Balas[V=]

Iolanda Balas, doamna care a stapanit atletismul

Iolanda Balas Sotér, campioană: Am învăţat să alerg la şcoala maicuţelor

“Doamna atletismului românesc”, la ceas aniversar


Iolanda Balaş Söter, prima du­blă campioană olimpică la sări­tu­ra în înălţime, deţinătoarea unui palmares din care nu lipsesc două tro­fee continentale, trei la CM Univer­si­ta­re, no­uă balcanice, 18 recorduri olimpice şi mondiale, 142 victorii consecutive, ce…
8 Dec 2011 / Citeşte mai departe »

50 de ani de la al 14-lea record mondial al Iolandei Balaş

Mai mult: Ziarul Libertatea - Stiri online pe gustul tau | Libertatea.ro

Iolanda Balaş şi Hansi Söter, o poveste de dragoste

Iolanda Balaş: "Sunt mândră că sunt din Timişoara"



ORAŞUL DE VIS: Iolanda Balaş, doamna atletismului românesc, vorbeşte cu emoţie despre Timişoara, oraşul ei natal. Deşi în ultimii ani e doar musafir pe Bega, Iolanda Balaş spune despre Timişoara că e "cel mai frumos şi cel mai civilizat oraş din România.... Citeşte

Tinereţe fără bătrâneţe
În cel de-al 74-lea an de viaţă, Iolanda Balaş Soter, preşedintele onorific al F.R. de Atletism, continuă să ...

"Românul merită o viaţă mai bună” Fosta mare campioană de atletism deplânge faptul că, în ultimii ani, au dispărut foarte multe baze sportive şi...

La 73 de ani, una dintre cele mai mari atlete ale lumii lucreaza zi de zi, necontenit, in slujba sportului. Un devotament pe cat de uimitor, pe atat de induiosator, al unui om care spune simplu: "Numai asta stiu eu sa fac" Citeste tot articolul

Am avut onoarea de a o întâlni personal şi de a-i lua interviu, în exclusivitate pentru ziarul "Azi", preşedintei Fundaţiei Atletismului Românesc, Iolanda Balaş, cu ocazia obţinerii Colanului de Aur, acordat de Comitetul Olimpic.
Aţi primit, recent, "Colanul de aur" din partea Comitetului Olimpic, pentru care redacţia cotidianului "Azi" vă felicită şi vă transmite respectul nostru. Cum s-a desfăşurat ceremonia de premiere?
Pentru mine a fost o mare surpriză şi o onoare... Am fost patru sportivi premiaţi. Eu fac parte din Comitetul Executiv al COSR şi m-am trezit, să zic aşa, cu acest premiu, care m-a surprins în modul cel mai plăcut.
Doamnă Iolanda Balaş, sunteţi o valoare incontestabilă în atletism pe plan internaţional. Mai există azi talente la acest sport în România?
Da, sigur. Atletismul românesc a dat de-a lungul timpului o gamă largă de personalităţi. Pentru situaţia actuală, de vină este starea proastă a economiei. Sunt probleme în medicină, în cultură, în educaţie... şi de altfel peste tot. Sportul nu este pentru nimeni o prioritate, nimeni nu ne acordă fonduri şi cu toate acestea suntem în primii 14 sportivi din 216... este fenomenal. Pe ce poziţie s-ar situa România dacă şi în alte domenii ar obţine aceste rezultate?
Care credeţi că sunt cauzele lipsei de performanţă în atletism?
Adevărata problemă, miezul consistent, dacă vreţi al problemei în sportul românesc de astăzi, este că organizarea, condiţiile sunt mult mai proaste decât înainte de Revoluţie. Gândiţi-vă doar la Daciadă, cât de benefic a fost acest program... şi de altfel, totul era mai bine organizat şi interesul acordat sportului era mult mai mare. După 1989, s-au desfiinţat atâtea săli de sport, s-au desfiinţat un număr foarte mare de baze sportive, complexuri, terenuri şi nu s-a construit nimic. Aproape nimic nu s-a realizat după '89, nimeni nu-şi mai dă interesul pentru cei care vor să facă performanţă sau cel puţin puţină mişcare. Vorbesc aici, bineînţeles de stat, de guvernanţi...
Sigur, rezultatele au scăzut, este un pas înapoi, acesta este un fapt incontestabil, însă repet, nu există fonduri. S-au făcut cinci reglementări, însă în nici una nu s-a pomenit de sport. Gândiţi-vă doar la faptul că în momentul actual, fondurile acordate sunt mai mici decât cele existente la Olimpiada de la Athena sau cea de la Sydney... De aceea nu este performanţă.
Ce părere aveţi despre această presupusă "sedentarizare" a tinerilor?
Unui copil care este în plină dezvoltare îi este necesară mişcarea pentru sănătatea lui până la urmă, nu? La ultima încorporare au fost prea mulţi tineri consideraţi inapţi din cauza deficienţelor fizice: platfus, probleme cu coloana, etc... Nu este normal. Asta duce automat la faptul că vom avea o generaţie degenerată, inaptă fizic.
Şi cu toate acestea în ultimii ani, datorită eforturilor dumneavoastră susţinute şi continue, s-a construit un număr mare de piste pentru atletism, România situându-se acum chiar şi înaintea Rusiei. Deci condiţii există totuşi, însă performanţa din ultima vreme lasă de dorit. Cum comentaţi?
Acesta este un lucru benefic, fără îndoială. Există acum în toată ţara stadioane modernizate, cu piste sintetice din politan. Asta datorită sponsorilor pe care ne luptăm noi să-i aducem. Întreaga Fundaţie a Atletismului Românesc se zbate pentru condiţii mai bune, Toshiba fiind doar una dintre firmele care ne-a ajutat foarte mult. Ultimul stadion modernizat este cel de la Iaşi, primul din Moldova... Bineînţeles că autorităţile din zonă au fost primii responsabili de succesul obţinut, fundaţia noastră ajutând suplimentar cu o sumă de 50-60.000 de euro. În concluzie, sunt condiţii, dar nu sunt condiţii... (n.r. - zâmbeşte). Ministrul Educaţiei invită mereu populaţia să facă mişcare, dar nu propune nici măcar construirea unui singur teren de sport în curtea vreunei şcoli. Existau mai demult în curtea fiecărei şcoli un teren de sport, o groapă cu nisip, unde se făceau sărituri, o sală pentru a se juca handbal, baschet. Deci nu există sălile elementare. Noi avem terenuri de standarde europene, însă nu avem de unde să culegem viitoarele talente. De unde să-i luăm pentru a-i pregăti, pentru a-i forma, dacă nu există aceste iniţiative în şcoli?
Personal, consider că nu toată lumea apreciază calitatea prestaţiei celor care răspund de destinele atletismului nostru. Este justificată această convingere?
Este, din păcate, tristul adevăr. Au fost reuşite de referinţă, dacă ţinem cont de decalajul dintre bugetul alocat atletismului din alte ţări şi cel care ne-a fost repartizat.
Ce planuri şi proiecte aveţi pentru 2007, fiind anul premergător Jocurilor Olimpice?
Bineînţeles că planurile sunt făcute, înainte de toate, de Federaţia Română de Atletism. Vizavi de Jocurile Olimpice, însă, am speranţa că vor fi medalii, măcar o parte din cele obţinute până acum, însă situaţia este destul de sumbră. Am o lozincă după care ma ghidez: porcul nu se îngraşă în Ajun. Eu nu sunt pesimistă de felul meu, sunt doar realistă. Dacă nu te-ai antrenat zi de zi, timp de patru ani, situaţia din punctul meu de vedere nu este deloc roz. Mă bazez însă pe talentul înnăscut al sportivilor noştri şi al antrenorilor excepţionali pe care îi avem şi credeţi-mă că nu îi laud în van. Din păcate, problema cea mai mare o reprezintă jocurile de echipă. La anul vor începe preliminariile pentru calificări şi trebuie îndeplinite nişte bareme... Cum să obţinem scopul propus, dacă nu am participat la competiţii importante? Cum să îndeplinim baremele respective? Însă, în concluzie, v-am spus: sper să obţinem medalii. Orice român îşi doreşte să facem performanţă şi să urcăm pe podium la Jocurile Olimpice din 2008.
Când avea să se afle atletismul românesc la una dintre ediţiile Olimpiadelor?
Abia în 1928, la Amsterdam. Rezultatele au fost însă modeste. Grija oficialităţii vremii pentru o pregătire la cerinţele unei asemenea competiţii de amploare şi crearea unor condiţii de participare cât de cât decente n-a fost nici măcar simbolică.
De altfel, ca şi la precedentele participări ale unor sportivi români la Olimpiadă. Mă gândesc că la cea din Paris din 1924 la care, aşa cum au consemnat documentele vremii şi întreaga presă, echipa de rugby a României, medaliată cu bronz, a fost nevoită să-şi suporte integral şi costul deplasării şi pe cel al cazării.
O ultimă întrebare. Aţi fost, sunteţi, şi veţi fi mereu considerată o sportivă care, a promovat fair-play-ul şi în sport, dar şi ca mod de viaţă. Consideraţi că se mai întâlneşte azi fair-play-ul în sport?
(Râde)... Eu primeam 3 dolari pe zi diurna. Azi se primesc 50.000 de dolari doar la o singură competiţie. Vedeţi, azi medalia are două feţe. S-au înmulţit premiile, într-adevăr, în sport, în general, şi asta datorită banilor, ei sunt cei care reprezintă prima motivaţie. Însă, în acelaşi timp, sunt pe cale de dispariţie cinstea aceea şi onoarea care până la urmă sunt cele care au consacrat olimpismul.

Iolanda Balaş-Soter, o legendă vie a atletismului românesc, s-a născut la 12 decembrie 1936, la Timişoara. Timp de peste un deceniu a dominat atletismul românesc, câştigând 142 de concursuri internaţionale consecutive (decembrie 1956 - iunie 1967), fiind înscrisă în Guiness Book. A deţinut recordul mondial al probei de săritură în înalţime timp de un sfert de secol (1956 - 1971). A fost considerată cea mai bună atletă a lumii din 1964 şi 1965 şi cea mai bună sportivă a României în 1959-1961, 1964 şi 1965. A fost dublă campioană olimpică la Roma în 1960 şi la Tokio în 1964. A stabilit recordul mondial de 14 ori, recordul său din 1961 de 1,91 metri, rămânând neegalat timp de 10 ani. Dublă campioană mondială în 1958 şi 1962 la Belgrad. Triplă campioană mondială universitară la Paris în 1957, la Torino 1959 şi în 1961 la Sofia. A obţinut 14 titluri de campioană a României. A doborât 14 recorduri mondiale şi 5 recorduri olimpice în aer liber. 4 recorduri mondiale de sală şi multiplă campioană balcanică.
Alte distincţii: Maestru Emerit al Sportului (1958); Ordinul Muncii (1960); Ordinul Steaua Romaniei (1962); Ordinul Meritul Sportiv (1966); Trofeul Mohhamed Taher Pascha (CIO, 1966); Cetăţean de onoare al Muncipiului Timişoara (1998); Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti (2001); Ordinul Naţional Steaua României in grad de Ofiţer (2000).
Funcţii şi demnităţi: Preşedinte al Federaţiei Române de Atletism (din 1991); Preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Hochei pe Iarba; Preşedinte al Fundaţiei Atletismul Românesc; Vice-preşedinte al COR (1998-2002); Director al revistei Atletismul românesc; Membru al Asociaţiei Presei Sportive din Romania.
A publicat următoarele cărţi: "Pregătire la altitudine pentru probele tehnice", "Stele ale sportului românesc", "Atena - Atlanta". A fost vreme îndelungată, titulara unor rubrici permanente săptămânale în ziarele AZI şi Curentul.
AZI

Iolanda Balaş: „Daţi un tanc pentru pista de atletism“



Acum mai bine de 20 de ani, Ilie Ceauşescu, fost general al Armatei Române şi ministru adjunct al apărării în timpul regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu, a dat ordin ca în spatele tabelei de marcaj de pe Stadionul Ghencea să se construiască o pistă de atletism.

IOLANDA BALAŞ: „Nu-s bani nici de vitamina C!”
După prestaţia slabă a atleţilor români la Mondialele de la Berlin, Iolanda Balaş trage un semnal ... [Citeste]

Biografii necenzurate: La 10 ani, Iolanda Balaş vindea ziare în Timişoara


“Urlam cât puteam acolo, pentru a atrage atenţia trecătorilor. Îmi lăsau oamenii câte 5-10 bănuţi”, îşi aminteşte multipla campioană
Dubla campioană olimpică, deţinătoare a 14 recorduri mondiale în numai 5 ani, Iolanda Balaş-Soter a deţinut supremaţia absolută la săritura în înălţime. Distanţa dintre atleta română şi adversarele sale era abisală în anii ’60: când eleva antrenorului Iona Soter sărea deja la 1,91 metri, nici o altă atletă nu trecea de 1,78 metri. Până să devină însă celebră, marea doamnă a atletismului românesc a fost nevoită să muncească din greu. Născută într-o familie de maghiari din Timişoara, Iolanda Balaş a avut o copilărie marcată de lipsuri şi de neajunsuri. “Nu mi-e ruşine să recunosc că am dus-o greu. Cei mai mulţi dintre sportivii de mare performanţă, în rândul cărora mă număr şi eu, nu am fost copii de bani gata. Am dus-o greu acasă şi tocmai de aceea, din dorinţa de a trăi mai bine, am izbutit să ne facem un nume în sportul pe care l-am ales”, povesteşte Iolanda Balaş-Soter, preşedinte al Fundaţiei Atletismului Românesc.

Avea doar 10 ani când a câştigat primii săi bani. Nu i-a obţinut la vreun concurs de atletism, ci din vânzarea de ziare. “Se întâmpla imediat după război. Mama era singură, făcea gospodărie atât acasă, cât şi la alţii. Tata, care fusese plecat pe front, era dat dispărut. Erau vremuri grele, totul - de la haine la pâine, zahăr sau făină - se dădea atunci pe cartelă, pe puncte. Am vrut să contribui şi eu, atât cât puteam, la bugetul familiei. Astfel, după ce ieşeam de la şcoală, vindeam ziare. Ajutam o bătrână care avea chioşc în cartierul Iosefin în care locuiam. Ea mergea să-şi facă treburile acasă, iar eu îi ţineam locul. La început stăteam o oră-două, după care rămâneam şi mai mult. Am vândut ziare timp de doi ani. Urlam cât puteam acolo, pentru a atrage atenţia trecătorilor: «Luptătorul bănăţean» şi «Temesvarerzeitung». Îmi lăsau oamenii câte 5-10 bănuţi. Când venea bătrânica îi arătam cutiuţa cu toţi banii. Ea îmi zicea: «Ia şi tu de-acolo să-ţi cumperi bomboane». Îi luam însă şi îi duceam pe toţi acasă. Eram aşa fericită că o pot ajuta şi eu pe mama cu câţiva bănuţi, chiar dacă nu reprezentau o sumă importantă”, îşi aminteşte fosta campioană olimpică. Ba mai mult, fosta atletă povesteşte că nu se dădea în lături să-şi ajute mama la treburi, chiar dacă trebuia să se trezească dis-de-dimineaţă: “Erau ninsori mari. Mama trebuia să cureţe trotuarul, înainte de a pleca lumea la serviciu. Mă trezeam şi eu cu ea, puneam mâna pe lopată şi o ajutam. Din asta am trăit, am avut viaţă grea”. Îşi aduce şi-acum aminte cu melancolie de primul pardesiu. “Nu o să uit niciodată primul meu loden, verde închis. Mi-l cumpărase mama pe cartelă. Eram aşa de mândră. Seara mi-l agăţam în faţa patului ca să mă pot uita tot timpul la el”, spune Iolanda Balaş.

Sportul avea însă să-i schimbe viaţa. O familie de atleţi din Timişoara, familia Lupşa, a văzut-o jucându-se în curtea casei în care locuia şi, sesizându-i abilităţile fizice, a dus-o la Clubul Electrica. După desfiinţarea clubului timişorean, Iolanda Balaş s-a transferat la CCA, ulterior Steaua, echipa la care a cunoscut cele mai mari satisfacţii. “La Steaua am beneficiat de o atmosferă propice performanţei. Aici am avut condiţiile de a ajunge în top. Ca angajat al Ministerului Apărării Naţionale, conform Ordinului 50, primeam de la CCA în fiecare lună câte 1 kg de ulei, zahăr, făină, slănină. Aşa fericită am fost că am putut să duc şi eu acasă, la părinţi, produse alimentare”, spune Iolanda, în prezent preşedintele Fundaţiei Atletismului Românesc.