Sorge[v=]

Richard Sorge, cel mai mare spion al secolului al XX-lea

Cum a renunţat Stalin la superspionul Richard Sorge

Richard Sorge, spionul care a salvat URSS-ul

http://cultural.bzi.ro/richard-zorge-regele-spionajului-modern-1047

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9419/8/

Richard Sorge a cunoscut si a difuzat Moscovei informatii esentiale in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, precum atacul japonez de la Pearl Harbor si Operatiunea Barbarossa (invadarea URSS de catre Germania). A lucrat sub acoperire pentru URSS, ca jurnalist german la Tokyo, a creat retele eficiente de spioni si si-a dat viata pentru vederile sale de stanga. Stalin l-a ignorat uneori, dar Hrusciov l-a facut erou al URSS, postmortem, in 1964.

Top 5 cei mai faimoşi spioni

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/top-5-cei-mai-faimosi-spioni

Carismatici, inventivi, descurcăreţi, cu o meserie care a fascinat şi a intrigat deopotrivă, spionii joacă un rol deosebit de important, informaţiile strânse putând fi vitale, atât pe tip de pace, cât şi pe timp de război. Deşi numărul lor este impresionant, vom prezenta doar o lista a cinci spioni faimoşi.

Giacomo Casanova (1725-1798)

Originar din Veneţia, Casanova este cunoscut în special prin intermediul numeroaselor sale legături amoroase. Pe lângă aventurile sale, a colaborat şi cu Inchiziţia Veneţiană între anii 1774 şi 1782. Va fi exilat din Veneţia, în urma acuzaţiei de defăimare a unui magistrat important, murind în 1798 la castelul său din Dux.

Richard Sorge (1895-1944 )



Născut în Azerbaidjan (parte a Imperiului Rus), s-a mutat în Germania împreună cu familia atunci când avea trei ani. Rănit grav pe front în timpul primului război monial, acesta va rămâne şchiop pentru tot restul vieţii Iin timpul convalescenţei va citi operele lui Marx, adoptând ideologia comunistă şi devenind membru al Partidului Comunist german. Se va întoarce în Uniunea Sovietică în anul 1924 unde va fi racolat de către securitate. În calitate de jurnalist, va călători în străinătate, unde va ajuta la răspândirea ideologiei comuniste.

Ulterior, Sorge va fi trimis în Japonia, pentru a contribui la crearea unei reţele de informaţii a Uniunii Sovietice. Rusia îşi simţea vizată poziţia sa în Estul Îndepărtat odată cu cucerirea Maniciuriei de către Japonia. Va oferi infomatii vitale Uniunii Sovietice, precum cea prinvind apărarea Stalingradului, conform căreia japonezii vor ataca URSS de îndată ce germanii vor cuceri un oraş important de pe Volga. Va fi prins însă în octombrie 1941 în Tokyo, va fi torturat însă nu va recunoaşte legăturile sale cu spionajul sovietic. Va fi spânzurat pe 7 noiembrie 1944, Uniunea Sovietică negând, până în 1964, orice legătură cu Sorge.

Klaus Fuchs (1911-1988)



Fizician german, Klaus Fuchs a lucrat pentru Anglia la proiectul fabricării bombei atomice, pasând informaţiile importante Uniunii Sovietice. Ulterior, va fi trimis în SUA în calitate de cercetător de prim rang în cadru proiectului Manhattan.

Din 1944 va lucra în Mexic la proiectul fabricării bombei cu hidrogen, transmiţând Uniunii Sovietice date importante privind producţia de uranium a SUA precum şi numărul de bombe aflate în posesia americanilor. Va fi interogat de englezi în urma întoarcerii sale în Marea Britanie, fiind găsit vinovat de transmiterea de informaţii secrete unei naţiuni-prietene şi condamnat la 14 ani de închisoare. Cu toate acestea, nu a executat decât nouă ani din pedeapsă, mutându-se în Germania, unde va trăi până la sfârşitul vieţii sale.

Nathan Hale (1755-1776)

Născut în Coventry, Connecticut, urmând cursurile Universităţii Yale. Profesor până la Războiul pentru Independenţă, s-a înrolat din 1775, fiind ulterior numit căpitan în Armata Continentală. În timpul bătăliei de la Long Island, care area să se soldeze cu Victoria britanicilor, Hale s-a oferit voluntar pentru a strânge informaţii privind următoarele mişcări ale englezilor.

Prins într-o cârciumă, va fi interogat, fiind găsit vinovat şi condamnat la moarte. Va fi spânzurat în locul în care în prezent se află intersecţia dintre 66th Street şi Thrird Avenue din Queens, New York. Se pare că ultimile sale cuvinte au fost: I only regret that I have but one life to give for my country (Regret că nu am decât o viaţă pe care s-o jertfesc pentru patria mea).



Aldrich Ames (1941)

Aldrich Hazen Ames s-a născut în River Falls, Wisconsin, devenind ofiţer al CIA. A fost trimis într-o misiune în Turcia pentru a supraveghea ofiţerii de securitate sovietici care se ocupau de recrutări. Va reuşi să se infiltreze în organizaţia comunistă DEV-GENÇ, însă prestaţia sa a fost catalogată drept “satisfăcătoare” de către serviciul de informaţii american. A parcurs o lungă carieră în CIA, având o vechime de 31 de ani.

Din 1985, îşi oferă serviciile de spion Uniunii Sovietice. Informaţiile transmise ruşilor au avut ca efect compromiterea a 100 de agenţi CIA, Ames vânzând sovieticilor numele tuturor agenţilor americani pentru suma de 4,6 milioane de dolari. Va fi prins după ce CIA va apela la FBI, arestat şi închis până în prezent în penitenciarul din Allenwood, Pennsylvania.

Cum a renunţat Stalin la superspionul Richard Sorge
Americanii consideră spionajul cea mai veche meserie a lumii, deschizând şi un muzeu în capitala federală, Washington, sub numele de International Spy Museum. Deschiderea arhivelor secrete din ultimii ani a adus istoricilor nume noi de spioni şi misiuni de spionaj nebănuite anterior. Dar în pofida atâtor descoperiri, locul întâi în galeria recordurilor mondiale de spionaj rămâne ocupat şi azi de superspionul dr. Richard Sorge.

Cartea de faţă, The Case of Richard Sorge, publicată de editura Harper and Row din New York, este opera a doi profesori universitari de la Universitatea Oxford. Primul dintre ei, istoricul britanic F. W. Deakin este fostul preşedinte al lui St. Anthony College de la Oxford. Tot el este autorul cărţii The brutal friendship-Mussolini, Hitler and The fall of italian fascism. Al doilea autor al cărţii este G. R. Storry, conferenţiar la Otaru College din Hokkaido, Japonia şi cadru didactic titular la Universitatea Oxford. Ambii autori au efectuat multiple călătorii de documentare la Tokyo şi la New York pentru interviuri cu cei care l-au cunoscut sau l-au anchetat, judecat şi condamnat pe Sorge.
Această lucrare este considerată de istorici drept cea mai completă şi documentată biografie a lui Richard Sorge. El s-a născut la 4 octombrie 1895, în suburbia Surahani a oraşului Baku din Imperiul Rus (azi Republica Azerbaidjan). Tatăl său, Albert Sorge, era inginer miner neamţ, trimis să lucreze în zona petroliferă a Caucazului. Mama sa, Nina Semionovna Kobeleva, era rusoaică. Bunicul său, Friederich Sorge, a fost secretarul lui Karl Marx, amănunt de mare importanţă pentru stăpânii de mai târziu de la Kremlin. Sorge şi-a petrecut copilăria în împrejurimile oraşului Baku până la retragerea în Germania a tatălui său, decedat în 1907.
În anul 1914, Richard Sorge se înrolează în armata imperială germană şi participă la Primul Război Mondial unde este rănit de două ori, ultima oară atât de grav încât este decorat cu Crucea de Fier. În 1918, Sorge aderă la organizaţia ilegală a Partidului Comunist German, înfiinţat de Rosa Luxemburg şi Karl Liebnecht, iar în 1919 se mută la Hamburg unde obţine doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea din Hamburg. La începutul deceniului următor, Sorge este recrutat în secţia „M“ a Partidului Comunist German, un departament ilegal de recrutare a cadrelor comuniste cu influenţă în sindicatele muncitorilor germani. El devine jurnalist şi activist politic la ziarul partidului şi, în această calitate, participă la şedinţele Cominternului organizate în alte ţări.

Începutul. În anul 1925, Sorge devine membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi intră în vizorul poliţiei germane şi al ofiţerilor recrutori ai spionajului sovietic, iar trei ani mai târziu, Sorge devine membru al serviciului sovietic de informaţii Glavnoe Razvedivatelnoe Upravlenie (G.R.U.), adică direcţia de spionaj a Armatei Roşii. Fiind deja un jurnalist consacrat, Sorge este trimis la Shanghai sub acoperirea de reprezentant al presei germane pentru studiul agriculturii Chinei. În realitate, misiunea lui în China era să culeagă informaţii privind planurile expansioniste ale japonezilor din Manciuria şi, mai ales, în ce direcţie plănuiau aceştia să acţioneze: spre nord, invadând Siberia sau spre sud, cu ocuparea Chinei şi a Pacificului de Vest.
Sub acoperirea de jurnalist, Sorge a construit o reţea de agenţi şi de specialişti între oraşele Mukden din Manciuria şi Canton din sudul Chinei. În această reţea Sorge a recrutat şi un cetăţean japonez, Ozaki Hotsumi, care avea contacte valoroase în guvernul Japoniei. În ianuarie 1933, Sorge este rechemat la Moscova, unde i se dă o nouă misiune, de data asta la Tokyo. Pentru obţinerea unui paşaport german, Sorge se înscrie la 1 octombrie 1934 în partidul nazist şi cere scrisori de acreditare ca jurnalist în Japonia de la marile trusturi de presă din Germania. Directorul ziarului „Tagliche Rundschau“ îi dă lui Sorge o scrisoare de recomandare către Eugene Ott, ataşatul militar de la Ambasada Germaniei la Tokyo. Acest contact va reprezenta principala breşă sovietică în relaţia Germaniei lui Hitler cu Japonia imperială, întrucât acest ataşat militar va deveni curând ambasadorul german din Japonia. Eugene Ott îl face pe Sorge un membru neoficial al personalului Ambasadei cu acces la materiale de importanţă strategică primite de la Berlin.
Prin agentul japonez Ozaki Hotsumi recrutat de Sorge în China, cei doi reuşesc să stabilească legături directe cu prinţul Fumimoro Konoye, primul-ministru al Japoniei. Asta reprezintă a doua breşă a spionajului sovietic întrucât reţeaua Sorge va reuşi să influenţeze strategia japoneză de invadare a sudului Asiei în adâncul Indo-Chinei şi a Pacificului occidental împotriva coloniilor Angliei, Olandei şi S.U.A. În acest fel, strategiile principalilor duşmani ai URSS erau transmise prompt Kremlinului de către Richard Sorge. În luna mai 1941 soseşte la Tokyo colonelul Ritter von Niedermayer, de la care Sorge află că Hitler tocmai ordonase începerea rapidă a războiului cu URSS, deoarece Hitler credea că poporul german va fi imposibil de convins să lupte împotriva URSS după terminarea războiului cu Anglia.
Mai mult chiar, Sorge află de la acest demnitar înalt venit de la Berlin că Hitler l-a trimis în Anglia pe Rudolf Hess, adjunctul lui Hitler în partidul nazist, cu sarcina de a cădea la o învoială cu Churchill înaintea invadării URSS. Această informaţie strategică este trimisă prin radio la Kremlin, astfel că Sorge apare acum ca fiind pentru Stalin a doua sursă, după englezul Philby, asupra motivelor ascunse ale zborului intempestiv al lui Hess în Anglia, act în plin război anglo-german, care uluise lumea de atunci. Ca acoperire, Hitler îl declarase public pe Hess ca fiind nebun şi mulţi contemporani au acceptat această versiune.
Potrivit declaraţiilor lui Sorge, cel mai bun produs livrat Moscovei de reţeaua Sorge a fost harta exactă a Ordinului de Luptă al Armatei Imperiale japoneze, numărul şi indicativele diviziilor japoneze, locaţia lor exactă şi numele comandanţilor de divizii (pag. 227). Acest comprehensiv ordin de luptă este citat până în zilele noastre ca o realizare tehnică considerabilă în arta spionajului. La începutul luptelor din Pacific, forţele militare anglo-americane au descoperit cu uimire că URSS a posedat cele mai detaliate informaţii ale ordinului de luptă japonez, datorită activităţii lui Sorge din iarna anului 1940-1941. La 15 mai 1941, Sorge l-a informat pe Stalin prin radio privind ziua şi ora exactă a începerii invaziei URSS de către cele 190 de divizii germane.
Stalin, cel mai bine informat dintre liderii aliaţi
Istoricii militari consideră că realizarea cea mai importantă a lui Sorge a fost notificarea Kremlinului că Japonia nu va ataca URSS-ul, ci se va îndrepta spre sud contra Chinei. Această informaţie strategică a condus la decizia cardinală a lui Stalin din 26 mai 1941 de a transfera 250.000 de soldaţi sovietici din Siberia spre Moscova pentru a ţine piept asediului ei de către trupele germane. În opinia istoricilor militari occidentali, aceşti 250.000 de soldaţi odihniţi, echipaţi cu haine de iarnă (nemţii fiind în uniforme de vară la minus 40 de grade!), au salvat Moscova de sub asediul german şi au fost în stare să pună umărul la contraofensiva organizată de generalul Jukov după despresurarea Moscovei. A fost prima mare înfrângere militară suferită de Germania până atunci şi a avut un ecou imens în Europa acelor vremuri.
Din acest motiv, bătălia pentru Moscova ocupă în istoria lumii primul loc în ordinea importanţei, având şapte milioane de combatanţi, care s-au înfruntat pe viaţă şi pe moarte în condiţiile unei ierni neobişnuit de grele chiar şi pentru ruşi. În 1942, la Stalingrad, s-au înfruntat patru milioane de combatanţi, ocupând locul doi în istoria artei militare, iar locul trei este ocupat de bătălia pentru Berlin la care s-au luptat, de ambele părţi, 3,5 milioane de combatanţi.
Să mai menţionăm faptul că sub zidurile Moscovei au pierit atunci 926.000 de sovietici, o cifră egală cu totalul pierderilor anglo-americane în tot războiul mondial. Fără contribuţia lui Sorge, Moscova ar fi putut să cadă în mâinile nemţilor, iar consecinţele ar fi fost imprevizibile, atât în privinţa duratei războiului, cât şi a sorţii rezervate învingătorilor. Să nu uităm că guvernul sovietic, toată administraţia URSS şi Corpul Diplomatic fuseseră evacuate din Moscova la Kuibîşev pentru că puţini sperau că Moscova va rezista trupelor care ocupaseră Parisul.
„Dosarul Richard Sorge“, în trei volume
Pe 15 octombrie 1941, Richard Sorge cere, printr-o radiogramă trimisă Biroului 4 al Armatei Roşii, permisiunea să se întoarcă acasă, întrucât avea 11 ani de activitate neîntreruptă şi fără un singur concediu, deşi „străinii respectabili“ acreditaţi la Tokyo au primit concediu la fiecare trei ani de muncă. Trei zile mai târziu, Sorge este arestat de poliţia japoneză. Locuinţa sa din Tokyo este minuţios percheziţionată. Unul câte unul sunt arestaţi toţi agenţii din reţeaua sa de spionaj. Procuratura avea bănuieli că Sorge era un agent dublu, nazist şi sovietic, deşi impresia făcută de Sorge asupra coloniei germane din Tokyo era aceea că el nu era nici nazist, nici de stânga, fără angajamente ideologice, excentric în comportament, amator de băutură şi femei. Nu există probe documentare care să confirme că Sorge a fost un agent dublu. „Natura muncii sale de jurnalist politic în cadrul colectivului permanent al Ambasadei Germaniei şi chiar serviciile sale ocazionale de curier oficial al Ambasadei germane nu conferă greutate unei anchete în această direcţie“ (pag. 336).
Autorii cărţii au identificat două surse în măsură să facă un pic de lumină în legenda de dublu agent a lui Sorge. Prima sursă o reprezintă memoriile postume ale lui Walter Schellenberg, şeful Serviciilor germane de Siguranţă. Acesta insistă categoric pe ideea că Sorge a trimis rapoarte de informaţii la Berlin şi valoarea lor era aşa de mare încât în anul 1940 autorităţile germane de Siguranţă l-au protejat pe Sorge de la o anchetă grea, efectuată de partidul nazist asupra trecutului său. Autorii cărţii atrag atenţia asupra faptului că Sorge l-a înlocuit ocazional pe şeful local al Agenţiei Germane de Presă de la Tokyo, dr. Rudolf Weise, când acesta era plecat din Tokyo. Există indicii că însuşi Weise avea legături cu serviciile germane de informaţii, care apar posibile în timp de război la orice jurnalist străin. În mod logic, mai multe detalii incriminatorii ar fi trebuit să apară într-o formă sau alta la ancheta deschisă de serviciile germane de Siguranţă după arestarea lui Sorge de către japonezi.
A doua sursă identificată de autorii cărţii a fost o chitanţă semnată de Sorge pentru fonduri plătite acestuia de Franz Huber, ataşatul poliţiei germane la Tokyo. Asta se poate explica prin faptul că în anumite ocazii trebuie să-i fi fost convenabil lui Sorge să-i facă lui Huber un anumit serviciu de natură informaţională. Concluzia autorilor cărţii este una lapidară: „În lumina documentelor existente, credibilitatea acestei teorii plauzibile de agent dublu nu poate fi demonstrată sau respinsă“ (pag. 334).

O bună parte din paginile cărţii sunt consacrate perioadei în care Sorge s-a aflat la închisoarea Sugamo pe parcursul anchetei judiciare, poate şi din cauza existenţei unui dosar de trei volume, intitulat „Dosarul Richard Sorge“, la care autorii cărţii au avut acces nelimitat. În plus, procurorul Yoshikawa, care a instrumentat acest dosar, a dat ulterior un interviu „in extenso“ unuia dintre autorii cărţii de faţă. Fenomenala capacitate de seducţie a lui Richard Sorge l-a ajutat întreaga sa viaţă. Însuşi procurorul de instrucţie Yoshikawa, un om rafinat şi cu o lungă experienţă judiciară, pare să-şi fi găsit naşul în persoana dr. Sorge. Altminteri, autorii cărţii nu pot descifra înţelesul termenilor admirativi prin care acesta l-a descris pe Sorge: „În întreaga mea viaţă n-am mai întâlnit vreodată pe cineva aşa mare ca dr. Sorge“ (pag. 276). Inspectorul de poliţie Ohashi de la Înalta Poliţie Specială a Japoniei, intervievat de o revistă japoneză, în anul 1961, a avut cuvinte calde pentru Sorge, afirmând chiar că relaţiile sale amicale cu inculpatul i-a atras ostilitatea şefilor săi.
Interogarea lui Sorge s-a desfăşurat pe parcursul a 47 de şedinţe, fiecare dintre ele durând ore nesfârşite. Demne de citat „in corpore“ sunt cuvintele prin care procurorul Yoshikawa l-a adus pe Sorge în situaţia limită de a face mărturisiri complete. Mai întâi i-a prezentat acestuia confesiunile scrise ale agenţilor din reţeaua sa de spioni, aflaţi în stare de arest în aceeaşi închisoare. După ce l-a lăsat să termine lectura acelor confesiuni scrise de oamenii lui, procurorul l-a încolţit pe Sorge cu următoarele vorbe: „Cum rămâne cu obligaţiile dumitale de fiinţă omenească? Oamenii dumitale care şi-au riscat propriile lor vieţi pentru a lucra cu dumneata au mărturisit şi speră probabil prin asta să-şi uşureze sentinţa, oricât de puţin posibil. Ca lider al acestora ai de gând să-i abandonezi în voia sorţii? Dacă aş fi în locul dumitale eu aş mărturisi...“ (pag. 269). În mod neaşteptat, Sorge a cerut hârtie şi un creion. Pe acea coală de hârtie, Sorge a scris următoarele cuvinte în limba germană: „Am fost un comunist internaţionalist din anul 1925“. Apoi a făcut ghem foaia de hârtie şi a aruncat-o în celălalt colţ al camerei. S-a ridicat în picioare şi a început să meargă agitat dintr-un colţ în altul al camerei. La fel de neaşteptat a izbucnit în lacrimi: „Sunt învins, pentru prima dată în viaţa mea, sunt învins!“. Restul este istorie. Potrivit anchetatorilor japonezi, Sorge nu şi-a imaginat nici o clipă că ar putea primi ca sentinţă, pedeapsa capitală.
„Numitul Richard Sorge este necunoscut nouă“
Procurorul Yoshikawa şi inspectorul de poliţie Ohashi i-au cerut lui Sorge câte un autograf ca amintire, pe care l-au obţinut în forma unui text olograf de apreciere a modului amabil în care a fost anchetat. La 29 septembrie 1943, Tribunalul Penal a emis sentinţa de condamnare la moarte prin spânzurătoare a lui Sorge şi a lui Ozaki Hotsumi. Ceilalţi membri ai reţelei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă şi au fost eliberaţi de americani, la ocuparea Japoniei de către S.U.A. De remarcat trecerea unui an de la pronunţarea sentinţei capitale şi până la executarea ei, la data de 7 noiembrie 1944, ziua naţională a URSS. Explicaţia acestui decalaj de un an este dată de generalul Tominaga, viceministru al Apărării Japoniei în perioada războiului. Întrebat în anul 1957 într-un interviu, despre acest decalaj, Tominaga a răspuns vizibil iritat: „Noi am propus de trei ori Ambasadei URSS la Tokyo să-l predăm pe Sorge ruşilor în schimbul unui prizonier japonez aflat la ei şi de trei ori am primit acelaşi răspuns: «Numitul Richard Sorge este necunoscut nou㻓. Abia după 20 de ani de la moartea sa, Richard Sorge a fost recunoscut public de către guvernul URSS, care, pe 6 noiembrie 1964, i-a conferit post-mortem titlul de Erou al Uniunii Sovietice, cea mai înaltă distincţie a ţării. S-a tipărit un timbru poştal cu portretul lui Sorge, iar numele lui a fost dat unei străzi din Moscova şi unei nave maritime de transport.

Explicaţia găsită de istorici la această nedreptate făcută lui Sorge este aceea că, pentru Stalin, Richard Sorge era încă un martor nedorit al neglijenţei sale criminale faţă de iminenta invazie a ţării sale de către Germania hitleristă. În sprijinul acestei explicaţii este adus argumentul că marii spioni sovietici din timpul războiului care s-au întors în URSS au fost aruncaţi de Stalin în închisoare, ca de exemplu, Leopold Trepper, şeful reţelei de spionaj „Orchestra Roşie“, şi colaboratorii lui, Sisi Duebendorfer, Rado şi alţii care n-au fost eliberaţi decât după moartea dictatorului. În anul 1956 s-a constituit în Japonia „Asociaţia de ajutorare a familiilor celor sacrificaţi în procesul Ozaki Hotsumi“. Această asociaţie a colectat banii necesari pentru piatra funerară a mormântului lui Richard Sorge din Tokyo, pe care au fost înscrise următoarele cuvinte: „Aici doarme un luptător curajos care şi-a dedicat viaţa sa contra războiului, pentru pace în lume“ (pag. 345).

Spionul care a salvat Rusia
Unul dintre cei mai proeminenţi jurnalişti germani din anii 1940, Richard Sorge, membru al partidului Nazist cu faima unui afemeiat şi beţiv notoriu, a fost, de fapt, un ofiţer al serviciului militar sovietic de informaţii externe (GRU) şi, probabil, cel mai important spion sovietic din Asia.

Într-un bar din Tokyo, foarte prost dispus şi deja ameţit, Sorge îşi vărsa năduful în băutură. „Hitler este un criminal ticălos! Dar Stalin îi va da o lecţie acestui bastard!". Nici barmanul japonez şi nici tovarăşul lui Sorge nu puteau să îl calmeze. De la un telefon public l-a sunat pe vechiul său prieten Eugen Ott de la ambasada Germaniei ca să îl avertizeze că „Războiul este pierdut!"
Se afla în Tokyo pe 22 iunie, 1941, când a aflat vestea că Germania a invadat Uniunea Sovietică. Cu doar câteva săptămâni mai devreme, avertismentele sale despre iminentul atac german asupra sovieticilor au fost ignorate la Moscova.
Într-o depeşă trimisă GRU pe 1 iunie, Sorge scria: Începutul războiului între germani şi sovietici va fi în jurul datei de 15, potrivit informaţiilor transmise de la Berlin de locotenent-colonelul Scholl... ambasadorului Ott". Răspunsul de la Moscova a fost următorul: „Suspect. Să primeşti telegrame menite ca provocări". Un alt avertisment trimis de Sorge a fost respins cu dispreţ de către Stalin ca provenind de la „un rahat care a înfiinţat câteva fabrici mici şi bordeluri în Japonia ca să îşi aranjeze viaţa".
Sorge a continuat însă să-i spioneze pe germani şi, după atacul Germaniei asupra Moscovei, autorităţile sovietice au început să ia în considerare rapoartele sale. În câteva luni, acest om, pe care mulţi îl consideră cel mai important spion din timpul celui de-al doilea Război Mondial, a furnizat informaţii care le-au permis sovieticilor să oprească atacul nazist la porţile Moscovei şi să modifice cursul războiului.
Născut pentru acest rol
Sorge s-a născut în 1895 în sudul Rusiei. Mama lui a fost rusoaică, iar tatăl de origine germană. După câţiva ani, familia lui s-a mutat în Germania, unde Sorge a fost crescut. Orginile lui ruse l-au influenţat însă pe tot parcursul vieţii. În 1914 s-a înrolat în Armata germană şi s-a îndrăgostit de una dintre asistentele care îi îngrijeau pe soldaţi. Ea şi tatăl ei, adept al lui Marx, i-au inspirat lui Sorge ideile radicale.
În următorii ani, Sorge a făcut studii de economie şi ştiinţe politice, şi a adoptat ideologia marxistă. La sfârşitul războiului, radicalismul în Germania era violent, de aceea Sorge s-a orientat spre stânga. În 1919 şi-a obţinut doctoratul în ştiinţe politice şi s-a înscris în Partidul Comunist German.
Era un tânăr frumos şi carismatic, irezistibil pentru femei şi admirat de bărbaţi. Nici Christiane Gerlach, soţia unuia dintre foştii profesori a lui Sorge, nu a putut să îi reziste. "A fost ca şi cum m-ar fi fulgerat! În acel moment s-a trezit ceva în mine care m-a frământat până de curând. Ceva periculos, obscur, inevitabil...", povesteşte Christiane despre prima întâlnire cu Sorge. Cei doi au avut o aventură, iar Christiane a divorţat de soţul ei ca să se mărite cu Sorge în 1922. Căsnicia celor doi a durat doar câţiva ani.
Vederile de stânga a lui Sorge i-au adus probleme cu poliţia şi de aceea în 1924 a fugit din Germania şi s-a refugiat în Rusia Sovietică. S-a alăturat armatei sovietice internaţionale - Cominternul (prescurtarea de la Internaţionala Comunistă), care ţinea legătura cu partidele comuniste din străinătate. În 1929, el a început să lucreze ca ofiţer de informaţii militare şi a fost trimis în prima misiune în China. După trei ani de spionaj în China, Sorge s-a întors la Moscova în 1933, unde s-a căsătorit cu Katya Maximova, o studentă la teatru. Această relaţie îi va aduce multe suferinţe tinerei rusoaice.
Următoarea misiune a lui Sorge a fost în Japonia, unde trebuia să formeze o reţea de informaţii în folosul Uniunii Sovietice. În 1932, Japonia a cucerit Manciuria, iar Moscova se temea că următoarea ţintă a japonezilor va fi Estul Îndepăratat al Rusiei Sovietice.
Ca să îşi construiască acoperirea de jurnalist, Sorge a mers în Germania, iar un editor de la un ziar german a acceptat să îi publice câteva articole şi i-a dat o scriscoare de recomandare către colonelul Eugen Ott, noul ofiţer trimis de Germania în Tokyo.
Sorge a ajuns în Tokyo, în septembrie 1933. Articolele publicate în ziarul nazist şi scrisoarea de recomandare din partea editorului german i-au adus recunoaşterea ca expert în Japonia. În plus, el s-a alăturat Partidului Nazist. În acest fel, a dobândit acces la ambasada Germaniei, unde se reuneau toţi diplomaţii, inclusiv ambasadorul din Japonia la acel momentul, Herbert von Dirksen.
Sorge nu a pretins că este un nazist înfocat şi de multe ori şi-a exprimat dispreţul faţă de excesele naziste şi prostia unor lideri de partid. În mod surprinzător această atitudine i-a adus credibilitate, fiind considerat un savant patriot. Cele două vicii ale lui Sorge: băutura şi femeile au contribuit, de asemenea, la „acoperirea" lui. Un prieten de pahar al lui Sorge, jurnalist american, a scris mai târziu despre el: „Sorge lăsa impresia că este un playboy, un pierde-vară, opusul unui spion periculos".
Sorge nu încerca să se ascundă. Locuia într-un cartier rezidenţial liniştit, nu departe de secţia de poliţie, călătorea prin oraşul agomerat pe o motocicletă, de multe ori, sub influenţa alcoolului.
Consilierul „Irezistibil"
Articolele lui au fost însă foarte apreciate de diplomaţii germani şi curând a reuşit să câştige încrederea ofiţerului Ott şi a devenit consilierul lui. Ott l-a primit pe spionul rus în casa lui şi chiar în patul său. Sorge a avut o scurtă aventură cu soţia ambasadorului, Helma, pe care Eugen Ott a decis să o ignore.
Ambasadorul preţuia foarte mult sfaturile lui Sorge şi nu voia să îşi piardă consilierul din cauza acestei „indiscreţii". Ott îl caracteriza pe Sorge ca "der Unwiderstehliche"-Irezistibil.
În vara anului 1936, Sorge a cunoscut o chelneriţă de 26 de ani, pe nume Hanako Iishi şi a început o relaţie cu ea. Va fi cea mai lungă relaţie din viaţa lui.
Reţeaua din Tokyo condusă de Sorge includea alţi doi agenţi trimişi de Moscova: Branko Vukelic, un comunist iugoslav, care lucra ca jurnalist pentru o agenţie de ştiri franceză şi Max Clausen, un comunist german, care se ocupa de transmisiunile radio către Uniunea Sovietică. Autorităţile japoneze au descoperit transmisiunile radio neautorizate, dar nu au reuşit să depisteze sursa sau să descifreze codul folosit de Clausen.
Un alt membru important al reţelei era Hotsumi Ozaki, un ziarist japonez cu orientare de stânga care avea multe contacte influente. Unul dintre prietenii lui era şeful cabinetului primului ministru Prince Fumimaro Konoye. Ulterior, Konoye l-a angajat pe Ozaki ca şi consultant şi el a primit acces la documente secrete, rapoarte de politică externă şi recomandări din partea guvernului.
Ozaki îi furniza informaţii lui Sorge, pe care acesta le trimitea la Moscova. Spionul rus folosea informaţiile şi pentru a-şi consolida poziţia de expert printre diplomaţii de la ambasada germană.
În primăvara anului 1936, munca lui Sorge în Tokyo a început să dea roade. Eugen Ott a aflat de la contactele sale din armată despre o serie de negocieri secrete care au avut loc la Berlin între Germania şi Japonia, sau Pactul Anticomintern aşa cum a devenit cunoscut ulterior. Ott a împărtăşit aceste informaţii doar cu ambasadorul Dirksen şi cu Sorge, aşa că spionul rus a putut să furnizeze către GRU toate noutăţile despre negocieri.
În 1938, Ott a fost promovat şi a devenit ambasadorul Germaniei în Japonia. Astfel, Sorge a obţinut o poziţie privilegiată în cadrul ambasadei. Ambasadorul îi arăta lui Sorge toate rapoartele şi proiectele sale şi îi cerea părerea înainte de a le trimite la Berlin. Toţi angajaţii ambasadei au observat relaţia apropiată dintre Ott şi Sorge şi de aceea mulţi dintre ei îi împărtăşeau spionului rus toate informaţiile pe care le aveau.
Conflictul sovieto-japonez
În iunie acelaşi an, generalul Genrikh Lyushkov, şef al NKVD (predecesorul KGB) în Estul Îndepărtat, a trecut graniţa în Manciuria şi a cerut azil politic în Japonia pentru a scăpa de masacrul lui Stalin asupra conducătorilor Armatei Roşii. Sorge a intrat în posesia unei copii a raportului top-secret care conţine declaraţia generalului Lyushkov.
Lyushkov a susţinut că în Uniunea Sovietică există mulţi oameni nemulţumiţi care încearcă să se opună lui Stalin, iar dacă Japonia va ataca Rusia, Armata Roşie „se poate prăbuşi într-o zi". Lyushkov a dezvăluit, de asemenea, detalii depre acţiunile militare sovietice şi codurile secrete ale ruşilor. Fireşte, Moscova a schimbat codurile.
Dezertarea lui Lyushkov a dus la un conflict de frontieră sovieto-japonez şase săptămâni mai târziu. Ruşii au acţionat cu agresivitate pentru asigura stabilitatea graniţei şi au trimis sute de soldaţi în luptă. După două săptămâni, bătălia de la Lacul Khasan s-a încheiat, iar Japonia a acceptat termenii Moscovei. Autorităţile sovietice aveau informaţii de la Sorge şi Ozaki că liderii japonezi, preocupaţi de războiul cu China, nu voiau să se implice într-un alt conflict de amploare şi de aceea au mobilizat foarte mulţi soldaţi.
Un alt conflict care a avut loc la frontiera dintre Mongolia şi Manciuria, s-a desfăşurat în acelaşi mod. Deşi mizele în joc erau mai importante de această dată, Rusia Sovietică a câştigat bătălia de la Khalkhin Gol din august 1939. Din nou, datorită informaţiilor lui Sorge.
Sorge transmitea către GRU şi informaţii despre alianţa militară anti-sovietică între Germania şi Japonia. Aceste informaţii l-au determinat pe Stalin să se întâlnească în august cu Hitler pentru a semna un pact de neagresiune, care va duce la declanşarea celui de-al doilea război mondial, o săptămână mai târziu.
Dintr-o singură lovitură, Stalin a reuşit să instige un război între Germania, Marea Britanie şi Franţa, lăsând Uniunea Sovietică în condiţii de siguranţă pe margine şi a tăiat legăturile Japoniei cu Germania, aliatul său împotriva Cominternului, ca să izoleze ameninţarea militară japoneză. Rapoartele lui Sorge l-au ajutat pe Stalin să elaboreze acestă strategie. Dar cea mai importantă informaţie din parte lui Sorge urma să vină mai târziu.
La sfârşitul anului 1940, Sorge a depistat un plan de acţiuni militare germane care se desfăşura în apropierea graniţelor Uniunii Sovietice. Pe 28 decembrie a trimis la Moscova primul avertisment despre un posibil atac nazist. Mai multe vor urma.
În mai 1941, Sorge şi-a dat seama că războiul era iminent şi a anunţat autorităţile sovietice: „Posibilitatea de a se declanşa cu război în orice moment este foarte mare... generalii germani cred că puterea Armatei Roşii este scăzută şi poate fi distrusă în câteva săptămâni". O altă depeşă din 30 mai începe aşa: „Berlinul l-a informat pe Ott că atacul german va începe la sfârşitul lunii iunie. Ott este 95% sigur că războiul va începe".
Pe 31 mai, locotenent-colonelul Edwin Scholl i-a mărturisit lui Sorge că între 170-190 de divizii germane erau adunate în apropierea graniţelor sovietice şi pregătite să atace pe 15 iunie. Pe 1 iunie, Sorge s-a grăbit să trimită aceste veşti groaznice la Moscova. Cea mai importantă depeşă din cariera sa. Mesajul care a fost considerat „suspicios" şi ca o „provocare" de şefii lui.
Realizând că avertismentele lui erau ignorate, Sorge a mai încercat o dată să îl convingă pe Stalin: „Ott mi-a spus că războiul între Germania şi URSS este inevitabil. Invest (numele de cod pentru Ozaki) mi-a spus că liderii japonezi discută care va fi poziţia Japoniei în război". Max Clausen a transmis această depeşă pe 21 iunie. A doua zi, germanii au început invazia şi au surprins Armata Roşie total nepregătită. Următoarele cinci luni au fost dezastroase pentru Rusia.
Poziţia Japoniei în război
Imediat după acest atac, Moscova i-a cerut ajutorul lui Sorge. Autorităţile sovietice i-au cerut spionului să afle poziţia Japoniei în război. Berlinul îl însărcinase pe ambasadorul Ott să se folosească de toate mijloacele pentru a convinge Japonia să atace Uniunea Sovietică. Aceasta nu putea să reziste unui război pe două fronturi.
În Japonia, dezbaterea despre poziţia ţării în acest război era aprigă. Japonia era într-adevăr implicată într-un război de lungă durată cu China, dar oportunităţile din Europa erau numeroase: pe de-o parte, victoriile germanilor în Europa de Vest îi permiteau Japoniei să avanseze în coloniile bogate ale Franţei şi Marii Britanii din Asia de Sud, iar pe de altă parte, armata japoneză putea să intre în Siberia şi să atace Estul Îndepărtat al Rusiei. Japonia trebuia să aleagă, deoarece nu avea suficiente resurse militare pentru a ataca atât în sud cât şi în nord.
Pe 2 iulie, într-un congres imperial, cei mai importanţi lideri politici şi militari din Japonia au luat decizia de a trimite trupele de război în Indochina franceză în primă fază şi să aştepte evoluţia războiului germano-sovietic. Între timp totuşi, Japonia îşi va întări puterea în nordul ţării şi în Manciuria ca să fie pregătită să atace Rusia dacă Armata Roşie va fi învinsă.
Sorge a transmis rapid autorităţilor ruse o depeşă cu un scurt rezumat al dezbaterii şi decizia liderilor japonezi. Şeful adjunct al Serviciului Sovietic de Informaţii a scris pe depeşa lui Sorge: „Având în vedere acurateţea informaţiilor anterioare şi competenţa sursei de informaţii, aceste informaţii pot fi de încredere" şi i-a trimis-o chiar liderului suprem Stalin. După ce avertismentele Sorge în legătură cu atacul german s-au dovedit corecte, Moscova, chiar dacă cu întârziere, l-a crezut.
Mai târziu, în iulie, trupele japoneze au ocupat Indochina şi în acelaşi timp sute de mii de soldaţi au fost trimişi în Manciuria, în apropierea graniţelor sovietice. Sorge şi Ozaki au reuşit să afle planurile liderilor japonezi şi au transmis la Moscova următorul mesaj: „Japonia nu va lansa atacul asupra Uniunii Sovietice anul acesta, repet, nu va lansa atacul anul acesta".
Într-adevăr, pe 6 septembrie, într-un congres, conducătorii japonezi au hotărât să avanseze pe direcţia de sud şi să intre în război cu Statele Unite şi Marea Britanie, care impuseseră un embargo de petrol asupra Japoniei. Ambasadorul Ott i-a confirmat lui Sorge că eforturile sale de a convinge Japonia să atace Rusia au eşuat, iar spionul a transmis autorităţilor sovietice această veste bună.
În acest context, Stalin a luat decizia de a trimite toate trupele militare din Estul Îndepărtat pe frontul de vest: 15 divizii de infanterie şi trei de cavalerie, 1700 de tancuri şi 1500 de avioane. Aceste întăriri puternice au reuşit să schimbe cursul bătăliei de la Moscova din prima săptămână din decembrie 1941, în acelaşi timp, când Japonia a atacat Pearl Harbor.
Reţeaua de spionaj este deconspirată
Victoria Uniunii Sovietice nu se datorează doar reţelei de informaţii condusă de Sorge, dar aceasta a jucat un rol important. Din păcate însă, Sorge nu a avut timp să se bucure de acest succes deoarece reţeaua sa de spionaj a început să se destrame.
În octombrie, poliţia japoneză l-a prins pe unul dintre colaboratorii lui Ozaki, pe nume Yotoku Miyagi. Miyagi a încercat să se sinucidă ca să nu îşi trădeze colegii şi într-un moment de neatenţie din partea gardienilor s-a aruncat pe o fereastră. Căderea nu i-a fost însă fatală şi supus unui interogatoriu agresiv, el le-a dezvăluit japonezilor numele lui Ozaki şi a lui Sorge.
Pe 18 octombrie, Sorge a fost arestat. După o săptămână de tortură, el a povestit toate detaliile despre activitatea sa în Japonia în schimbul eliberării soţiei sale, Hanako Iishi, şi a soţiilor colaboratorilor săi, care erau nevinovate.
Sorge şi-a petrecut următorii trei ani în închisoarea Sugamo din Tokyo, condamnat ca agent sovietic ale cărui activităţi de spionaj au avut ca scop răsturnarea regimului din Japonia şi distrugerea proprietăţii private.
În septembrie 1943, Sorge a fost condamnat la moarte. El a sperat însă ca autorităţile de la Tokyo îl vor elibera în schimbul unui prizonier japonez capturat de sovietici. De altfel, Japonia a încercat de trei ori să aranjeze acest schimb de prizonieri, dar de fiecare dată, răspunsul de la Moscova a fost acelaşi: „Omul numit Richard Sorge este necunoscut pentru noi".
Multe ţări nu îşi recunosc spionii, dar Sorge a fost, probabil, condamnat dintr-un alt motiv: el îi amintea lui Stalin că a ignorat avertismentele despre atacul german şi a pus în pericol Uniunea Sovietică. În faţă indiferenţei autorităţilor sovietice, japonezii l-au spânzurat pe Sorge pe data de şapte noiembrie 1944, în închisoarea din Sugamo.
Soţia lui Sorge, rusoaica Katya Maximova, a murit într-un lagăr de muncă din Siberia. Ea a fost arestată de NKVD în septembrie 1942 sub acuzaţiile, false de altfel, de spionaj pentru Germania. Adevărata infracţiune a fost, probabil, că era soţia lui Richard Sorge. El nu a ştiut ce s-a întâmplat cu ea.
În schimb, iubita lui Sorge din Japonia, Hanako Iishi, şi-a petrecut restul vieţii, în linişte, în Tokyo. Autorităţile japoneze şi-au onorat angajamentul faţă de Sorge şi au eliberat-o din închisoare. Iishi a reuşit să mute rămăşiţele lui Sorge din cimitirul închisorii unde spionul fusese îngropat, într-un cimitir în suburbiile din Tokyo.
Erou al Uniunii Sovietice
În 1961, un film francez intitulat „Who Are You, Mr. Sorge?" a devenit popular în Uniunea Sovietică. Liderul sovietic Nikita Hruşciov a văzut filmul şi a întrebat KGB-ul dacă povestea era adevărată. După ce KGB-ul a confirmat povestea spionului rus, Hruşciov i-a acordat lui Sorge titlul de Erou al Uniunii Sovietice, cea mai înaltă distincţie. Ultima soţie a lui Sorge, Iishi, care a murit în anul 2000 la vârsta de 89 de ani, a primit o pensie din partea Rusiei.
Astăzi, titlul de Erou al Uniunii Sovietice este sculptat în piatra funerară din marmură neagră a lui Sorge, o stradă din Moscova îi poartă numele şi timbre comemorative au fost emise în onoarea sa.
În film, ca şi în viaţa reală, Sorge nu a fost un James Bond. Totuşi, Ian Fleming, creatorul lui Bond şi el însuşi un ofiţer de informaţii britanic în timpul celui de-al doilea război mondial, a spus despre Sorge că a fost „cel mai formidabil spion din istorie". Informaţiile furnizate de Sorge despre decizia Japoniei de a lovi în sud au salvat literalmente Uniunea Sovietică de la înfrângere. Dar în mod ironic, refuzul lui Stalin de a crede avertismentele anterioare ale lui Sorge, o decizie care a pus în pericol Uniunea Sovietică, l-a condamnat pe salvatorul ei la moarte.

Richard Sorge, spionul nr. 1 al secolului XX


Pe 4 septembrie 1964, ziarul Pravda, organul Partidului Comunist al URSS, scria: “Este momentul sa prezentam un om care va fi, pentru generatiile viitoare, un simbol al devotamentului pentru cauza pacii, un simbol al curajului si eroismului”. Doua luni mai târziu, Richard Sorge primea, postum, titlul de “Erou al Uniunii Sovietice”. Dar înainte de executia acestuia în Japonia, sovieticii, care, ca si nemtii, beneficiasera de serviciile lui, n-au miscat un deget pentru a-l salva pe cel care si-a dobândit numele de “spionul secolului”...

Membru al Partidului nazist si al PCUS

Fiu al unui inginer german, care lucra pentru o firma petroliera din Caucaz, si al unei rusoaice, Richard Sorge s-a nascut la 4 octombrie 1895, la Baku. Student stralucit la Berlin, unde se mutase familia, îsi întrerupe studiile pentru a se angaja, din patriotism, în armata împaratului. Ranit de mai multe ori, este lasat în spatele frontului si îsi reia studiile si obtine un doctorat în stiinte politice, la Hamburg. Tânarul, erudit, romantic, devine unul din membrii cei mai activi ai partidului comunist german. În 1921, se casatoreste cu fosta sotie a unuia dintre profesorii sai, Kurt Gerlach, si se instaleaza în Renania, fiind corespondent al ziarului de partid “Vocea celor saraci”. Dupa mai multe contacte cu sovieticii, Sorge ajunge în 1924 la Moscova si devine membru al PCUS; în statul major al Komintern, el primeste nr. 0049927. Dupa câteva misiuni în Germania, Suedia, Anglia, este mutat la biroul 4, una din cele sase sectiuni ale Directoratului Serviciilor de Informatii Militare, GRU, condus de generalul Berzine. În 1930, este trimis la Shangaï. Lucrând pe post de corespondent de presa, a creat, cu ajutorul lui Ozaki Hazumi, un jurnalist japonez, care va deveni principalul sau locotenent, o retea de spionaj în China centrala. În acest rastimp, a învatat limbile chineza si japoneza. Dupa 3 ani, se întoarce la Moscova si se casatoreste cu Ekaterina Maximova. Noua lui sarcina va fi sa afle daca Japonia va ataca Uniunea Sovietica. În 7 mai 1933, Sorge pleaca la Berlin si, ca sa obtina o legitimatie de ziarist german, devine membru al partidului nazist. Era un risc serios, caci Gestapo-ul avea informatii despre apartenenta lui la partidul comunist din URSS. Inteligenta, cultura sa, farmecul personal îl vor ajuta enorm pe Richard în viata zbuciumata pe care o va avea.

“Ca sa primesti informatii, trebuie sa oferi si tu”

La câteva saptamâni dupa instalarea sa la Tokyo, devine o persoana cunoscuta, foarte îndragita si pentru ceea ce scrie ca jurnalist, dar si pentru cultura lui impresionanta. Începe sa-si construiasca si aici o retea, stabilind primele contacte cu agenti europeni si japonezi, printre care si Ozaki Hazumi. Timp de 8 ani, acesta îi va transmite informatii de cel mai înalt interes despre politica Japoniei. Sorge cultiva în acelasi timp relatii cu Ambasada Germaniei, si mai ales cu Eugen Ott, atasatul militar, care servise în timpul razboiului ca ofiter de artilerie în aceeasi divizie în care luptase si Richard. Amintirile îi apropie si vor cina împreuna aproape în fiecare seara. Când, în 1938, Ott devine ambasador, îi propune prietenului sau sa fie atasat de presa al ambasadei. Acesta refuza, pretextând ca îi place sa scrie pentru cotidian. Relatiile dintre ei ramân însa excelente si Eugen continua sa-i arate lui Richard documentele importante care-i treceau prin mâna. La rândul sau, Sorge face si el servicii prietenului sau, oferindu-i note si rapoarte de mare interes: “Cel mai bun mod de a obtine informatii este de a furniza si tu”, se confeseaza el unui amic, caruia îi destainuia ce înseamna munca de spionaj. În mai 1941, când sovieticii considerau Germania ca pe o amenintare militara mai mica în comparatie cu Japonia, Sorge avertizeaza Moscova ca Hitler va ataca URSS în 20 iunie (s-a înselat cu doar 2 zile!), furnizând date precise: 150 de divizii, compuse din militari din noua arme vor invada pamântul rusesc. Numai ca Stalin nu-l crede. Doar semnase un pact cu Hitler...

Informatiile transmise de Sorge au schimbat istoria

GRU reactioneaza ca si Stalin: “Ne îndoim de veridicitatea informatiilor”. Operatorul radio al lui Richard receptioneaza si decodifica mesajul Moscovei. Acesta explodeaza: “Sunt tâmpiti, cum pot ei sa ignore informatiile noastre?”. Atacul nemtilor asupra rusilor îl socheaza pe Sorge, iar iubita lui, Miyake Hanako, povesteste ca a fost prima oara când l-a vazut plângând. Întrebarea care-l chinuia era una singura: va declansa Japonia un atac de-a lungul frontierei siberiene? La 15 octombrie stia deja ca Tokyo s-a decis sa-si întinda dominatia catre sud si nu va forta frontierele cu URSS. Aceste informatii transmise de Sorge schimba cursul istoriei. Astfel, Stalin îsi putea lua diviziile masate la frontiera siberiana pentru a le trimite pe frontul occidental, ceea ce putea sa-i permita generalului Jukov, ca în timpul iernii, sa recucereasca o parte din terenul pierdut în timpul Marelui Razboi Patriotic. În acea epoca, Sorge a considerat ca misiunea sa se terminase si a trimis în acest sens un mesaj în Uniunea Sovietica. Operatorul sau radio, Clausen, n-a expediat mesajul. Sorge este arestat 3 zile mai târziu. Ancheta care a urmat a aruncat în aer întreaga retea. Vestea capturarii lui Richard ajunge si la Ott, care crede ca prietenul lui este victima unui complot antigerman, pus la cale de politicieni japonezi. La început, Sorge a negat totul, ca apoi sa admita ca avea informatii direct de la ambasada Germaniei. Totusi, la 24 octombrie 1941 recunoaste ca este agent al Komintern. Din acel moment, Richard va fi interogat în continuu 8 saptamâni. Foarte curând s-a împrietenit cu anchetatorii, iar în fiecare zi vin persoane care discuta cu el politica internationala.

Spânzurat la 7 noiembrie 1944


Procesul începe în aprilie 1943, iar în septembrie, Sorge este condamnat la moarte, alaturi de Ozaki Hazumi. Fostul spion a crezut ca Uniunea Sovietica îl va salva într-un fel sau altul - fie îl va schimba cu alt spion sau va plati pentru el. N-a fost asa, caci lui Stalin îi era mai util mort decât viu. Pe 7 noiembrie 1944, Sorge a fost dus la esafod si i s-a pus streangul de gât. A murit strigând în japoneza: “Armata rosie, Internationala Comunista, Partidul Comunist Sovietic!”. A vrut sa se stie ca a ramas credincios idealului sau. La ora 10 si 36 de minute, medicul legist l-a declarat mort. Astazi, pe mormântul sau din marmura neagra scrie: “Richard Sorge, erou al URSS”.
Lucia Ivanescu
Richard Sorge, spionul nr. 1 al secolului XX