Sapanta[V=]

http://turism.bzi.ro/fara-lacrimi-si-regrete-crucile-cu-texte-morbide-inlocuite-cu-mesaje-haioase-povestea-cimitirului-vesel-de-la-sapanta-43010

Turism


Cimitirul Vesel de la Sapanta

FOTOGALERIE Cimitirul Vesel din Săpânţa, în topul cimitirelor unice în lume

Turism


Cimitirul de la Sapanta

Pe urmele celtilor, la Sapanta - Drumul lung catre Cimitirul vesel






Imediat dupa incheierea slujbei de seara, dinspre biserica din Sapanta porneste, prin multime, un firicel luminos si melodios: femeile in costume traditionale duc cate o lumanare in maini si canta: "Fiii lacrimilor tale". De pe o alta aleiuta a cimitirului, in intuneric, se indreapta spre scena tinerii si elegantii instrumentisti ai Filarmonicii din Sibiu. O fata se intoarce spre ceilalti si sopteste cu mana la piept: "Vai, cat e de frumos!". Scena, simpla, construita cu gust, din lemn si panza, este deja plina de muzicieni, torte lumineaza de jur imprejur, scotand in evidenta albastrul crucilor, fiecare cu cate un desen si un sir de versuri pe ea. Un concert pe o scena amplasata intr-un cimitir pare o idee cel putin bizara, dar Cimitirul vesel din Sapanta este cu totul special, probabil unic in lume. Muzica incepe lin si satenii recunosc imediat versurile cantate de corul barbatesc al Facultatii de Teologie "Andrei Saguna" din Sibiu...

El face /crucile vesele/ de la Săpânţa
În pragul casei memoriale Stan Ioan Pătraş, creatorul Cimitirului Vesel din comuna maramureşeană Săpânţa, ne-a întâmpinat un munte de om, roşu în obraji şi plesnind de sănătate. Îmbrăcat după tipicul zonei, într-un superb costum popular şi cu o pălărie de pai adumbrindu-i fruntea lată, maestrul sculptor Dumitru Pop (52 ani), şi-a început povestea despre cel ce i-a fost mentor încă de pe vremea când avea doar nouă ani şi de la care a deprins meşteşugul sculpturii în lemn a zecilor de cruci din Cimitirul Vesel, stropind pământul cu câteva picături din vinul casei, în memoria înaintaşului său: "Fie-ei ţăr’na uşoară, că mare om o fost, iar, dacă amu io-s făuritorul crucilor din ţintirim, lui îi datorez asta! Că m-a învăţat tot ce ştia despre lucru’ sculpturii!"

Călătorul ajuns măcar o dată în viaţă prin părţile Maramureşului nu poate să nu se oprească, preţ de câteva ore, la Cimitirul Vesel din Săpânţa, una dintre minunile ahitecturale care a dus faima României mult dincolo de graniţele ei.

Şi-a început ucenicia la vârsta de 9 ani

Înfiinţat în anul 1935 de Stan Ioan Pătraş, pe atunci un sculptor aflat la început de drum, Cimitirul Vesel continuă să reprezinte şi astăzi un punct de referinţă care vorbeşte lumii întregi despre ingeniozitatea creatorului său săpânţean, despre măiestria neîntrecută a artistului român şi, nu în ultimul rând, despre tradiţiile uluitoare ale maramureşenilor. În locul celui care a ridicat prima cruce "veselă" în cimitirul din Săpânţa, a rămas să întâmpine cohortele de vizitatori din toate colţurile lumii Dumitru Pop, urmaşul sculptorului Stan Ioan Pătraş.

"I-am devenit ucenic creatorului, aşa cum îl numim noi pe cel care a dat viaţă Cimitirului Vesel, pe vremea când aveam doar 9 ani. Din dorinţa de a mă învăţa o meserie, părinţii mei, oameni simpli din părţile Săpânţei, m-au dat pe mâna lui Pătraş. Ani de zile i-am urmărit cu atenţie fiecare mişcare, fiecare lovitură de daltă, care modela lemnul după cum voia el. M-a învăţat tot ce ştia, bănuind probabil că după moartea sa îi voi duce mai departe spiritul învăţăturilor", ne-a mărturisit Dumitru Pop. Maestrul recunoaşte că nu poate să conceapă o zi din viaţa lui fără "lucrul lemnului", cum numeşte el, în cel mai dulce grai al Maramuului, tehnica sculpturii în lemn.

"Lemnul, ciocanul, dalta şi lumea veselă a ţintirimului din Săpânţa sunt tot ce iubesc mai mult pe lumea asta, cu excepţia soaţei Irina (42 ani) şi a fecelor mele, Irina (10 ani) şi Ana-Maria (16 ani)", ni s-a confesat cel care a fost desemnat cu limbă de moarte de către Stan Ioan Pătraş ca fiind singurul continuator al tradiţiei de sculptură şi pictură a crucilor din Cimitirul Vesel.

"La14 ani, am părăsit atelierul meşterului meu şi comuna în care m-am născut pentru a urma, tocmai în Timişoara, cursurile unei şcoli profesionale de mecanici utilaj greu. M-am întors în Săpânţa în vara lui ’77 chemat de rudele lui Pătraş. Creatorul lăsase scris cu limbă de moarte ca eu să fiu singurul lui urmaş. De atunci, locuiesc în casa care l-a găzduit pe tot parcursul vieţii. I-am păstrat numele cu sfinţenie, i-am continuat tradiţia şi m-am grijit ca cimitirul înfiinţat de el să devină celebru în întreaga lume", ne-a dezvăluit Dumitru Pop.
Glumesc la înmormântare

Prin mâinile meşterului din Săpânţa au trecut sute de cruci lucrate cu pricepere şi sârguinţă, după tipicul meseriei învăţate de la maestrul lui răposat. "Nu m-am abătuit niciodată de la tehnica sculpturii şi pictării crucilor. Cum a făcut el, aşa am făcut eu şi aşa vor face şi cei ce mă vor urma pe mine", mărturiseşte Pop, care e sigur că odraslele îi vor călca pe urmă.

Meşterul ne-a mai dezvăluit un secret: "Epitaful îl scriu după ce asist la priveghiul mortului. Pe aici, prin părţile Săpânţei, oamenii nu obişnuiesc să-şi bocească morţii. La înmormântare, creştinii beau, glumesc şi se distrează. La un moment dat, vine o bocitoare, care începe a depăna poveşti din viaţa mortului. De acolo, din poveştile astea, s-a inspirat Pătraş".

Minunile de la Sapanta

Din Sighetu Marmatiei, spre Vest, pe Drumul Judetean 183, se ajunge in celebra comuna Sapanta, veche asezare de oieri, unde turistii pot admira si alege renumitele cergi maramuresene, caciuli barbatesti, costume populare, si pot vizita vestitul "Cimitir Vesel". Localitatea este situata in extremitatea nord-vestica a Romaniei, in judetul Maramures, pe raul Tisa, in Depresiunea Maramuresului apusean, la poalele Muntilor Ignis, din Carpatii Orientali, altitudinea 500 m, la 95 km distanta de municipiul Satu Mare. Este chiar la granitacu Ucraina, aproape de confluenta raurilor Tisa si Sapanta. E si localitate balneara, cunoscuta pentru izvoarele de ape minerale bicarbonate, clorate, sodice, calcice, carbonate si izotonice, cu efecte terapeutice. Comuna are aproximativ 5.000 de locuitori, iar suprafata ei este de circa 150 kmp, cuprinzand lunci, terase, dealuri si munti. Asezarea este dominata de Piatra Sapantei, o impresionanta formatiune vulcanica. Marea suprafata a terenurilor comunei o face sa aiba hotare cu comuna Certeze, din judetul Satu Mare, cu municipiul Baia Mare si cu localitatile Remeti, Campulung la Tisa,
Sarasau, Sighetu Marmatiei, Giulesti si Ocna sugatag, din judetul Maramures. Sub numele de Zapancha, Sapanta este atestata inca din 30 octombrie 1373.


Din Maramuresul istoric Romania mai are astazi cam o treime, desi la Nord de raul Tisa traiesc foarte multi conationali de-ai nostri, in regiunea zisa de ucraineni Transcarpatia. Acolo, prin veacul al XI-lea, aveau mosii intinse nobilii maramureseni, inclusiv Dragosestii, dintre care s-a remarcat Dragos, primul voievod atestat al Moldovei. Intre mosiile acestei familii se numara si Peri, pe malul drept al Tisei, unde se pare ca, pe la sfarsitul veacului al XII-lea ori la inceputul celui de-al XIII-lea, se infiripase o sihastrie, cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, protectorul Dragosestilor. Datina Manastirii Ramet leaga intemeierea schitului de la Peri, intretinut de Dragosesti, de lucrarea ieromonahilor Romulus si Ghenadie, care ar fi plecat de aici pe la leatul 1215, intemeind Manastirea Sfantul Arhanghel Mihail din Perii Maramuresului. Cercetarile asupra acestui important monument cultural romanesc continua. Sigur e ca, in prima jumatate a veacului al XIV-lea, comunitatile isihaste de pe Tisa de Sus s-au strans la Sihastria Peri, pe care Dragos Voda si fratele sau, Drag din Bedeu, au inzestrat-o cu mosii si alte bunuri, ridicand o biserica, cu acelasi hram ca al vechii sihastrii. Dupa alte izvoare, Manastirea Peri a fost (re)intemeiata de voievoul Sas si fiii sai Balc si Drag, tot din familia Dragosestilor, la leatul 1389.

Mugurii spirituali ai Nordului
Dupa exemplul maramureseanului Bogdan Voda, care a faurit independenta Moldovei, fratii Balcu si Drag au carmuit Tara Maramuresului, ca voievozi, timp de 30 de ani. Dorinta lor fierbinte era ca si acest mare tinut romanesc, aflat atunci sub dominatia Ungariei, sa devina slobod. La inceput, pentru atingerea acestui tel sfant, ei s-au straduit ca importanta institutie a romanilor din Carpatii de Miazanoapte, Biserica Ortodoxa, sa nu fie supusa niciunei episcopii straine. In acest sens, ei au obtinut aprobarea de a inalta Manastirea Sfantul Arhanghel Mihail, din Peri, la treapta de Stavropighie Patriarhala, cu dreptul de jurisdictie asupra bisericilor din Maramures si a inca sapte tinuturi. Egumenul Pahomie, inrudit indeaproape cu Dragos Voda, a fost investit cu atributii de episcop. Cuviosul Pahomie a intemeiat scoala de Caligrafie de la Peri. Cele opt tinuturi de sub jurisdictia Stavropighiei de pe Tisa de Sus au fost: Maramuresul, Salajul, Arva, Ugocea, Beregul, Ciceul, Ungurasul si Almasul Bihorean. La 13 august 1391, printr-o diploma patriar-hala, Manastirea Peri a fost instituita cu atributii episcopale, avandu-l ca intai episcop pe Simion Moldoveanul.

Cum au inflorit Perii Maramuresului
Manastirea Peri a devenit un adevarat centru spiritual al Nordului romanesc. Aici a functionat si un seminar ai carui absolventi, unsi preoti, urmau sa slujeasca in bisericile din acest spatiu. Tot aici, monahii copiau cu migala carti de invatatura si slujba penntru preoti, calugari si cantareti. Unii, stiutori de limbi straine, traduceau carti in romaneste, printre care, la anul 1391, si "Legenda Duminicii". Dupa opinia unor cercetatori, aceasta legenda ar fi cel mai vechi text scris in limba romana dintre cele pastrate si descoperite pana acum. Tot aici au fost scrise si celebrele Texte Rotacizante, de o importanta covarsitoare pentru istoria limbii romane. La Peri s-au talmacit pentru intaia oara in romaneste fragmente din Biblie, dintre care unele s-au pastrat pana astazi. Tot aici s-au scris cele patru parti ale "Codicelui Voronetean", urmate de "Psaltirea Scheiana", "Psaltirea Voroneteana", "Psaltirea Hurmuzachi" s.a. La Manastirea Peri a functionat si o tipografie, in care s-au tiparit cateva carti, intre care doua in romana si trei in slavona. Aici si-au avut resedinta zeci de episcopi ortodocsi ai Maramuresului istoric, printre care si vrednicul de amintire Iosif Stoica, traducator in limba romana al "Evangheliei" si "Molitvelnicului". Arhipastorul Iosif Stoica a fost canonizat de Sfantul Sinod in anul 1992, cu numele de Sfantul Iosif Marturisitorul din Maramures, praznuit de Biserica Ortodoxa Romana la 24 aprilie.

O manastire precum Finiscul
Fiinta Manastirii Peri a fost curmata la anul 1703, in vremea rascoalei antihabsburgice conduse de Francisc Rakoczi al II-lea. Episcopul si monahii au fost alungati, pamanturile si bunurile au fost confiscate de maghiari, acareturile au fost facute una cu pamantul, biserica a fost arsa din temelii, iar zidurile ramase in picioare au fost daramate. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, localitatea Peri a fost rapita, cu tot Nordul Maramuresului, de U.R.S.S., astazi fiind in componenta Ucrainei. Se invecineaza cu localitatile Apsa de Jos, la Rasarit, Stramba - la Miazanoapte, si Tarasul - la Apus, toate cu populatie preponderent romaneasca. Spre Miazazi, este marginita de raul Tisa, la foarte mica distanta de Sapanta. Din stravechea manastire au mai ramas doar cateva pietre. Pasarea Phoenix - Finisc, in romana medievala - este un simbol potrivit pentru soarta acestei marete ctitorii, caci i-a fost dat sa reinvie, din cenusa de peste malul drept al raului. Cum scrie Iustin Leon Lutai, intr-un album dedicat sfantului lacas, "Rugaciunile ierarhilor, voievozilor, stramosilor nostri, ale cuviosului Pahomie si ale Sfantului Iosif Marturisitorul, au fost ascultate de Cel Prea Inalt, iar la plinirea vremii, a inceput reinvierea vechii Manastiri. Din cauza vitregiilor istoriei, nu s-a putut reconstrui in Ucraina de azi, la Peri, ci s-a rectitorit in localitatea Sapanta, reinnodandu-se astfel firul istoric". Din initiativa si prin straduinta parintelui paroh din Sapanta, preotul Grigore Lutai, cu aprobarea autoritatilor bisericesti, s-a reinfiintat Manastirea Peri, foarte aproape de cea veche. Locul de amplasare a sfantului lacas a fost ales in Parcul Dendrologic "Livada", de peste 22 de hectare, din hotarul Sapantei. In anul 1991, acolo a fost sfintita o troita, iar in vara anului 1997 a fost pusa piatra de temelie a viitoarei biserici a "Manastirii "Sfantul Arhanghel Mihail" Sapanta - Peri.

Cea mai inalta constructie de lemn din Europa
La inceputul pisaniei frumos incrustate a noului monument de arhitectura maramureseana scrie: "Cu vrerea Tatalui, s-a inaltat aceasta sfanta biserica, ctitorie a familiei Carmen si Grigore Adamescu, pentru a prelungi in istorie amintirea vestitei Manastiri a Sfantului Arhanghel Mihail de la Peri, devenita stavropighie a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol in anul 1391. Proiectul bisericii a fost realizat de catre arhitectul Dorel Cordos, din initiativa si sub purtarea de grija a preotului Grigore Lutai, parintele duhovnicesc al comunitatii parohiale din Sapanta, cu sprijinul familiei, preoteasa Ioana, preotii Claudiu Iustin si Ilie Lutai, a mesterilor lemnari indrumati de stiupei Ioan si a sutelor de credinciosi ortodocsi". Biserica Manastirii Peri este cea mai inalta constructie din lemn - de stejar - din Europa, atingand 75 m de la pamant spre cer. Crucea din varful turlei are 7 m inaltime si o greutate de 430 kg. Aceasta si celelalte trei cruci ale bisericii sunt poleite cu 4,30 kg de aur, daruri ale ctitorilor. Turistii veniti la Sapanta, romani si straini, raman uimiti in fata acestei adevarate capodopere de arhitectura, care, prin amintirea manastirii de peste Tisa, poate fi considerata inca de pe acum monument istoric.

Un cimitir si vesel si trist
In anul 1934, Stan Ioan Patras, mester lemnar, s-a desprins din anonimatul celorlalti, cioplind intaiul stih al unui epitaf pe o cruce din Sapanta. La inceput, sculpta cam 10 cruci pe an, preferand lemnul de stejar. De obicei, un epitaf era un scurt poem, scris la persoana I, cu arhaisme, dar si cu neasteptate neologisme, precum si cu expresii specifice regiunii. Unele dintre aceste poeme sunt vesele, descriind metehnele raposatilor, altele sunt tragice, de o profunzime fara seaman. Cimitirul s-a umplut astfel de cruci cioplite si zugravite, incrustate cu versuri, iar mesterul a devenit vestit, nu doar in tara ci si in strainatate. Titlul acestui ansamblu unic in lume, "Cimitirul Vesel", nu ii apartine lui Patras, si nici nu prea i-a placut cum suna. Denumirea vine de la un turist francez, care a exclamat: "Acesta e un cimitir vesel!" si asa a ramas pana azi. Din 1934 si pana in anul mortii sale, 1977, Patras a mesterit in jur de 700 de cruci. Dintre toti ucenicii lui cei mai talentati, singurul care i-a ramas fidel maestrului este Dumitru Pop Tincu, care ii si continua cu succes opera. El locuieste acum chiar in gospodaria lui Patras, pe care a cumparat-o de la cele doua fiice ale acestuia. Pe de alta parte, una din fiice, Maria Stan, i-a cedat oficial si drepturile de continuitate a operei tatalui ei. si Dumitru Pop Tincu este acum celebru, avand comenzi nu numai din Romania, ci si din alte tari. Din 1996, are o expozitie itineranta in Franta, ce se bucura de mare popularitate. Dumitru pastreaza cu evlavie casa autentica a lui Stan Patras, ce poate fi vizitata de trecatorii prin Sapanta, lu0crarile acestuia de arta populara, altele decat crucile, si le arata oaspetilor, dandu-le si explicatii competente. El insusi are ucenici despre care spune ca sunt foarte inzestrati artistic. Slava Domnului, arta prin care s-a remarcat Sapanta in tara si in lume e pe maini bune!

Cimitirul Vesel din Comuna Săpânţa
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Cimitirul%20vesel%20din%20Sapanta%20de%20Julia%20Maria%20Cristea.htm