Auschnitt[v=]

Povestea fabuloasa a lui Max Ausnit. Magnatul otelului care a ajuns sa se ascunda de nazisti prin dulapuri

Urmaşii lui Auschnitt primesc de la Stat despăgubiri de 37 de...

http://cultural.bzi.ro/cum-a-fost-indepartat-din-lumea-afacerilor-un-mare-industrias-roman-de-catre-nazisti-3945

http://www.george-damian.ro/scrisul-de-mana-al-lui-max-auschnitt-si-putina-istorie-economica-a-romaniei-789.html

Moştenitorul unui bogătaş interbelic, Steven Ausnit: "Avem de recuperat din România bunuri în valoare de 37-38 milioane de dolari"

Milionarul Steven Auschnitt: „Nu vă ţineţi banii într-un singur loc”


21:20Cei care au ceva bani în această perioadă nu trebuie să-i plaseze într-un singur loc, ci în proprietăţi, acţiuni, aur şi cash, a declarat ieri Steven Auschnitt (foto), fiul fostului mare industriaş din perioada interbelică Max Auschnitt, la emisiunea „După 20

SPECIAL
O nouă investiţie marca Auschnitt în România


22:05După 64 de ani, familia renumitului industriaş din perioada interbelică, Max Auschnitt, a decis să investească 15 milioane de euro într-un complex pentru şoferii care tranzitează zona Banatului. Articol complet

Max Auschnitt, închis de Carol al II-lea, eliberat de Ion Antonescu

În toamna anului 1939, în paralel cu cel de-Al Doilea Război Mondial, la Bucureşti începea procesul unuia dintre cei mai mari industriaşi ai României. Anchetarea, procesul şi condamnarea lui Max Auschnitt au zguduit lumea politică şi industrială românească. Nu atât pentru că era unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri – dar era şi unul dintre apropiaţii regelui Carol al II-lea. Max Auschnitt, de origine evreu, născut la Galaţi, în anul 1888, în familia unui industriaş, a făcut studii economice la Viena şi visa să plaseze industria metalurgică românească într-un circuit european alături de mari concerne britanice şi franceze. S-a botezat, în decembrie 1934, în confesiunea catolică şi s-a căsătorit cu o româncă, Livia Pordea, în încercarea de a elimina suspiciunile asupra originii sale. Auschnitt a făcut parte din al doilea val al camarilei lui Carol al II-lea, alături de competitorul său, Nicolae Malaxa. Procesul lui a lăsat urme mai ales în literatură, în romanele lui Petru Dumitriu şi Oliviei Manning, însă nu a fost tratat pe larg de istorici. Vă prezentăm în premieră, pe baza surselor de arhivă şi a memoriilor contemporanilor, dedesubturile acestui proces răsunător la vremea lui.

Max Auschnitt apare adesea în însemnările zilnice ale regelui Carol al II-lea de la începutul anului 1939: aproape la fiecare sfârşit de săptămână industriaşul participa la partidele de poker regal, alături de favoritul Ernest Urdăreanu şi de concurentul său în afaceri, Nicolae Malaxa. De cealaltă parte, amanta regală, Elena Lupescu, mergea periodic la seratele luxoase din palatul lui Auschnitt de pe Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti.

Misterul din jurnalul regelui

Însemnările lui Carol al II-lea consemnează minuţios aceste manifestări de prietenie faţă de Max Auschnitt până în data de 11 iulie. Pentru această zi manuscrisul jurnalului regal începe la fila 18 cu o frază de rău augur pentru Auschnitt: „La Reşiţa infiltraţiunea ungurească este îngrozitoare. De vină pare a fi Max [Auschnitt].” Continuarea însemnărilor, pe filele 18 şi 19, a fost însă acoperită, iar filele 20 şi 21 au fost smulse cu totul din jurnalul regelui. Fila 22 a manuscrisului începe cu o altă frază care pecetluieşte destinul lui Max Auschnitt: „... şi trebuie tact până ce Urdăreanu se înscăunează bine ca preşedinte al Consiliului de Administraţie ca să poată lua măsuri salutare. Jidanul tot jidan rămâne, oricât de simpatic ar fi ca om. Max [Auschnitt] a probat-o încă o dată”[1].

Fără îndoială, cele două pagini care nu pot fi citite şi cele două pagini lipsă din manuscrisul însemnărilor lui Carol al II-lea conţineau explicaţia decăderii industriaşului Max Auschnitt din favorurile regale[2]. După data de 11 iulie 1939, Max Auschnitt nu mai participă la partidele de poker regale, Elena Lupescu nu îi mai frecventează petrecerile, preferând compania soţiei lui Nicolae Malaxa. Auschnitt revine în însemnările regelui abia pe 6 noiembrie, când Carol scria pe un ton moralizator: „Cât despre procesul lui Max [Auschnitt] este foarte păcat să fie pus în această poziţie, dar procesul nu este numai al lui, ci al unui întreg sistem păcătos cu care trebuie cu orişice preţ să se termine. Este o chestiune de înaltă moralitate publică”[3]. Evoluţiile ulterioare în cazul lui Max Auschnitt vin să confirme faptul că soarta i-a fost pecetluită pe 11 iulie, dar însemnările zilei fatidice nu pot fi citite, din nefericire, decât parţial...

Un parteneriat împotriva naturii

Max Auschnitt avea o relaţie ciudată cu Nicolae Malaxa. Cei doi industriaşi erau concurenţi aprigi şi, în acelaşi timp, parteneri. Amândoi erau implicaţi în producţia de armament românesc, zguduită în perioada interbelică de teribile scandaluri de corupţie; dintre acestea, cel mai cunoscut (deşi rămas neexplicat până astăzi) este scandalul Skoda. Industriaşii români aveau mari probleme în obţinerea de licenţe pentru fabricarea de armament de la aliaţi – Franţa şi Marea Britanie. Max Auschnitt a încercat să rezolve problema lipsei de încredere a firmelor occidentale prin formarea, la Monaco, în ianuarie 1934, a consorţiul CEPI (Compagnie Europeenne et Participations Industrielles), împreună cu fabricantul britanic de armament Douglas Vickers[4]. La consorţiul CEPI se vor alătura ulterior fabricanţii cehi de armament Skoda (firmă aflată sub control francez) şi ZB.

La 23 iulie 1936, CEPI intra în parteneriat cu Nicolae Malaxa, alcătuind, la Monaco, o nouă firmă: Societe pour la Centralisation des Industries (CENTRIND). Noua societate din Monaco stabilea că Malaxa şi consorţiul CEPI urmau să deţină, în părţi egale, Uzinele şi Domeniile Reşiţa, ai căroi administratori delegaţi erau Max Auschnitt şi Nicolae Malaxa[5]. Se realiza astfel unificarea forţelor celor mai puternici industriaşi români, sub garanţia fabricanţilor de armament ai principalilor aliaţi ai României: Franţa şi Marea Britanie.

Nicolae Malaxa nu a fost însă mulţumit de acest aranjament: în anii 1937 şi 1938 a avut mai multe întâlniri cu oficiali nazişti, printre care şi Hermann Göring, în încercarea de a dezvolta fabricarea de armament românesc în parteneriat cu firme germane. În paralel, Auschnitt şi Malaxa se întreceau în a câştiga favorurile regelui Carol al II-lea, de la partidele de poker, unde pierdeau sume considerabile, până la daruri de valoare considerabilă, precum pachete de acţiuni la diverse societăţi, cai de curse sau, pur şi simplu, sume impresionante de bani.

Semne ale căderii: Auschnitt nu se numără printre participanţii la croaziera regală

Constantin Argetoianu nota în jurnalul său, pe 29 martie 1939, că mareşalul Palatului, Ernest Urdăreanu, a fost ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al Uzinelor şi Domeniilor Reşiţa (U.D.R.) şi îşi exprima nedumerirea pentru punerea la conducerea unei societăţi comerciale a ministrului Casei Regale[6]. Mutarea era una cu bătaie lungă, iar pregătirea decapitării lui Max Auschnitt a fost realizată cu multă vreme înainte ca ea să se producă. Dosarele lui Nicolae Malaxa păstrează astfel un document din 15 iunie 1939, care analizează transferurile valutare efectuate de U.D.R. începând cu anul 1931 şi constată mai multe nereguli şi pagube aduse societăţii[7]. Cu siguranţă că nu e o coincidenţă faptul că aceleaşi acuzaţii i-au fost aduse lui Max Auschnitt şi în timpul procesului din toamna aceluiaşi an.

Pe 5 iulie 1939, ministrul Înzestrării Armatei, Victor Slăvescu, se întâlnea cu Ernest Urdăreanu, care îi mărturisea că vrea să facă la U.D.R. „românizare şi ordine”[8]. Am văzut mai înainte că pe 11 iulie Max Auschnitt se transforma din partener de poker în „jidan” pentru regele Carol. Câteva zile mai târziu, pe 19 iulie, Urdăreanu prezida Consiliul de Administraţie al UDR şi îşi declara programul de administrare: „eliminarea tuturor străinilor şi naţionalizarea reală” – afirmaţii care l-au îngrijorat pe Max Auschnitt, conform mărturiei lui Constantin Argetoianu[9].

Luna august 1939 avea să fie una cu adevărat fierbinte. Max Auschnitt a lipsit dintre participanţii la croaziera de pe Marea Mediterană a iahtului „Luceafărul” al lui Carol al II-lea, deşi participase la ea în vara anului precedent. Nici Malaxa nu a călătorit alături de rege (l-a trimis pe fiul său Costache, coleg de clasă cu voievodul Mihai)[10]. Malaxa a fost extrem de ocupat în luna august 1939 cu pregătirea dosarului ce avea să îl doboare pe Auschnitt: în arhiva industriaşului s-au păstrat 86 de fişe notate M.A.(Max Auschnitt), care stabilesc căile juridice de atac[11]. Multe dintre acestea se vor regăsi în actul de acuzare.

Presiuni asupra lui Auschnitt, să-şi cedeze acţiunile de la Reşiţa

Pe 19 august 1939, ziarul „Universul” anunţa că Max Auschnitt a demisionat din funcţia de administrator delegat al U.D.R. Pe 29 august avea să vină lovitura: Ernest Urdăreanu îi trimitea ministrului Justiţiei, Victor Iamandi, un denunţ în care îl acuza pe Max Auschnitt că a pus în pericol producţia de armament a ţării, prin desfăşurarea unor tranzacţii financiare ilegale sub umbrela U.D.R.[12] Pe tot parcursul lunii septembrie, Max Auschnitt a dat o mulţime de declaraţii în faţa procurorilor – declaraţii care se regăsesc în copii şi în dosarele lui Malaxa. În paralel, Malaxa încerca să obţină de la Max Auschnitt cedarea acţiunilor din concernul CENTRIND, însă răspunsurile venite de la bancherii şi avocaţii britanici susţineau că este necesară prezenţa personală a acestuia la Londra pentru a se realiza transferul. Anchetarea lui Auschnitt a continuat în lunile octombrie şi noiembrie, iar misterul persecuţiei la care era supus a fost dezvăluit lui Constantin Argetoianu de către însuşi ministrul Justiţiei, Victor Iamandi: omul de afaceri trebuia să îşi cedeze acţiunile de la Reşiţa în favoarea lui Nicolae Malaxa. Pe 8 noiembrie 1939, Max Auschnitt a fost arestat şi depus la închisoarea Văcăreşti; cel mai probabil din cauza faptului că a refuzat să cedeze în faţa şantajului.

În apărarea lui Auschnitt a sărit însuşi Gavrilă Marinescu, prefectul Poliţiei şi omul treburilor murdare ale lui Carol al II-lea. Gavrilă Marinescu a intervenit pe lângă ministrul Iamandi, pe lângă primul ministru Constantin Argetoianu şi a vorbit direct cu procurorul de caz. Iniţiativa aceasta l-a scos din sărite pe rege, care nota în jurnal despre Gavrilă Marinescu că „va veni un moment când nu-l vom mai putea susţine”[13]. Malaxa însuşi era speriat la un moment dat de posibilitatea ca Argetoianu să îl susţină pe Auschnitt[14] – însă premierul scria în jurnalul propriu în legătură cu această afacere: „nu vreau să mă amestec în tărâţe”[15].

Pregătirea procesului lui Auschnitt a cuprins nenumărate audieri de martori şi percheziţii, însă la un moment dat s-a produs inevitabilul: partenerul său de afaceri Nicolae Malaxa urma să fie chemat ca martor. Momentul de cumpănă al lui Malaxa a fost depăşit uşor: regele a hotărât „să se facă toate intervenţiile necesare ca să fie salvat”[16]. Procesul a mers înainte şi, pe 8 mai 1940, Max Auschnitt a fost condamnat la 6 ani de închisoare şi plata unor despăgubiri în valoare de 98 milioane de lei şi 166.000 lire sterline. Însă presiunile asupra lui nu aveau să se încheie aici. În lunile iunie-iulie 1940 s-au purtat negocieri intense cu fratele de la Paris al lui Max, Edgar Auschnitt, pentru lichidarea societăţilor CEPI şi CENTRIND şi transmiterea acţiunilor către Nicolae Malaxa. Până la urmă, Max Auschnitt a cedat şi a semnat, pe 5 iunie, din închisoarea Văcăreşti, documentele prin care îşi ceda acţiunile în favoarea lui Malaxa[17].

Max Auschnitt avea să rămână în închisoare până în anul 1942. În luna martie a acestui an, avocaţii săi au făcut recurs şi, pe 3 iunie, pedeapsa lui Auschnitt a fost comutată din închisoare în muncă în folosul comunităţii – tocmai la fostele sale uzine, Titan Nădrag Călan, spre indignarea germanilor, care notau într-o telegramă diplomatică faptul că guvernul mareşalului Ion Antonescu negocia cu industriaşul evreu naţionalizarea uzinelor lui.

Pe 26 mai 1943, locotenent-colonelul SS Adolf Eichmann primea o amplă informare referitoare la soarta lui Max Auschnitt. Conform datelor deţinute de Sicherheit Dienst, Auschnitt îşi cedase averea în favoarea statului român şi încerca să emigreze din România. Ministerul de Externe de la Bucureşti îi eliberase un paşaport, iar Auschnitt încerca să obţină vizele necesare pentru a ajunge într-o ţară neutră. Conform informaţiilor SD, Auschnitt ar fi vrut să plece prin Croaţia, însă Legaţiei croate de la Bucureşti i s-a cerut de către diplomaţii germani să nu îi acorde viza. Pe 11 iunie 1943, ministrul nazist de Externe, Joachim von Ribbentrop, îi cerea ambasadorului la Bucureşti von Killinger să îl roage pe mareşalul Antonescu să nu îi permită lui Auschnitt să părăsească România, deoarece acesta deţinea prea multe informaţii legate de industria de armament, pe care le-ar fi putut transmite britanicilor şi americanilor[18].

Auschnitt a rămas în România până la sfârşitul războiului, iar pe 1 noiembrie 1944 procesul său a fost rejudecat şi a fost achitat de toate acuzaţiile aduse în 1939[19]. Industriaşul a reuşit să îşi recupereze majoritatea întreprinderilor, însă a fost avertizat din timp asupra comunizării României, încă de la începutul anului 1945. A emigrat în Statele Unite, unde şi-a continuat războiul cu Nicolae Malaxa, şi a murit în anul 1959.

Mizele procesului Auschnitt

În august 1939, Constantin Argetoianu se întreba cu privire la Auschnitt: „Era de mai bine de un an în război cu Malaxa. Pentru asta a fost dat afară? Sau pentru că era ovrei? Sau pentru că era ovrei, primise Malaxa ordin să se certe cu el?”[20] Ţărănistul Ion Hudiţă era mult mai categoric: „Toată lumea ştie că procesul are loc pentru simplul motiv că Auschnitt a refuzat să se lase jefuit de Carol şi camarila lui”[21]. Pe lângă originea evreiască a lui Max Auschnitt şi dorinţa lui Nicolae Malaxa de a-şi anihila principalul competitor există şi alte explicaţii.

Nu ştim cum şi-a motivat regele Carol al II-lea decizia de înlăturare a lui Auschnitt, luată cu siguranţă în data de 11 iulie 1939, deoarece lipsesc pagini din jurnalul suveranului. Motivaţiile trebuie în orice caz să fi fost extrem de serioase, deoarece Auschnitt cunoştea foarte multe dedesubturi ale afacerilor suveranului; în 1937, industriaşul român îi ceda regelui, cu titlu gratuit, acţiunile societăţii Lujani, care valorau peste 1,5 miliarde lei şi reprezentau 35% din producţia de zahăr din România[22]. Dezvăluirea acestei afaceri ar fi aruncat în aer prestigiul Casei Regale – şi totuşi, regele a riscat să îl închidă pe Auschnitt.

Cel mai probabil, Auschnitt a căzut victimă avansului nazist. Invadarea Cehoslovaciei, la 15 martie 1939, a dat peste cap întreaga Europă. Fabricile de armament din Cehia (Skoda şi ZB) au intrat în componenţa concernului nazist Reichswerke Hermann Göring, care a devenit astfel partener în cadrul concernelor CEPI şi CENTRIND. În anul 1939 exista o situaţie paradoxală în România: complexul militar-industrial nazist era partener cu principalul fabricant de armament britanic, Vickers. Elementul de legătură dintre Vickers şi industria de armament din România era Max Auschnitt – care, din acest motiv, a trebuit să dispară. La aceste consideraţii se adaugă originea evreiască a lui Auschnitt şi adversitatea lui Malaxa.

Înlăturarea lui Auschnitt a fost dusă la îndeplinire după un plan bine pus la punct, care excludea orice fel de îndurare: regele era gata să îşi sacrifice omul de încredere, pe Gavrilă Marinescu, pentru îndeplinirea acestui plan. Max Auschnitt a căzut astfel pradă celui de-Al Doilea Război Mondial: pregătirea „executării” lui a început după încheierea tratatului economic româno-german din 23 martie 1939, atacul propriu-zis împotriva afaceristului a demarat în august 1939 şi soarta i-a fost pecetluită după izbucnirea conflictului.

Guvernul Antonescu, pus în dificultate de o donaţiei a...


Scandalul arestării şi încarcerării lui Max Auschnitt a atins prin ricoşeu şi guvernul condus de generalul Ion Antonescu. Hotărârea industriaşului de a-şi dona, din închisoare, averea statului român avea să-i pună pe jar pe miniştri. Miza era controlul uneia dintre cele mai mari societăţi siderurgice din România: Titan-Nădrag-Călan. Dar cum să accepţi donaţia, fără ca ea să arate şi să sune a şantaj?



Modalitatea prin care statul român putea să accepte donaţia lui Auschnitt a fost dezbătută în mai multe Consilii de Miniştri după învestirea guvernului Antonescu. La Arhivele Naţionale, în Fondul Max Auschnitt, se păstrează, de pildă, stenograma Consiliului de Miniştri din 21 ianuarie 1942, iar documentul redă întocmai frământările executivului privind această chestiune.



Donaţie cu aspect de şantaj



Principalul impediment în acceptarea donaţiei industriaşului Max Auschnitt era reprezentat de statutul juridic al acestuia. Concret, Auschnitt era, la acea dată, încarcerat în urma procesului din 1940.O acceptare a donaţiei şi apoi o eventuală eliberare a lui ar fi mirosit a şantaj; iar guvernul Antonescu se ferea de potenţiale acuze în această direcţie. Situaţia era îngreunată şi de cererea de revizuire a sentinţei, depusă de Auschnitt. Se adăuga aici şi fragmentarea excesivă a acţionariatului societăţii; deşi Max Auschnitt deţinea pachetul cel mai mare de acţiuni, acesta nu era majoritar. Mai mult, o parte dintre marii acţionari erau persoane care nu aveau cetăţenia română sau erau reprezentate de societăţi internaţionale financiare care îşi apărau cu îndârjire drepturile şi interesele.



Şedinţă cu scântei



La şedinţa din 21 ianuarie 1942 au participat Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi cel care va conduce „consfătuirea”, generalul Nicolae Stoenescu – ministrul Finanţelor, Constantin Stoicescu – ministrul Justiţiei, Alexandru Ottulescu – guvernatorul Băncii Naţionale a României, Constantin Orghidan – director general al Societăţii Titan-Nădrag- Călan şi Mihai Antoniade, avocat. Întreaga discuţie va fi marcată de iritarea lui Mihai Antonescu, iritare provocată de tergiversarea rezolvării „chestiunii Auschnitt”; se bătea pasul pe loc din octombrie 1941. Asupra lui Mihai Antonescu întreprindea presiuni celălalt Antonescu, mareşalul şi şeful executivului. Mihai Antonescu punctează:„Domnul Mareşal Antonescu voia să participe chiar domnia-sa la acest Consiliu, pentru că durează aşa de mult soluţionarea acestei chestiuni, încât este timpul să i se găsească o soluţie, - aceasta cu atât mai mult cu cât eu însumi, de nenumărate ori, am stăruit pentru găsirea acestei formule definitive”.



Mihai Antonescu vs guvernatorul BNR



Au urmat apoi, în discursul de intimidare a lui Mihai Antonescu, un şir de acuze la adresa lui Alexandru Ottulescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. Acesta era învinuit voalat de stagnarea preluării de către stat a averii lui Max Auschnitt. Concret, supărarea lui Mihai Antonescu era pricinuită de faptul că BNR se opusese unui împrumut pe care trebuia să îl acorde Uzinele Reşiţa către Societatea Titan-Nădrag-Călan, valoarea împrumutului urmând să fie convertită în acţiuni la ultima societate: „...Am şi convingerile mele, un fetişism sentimental pentru domnul guvernator al Băncii Naţionale, pe care nu mă jenez să îl mărturisesc – eu n-am vrut atunci să pun problema că nu este admisibil ca Banca Naţională, care este mandatara noastră, să ajungă să tuteleze Statul într-o operaţie. În care nu are a exercita decât atributele pe care noi i l-am conferit”. Atacat, Alexandru Ottulescu i-a răspuns lui Mihai Antonescu: „Noi (BNR – n.r) v-am atras atenţiunea ca să nu se facă ceva ilegal şi pe urmă să fie supus altor discuţii”. Antonescu a răbufnit iar, dar la adresa ministrului Justiţiei: „Domnule ministru de justiţie, ştiţi care este interesul statului, ca Auschnitt să facă donaţiunea acum când este încă în închisoare. D-sa are dreptul să dispună de averea sa, fiindcă nu a pierdut exerciţiul drepturilor civile, prin condamnaţiunea penală la care a fost supus. Domnul Auschnitt acum are dreptul să dea o procură”.



Soluţia: subscriere de acţiuni



De la dreptul pe care îl avea Auschnitt de a mandata pe cineva să îi administreze averea avea sa vină, într-un final, după nenumărate discuţii, soluţia prin care statul să poată accepta donaţia industriaşului şi, în acelaşi timp, să ajungă acţionar majoritar la Societatea Titan-Nădrag-Călan. Închis fiind, Auschnitt l-a însărcinat pe Orghidan să acţioneze în numele său, situaţie în care statul român nu mai putea fi acuzat de şantaj. Şi, la sugestia ministrului Finanţelor, s-a apelat la subterfugiu.

Concret, statul urma să folosească banii din conturile lui Max Auschnitt pentru a face la Titan-Nădrag-Călan o subscriere de acţiuni. Altfel spus, prin efectuarea unui aport la capitalul social al societăţii, cu bani proveniţi din conturile lui Auschnitt, statul român primea acţiuni de valoare nominală egală cu aportul, ajungând să deţină peste 50% din acţiunile societăţii.

Războiul îşi lăsa şi el amprenta asupra şedinţei Consiliului de Miniştri. Soluţia fusese, într-adevăr, identificată, dar punerea ei în aplicare (subscrierea de acţiuni la Titan-Nădrag-Călan) putea să fie primejduită de o potenţială acţiune postbelică a guvernului englez, acţionar şi el la Titan-Nădrag-Călan, coroborată cu o posibilă pierdere a războiului de către România. Aşadar, încă din ianuarie 1942, cineva se gândea şi la un astfel de deznodământ nefericit pentru ţara noastră. Mihai Antonescu era responsabil

însă cu eliminarea tuturor temerilor: „Domnilor, eu vă declar că guvernul englez ar considera aceste titluri ca proprietatea sa, sau ca intrând, prin blocare, în fondurile cu care guvernul englez urmează să îşi acopere eventualele despăgubiri, mai întâi pentru că am convingerea că nu vom ajunge să plătim despăgubiri Angliei şi în al doilea rând chiar dacă vom ajunge să plătim despăgubiri, vom avea şi compensaţii”.

Din nefericire pentru România, situaţia la terminarea războiului a fost cu totul alta de cum o anticipa, în 1942, Mihai Antonescu.

Max Auschnitt şi Nicolae Malaxa - interviu cu prof. dr. Ioan Scurtu

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/razboiul-nababilor-malaxa-vs-auschnitt

Importanţi membri ai camarilei regale, industriaşii Nicolae Malaxa şi
Max Auschnitt se vor întrece, pe parcursul anilor interbelici, în a
câştiga favorurile lui Carol al II-lea; mai cu seamă în timpul
partidelor de pocher care aveau loc frecvent la Palat sau acasă la
„Duduia” (Elena Lupescu). În vara lui 1939, Auschnitt dispare însă de
la masa de joc, ieşind, deci, din graţiile suveranului – acţiune de
care Malaxa nu era străin. Pe fondul apropierii României de Germania
nazistă, Max Auschnitt devine victima unui proces răsunător, acuzat,
printre altele, că a pus în pericol producţia de armament a ţării.
Malaxa, deşi partener de afaceri cu industriaşul evreu, scapă basma
curată, protejat fiind de rege. „Historia” vă duce în culisele acestui
scandal care a făcut să curgă multă cerneală în presa vremii şi în
memorialistică, urmărind şi traseul celor doi după ce au părăsit
România, cu direcţia Statele Unite ale Americii.

Max Auschnitt, de la pocherul regal la închisoarea Văcăreşti

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în România a început să se
dezvolte industria, mai întâi cea extractivă (petrol, sare etc.), apoi
şi cea prelucrătoare. Marile întreprinderi industriale s-au înfiinţat
în perioada interbelică, prin contribuţia unor personalităţi precum
Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, Ion Gigurtu, Oscar Kaufman, Nicolae
Shapira, Ion Bujoiu, Dumitru Mociorniţă, L. Margulies.

După urcarea lui Carol al II-lea pe tron, la 8 iunie 1930, şi mai ales
după ieşirea din criza economică din 1929-1933, statul (guvernul) s-a
implicat masiv în sprijinirea marilor întreprinderi prin comenzi,
credite şi achiziţionarea produselor fabricate. Între cei care au
profitat cel mai mult de această politică s-au aflat Nicolae Malaxa şi
Max Auschnitt (cu variantele Auschnit, Auşnit, Auşnitt), membri de
bază ai camarilei regale. Uzinele Malaxa din Bucureşti, Uzinele şi
Domeniile Reşiţa, Trustul Titan-Nădrag-Călan obţineau profituri
uriaşe, din care se înfruptau din belşug regele Carol al II-lea, Elena
Lupescu, Ernest Urdăreanu şi alţi apropiaţi ai Casei Regale. La
această situaţie s-a ajuns în timp, după manevre mai mult sau mai
puţin subtile.

O geantă cu o sută de milioane de lei pentru Carol

Cei doi – Malaxa şi Auschnitt – şi-au propus să-l cointereseze pe
Carol, oferindu-i o consistentă sumă de bani. Operaţiunea părea
riscantă, deoarece predecesorii săi – Carol I şi Ferdinand – erau
renumiţi prin corectitudinea şi rigiditatea lor în probleme de
afaceri, astfel că nimeni nu a îndrăznit să-i mituiască.

Malaxa şi Auschnitt şi-au „încercat norocul” în iunie 1931, când se
împlinea un an de la „restauraţie”. În preziua aniversării, 7 iunie,
ei s-au prezentat la Palat pentru a-l felicita pe suveran, după care
au aşezat pe biroul acestuia o geantă masivă: „Majestate, industria
grea vă este profund recunoscătoare pentru tot ce aţi făcut şi vă
roagă să primiţi această sută de milioane de lei, ca o modestă
contribuţie pentru operele de asistenţă socială ale Palatului”[1].
Carol al II-lea nu numai că nu a refuzat cadoul, dar le-a mulţumit şi
chiar i-a decorat pentru rolul lor în dezvoltarea economiei naţionale.
Din acel moment, cadourile au devenit o practică, mai ales la zile
aniversare, când Carol şi Elena Lupescu (Duduia) primeau bijuterii,
automobile, tablouri, documente istorice, cai de curse, grajduri, vile
etc.

„Pocheraşul obişnuit” cu Duduia, Malaxa, Auschnitt...

O metodă prin care regele şi Duduia îşi sporeau veniturile era jocul
de pocher, la care erau invitaţi, cu precădere, cei doi industriaşi.
Cităm, cu titlu de exemplu, din Însemnările zilnice ale lui Carol al
II-lea din 1937[2]:

18 martie: „partidă de pocher cu Urdăreanu, cu Max/Auschnitt/şi Malaxa”.

21 martie: „la joc/de pocher/Gavrilă/Marinescu,/Max Auschnitt şi
Urdăreanu”.

29 martie: „joc de pocher cu Max, Ghandi şi Urdăreanu”.

29 aprilie: „După masă la Duduia/pocher cu Urdăreanu, Max şi Nicu Condeescu”.

În anul 1938, regele nota:

8 iunie: „Pocher cu D, Malaxa, Max şi Urdăreanu”[3].

În anul urmǎtor, 1939[4]:

19 martie: „pocher cu Nicu Condeescu, Ernest/Urdăreanu/şi Max. Malaxa
s-a scuzat, trebuind să aibă o întrevedere cu Wolthat”.

2 aprilie: „Pocheraşul obişnuit cu D, Malaxa, Auschnitt, Urdăreanu şi,
mai târziu, Condeescu”.

23 aprilie: „Obişnuitul pocher cu D, Urdăreanu, Nicu Condeescu şi Max
Auschnitt”.

7 mai: „După masă, pocher cu Malaxa, Max, D şi Ernest”

11 mai: „pocher cu D, Malaxa, Max şi Nicu Condeescu”.

18 mai: „pocher cu D, Malaxa, Max şi Rusescu”.

Asemenea însemnări continuă până în vara anului 1939, când din rândul
partenerilor suveranului la jocul de pocher a dispărut Max Auschnitt.

Ernest Urdăreanu „l-a lucrat” pe Auschnitt

Marele industriaş şi bancher intrase în dizgraţia suveranului cu
concursul lui Ernest Urdăreanu şi al lui Nicolae Malaxa. Primul era
nemulţumit de cuantumul „cotizaţiei” pe care Auschnitt o oferea
Palatului, adică regelui, Elenei Lupescu şi lui. Din 1934, Ernest
Urdăreanu devenise cel de-al doilea membru de bază al camarilei, după
Elena Lupescu. Profitând de situaţia sa, Urdăreanu „l-a lucrat” pe
Auschnitt, prezentându-l regelui şi Duduii ca pe un om zgârcit când
era vorba de a finanţa Casa Regală, dar urmărind să-l pună în umbră pe
suveran în privinţa operelor caritabile.

Din acest punct de vedere, Urdăreanu avea dreptate. Gabriel Marinescu,
membru de bază al camarilei, îi spunea lui Ioan Hudiţă că Auschnitt a
refuzat să-i cedeze lui Carol al II-lea un pachet de acţiuni în
valoare de 500 milioane lei. Pe de altă parte, cu alţii se comporta ca
un Nabab.

Scriitorul Dumitru Corbea relata în memoriile sale că, într-o zi,
actorii Grigore Vasiliu-Birlic şi Puiu Iancovescu s-au prezentat la
Max Auschnitt, cerându-i o sumă de bani. A avut loc următorul dalog:

„— Cât, domnilor?

— Cât puteţi mai mult, domnule Auschnitt,a îndrăznit Iancovescu.

Bancherul a apăsat pe un buton şi a deschis un seif cât peretele,
ticsit cu teancuri de bancnote, de sus până jos. Birlic s-a speriat şi
s-a dat doi paşi înapoi. Nu mai văzuse în viaţa lui perete căptuşit cu
teancuri de bilete de bancă de câte cinci sute şi o mie de lei.

— Atâta vă ajunge?, a întrebat Auschnitt, prinzând cu două degete
un teanc de bani.

— Deschideţi mai tare degetele, domnule Auschnitt,a propus Puiu
Iancovescu. Bancherul a zâmbit şi a deschis mai tare degetele şi a
tras teancul de hârtii”[5].

Evident, aceste gesturi erau larg comentate, iar Auschnitt era
prezentat ca un adevărat Mecena.

Malaxa – pro relaţiilor economice cu Germania, Auschnitt – contra

Despărţirea de Malaxa s-a datorat în principal viziunilor diferite în
privinţa orientării politicii economice a României. În contextul
încheierii tratatului economic româno-german din 23 martie 1939,
Malaxa s-a pronunţat pentru dezvoltarea relaţiilor dintre cele două
ţări, câştigând de partea sa pe rege şi pe Urdăreanu. În acest spirit,
Malaxa a stabilit o colaborare strânsă cu trustul Hermann Göring
Werke. La rândul său, Auschnitt considera că relaţiile economice cu
Germania reprezentau un grav pericol pentru România, inclusiv pentru
întreprinderile sale, care riscau să fie acaparate de reprezentanţii
Reich-ului. El şi-a argumentat poziţia într-un memoriu pe care l-a
înaintat regelui, precum şi mai multor lideri politici, între care şi
economistul naţional-ţărănist Virgil Madgearu[6].

Începutul sfârşitului pentru Max Auschnitt s-a consumat în vara anului
1939. La 20 iulie 1939, Constantin Argetoianu nota: „Pe o căldură
tropicală am prezidat ieri la Camera de Comerţ adunarea generală a
Reşiţei. Câteva discursuri idioate, dar liniştite. La reînnoirea
mandatelor celor 6 membri traşi la sorţi au fost înlocuiţi trei:
Kaufman prin Cancicov, Săvescu prin G. Creţeanu (Banca Românească) şi
Orghidan (omul lui Auschnitt) prin Beu, de la Sibiu. Bietul Kaufman,
încă o lovitură! Încetul cu încetul îl curăţă de pretutindeni! După
adunare ne-am întrunit în Consiliu, la sediul Societăţii. Am întronat
pe Urdăreanu ca preşedinte. Tipul e plin de curaj şi de stăpânire de
sine. Are stofă. A vorbit de sus, de reaua administraţie care trebuie
să înceteze şi a accentuat punctul esenţial al programului său:
eliminarea tuturor străinilor şi naţionalizarea reală a Societăţii.
(Demagogie destinată celor de afară). A mai declarat că membrii
Comitetului de Direcţie (preşedintele şi cei doi delegaţi, Malaxa şi
Auschnitt) vor lua hotărâri prin majoritate de voturi (înţelegerea
Urdăreanu-Malaxa e asigurată) şi că câteştrei renunţă la tantiema
suplimentară (anul acesta a fost un milion 1/2 pe cap!) pe care
statutele le-o asigură. Declaraţiile lui Urdăreanu au făcut un efect
bun asupra Consiliului, numai Auschnitt şi Revay au părut cam
întristaţi”[7].

Imediat după instalare, Urdăreanu a acţionat în forţă: l-a acuzat pe
Auschnitt de proastă gestiune şi de fraudă, obligându-l să-şi dea
demisia din Consiliul de Administraţie al Societăţii Reşiţa, iar
acesta s-a conformat la 18 august. Auschnitt a mai fost acuzat de fals
în acte publice, invocându-se o adresă a Societăţii Reşiţa către
Ministerul Economiei Naţionale, prin care se cerea o „compensaţie la
export”, sub motiv că aceasta lucra pentru apărarea naţională; pe acea
adresă, Auschnitt a adăugat şi Societatea Titan-Nadrag-Călan, al cărei
principal acţionar era. Aceasta fiind o practică obişnuită, Auschnitt
nu a cerut acordul preşedintelui Consiliului de Administraţie.
Revoltat, la 21 august, Urdăreanu s-a adresat Parchetului, care a
început imediat urmărirea penală a „infractorului”.

Gabriel Marinescu a încercat să-l salveze pe Auschnitt

Vestea s-a răspândit cu repeziciune, luând prin surprindere nu numai
opinia publică, dar şi pe unii membri ai camarilei regale, care au
căutat să-l salveze. La 6 noiembrie 1939, Carol al II-lea l-a chemat
pe Gabriel Marinescu, care intervenise la primul ministru, la
ministrul de justiţie şi chiar la procuror pentru a nu se ajunge la
arestarea lui Auschnitt. Marinescu i-a explicat regelui că avea
„datorii morale” faţă de Auschnitt, care contribuise cu 15 milioane
lei la ridicarea clădirii Prefecturii Poliţiei Capitalei, iar lui
personal îi dăruise un grajd pentru cai de curse. Carol al II-lea
nota: „i-am pus în vedere să-l lichideze neîntârziat (tot bietul
Malaxa va plăti)”. Suveranul ţinea să precizeze că procesul lui
Auschnitt era „al unui întreg sistem păcătos cu care trebuie cu
orişice preţ să se termine. Este o chestiune de înaltă moralitate
publică”[8]. Ca urmare, regele l-a chemat pe Victor Iamandi, ministrul
Justiţiei: „i-am vorbit foarte serios de chestia Auschnitt, căci este
pentru mine un proces istoric în faza de renaştere a României. E
începutul unei curăţiri şi terminarea unei ere de imunitate a acelora
care cred că cu banul lor pot cumpăra orice şi pe oricine”[9].
Asemenea cuvinte, scrise după nouă ani de domnie, însemnau o
recunoaştere a faptului că regele s-a aflat în fruntea unui regim
corupt, iar realitatea demonstra că suveranul nu numai că a patronat,
dar a şi fost principalul beneficiar al delapidării banului public.

Presa publica acuzele la adresa lui Auschnitt...

La 7 noiembrie, Max Auschnitt a fost arestat şi depus la închisoarea
Văcăreşti. În actul întocmit cu acest prilej erau trecute următoarele
date personale[10]:

Numele şi prenumele: Max Auschnitt.

Tatăl: Osias.

Locul naşterii: Galaţi.

Domiciliul: Aleea Alexandru nr. 1.

Vârsta: 51 ani.

Starea civilă: căsătorit.

Studii: Academia Comercială Viena.

Religia: romano-catolică.

Naţionalitatea: română.

Originea etnică: evreu.

Starea materială: în ţară 200 milioane lei, în străinătate 80.000 lire sterline.

În timpul procesului, presa, aflată sub cenzura guvernamentală, a
relatat pe larg abuzurile şi ilegalităţile comise de Auschnitt,
reliefând cu precădere următoarele:

Auschnitt a înstrăinat ca rentă străină cota de 7,5%, în valoare de 18
milioane de franci francezi, aparţinând Societăţii Reşiţa,
constituind-o drept gaj, fără autorizaţia organelor în drept,
Societăţii CEPI din Monaco. Actul era ilegal, deoarece Auschnitt
îndeplinea în acelaşi timp funcţia de administrator delegat al
Societăţii Reşiţa şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al
Societăţii CEPI.

Din fierul vechi importat din străinătate destinat în cote stabilite
Societăţii Reşiţa şi Societăţii Titan-Nădrag-Călan, Auschnitt a oferit
celei de-a doua, unde el deţinea majoritatea acţiunilor, o cantitate
mai mare decât cea prevăzută, păgubind-o astfel pe prima. De asemenea,
nu a adus din străinătate întreaga cantitate de fier vechi, pentru
care primise devize de la Banca Naţională a României, creindu-şi prin
abuz un drept disponibil în străinătate. Prin această manevră a lovit
şi în capacitatea de apărare a ţării, deoarece fierul respectiv
trebuia utilizat pentru fabricarea de armament.

Max Auschnitt, conştient de abuzurile şi ilegalităţile sale, îşi
pregătise un paşaport pentru a pleca definitiv din ţară, cu concursul
unor cetăţeni străini[11].

... nu şi luările de cuvânt ale acuzatului

Presa a prezentat şi comentat pe larg acuzaţiile la adresa lui Max
Auschnitt, dar nu a publicat luările de cuvânt ale acuzatului şi
avocaţilor săi. În esenţă, aceştia au afirmat:

În 1929, cei mai importanţi acţionari ai Societăţii Reşiţa l-au rugat
să preia conducerea acesteia, care se găsea în mari dificultăţi
financiare. Ca urmare, a acceptat să devină administrator delegat la
Reşiţa, părăsind direcţia Societăţii Titan-Nădrag-Călan, în favoarea
fratelui său.

În 1931, când s-a prăbuşit banca Kredit-Ansthalt, unul din cei mai
mari creditori şi acţionari de la Reşiţa, acţiunile acesteia au fost
preluate de grupul Malaxa-Auschnitt, de Societatea STEG şi de un grup
de britanici. În 1934, ca urmare a instabilităţii politice din
Austria, grupul a hotărât să mute sediul activităţii sale în Monaco,
unde a înfiinţat Societatea CEPI, care a devenit deţinătoarea unui
important pachet de acţiuni la Reşiţa.

Argumentele lui Auschnit dovedeau, fără putinţă de tăgadă, că el a
lucrat „mână în mână” cu Malaxa.

„Afacerea Auschnitt a ajuns să fie singura preocupare a trinităţii
care domneşte peste ţară”

Opinia publică nu părea convinsă de campania de presă inspirată de
camarila regală. Chiar Florian Marinescu, administratorul Casei
Regale, îi spunea lui Ioan Hudiţă, la 26 ianuarie 1940, că „a urmărit
procesul Auschnitt şi e pur şi simplu scandalizat de înscenarea care i
s-a făcut acestui om pentru simplul motiv că nu se lasă devalizat de
averea lui”[12]. Peste două săptămâni, la 11 februarie, Argetoianu
constata: „Afacerea Auschnitt a ajuns să fie singura preocupare a
trinităţii care domneşte peste ţară: regele, Malaxa şi Urdăreanu”[13],
aceştia urmărind ca respectivul să fie condamnat cât mai repede şi la
cât mai mulţi ani.

Îngrijorarea „trinităţii” a fost amplificată de faptul că, la
începutul lunii februarie 1940, fusese difuzat un memoriu-denunţ
semnat I.D. Dumitrescu, domiciliat în Bucureşti, strada Griviţei, nr.
235, adresat ministrului de Finanţe, în care erau prezentate abuzurile
şi ilegalităţile comise de Nicolae Malaxa, între care: sustragerea de
la plata impozitelor; falsificarea cifrei de afaceri prin utilizarea
mai multor sisteme de contabilizare; depunerea unor sume uriaşe la
bănci din Londra, Lyon, Zurich şi Berna etc. Denunţătorul scria că
posedă „documente fotografice”, pe care le putea depune la Ministerul
de Finanţe. Acest document, transmis pe adresa ziarelor şi a mai
multor oameni politici, a avut un puternic ecou, contribuind la
amplificarea opiniei potrivit căreia Malaxa se bucura de ocrotirea
regelui şi a lui Urdăreanu, „care jefuiesc ţara şi trimit capitaluri
în străinătate”[14]. La 21 februarie, regele a fost informat de
Urdăreanu despre „încurcătura în care a intrat Malaxa prin contractele
ce le-a încheiat cu Auschnitt”, iar suveranul a conchis: „Am discutat
cazul şi am hotărât să se facă toate intervenţiile necesare ca să fie
salvat”[15].

Foto: Trioul care l-a „înfundat” pe Auschnitt, în 1941, în Insulele
Bermude: Carol (acum în postura de fost rege), viitoarea soţie Elena
Lupescu şi fostul adjutant regal Ernest Urdăreanu

Aşadar, în timp ce urmărea să-l „înfunde” pe Auschnitt, suveranul
ţinea ca Malaxa să fie „salvat”. Malaxa a făcut tot ce i-a stat în
putinţă pentru a nu se prezenta ca martor la procesul lui Auschnitt;
mai întâi s-a declarat bolnav, neputând ieşi din casă, iar apoi a
plecat în străinătate, la Londra. La 13 martie 1940, Max Auschnitt a
fost condamnat la 6 ani închisoare. Cum era de aşteptat, el a făcut
recurs la Curtea de Apel din Bucureşti.

Declaraţia lui Auschnitt, de la închisoarea Văcăreşti

Sperând într-o decizie favorabilă, la 5 iunie 1940, Max Auschnitt,
aflat în închisoarea Văcăreşti, a semnat (ortografiat Auşnit) o
declaraţie prin care, în calitate de administrator al CEPI, hotăra ca
acele 400.000 de acţiuni nominative de la Reşiţa să fie repartizate
astfel: 200.000 să rămână la CEPI, iar 200.000 să fie atribuite
Societăţii Malaxa din Bucureşti[16]. Asemenea manevre ale lui Max
Auschnitt, de a oferi lui Nicolae Malaxa un imens pachet de acţiuni,
nu au avut efectul scontat, deoarece Curtea de Apel a respins
recursul, iar sentinţa a fost definitivă.

Constantin Argetoianu scria la 9 iulie 1940 că Auschnitt „a fost
îmbrăcat în straie vărgate, urcat într-o dubă şi trimis la Doftana.
Câtă ură şi cât venin în sufletele bandei /Carol, Urdăreanu, Malaxa/
ca să maltrateze aşa pe cel ce juca poker cu regele acum un an şi-i
umplea pe toţi cu daruri şi parale!”[17].

După abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, a urmat
revizuirea mai multor procese, între care şi cel intentat lui Max
Auschnitt. Astfel, într-un regim cunoscut pentru politica sa
antisemită, la 3 iulie 1942, evreul Max Auschnitt a fost eliberat,
după ce executase doi ani de închisoare. Detenţia i-a oferit lui
Auschnitt prilejul de a reflecta asupra relaţiilor sale cu fostul
rege, dar şi cu vechiul său prieten de afaceri (şi ilegalităţi),
Nicolae Malaxa. Şi-a continuat afacerile, dar cu mai multă prudenţă,
până la plecarea în Statele Unite ale Americii.

Urmaşii lui Ausnit spun că Fondul ...

Familia lui Max Auschnit: de la otel la pungi de plastic

EVENIMENT
Urmasul fostului mare industrias vrea sa aduca in Romania un important producator american de materiale.[Citeste]

Max Auschnitt, magnatul otelului


Cunoscut si ca Aushnit sau Ausnit, marele industrias român Max Auschnitt s-a nascut la Galati, la 14 februarie 1888 si a murit la 72 de ani, în Statele Unite. Era absolvent al Academiei de Înalte Studii comerciale din Viena. În anii interbelici, cartea sa de vizita era impresionanta: administrator delegat al Uzinelor de Fier si Domeniile Resita (U.D.R.), cea mai mare societate pe actiuni din tara, cu un capital social de 1 miliard de lei, cea mai mare cifra de afaceri si cei mai multi angajati - 16.669, în anul 1938 si 22.892 în anul 1942 si proprietar împreuna cu fratele sau Edgar al Societatii Titan - Nadrag - Calan; membru în conducerea unor companii straine din Viena si Monaco, dar si în companii românesti, cum ar fi Societatea Româna de Telefoane, Banca Chrissoveloni etc; presedinte al Asociatiei Fabricilor din Banat, vicepresedinte al UGIR. Aceasta asociatie detinea cam 100.000 de hectare, din care 88.000 erau acoperite cu paduri, mine de fier, carbuni, cupru, podgorii, cariere de calcar. A fost un personaj influent, relatiile cu partidele politice si Casa regala fiind bine cunoscute. Daca e sa credem presa vremii, magnatul era si consilierul pe probleme financiare al Elenei Lupescu, iubita lui Carol al II-lea. A facut închisoare ca urmare a procesului intentat de Nicolae Malaxa, cu care facea afaceri, si de rege.

Nunta de milionar, în haine ieftine


La 47 de ani, evreul Max Auschnit, tata a doi copii, a renuntat la religia sa pentru a se însura cu o tânara foarte frumoasa, Livia, fiica notarului si primarului liberal al Clujului, Augustin Pordea. Logodna a avut loc pe 2 decembrie 1934, la Cluj, si a fost amplu comentata în cercurile nationaliste. Cu câteva zile înainte, la Bucuresti, la resedinta ministrului Richard Franasovici, domnisoara Pordea (22 de ani) fusese prezentata protipendadei din Capitala, la o serata foarte eleganta. Tânara purta un diamant urias, cadoul logodnicului, pe care-l cunoscuse în vacanta de vara, la Karlsbad. Între timp, se zvonise si ca Max s-ar casatori cu fiica celui mai bogat si singurul maharajah indian alb. Proiectul a esuat însa din motive etnico-religioase. La 16 decembrie 1934, în mare discretie, a avut loc, la Timisoara, botezul lui Auschnit, de religie mozaica, trecut - de dragul Liviei - la catolicism si a fost celebrat de episcopul Augustin Pacha. Nasul, Carol Revay, director UDR, i-a dat numele sau finului. În seara zilei de 10 ianuarie 1935, tot la Timisoara, Virgil Madgearu, secretar general al PNT, si Richard Franasovici, ministru de comunicatii, fireste cu sotiile, au fost nasii tinerei perechi. La ceremonia discreta, de la Episcopia Romano-Catolica, au mai asistat: mama, tatal si bunica miresei, fratele mirelui si intimii familiilor. Toata lumea, îmbracata în haine de strada! Evenimentul a fost tinut în mare secret. În acelasi timp, la Cluj ar fi avut loc manifestari ostile ale studentilor si populatiei fata de aceasta nunta. Un articol din “Lumea”, din martie 1935, critica faptul ca România era “înzestrata cu armament de evrei”. În presa se ducea si o campanie pentru ca Auschnitt sa fie înlocuit de la conducerea U.D.R.

Fiii industriasilor, în top 300

Dupa ceremonie, episcopul a oferit un ceai în sufrageria palatului sau, apoi nuntasii au mers în oras. Mirii au plecat în aceeasi seara în calatorie de nunta la Paris si Londra, iar ceilalti au ramas sa petreaca la restaurantul-cafenea Palace, unde nimeni nu banuia ca vin de la nunta lui Max Auschnit. Cauza pentru care evenimentul a fost tinut cât s-a putut de mult în secret a fost teama de eventuale manifestari de strada. Cei doi fii, Steven si Robert, au facut scoala în Anglia, dar si-au petrecut primele vacante la Resita. Ca mostenitori ai averii tatalui lor vor fi despagubiti de statul român cu 11 milioane de euro, pentru bunurile confiscate de comunisti, dupa fuga din tara a tatalui lor, stabilit ulterior la New York. Banii reprezinta despagubiri pentru combinatul siderurgic Resita, sub forma de titluri ce pot fi transformate în actiuni prin Fondul Proprietatea. Astfel, fiii lui Auschnit si mostenitorii lui Malaxa (care vor primi 300 de milioane de euro), cu 8 % din totalul activelor, vor deveni greii acestui fond, intrând în Top 300. Ei au, desigur, si posibilitatea de a vinde titlurile de despagubire pe piata libera.

Zeta Cantacuzino îsi vinde palatul lui Auschnitt

Fireste, ca orice magnat, Max Auschnitt locuia într-un adevarat palat, pe Aleea Alexandru, la nr. 1, asa cum si el era nr. 1 în afacerile spectaculoase pe care le avea. Casa a gazduit petreceri pentru protipendada bucuresteana si musteste de istorie româneasca interbelica. Impozanta cândva, cladirea avea iesire si pe Aleea Modrogan. În anul 1900, terenul dintre Piata Victoriei si Soseaua Aviatorilor era plin de salcii. Împartit pe loturi, a devenit Parcul Filipescu, un fel de cartier de lux pentru bogatii vremii. Printre acestia, era si familia avocatului Iancu Manu, casatorit cu Zeta Cantacuzino, nepoata lui Cantacuzino- Nababul, posesoarea unei zestre impresionante. Din banii ei a fost construit cochetul palat din Aleea Alexandru nr. 1. Se spune ca edificiul este o copie fidela a Muzeului Rodin din Paris si este unul din cele mai frumoase din... Micul Paris. Daca pentru Zeta si sotul ei, casa a fost un camin, pentru industriasul Max Auschmitt a fost locul unor petreceri cu femei frumoase. La receptiile lui veneau ministri, parlamentari, ambasadori. Max era un barbat urât, pistruiat, dar recunoscut pentru slabiciunea sa fata de femeile foarte frumoase. Se spune ca pe Livia a iubit-o enorm si fiindca uimea prin eleganta, gratia si farmecul ei. Vila are 20 de încaperi si pastreaza si azi unele amenajari initiale sau îmbunatatiri aduse pe parcurs de cei care au locuit în ea. Barul este în stil Art Nouveau si este cel pe care l-a comandat Auschnitt. Baile sunt în marmura verde, asa cum a dorit vechiul proprietar. Unele camere erau tapetate cu matase, altele cu material auriu sau argintiu. Tunelul de sub vila ducea la o casa tot a industriasului, pe care însa a pierdut-o la carti. Dupa 1947, în casa a locuit Petru Groza, pâna când a murit. Apoi, a fost sediul Ambasadei Argentinei.

Steven Auschnitt investeste la Resita

La 82 de ani, fiul în viata al lui Max înca demonstreaza ca a mostenit talentul în afaceri al tatalui. El a pus pe picioare afacerea “Ziplock” - mecanismul de închidere etansa a pungilor de plastic - care are acum o piata de 170 de milioane de dolari. Se gândeste sa investeasca la Resita, fiindca a urmarit tot ce s-a întâmplat acolo, cunoscându-i chiar si pe cei de la Noble Ventures, plini de intentii bune, dar fara bani. Si pentru ca în Canada a facut afaceri cu terenuri, crede ca experienta dobândita îl poate ajuta si în România. Apoi, împreuna cu prieteni din Franta, intentioneaza sa deschida o fabrica de ambalaje din plastic, fireste.... la Resita.
Întrebat despre coruptia din tara, Steven spune ca fenomenul a existat dintotdeauna, ca exista si în alte tari, dar în SUA, de exemplu, nu se întâlneste în viata de zi cu zi.
Lucia Ivanescu
Max Auschnitt, magnatul otelului

Malaxa şi Auschnit au doar pe hârtie 8% din Fondul Proprietatea

Familiile Malaxa şi Auschnit ar putea vinde din acţiuni după listarea Fondului Proprietatea

Ausnit le va da chiriasilor si casele din Nadrag Steven Ausnit, mostenitorul industriasului Max Ausnit, a anuntat, ieri ca, dupa ce va primi inapoi cele 11.000 de hectare de la Nadrag, judetul Timis, va proceda exact ca la Otelul Rosu: va ceda casele actualilor chiriasi.

Familia Auschnit vrea sa fabrice case in Romania

Fiul industriasului Max Auschnit vrea sa investeasca peste 3 milioane de euro intr-o fabrica din zona defavorizata Nadrag, din judetul Timis, si sa doneze localnicilor terenurile unde acestia au case.

Sansa unui trai decent pentru locuitorii micutului oras timisean Nadrag, considerat zona defavorizata, poarta numele Steven Ausnit. Urmasul marelui industrias interbelic Max Auschnit, care si-a incheiat, ieri, vizita in Banatul natal, incearca de ani buni sa recupereze fostele proprietati ale familiei, intre care si 11.000 de hectare de padure din localitatea Nadrag. Desi autoritatile locale au aprobat inca din 2004 restituirea fondului forestier revendicat, procedurile de punere in posesie sunt blocate la Comisia Judeteana de Fond Funciar Timis. "Am fost primit de domnul prefect si am vazut disponibilitate din partea domniei sale. Mi s-a promis ca luni va avea loc o intalnire cu toti juristii comisiei judetene de fond funciar, unde se va discuta problema terenurilor de la Nadrag. Cea care se opune vehement retrocedarii este, de fapt, Directia Silvica", a declarat, ieri, Steven Ausnit. Acesta promite
ca, daca va recupera hectarele de padure detinute odinioara de tatal sau, va dona localnicilor terenurile din jurul caselor acestora, dupa care va investi cel putin 3 milioane de euro intr-o fabrica de case din lemn. "Intentia este, pe de o parte, sa cream locuri de munca intr-o zona extrem de saraca, iar pe de alta parte dorim sa producem in principal pentru piata romaneasca. Aceste case din lemn prefabricat vor fi destinate in special tinerilor cu venituri mici, insa vom lucra si pentru export", a mai spus Steven Ausnit.

DEBUT
30 de case pe luna
Primele demersuri, in perspectiva ridicarii fabricii, au fost deja facute. La Nadrag a fost infiintata firma "Case din lemn", au fost ridicate mai multe hale industriale, iar peste trei saptamani o companie din Germania va prezenta planul de afaceri pentru viitorul obiectiv. "In prima faza vom construi 30 de case pe luna, dupa care vrem sa ajungem la 100", a mai explicat Ausnit, care spune ca pretul unei case va fi de 60-70 mii euro, adica aproximativ cat un apartament.

Mostenitorii industriasilor Malaxa si Auschnit, despagubiri de sute de milioane de dolari


http://www.expres.ro/article.php?artid=274634


Ulterior, titlurile acordate astazi vor fi transformate in actiuni la Fondului Proprietatea, din care vor detine, cumulat, 7 la suta, a anuntat presedintele Fondului, Alexandru Paunescu.
"Se vor acorda titluri de despagubire din partea statutului roman pentru mostenitorii celor doua familii, care insumeaza 373 milioane dolari (peste 1,1 miliarde lei noi), din care 13 milioane dolari pentru mostenitorii lui Max Auschnit si diferenta de 360 milioane dolari pentru descendentii familiei lui Nicolae Malaxa", a declarat avocatul Corin Trandafir, partener la firma de avocatura Rubin Meyer Doru Trandafir, care reprezinta interesele mostenitorilor celor doua familii.
Malaxa, industrie grea
Potrivit acestuia, titlurile de despagubire se vor acorda pentru fostele uzine Nicolae Malaxa (Faur Bucuresti), Uzina de Tuburi si Otelarii (Republica Bucuresti) si Uzinele si Domenii Resita (Combinatul Siderurgic Resita), care au fost confiscate de regimul comunist.
"Ulterior, titlurile de despagubire vor fi transformate in actiuni la Fondul Proprietatea, solutie pe care in principiu o agream, desi listarea fondului se afla deocamdata la o oarecare distanta in timp", a declarat Corin Trandafir.
Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), prin Comisia Centrala, a inmanat astazi titlurile de despagubire pentru mostenitorii fiecaruia dintre cei doi industriasi.
Mostenitorii lui Nicolae Malaxa, respectiv Loreen Malaxa, sotia nepotului industriasului (decedat) si nepotii acestuia, Georgeta si Filip Palade, vor primi titluri de despagubire in valoare cumulata de 360 milioane dolari.
"Din suma totala, mostenitorii lui Nicolae Malaxa au primit cele mai mari despagubiri, respectiv 622,5 milioane lei noi pentru Uzina Faur, 384,7 milioane lei noi pentru Republica si 73,3 milioane lei noi pentru Combinatul Siderurgic Resita", a declarat avocatul Corin Trandafir.
Familia Auschnit mai are de primit
Mostenitorii lui Max Auschnit, respectiv unul din fii acestuia, Steven Auschnit, si Nuria Auschnit, sotia fiului Robert Auschnit (decedat), vor primi despagubiri in valoare de 37,3 milioane lei tot pentru o parte din actiunile detinute la fostele Uzine si Domenii Resita (Combinatul Siderurgic Resita).
"Pentru mostenitorii lui Max Auschnit se vor mai acorda si alte titluri de despagubire, evaluate la zeci de milioane de dolari, pentru fosta uzina Titan Nadlac Calan SAR, confiscata de regimul comunist care intre timp s-a dezmembrat in mai multe societati si pentru care nu se mai poate aplica solutia despagubirii in natura", a explicat avocatul Corin Trandafir.
Potrivit acestuia, "evaluarile bunurilor care au apartinut celor doua familii au fost realizate in cadrul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului si valorile acestora sunt reale si juste, apropiate de cele calculate de noi".
Totusi, titlurile de proprietate pentru mostenitorii celor doua familii nu vor putea fi transformate imediat in actiuni."Conversia titlurilor de despagubire in actiuni la Fondul Proprietatea pentru mostenitorii familiilor Malaxa si Auschnit, ca si pentru alti 3.000 de fosti proprietari sunt deocamdata blocate pana la aparitia ordonantei de urgenta care modifica Legea 247/2005, prin care va fi stabilit noul algoritm de calcul care se va aplica pentru viitorii aciionari ai fondului", a declarat Alexandru Paunescu, presedintele fondului.
Fondul Proprietatea, capital de patru miliarde de euro
Acest fond a fost creat in anul 2005 pentru a acorda despagubiri pentru constructiile, terenurile si padurile care au fost confiscate in perioada 1945-1949 de fostul regim comunist si care nu mai pot fi restituite in natura.

Fondul detine in portofoliu pachete majoritare si minoritare de actiuni la 114 societati comerciale cu capital de stat, care au fost transferate de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Finantelor, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei , Ministerului Economiei si Comertului si de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Capitalul social al fondului este de 14,240 miliarde lei (aproape 4 miliarde euro), iar valoarea nominala a unei actiuni este de un leu.
Actiunile care vor fi emise in contul titlurilor de despagubire sunt nominative, in forma dematerializata si confera drepturi egale fiecarui actionar. Potrivit estimarilor, Fondul Proprietatea va fi listat la Bursa de Valori Bucuresti cel mai probabil in luna mai 2007, dupa selectia noului manager de fond.

Malaxa si Auschnit dau statul in judecata
In urmatoarele saptamani, statul roman va fi actionat, din nou, in judecata. Dupa ce familia Sturdza a anuntat ca va deschide proces la CEDO cerand 65 milioane euro pentru cele 65 de hectare de teren revendicate, in posesia carora nu au intrat, acum a venit randul mostenitorilor industriasilor Malaxa si Auschnit. Acestia intentioneaza sa deschida proces la Curtea de Arbitraj a Bancii Mondiale, acuzand ca lipsa unei legi de functionare a Fondului Proprietatea ii impiedica sa valorifice titlurile de despagubire primite, in suma de 400 milioane dolari.
Mostenitorii fostilor proprietari ai intreprinderilor Faur, Republica si Uzinelor Resita vor renunta la intentia de a chema statul in instanta doar daca ordonanta de urgenta privind Fondul Proprietatea, aflata in dezbatere de mai multe luni, va fi aprobata si aplicata in urmatoarele saptamani, a declarat, ieri, pentru agentia Mediafax, reprezentantul juridic al acestora, Corin Trandafir, avocat-partener la firma de avocatura Rubin Meyer Doru & Trandafir.
"Vom astepta o perioada de cateva saptamani ca ordonanta privind Fondul Proprietatea sa intre in vigoare. Daca acest lucru nu se va produce, clientii nostri se vor adresa Curtii de Arbitraj a Bancii Mondiale, pentru a primi banii reprezentand valoarea titlurilor de despagubire", a spus avocatul.
Statul roman a acordat mostenitorilor celor doua familii, in octombrie 2006, titluri de despagubire pentru bunurile confiscate abuziv in timpul regimului comunist, titluri care trebuie transformate in actiuni la Fondul Proprietatea pentru a fi valorificate.
Mostenitorii lui Nicolae Malaxa au primit titluri de 1.080,5 milioane lei, ceea ce inseamna circa 390 milioane dolari, la cursul oficial din data acordarii despagubirilor. Mostenitorii lui Max Auschnit au primit titluri in valoare de 37,3 milioane lei (circa 13 milioane dolari la data despagubirii) pentru cota parte din actiunile detinute de fostul industrias la Uzinele si Domeniile Resita, actualul Combinat Siderurgic Resita.
Fondul Proprietatea, cu un capital estimat la 3,9 mld. euro, a fost infiintat la sfarsitul anului 2005, pentru a plati daune persoanelor ale caror bunuri au fost confiscate in timpul regimului comunist si care nu mai pot fi despagubite in natura.
Ordonanta de urgenta care reglementeaza modul de functionare a Fondului Proprietatea este in lucru de mai multe luni, fara sa fi fost prezentata Guvernului spre aprobare.
Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a cerut ministrului Finantelor Publice, la inceputul lunii februarie, sa clarifice de urgenta situatia, dupa ce Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat ca sistemul nu functioneaza.
Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, declara la acea data ca Fondul Proprietatea va deveni functional in prima jumatate a acestui an, cadrul legislativ urmand sa fie definitivat la finele lunii februarie sau inceputul lunii martie.