Fisher[v=]

Martin Fischer Henry ( 10 noiembrie 1879 - 19 ianuarie 1962 ) a fost un medic american de origine germana.

Martin Fischer  ( 10 noiembrie 1879 - 19 ianuarie 1962 ) a fost un medic american de origine germana.

http://procinema.ro/stiri/a-aparut-trailerul-la-pawn-sacrifice-film-inspirat-din-viata-geniului-sahist-bobby-fischer.html

http://cultural.bzi.ro/au-schimbat-cursul-omenirii-insa-de-fapt-erau-persoane-ingrozitoare-afla-de-ce-25897

http://cultural.bzi.ro/americanul-care-i-a-dat-sah-mat-urss-ului-24192

Născut în 1947 la Wuppertal, Ernst Peter Fischer a studiat matematică, fizică şi biologie. În 1977 a obţinut titlul de doctor în biologie, sub îndrumarea lui Max Delbrück, la California Institute of Technology, iar în 1987 abilitarea de docent în istoria ştiinţei, materie pe care o predă, în calitate de profesor, la Universitatea din Konstanz. Ca publicist, a scris articole despre ştiinţă pentru revistele GEO, Bild der Wissenschaft, Weltwoche şi pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung. Pe site-ul www.scienceblogs.de, are un blog dedicat unor probleme filozofico-ştiinţifice şi unor evenimente actuale. Ernst Peter Fischer locuieşte şi lucrează la Konstanz şi Berlin.

Bobby Fischer dă şah şi mat la URSS

În 1972, Bobby Fischer demola, mutând cum nu se mai mutase înainte, tot ce se credea că se ştie despre şcoala sovietică de şah şi, mai departe, despre comunism. Toate miturile construite cu migală de marii maeştri ai şahului şi de cei mai mici, ai propagandei.

Luaţi anul 1927, păstraţi numărul de început, căci un veac nu se poate schimba atât de uşor, faceţi o rocadă, mică, dar rocadă, între ultimele două cifre. Veţi ajunge în 1972, vor fi trecut, iată, patru decenii şi jumătate, un război mondial şi mai mult – jumătate de război rece. Dar asta nu ştim încă.

E 1972, doamnelor şi domnilor, e 1972, tovăraşe şi tovarăşi, suntem în Islanda, în capitala ei cu nume ca de vulcan, încărcat de consoane până la limită şi dincolo de ea. E 1972, suntem în Islanda, la „meciul secolului”, căci şahul, mai ales el, are meciul şi secolul său. Boris Spasski face o mutare foarte umană, periculoasă ideologic, dacă nu fatală. Aplaudă. Îl aplaudă pe Bobby Fischer. Trebuie să înţelegem că e mai mult aici: un sovietic aplaudă un american, mai exact – pe americanul care l-a învins. Lumea urmează să fie alta. Uniunea Sovietică e aproape de un mat istoric. Dar nici asta nu ştim încă.

La Capablanca nu se ajunge

Aşa, înfrânt, Spasski urmează să se întoarcă la Moscova, să fie declasat, acuzat, fireşte, de cosmopolitism şi de lipsă de responsabilitate. Fischer se va întoarce în America, unde va continua să lupte cu singurul adversar care îi va mai rezista un timp: bineînţeles, el însuşi. Se va autodevora până târziu, sau mai degrabă devreme, în 2008. Ultima mutare îl va prinde tot în Islanda, iar lumea, alta, dar tot limitată, cum o ştim, îl va socoti nesocotit şi va începe să uite.



Bobby Fischer părăseşte Athletic Center din Reykjavik, la 11 iulie 1972, după o partidă pe care o câştigase în faţa lui Spasski, în cadrul meciului pentru titlul mondial

Nu aţi uitat, poate, că acest articol începe cu anul 1927 ca să atingă 1972. Atunci, în’27, în epoca jazzului, dar şi a colhozului, Aleksandr Alehin devenea campion mondial la şah. Înaintea lui, campion fusese cubanezul José Raúl Capablanca y Graupera. Nu vom povesti nici cum, nici de ce, căci ar trebui să ajungem la Capablanca, iar la Capablanca nu se ajunge printr-un articol de revistă, fie ea şi „Historia”. La Capablanca se ajunge greu sau deloc. Nu e timpul acum. Poate că nu e, însă, inutil, să aflăm că José Raúl Capablanca s-a prăbuşit în timp ce învingea „blitz” un adversar la Clubul de Şah din Manhattan, în New York. Nu a supravieţuit acelui atac cererbral, supravieţuind, însă, istoriei. Se povesteşte că, la moartea lui Capablanca, Alehin, adversarul său, mereu puternic şi mare, ar fi privit în jos şi ar fi spus aşa: „Am pierdut un geniu al şahului”. Avea dreptate.

Să joci şah singur, până la epuizare

Din 1927, de la Alehin, şi până în 1972, la Spasski, cu o singură, scurtă şi fără semnificaţie excepţie (olandezul Max Euwe), sovieticii au dat toţi câştigătorii campionatelor mondiale de şah: Mihail Botvinnik, Vasili Smîslov, Mihail Botvinnik, Mihail Tal şi iar Mihail Botvinnik, Tigran Petrosian. Contractul social dintre stânga şi şah începuse demult, aşa că ne vom mărgini la modernitate. Rousseau juca şah. Mărturisea, fără jenă, că, după ce un negustor (!) i-a dezvăluit tainele jocului, se închidea singur într-o cameră şi juca acolo până la epuizare. Biografii lui Marx au consemnat că acesta era un şahist pasionat şi redutabil. Când pierdea, devenea agresiv şi nu o dată tovarăşa Marx, soţia, a fost silită să pună piciorul în prag. Lenin, se ştie, juca briliant, Stalin – nu. Fără să fie bun şahist, Stalin nu era nici rău, dar mai ales nu rata nicio ocazie să arate că este şahist.

Vechea problema evreiască

Comunismul se întemeia pe multiple iluzii, dintre care cel puţin câteva erau teribil de perverse: că este, ca şahul, raţional. Că este, ca şahul, logic. Că este, ca şahul, implacabil. De aceea, de la începutul Uniunii Sovietice, şahul nu a fost un joc, ci mai mult, mult mai mult: a fost o temă de istorie chemată să dovedească supremaţia unui regim politic defect. De aici, un paradox şi o victorie: regimul va pierde; şahul, deşi înregimentat, căci totalitarismul nu poate exclude nimic, va învinge. Privilegiat de condiţii extraordinare, de o bază de selecţie enormă, şahul sovietic a fost, deci, decisiv pentru imaginea autoficţionată (dacă putem scrie aşa, şi de ce n-am putea?) a totalitarismului. Fireşte - o problemă pentru paranoia sistemului: campionii URSS, şi apoi ai lumii (dintre care Mihail Botvinnik, Mihail Tal au ajuns cel mai sus, tangenţi la perfecţiune), obişnuiau să fie evrei. Antisemiţii nu au găsit încă răspunsul acestei mai vechi probleme: de ce acolo unde forţa minţii e chemată să facă diferenţa, îndeobşte câştigă evreii?



Spasski şi Fischer, la Reykjavik, în 1972

Să-i părăsim pe fanatici şi să ne întoarcem la anul 1972, când un alt evreu (de pe un alt continent, din adevărata lume nouă, nicidecum minunată, dar nouă), un anume Robert James Fischer, demola, mutând cum nu se mai mutase înainte, tot ce se credea că se ştie despre şcoala sovietică de şah.

Toate miturile construite cu migală de marii maeştri ai şahului şi de cei mai mici, ai propagandei – că şcoala sovietică de şah este invicibilă, că doar un accident, izolat, irepetabil, i-ar putea tulbura supremaţia.

Aşadar, destinul



Dar Bobby Fischer nu era un accident. Era, aşa, tragic şi radical, cu rădăcinile sale incerte şi mintea strălucitoare până, evident, la autodistrugere, imposibil de cuprins de rigorile strâmte ale testelor de inteligenţă, un capitol important, dacă nu decisiv din secolul XX. Nimeni nu a calculat cât a contat victoria lui Bobby Fischer în schimbările iremediabile care i-au urmat. Căci acest adolescent întârziat a lovit înaintea Papei Ioan Paul al II-lea, înaintea lui Ronald Reagan şi a altor iniţiaţi şi iluminaţi, totalitarismul în esenţa sa - imaginarul.

Ce urmează era demult anunţat. Când s-a prezentat la John Collins, maestrul din scaunul cu rotile care propovăduia şahul în Manhattan, Bobby Fischer ştia deja tot. O declaraţie a lui Collins confirmă şi explică: „A venit să-l învăţ şah. Nu era nevoie. Când a venit la mine, Bobby ştia deja tot. Era programat genetic să joace şah”. Vorbim, aşadar, de destin.

Bobby Fischer (foto, în 2005) a fost, probabil, cel mai deştept şi cel mai chinuit om din secolul XX. Nu e niciun secret că ameninţase din vreme că nu va căuta să învingă adversarii, ci să îi distrugă. Nu e niciun secret că ştia (şi a spus-o de la început) că va deveni repede campion mondial şi se va retrage imediat, căci nimic după aceea nu va mai face sens, şi nu a mai făcut.

Încercând, fără succes, să se salveze sau poate doar să grăbească sfârşitul, Bobby Fischer a renunţat la religia în care se născuse, la familia în care nu a putut trăi normal, căci nu e normal să nu ai tată, nu e normal să ai o mamă devotată altor cauze, nu fiului, de altfel, genial şi insuportabil. S-a declarat duşman cu lumea, a intentat război tuturor sistemelor din afara sa şi dinăuntrul său. Toate erau imperfecte şi pe toate trebuia să le distrugă.

A fost, bineînţeles, tratat aşa cum îşi tratează America eroii după ce (de)cad, ca pe un produs de care nu mai e nevoie, căci au apărut, vai!, altele mai performante. După Bobby Fischer n-a mai apărut însă nimeni care să-i poată sta alături. Comunismul a căzut, ducă-se!, însă războiul capitalismului cu sine continuă.

Cunoaşteţi: Bobby Fischer a murit într-un ianuarie din anii 2000, cu chipul zdrobit de o barbă de pescar sau de prooroc sau de alcoolic, izolat în Islanda. Se credea că este nebun şi într-adevăr nu era bun pentru lumea aceasta.



Când jocul se termină, pionul, dar şi regele...

Ca în „Apărarea Lujin” a lui Vladimir Nabokov (jucător, desigur, şi el), viaţa lui Bobby Fischer rămânea cumplită în afara şahului. Reformulăm deci: Bobby Fischer nu a murit într-un ianuarie din anii 2000, ci şi-a recâştigat libertatea şi, poate, liniştea dintâi.
Un proverb italian spune aşa: după ce jocul termină, şi pionul, şi regele ajung în acelaşi loc, în aceeaşi cutie de lemn. Sunt sigur că Bobby Fischer l-ar fi rescris. El, regele, nu putea cunoaşte cutie pe măsura sa.

Îndrăznesc, iată, şi un pronostic, deşi meciul secolului s-a jucat de patruzeci de ani, şi până şi secolul XX a trecut: Bobby Fischer şi-a distrus toţi adversarii şi nici nu se putea altfel. Destinul.

Adevăratul final este acesta: Bobby Fischer a fost proba târziu înţeleasă că există, într-adevăr, o ordine mondială şi un creator.

Carrie Fisher susţine că John Travolta este gay


Interpreta „Prinţesei Leia” din seria „Star Wars” a confirmat, recent, că John Travolta este homo... citeşte mai mult

Prinţesa Leia trăgea cocaină la filmările Star Wars

Rămăşiţele lui Bobby Fischer vor fi exhumate ...
Curtea Supremă din Islanda a decis să permită exhumarea rămăşiţelor fostului ...

Bantuiti de stafiile trecutului
Nu exista persoana, pe lumea asta, care sa nu aiba slabiciunile ei umane, vicii sau defecte mai marunte sau mai grave. Politicienii si in general oamenii publici nu fac exceptie, doar ca in cazul lor orice greseala savarsita candva este amplificata ulterior de presa, punandu-i intr-o postura deloc favorabila. Adesea, ei incearca sa ascunda gunoiul sub pres, evitand orice discutii despre trecutul lor. Dar adevarul iese ca untdelemnul la suprafata si mai deveme sau mai tarziu, stafiile trecutului, care le bantuie pe aceste personalitati, devin vizibile si fac ca reputatia „nepatatilor” sa fie tarata prin noroi...

Interviu cu Bobby Fischer

Ce mai aşteaptă?

La Hollywood, toţi ochii sunt aţintiţi asupra actriţei Isla Fisher şi a sarcinii pe care, deşi nu o mai poate ascunde, întârzie să o anunţe.
După ce, sâmbătă, soţia lui Sasha Baron Cohen a fost zărită vânând case în Brentwood, California, actriţa s-a gândit să îşi ofere o clipă de răsfăţ la coafor, în Beverly Hills.
Vedeta a încercat să îşi ascundă burtica după o geantă imensă, însă şi-a dat seama imediat că efortul ei este în zadar.

David Fincher va regiza un film despre viata sahistului Bobby Fisher

David Fincher va regiza filmul "Pawn Sacrifice", sahistului american Bobby Fisher, ce va culmina cu victoria din meciul pentru titlul mondial impotriva sahistului rus Boris Spasski, informeaza variety.com.

Dorothy Canfield Fisher (February 17, 1879 – November 9,
1958) was an educational reformer, social activist, and best-selling
American author in the early decades of the Twentieth century. She was
named by Eleanor Roosevelt one of the ten most influential women in the United States. Dorothy Canfield brought the Montessori method of child rearing to the United States, presided over the country's first adult education program, and shaped literary tastes by serving as a member of the Book-of-the-Month Club selection committee from 1925 to 1951.
Her best-known work today is probably Understood Betsy, a children's book about a little orphaned girl who is sent to live with her cousins in Vermont. Though the book can be read purely for pleasure, it also describes a schoolhouse which is run much in the style of the Montessori method, for which Canfield was one of the first and most vocal advocates.

Herbert Albert Laurens Fisher OM, PC (21 March 1865 – 18 April 1940) was an English historian, educator, and Liberal politician. He served as President of the Board of Education in David Lloyd George's 1916 to 1922 coalition government.

Bobby Fisher, aşa cum a fost
Ieri, marele şahist Bobby Fisher a încetat din viaţă, la vârsta de 65 de ani, în urma unei lungi suferinţe, la Reykjavik, în Islanda, unde trăia după ce, în 2005, a renunţat la cetăţenia americană, preluând-o pe cea islandeză.
S-a născut la Chicago, dar nu se ştiu date clare decât despre mama sa, Regina Fischer, o profesoară evreică de nationalitate germană. Ea l-a declarat ca tată al lui Bobby pe primul ei soţ, biofizicianul Hans Gerhardt Fischer, dar, în 2002, un biograf a descoperit că acesta nu intrase niciodată în SUA şi că adevăratul tată ar fi Paul Nemenyi, un evreu-maghiar. Pe când Bobby avea şase ani se mută la New York, împreună cu mama sa şi cu sora sa care îi dăruieşte de ziua lui prima cutie de şah. Peste un an se înscrie la Brooklin Chess Club, de unde începe cariera sa de şahist (la 16 ani părăseşte definitiv şcoala pentru a se dedica în întregime şahului). După multe titluri la juniori, la 18 ani joacă prima dată pentru titlul mondial, dar, după senzaţionale victorii în calificări, nu ajunge în finală.
La vârsta de 19 ani îşi anunţă retragerea din competiţiile şahiste, “din motive personale”: aderase la “Biserica Domnului din toata lumea”, o organizaţie care prevedea în scurt timp sfârşitul lumii. Totuşi, după un an reintră în competiţiile şahiste, dar nu în cele foarte importante, mulţumindu-se cu demonstraţii şi competiţii nesemnificative. În anul 1965 participă la turneul în memoria lui Raul Capablanca din Cuba, o participare la distanţă, prin telegraf, întrucât cetăţenii americani nu aveau voie să meargă în ţara condusă de Fidel Castro.
În anul 1972 joacă la camionatul mondial cu Boris Spasski. Premergător întâlnirii celor doi, meciul părea a fi anulat din cauza neînţelegerilor asupra locului de desfăşurare şi sumelor premiilor: Fisher voia în Yugoslavia, Spasski, în Islanda; Fisher cerea mărirea premiului. Un mogul englez a donat 125.000 de dolari, sumă ce a dublatpremiul (cel mai mare din istoria jocului de şah), ceea ce-l determină pe Fisher să accepte Islanda. A pierdut primele două partide: în prima jucând extrem de riscant, iar în a două nu s-a mai prezentat, ca semn de protest faţă de condiţiile de joc. Spasski nu voia să câştige prin neprezentare, aşa că a cceptat condiţiile puse de Fisher: confruntările să aiba loc fără public şi, mai ales, fără camere de luat vederi şi fotografi. Fisher a câştigat campionatul (a castigat sapte partide, a remizat unsprezece şi a pierdut doar una). Era primul şahist american ajuns campion mondial, devenind, pe fondul Războiului Rece, un erou prin victoria asupra unui rus. Din premiul primit a donat 61.000 de dolari bisericii din care facea parte, dar, spre sfârşitul anului a părăsit-o, dupa ce s-a aflat de scandalul sexual al căror protagonisti au fost conducătorii “Worldwide God’s Church”. A refuzat toate ofertele de a apărea în reclame, iritat de toată publicitatea din jurul numelui său. Pe 3 aprilie 1975, a pierdut titlul mondial în faţa lui Anatoli Karpov, deoarece a refuzat să participe din cauza faptului că nu i se respectau condiţiile, unele chiar bizare (persoanele care intră în camera de joc să aibă capul acoperit, întâlnirea să se desfăşoare până când unul dintre jucători obţine zece victorii, iar în caz de egalitate la nouă, el să rămână campion mondial, iar premiul să se împartă la doi).
Până în 1992, aproape 20 de ani, nu a mai participat la campionate de şah. Îi cere revanşa lui Boris Spasski, în meciul s-a jucat la Belgrad, deşi a fost avertizat că Iugoslavia era supusă la acea vreme unui embargo. Bobby Fischer a scuipat, în faţa camerelor de luat vederi, pe ordinul SUA de interzicere a meciului. Nerespectarea interdicţiei va determina urmărirea sa de către autorităţile americane. A castigat din nou, 10-5, cu 15 remize, dar în SUA il astepta un mandat de arestare
Deşi mama sa era evreică, a considerat atentatele de la World Trade Center ca pe “o veste minunată” şi a făcut comentarii antisemite extrem de violente, ceea ce nu făcea decât să-i înrăutăţească relaţiile cu autorităţile americane. În 1984 a solicitat editorilor “Enciclopediei Iudaice” să-i scoată numele din respectiva lucrare, susţinând că nu a fost niciodată evreu, ceea ce aceştia au şi făcut. A negat mereu existenta Holocaustului, ameninţând că “voi demasca evreii ca pe nişte criminali ce sunt (…) Statele Unite sunt o farsă controlată de aceşti jidani circumcişi”.
În 2004 a fost arestat pe aeroportul Narita din Tokyo, în timp ce se îmbarca pentru Manilla, deoarece folosea un paşaport american anulat. Urma să plătească pentru încălcarea embargoului din 1992. Japonezii nu l-au extradat, dar a stat un an în puşcărie. A cerut mai apoi azil politic în Germania şi Islanda. A obţinut cetăţenia islandeză în 2005 , unde a trăit până în ultima clipă.

Carrie Fisher: "Am vrut şi am avut o aventură cu Harrison Ford!"

Marţi 29 aprilie 2008, 20:11

Au trecut mai bine 10 ani de când s-a zvonit în presă că actriţa şi Harrison Ford ar fi fost mai mult decât prieteni pe platourile de filmare de la "Star Wars". Acum, Carrie Fisher a recunoscut că a avut o aventură cu colegul ei. Citeşte mai mult

Bobby Fisher a plecat sa joace sah cu ingerii lui Dumnezeu


In 1972, la Rejkjavyk, a inceput meciul pentru titlul mondial cu Boris Spasski, campionul en titre, de la 0-2. Prima partida a fost pierduta de american, care ceruse sa fie scoase din sala camerele...

Maestrul Fischer s-a mutat
de la Motel Tarantino la Hotel Wittgenstein (TRAIAN UNGUREANU & T.R.U.)

Povestea de dragoste a lui Bobby Fischer
http://www.cotidianul.ro/index.php?id=17222&art=41814&cHash=c3f337e4a1

Japoneza Miyoko Watai a renuntat la farduri, a primit scrisori romantice, a fost dusa de controversatul sahist la Disneyland, la film si la cumparaturi.


Catalogat de multi drept nebun pentru duritatea parerilor antiamericane si antisemite, pretentiile exagerate pe care le solicita organizatorilor - lumina din sala e prea slaba, spectatorii stau prea aproape, camerele de televiziune trebuie sa dispara pentru ca ii afecteaza concentrarea -, fostul campion mondial la sah Bobby Fischer, decedat saptamina trecuta in Islanda, ducea o viata normala in exil. Chiar daca in interviuri spunea ca „femeile sint o pierdere de vreme“, Fischer traia o poveste de dragoste cu fosta sahista japoneza Miyoko Watai departe de ochii curiosi ai lumii.

Avea 27 de ani cind Fischer devenea campion mondial. Absolventa a Facultatii de Medicina din Meiji, Miyoko Watai invatase sah pentru a putea sa-l bata pe iubitul ei de-atunci. La inceput, sahul era doar o pasiune. Lucra ca farmacista cind a participat la prima sa olimpiada, in 1972. Urmarea tot ce se intimpla in lumea sahului, asa ca nu avea cum sa-i scape meciul pentru titlul mondial dintre campionul lumii de atunci, Boris Spasski, si americanul Bobby Fischer. S-a indragostit la prima vedere de tinarul care uimise lumea, punind capat unei dominatii de 24 de ani a scolii sovietice de sah. A inceput sa colectioneze tablouri si reviste care-l aveau ca erou pe Bobby Fischer, omul care l-a depasit la IQ pe Albert Einstein. Un an mai tirziu, visul ei cel mai de pret se implinea: Miyoko statea fata-n fata cu cel pe care-l idolatriza, Bobby Fischer. „Venise in Japonia pentru a cauta sponsori pentru revansa cu Spasski. Eu am fost cea care i-am prezentat orasul. Am petrecut impreuna citeva zile. Vorbea putin si era extrem de amabil. La inceput a fost mai mult o amicitie intre noi, corespondam prin intermediul scrisorilor. Inaintea Olimpiadei din 1974, din Columbia, Fischer m-a invitat la el in America. In vremea aceea era membru al Bisericii lui Dumnezeu si statea intr-o locuinta apartinind acelui cult religios. Dimineata eram dusa la locuinta lui Fischer, dupa care ieseam impreuna pentru a vizita orasul si a lua masa. Atunci am vizitat Disneylandul si Las Vegasul“, isi aminteste Watai.

In 1992, Watai a fost invitata speciala a lui Fischer la meciul revansa cu Spasski, in urma caruia americanul a devenit persona non grata in tara sa natala. Meciul se disputase in Iugoslavia, tara aflata sub embargo. De altfel, administratia americana il avertizase pe Fischer, dar raspunsul sahistului a fost clar: la conferinta de presa dinaintea partidei, Bobby Fischer a luat scrisoarea, a aratat-o jurnalistilor, apoi a scuipat-o. Pentru ca acasa nu se mai putea intoarce, intrucit il astepta inchisoarea, sahistul american a ales sa se refugieze in Ungaria, la familia de sahisti Polgar. „In Ungaria l-am vizitat o singura data. I-am cunoscut prietenii, am fost la film si la cumparaturi. Facea lucruri obisnuite ca oricare alt om. Nu se gindea numai la sah. In perioada in care a stat in Ungaria a trecut prin momente extrem de triste. Mama si sora lui au murit, iar el nu a putut merge la inmormintare“, povesteste Miyoko. Pentru ca in urma acestei vizite relatia cu sahista asiatica a evoluat - „atunci am devenit intimi“ -, Fischer a decis, in 2000, sa-si urmeze iubita in Japonia. „Japonia si Germania erau tarile pe care le iubea cel mai tare. Cit a stat in Europa era asaltat de jurnalisti. In Japonia nu l-a recunoscut nimeni, putea sa se relaxeze. Nu s-a intilnit cu nici un jucator de sah, de relatia noastra nu stiau decit prietenii foarte apropiati“, spune asiatica.

Si totusi, Japonia urma sa-l loveasca atunci cind nu se astepta. „Pe 13 iulie 2004 trebuia sa plece in Filipine si in Hong Kong pentru a-si vizita niste prieteni sahisti. In dimineata zilei de 14 iulie am fost sunata de la biroul de emigrari pentru a fi informata ca Bobby a fost arestat. Nici in ziua de astazi nu stiu care a fost motivul. Oficial, ii expirase pasaportul, dar nu era adevarat. Acesta expira in 2007. Trebuia insa sa ne dam seama ca e ceva necurat. Pe cind ne aflam in Elvetia, Bobby a mers la ambasada americana pentru a primi 24 de pagini aditionale la pasaport. A asteptat pentru asta zece zile. Banuiesc ca putea fi arestat acolo, dar probabil guvernul american nu-si permitea sa faca asta intrucit Elvetia era tara neutra. Au asteptat sa se intoarca in Japonia, pentru ca guvernul de aici era servil americanilor“, isi aminteste Watai. In incercarea de a-l salva pe Fischer de la deportare, Watai a decis sa se casatoreasca imediat cu el, in arest. „Am mers pe 17 august sa inregistrez casatoria, insa ofiterul i-a cerut lui Bobby o sumedenie de acte care trebuiau luate de la ambasada americana, ceea ce era practic imposibil“, spune Miyoko. Salvarea lui Fischer a venit din partea guvernului islandez, tara in care in 1972 cunoscuse gloria si care l-a salvat de la inchisoare, acordindu-i cetatenia.

Miyoko a lasat in urma tot, familie, prieteni, cariera - era presedinte al Asociatiei Japoneze de Sah -, alegind sa-si urmeze iubitul in Islanda. „Era extrem de incapatinat, nu lua medicamente. Prefera metodele orientale. Cind racea, statea in casa, nu se trata. A fost un om extraordinar. Poate pentru oamenii din jur avea un caracter excentric, dar eu cred ca el nu poate fi judecat dupa standardele oamenilor obisnuiti. Era un geniu. Nu-i placeau femeile care se dadeau cu ruj, care purtau tocuri si isi vopseau parul. Dar ce femeie iese pe strada nemachiata? Era o persoana onesta. Mi-a povestit ca in momentul in care a devenit campion mondial a primit numeroase contracte de publicitate de la companii. Le-a refuzat insa pe cele in ale caror produse nu credea. Nu alerga dupa bani“, concluzioneaza Miyoko Watai. In Islanda, Fischer si-a gasit sfirsitul din cauza unor probleme renale la virsta de 64 de ani.

• Bobby Fischer, principalele mutari
  
  
  
  • s-a nascut pe 9 martie 1943, la Chicago
    
  • a fost al 11-lea campion al lumii la sah (1972-1975)
    
  • mare maestru la 13 ani
    
  • in 1972, in Islanda, cistiga titlul mondial, dupa ce il invinge in finala pe campionul mondial en titre Boris Spasski
    
  • in 1975 pierde titlul mondial intrucit nu s-a prezentat la
    
  • meciul organizat de FIDE cu rusul Anatoli Karpov, nemultumit fiind de conditii
    
  • in 1992 ii acorda revansa lui Spasski, disputind un meci demonstrativ in Iugoslavia, tara aflata sub embargoul Statelor Unite
    
  • in 2004 este arestat pe un aeroport din Japonia si primeste un an mai tirziu azil politic in Islanda
    
  • a decedat pe 18 ianuarie 2008, in Islanda, tara care i-a acordat cetatenia in 2005
    
  
  

Legendarul sahist Bobby Fischer a decedat la 64 de ani (video)

Fostul campion mondial la sah Bobby Fischer a decedat la varsta de 64 de ani.

Fischer locuia din 2005 in Islanda, pe baza aprobarii unei cereri de azil politic, dupa renuntarea la cetatenia americana.

Robert (Bobby) James Fisher (n. 9 martie 1943, Chicago, Illinois, SUA) este al unsprezecelea campion de sah al lumii (1972-1975). Copil minune al sahului, mare maestru la 13 ani. La 19 ani castiga Interzonalele (cred ca la Sousa), dar se retrage din competitia pentru titlul mondial, desi se credea ca va fi cel mai tanar campion din istoria sahului. Castiga titlul dupa meciul de la Reykjavik (Islanda, 11 iulie - 3 septembrie 1972), cand il invinge pe Boris Spasski (scor: 12,5 - 8,5; prima partida a fost pierduta de chalanger, care a cerut sa fie scoase din sala camerele de filmat, care il deranjau; a doua partida a fost pierduta de chalanger prin neprezentare; tinand seama ca la scor egal campionul en tirte isi pastra titlul, handicapul era deja enorm, dar a fost surmontat). In preliminariile acestui campionat pentru coroana suprema, Boby Fisher i-a invins pe Tigran Petrosian (6,5 - 2,5 parca) si apoi pe Taimanov si Bent Larsen cu scorul de 6-0! Dupa victoria in fata lui Spasski, a devenit sahistul cu cel mai mare ELO din istoria sahului. (Coeficientii ELO ai sahistilor de dupa Kasparov nu mai reflecta realitatea, deoarece sunt realizati in turnee special facute pentru cresterea coeficientului). Fischer a intrerupt suprematia de circa 25 de ani a scolii de sah sovietice. Meciul sau cu Spasski a fost supranumit "Meciul secolului". In perioada 3-24 aprilie 1975, FIDE a organizat meciul de Campionat Mondial, Boby Fischer avandu-l drept chalanger pe Anatoli Karpov. Nu s-a prezentat la meci si a fost declarat invins.

Dupa "Meciul secolului", Fischer a mai jucat partide cu oficialitati politice (cred ca de doua ori) si i-a acordat revansa lui Spasski intr-un meci organizat in Iugoslavia aflata sub embargo NATO. Ca urmare, a fost declarat persoana non-grata pe teritoriul SUA si, se spune, a intrat in urmarirea Interpolului. Se pare ca o vreme s-a refugiat in Ungaria. Astazi nu se mai stie nimic despre el. Unii comentatori acuza "prabusirea intr-o prapastie psihica" a lui Fischer (Constantin Stefaniu). Fischer a declarat, dupa victoria in meciul cu Spasski, ca va pastra titlul de campion mondial pana la sfarsitul vietii sale.

Iată ..bestia,, de la Hollywood