Re: Moruzov[v=]

Scris de Admin 05.04.15 19:17

http://www.istoria-romanilor.com/primul-serviciu-secret-din-romania-sau-spionul-cu-3-clase-primare/2015/03/02

Scris de Admin 28.11.14 10:50

Mihail Moruzov si infiintarea SSI

Scris de Admin 26.01.14 14:54

http://cultural.bzi.ro/mihail-moruzov-spionul-care-a-luptat-pentru-romania-mare-9722

Scris de Admin 08.12.13 19:15

http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/1952-mihail-moruzov-si-serviciul-secret.html

Scris de Admin 05.12.13 16:05

http://www.cotidianul.ro/mihail-moruzov-o-cu-totul-alta-fata-227732/

Scris de Admin 22.06.11 20:05

Moruzov, bunicul lui James Bond

DEZVALUIRI
"Mihail Moruzov ramane cel mai bun om de informatii din cate a avut acesta tara”, spune istoricul Cristian Troncota.[Citeste]

Scris de Admin 14.06.08 15:26

Averea spionului Moruzov
Parintele spionajului romanesc a acumulat o avere fabuloasa care s-a pierdut, in mod misterios, dupa ce a fost arestat si asasinat

Mihail Moruzov, parintele serviciilor secrete romanesti, a detinut in judetul Tulcea o avere fabuloasa, pe care a pierdut-o dupa ce a fost arestat de Ion Antonescu. Celebrul spion cunoscut sub numele de "Marele Anonim" stapanea zeci de imobile si suprafete intinse de teren. Dupa sapte decenii de la suprimarea lui Moruzov, in Tulcea se mai duc dispute aprige pentru averea spionului.
Pentru ca bunurile acestuia nu au fost confiscate cu acte legale, mostenitorii lui Moruzov nu le pot revendica. Vila in care Moruzov avea "statul major" a fost folosita de Ceausescu, ajungand acum "cuibusor de nebunii" al politicienilor. Imobile ajunse in administrarea unor institutii se ruineaza, iar un lider local al PSD face afaceri imobiliare banoase de pe urma unui spital construit de Moruzov.

La aproape sapte decenii de la asasinarea din ordinul lui Ion Antonescu, "parintele serviciilor secrete romanesti", Mihail Moruzov, face inca obiectul unor dispute in judetul Tulcea. Motivul acestor divergente este reprezentat de proprietatile uriase pe care Moruzov le-a avut in nordul Dobrogei. Succesele profesionale obtinute de serviciul sau l-au facut pe Mihail Moruzov, conform istoricului Troncota, "un om foarte influent pe care toata lumea il adula, cautand sa-i obtina bunavointa si protectia". Cert este ca statutul de spion-vedeta manifestat mai ales in timpul regimului lui Carol al II-lea i-a permis lui Moruzov sa acumuleze o avere fabuloasa, iar documentele din arhive arata ca cea mai mare parte a acestei averi s-a aflat in judetul Tulcea.

Fundatia cu 500 de hectare de teren
Documentele detinute de Arhivele Statului arata ca Mihail Moruzov detinea in 1940, cand a fost arestat din ordinul lui Ion Antonescu, foarte putine bunuri pe numele sau. Este vorba doar de 50 de hectare de livada si vie si o vila situate pe malul lacului Somova, in vecinatatea orasului Tulcea. In ziua in care Moruzov a fost incarcerat la Jilava, oamenii lui Antonescu au dispus punerea sub sechestru nu doar a celor 50 de hectare de teren si a vilei aflate, cu acte in regula, in proprietatea spionului, ci si a altor bunuri presupune a fi apartinut sefului spionajului. Este vorba de proprietatile din judetul Tulcea aflate in patrimoniul Fundatiei "Marele Anonim", despre care rapoartele Chesturii Tulcea spun ca ar fi fost "un paravan in spatele caruia Moruzov isi finanta actiunile ilegale". Patrimoniul fundatiei insuma aproape 500 hectare de teren agricol, amplasat in mai multe zone din nordul Dobrogei, si zece imobile situate in orasul Tulcea si in satul Zebil.

Surprinzator este faptul ca procurorii si agentii secreti trimisi de Antonescu in misiune la Tulcea sa-l deposedeze de avere pe Moruzov au inventariat toate aceste bunuri despre care au consemnat ca ar fi apartinut "Marelui Anonim" (cum era poreclit Moruzov), dar nu a fost emis un act de confiscare a lor si de trecere a acestora in patrimoniul statului, cum ceruse, imperativ, maresalul Antonescu. Istoricii sustin ca ordinul lui Antonescu de saracire a sefului spionajului nu s-ar fi infaptuit pentru ca autoritatile nu au pus mana pe actele de proprietate ale acestor bunuri si astfel nu ar fi avut baza legala pentru ordinul de confiscare. Istoricii mai presupun ca Moruzov ar fi aflat din timp de iminenta sa arestare si a distrus dosarele agentilor sai secreti, iar actele de proprietate ale terenurilor si imobilelor detinute le-a ascuns sau a facut contracte fictive de vanzare-cumparare pe care le-a lasat la vedere.
Cert este ca vila si livada de pe malul lacului le-a transferat pe numele fiicei sale, Aurora Florina Moruzov, si apoi a redactat un contract fictiv de vanzare-cumparare pe numele unei servitoare. Despre vila de pe malul lacului Somova din municipiul Tulcea, istoricii spun ca ar fi gazduit statul major al spionajului din Delta.

Fostul spital, cumparat de PSD cu 10.000 de dolari
Moruzov a mai donat, in 1937, cladirea de pe strada Corneliu Gavrilov autoritatilor sanitare din Tulcea pentru a fi facut un spital. In respectivul imobil a functionat, pana in 1970, cel mai important spital al orasului. Comunistii au mutat spitalul, iar cladirea primita in dar de la Moruzov a fost transformata in "centru teritorial de calcul". CJ Tulcea, care administreaza imobilele spitalelor tulcene, sustine ca nu ar exista vreun act de donatie din partea lui Moruzov pentru respectivul imobil, desi la Arhivele Statului exista acest document.
Ignorarea actului de donatie nu este intamplatoare. In 1991, imobilul care cuprinde cateva mii de metri patrati de birouri a fost trecut in patrimoniul unei societati cu capital de stat. In 2002, fostul APAPS a privatizat SC Centrul Teritorial de Calcul Tulcea. Cumparatorul fostului spital al lui Moruzov este Constantin Mitache, vicepresedinte al PSD Tulcea, care a platit la APAPS pentru achizitionarea imobilului aproximativ 10.000 de dolari. Acum cladirea este inchiriata, in mare parte, unor institutii subordonate CJ Tulcea, care platesc o chirie lunara, din bugetul judetean, firmei lui Mitache, de 16 euro/metru patrat.

Muzeu al inceputului spionajului romanesc
Alte trei imobile din satul Zebil au devenit sedii ale primariei, ale scolii si ale CAP. Sediile fostului CAP si cel al scolii au devenit ruine. Localnicii spun ca in ele se mai afla inca mobilier si obiecte care i-au apartinut lui Mihail Moruzov. Satenii intentioneaza sa transforme fostul sediu al CAP in "muzeu al inceputului spionajului romanesc". Viceprimarul Vasile Teliceanu a declarat ca "un astfel de muzeu ar putea schimba destinul satului situat pe malul lacului Babadag. Detinem suficiente obiecte care au apartinut lui Moruzov si familiei acestuia care ar putea sa constituie inceputurile unui muzeu de acest fel. Autoritatile locale refuza sa investeasca in reabilitarea cladirii care ar putea sa devina o atractie turistica si sa transforme satul intr-unul tuirstic".
In prezent, satenii investesc, pe cont propriu, in acest proiect. Ei doneaza bani pentru repararea cladirii viitorului muzeu si pentru realizarea unui bust al spionului Moruzov. Sculptura a fost contractata de localnici si va fi amplasata in curtea casei din Zebil, unde a copilarit Mihail Moruzov. Teliceanu a mai declarat ca acest proiect este zadarnicit de autoritati pe motiv ca nu ar exista actele de proprietate ale imobilului si ale terenului din curtea casei.

Mostenitor fara mostenire
Aurora Florina Moruzov, singurul mostenitor in viata al lui Mihail Moruzov, a declarat ca, desi detine acte autentice pentru cele mai multe proprietati ale tatal sau, nu a redobandit averea respectiva. "Am reusit sa dovedesc in instanta nevinovatia tatalui meu care a fost acuzat de regimul Antonescu de insusirea ilegala a unor bunuri publice si ca ar fi cheltuit ilegal sume foarte mari de bani din bugetul statului. Mi-au trebuit aproape doua decenii pentru a demonstra ca tata nu a comis vreo ilegalitate. In privinta proprietatilor, cei din instanta sustin ca nu are ce sa retrocedeze, pentru ca nu exista acte de confiscare", a spus Aurora Moruzov.

Casa parohiala, confiscata de comunisti
Casa parohiala a lui Simion Moruzov, tatal spionului, care a pastorit credinciosii ortodocsi din cartierul rusesc al Tulcei timp de patru decenii, a fost transformata de autoritatile comuniste in "centru de colectare a sangelui". Imobilul de pe strada Pacii din curtea Bisericii Rusesti din Tulcea a fost construit de Moruzov prin intermediul Fundatiei "Marele Anonim". Conform documentelor de la Arhivele Statului, fundatia a donat cladirea bisericii punand conditia ca "imobilul sa devina casa parohiala si sa fie utilizat exclusiv de Simion Moruzov, preot paroh la aceasta biserica, pe parcursul vietii acestuia".
Comunistii au confiscat in 1948 aceasta casa parohiala si au transformat-o in centru de recoltare a sangelui si in dispensare medicale. In urma cu un deceniu, Protoeria Tulcea a redobandit imobilul ruinat. In loc sa-l faca din nou casa parohiala, cum scrie in actul de proprietate, Protoeria si, mai nou, Episcopia Tulcea au transformat imobilul donat de Moruzov in centru comercial.

Statul ia imobilele fara acte legale
Desi nu au existat acte legale de confiscare, averea lui Moruzov si a "Marelui Anonim" a ajuns in stapanirea unor institutii ale statului. Vila, livada si un alt imobil din preajma lacului Somova au fost preluate de "Domeniile Statului", iar dupa 1950, de Departamentul Agriculturii de Stat. Astfel, in 1970 vila a ajuns in patrimoniul PCR, cu statut de "casa de oaspeti a secretarului general al partidului". La inceputul anilor ‘90 casa si un hectar de livada au fost preluate de CJ Tulcea. In urma cu mai bine de un deceniu, vila Moruzov a luat foc in timpul unei petreceri organizate de politicienii locali pentru sefi din Ministerul de Interne. In timpul chiolhanului, un general din MI a tras cu rachete de avertizare, iar o astfel de racheta a cazut pe acoperisul de stuf al vilei si imobilul a ajuns scrum.
Autoritatile locale au musamalizat cazul, pompierii au scris in actele de constatare ca ar fi fost vorba de un scurtcircuit, iar CJ Tulcea a declarat imediat vila distrusa de incendiu "obiectiv turistic de interes judetean". Astfel, CJ Tulcea a accesat de la UE peste un milion de euro (fonduri Phare), bani folositi la repararea stricaciunilor produse de incendiu. Dupa ce a fost reparata, vila nu a mai fost destinata circuitului turistic, ci a devenit "casa de oaspeti" a CJ Tulcea, fiind folosita de politicienii locali pentru organizarea unor petreceri simandicoase.

Respectivul imobil este revendicat in prezent de presupusi proprietari. CJ Tulcea se judeca de mai bine de un deceniu cu reprezentantii familiei Anton stefan, care pretind ca ar fi cumparat vila de la Moruzov. Fiica lui Mihail Moruzov nu confirma insa tranzactia. Constantin Cabuz, secretarul CJ Tulcea, a recunoscut ca administratia judetului a inscris in patrimoniul judetean vila Moruzov, care este casa de oaspeti, si un hectar de livada din preajma acesteia, precum si doua imobile din satul Zebil, administrate de Directia de Protectie Sociala, care sunt utilizate pentru ingrijirea persoanelor cu dizabilitati.
"Vila Moruzov am primit-o, prin transfer, de la protocolul de stat, iar cladirile din Zebil prin hotarari de guvern. Statutul juridic al acestor proprietati este neclar", a declarat Cabuz. Un imobil de pe strada Corneliu Gavrilov din Tulcea a fost preluat de o scoala, iar altul de pe aceeasi strada a continuat sa gazduiasca un spital.

Cel mai flexibil serviciu secret din Europa
Mihail Moruzov s-a nascut si a copilarit in satul Zebil din judetul Tulcea, iar familia acestuia a trait in aceasta localitate, precum si in orasul Tulcea. Fiu al unui preot din Zebil, Mihail Moruzov, desi nu avea studii militare, a reusit sa organizeze in 1917, in Delta Dunarii, unul dintre cele mai flexibile servicii secrete din Europa. Cu doar 16 agenti, Moruzov controla din punct de vedere informativ nu doar gurile Dunarii, ci si un teritoriu pe o raza de sute de kilometri, aflat dincolo de granita Romaniei cu Uniunea Sovietica si la sud de Dunare, in Balcani. Arhivele serviciilor secrete atesta ca Moruzov a reusit sa se infiltreze atat de bine in Armata Rosie, incat "puterea sovietelor" l-a numit comandantul unei mari unitati a armatei sovietice, pe care seful spionajului romanesc a dizolvat-o rapid, lasand Moscova fara o prezenta militara organizata in preajma Deltei.
Istoricul Cristian Troncota sustine ca, infuriate de aceasta umilinta, autoritatile sovietice au pus la cale un sabotaj economic asupra Romaniei pe care Moruzov l-a dejucat magistral. Sovieticii ar fi planuit o criza economica pentru tara noastra, aruncand pe pe piata financiara romaneasca 12 milioane de ruble false. Moruzov a aflat de acest plan si a interceptat primul milion de ruble adus de rusi in Romania. Sovieticii s-au prins ca planul lor fusese dejucat si au stopat actiunea.

Scris de Admin 04.03.08 10:24

Se spune că era misogin şi foarte rece cu femeile. E adevărat?

Nu pot să vă spun, dar să ştiţi că mama mi-a vorbit întotdeauna foarte frumos de el. Era un om foarte tăcut, nu şi în familie. Iar când vorbea, vorbea doar despre lucrurile esenţiale. Nu-i plăcea să fie fotografiat, de aceea există prea puţine poze cu el. Nu înjura niciodată. Era un om foarte bun, dar şi dur. Eu mai cred că şi meseria i-a impus acest comportament. După accidentul mamei de care v-am povestit, tata nu a divorţat imediat. S-au separat în 1925 şi au divorţat în 1932. Chiar am cunoscut-o pe cea de-a doua soţie a tatălui meu (Teodora Săndulescu, profesoară de franceză, de care a divorţat în 1938 – n.n.).

Ce ştiţi despre simpatiile politice ale tatălui dvs.? Fusese îngropat în uniforma Frontului Renaşterii Naţionale...

Despre simpatiile lui politice nu pot să ştiu, cred că era cu toată lumea datorită meseriei lui.

Era bogat?

A fost foarte bogat. Se mai spune că a făcut spionaj şi contraspionaj. Într-adevăr, a avut foarte multe medalii din ţări străine, dar şi din partea statului român..

E adevărat că îi ura pe ruşi, pe sovietici? Era totuşi de origine rusă...

Nu ştiu, nu-i ura pe ruşi, numai că el şi-a iubit foarte mult ţara şi şi-a dat viaţa pentru ea. A fost un mare patriot.

Averea

Ce s-a ales de bunurile lui?

După război am căpătat averea înapoi, dar apoi a fost reconfiscată în 1948, la naţionalizare. Într-o zi au venit după mine la Constanţa nişte indivizi de la Ambasada sovietică şi m-au obligat să semnez un act precum că eu cedez casa din Str. Toma Stelian nr. 2, pe care ei o luaseră oricum prin daune de război de la foşti demnitari. Ei au avut interesul să preia casa, aflată chiar lângă Ambasada URSS. Sau chiar tatăl meu o cumpărase tocmai din acest motiv. În spatele casei a locuit un prieten de-al tatălui meu, Prodanoff, iar în partea dreaptă de la şosea era o casă cumpărată tot de tatăl meu pe numele lui Flamaropol, un prieten de-al său din Tulcea. Mai târziu, el şi-a făcut act de vânzare-cumpărare şi şi-a recuperat partea din faţă. Între timp, el a decedat, această locuinţă a fost preluată de Ambasada sovietică, iar eu am fost obligată să plătesc la sfârşitul procesului pe care l-am avut cu statul român o taxă de moştenire pentru toate casele lui şi ale rudelor – 81 de milioane. O sumă pe care eu nu o puteam plăti. Şi atunci m-am gândit ce-ar fi să cer să mi se dea nişte bani pentru bunurile din casă din partea Ambasadei sovietice. Ruşii mi-au zis că îmi vor da 29 de milioane ca un fond de ajutor. Şi le-am spus că nu mă interesează nici un ban, ci o chitanţă prin care să demonstrez că cele 81 de milioane au fost achitate, ca eu să pot scăpa de această datorie către stat. Au fost de acord. În ’51, când am devenit majoră, mi s-a cerut să semnez actul de vânzare-cumpărare. Aşa s-a terminat cu casa de la şosea.

Şi celelalte proprietăţi?

După ce s-a terminat procesul, mi s-a dat ca un fel de ajutor că am dus acest proces, jumătate din casa bătrânească de la Tulcea, unde au locuit bunicii mei, împreună cu vărul meu Veniamin – jumătate-jumătate.

Aveţi cunoştinţă dacă tatăl dvs. a lăsat vreun testament?

Nu, dar nici nu cred că el şi-a imaginat că la 53, 54 de ani va muri. În casa lui nu s-a găsit nimic. Ceea ce mă doare foarte tare este că unele lucruri care s-au scris nu au fost bine documentate. Dacă cineva aducea o informaţie tatălui meu i-o plătea, dar o păstra până când informaţia se adeverea.

Se ştie că Moruzov fusese ajutat în munca sa de informaţii de toţi fraţii, folosiţi în diverse acţiuni.

Pe absolut toţi şi chiar şi pe unele dintre soţiile lor. Plecau împreună prin ţară şi prin străinătate. Soţia fratelui lui, Ioan Moruzov, Vilma, a fost şi închisă din cauza tatălui meu. A fost arestată după moartea tatei.

Deci făceau mici acţiuni de spionaj. De unde ştiţi despre această implicare a familiei în serviciul de informaţii?

Chiar de la unii dintre membrii familiei. Dar să ştiţi că a ajutat nu doar familia, ci orice om care venea la el şi îi cerea ajutorul. Tot ce a făcut tatăl meu a fost făcut din banii lui…

De unde avea atâţia bani?

Dacă erau fonduri speciale, la proces nu ar fi avut ce să justifice. Numai că la proces s-a spus că el se justifica numai faţă de Rege. Numai Regele îi dădea ordine şi bani, ceea ce era secret. El nici leafa nu şi-a luat-o, că avea leafă de simplu funcţionar. După ce am devenit majoră mi s-a dat pensia lui pe zece ani.

Nu există, prin urmare, dovezi de provenienţă a averilor sale...

A avut moşia, de unde câştiga, avea şi moşia de la Buda, unde existau locuri de întâlnire pentru interesele lui. Şi la Băicoi – unde avusese o casă care s-a vândut. Practic, proprietăţile sale personale le folosea în interes de serviciu.

Ori invers. Proprietăţile de serviciu erau prezentate ca personale. Ce-aţi putut recupera?

După proces mi s-au restituit nişte lucruri. Majoritatea lucrurilor tatei se aflau la Palatul Cotroceni, în pod. Jumătate de pod era ocupat cu lucrurile sale, jumătate cu lucrurile Lupeascăi. Cu o parte din lucruri a fost mobilată Casa Oaspeţilor Străini de pe Aleea Alexandru. E un palat brâncovenesc, unde eram chemată în fiecare an să asist că se făcea inventarul lucrurilor. Eu nu iscăleam nimic, doar asistam. Ţin minte că la intrare erau un covor din mătase, cu animale, un birou cu mobila tatălui meu din mahon negru, un covor chinezesc, tot al tatălui meu. Covorul avea o arsură de 0,80 cm – iată ce ţin eu minte! – despre care se scria la inventar că fusese făcută de ţigara lui Broz Tito.

Pionierat

Mihail Moruzov a înfiinţat "lumea secretelor" din România primei jumătăţi a veacului trecut. Însăşi viaţa lui a rămas un mister. Multele opinii exprimate în legătură cu şeful sau omul Moruzov sunt contradictorii. Prima enigmă, desluşită însă de fiica sa, Aurora Florina, este data naşterii. Deşi istoricii şi cercetătorii dau ca zi a naşterii sale 8 noiembrie 1887, certificatul său de naştere indică data de 18 septembrie acelaşi an. Om misterios din fire, Moruzov stârnea curiozităţi şi zvonuri. Cert este că nici măcar colaboratorii nu ştiau mai multe, speculaţiile despre originea şi activitatea sa aprinzându-se cu timpul. Mihail Sturdza, fost ministru de Externe în statul legionar, spunea despre Moruzov că avea "origini dubioase", opinând chiar că fusese "comisar sovietic la Harkov", un "venetic" pus de Carol al II-lea în postul cel mai de încredere din toată administraţia civilă şi militară. Cariera sa a început în 1917 (în plin război mondial şi revoluţie bolşevică), când, trimis de Statul Major al Armatei, a organizat prima structură de informaţii a României – Brigada de siguranţă a Deltei Dunării sau Echipa de Siguranţă a Deltei. Atunci s-a hotărât crearea unui serviciu secret paralel cu Statul Major al Armatei, cu angajaţi civili. Consiliul Superior de Apărare a Ţării a aprobat, iar la 1 mai 1925, în fruntea noului "Serviciu Secret de Informaţii", a fost numit Mihail Moruzov. Tot lui i-a revenit, în 1928, sarcina să elaboreze un proiect de reorganizare după modelul serviciilor din SUA, Franţa sau Anglia.

Cel mai bun

Colegii lui Moruzov îi cunoşteau concepţia despre munca de informaţii: "O organizaţie de spionaj, cunoscută într-o ţară, nu mai este periculoasă atât timp cât este urmărită, mai ales în faza de organizare. Este mai periculos să o distrugi, pentru că va lua naştere o alta pe care nu o vei mai cunoaşte". Moruzov dispunea şi de informatori plătiţi şi aleşi "pe sprânceană" din mediile cele mai diverse: Horia Sima, plătit cu 200.000 de lei pe lună, prinţesa Caragea, despre care se spunea că ar lucra pentru mai multe servicii de informaţii, Mitiţă Constantinescu, pe numele său adevărat Dumitru Constantinescu, economist şi om politic liberal, Victor Iamandi, informatorul care avea în "vizor" familia Brătienilor, de care era apropiat ca deputat liberal, maiorul Cristea Nicolae, viitor prefect al Capitalei (1944-1945). În munca de spionaj şi contraspionaj, Moruzov a organizat unele dintre cele mai eficiente reţele. Reţeaua de la Târgu-Mureş, de exemplu, a funcţionat nedetectată în toată perioada ocupaţiei horthyste (1940-1945); reţelele din Chişinău şi Cernăuţi furnizau informaţii din timpul ocupaţiei sovietice din Basarabia (1940-1941). Secretarul lui personal, Ştefan Enescu, spunea că "Moruzov afla cele discutate cu uşile închise în Sovietul Comisarilor Poporului din URSS faţă de noi", iar maiorul Robert Bishop, ofiţer american de informaţii, lăuda dosarele SSI, care "conţineau cea mai grozavă culegere de date despre sovietici din toată Europa, cu excepţia dosarelor găsite în Germania. Prezentau o colecţie continuă de date, începând cu primul război mondial".

Bani albi din icre negre

Subalternul lui Moruzov la Biroul de Studii al SSI, Nicolae D. Ştefănescu, viitor director general al SSI (martie-iulie 1945), a povestit pentru Magazin Istoric faptul că în epocă se ştia că Moruzov îşi suplimenta veniturile făcând afaceri cu peşte şi cu icre negre. Peştele "provenea" din Delta Dunării, unde Moruzov avea în arendă câteva bălţi. Gurmand, şeful informaţiilor româneşti, cunoştea toate sortimentele de icre negre. În Bucureşti era asociat cu Luchian, patronul luxosului magazin de caviar. Restaurantul său preferat, după cum ne-a mărturisit fiica sa, era Continentalul, unde avea chiar o farfurie "specială".

Scris de Admin 04.03.08 10:23

"Am vorbit fără să ştiu că-i tata!"
Despre întemeietorul serviciului de informaţii din România – Mihail Moruzov – s-au scris puţine cărţi şi câteva articole de presă. În exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, unicul său urmaş, fiica Aurora-Florina Moruzov, povesteşte despre viaţa sa marcată de personalitatea unui tată pe care nu l-a cunoscut, dar pentru a cărui nume continuă să lupte.

Cum vi-l amintiţi pe tatăl dvs.?

Eu nu l-am cunoscut pe tata. În toată viaţa mea l-am văzut de doar trei ori.

Cum s-a întâmplat?

La scurt timp după căsătoria părinţilor mei – Mihail Moruzov şi Maria Anton –, mama a avut un accident cu trăsura şi a rămas paralizată. Atunci s-a înţeles cu tata să se despartă, pentru a nu-l încurca în meseria sa. În 1932, când eu aveam 7 ani, au divorţat legal. În ceea ce mă privea pe mine, au făcut o înţelegere ca eu până la 18 ani să stau cu mama şi după majorat să decid cu cine vreau să rămân. Dar nu am mai apucat. Tata a murit când aveam eu 14 ani şi jumătate.

Sub urmărire

Povestiţi-ne în ce împrejurări l-ai văzut…

După ce s-a despărţit de mama şi s-au înţeles să rămân la ea, un frate de-al mamei mi-a devenit tutore. Mult mai târziu, şi fără să ştie mama mea, am aflat că unchiul meu avea tot interesul să-mi fie tutore, deoarece primea bani din partea tatei pentru îngrijirea mea. Eu, ca şi copil, am fost foarte nebunatică, şi mama era disperată... De aceea s-a gândit împreună cu unchiul meu – tutorele – să mă trimită la internat, undeva cât mai departe, la Sighetul Marmaţiei, ca să mă mai liniştesc. Dar tata le-a propus să mă trimită la Odorheiul Secuiesc, unde vărul meu Veniamin Moruzov urma şcoala militară. Tata spera ca noi doi, copiii, să ne cunoaştem, căci tata dorea să-l înfieze pe Veniamin. Însă la Odorheiul Secuiesc nu mai erau locuri. Aşa am ajuns la Centrul de iniţiere al străjerilor de la Sfântul Gheorghe, în Covasna. Acolo venea mereu Sidorovici, comandantul străjerilor (generalul Teofil Sidorovici a fost comandantul organizaţiei carliste "Straja Ţării", fratele comunistei Alexandra Sidorovici, soţia lui Silviu Brucan – n.n.). Şi într-o zi venind la noi la şcoală, unde eu eram şef de cuib, m-am prezentat: "Sunt străjera Moruzov Aurora!". El s-a uitat la mine şi, probabil, pentru că semăn foarte mult cu tata, a întrebat profesoarele dacă am vreo legătură cu Mihail Moruzov. I s-a răspuns că da, sunt fiica lui. Întâlnindu-se cu tatăl meu, i-a vorbit foarte frumos despre mine, ceea ce contrazicea ce îi spusese unchiul. Şi tata s-a hotărât că vrea să afle adevărul despre cum eram eu de fapt. Asta aveam să o aflu mult mai târziu, când printre lucrurile tatălui meu s-au găsit două dosare în care erau rapoarte despre mine date de poliţişti şi fotografii.

Eraţi urmărită, filată cum se zice. Ce aţi simţit când aţi aflat că tatăl dvs. v-a urmărit?

Mi-a făcut plăcere, pentru că asta înseamna că totuşi a ţinut la mine. După venirea vacanţei de vară trebuia să plec acasă. M-am dus la agenţia de voiaj să-mi iau bilet. La agenţie, un domn m-a întrebat unde merg. I-am spus că la Constanţa. "A, deci treci prin Bucureşti, a spus el. Uite, eu trebuie să aştept pe cineva. Fii drăguţă, cumpără-mi şi mie un bilet. Cu ce clasă călătoreşti?" Călătoream cu clasa I, datorită tatălui meu. Am cumpărat biletele, cu locuri în acelaşi compartiment. Am călătorit împreună până la Bucureşti. Era ceva în ochii lui, dar eu nu înţelegeam că semăna cu mine. Era tatăl meu.

Cum aţi aflat că-i tatăl dvs. dacă nu îl cunoşteaţi?

Mai târziu, tata a luat legătura cu mama şi i-a spus că el a fost, dar mama nu mi-a mărturisit atunci. Când am ajuns la Bucureşti m-a întrebat când plec la Constanţa. Am răspuns că dimineaţă. "Şi unde stai la noapte?", m-a întrebat. "În gară", am răspuns. Şi atunci mi-a zis: "Uite, pentru că ai fost atât de drăguţă cu mine, eu te invit să stai la hotel, pe cheltuiala mea, şoferul meu te va plimba în seara asta prin Bucureşti, să vezi oraşul, iar mâine, după micul dejun, te va conduce la gară şi pleci la Constanţa". Am avut o încredere oarbă şi totul s-a petrecut întocmai. Când i-am povestit mamei mele m-a certat cum de am putut să am atâta încredere.

Întâlnirile tată-fiică

Asta a fost prima întâlnire?

Nu, prima dată când l-am văzut aveam vreo 6 ani, l-am văzut doar din spate. Era de Ziua Marinei (15 august, Sfânta Maria – n.n.) şi venise la Constanţa Regina Maria. Noi, copiii, fugeam în port să o vedem. Şi, la un moment dat, după ce a trecut Regina cu alaiul său, vărul meu, Veniamin, a strigat: "Uite-l pe tatăl tău!". Numai că el se întorsese deja cu spatele şi nu l-am văzut. Apoi, l-am mai văzut o dată acasă, la Constanţa. Într-o zi, mergând către casă dinspre mare, un domn cu mustaţă şi cu pălărie, dar ai cărui ochi iar îmi spuneau ceva, m-a întrebat dacă ştiu unde-i Liceul "Mircea cel Bătrân". Liceul era în apropierea casei noastre şi m-am oferit să-l conduc, pentru că mergeam în aceeaşi direcţie. Pe drum am discutat cu el...

Ce vorbeaţi?

Diverse, mă întreba de şcoală, dacă îmi place marea, iar eu care ador marea i-am tot povestit că e frumoasă şi cum o admir, că e cea mai bună prietenă a mea... I-am povestit apoi mamei. Abia după ceva timp mama mi-a mărturisit că fusese tata.

Dar mama dvs. ce vă povestea despre el?

Mama a vorbit frumos despre el dintotdeauna. Cât eram mai mică îmi spunea că tatăl meu este plecat, dar că o să vină, că e un om extraordinar. Înainte de ultima lui plecare în străinătate i-a spus unchiului meu că intenţionează să vină la Constanţa să mă vadă şi să-mi vorbească. Unchiul nu mi-a spus şi ne-a trimis pe mine şi pe mama la nişte fini, într-o comună. Tata a venit, m-a căutat şi la Constanţa, şi la Tulcea, dar nu m-a găsit. Când s-a întors din străinătate deja venise Antonescu la putere, de la graniţă i s-a transmis să nu se întoarcă în ţară, pentru că Ion Antonescu ar putea da ordin să fie arestat. Tatăl meu a zis că nu poate, deoarece promisese că va avea grijă de Mihai.

Când aţi aflat că omul pe care l-aţi întâlnit era tatăl dvs.?

La 14 ani, când tata i-a spus mamei că vrea să mă cunoască, mama mi-a mărturisit tot.

Dar dvs. ştiaţi cine vă este tatăl şi cu ce se ocupă?

N-am ştiut nimic. Pentru mine, tata era la Bucureşti. Şi când făceam câte o nebunie, mama mea zicea: "Acum îţi dau un geamantan şi te duci la tatăl tău". Şi era un geamantan mare de tot şi eu îi spuneam: "Dă-mi adresa, că mă duc". "Ei, da, lasă că poate nu o să-l găseşti, te trimit mâine." Şi a doua zi nu se mai discuta.

Dar la şcoală nu vă întrebau copiii?

Nu, iar dacă mă întrebau: "Ce face tatăl tău?". Eu răspundeam: "Taie frunze la câini". Ştiţi de ce? Pentru că eu vedeam animalele că mâncau iarbă. În capul meu, el era ceva doctor veterinar şi ajuta animalele. Aveam impresia că, dacă taie frunze la câini, îi ajuta să se vindece. Mi se părea ceva extraordinar.

Probabil că nu v-a vizitat din dorinţa de a vă proteja.

Sunt convinsă.

Moruzov – omul

Ce studii a urmat Moruzov?

Nu ştiu realitatea. E ceva dubios. Unii spun că nu ar fi făcut decât liceul, alţii că ar fi fost autodidact.

Cum s-a întâmplat să se apropie de activitatea de informaţii?

Întâmplător, el fiind la Tulcea, cunoştea mai multe limbi, printre care şi bulgara şi câteva dialecte ruseşti. A auzit o convorbire între doi ruşi, care discutau despre o revoluţie pe un vas – Potemkin – în Constanţa. El a anunţat Poliţia – i-a ajutat şi a intrat în branşă. Această informaţie se află şi într-o carte scrisă de vărul meu primar Veniamin Moruzov împreună cu Ion Pavelescu ("Enigma Moruzov, cel mai mare spion din istoria României", 1993 – n.n.).

Scris de Admin 04.03.08 10:20

Cum a ajuns îngropat la Belu?

Fusese îngropat de stat.

Avea pe corp urmele agresiunii?

Fusese înmormântat la miezul nopţii, aşa mi-a spus unchiul Vanea (Ioan Moruzov – n.n.) şi o nepoată – Olimpia –, care au fost de faţă. Nu avea o parte din dantură. Am văzut loviturile de baionetă şi urmele de gloanţe.

După 11 ani?

Nu era complet descompus, pentru că groapa era zidită şi numai pe deasupra avea pământ. Când m-am întors la cimitir să ridic osemintele, mi s-a spus că nu mai sunt acolo. Printr-o întâmplare am aflat că osemintele lui au fost aruncate într-o groapă comună. Am cerut să văd registrul cimitirului şi am observat că se încurcaseră cutiile cu oseminte. În loc să fie aruncate în groapa comună osemintele din cutia cu numărul 31, au fost aruncate cele din 32, cutia tatălui meu.

De ce credeţi în această variantă?

Pentru că am văzut cutia 31. Avusese unii dintre dinţi acoperiţi cu platină. Mai avea în gură doar 17 dinţi, care i-au fost daţi vărului meu.

Un proces de 11 ani

Cum s-a ajuns la procesul de după masacru?

Antonescu trebuia să justifice masacrul de la Jilava. Şi atunci a zis că deţinuţii omorâţi furaseră bani de la stat. Iar statul a deschis proces unor foşti funcţionari carlişti, printre care şi tatălui meu. Au fost invitate rudele tatei, fără să li se comunice motivul, să restituie averea tatei care fusese confiscată. Numai că tatăl meu nu luase nici un ban de la stat. Când rudele lui au fost întrebate dacă tatăl meu a fost căsătorit au zis că e divorţat, dacă a avut copii, au răspuns că nu. Doar unchiul Vanea a zis că are o fiică la Constanţa, dar nu-i ştie adresa. Deşi toată familia ştia exact unde stăteam cu mama. Aşa se face că eu am fost invitată la Bucureşti să susţin procesul în care tata era învinuit că ar fi furat bani de la stat. Un poliţai mă însoţea de la Bucureşti la Constanţa şi retur. Apoi m-au ajutat să mă mut în Bucureşti.

Nimeni nu v-a susţinut din familie?

Nu. Fiecare a avut grijă de propria avere. Deşi tata ajutase toată familia. Restul familiei s-a retras şi eu singură am dus acel proces din 1940 până în 1951. 11 ani! Dar la finalul procesului s-a ajuns la concluzia că nu furase nimic statul român.

Concret, de ce-l acuzau pe Mihail Moruzov?

Că a furat, a cheltuit din banii statului. Sumele au fost diferite, au scăzut pe parcursul procesului de la 500 la 300 de milioane de lei. Ca la sfârşit să se spună că nu-l pot scoate "basma curată". Toate actele mele le-am avut la avocat. Dar el a fost arestat după ’46-’47, i s-au luat toate lucrurile şi arhiva într-un camion, printre care şi actele mele. Nimeni nu vrusese să ia procesul tatălui meu, din cauza lui Antonescu. A venit la noi avocatul Pascu şi a spus: "Eu vreau să iau procesul. Nu-mi plătiţi nimic, doar taxele de judecată". Nu ştiu dacă a avut vreo obligaţie faţă de tatăl meu, însă a avut curajul să preia acest proces. Când câştigam eu, statul făcea recurs. La început, în timpul războiului a fost mai bine, dar după ce a venit comunismul a mai durat ceva. Magistratul Emil Macri a cerut la proces ca eu să plătesc cu viaţa pentru ce a făcut tatăl meu.
La momentul actual, în Tulcea se întâmplă ceva de neconceput – Primăria şi chiar un văr de-al meu refuză să dea rudelor drepturile înapoi. De ce? Spun că nu s-a terminat procesul! Cum să nu se fi terminat procesul? Mai susţin că s-ar fi terminat în favoarea statului în 1949, dar până în 1951 nu a fost proces?

Din ce trăiaţi?

Mai târziu am aflat întâmplător că tata l-a chemat pe unchiul meu, tutorele, şi i-a propus să-i dea bani ca să ridice casa noastră de la Constanţa, să o mărească, astfel încât parterul şi etajul să rămână al meu şi al mamei şi să o mai ridice cu un etaj pentru unchiul meu. Şi i-a dat o dată 800.000 de lei pentru arhitect (de faţă era Ioan Moruzov) şi ulterior i-a mai dat alţi 1.200.000 de lei. Împreună cu fiica unchiului meu am găsit în seiful lui cecuri de bani încasate pe numele meu. O singură dată, la o discuţie cu unchiul meu, i-am spus de banii pe care i-a încasat.

Bani pe care nu i-aţi văzut niciodată...

Nu, însă aflasem de ei de la directorul Băncii Agricole din Constanţa. Întâmplător, directorul s-a căsătorit şi a plecat din Constanţa. Când a venit să-şi ia rămas bun de la noi, mama i-a spus că vreau să-mi iau serviciu. El a ripostat: "Dar tu l-ai întrebat pe fratele tău? De ce să-şi ia Aurora serviciu? Vorbeşte mai întâi cu el". Aşa am aflat că în bancă existau bani şi pentru mine, astfel încât să nu mai trebuiască să muncesc.

În timpul regimului comunist a avut vreo influenţă asupra dvs. faptul că sunteţi fiica lui Moruzov?

Nu. Nu prea am avut greutăţi, pentru că nu s-a ştiut de mine. Cu ocazia procesului s-a aflat de existenţa mea.

Cum s-a desfăşurat viaţa dvs. în Bucureşti? Aici aţi făcut liceul...

Am făcut doi ani de Belle arte. Dar când s-a organizat examenul de selecţionare, l-am picat. Înainte de examen mă întâlnisem cu un fost profesor – care era împreună cu Zaharia Stancu – şi l-am întrebat ce şanse am să mi se ia în considerare o eventuală contestaţie. Fără să spun cine sunt. După examen, s-au adunat vreo 600 de contestaţii, dar prima chemată am fost eu. Am fost primită până la urmă la pictură, dar cu repartiţie în provincie. Dar eu nu puteam pleca în provincie, deoarece o aveam pe mama bolnavă. Am cerut să fiu amânată cu un an la Belle arte. Între timp am făcut şcoală de desenatori tehnici. De acolo am fost repartizată la IPROCHIM (Institut de proiectare în chimie şi petrochimie, înfiinţat în 1948 – n.n.), unde am lucrat 32 de ani, până am ieşit la pensie.

Aţi avut-o toată viaţa pe mama în întreţinere...

Da. Mama a murit înainte de Revoluţie. Am locuit pe Strada Andrei Mureşan, într-o locuinţă unde mai stăteau trei familii, aveam o bucătărie comună. Până la final am fost cinci familii. Ne-am înţeles dintotdeauna foarte bine. Într-o seară, întorcându-mă dintr-o delegaţie, un grănicer care păzea strada mi-a spus că eu nu mai locuiesc acolo. Am aflat de la o verişoară că noua adresă era Calea Floreasca nr. 55. Am ajuns acolo pe la ora 1 noaptea, am sunat la uşă şi proprietarii mi-au arătat unde locuieşte mama. Era o fostă bucătărie de vară.

De ce aţi fost evacuate?

Acolo casele aveau gaze şi ruşii au vrut toată strada. În patru ore au fost evacuate toate casele. Mai ales că au auzit că sunt fiica lui Moruzov... Mama nu a putut fi evacuată decât cu două geamantane. Vecinii cu care am stat nu au spus că tablourile din podul casei erau ale noastre, şi le-au luat la ei şi apoi mi le-au returnat. În noua casă, de 6 mp, cu o teracotă şi o chiuvetă trebuia să traversezi curtea ca să ajungi la bucătăria de iarnă şi aerisirea se făcea cu uşile şi cu geamurile deschise. Aici, unde stau acum, am primit casa după 15 ani. Timp de 15 ani m-am luptat pentru acest apartament din Şoseaua Giurgiului. Mai am doar câteva tablouri. După Revoluţie am încercat să văd dacă pot şi eu recupera ceva. Când am vrut să recuperez moşia tatei de la Buda (Prahova), mi s-a spus că pe acea locuinţă nu există acte. Am vrut să o donez SRI, poate că s-ar fi făcut acolo o unitate, care să poarte numele tatălui meu. Căci el a vrut cu tot dinadinsul două lucruri: să ajute Tulcea (unde a şi făcut şcoli, spitalul, ba chiar pregătise cu un arhitect planurile pentru canalizarea oraşului) şi un azil de bătrâni pentru lucrătorii de la Siguranţă. Nu a apucat să facă nimic din ce şi-a propus. Pentru că eu nu am avut copii, am zis să donez moşia de la Buda SRI-ului, care s-a luptat foarte mult să obţină actele, dar nu a reuşit. Noi am cerut la Primărie actele, şi s-a găsit o singură hârtie în care se spune că MApN-ul a ridicat actele găsite în arhivă. Iar eu nu aveam nici un act, căci le pierdusem la arestarea avocatului Pascu.

Deci ar trebui să fie undeva la Armată...

Da sau s-ar putea să fie distruse. Însă când am început să căutăm ce şi cum, ne-am lovit de un lucru: casa de acolo a fost recuperată de o nepoată a Mariei Antonescu. Dar în baza cărui act? Pe atunci, actele se puteau face cu doi martori. Când am cerut actele la Primărie, primarul a fost evaziv...

Securitatea nu v-a căutat niciodată?

Ba da. Într-o zi am primit o hârtie cum că trebuia să mă prezint la Poliţia de la Greceanu. Acolo m-a întâmpinat un comisar pe care l-am avut apoi şef de Cadre la IPROCHIM. M-am prezentat, tocmai ce-mi schimbasem buletinul, cel vechi fusese furat. Mi s-a spus că trebuie să dau o declaraţie, deoarece buletinul meu vechi, furat, a fost găsit într-o haină de blană de la Romarta. Am spus că nu ştiu nimic, mi-au arătat buletinul vechi, am dat declaraţia şi am plecat acasă. După mine a ieşit acest comisar, mi-a spus că se numeşte Simion, că a lucrat cu tatăl meu. M-a condus acasă, pe drum întrebându-mă de unele, de altele, mi-a spus că ştie că o duc greu, că am mama bolnavă, că aş putea să trăiesc mai bine dacă aş vrea să lucrez cu ei... Că mă voi duce la restaurante, că voi fi bine îmbrăcată, că trebuia să ascult ce mai zice lumea din jurul meu. Şi i-am răspuns că eu aşa ceva nu fac. În viaţă nu am gândit niciodată înainte ce voi spune. În anumite momente, mi-au venit ideile salvatoare. Şi i-am spus că semăn cu mama mea, nu cu tatăl meu, sunt sentimentală. Dacă mă puneţi să ascult sau să urmăresc pe cineva, eu mă duc şi îi spun că este urmărit.

Aţi fost căsătorită vreodată?

Nu, mama mea era foarte bolnavă. Nu mă lăsa să dorm, trebuia să stau cu ea. Eu numai în delegaţii dormeam bine, dar lăsam pe cineva să stea cu ea.

Şi aţi suferit atât de multe pentru un om pe care l-aţi văzut de câteva ori în viaţă.

Nu are importanţă. Este tatăl meu.

"Bigama" Rica Antonescu

O altă variantă a fost pusă în circulaţie de Nicolae D. Ştefănescu, fost subaltern al lui Moruzov, ajuns director al SSI (martie-iulie 1945). El a povestit în anii ’90 că Moruzov întocmise un dosar compromiţător la adresa Mariei Antonescu, cea de-a doua soţie a mareşalului, spunând că mai fusese căsătorită cu un cetăţean francez, Guillaume Auguste Joseph Pierre Fueller, care se ocupa la Paris, printre altele, şi cu jocurile de noroc. Maria a divorţat de Fueller (1926), numai că, după căsătoria cu Antonescu (1927), fostul soţ – se pare şantajat de serviciul românesc de informaţii – i-a intentat proces de bigamie, pe motiv că femeia nu-şi transcrisese hotărârea de divorţ. Conform legislaţiei civile româneşti, ea se afla astfel în situaţia ilegală de bigamie. Avocatul Mihai Antonescu (viitor ministru al Justiţiei în guvernarea Antonescu din 1940-1944) a ieşit învingător, justiţia găsind-o pe Maria Antonescu nevinovată. Căci dreptul civil francez nu o obliga să-şi facă transcrierea hotărârii de divorţ pronunţată de instanţa franceză. Ştefănescu aminteşte şi relatările unui ziarist care i-a povestit că Ion Antonescu (foto) s-a străduit atât de mult să păstreze intactă imaginea soţiei, încât a cerut, sub ameninţarea cu pistolul, directorilor de ziare bucureştene să nu publice
"afacerea".

Scris de Admin 04.03.08 10:17

"Ion Antonescu este vinovat de moartea tatei!"

Dezvaluirile Aurorei-Florina Moruzov
Aurora-Florina Moruzov, fiica fostului director al Serviciului Secret de Informaţii (SSI) Mihail Moruzov, este convinsă că mareşalul Ion Antonescu fost vinovat de moartea tatălui său. Între cei doi bărbaţi exista o veche rivalitate determinată de apropierea lui Moruzov de Carol al II-lea – personaj neagreat de Antonescu. Fabricarea de şeful SSI a unui dosar cu amănunte compromiţătoare despre viaţa personală a lui Antonescu agravase situaţia. În opinia Florinei Moruzov, dovedirea de tatăl său a "bigamiei" lui Antonescu a stat la baza măsurii de "exilare" a acestuia la Bistriţa. A cauzat însă şi asasinarea lui Moruzov la Jilava, din ordinul lui Antonescu.

Jurnalul Naţional: Cum aţi aflat de moartea tatălui dvs.?

Aurora-Florina Moruzov: Din ziarul Porunca vremii (ziar legionar condus de Nichifor Crainic, cu apariţii între 1932 şi 1943 – n.n.). Dar prima dată am citit că fusese arestat. Încetul cu încetul aveam să aflu mai multe. Totul s-a întâmplat foarte repede, căci în septembrie 1940 l-au arestat şi în noiembrie l-au executat.

Şi asta tot din ziare aţi aflat-o?

Da, pentru că mama mea nu mă lăsa să iau parte la toate discuţiile.

Bigamul Antonescu

Care este legătura dintre Ion Antonescu şi tatăl dvs.?

Ion Antonescu era un militar foarte bun, dar ca om era ranchiunos şi răzbunător. Înainte de decesul tatălui meu, Nicolae Titulescu a venit la Bucureşti şi i-a adus Regelui Carol al II-lea la cunoştinţă că la Paris se discuta că Ion Antonescu (consilierul militar tehnic în 1922-1923 al comisiei militare a României la Societatea Naţiunilor – n.n.) ar fi fost bigam, fiind căsătorit şi în Franţa cu o franţuzoaică. Regele i-a cerut tatălui meu să afle adevărul. Tata l-a trimis la Paris pe Eugen Cristescu, care pe atunci era ajutorul tatălui meu. El a luat legătura cu Antonescu şi la întoarcerea în ţară a spus că nu este adevărat. Totuşi, Titulescu a revenit în ţară şi a spus că sigur se discută de căsătoria lui Antonescu din Franţa. Atunci tatăl meu, împreună cu fratele lui Eugen Cristescu, Gheorghe, au plecat în Franţa şi au constatat adevărul. După întoarcerea lor, Antonescu a fost rechemat în România şi i s-a stabilit domiciliu forţat la Bistriţa.

Deci povestea de bigamie a descoperit-o Titulescu?

Da. Şi toate acestea le ştiu de la proces. Eu eram o copilă pe atunci, dar îmi aduc aminte de Ion Antonescu că în fiecare toamnă mama lui venea la Constanţa şi juca pocher la directorul ziarului Dobrogea jună, unde juca şi fratele mamei mele, tutorele. La o astfel de partidă, Ion Antonescu a cunoscut-o pe Maria, vecină cu mine în Constanţa. În scurt timp, soţul Mariei, Gheorghe Cimbru, a decedat, în urma căsătoriei rămânând un copil handicapat, iar ea s-a recăsătorit cu Ion Antonescu.

Cine era bigamul? Istoricii pro-Antonescu scriu că soţia lui fusese bigamă...

Ion Antonescu. Armata, din diverse motive, afirmă că Maria era cea bigamă. După ce tata fusese arestat, Maria s-a dus la Antonescu să încerce să-l salveze, să-l ajute în vreun fel. Însă Ionel, aşa-i spunea ea, i-a spus: "Poţi să vii să-mi ceri orice pentru oricine, dar când vine vorba de Moruzov, el e problema mea şi aici nu te poţi amesteca". Nici Canaris (Wilhelm Franz Canaris, şeful serviciului de spionaj militar nazist – n.n.) nu a reuşit să-l scape pe tata, deşi a venit din Germania special pentru a-l salva.

Asasinarea

De unde ştiţi povestea asta cu Canaris?

Toată lumea o ştia. Odată, aflându-mă în Germania, un român care a fost şoferul unuia dintre oamenii cu care lucrase Canaris, mi-a aranjat o întâlnire cu această persoană. Respectivul mi-a spus că se vede cu mine pentru 15 minute. Ei bine, am stat cu el trei ore şi jumătate, undeva lângă München, şi mi-a povestit multe. Nu numai despre tata. Mi-a spus că data viitoare când voi reveni în Germania să-l caut, ca să mă ajute să pot lua nişte copii de la arhiva STASI. Dar când am ajuns a doua oară, el decedase. Deci, când a venit Canaris, la 26 noiembrie 1940, pe la 10 seara, i s-a spus că tatăl meu fusese împuşcat. Iar în noaptea de 26 spre 27 noiembrie a venit o echipă de soldaţi şi primul care a fost împuşcat a fost tatăl meu. Asta o ştiu de la cineva – un legionar – care făcea parte din cei care-i păzeau pe arestaţi şi care l-a plăcut foarte mult pe tata. Tata a primit 11 gloanţe şi cinci lovituri de baionetă – ceea ce mă convinge încă o dată că nu erau legionari. Legionarii purtau numai mitraliere, iar mitralierele nu au baionete.

Când l-aţi întâlnit pe acest om?

Mult mai târziu. În perioada când am stat la internat la Sfântul Gheorghe am avut o colegă, cu care m-am reîntâlnit mult mai târziu, care avea în familie foşti legionari. Şi ea mi-a înlesnit întâlnirea cu persoana respectivă. M-a chemat la ea acasă şi în discuţie a adus vorba despre Moruzov. Ca să-l ucidă pe tatăl meu, Antonescu a executat 82 de oameni, dintre care miniştri, ofiţeri, opt comunişti...
Ulterior, Antonescu s-a disculpat şi a zis că el nu avea control asupra poliţiei legionare – adevărata vinovată pentru asasinatele de la Jilava.
Vărul meu, Veniamin, în cartea pe care a scris-o, a făcut o afirmaţie că tatăl meu a trimis vorbă prin el să-i aducă la închisoare 1.500.000 de lei. Când vărul meu a ajuns la închisoare fără bani, Moruzov a zis: "Sunt pierdut!". Veniamin a zis că nu a adus banii pentru că nu i s-au dat. Pentru că administratorul întregii averi a tatălui meu, nepotul său, Nicolae Moruzov, a fost cel care nu a vrut să dea banii, deşi avea posibilitatea. Şi Veniamin a spus că pentru prima dată a văzut lacrimi în ochii tatei.

Pentru ce bani?

Mai târziu am aflat că legionarii îi înlesniseră evadarea: urmau să-l ducă la doctor şi sub acest pretext să-l scoată din ţară. Între timp, ajungea în Bulgaria, unde-l aştepta fratele lui, monahul Teofil şi, ajutat de acesta, ar fi ajuns în Turcia. Însă, neavând banii, nu s-a putut.

Despre înmormântare lui ce ştiţi?

Ştiu doar că la ceremonie au participat câteva rude. Aflasem de la cineva că la Muzeul "Dr Dona" se găseşte creierul lui în formol. M-am dus şi am găsit borcanul cu numele lui pe el şi în momentul când l-am deshumat pe tatăl meu am fost şi mai convinsă că erau rămăşiţele lui, pentru că în craniu avea vată şi tifon.

Înseamnă că i s-a făcut un soi de autopsie... Iată o altă enigmă...

Cred că toată viaţa lui a fost o enigmă. De aceea am o aşa de mare admiraţie faţă de el şi mă doare când cineva ascunde adevărul. Eu am fost obligată să-l dezgrop pe tata, era îngropat la Belu, unde erau două morminte – a lui, care purta pe cruce iniţialele "M.M.", şi cel al lui Niki Ştefănescu – cel mai bun om al tatei, care special a intrat închisoare ca să fie aproape de tatăl meu. Mi s-a spus că trebuie să dezgrop osemintele, pentru că urma să se facă o alee. Am spus că aş vrea să iau osemintele să le duc la Tulcea. După dezgropare am observat că tata nu era descompus după 11 ani. L-am văzut cu ochii mei şi am fost toţi convinşi că era el. Am depus osemintele la capela cimitirului, urmând să mă întorc să le iau după ce primeam autorizaţia să le ridic.

Scris de Admin 18.03.07 8:25

Scris de Continut sponsorizat

Moruzov[v=]

Re: Moruzov[v=]

Re: Moruzov[v=]

Re: Moruzov[v=]

Re: Moruzov[v=]

Re: Moruzov[v=]

Re: Moruzov[v=]

Averea spionului Moruzov

CONTINUARE.............

Am vorbit fără să ştiu că-i tata!

CONTINUARE.............

Ion Antonescu este vinovat de moartea tatei!

Moruzov[v=]

Re: Moruzov[v=]