Ceaikovski[v=]

http://cultural.bzi.ro/viata-lui-ceaikovski-dragostea-interzisa-15640

Mari compozitori ai lumii - Piotr Ilici Ceaikovski - VIDEO

Ceaikovski. Detaliul SOCANT din viata sa

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/viata-opera-lui-piotr-ilici-ceaikovski

Detaliul nestiut din viata lui Piotr Ilici Ceaikovski

Ceaikovski, marele compozitor rus, a fost homosexual Piotr Ceaikovski (1840-1893), mare compozitor rus, încă de mic a fost expediat la un liceu-internat de băieţi, unde înclinaţiile homosexuale i-au fost observate de elevii mai mari, ale căror considerabile experienţe homoerotice de pe moşiile părinteşti constituiau un subiect de grozăvire...

Retenţia de urină îi nelinişteşte din ce în ce mai mult. Nu-l mai recunoaşte pe Alioşa, sosit în goană de la Klin. Duminică, este total indiferent faţă de tot ce se petrece în jurul lui. În delirul său îşi încheie socotelile cu unul, se înfurie împotriva altuia, îi face reproşuri. Plînge cu hohote, imploră. Se adresează Nadejdei Filaretovna von Meck. O cheamă în mai multe rînduri., printre lacrimi. Apoi, deschide ochii, Bob este lîngă el. Î i închide, fără să scoată un cuvînt. - Nadejda Filaretovna... Nadejda Filaretovna... Murmurul aproape nu se mai aude. Este înfăşurat într-un cearşaf şi pus, fără cunoştinţă, într-o cadă din tablă, instalată în salonul unde zace. Sudaţia provocată de baie îl slăbeşte şi mai mult. Pulsul aproape nu i se mai simte şi i se face o injecţie. Urina nu porneşte şi noaptea începe edemul plămînilor. Nikolai Ilici trimite după preot, dar bolnavul nu se mai poate spovedi. Şi ce ar putea să-i spună acest ui om grav, senin, străin, care ţine cupa cu împărtăşanie? Preotul refuză taina împărtăşaniei şi spune rugăciunea pentru muribunzi. Ceaikovski nu mai aude nimic. Singurul lucru care rămîne viu în el este această sete nepotolită, nu de suc de lămîie, nu de u n ceai tare, nu de un lichid, ci de ceva pe care nu-l poate numi şi singurul care ar putea să-l uşureze. O sete mortală într-un pustiu de angoasă mortală! Î n apartamentul acesta în care se simte încă mirosul de zugrăveală şi unde totul este numai dezordine, Modest, Bob, Buchshevden, trei veri mai tineri ai lui Bob, prinţul Argutinski, valetul şi Alioşa îi ajută pe infirmier şi pe medici. Nu sînt lăsaţi să intre decît cîţiva prieteni – tenorul Figner, fiul lui Napravnik şi cineva trimis de Rimski-Korsakov. Cu acest cuvînt, „să beau”, este adus de mai multe ori la viaţă. Pronunţă vorbe incoerente, îşi mişcă degetele. Tîrziu, în noaptea de 25 octombrie, Ceaikovski deschide brusc ochii. Îl mai priveşte încă o dată pe Bob, apoi pe Modest, apoi pe Nikolai Ilici. Toată viaţa sa: tovarăşul copilăriei, prietenul atîtor ani, dragostea bătrîneţii sale solitare...Apoi, dă ochii peste cap. Chipul său nemişcat devine aşa cum îl văzuse odată Rahmaninov – un chip fără mască. (Sfîrşit)

La restaurant, vechi prieteni îi aşteaptă deja. Se serveşte supeul. Însă de cîtăva vreme, Ceaikovski a devenit foarte sobru: nu mai bea decît vin alb cu apă minerală, iar seara refuză carnea. A doua zi dimineaţă, se plînge de dureri de stomac, dar cum în ajun nu mîncase decît nişte paste, nimeni nu se nelinişteşte. Este sfătuit să ia ulei de ricin, aşa cum face adesea. Îşi înfăşoară un brîu de flanelă în jurul burţii şi pleacă spre Napravnik. La jumătatea drumului, însă, îşi schimbă părerea – e mai bine să se întoarcă acasă, moare de somn. Modest şi băieţii se aşează la masă. Şi el are poftă de mîncare, dar se abţine şi îi priveşte trist. Toţi îl plîng şi asta îi face bine. Nu a luat ulei de ricin, ci un purgativ, şi o mărturiseşte cu un aer încurcat. Apoi îşi toarnă puţină apă din carafă şi bea cîteva înghiţituri. Cineva i-a prins braţul – apa nu-i fiartă. Se supără pentru că i s-a spus: dacă nu ar fi ştiut, nu ar fi avut acum greţuri. Stă în cameră pînă seara şi nu vrea să audă de medic. Suferă, dar nu mai mult ca de obicei. Doar n-a făcut degeaba o cură la Vichy anul trecut. - Îţi aminteşti, Bob, cum am mers anul trecut împreună la Vichy, în acel odios, îngrozitor Vichy? Cînd se trezeşte, medicul e lîngă el şi-l pune să scoată limba. E Bertenson. Musorgski a murit în braţele lui. Dar el nu mai poate nici vorbi, nici gîndi. La ce bun? Simte că devine un animal - dizenteria şi vomismentele îi slăbesc, în cîteva ore, puterile. Fiecare spasm îi smulge urlete. Să fie oare posibil? De pe acum? „Mizerabila cu nas turtit”? - Cred că asta este moartea. Adio, Modest. Nici o pată albastră, nici convulsii, dar doctorul se teme de holeră. Nopatea, este scuturat de primele convulsii. Faţa, mîinile, picioarele devin albastre. Să fie oare posibil? Atît de repede! Atît de brusc! Este frecţionat. - Este holeră? întreabă el într-un semidelir. Deschide ochii şi îi vede pe toţi – Modest, Bob, valetul, înfăşuraţi în şorţuri mari, albe. Nu-i recunoaşte. Spitalul? Unde se află? Cu cine? Nu, sînt ei, scumpii, apropiaţii, îmbrăcaţi aşa din ordinul lui Bertenson. - Holera...Şi mama...Vrea să spună că în urmă cu 40 de ani, într-o bună zi, nu departe de locul acesta, mama lui murise pe celălalt mal al Nevei. Convulsiile revin. Spălăturile cu tanin şi masajele îl readuc la viaţă. Îi este ruşine de Bob şi, în toiul ţipetelor, convulsiilor şi vomismentelor, îl imploră să plece. - Mă tem că, după ororile astea, n-ai să mă mai respecţi, spune el încetişor, la capătul puterilor. Dimineaţa aduce puţin calm şi o cumplită angoasă. Lacrimile îi curg pe faţă, pe pernă. Ochii îndureraţi privesc în depărtare. Nu mai poate respira, îl doare inima. Ar vrea să geamă, şi geme, lung, dureros. Îi e sete şi i se dă să bea, dar nu asta doreşte. În închipuirea lui, abia apare ca o eliberare, ca un lucru minunat, nespus de plăcut. Nu e asta! Imploră să i se dea să bea, dar întoarce capul cu dezgust de la p ahar. Medicii veghează toată ziua. Chipul i se schimbă continuu. Acum se acoperă de pete negre, acum păleşte şi se schimonoseşte, acum capătă expresia plină de spaimă a liniştii dinaintea morţii. În dimineaţa celei de-a treia zi, proasta funcţionare a rinic hilor îi nelinişteşte pe medici. I-ar trebui o baie. Baia însă îi înspăimîntă pe toţi. Doamna Ceaikovski a murit după baie. Nikolai Ilici, care e acolo din prima noapte, îi aminteşte întîmplarea lui Modest. Şi bolnavul şi-o aminteşte. - Voi muri probabil ca mama, spune el cu indiferenţă. Baia este amînată pentru ziua următoare.

Cum a murit marele compozitor rus Ceaikovski (I)


Î n ziua de de 9 octombrie 1893, a plecat la Petersburg, distrat şi destul de bolnav. Bicarbonatul de sodiu, pe care îl folosise din belşug toată viaţa, nu-i mai uşura durerile de stomac. În ajun, la Ippolîtov-Ivanov, îşi uitase mănuşile în vestibul şi, furios, a trebuit să-şi cumpere altele, lîngă gară. În aceeaşi dimineaţă, Antonina Ivanovna îi amintise, o dată mai mult, că există: îl întreba dacă nu avea intenţia să recunoască cel de al treilea copil (ceilalţi doi erau la Asistenţa Publică). Dezgustat, i-a trimis bani. Vizitele şi cererile astea nu se vor sfîrşi decît o dată cu viaţa sa.
Nimeni nu-l însoţise la gară. Detesta acest lucru. Numai Kaşkin, vechiul său prieten, venise să-l vadă la hotel înainte de a pleca. Fumînd o ţigară, au vorbit despre trecut. Ce de oameni dispăruseră din viaţa lui în ultimul timp! Lista prietenilor morţi era atît de lungă încît Ceaikovski nu putea adesea să şi-i amintească pe toţi cei pe care îi iubise şi îi pierduse. Din familia lui Saşa, de la Kamenka, nu mai rămăseseră decît cîţiva membri răspîndiţi ici şi colo. Saşa murise. Dragul Volodea Silovski nu mai era. Leneşul şi mondenul Kondratiev, dispărut şi el. Violonistul Cotek, cel care i-a făcut cunoştinţă în 1877 cu doamna von Meck, murise. Morţi şi Hubert şi Albrecht, „lucrătorii cinstiţi“, şi Apuhtin, adolescentul preastrălucit, genial. Dar despre cîte persoane n-au vorbit? Despre cei apropiaţi lor. Despre muzicienii din Moscova, despre Tretiakov. Şi, deodată, Kaşkin a pronunţat numele doamnei von Meck. - E pe moarte? a exclamat Ceaikovski. Nu se poate! Nu, nu era pe moarte, dar suferea de tulburări nervoase, nu mai recunoştea pe nimeni şi nu mai înţelegea nimic. Întunecat la faţă, Ceaikovscki privea în depărtare...
Nu-i plăcea să fie condus la gară, dar ce poţi spune de întîlnirile din sala de aşteptare a gării!... Modest, Bob, băieţii, toţi îl înconjoară. De data asta, nu va trage nici la Dagmar, nici la Hôtel de France. Bob şi Modest au închiriat un apartament în Mica Morskaia. Totul fusese refăcut şi o cameră era păstrată pentru Ceaikovski. Kolea Konradi se căsătorise, şi ei l-au invitat pe tînărul prinţ Argutinski, unul din cea de a „patra suită", să locuiască cu ei. Deocamdată, Argutinski este încă la hotel cu una din rudele sale, venită din Caucaz. Valetul şi dădaca îl întîmipnă pe Ceaikovski. Se simte mirosul de zugrăveală. Bob şi Modest i-au aranjat un birou minunat. Aici se va simţi ca la el acasă. Repetiţiile încep a doua zi şi continuă toată săptămîna. În ziua de 16 are loc concertul. Simfonia a VI-a n-a făcut nici publicului, nici asupra muzicienilor impresia pe care o spera Ceaikovski. Nu i-a emoţionat profund nici pe unii, nici pe ceilalţi. S-a aplaudat fără entuziasm. După concert, în trăsură, Ceaikovski şi Glazunov au rămas tăcuţi. A doua zi de dimineaţă, perplex, Ceaikovski a deschis partitura. Pentru el, simfonia avea un program, pe care însă nu voia să-l comenteze. Simfonia tragică! îi strigă Modest care-i ghicea gîndurile. Iar după cîteva clipe, din camera vecină - Simfonia patetică! - Bravo! spuse Ceaikovski, şi a adoptat titlul. Reticenţa cu care a fost primită noua sa lucrare l-a întristat puţin. La Rimski- Korsakov, asculta elogiile care i se aduceau din plin, dar avea impresia că pînă şi auditorii cu cea mai mare experienţă aşteptau o a doua şi o a treia audiţie ca să poată aprecia. Să fi dirijat oare prost şi să fie el cel răspunzător? Au fost foarte puţine păreri precise; criticii păreau nehotărîţi. Cu toate acestea, începea să iubească Petersburgul din ce în ce mai mult. Era acasă la Bob! Bob, care terminase Şcoala de Drept, nu ştia încă ce avea să facă. Lucra la un minister, însă era atras de cariera militară. Ieşea în lume. Era iubit, invitat. Se scula tîrziu, stătea mult în baie - lui Ceaikovski îi plăcea să-l audă bălăcindu-se în cadă -, cheltuia mulţi bani. El nu avea bani, dar unchiul Petia îi dădea fără să numere. Citea, cînta la pian şi, cu un surîs seducător, îşi dădea părerea despre orice, cu vocea lui tărăgănată. Începînd de dimineaţă, veneau prietenii, tineri trîndavi, al căror şef era el. În anul acela, scăpaseră cu toţii de uniforma Şcolii de Drept. În fiecare seară - balet, operă, teatrul Alexandrinski. O lojă, uneori două. După - supeu într-un restaurant la modă, cu ţigani în împrejurimile oraşului. Pasiunea sa din tinereţe pentru Ostrovski se trezise. Î ntr-o seară, duce toată ceata să vadă Inima fierbinte. După teatru, în trăsura care-i ducea la restaurant, se discută şi Bob îi reproşează lui Buchshevden slăbiciunea pentru femei.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=20205

Oameni celebri în faţa morţii



Autor : ISABELLE BRICARD
Ceaikovski Ceaikovski (Piotr Ilici) – compozitor rus Data morţii: 6 noiembrie 1893 (la 53 de ani) Cauza: holeră Locul: Sankt-Petersburg (Rusia) Înhumat: Sankt-Petersburg Bolnav de holeră, fiindcă făcuse grava imprudenţă de a bea un pahar de apă nefiartă la Sankt-Petersburg, unde boala făcea ravagii. Ceaikovski a murit blestemînd-o pe doamna von Meck, pisăloaga adoratoare care i-a fost m ecena. „Blestemata" „Blestemata!", repeta delirînd.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=18850

A fost otrăvit Ceaikovski?
O enigmă dezbătută de mai bine de un secol: potrivit unui nou documentar BBC, cumnata compozitorului rus a dezvăluit că a fost omorât din porunca ţarului
BBC pregăteşte o retrospectivă Ceaikovski, în cadrul căreia vor fi prezentate filme documentare despre viaţa marelui compozitor rus, urmate de difuzarea integrală a capodoperelor sale componistice, la Radio 3, în februarie. Cu acest prilej, va fi prezentată o inedită docudramă despre viaţa unuia dintre cei mai mari compozitori ai lumii, relatează "The Telegraph".
Oficial, răpus de holeră
Dirijorul Charles Hazlewood participă la patru dintre programele de televiziune şi este încântat că are şansa de a rectifica ceea ce consideră o "distorsionare" a muzicii lui Piotr Ilici Ceaikovski. El deploră modul în care mulţi dirijori de după cel de-al Doilea Război Mondial i-au transformat operele într-un "sirop lipicios". Docudrama lui Hazlewood recreează câteva dintre cele mai importante episoade din viaţa lui Ceaikovski. În pofida a decenii de dispute, niciun expert nu a tranşat între cele două variante asupra morţii compozitorului: a murit de holeră sau s-a sinucis. Hazlewood este convins că nu s-a sinucis. Versiunea oficială a fost că a murit de holeră, la 6 noiembrie 1693.
"Boala sărăciei", exclusă
Primii biografi au repetat că motivul morţii a fost holera, boală pe care compozitorul a contractat-o pentru că a băut apă nesterilizată din Neva. Ulterior, au început să circule zvonuri că s-ar fi sinucis pentru a nu i se descoperi homosexualitatea. Mai târziu, au apărut teorii care au dezminţit că ar fi fost homosexual. O altă variantă susţine că s-ar fi îmbolnăvit de holeră de la o prostituată. Însă mulţi exclud că holera ar fi cauza morţii, deoarece aceasta este o boală a sărăciei, exclusă pentru un faimos compozitor prosper. Totodată, nu s-au luat măsuri ca trupul neînsufleţit să fie depus într-un coşciug din zinc, aşa cum se obişnuia în cazul decedaţilor de holeră. Cumnata lui Ceaikovski, Olga Ceaikovskaia, a spus că marele compozitor a fost otrăvit de unul dintre medicii săi, la ordinul Ţarului Alexandru al III-lea.
http://www.adevarulonline.ro/2007-01-16/Magazin/a-fost-otravit-ceaikovski_213373.html

Marele compozitor rus Ceaikovsk a fost homosexual
Era exact soiul de declaraţie de dragoste care l-ar fi îndemnat pe Ceaikovski să-şi facă repede bagajele. Oricît de disperat tînjea după atenţie, intimitatea era pentru el respingătoare. Rădăcinile firii sale ambivalente erau împlîntate adînc. Crescuse în ceea ce un biograf a numit „un mediu feminizat”. Cocoloşit de iubita lui guvernantă franţuzoaică, Fanny Durbach, şi de profesoarele de pian, prodigiozitatea muzicală îi fusese deja recunoscută la 7 ani. Era făurit dintr-un aliaj de stoicism rusesc şi sentimentalism european: tatăl era inginer de mine rus, iar mama provenea dintr-o familie de imigranţi francezi. Ceaikovski avea un frate mai mare, Nicolai, o soră mai tînără, Alexandra (Saşa) şi trei fraţi mai mici, Ippolit, Anatoli şi Modest (dramaturgul, de care Piotr a fost legat toată viaţa). Abia dacă îşi cunoscuse tatăl, care se trăgea din cazaci şi era directorul oţelăriei, principala industrie din oraşul provincial Votinsk, cam la 965 de kilometri la est de Moscova. Tatăl lui Ceaikovski avea ambiţii prea mari pentru oraşul în care trăia. A comis greşeala de a se muta la Sankt Petersburg, cînd Piotr avea 10 ani, în speranţa unor oportunităţi de afaceri nematerializate niciodată. Familia a intrat la strîmtoare, din punct de vedere financiar şi social. Piotr a fost expediat la un liceu-internat de băieţi, unde înclinaţiile homosexuale i-au fost observate de elevii mai mari, ale căror considerabile experienţe homoerotice de pe moşiile părinteşti constituiau un subiect de grozăvire în dormitoare. Prima şi poate cea mai intensă pasiune a lui Piotr a fost pentru Serghei Kireev, cel dintîi dintre multe persoane tinere adorate. Printre colegii de clasă se numărau băieţi din burghezia mijlocie, ale căror familii aspirau la o ascensiune socială, dar şi aristocraţi, precum prinţul Vladimir Mescerski; acesta va rămîne o prezenţă în viaţa lui Piotr mult timp după absolvire. Prinţul, un pederast extrem de activ, ilustrează perfect mentalitatea epocii. În Rusia exista deja o tradiţie înrădăcinată a exploatării. Aşa cum iobagii erau, practic, la cheremul stăpînilor, elevii mai mici şi mai săraci din şcoală stăteau la dispoziţia elevilor mai mari şi mai grozavi. Piotr era încă şcolar cînd tragedia i-a lovit familia. Cînd avea numai 15 ani, mama sa a murit de holeră. Sora mai mare, Saşa, a devenit capul unei familii copleşite de datorii şi dezamăgiri. Tatăl era total absent din viaţa familiei şi a devenit dureros de clar că artistul Piotr va trebui să-şi găsească o îndeletnicire mai practică şi să-şi susţină fraţii. Prima opţiune a fost justiţia. Ceaikovski s-a lăsat de şcoală în 1859, ca să devină funcţionar la Ministerul Justiţiei. Serviciul era o corvoadă care-i amorţea mintea. Puţinul care se cunoaşte despre cei 4 ani petrecuţi de el în domeniul justiţiei se leagă de contrastul puternic dintre rutina zilnică de la birou şi prieteniile zănatice din lumea subterană homosexuală a Sankt Petersburgului. Partide nocturne de cărţi, stropite cu votcă şi culminînd cu neîndemînatice contacte erotice, cedau locul, în fiecare dimineaţă, realităţii reci a întoarcerii la serviciu înainte de clinchetul clopoţelului. N-a trecut mult pînă cînd Ceaikovski s-a văzut silit să ţină cont de ambivalenţa carierei sale şi de sentimentul de culpă indus de hedonismul lui. Mascarada pe care o practica în calitate de funcţionar plublic înregimentat şi politicos nu i se potrivea. Forţele creatoare clocoteau în fiinţa sa, iar cînd a plecat pentru întîia oară în străinătate (la Berlin, Hamburg, Anvers, Bruxelles, Londra şi Paris) a înţeles că nu va mai putea să stea la birou şi să copieze contracte.

Compozitia muzicala a lui Piotr Ilici Ceaikovski, "Lacul Lebedelor", cel mai vizionat balet din toate timpurile

Ceaikovski, preferat de Spielberg si Scorsese

Ceaikovski, admirat de contemporani

Ceaikovski - misterul mortii unui geniu
BBC va prezenta un nou film biografic despre viata lui Piotr Ilici Ceaikovski.

PIOTR ILICI CEAIKOVSKI
Procesul de cratie este ca si muzica care se inalta cu o rapiditate si forta extraordinara.