Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE2Scris de Admin 26.08.17 22:37
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE1
Scris de Admin 26.08.17 22:36
» Comunitatea evreiască din Botoșani (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» Comunitatea evreiască din Botoșani (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:19
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:18
» DESPRE ANTISEMITISMUL MAREȘALULUI ION ANTONESCU
Scris de Admin 04.08.17 23:54
» Romanizarea Romaniei 1940-44 legi antisemite, CNRomanizare
Scris de Admin 04.08.17 21:13
» ROMÂNIA LUI ANTONESCU ȘI LOGICA VIOLENȚEI(3): VIOLENŢA MILIT
Scris de Admin 05.03.17 11:01
» Anunțuri Administrative
Scris de Admin 25.02.17 20:07
Carre[v=]
Pagina 1 din 1
Re: Carre[v=]
Scris de Admin 25.06.11 20:31
Mathilde Carré, spioana ”Pisica”Includerea Mathildei Belard-Carré, “La Chatte” (“Pisica”), cum i se spunea, în istoria spionajului mondial n-a fost un demers facil, din cauza discreţiei cu care a acţionat. Activitatea ei ocultă o înscrie printre figurile încă enigmatice ale spioanelor din secolul XX, motiv pentru care cazul “La Chatte” este şi mai interesant.
Rolul de nevastă, plictisitor
La 16 septembrie 1939, locotenentul Carré pleca din Franţa spre Alger, acolo unde fuse-se detaşat regimentul său, pe care trebuia imediat să-l conducă în Siria. El şi-a lăsat soţia la Oran - oraşul în care fusese cândva profesor de liceu. Mathilde avea atunci 23 de ani. Nu se putea spune că plecarea soţului, chemat la arme, a întristat-o. Ba dimpotrivă, se simţea liberă, entuziastă. În schimb, profesorul o adora, îi scria aproape zilnic, deşi trecuseră 7 ani de la căsătoria lor. Tânăra era însă ambiţioasă şi părea că nu se mulţumeşte doar cu rolul de nevastă fidelă. Născută la 19 februarie 1916, la Creusot, într-o familie foarte onorabilă, Mathilde Belard îşi dorise întotdeauna să fie în centrul atenţiei. Tatăl era in-giner şi sculptor. Fratele ei, Saint-Cyrien, alesese cariera militară, care-l dusese până în Indochina. Domnişoara Belard era studentă când l-a întâlnit pe Carré. În 1932, Mathilde era considerată o frumuseţe specială, avea pomeţi înalţi şi o bărbie foarte mică; o tânără introvertită şi foarte discretă. Mai târziu, unul dintre amanţii ei o descria astfel: “În anumite situaţii, expresia feţei ei te făcea să te gândeşti la... o pisică!”. De altfel, din clipa în care a început s-o frecventeze, colonelul Achard-James vorbea despre ea ca despre “o mică pisică”. Astfel, viitorul ei pseudonim fusese deja ales: “Pisica”!
Viaţa de familie i se părea uşor de suportat, mai ales că soţul nu era nici acaparator, în ceea ce o privea, nici autoritar. La Oran, Mathilde se cam plictisea. N-avea prieteni, nici relaţii, nimic n-o atrăgea. Pentru a-şi pigmenta puţin existenţa, a început să frecventeze cluburile dubioase, în care mişuna o lume pestriţă: aventurieri, demi-mondeni, comercianţi şi chiar cerşetori, hoţi de diamante, nobili leneşi. Mathilde se arăta prietenoasă când cu unii, când cu alţii, nu refuza întâlnirile “de la 5 la 7”, din garsoniere închiriate, şi pierdea ore întregi stând la barul clubului şi comandând tot felul de cocktail-uri savante.
Prima misiune, la Nisa
La un astfel de local l-a întâlnit pe locotenentul Yves Dalbry, 40 de ani, care i-a povestit tinerei femei totul despre relaţiile lui cu serviciile secrete. Fascinată, Mathilde a cunoscut atunci, prin intermediul lui, mai multe personaje din lumea secretă. Primii seduşi de farmecele tinerei au fost comisarul Achiary, şef al brigadei de supraveghere a Algerului şi colonelul James, care vor fi multă vreme legaţi în activitatea lor de spionaj de franţuzoaică. Era perioada în care ea declara zâmbind că, odată plecat din oraş, pentru ea, soţul era ca şi mort. Se simte atrasă de mirajul spionajului, considerând că inteligenţa şi şarmul ei îi vor aduce reuşite. Achard-James o sfătuieşte să se angajeze la Crucea Roşie pentru a avea acoperire. Aşa face, deşi trebuia să se plieze pe activitatea acestei organizaţii, care se muta de colo-colo. Oricum, pe noua angajată, suferinţa bolnavilor n-o impresiona cu nimic. Se îndrăgosteşte de ofiţerul din serviciile secrete, polonezul Roman Czerniawski. Acesta avea contacte cu serviciile secrete britanice, care-l conside-rau “antena” lor în Franţa. În timpul ofensivei germane, Roman avea o relaţie cu o tânără văduvă, Renée Borni, pe care o va folosi deseori în acţiunile lui de spionaj. Capturat de nemţi, evadează. Ajunge la Vichy, unde va conduce postul P2 al serviciilor secrete franceze, sub numele de comisar general pentru Reconstrucţia Naţională. Soseşte inopinant şi Mathilde. După ce va fi instruită, pleacă în prima ei misiune-test, la Nisa. Va fi o reuşită. Apoi, este trimisă la Toulouse, pentru a-l reîntâlni pe Czerniawski. Se infiltrează într-un grup anglo-polonez şi furnizează informaţii căpitanului Simoneau. Va pleca apoi cu Roman la Paris, pentru a construi o nouă reţea de spionaj, cu indicativul “P. O. Paris”. Stupoare, va primi şi misiunea de a-l informa pe acelaşi Simoneau, cu tot ceea ce întreprindea amantul ei. Raportările Mathildei au funcţionat până în iunie 1941, când devine colaboratoare a serviciului francez pro-aliaţi. Împreună cu Roman, acesta purtând la acel moment numele de Armand Borni, începe să activeze, la sfârşitul lui 1940, în reţeaua F2 (“Familia anglo-poloneză”), având misiunea de a recruta agenţi. Astfel, informaţiile despre armata germană curg în Franţa, iar actele de sabotaj se înteţesc. Se decide ca reţeaua “P. O. Paris” să devină autonomă şi să se numească “Interallie”. La Chatte îşi asumă sarcina de a găsi voluntari şi de a asigura comunicarea între membrii reţelei. De asemenea, îi furniza, la postul P2 din Vichy, lui Simoneau informaţii esenţiale despre sabotaje şi despre acţiunile “Interallie”.
200 de agenţi, victime ale trădării lui Mathilde
În aprilie 1942 este arestată, Armand Borni fiind cel care a divulgat-o. Nemţii îi cer agenda cu numele care formau reţeaua de spionaj în care activa. Fără să clipească, La Chatte le-o dă, prima victimă fiind chiar un agent de la Vichy. Sub supraveghere germană, ea va continua întâlnirile cu agenţii săi, care vor fi arestaţi unul câte unul. Culmea, Mathildei începe să-i placă postura de trădătoare. Au picat atunci în plasa poliţiei germane peste 200 de persoane, documente şi mărturii. Această sângeroasă tragedie n-a împiedicat-o pe Mathilde să devină amanta-captivă a lui Hugo Bleicher, neamţul care a coordonat arestarea ei şi decapitarea reţelei. Această relaţie o va ajuta să devină agent-dublu, perioadă în care în activitatea ei ocultă este cunoscută cu numele de “Micheline”. Peste doi ani, când Bleicher a fost trădat, toată lumea a ştiut că Mathilde este implicată în arestarea lui. Aşa că cele două servicii secrete S.O.E. şi l’I.S. au decis că nu mai trebuia menajată cea pe care o numeau trădătoarea. Aşa că şefii acestora decid să pună punct libertăţii supravegheate a spioanei La Chatte. Ea va fi din nou arestată la Aylesbury, în Anglia, până în iulie 1945, când este predată francezilor. Procesul începe în 1946, trenează trei ani şi în el au fost implicate patru servicii de spionaj: francez, englez, german şi polonez.
Condamnată la moarte, dar salvată de... serviciile secrete
La 7 ianuarie 1949, Curtea de Justiţie din Paris o condamnă pe Mathilde Carré la moarte. Imper-turbabilă, ascultând sentinţa, La Chatte mesteca chewing-gum. Era clar că ea nu credea nici o clipă că sentinţa va fi pusă în practică. Pe ce se baza această siguranţă a ei? Pe sprijinul serviciilor secrete. În 1947, a fost vizitată în închisoare de un ofiţer S.R., care i-a dictat versiunea pe care ea trebuia s-o spună în faţa judecătorilor. În schimb, i s-a promis, în loc de plutonul de execuţie, o pedeapsă de 5 ani. În ziua de 3 decembrie 1952 este transferată la închisoarea Roquette din Paris. La 7 septembrie 1954 este eliberată în cea mai mare discreţie. De atunci, n-a acordat interviuri, n-a făcut confesiuni şi a ales să trăiască liniştită, aproape anonim.
http://www.independent-al.ro/content/view/603/66/
Rolul de nevastă, plictisitor
La 16 septembrie 1939, locotenentul Carré pleca din Franţa spre Alger, acolo unde fuse-se detaşat regimentul său, pe care trebuia imediat să-l conducă în Siria. El şi-a lăsat soţia la Oran - oraşul în care fusese cândva profesor de liceu. Mathilde avea atunci 23 de ani. Nu se putea spune că plecarea soţului, chemat la arme, a întristat-o. Ba dimpotrivă, se simţea liberă, entuziastă. În schimb, profesorul o adora, îi scria aproape zilnic, deşi trecuseră 7 ani de la căsătoria lor. Tânăra era însă ambiţioasă şi părea că nu se mulţumeşte doar cu rolul de nevastă fidelă. Născută la 19 februarie 1916, la Creusot, într-o familie foarte onorabilă, Mathilde Belard îşi dorise întotdeauna să fie în centrul atenţiei. Tatăl era in-giner şi sculptor. Fratele ei, Saint-Cyrien, alesese cariera militară, care-l dusese până în Indochina. Domnişoara Belard era studentă când l-a întâlnit pe Carré. În 1932, Mathilde era considerată o frumuseţe specială, avea pomeţi înalţi şi o bărbie foarte mică; o tânără introvertită şi foarte discretă. Mai târziu, unul dintre amanţii ei o descria astfel: “În anumite situaţii, expresia feţei ei te făcea să te gândeşti la... o pisică!”. De altfel, din clipa în care a început s-o frecventeze, colonelul Achard-James vorbea despre ea ca despre “o mică pisică”. Astfel, viitorul ei pseudonim fusese deja ales: “Pisica”!
Viaţa de familie i se părea uşor de suportat, mai ales că soţul nu era nici acaparator, în ceea ce o privea, nici autoritar. La Oran, Mathilde se cam plictisea. N-avea prieteni, nici relaţii, nimic n-o atrăgea. Pentru a-şi pigmenta puţin existenţa, a început să frecventeze cluburile dubioase, în care mişuna o lume pestriţă: aventurieri, demi-mondeni, comercianţi şi chiar cerşetori, hoţi de diamante, nobili leneşi. Mathilde se arăta prietenoasă când cu unii, când cu alţii, nu refuza întâlnirile “de la 5 la 7”, din garsoniere închiriate, şi pierdea ore întregi stând la barul clubului şi comandând tot felul de cocktail-uri savante.
Prima misiune, la Nisa
La un astfel de local l-a întâlnit pe locotenentul Yves Dalbry, 40 de ani, care i-a povestit tinerei femei totul despre relaţiile lui cu serviciile secrete. Fascinată, Mathilde a cunoscut atunci, prin intermediul lui, mai multe personaje din lumea secretă. Primii seduşi de farmecele tinerei au fost comisarul Achiary, şef al brigadei de supraveghere a Algerului şi colonelul James, care vor fi multă vreme legaţi în activitatea lor de spionaj de franţuzoaică. Era perioada în care ea declara zâmbind că, odată plecat din oraş, pentru ea, soţul era ca şi mort. Se simte atrasă de mirajul spionajului, considerând că inteligenţa şi şarmul ei îi vor aduce reuşite. Achard-James o sfătuieşte să se angajeze la Crucea Roşie pentru a avea acoperire. Aşa face, deşi trebuia să se plieze pe activitatea acestei organizaţii, care se muta de colo-colo. Oricum, pe noua angajată, suferinţa bolnavilor n-o impresiona cu nimic. Se îndrăgosteşte de ofiţerul din serviciile secrete, polonezul Roman Czerniawski. Acesta avea contacte cu serviciile secrete britanice, care-l conside-rau “antena” lor în Franţa. În timpul ofensivei germane, Roman avea o relaţie cu o tânără văduvă, Renée Borni, pe care o va folosi deseori în acţiunile lui de spionaj. Capturat de nemţi, evadează. Ajunge la Vichy, unde va conduce postul P2 al serviciilor secrete franceze, sub numele de comisar general pentru Reconstrucţia Naţională. Soseşte inopinant şi Mathilde. După ce va fi instruită, pleacă în prima ei misiune-test, la Nisa. Va fi o reuşită. Apoi, este trimisă la Toulouse, pentru a-l reîntâlni pe Czerniawski. Se infiltrează într-un grup anglo-polonez şi furnizează informaţii căpitanului Simoneau. Va pleca apoi cu Roman la Paris, pentru a construi o nouă reţea de spionaj, cu indicativul “P. O. Paris”. Stupoare, va primi şi misiunea de a-l informa pe acelaşi Simoneau, cu tot ceea ce întreprindea amantul ei. Raportările Mathildei au funcţionat până în iunie 1941, când devine colaboratoare a serviciului francez pro-aliaţi. Împreună cu Roman, acesta purtând la acel moment numele de Armand Borni, începe să activeze, la sfârşitul lui 1940, în reţeaua F2 (“Familia anglo-poloneză”), având misiunea de a recruta agenţi. Astfel, informaţiile despre armata germană curg în Franţa, iar actele de sabotaj se înteţesc. Se decide ca reţeaua “P. O. Paris” să devină autonomă şi să se numească “Interallie”. La Chatte îşi asumă sarcina de a găsi voluntari şi de a asigura comunicarea între membrii reţelei. De asemenea, îi furniza, la postul P2 din Vichy, lui Simoneau informaţii esenţiale despre sabotaje şi despre acţiunile “Interallie”.
200 de agenţi, victime ale trădării lui Mathilde
În aprilie 1942 este arestată, Armand Borni fiind cel care a divulgat-o. Nemţii îi cer agenda cu numele care formau reţeaua de spionaj în care activa. Fără să clipească, La Chatte le-o dă, prima victimă fiind chiar un agent de la Vichy. Sub supraveghere germană, ea va continua întâlnirile cu agenţii săi, care vor fi arestaţi unul câte unul. Culmea, Mathildei începe să-i placă postura de trădătoare. Au picat atunci în plasa poliţiei germane peste 200 de persoane, documente şi mărturii. Această sângeroasă tragedie n-a împiedicat-o pe Mathilde să devină amanta-captivă a lui Hugo Bleicher, neamţul care a coordonat arestarea ei şi decapitarea reţelei. Această relaţie o va ajuta să devină agent-dublu, perioadă în care în activitatea ei ocultă este cunoscută cu numele de “Micheline”. Peste doi ani, când Bleicher a fost trădat, toată lumea a ştiut că Mathilde este implicată în arestarea lui. Aşa că cele două servicii secrete S.O.E. şi l’I.S. au decis că nu mai trebuia menajată cea pe care o numeau trădătoarea. Aşa că şefii acestora decid să pună punct libertăţii supravegheate a spioanei La Chatte. Ea va fi din nou arestată la Aylesbury, în Anglia, până în iulie 1945, când este predată francezilor. Procesul începe în 1946, trenează trei ani şi în el au fost implicate patru servicii de spionaj: francez, englez, german şi polonez.
Condamnată la moarte, dar salvată de... serviciile secrete
La 7 ianuarie 1949, Curtea de Justiţie din Paris o condamnă pe Mathilde Carré la moarte. Imper-turbabilă, ascultând sentinţa, La Chatte mesteca chewing-gum. Era clar că ea nu credea nici o clipă că sentinţa va fi pusă în practică. Pe ce se baza această siguranţă a ei? Pe sprijinul serviciilor secrete. În 1947, a fost vizitată în închisoare de un ofiţer S.R., care i-a dictat versiunea pe care ea trebuia s-o spună în faţa judecătorilor. În schimb, i s-a promis, în loc de plutonul de execuţie, o pedeapsă de 5 ani. În ziua de 3 decembrie 1952 este transferată la închisoarea Roquette din Paris. La 7 septembrie 1954 este eliberată în cea mai mare discreţie. De atunci, n-a acordat interviuri, n-a făcut confesiuni şi a ales să trăiască liniştită, aproape anonim.
http://www.independent-al.ro/content/view/603/66/
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum