Callas/Onassis[v=]

http://www.taifasuri.ro/taifasuri/mozaic/8989-un-playboy-urat-si-cu-buzunarele-doldora-de-milioane-aristotel-onassis-nr465-sapt13-19-mar-2014.html

http://www.unica.ro/articol/dieta-tenii-maria-callas-slabit-30-kilograme-42361

http://www.stelian-tanase.ro/diva-ucisa-de-iubire/

Educatia muzicala a divinei Maria Callas

http://adevarul.ro/cultura/teatru/aniversare-actrita-victoria-cocias-implineste-57-ani-actrita-interpretat-o-maria-callas-1_539186ee0d133766a8589237/index.html

Maria Callas si Aristotel Onassis, o iubire patimasa

http://www.one.ro/relatii-sex/relatii/sacrificii-celebre-in-numele-iubirii-10145118

Oltea Şerban-Pârâu - MUZICĂ. Omagiu Mariei Callas

Noul album al Angelei Gheorghiu, Homage to Maria Callas, editat de EMI Classics din Londra, a intrat direct pe locul I în topul de muzică clasică al revistei Gramophone, alcătuit de specialiști în muzică clasică și de critici muzicali britanici și editat sub egida Industriei Fonografice Britanice. Albumul Homage to Maria Callas a fost lansat în România la începutul acestei săptămîni, în cadrul unor evenimente la care a fost prezentă și artista. Angela Gheorghiu a lansat albumul Homage to Maria Callas la nivel internațional, pe 7 noiembrie. Pe album este inclus și un duet inedit, realizat cu ajutorul unor tehnici de sincronizare, al Angelei Gheorghiu cu Maria Callas. Pentru discul Homage to Maria Callas, Angela Gheorghiu este acompaniată de Royal Philharmonic Orchestra, dirijată de Marco Armiliato.
În discografia foarte bogată pe care o aveți, acest album are un profil special. A cui a fost ideea și cum l-ați plasa între discurile pe care le-ați realizat pînă acum?
Îl plasez ca fiind cel mai recent pe care l-am înregistrat în categoria recital… Este un disc în care am cîntat un repertoriu eclectic, legat de unul dintre cele mai importante personaje din lumea operei.

Ce senzație ați avut cînd ați ascultat duetul inclus pe album, realiza prin sincronizarea vocii dvs. cu cea a Mariei Callas?
EMI a venit cu această idee, zic eu năstrușnică, să înregistrez un duet cu Maria, iar duetul care mi-a venit în minte a fost Habanera. Am vrut să fie o altă imagine, o imagine care să nu fie melodramatică. Aici este vorba despre o fațetă a unui artist sau a unei femei care vrea să fie și care și este fericită. Foarte mulți oameni nu înțeleg, nici nu mai știu ce se întîmplă cu Habanera. Își imaginează că este, probabil, o muzică dintr-o reclamă, muzică ușoară, fiecare cîtă cultură are... Știm foarte bine că Habanera este inspirată de o melodie care nu îi aparține lui Bizet. Compozitorul a avut ideea să preia un cîntec popular spaniol, iar de atunci, această arie are extrem de mare succes toate sopranele și bineînțeles și mezzosopranele o joacă și o cîntă cu entuziasm.
Mi-a plăcut această idee și nu numai că mi-a plăcut, dar tehnic a fost posibil. Prima oară am fost puțin derutată, m-am întrebat: două soprane? Sigur că în muzică s-a mai făcut așa ceva. Ce țineam eu minte era Natalie Cole cu tatăl ei. M-am întîlnit acum cu ea, cînd m-am dus la Moscova, m-am întîlnit cu ea și mi s-a părut o coincidență extraordinară. Pentru muzica clasică este prima oară cînd se întîmplă așa ceva, din mai multe puncte de vedere. Mi-a plăcut ideea.

După ce criterii este construit programul?
Am vrut să fac un program eclectic cu arii pe care Maria le-a înregistrat. Nu am vrut să aleg numai arii pe care le-a cîntat pe scenă sau numai pe disc. Nu am avut această motivație. Discul este al meu integral, conține arii care au reprezentat foarte mult pentru Maria Callas, care au însemnat ceva pentru ea și în care a adus ceva nou. De exemplu, am înregistrat arii pe care eu le cîntasem deja de multe ori. Dacă La Wally am cîntat-o de nenumărate ori și o am inclusă și în primul meu disc recital pentru Decca, Traviata e prima oară cînd am înregistrat-o în studio. Există pe acest album și arii precum cele din Samson și Dalila, Medeea, Andrea Chenier, pe care eu nu le-am cîntat niciodată și recunosc că mi-a făcut plăcere să le înregistrez. Fiecare cu motivația ei. Aceste arii le-am ales din tot repertoriul Mariei Callas. De fiecare dată cînd sînt întrebată cum mi-a venit ideea, răspunsul este pentru că așa am vrut, așa mi-a plăcut. Asta a fost ideea mea. Mai mult decît atît, o să vă spun o poveste despre Samson și Dalila. Ea a înregistrat această arie, dar o ura, nu a vrut să o editeze. A ieșit mult mai tîrziu, cu acordul surorii ei, pentru că au considerat că este păcat să nu auzim și aria asta în versiunea Mariei Callas. Din punctul meu de vedere a fost o idee nouă. Nu este rău să te simți pionier în ceva. Eu sînt o persoană curajoasă, optimistă, o consider un personaj extrem de puternic și în multe amănunte mă revăd în ea și am spus: „nu mi-ar sta rău“.

AlbumulHomage to Maria Callas a intrat direct pe locul I în cel mai prestigios top de muzică clasică din lume – cel al revistei Gramophone. Ce înseamnă pentru Angela Gheorghiu prezența în astfel de topuri? Are vreo semnificație sau este o chestiune pură de marketing?
Atunci cînd studiam nu m-am gîndit niciodată la prezența în topuri. Niciodată nu am făcut ceva în viața mea pentru a obține o recunoaștere. Atunci cînd mă pregătesc pentru un rol, pentru spectacol, pentru un disc, este ceva mai presus de mine. Altceva nu știu să fac. Mie asta îmi face plăcere, să cînt, de fapt, să interpretez. A început să îmi treacă prin minte și această idee. Eu nu sînt cîntăreață, nu cînt cîntece, sînt artist liric, sînt un personaj. Prin toate aceste arii pe care noi le interpretăm de secole, interpretăm personaje. De multe ori, aceste arii sînt scoase din contextul unui mare subiect pe care l-a scris un scriitor genial, apoi a venit un alt geniu compozitor, iar noi le dăm viață, interpretîndu-le de ani de zile. Toate ariile și toate operele pe care eu le cînt și pe care le auzim în toate felurile, înregistrate sau filmate, au fost interpretate înaintea mea și vor fi și după mine. Ce voiam să spun cu asta este că nu am făcut niciodată ceva pentru a cîștiga bani, pentru a cîștiga faimă, pentru a-mi atrage complimente, pentru a-mi atrage premii. Toate acestea sînt lucruri implicite. Am tot auzit despre mine spunîndu-se c-aș fi „the new Callas“ și toate celelalte. Chiar am înțeles aspectul jurnalistic, pentru că lumea are nevoie de toate acestea. Cînd lumea mi se adresează cu „diva“, înțeleg că trebuie să fiu plasată undeva, că trebuie să fiu pusă într-o anumită categorie, adică să se explice de ce sîntem acolo, atît eu, cît și colegele mele. Mă refer la oamenii care fac o carieră importantă de atîta amar de vreme. Revenind la acest disc, eu fac discuri de 15, de 20 de ani, tot înregistrez, tot cînt. În 20 de ani toată lumea a avut timp să mă observe, să mă descopere, să mă aprecieze, să mă judece. Important este să existe, nu topurile sînt cele care contează.

Sînt necesare modelele în formarea și evoluția unui artist sau sînteți genul de muzician care se lasă condus mai mult de ceea ce are în interior, de ceea ce simte, de ceea ce descoperă în partitură?
Amîndouă. Pentru că eu nu pot să joc rolul modestiei. Încerc să fiu eu însămi. Discursul este așa: sigur că am fost conștientă toată viața că m-am născut cu un dar. Sigur că am învățat, am studiat, așa cum știm foarte bine amîndouă, la liceul de muzică, apoi la Conservator. Nu am vrut și nu am lăsat niciodată să fiu ignorată. Întotdeauna am vrut să știu, să ascult, să mă duc la operă, la teatru. Îmi aduc aminte, pe vremea liceului, nici o seară nu o petreceam acasă. În fiecare seară eu eram undeva, eram atît de mîndră cu matricola aia a mea, intram peste tot. Erau, nu erau bilete, eu intram la teatru, la operă, la filarmonică. În fiecare seară a vieții mele eu eram undeva. Ai să spui: „Pe Maria Callas cum ai descoperit-o? Pe ceilalți?“. Primul meu disc a fost cu Virginia Zeani. Mă duceam la Biblioteca centrală de stat și am ascultat primul LP făcut de Electrecord. Ea a înregistrat Traviata și Tosca. De atunci am început să descopăr și discurile, dar nu pot să spun că datorită lor am vrut să fac ceea ce fac acum. Toate au mers aproape în paralel. Întotdeauna am avut exemple. Întotdeauna am vrut să cunosc, am vrut să descopăr, dar pornind de la ceva ce am fost întotdeauna conștientă că am. Totul este important. Sînt unii artiști de vîrsta mea care mai au profesori. Eu am considerat că la 18 ani nu mai vreau profesori. La 18 ani am refuzat-o pe Arta Florescu și am jurat că nu voi face vreodată vocalize cu ea. Nu am intrat niciodată într-o clasă de canto cu o partitură serioasă, în afară de romanțe, muzică patriotică și muzică contemporană, pe care eram obligați să o facem, și… asta era ora de canto. În paralel, cu splendoarea de pianistă pe care o aveam, Doina Micu, și cu minunea de Iosif Sava sau Luminița Constantinescu, ei au fost trioul care m-a ajutat și m-a adorat, dar și eu pe ei. Mi-au dat ocazia să fiu luată în serios de la 18 ani, pentru ca acum să mă uit la filmările acela de cînd eram o puștoaică, un copil cîntînd lucruri serioase și filmînd Madama Butterfly, Anna Bolena… tot ce puteți vedea acum, și nu sînt vorbe. Am fost tratată în modul cel mai serios. Mi-aduc aminte senzația mea la 18 ani, cînd mi s-a spus să cînt Addio del passato din Traviata. Cînd mi s-a spus cine mai cîntă, respectiv Nicolae Herlea, Eugenia Moldovanu… m-am simțit foarte luată în serios, toți acești oameni m-au ajutat, dar eu am decis că la 18 ani nu mai vreau să am profesor de canto. Atunci eu eram gata. De atunci, pentru absolut toate operele pe care le-am făcut în cariera mea, aceea adevărată, pentru înregistrări, pentru tot ce am făcut vreodată, nu am avut nici coach, nici pianist și nici profesor. Dar am ascultat. Vreau să ascult tot, vreau să știu.

În orice domeniu, mai ales, poate, în cel artistic, performanța doare inclusiv fizic. Care sînt resorturile care vă motivează pe dvs. să continuați o carieră muzicală atît de intensă? Mi se pare foarte interesant de știut ce îl motivează pe un artist de anvergura aceasta să meargă mai departe. Ce o motivează pe Angela Gheorghiu?
Mi-a plăcut întrebarea, pentru că este adevărată. De multe ori mă doare sufletul, mă doare corpul, mă doare gîtul, mă doare capul. Este foarte greu să suporți și tristețea, și singurătatea, dar și bucuria. Toate lucrurile astea – de multe ori prietenii mei de peste tot și mai ales din România, care mă cunosc și care mi-au rămas ca frații, mă întreabă: „Cum poți? Cum faci?“. Nu mă întreba, că habar nu am, nu știu, nu îmi pun problema. Doar un lucru pot să spun, și anume că se plătește foarte mult. În fiecare zi, cu fiecare voiaj, cînd îmi plesnesc urechile și ajung să urăsc avioanele, cînd trebuie să învăț încontinuu, trebuie să îmi supun memoria la teste în fiecare zi, în care fiecare teatru… reușesc să fac așa încît fiecare regizor, fiecare coleg sau oricine este în jurul meu la un nou spectacol să aibă impresia că m-am născut cu o seară înainte, iar toată lumea mă ia ca și cum aș porni de la zero. Fiecare spectacol este un nou examen, fiecare sunet îmi este judecat. În plus, despre mine se vorbește foarte mult, sau poate mai mult despre partea exterioară cîntului: „cum se îmbracă Angela... de ce anulează Angela... de ce Angela e din România... cum e posibil ?“. Cunosc profesia de jurnalist, e normal să fie așa, bine, eu cer doar numele să mi-l scrie corect… Ceea ce voiam să vă spun este că există un preț mare, pe care eu îl plătesc în fiecare zi, în diferite forme.

Cristina SÂRBU - MUZICA. Aproape de Maria Callas
Giovanna Lomazzi a fost, mult timp, prietena și asistenta Mariei Callas, i-a fost aproape, a cunoscut și a trăit împreună cu ea euforia consacrării supreme în lumina reflectoarelor, dar și momentele de slăbiciune și disperare din culisele vieții de fiecare zi. Am profitat de întîlnirea cu dna Lomazzi – astăzi, un om de teatru puternic implicat în organizarea vieții muzicale italiene – pentru a descoperi, din sursă credibilă, detalii puțin cunoscute ale vieții și ale carierei Mariei Callas.


Unde, cînd și cum ați cunoscut-o pe Maria Callas?
Sînt din Milano și, ca orice milanez, iubesc Opera La Scala. Într-o seară ploioasă din anul 1953, după un spectacol cu Gioconda de Ponchielli, luam cina cu părinții mei. Tatăl meu era prieten bun cu soțul Mariei Callas, Giovanni Battista Meneghini. În acel restaurant de lîngă Opera La Scala, faimos în anii ’50 – din păcate, acum el nu mai există –, intră la un moment dat Callas, împreună cu Meneghini. Bărbații s-au recunoscut, s-au salutat și, desigur, i-am fost prezentată Mariei. Era o artistă care tocmai reușise pe scenă un rol greu, dar minunat și avusese un mare succes, dar era o femeie grasă, urîtă și, mai ales, cu totul lipsită de eleganță. Era și foarte prost îmbrăcată, așa cum se îmbrăcau de obicei cîntărețele de operă. Avea părul vopsit în roșu, pe cap avea o pălăriuță verde, purta bijuterii braziliene pentru că tocmai se întorsese din această țară… În concluzie, arăta groaznic !
După această seară, am întîlnit-o deseori, la operă sau în particular și… după un an, am remarcat profunda transformare. Această doamnă urîtă, grasă și cu totul neelegantă a devenit o femeie de o frumusețe orbitoare, elegantă, plină de grație… O transformare uluitoare. Ne-am împrietenit apoi, aveam cunoștințe comune, pasiuni comune, prieteni comuni. Am început să îi fiu alături din ce în ce mai des, o însoțeam chiar și în turneele în străinătate. Îmi amintesc un turneu organizat de La Scala în Berlin, unde Maria cînta Lucia di Lammermoor de Donizetti – cred că era în 1954! – a fost un succes uriaș. Am plecat, apoi, la Viena și în alte orașe. Îmi amintesc de debutul ei la Metropolitan Opera House din New York, în rolul Norma. Soțul ei, Meneghini, care nu vorbea deloc limba engleză, a avut înțelepciunea să invite la New York, unde au locuit două luni, două prietene bune ale Mariei, ca ea să nu se simtă singură. Una dintre ele am fost eu, deși eram cu 20 de ani mai tînără decît Maria – mă numea chiar sora mai mică. Toate trei eram foarte apropiate, locuiam împreună într-un apartament spațios, luam masa în oraș, ne plimbam, făceam cumpărături. Și am participat, desigur, la pregătirea spectacolului de debut, Norma de Bellini – repetiții, probe de costume, vizite la peruchier, ședințe de regie… Trebuie să spun că era o viață extenuantă, pe care însă Maria o trăia intens și, aparent, ușor. Îmi amintesc cum, după dimineți în care făceam turul magazinelor pînă nu mai puteam merge, eu mă prăbușeam pe un fotoliu și Maria intra mîndră și sigură pe ea la repetiții și cînta minunat Norma!

Care este secretul acestei transformări uluitoare despre care mi-ați spus și despre care s-a vorbit și s-a speculat foarte mult? S-a petrecut în aproximativ un an: rățușca cea urîtă a devenit o lebădă splendidă… Cum?
Simplu. Callas era o femeie foarte inteligentă și voia să reușească în carieră, cu orice preț! A înțeles foarte repede că grasă, cu un fizic respingător, cu o apariție urîtă, inestetic, nu va ajunge departe. Ar fi rămas o mare cîntăreață de operă și… atît. Or, Callas voia să devină o divă, un star…. A început o dietă și pot să vă relatez exact faptele, căci i-am fost alături: timp de un an de zile, a mîncat doar carne, fără nici o urmă de grăsime, fără sare, condimente sau ulei și doar cu salată. Atît. Nimic dulce, nici un strop de alcool, nimic… și, încet, încet, a slăbit 50 de kilograme. Cînd a făcut această cură, era încă foarte tînără și asta a ajutat mult. Nu împlinise 30 de ani.

Callas nu a reușit să facă față problemelor sentimentale

Vorbiți-ne despre relațiile Mariei Callas cu colegii de scenă, cu partenerii de spectacole…
În general, avea relații bune cu colegii de scenă, căci aceștia știau toți că era o profesionistă. Ajungea la repetiții înaintea tuturor. Pleca ultima. Și încerca să fie o bună parteneră, o bună colegă. Sigur că au mai existat momente tensionate – a avut un conflict cu Boris Christoff, altul cu Giuseppe Di Stefan. În general însă, era o colegă bună. A legat o frumoasă prietenie cu Giulietta Simionato, cu Cesare Siepi, cu Franco Corelli. De fapt, toți acești colegi o admirau sincer și o respectau, în ciuda unor reacții uneori violente, căci Callas putea fi imprevizibilă. Avea un caracter puternic, o personalitate dominatoare, dar numai pe scenă, nu și în viața reală. În situații conflictuale particulare – divorțul de Meneghini, povestea îngrozitor de tristă cu Onassis –, Callas s-a dovedit doar o femeie slabă, extrem de vulnerabilă. Nu a reușit niciodată să facă față problemelor sentimentale și nu a fost capabilă să vadă, atunci cînd era evident, un sfîrșit iminent și dureros. A sperat enorm să devină soția lui Onassis… dar se pare că bogatul armator grec și-a cam bătut joc de ea. A luat-o în călătorii, a expus-o, i-a stat alături divei Callas și nu femeii îndrăgostite. Onassis este vinovat de sfîrșitul carierei lui Callas, căci el a abandonat-o în momentele grele. Pe scenă însă, Maria era plină de forță, de încredere, era fericită și putea înfrunta orice problemă.
Parcă erau două ființe diferite în același trup, în aceeași minte. Trebuie să spun, repet, în ciuda statutului ei special, Callas era, în viața de toate zilele, o femeie simplă, directă, cu preocupări cotidiene obișnuite, dar, în momentul în care urca, de exemplu, scările interioare din clădirea Teatrului La Scala, cu fiecare treaptă se transforma vizibil, astfel încît, atunci cînd ajungea sus, era ea, diva, celebra Callas! Transformarea era fantastică, putea fi urmărită pas cu pas, treaptă cu treaptă – am făcut-o de multe ori.

Avea Maria Callas scene preferate, teatre lirice preferate ? Cu siguranță, La Scala din Milano, în spectacole ca Aida,Traviata, în regia lui Luchino Visconti, apoi Somnambula, Ifigenia in Taurida și Anna Bolena, tot în regia lui Visconti. Fedora, Poliuto de Donizetti… Chiar și în Poliuto, deși era deja pe panta declinului. Divorțase de Meneghini, avea mari probleme cu Onassis, care era un om ce nu înțelegea nimic din muzică, din viața unui artist, din dorințele lui. La Scala este scena pe care a avut cele mai mari succese. Și unde a fost cel mai mult iubită și înțeleasă. Chiar și atunci cînd a avut loc întreruperea spectacolului cu Norma, de la Roma, pentru că era bolnavă, vă asigur, am vorbit cu ea la telefon chiar în ziua spectacolului, se simțea foarte rău și mi-a spus, textual: „este un miracol că pot să îți vorbesc, căci pînă ieri am fost mută!“. A reușit să cînte primul act destul de bine, dar nu era Callas cea adevărată și, apoi, nu a mai fost în stare să continue. Publicul din Roma a avut o reacție violentă împotriva ei. S-a întors la Milano. Cînd trenul a ajuns în Gara Centrală, tot spațiul era blocat de cîteva mii de persoane care o așteptau. Cînd a coborît din vagon, a fost primită ca o învingătoare – deși, de fapt, suferise un eșec răsunător –, dar publicul, fanii ei au așteptat-o cu flori și cu dragoste. Am fost acolo, știu bine. Am plecat atunci împreună spre casă. S-a odihnit două luni și apoi a triumfat din nou la Scala, în Anna Bolena. Dar nu a fost ușor. Cînd a intrat pe scenă, publicul nu a aplaudat-o ca de obicei, a fost o primire… rece, ca o provocare mută – „să vedem acum ce poți cu adevărat“! Dar au fost de ajuns zece minute ca acest public să fie recucerit, aplauzele au izbucnit furtunoase și Callas a redevenit instantaneu idolul adulat. După acest spectacol, îmi amintesc, am luat cina împreună cu alți prieteni și era mulțumită de așa un enorm succes. Dar era și foarte tristă, căci și-a dat seama că fiecare spectacol era o nouă încercare, o nouă luptă în care trebuia să demonstreze mereu posibilitățile ei vocale și interpretative. „Publicul nu îmi acordă încredere“, spunea ea și era adevărat. Iar scandalul o amenința în fiecare clipă. Aplauzele se puteau transforma, la cea mai mică greșeală, în huiduieli.


Pe scenă, era fantastică



De ce credeți că Maria Callas a fost atît de iubită de public?
Publicul a iubit-o mai ales pentru că a provocat un șoc imens. În Italia, se spune des „înainte de Callas“ și „după Callas“. A schimbat radical stilul interpretării partiturilor lirice. A fost prima care a înțeles că pe scenă, într-un spectacol de operă, nu poți doar să cînți, ci trebuie să și interpretezi, să joci, practic, teatru. A fost unul dintre motivele pentru care a și dorit să slăbească – o Traviata obeză era de neimaginat, oricît de frumoasă ar fi fost vocea. Or, după ce a slăbit, a fost minunată. Eu am văzut toate spectacolele în care a cîntat la Milano, inclusiv repetițiile generale! Era fantastică. Atunci cînd Maria pășea pe scenă, totul se lumina în jurul ei.

Cum a fost cu adevărat sfîrșitul Mariei Callas?
Declinul Mariei Callas a fost cu adevărat dramatic. Cînd și-a dat seama că nu mai are voce, că nu mai poate cînta, că nu mai poate juca, a fost cuprinsă de disperare. A încercat să facă film – Medeea, în regia lui Passolini, a fost… așa și așa. A încercat să facă regie pentru un spectacol cuVecerniile siciliene, pentru inaugurarea Teatrului de la Torino – încă un mare insucces. Nu era făcută nici pentru film, nici pentru regie. După divorțul de soț, după despărțirea de Onassis, Maria a rupt cam toate legăturile cu lumea, s-a însingurat, s-a retras. A înțeles că nu mai este ea, cea care a strălucit pe scenă de atîtea ori, a încercat să se reinventeze, dar nu a reușit. Nici încercarea de a preda la Juilliard School din New York nu a fost o soluție, a fost profesoară un singur an. S-a retras atunci la Paris, unde nu mai vedea aproape pe nimeni. Ne-a îndepărtat chiar și pe noi, bunii și vechii prieteni din cercul de la Milano. S-a vorbit mult despre sinucidere. Personal, nu cred că Maria Callas s-a sinucis. A murit pur și simplu pentru că nu mai avea nici un motiv să trăiască. Avea o sănătate șubredă, nu mai putea dormi fără somnifere, tensiunea îi era îngrijorător de mică, lua foarte multe medicamente. Cred că aceste medicamente au ucis-o. Și conștiința că nu mai are nimic de făcut pe această lume.

Obiecte ale Mariei Callas, expuse la New York
Daca ai drum pe la New York nu rata expozitia "O femeie, o voce si o legenda".

Maria Callas a murit din cauza ...


Celebra soprana Maria Callas, una dintre cele mai mari voci ale ... detalii »

Se face un film despre Maria Callas

http://www.historia.ro/exclusiv_web/stiati/articol/se-face-un-film-maria-callas
„Hollywood Reporter” a anunţat că Niall Johnson va scrie scenariul pentru un lungmetraj biografic despre celebra cântăreaţă de operă Maria Callas. Filmul va fi realizat în limba engleză şi va fi produs de compania italiană DeAngelis Group (DAP) şi de Future Films. Scenariul va fi adaptat după biografia celebrei cântăreţe scrisă de Alfonso Signorini, „Prea mândră, prea fragilă“.

Producţia va prezenta, în special, relaţia tumultuoasă a Mariei Callas cu miliardarul Aristotel Onassis. Maria Callas este numele de artistă al Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, considerată de unii drept cea mai mare cântăreaţă de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. I s-a mai spus „La Divina“ sau „Regina della lirica“. A murit la 53 de ani, la Paris, în 1977. Şi-a petrecut ultimii ani de viaţă departe de ochii lumii.

Maria Callas
Maria Callas a dominat lumea pentru ca a ales muzica, aceasta fiind cea mai aristrocrata ramura a culturii. Ea provenea dintr-o familie de greci imigrati in America. Gheorghios Kalagheropoulos si Evanghelia Dimitriades devin, pe data de 2 decembrie 1923, parintii unei fete, pe nume Cecilia Sophia Anna Maria. Tatal isi schimba numele in George Callas si deschide o farmacie in cartierul Manhattan, din New York. Maria are inclinatii spre muzica si incepe sa ia lectii de pian. Parintii se despart si mama se intoarce, cu fiica sa, in Grecia. Maria intra la Conservatorul din Atena, unde studiaza pianul si canto. inca din studentie incepe sa primeasca distinctii. Cariera ei a avut o traiectorie fulminanta, vocea sa depasind limita imposibilului. in Italia, cunoaste un industrias, bogat, amator de muzica, pe nume Giovanni Battista Meneghinii. Desi cu 37 de ani mai mare, el se casatoreste cu ea. Acesta a iubit-o foarte mult, avind grija de ea chiar si dupa ce au divortat. Soprana dramatica, cu o voce al carui ambitus era foarte mare, Maria Callas are, in scurt timp, Mapamondul la picioare. Cunoaste cele mai mari personalitati ale lumii, care o doresc, dar ea are o pasiune deosebita pentru armatorul grec Aristotel Onassis, un magnat cu o avere colosala, facuta nu chiar pe cai ortodoxe. Maria Callas, pe unde trecea, impresiona intreaga asistenta. Onassis o coplesea cu buchete mari de flori si. doar atit. O invita pe iahtul lui ,,Cristina,, . Dupa ce Maria divorteaza de Meneghini, desi grecii nu sint adeptii divorturilor, totusi, sotia lui Onassis, Tina, divorteaza de acesta, care accepta cu greu despartirea. Maria Callas spera intr-o casatorie cu Onassis, dar acest lucru nu se intimpla, desi ea da nastere unui baiat, pe nume Omero Lentrini, care moare la 3 zile dupa nastere. Onassis era lipsit de cultura si educatie, badaran chiar. Maria si Onassis pleaca pe insula Skorpios, proprietatea lui. incet, incet, el incepe sa se indeparteze de Maria, mai ales dupa ce o cunoaste pe Jackie Kennedy, fosta prima doamna a Americii, de care se indragosteste si cu care se casatoreste, spre disperarea Mariei. America nu i-a iertat niciodata lui Jackie casatoria cu acest mitocan, calcindu-si demnitatea in picioare, pentru banii lui, pe care nu i-a vazut niciodata. Cea mai mare cintareata lirica a tuturor timpurilor, plina de suferinta si ranita, se retrage la Paris, unde, la 16 septembrie 1977, se stinge din viata, in apartamentul sau de pe Bd. Georges Mandel. De ce a murit Maria Callas nu se stie nici pina in ziua de azi. Se cunoaste, insa, ca fostul ei sot, Meneghini, i-a mostenit averea de 15 milioane dolari, ca trupul neinsufletit a fost incinerat in celebrul cimitir parizian Pere La Caise (?!), cenusa fiind imprastiata deasupra Marii Egee, conform ultimei dorinte a Mariei Callas. Daca misterul mortii este inca nedeslusit, se stie ca soferul si camerista au disparut, fara urma, dupa funeralii. Pina acum nimeni n-a mai atins gloria ei profesionala. in ce priveste viata personala, a fost un dezastru, un calvar, o mare suferinta. Ca actrita, a evoluat in filmul grecesc ,,Medeea,,. Ramine, insa, un unicat al universului, dominat de vocea sa. Ramine, pentru totdeauna, ,,GENIUL,, Maria Callas.
Sofia Ittescu
http://www.romare.ro/

Maria Callas

Denumită "La Divina" sau "Regina della lirica", Maria Callas este considerată de unii drept cea mai mare cântăreaţă de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Maria Callas (Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulos) s-a născut în 2 decembrie 1923, la New York, într-o familie de imigranţi greci.

La vârsta de numai cinci ani a fost lovită de o maşină şi a stat 22 de zile în comă, dar nu a rămas cu sechele în urma accidentului.

În 1929, tatăl său şi-a schimbat numele în Georges Callas.

Mama sa, Evangelia, l-a părăsit pe tatăl său în 1937 şi s-a întors în Grecia împreună cu Maria.

În 1938, Maria este admisă în Conservatorul din Atena şi studiază pianul cu Maria Trivella. În acelaşi timp ia şi lecţii de canto, iar în 1939 interpretează, în cadrul unui spectacol pentru studenţi, rolul lui Santuzza din "Cavalleria Rusticana" de Pietro Mascagni, obţinând Primul Premiu al Conservatorului.

În perioada 1942 – 1945 interpretează diferite roluri pe scena Teatrului Regal de Operă din Atena în operele "Il Mercante di Venezia" de Mario Castelnuovo-Tedesco, "Fidelio" de Ludwig van Beethoven, "Der Bettelstudent" de Carl Millöcker şi "Tosca" de Giacomo Puccini.

Plină de speranţe, Maria se întoarce la New York în 1945, unde va întâmpina greutăţi.

Abia peste doi ani, în 6 august 1947, îşi face adevăratul debut, la "Arena" din Verona (în faţa a 20.000 de spectatori), în rolul Giocondei, din opera cu acelaşi nume de Ponchielli.

Avea 24 de ani, era singură, mioapă, purta rame groase şi cântărea 80 de kilograme.

În acelaşi an, la Verona, l-a cunoscut pe industriaşul italian, Gian Battista Meneghini, care era cu 37 de ani mai în vârstă decât ea. Cei doi s-au căsătorit la 21 aprilie 1949, în biserica Filippinilor din Verona. Meneghini a renunţat la afacerile sale şi a devenit agentul şi managerul ei.

În paralel, Maria străluceşte în "Traviata", "Aida", "Vecerniilesiciliene", "Norma", "Rapirea din Serai", "Lucia di Lammer-moor".

În decembrie 1951 a păşit pe scena de la Scala din Milano cu opera "I Vespri Sicilliani" de Verdi, care a reprezentat un adevărat triumf pentru cariera artistei.

În paralel cu reprezentaţiile de succes şi recunoaşterea ei internaţională, viaţa personală a Mariei este destul de tumultoasă, ea având relaţii sentimentale cu regizorul Luchino Visconti, directorul de scenă Franco Zeffirelli sau tenorul Giuseppe di Stefano.

În 1957 îl cunoaşte pe armatorul grec Aristotel Onassis, care îi va deveni amant. Îndrăgostită nebuneşte de Onassis, Maria îşi părăseşte soţul în 1959, la insistenţele acestuia.

Din cauza geloziei armatorului, ea părăseşte scena. La insistenţele lui Zefirelli, reapare pe scenă în 1964 cu "Tosca" la "Covent Garden" (Londra) şi apoi cu "Norma" la Paris, dar vocea sa se resimte după anii de inactivitate.

Se retrage din nou în 1965, însă mai târziu Onassis o părăseşte pentru a se căsători cu Jaqueline Kennedy, văduva preşedintelui american John F. Kennedy.

După o lungă perioadă de retragere, Maria susţine o serie de recitaluri în Europa, SUA şi Asia, în anii 1973 şi 1974.

La 16 septembrie 1977, celebra soprană Maria Callas, în vârstă de 55 de ani, moare la Paris în circumstanţe suspecte.

Scrisorile Mariei Callas, 70.000 euro

OBIECTE ALE MARIEI CALLAS, VANDUTE LA LICITATIE PENTRU 1,76 MILIOANE DE EURO


O colectie de obiecte personale ale sopranei Maria Callas a fost vanduta pentru suma de 1 milion de lire sterline (1,76 milioane de euro), la o licitatie organizata de casa Sotheby's la Milano. Totusi, o colectie de 63 de scrisori de dragoste pe care Callas i le-a scris sotului sau, Giovanni Battista Meneghini, a fost adjudecata la jumatate din suma la care a fost evaluata - 32.650 de euro. »»»

Maria Callas, la prima donna assoluta

Maria Callas, comemorată cu fast

Rochia Mariei Callas, returnata de hot
Un necunoscut a restituit, intacta, rochia de scena a cantaretei Maria Callas, furata