Comaneci[V=]

Jos labele de pe Nadia Comaneci! Nutritionistii recomanda consumul margarinelor din noua generatie!

Nadia Comăneci, pentru presa elveţiană: "Au fost şi gimnaste mai talentate decât...

Relaţia dintre Nadia Comăneci şi Béla Károly în...

oferă însă informaţii şi despre viaţa soţilor Károly la
Oneşti şi la Deva, despre deplasările în străinătate ale
tehnicienilor, dar şi despre relaţia plină de asperităţi cu
sportivele: cuplului de antrenori i se reproşa severitatea excesivă,
dar şi nerespectarea medicaţiei şi a regimului alimentar recomandat de
specialişti. Punct culminant al acestui „îngheţ”: după Jocurile
Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci şi Teodora Ungureanu au fost
mutate pentru o vreme la Bucureşti.



Întâi de toate, personajele: Béla Károly s-a născut la 13 septembrie
1942 la Cluj, într-o familie de ingineri. A absolvit în 1968
Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi a primit repartiţie la
Liceul de gimnastică din municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej (Oneşti).
La rândul ei, Martha Gyöngyver, viitoarea soţie a lui Béla, s-a născut
la 13 august 1942 în Odorheiul Secuiesc, a urmat Institutul Pedagogic
din Cluj şi a fost instalată pe post de profesor de educaţie fizică la
şcoala sportivă din Petroşani. Din anul 1968 s-a transferat la şcoala
de gimnastică din Oneşti, înfiinţată prin eforturile Mariei
Simionescu.

La câţiva ani de la începutul activităţii lor la Oneşti, Martha şi
Béla Károlyau fost numiţi la conducerea tehnică a lotului naţional
feminin de gimnastică, ajutaţi de coregraful Géza Poszar. Aceasta se
întâmpla în anul 1974, iar concomitent cu ascensiunea profesională a
celor doi a început să capete contur şi interesul lucrătorilor
Securităţii pentru familia de antrenori.

Din 1976, dosar de urmărire pe numele lui Károly

Securitatea municipiului Gheorghe Gheorghiu-Dej a primit aprobarea de
a-l folosi pe Béla Károly pentru rezolvarea unor sarcini ale muncii de
informaţii la 14 mai 1975. Tânărul antrenor a purtat mai multe
discuţii cu ofiţeri ai Securităţii şi chiar şi-a dat acordul formal
pentru furnizarea unor date de interes operativ. Totuşi, preocupările
nu erau comune, aşa că Béla a deconspirat imediat legătura cu
structurile informative; în plus, conform sursei „Nelu”, antrenorul
era bănuit de intenţii de „evaziune” (fugă din ţară) şi de unele
comentarii tendenţioase la adresa regimului politic[1]. De altfel,
despre legăturile cu Securitatea, antrenorul a declarat în presa
postcomunistă: „au încercat, dar le-am dat înscrisuri de circumstanţă
de prin străinătate şi s-au convins repede că nu se pot baza pe
mine”[2].



Pe fondul inexistenţei colaborării cu antrenorul s-a trecut la
verificarea informativă, iar la 12 noiembrie 1976 s-a obţinut acordul
organelor de partid locale – procedura standard pentru monitorizarea
membrilor Partidului Comunist Român – în vederea deschiderii unui
dosar de urmărire informativă individuală. Sub numele conspirativ
„Katona” a început supravegherea antrenorului şi s-a dispus punerea în
practică a planului de măsuri conceput în acest caz. Din setul de
decizii şi acţiuni informative, reţinem: recrutarea de surse din
rândul antrenorilor, tehnicienilor şi personalului care îşi desfăşurau
activitatea în gimnastică, din rândul factorilor de conducere din
domeniul sportului şi învăţământului, precum şi a legăturilor create
de antrenor în afara sferei sale profesionale; introducerea unor
mijloace speciale de tehnică operativă la domiciliul soţilor Károly şi
la locurile de cantonament din ţară; dirijarea surselor pe lângă
obiectiv şi propunerea de însoţire a tehnicianului de către un ofiţer
de securitate, sub acoperirea de instructor sportiv, cu sarcini
prioritare de prevenire[3]. Vedem mai jos ce acţiuni au fost puse în
practică, dintre cele plănuite, şi cu rezultate.





Şicanele Securităţii: antrenorilor li se tăia lumina, fetiţa nu era
primită la cămin, locuinţa le era adesea percheziţionată

Succesul gimnasticii româneşti la Jocurile Olimpice de la Montreal,
din 1976, a conferit celebritate şi recunoaştere profesională cuplului
Károly. Informările Securităţii erau însă contradictorii la adresa
familiei de antrenori: o imagine supradimensionată despre aportul
acestora la reuşitele din Canada, orgolioşi, aroganţi, egoişti,
materialişti, dezinformatori şi cu lipsuri în comportarea faţă de
sportive. Li se recunoşteau însă în documentele de urmărire
tenacitatea şi eficienţa în munca depusă pe plan sportiv.

Ascensiunea soţilor Károly a culminat cu declanşarea unor controverse
în relaţiile cu gimnastele – antrenorilor li se reproşa severitatea
excesivă; cu personalul medical – Béla şi Martha erau acuzaţi de
nerespectarea frecventă a medicaţiei şi a regimului alimentar
recomandat de specialişti; cu Federaţia Română de Gimnastică şi cu
organele P.C.R. ale municipiului Oneşti. Legăturile tensionate cu
oficialităţile locale nu au rămas fără efecte.

Sursa „Elena”, prin nota informativă din 19 februarie 1977, relata:
„…la iniţiativa duşmanilor familiei Károly s-a organizat şedinţa cu
tov. secretar Roşu şi o altă şedinţă de partid unde tov. secretar Toma
i-a admonestat public denigrându-i pe ei şi munca lor. Aceste acţiuni
publice sunt completate de multe alte şicane zilnice, care le fac
şederea în oraş (Gheorghe Gheorghiu-Dej) de nesuportat, ca de exemplu:
li s-a tăiat lumina, telefonul le-a fost închis, magazinul alimentar
«MERCUR» a refuzat să le primească comenzile; pe fetiţă nu au mai
primit-o la cămin; cât timp au fost plecaţi la Felix şi Borşa
securitatea le-a făcut percheziţie în casă; au deranjat totul de nu au
mai găsit chilot lângă chilot, iar în unele camere au fost desprinse
porţiuni din parchet şi apoi relipite cu prenandez”[4].Despre vizitele
lucrătorilor Ministerului de Interne ştiau în primul rând vecinii.
Redăm în acest sens conţinutul unei note informative: „o vecină
guralivă i-a spus Marthei despre un tip care a intrat în casă, în
lipsa lor, de două ori şi avea asupra nişte sârme… ştie că este omul
Securităţii, că oraşul nu-i atât de mare”[5].

Cantonamentele desfăşurate în afara localităţii nu echivalau cu
dispariţia actului de supraveghere; dimpotrivă, la cazarea în diverse
unităţi hoteliere, staff-ul tehnic era primit de oficialităţile
locale, în rândurile cărora se afla şi un ofiţer conspirat. A doua zi
după plecarea la antrenamente, se implantau mijloacele TO (microfoane)
cu ajutorul unui colaborator recrutat din rândurile personalului
unităţii de găzduire; de asemenea, erau puse la dispoziţie dubluri ale
cheilor de la camere în vederea unor pătrunderi ulterioare pentru
schimbarea emiţătorului şi a bateriilor[6].

Reacţia lui Károly: i-a înjurat şi ameninţat pe liderii comunişti din oraş

Neînţelegerile cu factorii politici s-au suprapus cu acţiunile de
monitorizare întreprinse de organele Securităţii menite a-i tempera
sau timora pe cei doi antrenori. Răspunsul nu a întârziat. Béla Károly
a mers la sediul securităţii din localitate şi a intenţionat să le
predea cheile locuinţei pentru percheziţii ori instalarea de tehnică
operativă, iar liderilor politici din urbe le-a transmis cuvinte
injurioase şi le-a reamintit că menţinerea lor în funcţii i se
datorează, în virtutea relaţiei avute cu Ilie Verdeţ.

Despre relaţia apropiată cu nomenclaturistul Ilie Verdeţ – membru al
Comitetului Politic Executiv al CC al PCR şi al Secretariatului CC al
PCR, 1969-1986; a deţinut succesiv funcţia de prim-viceprim-ministru
al guvernului, 1978-1979, şi prim-ministru al guvernului, 1979-1982[7]
– aflăm pe de o parte din documentele Securităţii, iar pe de altă
parte de la Géza Poszar. Astfel, despre anularea unei filmări la
liceul Oneşti din cauza absenţei Nadiei, la 26 septembrie 1976,
antrenorul a declarat: „am să vin luni la Bucureşti, voi informa pe
cei competenţi despre toate astea, că am treabă şi la tovarăşul
Verdeţ”[8]. Pe de altă parte, prin adresa din 21 iunie 1976, expediată
de tov. secretar Ilie Verdeţ către ministrul de Interne, Teodor Coman,
s-a dispus neefectuarea unei verificări în legătură cu o plângere a
gimnastelor referitoare la regimul dur de antrenamente aplicat de Béla
Karoly[9].

La rândul său, coregraful Géza Poszar amintea într-un interviu din
anii 2000 un episod de dinaintea Jocurilor Olimpice de la Montreal:
„Înainte de Montreal, Martha avea probleme cu paşaportul. În acea
perioadă nu dădeau voie ambilor soţi să părăsească ţara. Într-o zi,
ne-a vizitat la centrul de la «23 August» Ilie Verdeţ, secretar CC al
PCR. Béla, foarte atrăgător, a ştiut să i se bage pe sub piele şi să
închege o prietenie de lungă durată atât cu Verdeţ, cât şi cu şeful
lui de cabinet, Hanea. Iar această relaţie avea să o întreţină cu
sticle de whisky şi cartuşe de ţigări cumpărate din străinătate, de la
concursuri”[10].

Supravegherea continuă şi după mutarea la Deva

Legăturile cu elita politică s-au confirmat şi prin faptul că, la
sfârşitul fiecărei săptămâni, Béla informa telefonic „persoane din
conducerea superioară de partid”[11].Cu toate acestea, persistenţa
scandalurilor şi a intrigilor din Oneşti nu a scăzut în intensitate.
Aşa că Béla Károly, după nenumărate solicitări şi presiuni şi după ce
a obţinut un ajutor concret din partea Consiliului Judeţean de
Educaţie Fizică şi Sport Hunedoara, s-a mutat la Deva. La începutul
anului şcolar 1977-1978 s-a înfiinţat, astfel, în cadrul Şcolii
generale nr. 7, centrul de pregătire a lotului olimpic de gimnastică
sub conducerea şi îndrumarea temperamentalului antrenor emerit. Lotul
de gimnaste cuprindea zece senioare şi alte 25 de fete din lotul de
junioare. În activitatea de pregătire şi antrenament cei doi
tehnicieni erau ajutaţi de un coregraf, doi corepetitori (pianişti),
un medic şi o asistentă medicală.



Securitatea veghea din umbră asupra cuplului şi-şi asigura materialele
documentare prin „reţeta” clasică: informatori, ofiţeri acoperiţi şi
tehnică operativă. Informatorul „Nelu” – recrutat la 26 februarie 1975
de către Inspectoratul Judeţean de Securitate Bacău în vederea
supravegherii informative a persoanelor din cadrul Liceului de
gimnastică Gheorghe Gheorghiu-Dej (Oneşti) – avea misiunea de a
semnala manifestările duşmănoase la adresa conducătorului statului,
precum şi intenţiile de rămânere în străinătate. Iar atitudinea
tehnicianului vizavi de familia Ceauşescu nu era deloc prietenoasă,
aşa cum rezultă dintr-o notă informativă din 7 februarie 1978: „o
atitudine complet ostilă a arătat Béla în legătură cu amploarea
manifestărilor prilejuite de aniversarea conducătorului statului,
luând în batjocură ce s-a organizat în Capitală”[12].

Măsuri pentru protecţia Nadiei: ea şi Teodora Ungureanu sunt mutate la Bucureşti

Potrivit documentelor Securităţii, în intervalul 1976-1980 au avut loc
conflicte repetate ale antrenorului cu Nadia Comăneci. Rapoartele de
urmărire menţionează că deteriorarea relaţiilor dintre antrenor şi
noua stea a gimnasticii mondiale s-a produs după Jocurile Olimpice de
la Montreal, întrucât tehnicianul nu şi-a adaptat metodele
psihopedagogice la noua etapă de dezvoltare şi vârstă a sportivei.
Divergenţele au fost aplanate de Nicolae Vieru, preşedintele
Federaţiei Române de Gimnastică, de Consiliul Naţional pentru Educaţie
fizică şi Sport şi, mai ales, de implicarea directă a lui Nicu
Ceauşescu.

Majoritatea deciziilor au vizat protecţia Nadiei: mutarea acesteia şi
a Teodorei Ungureanu la Bucureşti, sub conducerea unui colectiv de
specialişti desemnaţi de federaţie, reîntoarcerea la pregătirea
centralizată de la Deva în urma satisfacerii unor doleanţe materiale
şi familiale, stabilirea definitivă a gimnastei Comăneci la Bucureşti,
din 15 mai 1980. Reconcilierile au fost însă de scurtă durată:
antrenorul a comunicat în dese rânduri atât factorilor sportivi, cât
şi politici inconsecvenţa în pregătire şi parametrii slabi pentru
marea performanţă ai gimnastei[13].

Relaţia dintre antrenori şi gimnaste în rapoartele Securităţii:
injurii, corecţii fizice, privaţiuni alimentare, medicaţie inadecvată

Cu un talent nativ şi o putere de mobilizare extraordinară, Nadia
Comăneci a strălucit la numeroase competiţii internaţionale până la
momentul retragerii din activitate, în 1981. Perioada de răceală
instaurată între cei doi antrenori şi „d-ra perfecţiune” a reprezentat
arhetipul relaţiilor dintre conducerea tehnică şi gimnastele aflate
sub conducerea lor. Cuvintele injurioase, corecţiile fizice,
privaţiunile alimentare şi medicaţia inadecvată au fost invocate
periodic în rapoartele Securităţii, dar şi în declaraţiile publice ale
unor sportive.

Emilia Eberle, dublă medaliată cu argint la Olimpiada de la Moscova,
în 1980, a făcut – într-un interviu acordat ziarului „Cotidianul” –
mai multe dezvăluiri referitoare la cariera sportivă, inclusiv natura
relaţiilor cu cei doi antrenori: „Oamenii trebuie să ştie ce se
ascunde în spatele zâmbetului afişat de Béla Károly. Nu voi uita
niciodată bătăile pe care le-am încasat ca gimnastă… Noi am făcut
gimnastică de frică, nu de plăcere. Sigur, nu contest valoarea lui
Béla Károly ca antrenor. Totuşi, eu cred că şi fără bătăile pe care a
trebuit să le îndurăm am fi ajuns la acele rezultate”[14].

Regimul sever de antrenamente şi relaţiile tensionate cu majoritatea
factorilor decizionali ai vremii nu afectat însă rezultatele pe plan
internaţional. Dacă ne raportăm numai la ediţiile Jocurilor Olimpice
de la Montreal, 1976, şi Moscova, 1980, palmaresul acestei discipline
sportive a fost impresionant: cinci titluri dintr-un total de
douăsprezece, plus cinci medalii de argint şi cinci de bronz.

Dar prestigiul gimnasticii româneşti a fost întărit şi prin
reprezentaţiile demonstrative organizate în diferite colţuri ale
lumii: Japonia, Grecia, Mexic, Venezuela, Italia, Spania, Franţa,
Marea Britanie, Norvegia, R.F.G., SUA. Turneele au fost negociate în
condiţii financiare avantajoase delegaţiei române (în special,
diriguitorilor sportivi şi colectivului tehnic), din care enumerăm:
achitarea diurnei, transport, cazare, echipament sportiv, premii în
bani (lire sterline, dolari americani, lire italiene) şi cadouri
(aparate electronice şi electrocasnice, armă de vânătoare, haine,
bijuterii ş.a.[15]. O practică specifică epocii era cumpărarea cât mai
multor produse din străinătate, atât pentru uz propriu, cât şi pentru
a fi comercializate apoi în ţară. Astfel, dintr-o notă TO
(interceptarea discuţiei prin microfon) aflăm că obiectivul „Katona”,
la întoarcerea de la „Cupa Americii” (15 martie 1980), şi-a adus multe
produse cosmetice, confecţii, jucării, iar o combină tip geantă
diplomat i-a fost reţinută la vamă[16].

Primele tatonări în vederea plecării din ţară, în 1980

Erodarea credibilităţii, şicanele provocate de anumiţi oficiali din
lumea sportului, implicarea lui Nicu Ceauşescu în disputa cu Nadia,
prezenţa agasantă a lucrătorilor Securităţii, diminuarea protecţiei
oferită de Ilie Verdeţ, precum şi ofertele financiare tentante de
peste Ocean i-au determinat pe soţii Károly să nu excludă
posibilitatea plecării definitive în străinătate.

Primele tatonări s-au purtat în timpul turneului american din 1980 şi
au presupus mai multe discuţii cu emigranţii Mircea Milescu,
proprietarul unei şcoli de gimnastică din Manhattan, Ion Grumezea,
profesor de educaţie fizică la New York, şi soţii Olteanu, profesori
la o şcoală de gimnastică din Connecticut. Prin intermediul Ghizelei
Olteanu, familia Károly a intrat în contact cu exponenţi ai emigraţiei
maghiare şi cu Federaţia americană de gimnastică pentru eventualitatea
stabilirii în SUA[17].

Turneul din 1981: antrenorii şi coregraful nu trezesc bănuieli

În perioada 5-30 martie 1981, echipa naţională feminină de gimnastică
a efectuat un turneu în Venezuela şi Statele Unite ale Americii. Presa
scrisă şi instituţiile TV au elogiat evoluţia tuturor gimnastelor,
îndeosebi a multiplei campioane Nadia Comăneci.

Potrivit raporatelor Securităţii, în timpul turneului, soţii Károly şi
coregraful Géza Poszar au cumpărat diferite obiecte de valoare (patru
combine muzicale, trei arme de vânătoare, cinci radiocasetofoane auto,
obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii etc) şi un câine de vânătoare,
netrezind astfel nicio bănuială în rândul membrilor delegaţiei. Mai
mult: coregraful şi-a înştiinţat telefonic soţia să-l aştepte la
aeroportul Otopeni, la 31 martie 1981, întrucât ar avea multe bagaje.
Deşi în cadrul delegaţiei se afla şi un ofiţer de securitate,
însărcinat cu supravegherea Nadiei, cei trei nu au fost îngrijoraţi;
lucrătorul Securităţii fusese cazat chiar în aceeaşi cameră cu
coregraful.

În preziua plecării din New York, cuplul de antrenori şi Poszar au
fost invitaţi la cină de către Ghizela Olteanu, iar aici s-au pus la
punct ultimele detalii ale rămânerii în Statele Unite. Totuşi,
„conspirativitatea acţiunii nu a fost asigurată pe deplin”: la
reîntoarcerea la hotelul „Summit”, Béla i-a propus Nadiei să facă
acelaşi pas, în timp ce Nicolae Vieru şi Aurică Stoian, conducătorii
delegaţiei, ar fi fost informaţi în prealabil de un antrenor român de
gimnastică, aflat în SUA, despre intenţiile soţilor Károly şi ale
coregrafului [18].

La 9.30, delegaţia a plecat la magazinul Alexander’s. La ora 12.00,
cei trei lipseau

Filmul părăsirii hotelului new-yorkez, în ultima zi a turneului, s-a
reconstituit pe baza declaraţiilor obţinute de la membrii delegaţiei.
Astfel, la orele 09.30 s-a plecat in corporela magazinul Alexander’s,
aflat la 500 m de hotel. Antrenorul s-a oprit la raionul de bijuterii,
apoi a coborât la subsol cu soţia şi s-au făcut nevăzuţi. Géza Poszar,
pe de altă parte, a plecat la un alt magazin să-şi cumpere un
geamantan. Ofiţerul a rămas cu Nadia Comăneci la parterul clădirii. La
ora 12.00, delegaţia s-a reunit în faţa magazinului fără cele trei
persoane. Ofiţerul a constatat lipsa bagajelor lui Poszar şi s-a
trecut la verificarea camerei unde erau găzduiţi soţii Károly.
Desigur, nu mai exista nicio urmă a prezenţei lor. În aceste condiţii
au fost înştiinţaţi reprezentanţii diplomatici români în SUA şi s-a
hotărât plecarea delegaţiei la aeroportul Kennedy, la ora 15.00[19].

Dacă o parte dintre cei prezenţi în America nu au fost surprinşi de
actul plecării voluntare al celor trei, oamenii din structurile
informative au fost în postura de a nu cunoaşte intenţiile
tehnicienilor. Reţinem, de pildă, faptul că în urma relaţiilor amicale
cu şeful Consiliului Judeţean de educaţie fizică şi sport şi a
Comitetului Judeţean de partid Hunedoara, din 8 iulie 1980, la
dispoziţia organelor locale PCR Deva, conducerea Securităţii a ordonat
scoaterea mijloacelor speciale de tehnică operativă şi încetarea
urmăririi informative a soţilor Károly. Inexistenţa unor indicii care
anticipau stabilirea în străinătate a celor trei evidenţiază
superficialitatea activităţii de informare, aşa cum rezultă dintr-un
raport informativ: „în perioada premergătoare deplasării în Venezuela
şi S.U.A. nu s-a observat ca cei în cauză să întreprindă acţiuni
pregătitoare din care să rezulte intenţia de a nu se mai întoarce în
ţară”[20].

Direcţia de paşapoarte, evidenţa străinilor şi controlul trecerii
frontierei, prin adresa nr. 115/0460578/F-022434/4 aprilie 1981,
informa că fugarii primiseră viza de ieşire din ţară la propunerea
Consiliului Naţional pentru Educaţie fizică şi Sport (C.N.E.F.S.),
după avizul pozitiv acordat de către Inspectoratul de securitate
judeţean Hunedoara. C.N.E.F.S., cu adresa nr. 5357 din 6 aprilie 1981,
a comunicat Direcţiei de paşapoarte că la finele turneului cei
împricinaţi au dispărut de la hotel cu paşapoartele şi bagajele
personale. Măsurile preliminare au vizat instituirea sechestrului pe
bunurile materiale aparţinând celor trei „trădători”, cum au fost ei
etichetaţi de regim, precum şi audierea rudelor sau altor legături
apropiate[21].

Scrisoare care să uşureze acceptarea plecării: „Cauzele rămânerii mele
aici sunt personale, nu politice”

La 7 aprilie 1981, Ambasada României a fost înştiinţată că soţii
Károly, ambii în vârstă de 38 ani, părinţii unei fete de 7 ani aflată
în România, şi coregraful Poszar, de 31 ani, căsătorit şi tatăl unui
copil, au cerut azil politic în Statele Unite. Bill Archer,
reprezentantul republicanilor din Texas, a înaintat o scrisoare
ambasadei române, prin care solicita guvernului de la Bucureşti să
grăbească vizele de ieşire pentru familiile fugiţilor. Scrisoarea a
fost semnată de 13 membri ai subcomitetului pentru comerţ din cadrul
Comitetului pentru căi şi mijloace al Camerei Reprezentanţilor, care
revizuia anual statutul României de ţara cea mai favorizată în
comerţul cu S.U.A.



În plus, Károly – pentru a justifica gestul şi pentru a obţine
dezlegarea plecării fiicei sale – a expediat familiei din ţară o
scrisoare, evident interceptată de structurile informative, prin care
a subliniat unele aspecte care îl ajutau în demersul său. Reţinem din
textul scrisorii: „Oricât de negândită ar părea să fie hotărârea
noastră, aceasta este totuşi rezultatul unor serii de abuzuri care au
venit din partea Federaţiei… Regret că cel puţin ulterior nu pot
explica cauzele tuturor celor care acasă ne-au ajutat şi au stat
alături de noi, mai ales organelor de stat, angajaţilor de la
Comitetul de Cultură, Educaţie Fizică şi Sport al oraşului Deva, care
pot considera pasul nostru ca trădare de patrie... Cauzele rămânerii
mele aici sunt personale, nu politice, fapt pe care l-am accentuat
peste tot, pe care l-am comunicat şi conducerii ambasadei române din
Washington.…Sper că autorităţile de stat române vor cântări loial
pasul nostru şi ne vor ajuta la venirea Andreei pentru a ne face
posibilă revederea în viitor”[22].

Încercările de a o scoate din România pe Andreea Károly, fata tehnicienilor

Convorbirile telefonice şi corespondenţa purtată între antrenori şi
familiile acestora, intens supravegheate de Securitate, recompun
episodul acordării vizei Andreei Károly. La 25 mai 1981, antrenorul
cerea mamei sale să o contacteze pe Maca (Bacsa), rudă apropiată, cea
care o avea în îngrijire pe fiica lui, şi totodată să obţină formulare
pentru plecarea definitivă din ţară. Pasul următor consta în
contactarea telefonică a ambasadei americane din România, iar pentru a
fi mai convigătoare i s-a recomandat menţionarea numelui Dad Becker,
secretar la Departamentul de Stat al SUA. Totuşi, situaţia fiicei nu
s-a rezolvat telefonic. Irene Károly a expediat o scrisoare fiului
său, xerocopiată de lucrătorii Securităţii, din conţinutul căreia
aflăm: „…am reuşit să rezolv problema de care mi-ai spus, însă numai
la Bucureşti. Desigur nu aşa cum te-ai gândit tu, prin telefon, pentru
că am încercat de şapte ori să rezolv, însă până la urmă mi s-a spus
că trebuie să completez nişte formulare şi să discut despre toate
aspectele. Acum să-ţi spun ce trebuie să faci tu acolo şi să trimiţi
pe adresa Consulatului din Bucureşti. Este vorba de un «Act de
garanţie»care se compune din:Affidavit of support şi Bank statement
employer letter”[23].

Deznodământul fericit a fost conturat şi mai clar după o misivă
trimisă părinţilor Marthei, din Odorheiul Secuiesc: mesajul reda
satisfacţia antrenorilor pentru soluţionarea pozitivă a cererii de
reîntregire a familiei. Cu toate acestea, Béla nu a uitat să-l evoce
pe congresmanul Archer, cel mai fervent susţinător al cauzei
tehnicienilor, datorită căruia s-a rezolvat doleanţa lor. Momentul
reunirii familiei s-a consumat în septembrie 1981, deşi documentele de
arhivă nu fac referiri la plecarea minorei.

Familia Károly: consacrare pe tărâm american

După două luni de peregrinări, cei doi antrenori s-au stabilit la
Oklahoma; Béla a primit un post didactic în cadrul universităţii din
localitate, unde preda cursuri de gimnastică şi handbal. Din luna
noiembrie 1981, soţii Károly şi-au deschis o şcoală privată de
gimnastică pentru copii în vârstă de 7-9 ani, cu peste 100 de
cursanţi.

La prima vedere, tehnicienii români nu ar fi beneficiat de sprijinul
nemijlocit al oficialităţilor de resort, dar ascensiunea pe tărâm
american, din anii 1982-1984, a fost strâns legată de prietenia cu
vicepreşedintele Federaţiei americane de gimnastică, Las Sasvary,
emigrant maghiar. Participarea la diverse competiţii internaţionale
preolimpice şi rezultatele gimnastei Mary Lou Retton la Jocurile
Olimpice de la Los Angeles – sportiva a obţinut medalia de aur la
individual compus, două medalii de argint şi două de bronz la
concursul pe aparate – le-au adus soţilor Károly consacrarea, inclusiv
pe tărâm american. De altfel, ofertele au curs neîntrerupt şi alegerea
de a se muta la Houston era logică în contextul unor condiţii de
pregătire superioare şi a acordării de recompense financiare
substanţiale. Cariera didactică şi, în primul rând, extinderea
centrului de gimnastică (circa 1.300 elevi şi 18 profesori şi
antrenori) le-au adus Marthei şi lui Béla nenumărate satisfacţii
profesionale şi materiale.

Nostalgiile vizavi de activitatea profesională desfăşurată în România
s-au regăsit constant în discursul celor doi tehnicieni, inclusiv în
discuţiile purtate cu diverşi conaţionali. Rigurozitatea, talentul,
pregătirea centralizată au fost ingredientele succesului în ţara
natală; în comparaţie, în America au reuşit să impună un regim
alimentar strict, însă libertatea de acţiune a fost sensibil limitată.

Măsurile aparatului de Securitate: influenţarea pozitivă şi
scurtcircuitarea relaţiilor cu „Europa Liberă”

Deşi Departamentul Securităţii Statului (D.S.S.) nu a beneficiat de
elemente esenţiale în prevenirea „trădării” antrenorilor Károly şi a
coregrafului Pozsar, totuşi, activitatea informativă a cunoscut o
anumită efervescenţă după episodul produs în primăvara lui 1981.
Principalele direcţii au vizat influenţarea pozitivă– prin intermediul
familiei sau a reţelei informative, având drept scop menţinerea unei
poziţii conciliante faţă de regimul politic, faţă de gimnastica
românească şi neangrenarea în acţiuni ostile statului – şi
scurtcircuitarea relaţiilor cu postul de radio „Europa Liberă”.

Corespondenţa purtată de Béla Károly cu oficialii sportului românesc
insista pe şicanele făcute de conducerea federaţiei de specialitate,
ca element primordial în refuzul de a reveni în ţară, iar declaraţiile
radiofonice completau scrisorile-protest la adresa unor diriguitori ai
fenomenului sportiv autohton. Securitatea îşi pregătise însă tactici
de contracarare, prin înscrisuri, dar şi prin discuţii cu
reprezentanţi ai federaţiei americane de gimnastică. Sursele „Lia
Muri” şi „Popescu” îi comunicau astfel lui Károly, în scris,
respingerea afirmaţiilor şi, mai mult, le catalogau defăimătoare. Mai
mult: sursele „Monica” şi „Lia Muri” au contactat oficialităţi
americane şi le-au transmis „dezinteresat” informaţii despre
condiţiile deosebite avute de antrenorii Károly, sprijinul şi
înţelegerea dovedită de autorităţile române pentru reîntregirea
familiei sale, dar şi că ar fi fost cazul să se abţină de la acţiuni
necorespunzătoare[24].

Ce s-ar fi întâmplat dacă antrenorul continua să acuze. Tonul lui
Károly se îndulceşte

Dacă măsurile de influenţare nu ar fi dat roade, atunci s-ar fi trecut
la acţiuni concrete de compromitere. Sursa „Lia Muri” s-ar fi adresat
lui „Katona” făcând referiri la metodele sale „pedagogice” de
pregătire a gimnastelor, precum şi la contribuţia altor antrenori la
succesele şcolii de la Deva. Viorel Jianu, preşedintele C.J.E.F.S.
Hunedoara, îi reamintea tehnicianului despre spiritul său mercantil,
despre abuzurile şi ilegalităţile comise pe durata exercitării
funcţiei de antrenor al lotului naţional.

Criticile neîntrerupte ale antrenorului ar fi atras noi demersuri de
discreditare. În acest caz, soluţia finală era conceperea unei
scrisori, interceptată de serviciile secrete americane, care insinua
legătura obiectivului „Katona” cu Securitatea Statului. Sprijinul
politicienilor americani şi tonul îndulcit al tehnicianului vizavi de
conducătorii sportului românesc optzecist au anulat, în mare parte,
activităţile defăimătoare pregătite de serviciile de informaţii
româneşti.

În timp, faima şi câştigurile financiare ale urmăritului „Katona” au
crescut continuu, relaţiile cu statul român au intrat pe un făgaş
normal, iar monitorizarea acestuia s-a rezumat la declaraţiile şi
notele date de sursele şi persoanele de sprijin trimise la diverse
competiţii în Statele Unite ale Americii.

Nadia Comăneci juca fotbal în copilărie

Nadia Comăneci juca fotbal în copilărie

Ce spune Michelle Obama, Prima Doamnă a Americii, despre Nadia Comăneci