, reglări de conturi tribale sau în lumea drogurilor, adică exact tipul de conflicte din ultimele decenii, i-a făcut pe strategii Pentagonului să inventeze un nou termen militar de specialitate, aşa-numitul "Asymmetric Warfare".
Kalaşnikov-ul viitorului şi bătrânul cu muzeu

Dacă documentarul "The Gun" are ca punct central modul în care AKM-ul a modificat cursul războaielor din ultimii 50 ani, întrebarea tuturor se îndreaptă spre rolul creaţiei lui Mihail pe câmpurile de luptă din viitorul apropriat.
Întrebarea şi-au pus-o şi specialiştii uzinelor IJMAŞ din Ijevsk, preocupaţi de apariţia pe piaţă a unor modele concurente care egalează şi chiar depăşesc capacităţile armei produse în 1963.
Răspunsurile au venit tot din partea proiectanţilor ruşi care, cu concursul lui Mihail, au reuşit în ultimii ani să scoată modele de AKM, care sunt absolut remarcabile.
Vorbim aici de modelele AK-107, AK-108, AK- AS/ASM, TKB-0146, AN-94 Abakan, AK-103. Multe dintre acestea funcţionează pe vechiul calibru 7,62, iar restul sunt pe calibre NATO. Sunt folosite în special în misiunile de comando ale trupelor ruse, de către membrii serviciilor secrete sau de membrii serviciilor de pază ai înalţilor demnitari de la Kremlin.
Mai puternice, mai eficiente, mai precise, mai durabile, mai mortale, ultimele modele ale temutei unelte a morţii sunt greu accesibile pentru punctele fierbinţi de pe glob.
Pe de altă parte, Mihail nu se poate plânge deloc de destinul avut în această existenţă. Decorat la rând şi de preşedintele rus în funcţiune, care l-a lăudat pentru crearea "unui brand de care este mîndru orice rus", nonagenarul a ajuns să fie şi "Erou al Federaţiei Ruse".
Pe plan financiar, iarăşi străluceşte, fiind deţinătorul a 30% din acţiunile unei companii germane din Sollingen care produce sortimente de vodcă, cuţite, tricouri, umbrele etc, "branduite" sub numele Kalaşnikov.
Totul a culminat cu inaugurarea Muzeului Kalaşnikov, pe data de 4 noiembrie 2004, în oraşul Ijevsk. Straniul muzeu expune biografia completă a lui Mihail, Biblia sa din tinereţe, precum şi o parte din schiţele primelor tipuri de arme. Punctul de maxim interes al muzeului constă în sălile ticsite cu toate modelele acestui pistol automat, de la cele din anii celui de-al Doilea Război Mondial, până la ultimele arme produse la IJMAŞ.
Tot aici se pot admira toate modelel de AKM produse în alte ţări, printre care şi "Peme-urile" noastre.
O altă sală este dedicată impactului social şi cultural al armei pe mapamond, percepută ca mijloc de luptă pentru independenţă şi mai ales ca ultim apărător în faţa capitalismului galopant, imperialismului şi colonialismului globalist modern.
Din vorbele lui Mihail Timofeevici...

Mihail va rămâne în istorie nu doar datorită armei care-i poartă numele, ci şi pentru vorbele sale memorabile, unele dintre ele străbătute de un autentic umor rusesc:
Munca mea este viaţa mea, şi viaţa mea este munca mea. Am inventat acestă armă să îmi apăr ţara de nazişti. Astăzi sunt mândru că, pentru mulţi oameni, arma a devenit un sinonim pentru libertate.
Nemţii sunt singurii responsabili de faptul că am devenit un fabricant de arme. Dacă nu ne invadau ţara, aş fi proiectat maşini agricole.
Cineva m-a întrebat odată cum pot dormi liniştit noaptea ştiind că armele inventate de mine au ucis milioane de oameni, unii dintre ei fiind nevinovaţi. I-am răspuns că nu am nicio problemă de conştiinţă, deoarece oamenii sunt cei care ucid oameni, arma neatinsă de mână omeneasca nu poate ucide nici măcar un şoarece.
Înainte de a crea ceva nou, trebuie neapărat să cunoşti tot ce s-a creat anterior în acel domeniu.
Sunt oricând gata să-i strâng mâna celui care poate crea o armă de asalt mai bună decât a mea.
Câteodată este dureros să văd atâţia criminali şi ticăloşi înarmaţi cu AKM-uri. Eu am creat arma pentru apărarea ţării, nu pentru mafioţi şi terorişti.
Tot ce este complex nu este folositor, şi tot ce este folositor este simplu. Acesta este motto-ul după care mi-am ghidat viaţa.
Sincer, aş fi preferat să inventez o maşină care să-i fi ajutat pe ţărani la munca câmpului.
Cred că talentul meu este unul înnăscut.
Am tras milioane de gloanţe. Mai trag şi acum, la vârsta asta. Aşa am ajuns să fiu tare de urechi, de la zgomote...
Teroriştii vor căuta întotdeauna arme simple, funcţionale şi de încredere.
Partea negativă a vieţii constă în fapul că cineva, din umbră, vrea să conducă toată omenirea. Cu Rusia nu-i va merge...
Visul meu dintotdeauna a fost acela de a inventa un motor care nu se opreşte niciodată.
Cred că dacă mă apuc să proiectez un tren, va arăta la final ca un AK-47.
Nu am făcut studii tehnice, deci a trebuit să improvizez continuu.
Nu ai ce face! Omul va inventa arme cu orice ocazie...
Armata noastră a dat ordin să se creeze o armă de asalt nouă şi mai eficientă decât cele de pe atunci. Am fost nevoit să improvizez, altfel eram eliminat din concurs.
Când l-am vazut pe Bin Laden la televizor înarmat cu un AKM, m-au apucat toţi nervii pe bărbosul ăla nebun. Dar ce pot să fac? Teroriştii or fi ei nebuni, dar nu sunt proşti: întotdeauna aleg cele mai bune arme...

Inventatorul masinii de ucis
Mihail Kalasnikov isi petrece timpul in fata televizorului, vizionand imagini cu arma inventata de el (mitraliera de asalt Kalasnikov, mai bine cunoscuta drept AK47), in mainile soldatilor profesionisti sau ale miscarilor de eliberare nationala, noteaza The Times, citat de Rompres.

Kalasnikov

La 86 de ani, Kalasnikov se plange ca arma pe care a inventat-o a devenit optiunea teroristilor, a criminalilor si a copiilor-soldati. Cea mai prolifica masina de ucis din istorie. Cu o saptamana inainte de conferinta ONU privind comertul cu arme de calibru mic, Kalasnikov si-a alaturat glasul cererilor pentru un tratat international care sa reduca vanzarile de arme create de el. “Nu ma ingrijoreaza armele care sunt folosite in scopuri de eliberare nationala sau aparare. Dar cand vad ca oameni pasnici sunt ucisi si raniti de aceste arme, ma calmez doar spunandu-mi ca am inventat aceasta arma in urma cu 60 de ani pentru a proteja interesele tarii mele”, a declarat parintele AK47.
Generalul in rezerva Kalasnikov a inceput proiectarea armei in 1941, in timp ce era in convalescenta in spital, dupa ce fusese ranit in urma unui atac cu obuz al armatei germane asupra tancului sau. Isi aminteste ca s-a gandit o noapte intreaga si a alcatuit o schita despre care credea ca va imbunatati sansele armatei sovietice impotriva fortelor naziste mult mai dotate, ce foloseau mitraliere automate. Spre frustrarea lui, aceasta arma a fost finalizata sase ani mai tarziu, in 1947, fiind botezata Avtomat Kalasnikova 47. Arma s-a dovedit atat de fiabila, incat a devenit o arma standard in dotarea armatei in doi ani, iar dupa putin timp a inceput sa fie exportata catre guvernele “prietene” si miscarile revolutionare.
Copii si variante adaptate ale acestui model au fost produse in peste 12 tari comuniste, printre care China, Coreea de Nord, Germania de Est si Polonia. In lume exista aproximativ 100 de milioane de arme de tipul AK47 - de aproximativ 10 ori mai multe decat rivalul american, MI6. Si aproximativ un miliard de mitraliere au fost produse avand la baza modelul AK47, potrivit Ijmas, compania care produce AK47 in fabrica de la Ijevsk, in Muntii Ural.
Generalul Kalasnikov, care este in continuare proiectant sef in cadrul companiei Ijmas, este de parere ca aceasta arma se bucura de popularitate datorita simplitatii si fiabilitatii, in special daca este comparata cu omologii occidentali: “chiar daca stai intr-o mlastina poti apuca arma, ochi si apoi sa tragi. Aceasta este cea mai buna descriere pentru o arma. Soldatii adevarati stiu si inteleg acest lucru. Priviti ce se intampla acum: in fiecare zi, la televizor, vedem ca americanii din Irak sunt dotati cu armele mele automate si cu mitraliere de atac in vehicule blindate. Mitralierele lor americane nici macar nu functioneaza corespunzator”.

Comertul cu moarte

Mitraliera este eficienta mai ales in jungla si desert, astfel incat Pentagonul a cumparat mii de astfel de modele pentru dotarea noilor forte ale armatei irakiene. Anul acesta, Venezuela a cumparat 100.000 de bucati, pentru a inlocui mitralierele americane din dotarea armatei sale, dupa care a anuntat ca planuieste infiintarea unei fabrici care sa produca armament rus sub licenta.
Generalul Kalasnikov sustine ca nu a profitat in mod direct de pe urma vanzarilor armei. El nu si-a putut breveta inventia in perioada sovietica si nu a reusit sa castige drepturile pentru proiectul sau nici dupa 1991. Dupa caderea Uniunii Sovietice, a reusit totusi sa duca un trai confortabil, punandu-si numele pe produse precum umbrele, bricege, ceasuri si doua sortimente de votca. Recent, cel mai mare producator de autovehicule a anuntat ca planuieste fabricarea unui autovehicul de teren militar blindat, o versiune a automobilului Lada, care va fi numit Kalasnikov.
Acum, cand are probleme de sanatate, generalul Kalasnikov isi va da numele unei campanii privind un control mai drastic asupra comertului international cu arme de calibru mic.
Oxfam, Amnesty International si International Action Network on Small Arms au lansat in 2003 o campanie in vederea convenirii unui Tratat privind Comertul International cu Arme, de adoptat in cadrul conferintei ONU, care a inceput in 26 iunie, la New York. Tratatul, care are deja sprijinul a 50 de tari, va interzice transferul de arme de calibru mic catre guverne sau grupari armate care se fac vinovate de abuzuri grave privind drepturile omului. Generalul Kalasnikov, care a scris o declaratie prezentata in cadrul acestei conferinte, a declarat: “este imperativ sa se ia o decizie in ceea ce priveste instituirea unor sanctiuni stricte impotrva celor care incalca termenii unui astfel de acord international”. Amnesty International a salutat sprijinul generalului Kalasnikov: “este interesant ca pana si cineva care a fost implicat in fabricarea acestor arme recunoaste ca acestea sunt folosite iresponsabil. Guvernele ar trebui sa actioneze acum pentru a conveni principii universale care sa reglementeze acest comert mortal.”

Avtomat Kalasnikova 47

* AK47 poate lansa 600 de focuri pe minut, este precisa pana la 300 de metri si mortala pana la 1.500 de metri.
* Este folosita in 55 de armate.
* Se fabrica in 11 tari.
* Apare pe drapelul Mozambicului si pe steagul Hezbollah.
* Un miliard de mitraliere se produc pe baza proiectului Kalasnicov.
* In fiecare an mor aproximativ 1.300 de oameni in urma impuscarii cu arme de calibru mic.


http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=4278

Kalaşnikov
Una dintre cele mai faimoase arme de luptă, prezentă în aproape toate războaiele modern, această armă a fost copiată şi perfecţionată în mod constant. Iată 10 lucruri de ştiut despre Kalashnikov:

MIHAELA ADRIANA PATRASCU

• Arma s-a “născut” în anul 1941 în timpul luptelor de la Brausk, unde un tânăr ofiţer rus, Kalashnikov, a fost rănit grav, părăsind unitatea de tancuri în care lucra. Nemaifiind apt de a continua luptă în acea unitate, a fost transferat la artilerie, orientându-se către proiectarea de arme.
  
• Prima versiune a Kalashnikovului avea corpul din tablă de oţel, înlocuit ulterior cu o piesă de oţel frezat.
  
• Spre deosebire de principalul concurent pe piaţa internaţională de armament, puşca americană M16, automatul Kalashnikov este uşor de demontat şi rămâne funcţional chiar şi după ce e scufundat în apă ori îngropat în nisip
  
• Seria AK a devenit un proiect celebru, vânzându-se peste 50 de milioane de exemplare, numărul fiind într-o continuă creştere, fiind egalat numai de Mauser Mod.98 .
  
• Ultima creaţie importantă din familia AK a apărut în 1974, având ca reprezentant modelul de cal.5,45×39. Puţin mai mic decât AKM, acesta folosea noile cartuşe de cal.5,6 de mare vitezã cu percuţie centrală, un cartuş militar derivat din mai vechiul 5,6×38 Bajkal.
  
• În urma impunerii pe piaţa sovietică, această armă a fost exportată întâi în toate statele membre ale Pactului de la Varşovia. Modelul românesc aea patul şi ulucul fabricate din bloc lamelat din lemn şi crosa pistol din plastic.
  
• AK-200, noul model de Kalashnikov, va intra în dotarea forţelor armatei ruse începând cu anul 2011. Această armă este semnificativ mai grea, putând să fie ataşate încărcătoare cu 30, 50 sau 60 de cartuşe, faţă de tipul mai vechi, produs doar cu încărcătoare de 30 de cartuşe.
  
• Mihail Kalashnikov, creatorul armei, a primit cea mai mare decoraţie a Rusiei, în luna noiembrie 2009, cu ocazia festivă a împlinirii respectabilei vârste de 90 ani.
  
• Este singura armă care se află concomitent în dotarea a peste 50 de armate din lume, precum şi singura mitralieră portabilă care figurează pe steagul unui stat, şi anume al Mozambicului.
  
• Muzeul Kalashnikov a fost deschis pe 4 noiembrie 2004 în Izhevsk, un oraş din Munţii Urali, conţinând numeroase informaţii atât despre AK-47, cât şi despre creatorul armei.
  

Kalaşnikov a împlinit 91 de ani


Mihail Kalaşnikov, inventatorul legendarei mitraliere AK-47 care îi poartă numele, a împlinit miercuri vârsta de 91 de ani, bucurându-se de apreciere oficială şi lucrând în continuare în calitate de consultant la Izhmash, una dintre principalele fabrici de arme din Rusia.
Kalaşnikov a fost distins anul trecut, cu ocazia împlinirii a 90 de ani, cu titlul „Erou al Rusiei”, de preşedintele rus Dmitri Medvedev.
Generalul Kalaşnikov, născut la 10 noiembrie 1919, a mărturisit la 6 iulie 2007, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la înregistrarea oficială a mitralierei sale î

Kalaşnikovul, ucigaşul mondial nr.1
Dacă „imitaţia este forma supremă de apreciere”, atunci Kalaşnikovul a devenit unul dintre cele mai apreciate produse din istoria omenirii. Peste 30 de ţări din toată lumea au copiat sau măcar au perfecţionat mult-lăudatul AK („Avtomat Kalaşnikov”). De la lansarea sa, a devenit simbolul mişcărilor revoluţionare, de insurgenţă, de rebeliune, o armă grosieră, ieftin de fabricat, fiabilă, flexibilă, de încredere. A ajuns un brand la fel de cunoscut ca şi Coca-Cola, iar Mozambicul l-a pus pe stema naţională.
În pleiada marilor proiectanţi de arme ruşi, Mihail Kalaşnikov ocupă un loc special, este mai mult decât un nume, este sinonim cu armele automate ale militarilor din ţările foste comuniste, dar folosite în egală măsură de trupe de gherilă sau de terorişti.
Cea mai cunoscută dintre armele militare ale lumii s-a născut la sfârşitul anului 1941 în luptele de la Briansk. Aici, un tânăr ofiţer pe nume Mihail Kalaşnikov a fost grav rănit, fiind astfel nevoit să-şi părăsească pentru o lungă perioadă de convalescenţă unitatea de tancuri în care lupta. După însănătoşire, nefiind apt de luptă, a fost transferat la corpul de artilerie unde şi-a orientat eforturile spre domeniul proiectării armelor mici, considerând că prin aceasta îşi poate aduce contribuţia la victoria ţării sale. Naşterea propriu-zisă este marcată de şedinţa Comisariatului popular pentru înarmare din 15 iunie 1943. Cu această ocazie este prezentată o carabină automată, captură de provenienţă germană, ce a provocat în cercurile militare şi politice sovietice un adevărat cataclism.
Şedinţa s-a terminat cu un ordin ferm de a proiecta şi a introduce în cel mai scurt timp în producţia de serie o asemenea armă. Deoarece muniţia folosită de armata germană era standardizată pe calibrul 7,92 mm (în cazul armei prezentate 7,92x33 mm), iar armata sovietică, pe 7,62 mm, cercetările încep în mod firesc cu crearea unui cartuş compatibil, care să fie uşor de produs cu tehnologia rusească, dar care să egaleze sau chiar să întreacă calităţile cartuşului german. Problema a fost rezolvată de biroul de construcţii speciale OKB-44 şi o echipă formată din Nikolai Jelisarov, inginerul-şef Pavel Rjasanov şi tehnicianul Boris Sjomin care lansează cartuşul scurt de 7,62x39 mm, dar cu calităţi balistice excelente pentru lupta la distanţe mici şi medii.
Atunci demarează şi concursul pentru realizarea proiectului pentru arma corespunzătoare la care au participat 15 proiectanţi renumiţi de arme, între care nume ca: Degtjarev, Tokarev, Sudajev sau Spaghin erau suficiente să descurajeze participarea oricărui nou-venit. Kalaşnikov nici măcar nu se număra printre cei 15 înscrişi în competiţie.
Primul proiect de armă al lui Kalaşnikov

Proiectul principal se baza pe modelul realizat de maiorul Sudajev, dar, după decesul neaşteptat al acestuia, locul în echipă este ocupat de tânărul Kalaşnikov, la recomandarea generalului Blagonravov, responsabil cu cercetările în domeniul armelor de foc la Universitatea Aeronautică din Moscova. Acesta a intuit potenţialul tânărului în momentul în care i-a fost prezentat un model realizat de Kalaşnikov împreună cu inginerul Kasakov. Proiectul nu era nici pe departe grozav, dar a fost suficient să-l propulseze pe tânărul Mihail în compania elitei proiectanţilor de arme.
Marea şansă a lui Kalaşnikov a fost să se afle în momentul potrivit la locul potrivit. Primul proiect de armă automată al lui Kalaşnikov datează din 1941, după episodul de la Briansk, din perioada când se afla pe patul de spital. Acesta însă nu şi-a găsit materializarea, fiind devansat de proiectul lui Sudajev cu PPS 43. Este momentul în care tânărul proaspăt locotenent se concentrează la proiectarea unei carabine semiautomate cu închizător rotativ, destinată cartuşelor M43 de calibrul 7,62×39 mm ce tocmai fusese creat, dar nici acest proiect nu avea să fie finalizat din pricina asimilării în producţie a carabinei SKS a lui Simonov.
Cartuşul de calibrul 7,62×39 mm a fost iniţial proiectat pentru un „avtomat”, o armă de asalt menită să echilibreze raportul de forţe afectat de apariţia şi răspândirea cartuşului de calibrul 7,93×33 Kurz tras de armele de asalt germane Sturmgevehr. Oricum, datorită acestei muniţii şi carabina SKS poate fi considerată o armă de asalt, chiar dacă trage numai în regim semiautomat şi are o magazie fixă de 10 cartuşe. Din acel moment, tânărul Kalaşnikov îşi canalizează eforturile pentru crearea unei adevărate arme de asalt care să utilizeze cartuşele M43.
Rezultatul a fost ceea ce în Occident s-a numit AK 47 (Avtomat Kalaşnikov 47) care a înscris pentru totdeauna în istorie numele de Kalaşnikov şi a făcut ca proiectele lui să domine categoric industria armelor militare ruseşti şi chiar şi a altor state.
În finala selecţiei sovietice vor ajunge trei arme: TKB-415 a lui Bulkin din Tula, KPB-520 a lui Dementjev din Kovrov şi KBP-580 a lui Kalaşnikov. La 10 ianuarie 1948, comisia alege automatul ce avea să devină viitorul AK, în detrimentul modelului inginerului Bulkin.
Seria AK avea să devină cel mai prolific proiect, producţia fiind estimată la peste 100 de milioane de exemplare. Probabil că numai Mauser Mod.98 a mai beneficiat de o asemenea popularitate.
Succesul s-a lăsat aşteptat

AK-47 nu a fost un succes imediat şi, ca multe alte proiecte, a avut o evoluţie treptată. Practic, arma nu este o invenţie. Ea aduna şi combina mai multe elemente folosite cu mult înainte de alţi fabricanţi. De exemplu, mecanismul de declanşare era cel folosit de către Louis Schmeiser la puşca de asalt 44, dar inventatorul sistemului era de fapt Emanuel Holek care l-a folosit în anii ’20. Gurile rele spun că la proiectarea armei ar fi participat şi câţiva specialişti germani refugiaţi în Rusia.
Printre ei se număra şi Werner Gruner, proiectantul armei MG-42. Coincidenţa face că în aceeaşi fabrică a lucrat timp de un an şi Vasilij Degtjarev, dar şi Mihail Kalaşnikov. Originalul AK se găseşte şi astăzi în muzeu, păstrat în condiţii speciale la „secret” şi este caracterizat ca „rezultatul colaborării celor mai buni ingineri şi tehnicieni”.
În perioada imediat următoare de perfecţionare a modelului s-au folosit mai multe elemente preluate de la modelele concurente, rezultatul fiind o cu totul altă armă. Marele merit al lui Kalaşnikov a fost acela că a putut reuni tot ce era mai bun în materie de armament în acea perioadă, atât de pe plan intern, cât şi din plan extern. Ca şi o curiozitate, AK-47 nu mai dispune de absolut nimic din elementele proiectului iniţial. Este compus în totalitate din elemente străine variantei iniţiale, astfel, pe lângă modelul armei de asalt germane 44, sistemul de declanşare al lui Holek mai cuprinde şi elemente ale armei de asalt americane Garand M-1.
Prima versiune se pare că avea corpul din tablă de oţel ştanţat care apoi a fost înlocuită cu o piesă masivă din oţel frezat. De altfel, acest element a cunoscut mai multe modificări şi îmbunătăţiri până la introducerea lui în producţia de serie în 1951. Prima apariţie oficială a armei în public pe un teatru de operaţiuni a fost la Budapesta, cu ocazia revoltei antisovietice cunoscută ca „Revoluţia din ’56”.
Concurenţa „modernizează” Kalaşnikovul

Seria AK îşi continuă ascensiunea prin apariţia în 1959 a modelului AKM, puţin mai mic decât AK, fabricat cu piese din oţel ştanţat. Cele mai mari avantaje ale lui AKM faţã de fratele mai mare au fost costurile de producţie mult mai reduse şi greutatea mai mică. Penultima creaţie importantă din familia Kalaşnikov, AK 74, a apărut în 1974, având ca reprezentant modelul de calibru 5,45×39mm. Ultimul din seria Kalaşnikov, AK 100, a apărut pe piaţă în 1991.
În anii ’60, americanii foloseau cu succes şi perfecţionau M16 A1 cu glonţ de 5,56x45 mm. Contrar părerilor ce acreditau glonţul de 7,62 mm cu calităţi superioare, glonţul de 5,56 mm avea alte calităţi ce îl făceau să reprezinte o concurenţă serioasă pentru AK. A fost calibrul care a revoluţionat principiile de proiectare a armelor secolului XX şi a schimbat chiar doctrine militare. În primul rând, era mai mic, mai uşor, se fabrica folosind mai puţine materiale, era mai ieftin. Soldatul putea transporta o cantitate mai mare, implicit genera o putere de foc mai mare.
Viteza iniţială mai mare, traiectorie mai plată, precizie mai bună, recul mai mic, avantaje la tragerile în regim automat, stabilitate mai bună pe ţintă. Din punctul de vedere al efectului la ţintă nu era nici pe departe mai cuminte sau mai uman decât glonţul de 7,62 mm.
La început s-a acreditat noţiunea de cartuş uman şi ideea că în luptă dacă ucizi adversarul (aşa cum de regulă făcea AK-ul), scoteai din luptă un om. Dar dacă îl răneai, aşa cum se credea despre efectele glonţului de calibru 5,56 mm, scoteai din luptă cel puţin doi. Un camarad trebuia să transporte rănitul, necesita mijloace de transport, plus de carburanţi, alimente, spitale de campanie, medici, personal auxiliar, medicamente, adică un efort logistic mult mai mare, greu de suportat de o ţară săracă. În realitate, glonţul de 5,56 mm era un calibru mult mai pervers. Imediat după intrarea în corp, din pricina faptului că ghinturile ascuţite tăiau cămaşa, aceasta înflorea şi glonţul căpăta o traiectorie aleatorie făcând „mizerie” mult mai mare acolo unde intra.
Aceste avantaje nu puteau fi neglijate de autorităţile militare sovietice, astfel că Institutul Central pentru Tehnica de Precizie, condus de Petr Tkatschev, primeşte sarcina de a realiza în secret proiectul unui model cu calibru mai mic. Kalaşnikov, specialist din vechea gardă, nu a fost de acord cu acest proiect dar a înţeles repede că acest proces ce reprezenta voinţa politică a Partidului nu mai putea fi oprit, aşa că a luat decizia de a se situa la conducerea proiectului.
Puţin mai mic decât AKM, AK 74 folosea noile cartuşe de calibrul 5,6 mm de mare viteză cu percuţie centrală, un cartuş militar derivat din mai vechiul 5,6×38 Bajkal. Această armă a intrat pentru început, cum era şi firesc, în dotarea trupelor speciale ale URSS, în paralel cu celelalte modele.
Kalaşnikov – sursă de inspiraţie

În 1964 a fost creată o altă armă având la bază Kalaşnikovul, arma semiautomată cu lunetă SVD, o armă de calibrul 7,62×54R, folosit până atunci la carabinele cu repetiţie Mosin Nagant. Această armă poartă şi numele de Dragunov, după numele proiectantului său. Se aseamănă foarte mult cu modelul de bază, iar modificările aduse vizează ţeava cu camera de 54 mm şi sistemul de funcţionare adaptat numai pentru foc semiautomat.
Chiar dacă luneta are o putere de apropiere destul de mică (4x), SVD este o armă foarte precisă ce corespunde standardelor armelor de precizie folosite de armatele moderne. Variante ale puştii Dragunov au fost fabricate în România, Irak, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi probabil, în Polonia. Calităţile armelor din seria Kalaşnikov au făcut ca în scurt timp ele să se impună pe piaţă printr-un raport preţ-calitate excelent şi să se evidenţieze printr-o fiabilitate extraordinară, putând funcţiona fără probleme în orice condiţii de climă, de la Cercul polar până la tropice, din deşert şi până în junglă.
Unul dintre punctele forte ale acestor arme a fost adoptarea ţevilor cromate pe interior, imediat după apariţia lor. Acest procedeu utilizat pentru prima oară de japonezi la puşca Tip 99 Arisaka elimină practic coroziunea ţevilor mărind durata lor de utilizare. Cele patru modele de referinţă din seria AK precum şi variantele lor au fost dotate cu diferite modele de paturi şi alte accesorii, bipode, ţevi de diverse lungimi, diverse sisteme de ochire, unele cu scopul de a concura cu armele similare occidentale, mai ales americane.
Cu toate că Mihail Kalaşnikov nu a fost propriu-zis un inventator ci un proiectant cu viziuni mai largi, fiind favorizat şi de conjuncturile politice, el a creat arma cu cel mai mare succes din istorie. În ciuda faptului că sistemul de închidere, mecanismul de declanşare, siguranţa, sistemul de gaz, magazia, toate au fost preluate şi adaptate de la alte arme, meritul lui Kalaşnikov a fost acela că a reuşit să combine toate aceste elemente într-o armă de-a dreptul inegalabilă.
Odată ce s-a impus în Uniunea Sovietică, ea a început să fie exportată, iar primele ţări care au beneficiat de acest lucru sau de dreptul de a o fabrica, au fost cele din lagărul comunist, membre ale Pactului de la Varşovia, precum şi alte ţări comuniste din Europa şi Asia: RDG, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, România, China, Yugoslavia, Coreea de Nord.

Zece cereri de licenta pentru Kalasnikov

Florin DUMITRESCU
Pricopseala lui Kalaşnikov

Legenda Kalaşnikov

Mihail Kalaşnikov: "Pentru mine, munca a fost mereu cel mai bun medicament"

Uzinele Kalaşnikov sunt în pragul falimentului

Rusia vrea sa incaseze licenta pentru Kalasnikov
Rusia va incerca sa determine producatorii straini de arme de atac de tip Kalasnikov sa plateasca licenta de fabricatie, a anuntat prim-vicepremierul Serghei Ivanov.
In perioada fostei URSS, anumite tehnologii, inclusiv cele de aparare, au fost transferate gratuit unor parteneri externi, in timp ce legea privind acordarea de licente nu era pusa in aplicare, a declarat Ivanov in cadrul Consiliului Federatiei.
Potrivit lui Ivanov, Rusia este in prezent in discutii cu cateva state cu privire la plata drepturilor de proprietate intelectuala, inclusiv pentru armele semiautomate.
Licenta pentru dispozitivele Kalasnikov, de exemplu, a fost transferata in 18 state, printre care China, Polonia, Romania, Bulgaria, Germania, Egipt si Libia. Unele dintre acestea continua sa le produca, in pofida expirarii acordurilor respective.