Re: Scott[v=]

Scris de Admin 23.11.15 9:01

Regizorul britanic Ridley Scott s-a casatorit la varsta de 77 de ani, in

Scris de Admin 29.09.15 16:38

http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/ridley-scott-stia-de-cateva-luni-despre-descoperirea-anuntata-luni-de-nasa-14768845

Scris de Admin 10.07.15 17:10

1868: S-a născut Robert Falcon Scott, renumit explorator englez.

Robert Falcon Scott (m. 29 martie 1912) a fost un explorator la Antarcticii, cunoscut si datorită faptului ca a pierdut întrecerea cu Roald Amundsen pentru a ajunge primul la Polul Sud. Si-a pierdut viata la intoarcerea din expeditie impreuna cu cei patru membri ai expediției sale

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/category/istorie-2/page/15/

Scris de Admin 16.06.15 9:56

http://cultural.bzi.ro/povestea-incredibila-a-celui-mai-stilat-hot-din-istorie-30918

Scris de Admin 03.04.15 23:21

Actorul Reid Scott şi soţia sa, Elspeth Keller au devenit părinţi! Uite cum şi-au numit copilul

Scris de Admin 08.02.15 14:55

http://lifestyle.bzi.ro/doliu-in-cinematografie-o-actrita-legendara-a-incetat-din-viata-30488

Scris de Admin 06.02.14 18:28

Cei mai mari scriitori - Walter Scott

Scris de Admin 17.01.14 15:03

Marele explorator Robert Falcon Scott

Scris de Admin 30.12.13 9:14

Eugenie Carol Scott (născut la 24 octombrie 1945) este un antropolog fizic american, care a fost director executiv al Centrului National pentru Stiinta Educatie (NCSE) din 1987.
http://en.wikipedia.org/wiki/Eugenie_Scott

Scris de Admin 21.11.13 21:55

Sir Walter Scott

Fiction
- A Legend of Montrose
- Guy Mannering
- Ivanhoe
- Kenilworth
- Old Mortality
- Peveril of the Peak
- Quentin Durward
- Redgauntlet
- Rob Roy
- St. Ronan's Well
- The Abbot
- The Antiquary - Volume I
- The Antiquary - Volume II
- The Betrothed
- The Black Dwarf
- The Bride of Lammermoor
- The Chronicles of the Canongate
- The Fair Maid of Perth
- The Fortunes of Nigel
- The Heart of Mid-Lothian
- The Monastery
- The Surgeon's Daughter
- The Talisman
- Woodstock

Non-Fiction
- Letters On Demonology And Witchcraft
- The Journal of Sir Walter Scott

Poetry Books
- Marmion

Short Stories
- The Tapestried Chamber
- My Aunt Margaret's Mirror

Poetry
- Pibroch of Dunald Dhu
- Romance of Dunois
- The Dance of Death
- The Field of Waterloo
- The Lady of the Lake
- The Troubadour

Scris de Admin 07.10.13 14:33

http://adevarul.ro/cultura/istorie/gladiatorul-istoria-spatele-filmului-1_5252710dc7b855ff560bd5b7/index.html

Scris de Admin 11.06.13 19:29

Sir Peter Markham Scott , CH , CBE , DSC și Bar , MID , FRS , FZS (9.paisprezece.1909-08.douăzeci și nouă.1989) a fost un britanic ornitolog , conservator , pictor , ofițer de marină și sportiv.

Scott a fost înnobilat în 1973 pentru contribuția sa la conservarea animalelor sălbatice. El a fost un fondator alWorld Wide Fund for Nature , un fondator al mai multor zone umede sanctuare de pasari din Marea Britanie, și o influență asupra internaționale de conservare. ^{[ 1 ]} El a primit Medalia de Aur WWF și J. Paul Getty Premiul pentru munca sa.

Scris de Admin 02.09.12 19:19

Robert F. Scott – dramă pe gheaţă (ultima parte)
Drumul până la Polul Sud era de aproape 2880 de kilometri. Conform planului, Scott şi încă nouă oameni au plecat la 1 noiembrie, ﬁecare conducând un ponei înhămat la o sanie cu provizii. Îi precedau doi oameni în sănii motorizare; alţi doi îi urmau în sănii trase de câini. Vehiculele cu motor au capotat aproape imediat, spulberând iluzia unei înaintări mecanizate. „Este groaznic să te deplasezi pe zăpadă, când cerul şi câmpul se amestecă în aceeaşi albeaţă“, scria Scott. Temperaturile coborau sub -18 grade Celsius şi, cu soarele acoperit de pâclă, era greu sa te orientezi în peisajul lipsit de orice reper. Zăpada de primăvară, moale şi lipicioasă, forma grămezi peste care poneii nu puteau trece.

După două săptămâni, grupul a ajuns la o tabără importantă, denumită Depozitul de o tonă, datorită cantităţii uriaşe de provizii şi echipament pe care le adăpostea; Scott a anunţat o zi de odihnă. La 24 noiembrie au sacrificat primul ponei. Cântărind din priviri cantitatea de carne împănată cu grăsime care rămăsese din el, Scott a spus: „Măcar dacă ne-am face şi noi treaba la fel de bine cum şi-a făcut-o el.“ Acum, însă, îl îngrijora vremea. Un vânt dinspre sud s-a transformat la 5 decembrie în viscol, şi ei au rămas patru zile în corturi.

Când şi-au reluat marşul, au constatat că era imposibil să urnească poneii şi la 9 decembrie toţi cei rămaşi au fost împuşcaţi. Două zile mai târziu, la baza gheţarului, cei doi oameni cu câini au fost trimişi înapoi. Ceilalţi au început traversarea gheţarului de 160 de kilometri, fiecare având de cărat circa 100 de kilograme. Urmau să ajungă la 3000 de metri deasupra Barierei de Gheaţă. Încercând să ignore competiţia cu norvegianul, Scott a stabilit obiectivul echipei sale: să depăşească recordul de apropiere de Pol stabilit de Shackleton cu trei ani înainte. Mergând câte nouă ore prin nămeţi abia dacă reuşeau să parcurgă câţiva kilometri.

O alegere fatală?

Scott nu hotărâse numele celor trei care urmau să-l însoţească în etapa ﬁnală a călătoriei spre Polul Sud, aşteptând să vadă cine avea să fie cel mai în formă la momentul respectiv. La 20 decembrie, a trimis înapoi la baza McMurdo patru din cei unsprezece oameni care îl însoţeau, iar la 3 ianuarie 1912 a anunţat că vor ﬁ cinci, nu patru, în echipa polară. Alături de Scott la asaltul final urmau să participe Edward Wilson, camaradul din expediţia precedentă, căpitanul Lawrence Oates, locotenentul Henry Bowers şi marinarul Edgar Evans.

Când cei cinci şi-au luat rămas bun de la ceilalţi trei care se întorceau la bază, mai rămăseseră numai 270 de kilometri până la Polul Sud. Încă zece sau unsprezece zile de drum drept pe platoul înalt şi ar fi ajuns la râvnita destinatie. „Cred ca totul va ﬁ bine“, îi scria Scott soţiei. Îl încuraja faptul că nu găsise vreo urmă lăsată de norvegieni; el presupunea că Amundsen avea să urmeze acelaşi traseu ca Shackleton în 1908-1909.

„ Un loc teribil “

La 6 ianuarie, grupul lui Scott a depăşit punctul din care Shackleton fusese nevoit să se întoarcă. Era, însă, mai frig decât se aşteptau pentru mijlocul verii. Norii apăreau din senin; zăpada prea moale îngreuna deplasarea. “N-am fost niciodată atât de extenuat“, nota cu amărăciune în jurnal stoicul Scott. Simţind „că mâine vom ajunge la destinaţie”, la 16 ianuarie Scott şi-a scos echipa la un marş de după-amiaza. Două ore mai târziu, Bowers a văzut o urmă ciudată undeva în faţă; era un steag înfipt într-o movilă făcută de mâna omului. Norvegienii le-o luaseră înainte! „Gata cu visele cu ochii deschişi“, scria Scott, „va fi o întoarcere plicticoasă.” A doua zi nota în jurnal, cu litere de-o şchioapă, tremurate: “Polul!“ şi se plângea că nimeni nu reuşise să doarmă după şocul descoperirii avansului norvegian. „Dumnezeule mare! Este un loc teribil! Cu atât mai teribil pentru noi“, adăuga el, „care am ratat prioritatea”.

Scott si oamenii lui au ajuns prea tarziu. Cand britanicii au atins Polul Sud, un steag norvegian flutura deasupra unui cort ridicat de Amundsen cu o luna mai inainte!

Amundsen şi patru camarazi ajunseseră la Polul Sud pe schiuri şi cu sănii trase de câini la 14 decembrie, cu o lună înaintea lui Scott. Urmând o strategie diferită, călătoria lor durase cu douăzeci şi una de zile mai puţin decât a englezilor. Când Scott sosea şi el la Polul Sud, Amundsen era deja de o săptămână la baza din Golful Balenelor. Spre deosebire de britanici, norvegienii avuseseră parte tot timpul de vreme bună şi reuşiseră o medie de peste 30 de kilometri pe zi. La victorie contribuise considerabil şi excelenta conducere a atelajelor de câini.

Visul se transformă în coşmar

În a doua zi pe drumul de întoarcere temperaturile au scăzut sub -33 grade Celsius. Vremea bună de la Polul Sud părea să se schimbe drastic. „Dacă ne-ar ajuta Dumnezeu“, scria Scott. Oates se plângea că are picioarele îngheţate tot timpul; Evans dădea semne de incoerenţă şi nu mai era în stare nici măcar de un lucru elementar ca acela de a se încălţa. În ciuda faptului ca reuşeau să facă 35 de kilometri pe zi, oamenii erau mereu obosiţi şi urmăriţi de ghinion. Scott şi Evans au căzut într-o crevasă; Wilson a făcut întindere de tendon la un picior; comandantul s-a împiedicat şi s-a rănit la umăr.

La 7 februarie au lăsat în urmă platoul, ajungând la marginea gheţarului. Coborârea a fost un coşmar. Ore în şir dădeau numai peste un labirint de crevase şi crăpături, neştiind încotro să apuce. La 14 februarie, Scott consemna în jurnal: „Nu ne mai putem ascunde faptul că nu mai avem putere.“

Două zile mai târziu, după un mic dejun frugal şi un drum de treisprezece kilometri, Evans s-a prăbuşit: a vomat şi a avut ameţeli. A insistat să reia marşul la 17 Februarie, dar după o jumătate de oră a rămas în urmă ca să-şi potrivească bocancii. Văzând că nu mai apare, ceilalţi s-au întors şi l-au găsit chircit în zăpadă, mormăind incoerent. Au făcut în grabă o tabără şi l-au instalat în cort pe marinarul care intrase în comă. A murit în aceeaşi noapte, fără să-şi fi recăpătat cunoştinţa.

La sfârşitul primei săptămâni din martie au început să se uite îngrijoraţi după săniile trase de câini care ar fi trebuit sa le iasă în întâmpinare. Doi oameni veniseră, într-adevăr, cu sănii şi câini la Depozitul de o tonă, pe data de 2 martie, dar pe 10 martie se întorseseră la baza din strâmtoarea McMurdo. Scott şi cei trei camarazi ai săi se aflau atunci la 115 km depărtare de Muntele Hooper.

Încă 17 kilometri

Oates nu scotea o vorbă despre suferinţa pe care i-o pricinuia gangrena de la picioare, ştiind că n-ar fi reuşit decât să încetinească ritmul deplasării. În dimineaţa de 16 sau 17 martie – până şi Scott pierduse socoteala zilelor – a cerut să fie abandonat în sacul de dormit. Ceilalţi au refuzat şi au mai mers câţiva kilometri împreună. În timpul viscolului din dimineaţa următoare, Oates s-a ridicat şi i-a anunţat: „Mă duc până afară şi s-ar putea să lipsesc o vreme.” Ceilalţi au înţeles că se ducea să moară.

Cei trei exploratori rămaşi au făcut ultima tabără la 19 martie, la numai 17 kilometri distanţă de Depozitul de o tonă. Piciorul drept al lui Scott degerase atât de rău, că amputarea era singura soluţie salvatoare! Bowers şi Wilson s-au oferit să plece înainte şi să revină cu hrană şi combustibil, dar viscolul i-a împiedicat să iasă din cort. „Sfârşitul nu e departe“, nota Scott la 29 martie. „Din păcate, nu cred că pot scrie mai mult.”

Vestea triumfului lui Amundsen ajunsese la Londra la 7 martie 1912. O lună mai târziu, o telegramă din Noua Zeelandă anunţa că la 4 ianuarie Soott se aflase la 240 km de Pol. Toată lumea presupunea că, învinşi de către norvegieni, exploratorii britanici aveau să se întoarcă în ţară după următoarea iarnă antarctică. La începutul lui 1913, doamna Scott, pregătindu-se să-şi întâlnească soţul, traversa Statele Unite şi se îmbarca pe un vas pentru Paciﬁcul de Sud. La 19 februarie, căpitanul a invitat-o în cabina sa şi i-a înmânat o telegramă: o echipă de căutare trimisă de la baza din strâmtoarea McMurdo găsise, la 12 noiembrie a anului precedent, trupurile îngheţate ale căpitanului Scott şi ale celor doi tovarăşi ai lui. Muriseră de aproape opt luni.

Scris de Admin 02.09.12 19:18

Robert F. Scott – dramă pe gheaţă (prima parte)
Robert F. Scott nu a reuşit să ajungă primul la Polul Sud; moartea a făcut însă din el un erou.

Printre scrisorile care îl aşteptau pe căpitanul Scott la sosirea la Melbourne, Australia, la 12 octombrie 1910, era şi o scurta telegramă: „Îmi permit să anunţ plecare Antarctica. Amundsen“. Aşa a aflat ofiţerul britanic că îndelung pregătitul său asalt al Antarcticii avea să ﬁe o întreoere cu Roald Amundsen, exploratorul norvegian care traversase primul Pasajul de Nord-Vest, cu cinci ani în urmă.

La două luni după ce Scott plecase din Anglia, Amundsen părăsise Norvegia şi anunţase o expediţie ştiinţifică în Oceanul Arctic. În realitate, se îndrepta spre sud. Oprind în insula portugheză Madeira, norvegianul şi-a informat echipajul despre schimbarea planului şi a expediat telegrama pentru Scott. La bordul vasului său cu motor diesel, botezat “Fram” (“Înainte”) erau 97 de câini groenlandezi, o cabană din prefabricate şi provizii pentru doi ani. Amundsen a ajuns în Marea Ross fără să mai oprească în vreun port.

Întrebat ce crede despre rivalul său, Scott le-a răspuns reporterilor că intenţiona să-i trimită lui Amundsen un mesaj cu urări de succes, dar că nu ştia unde să-l expedieze.

Destinat Antarcticii

Deşi la vremea aceea nu ştia, Robert Falcon Scott fusese menit să poarte drapelul britanic până la Polul Sud când avea numai optsprezece ani. În martie 1887, ca aspirant de marină, îşi condusese cuterul la victorie într-o cursă desfăşurată lângă St. Kitts, în Antile. Clements Markham, vărul comandantului escadrei şi oaspete al acestuia, urmărise şi el cursa.
Înainte de a-i fi prezentat învingătorului, el notase în jurnal că Scott „este omul destinat să comande expeditţa antarctică”.

O asemenea expediţie nu exista atunci decât în visele lui Markham, dar a devenit în următorul sfert de secol un proiect invocat insistent. Ales în 1893 preşedinte al Societăţii Regale de Geografie, Markham şi-a anunţat intenţia de a echipa şi a trimite o expediţie în Antarctica. Avea în faţă ani de proiecte şi de eforturi pentru a procura fonduri.

Pe 7 iunie 1900 – o zi după ce împlinise treizeci şi doi de ani – Scott era desemnat sa conducă o expediţie antarctică britanică. Acceptând, a insistat să i se încredinteze atât comanda vaporului, cât şi a expediţiei de pe uscat şi să ﬁe consultat în toate privinţele.

În martie 1901 Scott şi-a botezat nava Discovery, iar următoarele patru luni le-a petrecut pregătind vasul şi proviziile pentru o expediţie de trei ani, cu patruzeci şi şapte de oameni. Regele Eduard al VII-lea şi regina Alexandra au urcat la bord sa-i ureze succes lui Scott şi la 6 august el a pomit pe mare.

Prima încercare

După ce în prima parte a anului 1902 a explorat coasta Antarcticii din partea de sud a Noii Zeelande, Scott a hotărât sa ierneze în strâmtoarea McMurdo. La 23 aprilie soarele dispărea de la orizont, anunţând începutul celor patru luni de noapte polară. La venirea primăverii antarctice, în septembrie 1902, Scott a început să trimită sanii trase de câini în scurte deplasări pregătitoare pentru marea expediţie pe uscat care urma sa înceapă în vară. Scott nu-şi propusese să ajungă la Polul Sud, dar chirurgul şi zoologul Edward Wilson nota în jurnal: “Ţelul nostru este să înaintăm cât mai mult mergând în linie dreaptă de-a lungul Barierei [Marea Barieră de Gheaţă Ross] şi, dacă se poate, să ajungem până la Pol. . .“

La 2 noiembrie, Scott, Wilson şi locotenentul de rangul doi Ernest Shackleton au pornit, cu sănii trase de câini, în călătoria spre necunoscut. Până la sfârşitul lunii, depăşiseră paralela 80, cel mai sudic punct atins vreodată. Dar oamenii sufereau de foame şi zăpada aproape îi orbise, iar câinii erau şi ei ﬂămânzi. „Nu ne putem opri, nu ne putem întoarce, nu există decât alternativa să ne facem curaj şi să continuăm“, scria Scott în jurnalul său. Hotărârea lui nu a fost încununată de succes. Ajunşi la numai 768 de kilometri de Polul Sud, cei trei au făcut cale întoarsă, ajungând în strâmtoarea McMurdo la 3 februarie 1903.

La începutul celei de-a doua ierni, Scott trimitea acasă o parte din oameni la bordul unei nave de salvare. Printre ei se număra şi Shackleton, care suferea de scorbut. În februarie 1904, Discovery se desprindea din gheţurile în care fusese ancorată vreme de doi ani şi pornea spre Anglia.

Un rival neaşteptat

Scott a fost întâmpinat acasă ca un erou. Regele l-a invitat să vâneze împreună potârnichi în Scoţia, dar nu i-a acordat titlul de cavaler pe care mulţi considerau că-l merita. Trecut pe jumătate din soldă de către Marină, exploratorul îşi completa venitul dând lecţii particulare.

La începutul lui 1907, Scott scria Societăţii Regale de Geograﬁe, propunând o a doua expediţie spre Antarctica şi solicitând un buget de 50 000 de lire. Dar, înainte ca el să primească vreun răspuns, Ernest Shackleton anunţa presa că avea nevoie de 30 000 de lire ca să finanţeze propria expediţie la Polul Sud şi că ceruse sprijinul Societăţii. Poate că fusese o coincidenţă, îi mărturisea Scott unui prieten, „dar părea că ar şti ce am eu de gând şi se grăbea să mi-o ia înainte“. În anul următor, Shackleton şi încă trei oameni au ajuns la 180 km de Polul Sud, dar au făcut cale întoarsă.

“Sunt gata”

Fără să-i poarte ranchiună pentru că primise mai multe onoruri decât el – inclusiv titlul de cavaler – Scott s-a aﬂat în rândul întâi al mulţimii care l-a aşteptat pe Shackleton în gara Charing Cross. Câteva zile mai târziu, prezidând un dineu în cinstea acestuia, Scott a afirmat că era obligatoriu ca onoarea de a ajunge la Polul Sud să îi revină unui englez. „În ce mă priveşte, sunt gata, la fel ca şi în urmă cu doi ani, să plec şi să ating acest obiectiv.” În septembrie, a anunţat că intenţionează să adune 40 000 de lire şi să organizeze o expediţie privată. Deşi nu strânsese toţi banii necesari, Scott a părăsit Anglia în iunie 1910. Noua lui navă, Terra Nova, era bine echipată şi din făceau parte câţiva veterani ai primei călătorii, printre care şi Edward Wilson.

Telegrama primită de la Amundsen la 12 octombrie a fost, pentru Scott, primul semnal că urma să aibă loc o competiţie. Al doilea a fost în februarie 1911, după ce îşi stabilise baza în strâmtoarea McMurdo. Explorând coasta de-a lungul Barierei de gheaţă spre est, Terra Nova a descoperit vasul lui Amundsen ancorat în Golful Balenelor. „Nu am nici o îndoială că planul lui Amundsen îl pune serios în pericol pe al nostru“, a notat comandantul în jurnalul sau.

Câini, ponei, sănii cu motor

Pentru asaltul asupra Polului Sud, Scott îşi echipase expediţia cu ponei siberieni, cu câini şi cu o noutate: sănii cu motor. Plănuise ca săniile să care pe Bariera de Gheaţă echipamentul greu, în timp ce oamenii plasau depozite de provizii de-a lungul traseului pe care trebuia să-l urmeze expediţia polară. Poneii şi câinii urmau să ﬁe folosiţi pe o distanţă cât mai mare, ajutându-i pe exploratori la ascensiunea Munţilor Transantarctici. Pe măsură ce nu mai rezistau, animalele puteau fi sacriﬁcate, iar carnea lor, îngropată în diferite locuri de-a lungul drumului, pentru a se asigura sursa de hrană la întoarcere. O dată ajunşi pe platoul înalt, exploratorii trebuiau să se descurce singuri până la destinaţia ﬁnală.

Convingerea lui Scott că poneii vor ajuta la transport alături de câini s-a dovedit neîntemeiată. Sărmanele animale se afundau uşor în zăpadă şi de cele mai multe ori nu reuşeau să iasă decât ajutate. Apoi s-a constatat şi că, spre deosebire de norvegienii lui Amundsen, englezii nu se prea pricepeau să mâne atelajele de câini. În cele din urmă, totul avea să se reducă la forţa omului şi la capacitatea acestuia de a îndura.

Un marş îngrozitor

După ce a petrecut iarna lui 1911 în strâmtoarea McMurdo, Scott a făcut ultimele pregătiri pentru călătorie şi a stabilit plecarea pentru data de 1 noiembrie. Bănuia că Amundsen intenţiona să pornească devreme şi avea mari şanse să se deplaseze mai repede, cu ajutorul atelajelor sale de câini bine antrenaţi.

Scris de Admin 22.08.12 10:24

Tony Scott şi-a regizat propria sinucidere

Scris de Admin 20.08.12 18:13

Tony Scott, regizorul filmului "Top Gun", s-a sinucis aruncându-se de pe un pod

Scris de Admin 18.08.12 12:20

Epava corabiei care l-a dus pe Robert Scott în Antarctica, descoperită în largul Groenlandei

Scris de Admin 08.01.11 13:29

Ridley Scott va produce un serial despre celebritati pasionate de science-fiction

Scris de Admin 07.09.10 17:18

Ridley Scott da detalii despre noul Alien

Aflat intr-o cursa neoficiala pentru a face un film mai bun decat Avatar-ul lui Cameron, Ridley Scott a dezvaluit presei cateva amanunte despre noul Alien.

Scris de Admin 08.07.10 15:35

Ridley Scott si Kevin Macdonald realizeaza un documentar cu videoclipuri de pe YouTube

Regizorii vor alege videoclipuri uplodate pe YouTube pe data de 24 iulie.

Scris de Admin 18.02.09 15:56

Charles Prestwich Scott (10/douăzeci şi şase/1846-1/un/1932) a fost un jurnalist britanic, editor şi politician.
Născut în Bath, Somerset, el a fost redactor al Manchester Guardian din 1872 până în 1929 şi proprietarul acestuia din 1907 până la moartea sa. El a fost, de asemenea, un membru liberal al Parlamentului European şi a urmărit un program progresiv liberal, în paginile ziarului.
Scott a fost conectat la Manchester Guardian de la naştere. Fondatorul ziarului, John Edward Taylor, a fost unchiul său, şi în momentul naşterii sale, tatăl său Russell Scott a fost proprietarul ziarului, deşi el mai târziu a vândut înapoi la fiii lui Taylor în conformitate cu termenii vor lui Taylor. CP Scott a mers până la Corpus Christi College, Oxford si a fost încă un student acolo când Edward Taylor ia oferit redacţie de The Guardian in 1867. El a luat o premieră în somitatilor în toamna anului 1869, apoi în 1870 a plecat la Edinburgh pentru a trenului pe The Scotsman. El sa alăturat The Guardian, în februarie 1871 şi a devenit redactor la 1 ianuarie 1872.

Scris de Admin 14.11.08 14:48

Ridley Scott va regiza un film despre jocul "Monopoly"

Un film inspirat din jocul "Monopoly" urmeaza sa fie regizat de Ridley Scott, informeaza variety.com.

Scris de Admin 03.11.08 19:36

Dorothy Hazel Scott (şase.11.1920-10.02.1981) a fost un pianist de jazz şi clasică şi cântăreaţă.

Scris de Admin 20.02.08 16:52

Un an prost pentru Ridley Scott
Ridley Scott şi Russell Crowe sunt două nume care te determină din start să mergi la cinematograf. Cel mai recent film în care cei doi fac echipă, după "Gladiatorul", este "Un an bun" ("A good year"), care rulează şi în cinematografele româneşti (Hollywood Multiplex, Movieplex Cinema Plaza din Bucureşti şi Lotus din Oradea). De data aceasta, tandemul Scott-Crowe nu a dat roade. Russell Crowe, nominalizat de trei ori, consecutiv, la Oscar, pentru cel mai bun actor din "The Insider", "Gladiator", "A beautiful mind" şi câştigător al unui premiu Oscar pentru rolul "Maximus" din "Gladiator", şi-a dat toată silinţa pentru a duce la capăt acest rol, dar nu a reuşit deloc să impresioneze. Nu mare ne-ar fi mirarea ca Russell Crowe să fie inclus pe lista nominalizaţilor la deloc râvnita Zmeura de Aur (opusul premiilor Oscar). La rândul său, Ridley Scott, renumit pentru filmele în care suspansul şi acţiunea sunt pe locul I ("Kingdom of Heaven", "Hannibal", "Black Hawk Down", "Gladiator" sau "G.I.Jane"), a făcut din "A good year" un film plictisitor, uşor siropos şi numai bun de stat în coada box-office-ului.
Max Skinner, interpretat de Russell Crowe, o alegere nu prea fericită pentru acest rol (poate şi din cauza scenariului şters şi lipsit de substanţă, care s-a abătut de la ideea originală a cărţii lui Peter Mayle), este un bancher londonez de succes. După moartea unchiului său, care i-a lăsat moştenire un domeniu viticol în Provence, părăseşte agitaţia bursei şi cade pradă unei vieţi liniştite. Apare şi o aşa-zisă verişoară, care pretinde că este moştenitoarea de drept. Personajul lui Crowe descoperă, în pivniţa casei, o adevărată mină de aur: sticlele cu vin vechi ale unchiului, care valorează o avere si se vând la negru cu sume fabuloase.

Scris de Admin 29.12.07 9:10

Gladiatori, extraterestri si criminali in serie, toti ii ies lui Ridley Scott

Scris de Continut sponsorizat

Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

1868: S-a născut Robert Falcon Scott, renumit explorator englez.

Robert Falcon Scott (m. 29 martie 1912) a fost un explorator la Antarcticii, cunoscut si datorită faptului ca a pierdut întrecerea cu Roald Amundsen pentru a ajunge primul la Polul Sud. Si-a pierdut viata la intoarcerea din expeditie impreuna cu cei patru membri ai expediției sale

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Actorul Reid Scott şi soţia sa, Elspeth Keller au devenit părinţi! Uite cum şi-au numit copilul

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Re: Scott[v=]

Ridley Scott si Kevin Macdonald realizeaza un documentar cu

C. P. Scott

Ridley Scott va regiza un film despre jocul "Monopoly"

Hazel Dorothy Scott

Un an prost pentru Ridley Scott

Gladiatori, extraterestri si criminali in serie, toti ii ie

Re: Scott[v=]