Serbanescu[v]

http://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/s-a-stins-si-horia-Serbanescu-patriarhul-actorilor

Interviu cu scriitorul EUGEN SERBANESCU

„SUNT UN OM CARE SI-A PASTRAT SISTEMELE DE REFERINTA” Citind o carte, vizionand o piesa de teatru, inafara intelesului povestii , ai dori sa ti se deschida o usa prin care sa privesti personalitatea autorului, poate omul din el De fapt, nu ai decat posibilitatea de a da un verdict, pozitiv sau negativ , operei in sine. Natura speciala a unui interviu permite ceva mai mult. Ceea ce ramane nespus, putem descoperi printre cuvinte, cu mijloace minime, efecte extraordinare. Este ceea ce eu numesc, unitati de sinceritate. Dincolo de diplomatul format in timpul studiilor postuniversitare de politica, jurnalism si comunicare de masa la Reuters, la Universittatea Statului Maryland,USA, sau Universitatea Harvard, ori in activitatea de analist politic, purtator de cuvant al Guvernului in 1998, si chiar mai mult, in calitatea de consul general la New York si Los Angeles in 2002, Eugen Serbanescu este un scriitor special. Original, personal, rascolitor, calitati care au facut din el un personaj controversat. Cum este Eugen Serbanescu cu adevarat, incercam sa aflam acum. Ce trebuie sa stim despre Eugen Serbanescu? Ca sunt un om care si-a pastrat sistemele de referinta inca de la inceputul anului 1990, in ceeace priveste un anumit set de valorisi principii democratice care trebuie sa guverneze evolutia post-comunistaa tarii. La vremea aceea, unii nu intelegeau sau chiar criticau aceste valori, insa timpul a dovedit ca nu am gresit si ca ele au prins incet-incet viata in Romania, chiar daca mai mult sub presiune externa. Ulterior, unii dintre cei care erau atunci ostili, s-au mai luminat, altii doar le mimeaza, iar altii chiar le pun in aplicare(cu cata convingere-e alta discutie), in sfarsit, per total lucrurile merg spre bine, chiar daca prea lent. Eu am satisfactia de a fi printre liderii de opinie-ma refer la cei de opinie democratica, putini la numar pe vremea aceea- carora evolutiile istorice ulterioare le-au dat dreptate. Ce nu trebuie sa stim despre Eugen Serbanescu? Stiu si eu? Poate ca sunt putin sentimental, si deci din acest punct de vedere-poate vulnerabil. Desi- nu va incredeti in asta! Cum ar descrie scriitorul Eugen Serbanescu, personajul Eugen Serbanescu? Un tip cu o anume frenezie a lucrului bine facut, este interesat de cauzele mari si vrea sa munceasca pentru ele, dar nu impotriva unor convingeri interioare si nici de pe pozitii neconforme cu realitatea, atitudine care poate parea unora inflexibilitate. Inflexibilitatea este de fapt selectie. Sunt un partizan al selectiei. Activitatea de diplomat ti-a influentat in vreun fel personalitatea? Desigur. A imbogatit-o. Diplomatia este un spatiu de idei si contra-idei de experiente si contra-experiente care te marcheaza si te iti da intelepciune.Cand treci prin diplomatie, iti dai seama ca exista unghiuri din care un succes se vede ca un insucces si invers. Intre diplomatie si teoria relativitatii exista o stransa legatura. In viata „laica”, cand intri pe ousa vezi ce se intampla dincolo de ea. In diplomatie, chiar daca intri pe o usa, e posibil sa nu ai cum sa vezi ce se intampla dincolo de ea. Dupa cum in viata, daca in viata „laica”, nu poti sa vezi dincolo de o usa inchisa, in diplomatie-poti. Nu degeaba diplomatia este uneori definita ca arta a omului care „trece prin zid”. De unde curajul de a dezbraca adevarul si a-l prezenta in toata nuditatea? Te referi la romanele mele…Daca in viata reala, adevarul devine uneori personaj, in roman el poate redeveni ceea ce este: alfa si omega. Paradoxal, literatura- care este prin excelenta un teritoriu al fictiunii- contine mult mai multe adevaruri decat perceptia comuna a realitatii. Si inafara literaturii? De curaj n-am dus lipsa niciodata, dar de foarte multe ori am simtit lipsa de rezonanta a curajului pe care il asteptam de la altii. Mai concret. Curajul nu s-a intalnit cum asi fi vrut eu cu alti oameni care sa il puna in practica. Diplomatul, tot diplomat. Spune-mi, cum se impaca diplomatia cu literatura? In mai multe feluri. Unul dintre ele este ca, in tiomp ce diplomatia este arta de a promova interesul national, o literatura buna este, la urma urmei, tot o chestiune de interes national. Cel mai recent roman al tau, „Dupa-amiaza cu o nimfomana” a avut un succes remarcabil. S-au scris si s-au spus multe despre acest roman. Ca este socant, inspirat pana la similitudine din viata reala, motiv care a starnit chiar socuri neurotice printre unii dintre cititori, membrii mai mult sau mai putin marcanti ai comitetelor si comitiilor… Autorul cum il caracterizeaza? Este un roman pe care l-as numi al socio-erotizarii modului de viata post-moderna, un fenomen prezent din abundenta in spatele usilor inchise, mai ales in perioadele de tranzitie, adica tulburi. Avem acolo un personaj feminin care este in acelasi timp si tip si caz. Interesul provine din faptul ca mentalitatea eroinei o ia inaintea psihologiei. Personajul isi transforma dependenta de sex in apetenta de succes extraerotic, pe ideea …”telurica”-daca tot esti pasionat de gradinarit, de ce sa cultivi flori, cand poti obtine avantaje din legumele de sezon… Piesa pentru care ai primit zilele acestea inca un premiu, la concursul de comedie romaneasca, ‚Pluta pe spate”, cum se plaseaza ea, in raport cu „Sonata pentru Saxofon si Eva” care se joaca de ceva vreme la Teatrul National, cu un succes extraordinar? Nu se plaseaza. Prin filonul carnavalesco-absurd, are tangente, mai curand, cu o alta piesa, „Cruciada fermoarelor”, publicata in volumul „ De ce a ucis-o Shakespeare pe Ofelia?”la editura Cartea Romaneasca. Ce gen de scriitura-roman, teatru, scenariu de film-, simti ca te reprezinta? Toate aceste genuri presupun constructie-de intriga, personaje, conflict, etc. Nu eu aleg genul, ci mai curand povestea, subiectul, si-l aleg singure; la randul lor, si ele sunt alese de tema. Este o intrinseca legatura intre fondul de idei si forma de scriere. Dar o drama solida poate fi prezentata cu succes in toate aceste trei forme, cu particularitatea ei avantajoasa. Romanul ofera un mare grad de fantazare din partea cititorului, din cauza actului lecturii care este,probabil, cel mai intim act de de acces la spiritualitate. Teatrul pe scena ofera autenticitatea, emotia pe viu, ceea ce este enorm. Impactul poate fi devastator, in sensul bun al cuvantului. Iar filmul-planarea sau zborul ca pe un covor fermecat peste spatiu si timp. Pana la urma, ceea ce conteaza este emotia produsa- pe toate clapele de la iubire la ura si inapoi, de la extaz la nefericire si inapoi. Ce te nemultumeste si ce te fascineaza la lumea de azi? Ma nemultumeste haosul de valori. Manelismul societatii romanesti. Balcanismul in sensul rau al cuvantului. Ma fascineaza…speranta. Nu am alta solutie, ma abandonez ei. Cand iei o decizie, o iei cu mintea sau cu sufletul? Hm…Ma supui unui test psihologic? Este un test de sinceritate, un interviu de personalitate al unei personalitati… Ma rog… Iau decizii in concordanta cu modul meu de a vedea viata, pe care mi l-am format si cu care exist. Asta implica si minte si suflet. Dar-cand trebuie sa dai prioritate rationalului si cand intuitiei, numai Dumnezeu stie… Care este criteriul dupa care dai valoare omului? Sunt mai multe, dar in ultima instanta – caracterul si onestitatea, cuvantul dat si respectat. Pentru ca vorbim despre OM, daca, la modul ideal, ar exista un monument dedicat Omului, cu O mare, ce ai fi tentat sa scrii la baza lui? Nu sunt sigur ca trebuie sa fie un monument. As scrie ceva de genul- nicicand raiul si iadul nu au fost mai greu de despartit. Cam atat despre scriitorul si diplomatul Eugen Serbanescu. Din discutia cu el am invatat arta de a crea momente estetice , care, de regula, sunt scurte si tari.

http://www.fanart.ro/acropolis/197.html

Dupa-amiaza cu o nimfomana

În memoria marelui actor Horia Şerbănescu






Ne-a pătruns pînă în cele mai adînci simţăminte veselia acestui mare actor, care a fost Horia Şerbănescu. Stilul său comic, menit să transforme tristeţile vieţii în bucurii, dădea fiecăruia o linişte interioară, alungînd, parcă, toată negura vremurilor din orice privire sau ungher.
A fost meticulos în replicile şi în gesturile specifice meseriei de actor, completînd, prin improvizaţii comice, cu grijă alese, dialoguri ce păreau bariere imposibil de trecut. Dădea forme subtile oricăror trăiri vesele avute pe scenă, sau în înregistrările de la Radio şi Televiziune, încredinţîndu-ne că, în comedie, distribuirea bunei dispoziţii este făcută numai de către aceia care au harul de a pătrunde în sufletele oamenilor, plămădind miracole profunde pentru ei, ştiind, în bună măsură, prin ce stări grele şi absurde i-au adus necazurile cotidiene. În cele din urmă, acest mare actor, care ne-a dezvăluit ani de-a rîndul ipostaze comice inegalabile, a tăcut. Şi-a pus fiecare rol deoparte şi n-a mai vorbit nicicum despre întîmplările hazlii din viaţa oamenilor. A întors privirea spre Cer şi a plecat spre imensitatea acestuia, să-şi ofere darurile ce n-au mai fost preţuite pe acest pămînt. Ne-a încîntat şi ne-a înveselit ani la rînd. Rămîne ca publicul şi cei care i-au furat treptat împlinirile, ţinîndu-l departe de tot ceea ce a însemnat pentru Horia Şerbănescu fericire şi frumos, să-i afle adevărata valoare artistică. A plecat demult, mult prea demult pentru ca oamenii să se mai gîndească la el, conştientizînd că au lăsat în mîinile hoţilor destinul acestui mare artist. Un artist plin de speranţe, care a dispărut dintre noi şi a pornit spre o lume îndepărtată, gîndind să descopere acolo o altă scenă, deschizătoare a unui alt drum, presărat cu mari cuplete şi scenete. Alături de el nu s-au mai aflat decît apropiaţii şi cei care l-au îndrăgit. Nici autorităţi, nici admiratori. Puţini oameni în comparaţie cu aceia pentru care el a muncit şi pe care i-a înveselit...
Mulţumim, Horia Şerbănescu, pentru seninătatea clipelor aduse în viaţa noastră, adunate în trăiri ce-au străpuns zidurile cu veselia lor, trăiri ce nu-şi vor pierde, nicicînd, amprenta unui mare sufletist asupra atîtor generaţii doritoare să mai asculte şi să mai vadă un om ce-a dăruit şi sărbătoare, şi entuziasm în sufletul fiecăruia.
Citeste mai mult...

"Dumnezeu are simţul umorului"
Meseria lui a fost să înveselească oamenii. "Dacă nu văd lumea râzând, mă bufneşte plânsul!", spunea Horia Şerbănescu. Actorii trăiesc atâta vreme cât trăiesc cei care i-au admirat. În ultimii ani, "sufletul" emisiunii "Ora veselă" sălăşluia departe de scenă, de lumea artistică, fiind aruncat într-un colţ al uitării.




Cu umorul său incontestabil, spunea că este un actor foarte cunoscut din mileniul doi! După ce în anul 1999 a rămas fără colegul/prietenul său Radu Zaharescu, a tras pe dreapta, "ca să ne ţină lumea minte pe amândoi aşa cum eram şi cum poate cântam la începuturile tinereţii noastre: «N-am un ban în buzunar/ Şi nici toc la ghete/ Am în schimb un mare dar/ Trecere la fete»".

Viaţa i-a dat de toate, şi bune, şi rele, dar nu s-a plâns niciodată de nimic, pentru că şi-a dat seama că întotdeauna există şi mai rău! Bolile le-a tratat cu indiferenţă şi neplăcerile cu nebăgare de seamă. A lăsat viaţa să aranjeze lucrurile. A auzit că se pricepe şi că de multe ori e mai deşteaptă. La 86 de ani, inima i s-a oprit definitiv. I se mai oprise o dată, în 2006, dar sufletul său tânăr i-a acordat încă o şansă la viaţă. "Nu îmbătrâneşti pentru că ai trăit un anumit număr de ani, îmbătrâneşti atunci când ţi-ai abandonat pielea, vocea, mersul. Renunţarea la ideal ridează sufletul. Or, al meu e mai viu ca niciodată!" - mărturisea Horia Şerbănescu.

Uitarea publicului şi singurătatea au contribuit la ridarea sufletului său. Şi-a încheiat toate socotelile, îngrijindu-se până şi de amenajarea locului de veci. N-a vrut să fie povară nici pentru fiica sa, Ilinca (20 de ani), nici pentru Mugur, despre care cu durere părintească spunea că "de ani buni nu mă mai bagă în seamă. De ce? Numai el ştie... Pesemne se jenează să aibă actori în familie".

În urmă cu patru ani, ne-a acordat un interviu, pe care îl redăm aşa cum ne-a fost oferit. Trecerea timpului nu i-a diminuat savoarea. Aşa vrem să ni-l amintim pe Horia Şerbănescu, un om mereu optimist şi convins că bunul Dumnezeu are simţul umorului.

● Jurnalul Naţional: Ce mai faceţi, Horia Şerbănescu?

Horia Şerbănescu: Sărut mâinile! Binişor, spre bine. Cu ce pot să vă înveselesc?


● Să schimbăm o vorbă, două, despre una, despre alta...

Aha! Înţeleg! Înseamnă că dacă e pentru ziar facem o discuţie oarecum publicitară. Să nu-mi luaţi în nume de rău, dar la vârsta mea nu mai am nevoie de reclamă. Deşi e foarte adevărat că e rău când se vorbeşte rău despre un actor, dar e şi mai rău când nu se vorbeşte deloc. Credeţi-mă, mie deocamdată îmi ajunge din când în când să fiu băgat în seamă.


● Nu v-am văzut de mult, nici pe scenă!

Eh, sunt nenorociri mai mari în viaţă. Pot să vă spun atâta: de când am rămas fără Radu Zaharescu, dragul meu partener şi prieten de-o viaţă, nu am putut şi nici nu am vrut să-l înlocuiesc cu nimeni. Las pe cei de vârsta mea să-şi amintească despre noi doi aşa cum eram.


● Arătaţi destul de bine, dar parcă puţin cam obosit...

Obosit...! Normal! Ca un om care vine de la drum lung.


● Înţeleg c-aţi fost plecat. Departe? Pe la ce porţi aţi bătut?

La Poarta Raiului! Şi n-am bătut. L-am sunat la interfon pe Sf. Petru. Bătrân şi el, săracu', abia se mişcă! Norocul meu a fost că-n locul lui mi-a răspuns Sfântu' Aşteaptă! Aşa că am aşteptat câteva minute, exact până când mi-au pus din nou în funcţiune inima care se oprise.


● Cui datoraţi minunea?

Domnului profesor doctor Ion Ţintoiu şi echipei sale de la Spitalul Militar Central. Profit de Jurnalul Naţional şi le mulţumesc în genunchi. Mi-au redat viaţa şi mai cu seamă zâmbetul. Vedeţi dumneavoastră, câtă vreme poţi să zâmbeşti, nu eşti chiar aşa de bătrân! Eu cunosc oameni care nu zâmbesc decât atunci când ştiu că îi filmează... cu camera ascunsă.


● Înseamnă că nu v-aţi predat vârstei!

Aaah, nici vorbă de predat! O iubesc prea mult pe fiică-mea, pe Ilincuţa, care la cei 16 ani ai ei are nevoie încă s-o învăţ cum şi ce trebuie să facă în viaţă, ca să nu regrete ca mine.


● Dumneavoastră ce regretaţi?

Dacă regret ceva cu adevărat în viaţă, este că atunci când eram tânăr nu mi-am dat seama că sunt.


● La ce vă referiţi?

Păi, de pildă, am fumat 50 de ani, câte două pachete pe zi. Sau n-am întâlnit în viaţa mea un şpriţ pe care să nu-l beau!


● Şi cu toate astea, nu v-a văzut nimeni prin cârciumi!

Eh, eram "oţ". Beam direct de la cramă!




● Ce se cere să fii comic?

Nimica toată! Să fii comic fără să ştii că eşti şi fără să te faci a fi.


● Ce trebuie să facă un tânăr ca să ajungă actor comic? Ce-l sfătuiţi?

Să se lase!


● De ce?

Ca să devii comic, nu ceri sfaturi.


● Dar ce faci?

Devii! Vedeţi dumneavoastră, comedia ori o ai în sânge, ori te-apuci de altceva.


● Ştiu că UNITER v-a onorat cu un premiu special.

Este premiul cel mai important, şi din carieră, şi din viaţă. Am mai primit la viaţa mea ceva premii, dar pe acesta îl socotesc cel mai de preţ. Gândiţi-vă că, în fond, este Oscarul nostru.


● La festivitate aţi spus, printre altele, că actorii se împart în trei categorii...

E adevărat. Pe vremuri, actorii erau buni de dramă, actori buni de comedie şi actori buni de gură.


● Şi în zilele noastre?

În zilele noastre au rămas numai două categorii: cei care se plâng că au lefuri prea mici şi cei care se plâng că plătesc impozite prea mari.


● Nu v-am mai văzut de mult nici la televiziune!

Sunt nenorociri cu mult mai mari! Probabil că prezint pericol de voie bună!


● Cu ce vă ocupaţi timpul?

Tot actor. Actor, dar la fără frecvenţă. Mă mulţumesc să pun pe hârtie ceva vesel.


● Deci, umorist?

Nu, nu, eu nu m-am socotit niciodată umorist. Cel mult, povestitor. M-aţi întrebat adineauri ce-i sfătuiesc pe tineri. Singura mare obligaţie pentru actorul de comedie este aceea să înveţe cum să facă lumea să râdă. Nu am studii superioare, dar Slavă Domnului! Am avut o viaţă întreagă de la cine să învăţ.


● Consideraţi că umorul are vreun rol în viaţa noastră de toate zilele?

Umorul? (râde) Păi, bineînţeles că are un rol, şi încă unul foarte important. Parafrazând, se poate spune că dacă umor nu e, nimic nu e! Şi acolo unde nu există umor, nu există nici umanitate. Cu siguranţă, bunul Dumnezeu are simţul umorului, de aceea l-a făcut pe om singura vietate care râde, dar mai ales să ştie când şi de ce să râdă. Gândiţi-vă, mai rar doi oameni care se întâlnesc să spună versuri, dar la fiecare pas dai de oameni care fac schimb de anecdote, de glume, calambururi. Acesta este cel mai important lucru pentru un om. Foarte important este să fie util.


● Ce admiraţi cel mai mult la un om?

Demnitatea.


● Sunteţi fericit?

Fericirea e ceva ce nu există şi totuşi, într-o zi, încetează de a mai fi.


● De cine râdeţi la ora actuală?

Am început să râd de scumpete. Preţurile au luat şi continuă să ia aşa o proporţie, că nu mai sperie, încep să amuze! Gândiţi-vă că se vor scumpi gazele, lumina electrică, taxele, nu e o glumă!


● Dar dumneavoastră sunteţi cunoscut ca un om glumeţ...

Mă străduiesc. Cine glumeşte nu se înrăieşte.


● Vă e frică de ceva?

Da, absolut de toate. Dar cel mai mult îmi e frică să nu mă prostesc la bătrâneţe. Ştiţi ce spunea Anton Pann? "Când eşti mort, eşti mort numai până la Înviere. Când eşti prost, eşti prost pentru totdeauna!"


Horia Şerbănescu va primi astăzi ultimele aplauze la Cimitirul Bellu, la ora 12:00.

Horia Şerbănescu, popularul actor de comedie şi de revistă, a murit,
Actorul s-a stins din viaţă la Spitalul Municipal din Capitală. Cel care a debutat pe scena la numai 5 ani, în 1929, încîntînd de-a lungul anilor publicul, va fi depus luni în foaierul Teatrului Constantin Tănase, urmînd să fie înmormîntat marţi, la ora 12, la Cimitirul Bellu. Născut la 16 martie 1924, Horia Şerbănescu a debutat pe scenă la vîrsta de 5 ani, în 1929. La aceeaşi vîrstă, regizorul Paul Gusti l-a adus la Teatrul Naţional în rolul dublu Statu Palmă Barbă Cot din spectacolul "Rodia de Aur".
Cum spectacolul a fost primul de acest gen transmis la Radio, Horia Şerbănescu este considerat astăzi cel mai vechi colaborator al Radiodifuziunii Române.
Primul mare succes al său a fost înregistrat la Grădina Volta Buzeşti cu piesa "Profesorul de franceză", semnată de Tudor Muşatescu.
Alături de un alt actor extrem de îndrăgit de public, Radu Zaharescu, Horia Şerbănescu a scris istoria Teatrului de Revistă, identificîndu-se practic, cu existenţa acestuia, din momentul în care a fost lansat de Constantin Tănase, la "Cărăbuş". De-a lungul anilor, cuplul Horia Şerbănescu-Radu Zaharescu a fost cel mai solicitat de Televiziunea Română. Horia Şerbănescu avea doi copii, Mugur si Ilinca. Dumnezeu să-l ierte.

A murit actorul Horia Serbanescu

Horia Serbanescu vrea o strada "Constantin Tanase" in Bucuresti

Un actor cu un colosal simt al umorului. Un om intelept, care spune
ca a inceput sa imbatraneasca, desi are doar 81 de ani. "Fac parte
din categoria celor care sunt invidiati chiar si cand le merge
prost", spune actorul care a scris istoria Teatrului de Revista
alaturi de un partener de aur: Radu Zaharescu. "Cunosc colegi care nu
zambesc decat atunci cand stiu ca-i filmeaza cu camera ascunsa. Este
foarte neplacut cand se vorbeste rau despre un actor, dar e si mai
groaznic cand nu se vorbeste", marturiseste Horia Serbanescu. -
Domnule Horia Serbanescu, v-ati nascut si ati trait toata viata cu
zambetul pe buze. Este adevarat ca rasul nu dauneaza grav sanatatii? -
Cata vreme poti sa zambesti, nu esti chiar asa batran. Un singur
lucru bun poseda batranetea si pe care tineretea nu-l are: nepretuita
comoara a amintirilor. Ale mele, cele mai frumoase, sunt din teatru
si mai cu seama de la microfon, pe care l-am slujit cu credinta amar
si amar de ani, cu regretatul meu prieten si partener Radu
Zaharescu. - Mai invatati lucruri noi la aceasta varsta? - N-am de
invatat decat de la cei tineri. Ce stiu batranii, stiu si eu. Mi-as
ingadui sa le fac un singur indemn primilor. Faceti pe dracu'n patru
si distrati-va! Fiti veseli! La ora actuala exista tendinta de a-i
indeparta pe cei varstnici, in ideea ca trebuie neaparat inlocuiti cu
tineri. Exista foarte mult adevar in treaba asta, numai ca se spune
ca teatrul fara tineri este lipsit de vibratie. Da, dar cel fara
batrani este lipsit de calitate. Numai salbaticii nu respecta
valoarea verificata de timp. Numai ei se lasa furati de impostura
ieftina. Daca esti bolnav si vrei sa te operezi apelezi la un chirurg
tanar si care promite sau iti lasi viata unui profesor cu experienta?
Cred ca batranetea nu este altceva decat pedeapsa de a fi trait. -
Cum vi se pare umorul la ora actuala? - Exista tendinta la posturile
de televiziune de a practica un umor grosier, care te lasa sa crezi
ca intreaga omenire este obsedata de sex. Rasetele si aplauzele
acelea inregistrate pe banda sunt penibile, artificiale si
indeparteaza telespectatorul de umorul sincer, adevarat. Ma felicit
ca am ales radioul, pentru ca niciodata gestul sau scrisul nu va
putea inlocui graiul omenesc. Spre deosebire de televizor, radioul ii
obliga pe oameni sa gandeasca. Televiziunea iti serveste totul pe
tava, radioul iti cere sa ai fantezia ta si te si instruieste. - Ce
onorarii primesc actorii la radio acum, in comparatie cu cele de
odinioara? - Nimeni nu s-a imbogatit la "Ora Vesela". Onorariile au
fost mai intotdeauna derizorii, dar pentru ca era o emisiune foarte
ascultata, veneam cu totii ca albinele la miere sa ne facem un nume,
cum s-ar spune, "de amorul artei", pentru glorie. Onorariile de
altadata? In teatru, lucrurile stateau cam asa. Ceream 100.000 de lei
pe luna, mi se ofereau maximum 10.000, ne intelegeam la 15.000 si le
spuneam tuturor ca am 50.000. - Dupa atatia ani de teatru, ce v-a
atras spre Revista? - Sincer? Actritele! - Domnule Serbanescu, ce ati
vrea sa schimbati in Romania? - Am o propunere pe care i-o fac
primarului Capitalei. S-au implinit fix 125 de ani de la nasterea
parintelui Revistei romanesti, Constantin Tanase. Ar fi bine daca
strada pe care a locuit, numita acum, nesemnificativ, "Putul cu
plopi", sa dobandeasca numele colosalului actor roman. Mi-am mai pus
in minte, in viitorul foarte apropiat, sa conving o serie de umoristi
merituosi ai timpului pe care il traim sa-si aduca o contributie
profesionala la reactivarea Asociatiei Umoristilor Romani (A.U.R.),
una dintre cele mai prolifice asocieri de breasla, facuta la
initiativa lui Valentin Silvestru. Modestia care il caracteriza l-a
facut sa imparta presedintia acestei asociatii cu patru oameni: Ion
Baiesu, Mihai Ispirescu, Tudor Popescu si Dumitru Solomon. Din
asociatie au facut parte alaturi de mine: Stefan Cazimir, Anda
Calugareanu, Rodica Mandache, Tudor Marascu, Aurel Storin, Mircea
Cornisteanu, Horatiu Malaele s.a. - La ce mai visati acum? - Visul
meu cel mare este ca Ilinca, fetita mea, care a implinit 15 ani, sa
apuce vremuri bune, in care oamenii sa se bucure de viata, poate ceva
mai mult decat m-am bucurat eu.
[url=http://www.adevarulonline.ro/index.jsp?page=articol]

TIA  SERBANESCU-
Dacă victoriile au mai mulţi părinţi, eşecurile sunt mereu orfane.
=====
Horia
Eugen