Montanelli[v=]

Justitiarul MontanelliLa 29 decembrie 1988, in cotidianul italian La Republicca a aparut o caricatura semnificativa a unuia dintre cei mai mari ziaristi peninsulari ai tuturor timpurilor: chipul lui Indro Montanelli era surprins in ecranul unui televizor, legat peste gura cu o esarfa, dar cu ochii scanteietori de manie. Era asa cum ar fi vrut sa-l vada multi dintre cei pe care nu i-a lasat sa doarma, intr-o viata activa de gazetar de peste sase decenii: redus la tacere. Era exact asa cum l-ar fi vrut cei ce inca mai incercau sa traga un beneficiu din trucarea imaginii unui timp revolut.
Se nascuse la Fucecchio, in apropierea Florentei, la 23 aprilie 1909, si a fost un elev de exceptie al unora dintre cei mai reputati ai Italiei: Giovanni Papini, Piero Bargellini, Aldo Borelli si Leo Longanesi. Totusi, prima sa pasiune nu a fost aceea de gazetar. Initial, ar fi vrut sa se faca bandit si pana la adanci batranete a pastrat o admiratie netarmurita pentru o anumita forma de banditism sard din anii adolescentei sale. "Nu voi reusi niciodata - s-a confesat unui alt gazetar - sa ma gandesc la acei banditi din Sardinia cu aversiune sau teama. Respectau un cod al onoarei, se asezau din proprie initiativa in afara societatii, dar nu o murdareau, nu o poluau, nu o contaminau de coruptie".
Ratand ocazia de a se haiduci, tenebros si justitiar, Indro Montanelli a debutat ca ziarist la Paris Soir si la agentia United Press. De atunci, un anume noroc nu l-a mai parasit: s-a aflat intotdeauna acolo unde trebuia sa se afle si cand trebuia sa se afle. In 1934 putea fi gasit in Abisinia, ca voluntar, rezultand din observatiile lui o carte rascitita in epoca: Batalionul 20 din Eritreea. Apoi a fost corespondent de razboi in Spania, unde a scris adevarul despre caderea orasului Santader, cucerit prin infometarea asediatilor si nu prin vitejia asediatorilor. Nu intamplator, autoritatile fasciste din propria sa tara s-au grabit sa-l exmatriculeze din presa, pe un termen nedefinit.
Totusi, deoarece in Italia toate se uita usor, a fost curand cooptat in redactia cotidianului Corriere della Sera si o prima misiune l-a plimbat prin Albania si Grecia, distanta dintre Tirana si Salonic strabatand-o intr-o caruta de tigani nomazi. Apoi a transmis de la fata locului primele reportaje despre ostilitatile dintre Germania si Polonia. De data aceasta, germanii au fost cei ce i-au confiscat legitimatia de ziarist si s-a repliat in Estonia, unde a fost surprins de ultimatumul si invazia ruseasca, fiind expulzat pentru a treia oara, nu numai din calitatea de ziarist, ci si din Tallinn, acum de autoritatile Moscovei. Si s-a trezit in Finlanda, tara amenintata si ea de o invazie sovietica, experienta din care a rezultat o alta carte de mare succes: Cele 100 de zile ale Finlandei. Reportajele sale au ridicat tirajul cotidianului Corriere della Sera la peste un milion de exemplare, fapt apreciat atunci si de Galeazzo Ciano, ginerele lui Mussolini si ministru de Externe al Romei.
In Romania, Indro Montanelli a sosit prima data in septembrie 1940 si nu din proprie initiativa. Inca din iulie, acelasi an, fusese invitat aici de Ministerul Propagandei Nationale, "intr-o calatorie de informare politica, care prezinta in acest moment o importanta deosebita". Si asta deoarece se aratase a fi binevoitor cu o Romanie amenintata de alte si alte cedari teritoriale. Din motive independente de vointa sa, a reusit sa ajunga la Bucuresti abia dupa instalarea regimului legionar si nu s-ar putea spune ca ar fi inteles prea multe din haosul care ravasea tara. A calatorit prin Cadrilater si nordul Ardealului, chiar in zilele cand aceste regiuni treceau sub jurisdictie ungara, dar a transmis la Milano numai doua sau trei reportaje despre felul in care fusesera asasinati de regimul carlist Corneliu Zelea-Codreanu, Gheorghe Cantacuzino-Granicerul, inginerul Gheorghe Clime si alti conducatori legionari, fara sa le exalte memoria, insa tratand lichidarea lor in termenii potriviti. Orice condamnare la moarte si suprimare a unui om, fara a fi fost judecat, nu puteau fi tratate decat ca o crima. In schimb, Indro Montanelii nu a pierdut ocazia sa scruteze atent psihologia romanilor, fapt care i-a folosit mai tarziu, in ajunul si dupa caderea regimului comunist de la Bucuresti. Si a parasit Romania la 15 octombrie 1940.
A mai trecut pe aici in primavara lui 1942, in drum spre pozitiile faimosului CSIR - Corpul Expeditionar Italian in Rusia -, devenit ulterior Armir, cazandu-se cateva nopti la Athénée Palace, hotel preferat de toti ziaristii straini. In sfarsit, ultimul episod sangeros in care a fost implicat a fost cel al razmeritei anticomuniste ungare din toamna lui 1956. Apoi s-a rezumat la a conduce redactii si la a forma ziaristi. In ultimii ani ai vietii sale era considerat un veritabil patriarh al presei peninsulare. Nu imi place cuvantul, deoarece include in el o umbra de somnolenta si flasc, dar nu am incotro si-l utilizez, deoarece am colaborat si eu la ultima sa gazeta, il Giornale, in paginile careia s-a si scris despre cercetarile mele asupra destinului unor militari italieni disparuti in razboi.
Intr-un moment cand prabusirea dictaturii comuniste din Romania era inca imprevizibila, ma aflam in Italia si imi amintesc foarte bine un articol rasunator in care Indro Montanelli a prezis ca Nicolae Ceausescu o va sfarsi cum a sfarsit-o si Benito Mussolini, intr-o piata Loreto. Ceea ce s-a si intamplat. Apoi a polemizat cu toti gazetarii care scrutau cu un scepticism obstinat disponibilitatea romanilor de a lupta pentru libertate, deferent prevalati de proverbul conform caruia mamaliga nu explodeaza. Nu-i cunoasteti, scria Indro Montanelli, in rezumat, si nu aveti de unde sa stiti ca in soclul civilizatiei lor dainuie vana unor tarani invincibili.
Cu acelasi prilej, reputatul ziarist italian a oferit tuturor si ne-a oferit si noua o lectie de mare gazetarie. Ne-a facut inca o data sa intelegem cum se rezista in pagina de impact a unei gazete si cum se ajunge pe culmile acestei meserii ceva mai pretentioasa decat multe altele: prin forta predictiei si prin puterea de a pune punctul pe i. Si restul conteaza. Sau nu prea conteaza.



http://www.cronicaromana.ro/reporteri-fara-frontierejustitiarul-montanelli.html