Re: Bucovina[V=]

Scris de Admin 20.08.15 15:09

http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-am-pierdut-bucovina-in-1775/

Scris de Admin 31.07.15 19:39

http://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/cel-mai-vechi-tren-cu-aburi-din-lume-se-plimba-prin-bucovina

Scris de Admin 31.12.14 11:56

http://adevarul.ro/cultura/istorie/traditii-revelion-devenit-datinile-bucovina-spectacole-grandioase-transmise-mosi-stramosi-1_54a38eda448e03c0fd2efb65/index.html

Scris de Admin 13.07.14 21:11

http://istoriesicultura.ro/noaptea-de-12-spre-13-iunie-1941.html

Scris de Nemo 26.06.13 17:37

http://www.george-damian.ro/atrocitatile-sovietice-in-basarabia-si-bucovina-de-nord-din-iunie-1940-4755.html

Scris de Admin 02.12.12 15:45

Obcinele Bucovinei – un tărâm aparte

Scris de Admin 27.11.11 17:45

Ce nu vezi atunci când vizitezi bisericile pictate din Bucovina

Întâi de toate, o certitudine: mănăstirile din Nordul Moldovei, care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, sunt o bucurie pentru ochi. Nu există în lume un grup de mănăstiri ortodoxe pictate, cu o aşa calitate a frescelor exterioare. Adevărate opere de artă, locaşurile îşi merită faima şi vizitatorii. Nici ele nu sunt însă scutite de probleme - aşa cum arată un document detaliat întocmit de Muzeul Bucovinei, pe care îl prezentăm în cele ce urmează.

Ghidurile turistice ridică în slăvi mănăstirile Bucovinei; şi pe bună dreptate. Există însă şi părţi mai puţin cunoscute turiştilor şi vizibile doar unor ochi avizaţi. Un raport întocmit de Departamentul de Monitorizare a Monumentelor Istorice din cadrul Muzeului Bucovinei, în luna mai a acestui an, semnalează o serie de probleme întâlnite chiar la cele mai cunoscute dintre mănăstiri: Arbore, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Probota, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Suceviţa şi Voroneţ.

Dincolo de imaginea aproape idilică pe care turistul o cunoaşte, specialiştii atrag atenţia asupra unui pericol real de distrugere a picturilor care le-au făcut celebre. Aceasta, deşi ne-am aştepta ca măcar monumentele de patrimoniu din lista UNESCO să fie în stare impecabilă şi să reprezinte surse de inspiraţie pentru cei care pot decide în privinţa celorlalte edificii, mai puţin norocoase în privinţa expunerii decât suratele lor din Bucovina.

Infiltraţii, trepidaţii, agenţi biologici, potenţiale incendii...

Biserica cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Arbore, construită de hatmanul Luca Arbore pe la 1503, este una dintre fruntaşele la capitolul probleme. Starea deplorabilă a acoperişului, care permite infiltraţia apei, primejduieşte conservarea picturilor murale, atât a celor interioare, cât şi a celor exterioare. Dat fiind că Arbore este o biserică de mir şi nu o mănăstire, îngrijirea locaşului lasă de dorit. Vegetaţia arboricolă abundentă din jurul bisericii crează un micro-climat umed şi lipsit de ventilaţie, care favorizează dezvoltarea unor agenţi biologici (licheni, muşchi, mucegai); iar aceştia distrug nu doar soclul şi trotuarul din jur, dar şi pictura exterioară. Mai mult: pe drumul care trece prin faţa bisericii circulă maşini de mare tonaj, iar trepidaţiile zguduie din temelii clădirea. Se adaugă aici şi instalaţia electrică, foarte veche, ce reprezintă un real pericol de incendiu.

Lucrurile stau ceva mai bine la Mănăstirea Humor, ridicată în 1530 de logofătul Toader Bubuiag şi pictată în 1535 de echipa meşterului Toma. Totuşi, specialiştii au remarcat şi aici o problemă prezentă cam peste tot, şi anume condesul din interior, care favorizează atacul biologic. La Humor s-a constatat, de asemenea, o degradare puternică a picturii din pridvorul bisericii, pricinuită atât de factori naturali, cât şi umani: e vorba de zgârieturile şi măzgălelile care nu ne fac deloc cinste, dar care nu dispar din obicei. Turnul Clopotniţă, construit în timpul lui Vasile Lupu, are ceva mai mult de suferit: bucăţi de tencuială şi zidărie care se desprind, numeroase fisuri şi urme de umezeală. Ruinele din incinta mănăstirii se află şi ele într-o stare avansată de degradare: pierderea mortarurilor de rostuire, friabilizare şi dislocarea pietrelor din componenţa zidurilor.

Autocarele cu turişti - bune şi nu prea

Mănăstirea Moldoviţa, ctitorită de domnitorul Petru Rareș în 1532, stă, poate, cel mai bine dintre toate monumentele cuprinse în raport. Singura problemă majoră este legată de circulaţia autovehicole grele (autocare) în parcarea care deserveşte edificiul. Vibraţiile produse de acestea se resimt în structura monumentului.

Un caz mai puţin fericit este reprezentat de Biserica Pătrăuţi - prima ctitorie certă a domnitorului Ştefan cel Mare, din 1487 -, al cărei renume se trage de la pictura murală din pronaos cu un subiect rar: cavalcada Sfintei Cruci. Una dintre principalele probleme ale bisericii este legată de acoperişul edificiului, care nu mai asigură izolarea monumentului. Plin de găuri făcute de păsări, de licheni, muşchi, alge şi fungi, acoperişul permite infiltrarea apei, deteriorând atât pictura interioară, cât şi structura arcelor. Nici la fundaţii lucrurile nu stau mai bine, pierderea mortarurilor de rostuire şi friabilizarea pietrelor din temelii lăsând drum liber infiltraţiilor. Instalaţia electrică veche pune în pericol de incendiu clădirea, iar iconostasul necesită grabnic intervenţii de conservare-restaurare.

Cam în aceeaşi stare se află şi Mănăstirea Probota, ridicată de domnitorul Petru Rareș în 1530, pe locul unei mai vechi construcții ruinate. Chiar dacă acoperişul nu arată atât de deteriorat precum cel de la Pătrăuţi, urme ale atacului biologic sunt deja vizibile. Starea trotuarului şi a soclului este însă deplorabilă şi deja se poate constata faptul că s-au produs infiltraţii în fundaţii. În privinţa picturii interioare, se remarcă faptul că aceasta este afectată de atacul biologic favorizat de condens. Sunt zone în care bucăţi din suportul picturii sau doar culoarea sunt puternic afectate, riscand ca, în timp, să se piardă pentru totdeauna fragmente de frescă. Turnul de la intrare prezintă numeroase fisuri, precum şi desprinderi de tencuială şi zidărie.

Umezeală, pânze de paianjen şi fum

Poate unul dintre cele mai afectate monumente este Biserica „Sfântul Ioan cel Nou" de la Suceava, începută în anul 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Chior (1505-1517), şi terminată de Ştefăniţă Vodă (1517-1527) în anul 1522. Destinată a fi noul sediu al Mitropoliei Moldovei, biserica are mari probleme cu acoperişul, deşi, spre deosebire de celelalte locaşuri amintite până acum, învelitoarea este aici de ţiglă şi nu de şindrilă. Faptul că lipsesc multe ţigle a determinat puternice infiltraţii care au dus la degradarea zidăriei şi a tencuielii şi, implicit, la degradarea picturii murale. De asemenea, umiditatea, de diferite tipuri, a favorizat apariţia agenţilor biologici pe trotuarul din preajma bisericii şi pe soclul acesteia, ducând la dislocarea pietrelor componente.

Deşi mare parte a picturii interioare a fost restaurată, umezeala, pânzele de paianjen, infiltraţiile şi fumul au făcut să se revină la starea de dinainte de restaurare. Mortarul de intervenţie a început să se desprindă în numeroase locuri, iar stratul de culoare, să-şi piardă aderenţa. Iconostasul şi mobilierul bisericesc se află într-o stare precară de conservare, multe dintre acestea aflându-se sub atacul cariilor.

Nici Turnul Clopotniţă nu stă mai bine. Acesta prezintă fisuri, desprinderi de tencuială, dislocări ale pietrelor ce formează arcul, care pun în pericol siguranţa publicului vizitator. Nici zona de protecţie a monumentului nu este respectată cu stricteţe, aşa că traficul auto de mare tonaj din apropierea edificiului produce vibraţii ce afectează structura de rezistenţă a locaşului.

La Suceviţa şi Voroneţ, păsările pun în primejdie pictura

Nici Mănăstirea Suceviţa, marea ctitorie a familiei Movileştilor, nu este lipsită de probleme. Într-adevăr, nu atât de grave ca în alte locuri, dar nici de neglijat. Acoperişul, deşi rezistă încă, a început să îşi arate carenţele, dat fiind materialul perisabil din care e realizat. Pete de mucegai, carii, alţi agenţi biologici sunt deja prezenţi în diverse locuri ale mănăstirii. Există zone unde pictura este deja afectată, exfolieri din cauza umezelii, iar soclul şi trotuarul prezintă dislocări de pietre. De asemenea, la ferestrele din pridvor şi din pronaos se observă fragmente de geam lipsă, fapt ce favorizează pătrunderea păsărilor înăuntrul locaşului. Principala problemă a bisericii este însă cea a păsărilor care fac cuiburi în jurul acoperişului, iar dejecţiile lor murdăresc pictura exterioară.

Mănăstirea simbol a bisericilor pictate din nordul Moldovei este, fără nicio îndoială, cea de la Voroneţ. Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe este ctitoria marelului domn al Moldovei, Ştefan cel Mare, şi a fost ridicată în 1488. Locaşul se bucură de o mare faimă printre iubitorii artei medievale datorită a două caracteristici ale picturii sale: dominanta de albastru, realizată cu un pigment necunoscut azi, extrem de rezistent în timp, şi scena Judecăţii de Apoi, desfăşurată pe întreg peretele vestic, neîntreruptă de nicio deschidere a vreunei uşi sau ferestre.

Dincolo de aceste lucruri frumoase pe care le putem admira, biserica ascunde şi câteva „secrete" - şi nu unele demne de ochiul vizitatorului: lemnul acoperişului este susceptibil la acţiunea factorilor de degradare, deteriorări ale chiturilor intervenţiilor anterioare de restaurare, pierderea aderenţei mortarurilor de la soclu şi din troturar. În interiorul Voroneţului se poate semnala un atac activ al cariilor.

O chestiune serioasă, în ceea ce priveşte pictura care a făcut celebră mănăstirea, este cea a păsărilor care îşi fac cuiburi la baza acoperişului. De altfel, cu excepţia bisericii de la mănăstirea Moldoviţa, cam toate locaşurile de cult din lista patrimoniului UNESCO menţionate în acest raport întâmpină problema dejecţiilor care nu doar mânjesc pictura, dar o şi deteriorează din cauza agenţilor chimici pe care le conţin. Un ultim aspect cu privire la mănăstirea Voroneţ este legat de zidul de incintă, care se află într-o stare avansată de degradare.

Cei abilitaţi nu comentează

Raportul menţionează deopotrivă, acolo unde a fost cazul, şi lucrările de restaurare şi conservare, după cum oferă şi propuneri de soluţionare a problemelor identificate. Documentul este adresat Consiliului Judeţean Suceava, dar au fost înştiinţate şi toate celelalte instituţii responsabile de cultură, patrimoniu şi culte: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Institutul Naţional al Patrimoniului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Am considerat că directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, domnul Aurel Buzincu, e cea mai avizată persoană să comenteze acest raport, mai cu seamă că documentul a fost înaintat şi instituţiei pe care o conduce. Dumnealui s-a arătat însă peste măsură de revoltat că Departamentul de Monitorizare a Monumentelor Istorice din cadrul Muzeului Bucovinei şi-a permis să întocmească acest document şi a refuzat să răspundă întrebărilor noastre. Amintim domnului director că acest departament a luat fiinţă în 2007, cu aprobarea Consiliului Judeţean, a Ministerului Culturii şi a Guvernului României, tocmai pentru a realiza acest tip de rapoarte.

La data apariţiei acestui departament din cadrul Muzeului Bucovina, domnul Emil Ursu, directorul instituţiei, declara pentru publicaţiile locale: „Sarcina monitorizării monumentelor intră în atribuţiile administraţiei publice locale. În 2009 trebuie făcute raportările către UE şi UNESCO, iar una dintre obligaţiile României asumate faţă de Uniunea Europeană este protecţia monumentelor înscrise în lista patrimoniului mondial".

Şi aşa s-a şi întâmplat: în 2009 a fost înaintat primul astfel de raport, care indica ceva mai multe probleme. Totuşi, domnul director Buzincu, numit în funcţie în anul 2010 (când au luat fiinţă Direcţiile de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, ca instituţii deconcentrate ale Ministerului Culturii, prin H.G. 90/ 2010), ar fi trebuit să fie la curent cu aceste rapoarte, chiar dacă acest tip de departament există, pentru moment, doar la Muzeul Bucovinei din Suceava.

» citeste mai mult

Scris de Admin 24.07.11 11:35

Romanul Bucovinei interbelice
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=3662&editie=152
Printre lucrurile cele mai interesante pe care le propune romanul lui Radu Mareş (distins cu Premiul pentru proză al USR pe anul 2010) ar fi indiscutabil tabloul social, etnic, istoric şi politic, zugrăvit cu mână sigură de autor, acesta aducând în prim plan o lume mai degrabă necunoscută cititorului, deopotrivă tulbure şi dramatică, pitorească şi crepusculară. Decorul este acela al Bucovinei de Nord, de după Marea Unire, din anii celui de-al patrulea deceniu al secolului trecut, completat în ce priveşte cronologia şi cu câteva trimiteri la anii războiului, 1940 şi 1941.
Personajul principal al naraţiunii, Gavril M., un tânăr absolvent în vârstă de douăzeci şi cinci de ani al şcolii superioare agricole din Cernăuţi, este trimis la o fermă, ca agronom şi administrator. Ferma, situată într-un „fund de ţară“, în lunca de pe malul drept al Nistrului, lângă graniţa cu Polonia, este „cel mai nordic teren cultivat de pe teritoriul Regatului României“. Începe astfel un roman de formare, în care administratorul nou numit, arătând la înfăţişare ca un „băiat“, cu „mult mai tânăr decât era în acte“, e nevoit să se confrunte cu un spaţiu necunoscut şi cu oameni străini. Confruntarea cu „străinul“, cu cel diferit de loc, dar şi ca limbă, rasă, origine etnică reprezintă, de altfel, una din temele simbolice ale cărţii. Pe de altă parte, Gavril M. este el însuşi un „străin“ în această lume, un intrus, privit cu avidă curiozitate, dar şi cu o anume doză de mefienţă, atât de oamenii de care dispune ca administrator, cât şi de notabilităţile satului aflat în vecinătatea fermei (şeful se gară, directorul şcolii, primarul, preotul). Universul personajelor secundare e complex, diversificat ca tipologie umană şi admirabil creionat de prozator. La fermă, un bătrân contabil, crescut în spiritul ordinii şi ierarhiei chezaro-crăieşti, se arată la început reticent în ce priveşte destoinicia tânărului său şef, comparându-l mereu cu fostul administrator, austriacul Wagner, personaj absent şi a cărui dispariţie misterioasă, fără urmă, naşte tot soiul de poveşti. Bucătăreasa Tina, ţigancă vrăjitoare, ne face atenţi şi la latura ocultă a romanului, căci spirit reflexiv, tinzând spre „maximă luciditate“, Gavril M. nu e străin totuşi nici faţă de atracţia superstiţiilor, nici de puterea descântecelor sau nici de manifestările unor forţe supranaturale. Mai departe, un austriac orb, Herr Franz, cântând la vioară, ori deadea Olesia, o rusoaică nebună, oploşită la fermă şi pretinzând că ar fi fost o mare moşiereasă, completează, printre alte înfăţişări pasagere, galeria siluetelor de plan doi care dau naraţiunii nu numai viaţă în plus, dar şi un aer de stranietate, de contaminare fantastică, de apăsare crepusculară.
La fel de viu, divers şi captivant se manifestă lumea notabilităţilor din sat, care, pe lângă propria imagine suculentă, s-ar constitui, pe de altă parte, în câteva oglinzi în care se reflectă , cu schimbările de rigoare, personalitatea şi comportamentul tânărului administrator. Pentru unele priviri, acesta se vădeşte „închis, ferecat“, «suflet de gheaţă», cum zic în special soţiile mahărilor provinciali. Pentru altele, precumpăneşte felul de a fi, „necuviincios de cuminte“, dar şi „foarte băţos şi hotărât“, cu o asprime cazonă în conduită. Acţiunile, faptele tânărului bucovinean vorbesc, în plus, despre o fire tenace, perseverentă, constructivă, care nu-şi abandonează planurile în ciuda obstacolelor întâlnite. Sosit la fermă pe o vreme de secetă cumplită, agronomul îşi salvează recolta în cele din urmă, sfidând sorţii de reuşită. Spectacolul câmpului, al vegetaţiei şi, mai cu seamă, spectacolul dezlănţuirii forţelor naturii îi prilejuiesc prozatorului pagini de o excelentă calitate descriptivă. Astfel, declanşarea năprasnică a ploii salvatoare: „Ploaia cădea ca o cascadă gigantică într-o revărsare perfect verticală peste pământ, unde strivise toate buruienile din luminişuri, spălând totodată pe dinafară şi praful străvechi de pe geam. Un şuvoi înspumat, pornit de undeva dinspre colţul din spate al conacului, aducea gunoaie, smocuri de iarbă şi crengi rupte, acoperind în cele din urmă ca un râu veritabil aleile parcului, toate peluzele sălbăticite şi se năpustea clocotind spre curtea pustiită. Din când în când, la mare depărtare, ca nişte bocanci de fier pe un acoperiş de tablă, se rostogoleau câte două, trei tunete asurzitoare deodată. La fel, dar în alt ritm al succesiunii şi parcă fără efect, scăpărau fulgerele mute. Lumina lor orbitoare scotea de fiecare dată din beznă coroanele copacilor, făcând să apară câte o rămurică fosforescentă în întrega sa splendoare ireală“. Nu mai puţin, imaginea stepei sălbăticite ori troienite de viscolul iernii de la Valea Lupului, locul de paragină unde Gavril M. reuşeşte, printr-un plan aproape nebunesc, plantarea unei livezi de piersici, conduce la pagini de abundenţă sugestivă a detaliilor realiste, îngemănate într-o poezie a imensităţii.
Un roman de dragoste, de mare frumuseţe şi puritate, îl constituie iubirea cu sfârşit tragic dintre Gavril M. şi învăţătoarea de la şcoala din sat, fetişcana de 18 ani Ecaterina (Katria) Suhoverschi, fata unui ucrainean, dar şi nepoata, prin mamă, a unui morar şvab, Schneider. O altă serie de personaje secundare, la fel de pestriţe, de captivante şi pline de viaţă precum cele de la fermă sau din sat, e prilejuită de prezentarea numeroasei familii a Katriei, jumătate ucraineancă, jumătate nemţoaică, dar absolventă, în limba română, a şcolii normale din Cernăuţi. Vizita lui Gavril la familia Suhoverschi („proba vizitei“, premergătoare cererii fetei în căsătorie) ca şi „ceremonia prânzului“ care are loc cu acest prilej pot fi citite în cheia hazoasă a confruntărilor dintre culturi, obiceiuri şi deopotrivă prejudecăţi.
Istoria îşi pune pecetea însă pe această poveste de iubire. Într-un final aventuros, bănuit pe nedrept că ar fi legionar, Gavril e împuşcat întâmplător, la fermă, de jandarmii conduşi de şeful de post din sat, murind alături de duhovnicul şi prietenul său, teologul Ilie Motrescu, „cel mai bun om pe care-l întâlnise vreodată“. Katria răzbună moartea soţului nevinovat, împuşcându-l pe şeful de post, dar în schimbul de focuri piere şi ea.
Roman istoric în acelaşi timp, al sfârşitului de epocă interbelică, romanul lui Radu Mareş este, pe lângă traseele deja sugerate, o naraţiune cu şi despre legionari, venind cronologic în urma anului 1933, anul asasinării de lui I. G. Duca, şi continuând cu reprimarea membrilor mişcării, declanşată odată cu asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu din 1938. Cu alte cuvinte, fără să se pretindă istoric şi fără să etaleze vreo documentare istorică specială, Radu Mareş abordează un subiect „sensibil“, într-un mod de pliere la subiect care îl face şi mai „sensibil“. Prozatorul evită clişeele propagandistice potrivit cărora un legionar (oricare!) ar fi egal cu o fiară. Perspectivele, departe de a absolvi excesele, sunt mai nuanţate. Ilie Motrescu, de pildă, „călugăraşul“, e implicat ideologic în Mişcare, ca adept al lui Zelea Codreanu, dar e, în acelaşi timp, un patriot, o fiinţă înzestrată cu puteri tămăduitoare, un exemplu de morală şi de chemare creştină, un apologet al satului („În satul românesc, credea călugăraşul, despre care doar proştii vorbesc cu dispreţ, există încă adevărul nestricat al lumii. Nu e uitat, a fost pus la păstrare“). Un alt exemplu formativ pentru tânărul absolvent de şcoală agricolă îl constituie mentorul şi protectorul său, bătrânul şi celebrul profesor Volcinschi, „una dintre cele mai importante figuri ale fostei provincii austriece, înainte de Unire“. Discursul profesorului e dedicat cauzei naţionale, într-o abordare oarecum tradiţională în epocă: „Cine va vrea să schimbe ceva în ţara asta de la ţăran trebuie să înceapă. Şi să pună oamenii noi, tineri, peste tot acolo unde trebuie luate hotărârile mari“.

Încă un tip de discurs, aflat între implicare politică şi neimplicare, îl reprezintă cel rostit de Tavi Vorobchievici, şeful de gară, care, printr-o răsturnare nu tocmai convingătoare de roluri, devine Naratorul romanului („Cele povestite până aici îmi aparţin. Unele fapte le-am cunoscut nemijlocit, altele mi-au fost relatate de dragii mei Ecaterina şi Gavril“). Discursul lui Vorobchievici, venit la mare distanţă în timp de evenimentele naraţiunii, se adresează totodată cititorului, avertizat astfel de lacunele Istoriei: „ După mine, istoria ne soma să nu mai stăm indiferenţi, deoparte. Sunt - şi eram şi în tinereţe – nu foarte viteaz şi neînstare să mă înham la o aventură căreia să mă dăruiesc integral. În mine însumi nu-i dezaprobam pe temerari. Marii jefuitori, prevaricatorii, plutocraţia şi împilatorii, sunase ceasul să li se pună pielea pe băţ, ca pe vremea lui Vlad Ţepeş. Spusesem doar o singură dată asta în gară la Cernăuţi, în gura mare, şi avusesem după aceea necazuri. Îmi ţinusem gura apoi, ceea ce nu mă împiedică să cred că da, era vremea ca putregaiurile seculare din Regatul României să fie curăţate cu sabia, cu lama trecută prin foc, şi asta de la rădăcină şi fără oftaturi miloase şi lacrimi. Cu vorba bună în ţara asta ticăloşită nu se putea face nimic: o credeam nu numai eu. (…) Tu nu vei înţelege niciodată ce-a fost cu adevărat. Istoria, mă tem că ea şi-a creat aici un lapsus mincinos şi nu-ţi va fi de ajutor. Cât despre noi, noi, ştiutorii, când ne vom întoarce, nu vom găsi decât vidul“.
Comparată cu aceste poziţii, postura lui Gavril M. este, aşa cum mărturiseşte acesta, aceea a unui om căruia „nu-i place politica“, nu e interesat de politică şi nici nu se pricepe la aceasta. Personajul principal al cărţii, a cărui construcţie poate fi considerată realizarea principală a prozatorului, e un idealist, care visează cu ochii deschişi, crezând în menirea lui, de a-şi face datoria şi de a acorda atenţie doar la ceea ce „e drept, bun şi frumos“. Tavi Vorobchievici vorbeşte astfel de „credinţele lui copilăreşti … în ceva înalt şi indestructibil, mai important decât micile mizerii ale vieţii noastre“. Nu întâmplător, aşadar, motto-ul la acest roman, consistent şi curajos, cu densitate epică, sensibil la sentimente şi mister, e ales din istoria lui Iosif şi a fraţilor lui, în care aceştia se sfătuiesc să-l omoare pe „făuritorul de vise“.
Aş semnala, totuşi, în încheiere, şi câteva scăpări ale atenţiei romancierului. Chiar în debutul romanului se spune astfel că Gavril M. a primit numirea la fermă „cu câteva zile înainte de a împlini 25 de ani, în primăvara lui 1935 (sau 1936)“. La pagina 52 însă, dubitaţia cronologică se extinde, vorbindu-se acum de o „dimineaţă din primăvara anului 1934“. Câteva notabilităţi ale satului, în frunte cu şeful de gară, joacă săptămânal tarok, întâlnindu-se „vineri seara“ la casa parohială. În alte părţi ale romanului, ziua de întâlnire nu mai e vineri, ci duminică („tarokul de duminică“). În fine, o frază de la pagina 350, rău construită, scârţie teribil: „ A fi scoasă în oraş de un bărbat, cu cele mai mult de o sută de perechi de ochi care, în sala de meditaţie, se întorc spre ea când se face anunţul, era ceva atât de important încât nici nu era în stare să gândească prea limpede“.

Scris de Admin 22.10.10 0:49

Turism

Bucovina[V=] Bucovinapr_tn

Alege un Craciun in Bucovina

Scris de Admin 21.07.10 17:20

Vacanţă în Bucovina

Scris de Admin 28.05.10 18:43

Tainele Bucovinei
Între ţinuturile româneşti preferate de turiştii străini, la loc de frunte se află Bucovina, nu doar pentru frumuseţile ei naturale ...

Scris de Admin 17.12.07 17:08

Mănăstirile din Bucovina - dovada vie a creştinismului medieval

Scris de Admin 09.10.07 19:12

Arhipelagul de culori al Bucovinei
Manastirile pictate sunt usor de vizitat si greu de uitat.

Penultimul jalon pe traseul celor 7 minuni ale Romaniei l-au constituit manastirile cu picturi exterioare din Bucovina.

Am ales sa trecem Carpatii prin Pasul Tihuta, acesta fiind - pe harta - cea mai lesnicioasa varianta de drum intre Sibiu si Voronet.

Drumul este ingreuna [...]

Scris de Admin 15.09.07 21:10

Bucovina si frumusetile ei

Scris de Admin 29.06.07 16:45

Turul mănăstirilor în cinci zile
Pentru 175 euro de persoană aveţi ocazia să faceţi un tur al mănăstirilor din Nordul Moldovei. Excursia are durata de 5 zile, transportul fiind asigurat cu autocarul, iar cazarea la hotel de trei stele. Se vizitează Casa Memorială V. Alecsandri, complexul muzeistic M. Eminescu, Mănăstirea Dragomirna, Cetatea Sucevei, Biserica Sf. Ioan cel Nou, Mănăstirea Humor, Mănăstirea Moldoviţa, Mănăstirea Suceviţa, Chilia lui Daniil Sihastrul, Mănăstirea Putna, Mănăstirea Arbore, Mănăstirea Voroneţ, Mănăstirea Secu, Mănăstirea Sihastria, Mănăstirea Neamţ, Casa Memorială Veronica Micle, Casa Memorială Ion Creangă, Mănăstirea Agapia.

Scris de Admin 29.06.07 16:45

Din Bucovina ajungi în toate colţurile Romaniei

Bucovina este legată prin reţeaua de şosele naţionale şi europene de toate colţurile Romaniei. Municipiul Suceava se află la 447 km de Bucureşti şi la 325 km de Cluj Napoca. Drumul naţional DN 2 - E 85, Bucureşti - Bacău - Fălticeni - Suceava - Siret uneşte capitala Bucureşti de Suceava, distanţa putand fi parcursă în aproximativ 6 ore. Drumul naţional DN 17 trece prin oraşul Vatra Dornei aflat la 112 km de Suceava (aproximativ 2 ore transport auto) şi peste pasul Tihuţa, ajungand în Transilvania.

Scris de Admin 29.06.07 16:44

Specialităţi moldoveneşti
Gastronomia bucovineană are la bază bucătăria romanească cu influenţe din Austro-Ungaria, Polonia, Rusia, Turcia. Obcinenii sunt deosebit de primitori şi vă vor îmbia cu 5-6 feluri la o masă. Veţi fi cu siguranţă încantaţi de borş cu urechiuşe, borş de sfeclă, supă de vişine şi de mere, rasol scăldat într-o cremă de hrean cu smantană şi cu paine pe vatră, pui cu smantană şi cu mămăliguţa preparată la ceaun, gască sau raţă umplută cu mere acrişoare, servită cu merişoare coapte, sărmăluţe bucovinene, învartite în frunze de ştevie, potbal, tei, fasole

Scris de Admin 29.06.07 16:43

Anul Bucovina promovează turismul din nord - estul ţării
În acest an, atracţiile turistice bucovinene vor fi promovate în cadrul programului cultural - artistic Anul Bucovina. Acesta va culmina cu Targul de Turism al Bucovinei, organizat în perioada 14-16 septembrie 2007. Calendarul manifestărilor cuprinde Zilele Sucevei, Zilele Culturii Suceviţei, Zilele Municipiului Gura Humorului. Zilele Sucevei a inclus Targul de Sanziene ce s-a desfăşurat în perioada 22-24 iunie şi a făcut parte din programul de promovare a meseriilor şi meşteşugurilor tradiţionale practicate în Bucovina. În luna iulie este programat Festivalul Internaţional de Folclor "Întalniri Bucovinene"cu parada portului popular, spectacole folclorice, targ al meşterilor populari. În intervalul 10-12 august 2007, la Suceava, are loc Festivalul de Artă Medievală "Ştefan cel Mare" din Cetatea Sucevei, iar în intervalul 17-19 august 2007, tot la Suceava va avea loc "Targul Meşterilor Populari".

Scris de Admin 29.06.07 16:42

Redescoperirea ţinuturilor romaneşti - Nordul Moldovei

Bucovina este una din cele mai interesante destinaţii turistice din ţară. Aici întalnim faimoasele biserici aflate în patrimoniul universal UNESCO. Printre minunile naturii, se numără drept obiective turistice: Munţii Bistriţei - partea cea mai spectaculoasă a acestor munţi se află în nord unde apele Bistriţei au taiat Cheile Zugreni Munţii Bargău - munţi puternic fragmentaţi, de origine vulcanică. Este locul în care sălăşluieşte legenda contelui Dracula, care se presupune că a avut castelul aproape de pasul Tihuţa Munţii Călimani - la periferia acestor munţi se află numeroase izvoare cu apă minerală, carbo-gazoasă, care sunt captate şi utilizate în statiunile balneo-climaterice: Vatra Dornei, Topliţa, Bilbor Lacul cu nuferi de la Ipoteşti - lac pitoresc în mijlocul pădurii de la Baisa - Ipoteşti, leagănul copilăriei poetului Mihai Eminescu, Obcinele Bucovinei - vestite prin salba de mănăstiri şi sate pitoreşti. Pentru toate aceste obiective se organizează excursii, drumeţii. Se pot organiza şi pelerinaje pentru vizitarea Mănăstirii Agafton - jud. Botoşani, Mănăstirilor Agapia, Ilmaş, Bisericani, Bistriţa, Durău, Horaiţa, Bisericii Arbore - localitatea Arbore (jud. Suceava), aflată în patrimoniul universal UNESCO, Mănăstirea Barnova, Cetăţuia, Dobrovăţ, Golia, Hadămbu, Hlincea, Lacuri (jud. Iaşi), Mănăstirii Cozancea, Gorovei (jud. Botoşani), Mănăstirea Dragomirna (jud. Suceava).

Scris de Admin 30.05.07 16:17

O călătorie de neuitat în Bucovina

Scris de Admin 05.02.07 21:18

Scris de Continut sponsorizat