Kissinger[V=]

Pe 15 noiembrie 1938 autoritatile germane au interzis elevilor evrei sa frecventeze scolile publice (de stat ).
In aceasta fotografie este o clasa de liceu la o scoala evreiasca din Fuerth, Germania, 1938.
Primul din stanga , randul de jos, este tanarul HENRY KISSINGER , faimosul de mai tarziu Consilier pentru Securitate Nationala si sef al Departamentului de Stat ( min. de externe) din US.( presedintiile Nixon si Ford )
...

sursa foto : histoire-fanatique.tumblr.com


PRIMITA  DE  LA  NEMO.

Reflecțiile lui Henry Kissinger: maestrul echilibrului de putere“

http://cultural.bzi.ro/unul-din-cei-mai-influenti-oameni-a-facut-public-planul-marilor-puteri-ale-lumii-24482

Dosare ultrasecrete. Stenograma discuţiei Ceauşescu – Henry Kissinger (3 noiembrie 1974)

http://www.dcnews.ro/noua-ordine-mondiala-care-sunt-planurile-secrete-dezvaluite-de-henry-kissinger_462394.html

http://www.contrafort.md/categorii/o-lume-n-schimbare

Henry Kissinger: „Ordinea Mondiala nu mai exista“

http://www.dcnews.ro/2013/09/siria-kissinger-dirijorul-din-culise-al-negocierilor-ruso-americane/

http://www.evz.ro/detalii/stiri/dezvaluirile-omului-de-baza-al-lui-nixon-961438.html

Despre China, cu Henry Kissinger



Alexandru-Florin Platon

Cartea lui Kissinger nu este una de istorie, în sensul obişnuit (mai precis, european) al termenului, adică o reconstituire sintetică şi cuprinzătoare a unui „parcurs” temporal. Mai curînd, ea ar putea fi încadrată în categoria eseurilor ample, cu „teză”, după modelul – să spunem – al volumelor lui Paul Kennedy şi Niall Fergusson despre ascensiunea Marilor Puteri, respectiv a civilizaţiei occidentale, traduse de curînd şi în limba română.

Despre China, cu Henry Kissinger (I)



Alexandru-Florin Platon

Am o slăbiciune – mărturisesc – pentru cărțile lui Henry Kissinger. Este o pasiune veche. Ea datează de mai bine de trei decenii, mai exact, din 1979, cînd mi-a căzut în mînă ediția franceză a primului volum al memoriilor fostului secretar de stat, scoase chiar în acel an de Fayard, simultan cu ediția americană (intitulată The White House Years). Că memoriile mi-au căzut în mînă este un fel de a spune, pentru că, de fapt, ele au fost un cadou de la tatăl meu.


citește mai departe...

Chiar daca nu mai este la fel de activ ca acum
douazeci de ani, Kissinger este inca o persoana influenta la Casa Alba
si in Congres. Traieste in Kent, Connecticut, si conduce o firma de
consultanta ce-i poarta numele.

Pe planul afacerilor participa
si in numeroase alte consilii de conducere ale unor companii, incluzand
Hollinger International, dar este in continuare interesat de politica".

Steven Spielberg
Cel
mai de succes regizor din istoria Hollywood-ului, Steven Spielberg s-a
nascut la 18 decembrie 1947 in Cincinnati, Ohio. A inceput sa faca
filme inca de cand era copil, iar mai tarziu a studiat la California
State University. La inceput a lucrat in televiziune, regizand Night
Gallery, cu Joan Crawford, si cateva episoade din Columbo si Marcus
Welby, M.D.
Filmul Duel, un thriller din 1971 cu Dennis Weaver, a
fost considerat cel mai bun film care a fost facut vreodata pentru
televiziune. Filmul E.T. (1982), povestea prieteniei dintre un baiat si
un extraterestru, a fost considerat cel mai de succes film, din punct
de vedere comercial, din istorie.

Dupa continuarea din 1984 a
filmului Raiders of the Lost Ark, Indiana Jones and the Temple of Doom,
Spielberg a regizat The Color Purple, o adaptare a nuvelei lui Alice
Walker. Filmul a avut incasari de 100 milioane de dolari si a primit 11
nominalizari la Oscar. Urmatorul sau film a fost Empire of the Sun,
bazat pe romanul lui J.G. Ballard, un esec la box-office.

Acelasi
esec l-a inregistrat si cu Always, un remake al filmului A Guy Named
Joe, dar si-a refacut imaginea cu Indiana Jones and the Last Crusade,
din 1989.

Cu productia Hook (1991), care a costat 60 milioane de
dolari, Spielberg a inregistrat un nou esec, dar s-a revansat cu
Jurassic Park (1993), un film cu efecte speciale uimitoare, care a
beneficiat de cea mai agresiva publicitate din istoria filmului.

In
1997 a primit cateva nominalizari la Oscar si la Globul de Aur pentru
Amistad, unde a fost atat regizor, cat si producator. A fost
producator, producator executiv sau regizor la: Artificial Intelligence
(2001), Saving Private Ryan (1998), Schindlerts List (1993), Empire of
the Sun (1987), E.T.

The Extra-Terrestrial (1982), Back to the
Future (1985), The Goonies (1985), Gremlins (1984), Innerspace (1987),
Joe Versus the Volcano (1990), Deep Impact (1998), The Mask of Zorro
(1998), Men in Black (1997), Twister (1996), Jurassic Park III (2001),
1941 (1979), Twilight Zone - The Movie (1983), Schindler's List (1993)
si Minority Report (2002).

Procese inutile
Reintors in
Romania, la Targu Mures, Leo Kohn a sperat ca va reintra in posesia
casei parintesti, dar si a altor proprietati pe care le-a avut familia
sa in zona. Are procese care treneaza de ani de zile in mod
nejustificat. "Cred ca am tot ceea ce mi-am putut dori in viata, imi
spune Leo Kohn.

Am fost sfatuit de familie sa renunt la aceste
procese, sa-mi menajez sanatatea, sa nu ma mai consum. Le-am spus ca nu
voi renunta. Este vorba de un principiu de drept, restitutio in
integrum. Cred ca nu este suficient sa fie afirmat la orice ocazii
internationale, ci trebuie in primul respectat aici, acasa.

Va
spun cu foarte mult regret ca la un moment dat am avut impresia ca sunt
obiectul bataii de joc din partea justitiei romane". Cu putin timp in
urma, Leo Kohn s-a adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului pentru
rezolvarea litigiilor pe care le are cu statul roman.

Henry Kissinger
Heinz
Alfred Kissinger s-a nascut intr-o familie de evrei in orasul german
Furth. Fortat de persecutiile regimului nazist in 1938 s-a refugiat cu
familia sa in SUA. A obtinut cetatenia americana pe data de 19 iunie
1943. Chiar daca liceul l-a terminat in Manhattan, Kissinger si-a
pastrat un puternic accent german.

Anii de la liceul George
Washington i-a petrecut impartindu-si timpul intre cursurile serale si
munca sa din timpul zilei, la o fabrica de pamatufuri.

In 1943,
la scurt timp dupa obtinerea cetateniei americane, a fost recrutat in
armata si trimis ca translator de germana pe langa Servicul de
contraspionaj al armatei americane. In 1950 a obtinut "summa cum laude"
de la Colegiul Harvard.

A pastrat locul fruntas in istoria
Harvardului, avand cea mai lunga dizertatie de doctorat, cu titlul:
"Refacerea unei Lumi: Metternich, Castlereagh si Problemele Pacii intre
1812-22". A obtinut titlul de doctor in anul 1954.

In timpul
mandatelor lui Richard Nixon, Henry Kissinger i-a servit ca si
consilier pe Probleme de Securitate Nationala, intre 1969-1973, iar mai
tarziu ca si Secretar de Stat (echivalentul Ministrului de Externe in
Guvernul Romaniei), intre 1973-1974.

Kissinger a ramas la Casa
Alba si pe timpul administratiei lui Gerald Ford, pastrand functia de
Secretar de Stat intre 1974-1977. In anul 1973 a primit Premiul Nobel
pentru Pace impreuna cu vietnamezul Le Duc Tho pentru contributia lor
decisiva la stabilirea unui acord de pace intre cele doua tari.

In
1973, Kissinger a negociat sfarsitul Razboiul de Yom Kippur, inceput
prin invazia peninsulei Sinai de catre Egipt si a Platoului Golan de
catre Siria.

Chiar daca ocazional circula acuzatii la adresa sa
cu privire la aranjamente secrete cu tari straine, Kissinger a fost
aproape intotdeauna o personalitate populara, reprezentand un paradox
in cadrul administratiei Nixon, a carei popularitate scadea continuu pe
masura avansarii mandatului acesteia.

Din fericire pentru el,
Kissinger nu a avut o implicare serioasa in afacerea Watergate, acest
lucru aducandu-i o reputatie de "om cinstit printre corupti". Este
recasatorit si are doi copii: Elizabeth si David.

http://www.romania-israel.com/modules.php?name=News&file=print&sid=724

Henry Kissinger despre datoria SUA către China: „Când datorezi foarte mult bancherului, ambele părţi se află în poziţii suicidale”

Kissinger, Placido Domingo si Cruyff, in "Consiliul Inteleptilor" de la FIFA
Blatter le-a cerut lui Cruyff, Kissinger si lui Placido Domingo sa faca parte din "Consiliul Inteleptilor" al FIFA.

VIDEO Henry Kissinger, internat în spital în Coreea de Sud
http://www.adevarul.ro/international/sua/Henry_Kissinger-internat_in_spital_in_Coreea_de_Sud_0_224377761.html

Fostul secretar de stat Henry Kissinger a fost astăzi internat într-un spital din Seul pentru "probleme minore la stomac", relatează agenţia de stat Yonhap, citată de CNN.
Kissinger, în vârstă de 86 de ani, a ajuns miercuri, în capitala Coreei de Sud, pentru a participa la un forum destinat securităţii, iar ieri s-a întâlnit cu preşedintele Lee Myung-bak.
Fostul Secretar de Stat este în afara oricărui pericol şi se recuperează, a afirmat Choi Kingdegar, purtătorul de cuvânt al spitalului, citat de Business Week. Reziltatele examinării medicale nu au fost făcute încă cunoscute.
Născut în 1923, în Germania, Henry Alfred Kissinger a fost secretar de stat al administraţiei americane în timpul lui Richard Nixon şi al lui Gerald Ford, jucând un rol cheie în diplomaţia mondială între 1969 şi 1977. A primit premiul Nobel pentru Pace pentru contribuţia sa decisivă la încetarea devastatorului conflict din Vietnam, în 1973, împreună cu vietnamezul Lê Ðức Thọ.

În timpul mandatelor lui Richard Nixon, Henry Kissinger i-a servit acestuia în calitate de Consilier pe Probleme de Securitate Naţională între 1969-1973 şi mai târziu, ca Secretar de Stat (echivalentul Ministrului de Externe în Guvernul României) între 1973-1974. Kissinger rămâne la Casa Alba şi pe timpul administraţiei lui Gerald Ford, păstrând funcţia de Secretar de Stat între 1974-1977.

Kissinger a propus şi promovat politica de "destindere" cu Uniunea Sovietică şi a negociaat tratatele de limitare a înarmării strategice (SALT I) şi cel al Rachetelor Anti-Balistice.

Secretarul de Stat a fost şi cel care a pregătit întâlnirea istorică din 1972 între China şi Statele Unite ale Americii, care a marcat normalizarea relaţiilor celor două state.

În 1973, Kissinger a negociat sfârşitul Războiului de Yom Kippur, început prin invazia peninsulei Sinai de către Egipt şi a platoului Golan de către Siria.

Secretarul de Stat a fost criticat că ar fi fost implicat în debarcarea preşedintelui ales al Republicii Chile, Salvator Allende, 11 septembrie 1973, şi susţinerea lui Augusto Pinochet ca înlocuitor al acestuia, lucruri orchestrate de CIA.

În ciuda acuzaţiilor că ar fi făcut aranjamente secrete cu ţările străine, Kissinger a fost, aproape întotdeauna, o personalitate populară.

Kissinger a părăsit Casa Alba în 1976, odată cu alegerea lui Jimmy Carter ca preşedinte. A continuat să joace roluri minore în administraţiile Reagan şi prima adminstraţie Bush.

În 2002, preşedintele George W. Bush îl delegă pe Kissinger în conducerea unei comisii de investigare a evenimentelor din 11 Septembrie 2001, ceea ce a generat un val de critici, alimentate de preferinţa lui Kissinger de a oferi publicului "doar atât cât are nevoie să cunoască".

Fostul secretar de Stat al Americii, Henry Kissinger:



„Lumea caută o Nouă Ordine Mondială” FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG (Germania), 7 iulie 2008 - La încheierea discuţiilor din „Frankfurter Allgemeine Forum“ privitor la relaţiile transatlantice, la Berlin a avut loc un dialog între ministrul federal de Externe Steinmeier şi fostul şef al Departamentului de Stat, actual consilier în probleme de securitate al SUA, Kissinger, cu Klaus-Dieter Franke nberger şi Günther Nonnenmacher - din partea publicaţiei „Frankfurter Allgemeine Zeitung“. * Reporter: Domnule Kissinger, devine mai uşoară cooperarea Vestului cu Rusia după schimbul prezidenţial al lui Putin cu Medvedev? * Kissinger: Şi cu Putin colaborarea a fost posibilă. Dar cred că noua administraţie are o nouă personalitate şi o nouă structură a procesului de luare a deciziilor. Vom lua în calcul, în orice caz, şi posibilitatea unei colaborări mai strînse cu Medvedev. * Kissinger: Cred că Rusia e pregătită să discute despre dezarmare, cum e pregătită să discute şi despre Iran. Ministrul de Externe vă poate confirma acest lucru. Noi trebuie să punem totul, însă, într-un cadru mai larg. În America, mi s-a sugerat să mă implic serios în propunerea r usească de a construi împreună un scut anti-rachetă în Azerbaidjan. * Steinmeier: Să răspund pe scurt la întrebarea dacă aşteptăm o schimbare în relaţiile cu Rusia. Lumea este în căutarea unei noi ordini şi ar trebui ca Rusia să joace un rol în ea, astfel încît căutarea unei noi ordini să nu genereze noi dezordini. Avem nevoie de Rusia, dacă în noua lume multipolară vrem să rezolvăm cu adevărat probleme globale. Noul preşedinte rus şi-a exprimat de mai multe ori dorinţa de a moderniza Rusia. Această modern izare este în primul rînd o treabă a Rusiei. Dar uneori am impresia că noi ne complacem în rolul de observatori şi stăm în aşteptare. Subestimăm posibilitatea noastră ca prin însăşi atitudinea pe care o avem faţă de Rusia să putem influenţa spaţiul de joc al modernizării şi reformelor din această ţară. Astfel de considerente stau în spatele ofertei mele pentru un parteneriat întru modernizare cu Rusia, care să aibă în vedere de la modernizarea statului de drept pînă la modernizarea furnizării de energie. Văd, de asemenea, posibilitatea cooperării cu Rusia şi implicarea ruşilor în politica dezarmării. Iar aceasta reprezintă un punct nevralgic al ambelor părţi, al candidaţilor americani la preşedinţie şi al noului preşedinte rus. De aceea, anul 2009, cînd schimbul de preşedinţi s-a încheiat în amîndouă ţările, ar putea să fie un an al posibilităţilor. * Reporter: S-ar putea trata tema intrării Ucrainei în NATO, astfel încît să nu se ajungă la o escaladare a relaţiilor Rusiei cu Vestul? * Steinmeier: Aveţi dreptate, anul posibilităţilor nu ne scuteşte de obligaţia soluţionării unor situaţii conflictuale. Un conflict posibil în NATO, între unii parteneri europeni şi Statele Unite ale Americii, e reprezentat de problema intrării în NATO a Ucrainei şi a Georgiei . Am avut şi am impresia că decizia Summitului NATO de la Bucureşti a fost subestimată. Desigur că nu s-a făcut un plan concret de intrare, dar s-a deschis o perspectivă clară pentru ambele ţări privind admiterea. Acum trebuie trecut mai departe şi examinate problemele existente, cum ar fi cele din provincia georgiană Abhazia. Aici Germania a prezentat propuneri concrete în calitate de coordonator al unui grup ONU de prietenie. * Reporter: Pentru ruşi intrarea Ucrainei în NATO ar fi chiar mai dramatică dec ît intrarea Georgiei. * Kissinger: Tema Ucrainei este mai emoţională pentru Rusia deoarece o mare parte din istoria rusească este legată de teritoriul ucrainian. Cred că e important ca Ucraina să aibă prima posibilitatea de a-şi crea legături politice strînse cu Uniunea Europeană şi cu America. Şi asta se poate întîmpla fără deteriorarea relaţiilor noastre fundamentale cu Rusia. * Reporter: Fără Rusia nu putem regla nici conflictul nuclear cu Iranul. La mijlocul lunii iunie, Javier Solana a făcut oferta de negociere a celor 5 state cu drept de veto din Consiliul de Securitate al ONU şi a Germaniei, la Teheran. Cu ce s-au soldat aceste eforturi diplomatice? * Steinmeier: Pentru moment, nimeni nu ştie care e răspunsul Iranului. Există indicii demne de luat în seamă. Unul este acela al negocierii deschise purtate de Javier Solana la Teheran. Solana a avut posibilitatea de a vorbi în presă despre această ofertă şi ea a putut fi comentată pe larg în ţară. * Reporter: Dacă modalităţile diplomatice nu vor da rezultatele dorite, ca Iranul să renunţe la a deveni o putere nucleară, se va recurge la intervenţia armată? * Kissinger: Aş vrea să spun mai întîi ceva ce ţine de activitatea unui ministru de Externe. Mă îndoiesc întotdeauna că sancţiunile minore sau recompensele minore pot asigura marile succese. Cred că tema nucleară trebuie să aibă parte de discuţii ample privitoare la rolul Iranului şi la atitudinea comună faţă de această ţară. * Reporter: Asta înseamnă că poate fi vorba despre un dialog direct al Sta telor Unite? * Kissinger: Da, cu participarea nemijlocită a Statelor Unite asupra unui punct precis. Mai trebuie vorbit şi despre cît timp ne-a mai rămas şi care va fi poziţia noastră dacă va interveni acel „punct fără întoarcere“ din programul nuclear iranian. Avem nevoie de o poziţie comună, ca negocierile să nu fie fără succes. Avem nevoie de o poziţie comună cuprinzătoare, şi noi, americanii, sîntem gata să contribuim la pregătirea ei. Dacă negocierile eşuează, atunci noi avem o problemă. Nimeni n-ar trebui să vorbească în abstract despre o soluţie militară. Doar despre sancţiuni cu adevărat serioase. * Reporter: Şi Rusia se va afla în aceeaşi barcă? * Kissinger: Dacă în cele din urmă va fi clar că Iranul e în faţa posesiei armei nucleare, iar toate celelalte posibilităţi ale noastre au fost epuizate, atunci Rusia va avea interesul să colaboreze la soluţionarea problemei. Atunci cînd aveam responsabilităţi în stat, marea mea problemă era dacă preşedintele vine şi îmi spune că s-au epuizat toate po s ibilităţile, ce facem, intervenim cu arme nucleare? Ştiu că am ameninţat cu asta, dar dacă e să se treacă la fapte, să ştii că într-o singură zi pot dispărea de pe faţa pămîntului milioane de oameni, este o răspundere morală uriaşă. Nu ne vom confrunta cu o asemenea situaţie în conflictul dintre două ţări, pentru ambele riscul fiind la fel de mare. Dacă avem, însă, 10 sau 15 ţări care nu doar cu noi se ceartă, ci şi între ele, atunci ameninţarea nu mai funcţionează. * Steinmeier: Nu numai la descurajarea înarmării nucleare a statelor încă ne-posesoare de astfel de arme va trebui să ne gîndim, ci şi la dezarmarea nucleară mondială propriu-zisă. Această discuţie s-a purtat în mod deschis în ultimele săptămîni şi luni. Vor accepta, domnule Kissinger, marile puteri - fără de care nu se poate păşi pe acest drum - o astfel de iniţiativă? * Kissinger: În America s-au exprimat în legătură cu asta 4 politicieni cu problemele externe şi de securitate: Sam Nunn, George Shultz, William Perry şi eu, doi democraţi şi doi republicani. Noi ne-am preocupat toată viaţa de întărirea apărării ţării. Eu sînt convins, domnule ministru, că noi trebuie să acceptăm ideea dezarmării. Pentru că nu pare firesc ca ţările posesoare de arme nucleare să interzică diseminarea lor în ţări le neposesoare de astfel de arme. * Reporter: Cum se împacă dorinţa dezarmării cu construcţia unui sistem de apărare antirachetă? * Steinmeier: Problema poate fi înţeleasă pe scurt astfel: nu discutăm dacă trebuie sau nu să ne apărăm, inclusiv prin mijloace militare, împotriva noilor ameninţări la adresa securităţii noastre, ci cum se pot apăra în comun cei ameninţati de noile pericole. * Reporter: Nici o altă temă de politică externă n-a stat în atenţia preşedintelui Bush mai mult decît Irakul. Cum va arăta ţara după 5 ani? Şi cum va fi judecată istoria lui Bush privitoare la Irak? * Kissinger: Eu am relaţii prieteneşti cu Bush, deşi în 2000 l-am sprijinit pe senatorul McCain. Cred că istoria îl va judeca mai bine pe Bush decît prezentul. Eu nu sînt atît de pesimist cu privire la o soluţie politică pentru Irak. Cum îl va judeca istoria pe Bush? El a înţeles corect marile probleme ale timpului nostru. Dar în ceea ce priveşte partea practică s-au comis unele greşeli. * Reporter: Ce greşeli? Kissinger: Greş eli.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=15145

10 milioane de chinezoaice, cadoul lui Zedong pentru Kissinger


12:14 • Multe dintre dialogurile realizate între preşedinţii de stat sau de guverne rămân tabuuri pentru muritorul de rând. Uneori, după ce ele sunt declasificate şi pot fi accesate de oricine, aceste dialoguri se dovedesc a fi destul de spumoase şi siropoase. De pildă, în 1973, preşedintele chinez Mao Zedong a vrut să-i facă lui Henry Kissinger un cadou bizar: 10 milioane de chinezoaice! – informează lenta.ru.

Henry Kissinger, Emil Hurezeanu , 12/28/2007
Henry Kissinger: "Cred ca Romania este intr-o perioada de mari sperante" Fostul secretar de stat american Henry Kissinger, in prima sa vizita in Romania dupa mai bine de 30 de ani, evoca rolul lui...

SUA s-au folosit de Ceauşescu în 1969 pentru a transmite propuneri Chinei

SUA s-au folosit de Ceauşescu în 1969 pentru a transmite propuneri Chinei, a declarat Henry Kissinger în interviul acordat postului Realitatea TV. Fost consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Richard Nixon, Henry Kissinger l-a însoţit pe liderul Casei Albe în România în vizita făcută de acesta la Bucureşti în 1969, când s-a folosit de ocazie pentru a le transmite în secret oficialilor de la Beijing, prin intermediul lui Nicolae Ceauşescu, mesajul că SUA sunt dispuse să normalizeze relaţiile cu China, care erau blocate de 20 de ani. "Vizita lui Nixon în România a fost, simbolic, o vizită foarte importantă.

Era prima dată când un preşedinte american vizita o ţară ce aparţinea Pactului de la Varşovia şi care fusese ocupată de sovietici la sfârşitul războiului. Iar pentru noi acest lucru părea să însemne că România este dornică să urmeze o politică naţională, independentă. În acea perioadă, noi încercam să împiedicăm Uniunea Sovietică să aplice doctrina Brejnev peste tot în lume. De aceea eram foarte interesaţi să stabilim relaţii cu China. Şi i-am spus lui Ceauşescu, la modul general, că suntem dornici sau mai exact că suntem dispuşi să discutăm cu China. Problema este că nu se găseau diplomaţi chinezi niciunde în lume în acel moment, din cauza Revoluţiei culturale. Aşa că aveam nevoie de un intermediar, de un emisar. Iar Ceauşescu le-a transmis propunerea noastră."
Oficialii chinezi au răspuns însă Washingtonului prin intermediul Pakistanului, pentru că erau nesiguri în privinţa relaţiilor României cu Rusia, a mai spus Henry Kissinger. "Ce nu ştiam şi am aflat mai târziu este ca oficialilor chinezi nu le plăcea să comunice cu noi prin intermediul unei ţări comuniste, pentru că se temeau că oameni din guvernul acelei ţări sau chiar întregul guvern ar putea să informeze Uniunea Sovietică despre ceea ce făceam noi", a explicat Henry Kissinger evocând în interviul acordat lui Emil Hurezeanu momentul vizitei la Bucureşti a lui Richard Nixon.
"De fapt, în timpul acelei călătorii, am cerut atât preşedintelui român, cât şi celui pakistanez să transmită chinezilor mesajul nostru. Iar timp de şase luni după aceea am trimis şi prin intermediul României fiecare mesaj pe care l-am trimis prin Pakistan. Astfel încât chinezii au folosit România pentru a autentifica mesajele trimise prin Pakistan, dar ne răspundeau prin intermediul Pakistanului, pentru că erau nesiguri în privinţa relaţiilor României cu Rusia", a mai spus fostul consilier al lui Nixon.
Fostul secretar de stat s-a aflat în România pentru a treia oară, după aproape 30 de ani, ca invitat de onoare la Galele Zece pentru România.

Kissinger: "Arma energiei se va intoarce impotriva Rusiei"

Santajul energetic rusesc va inceta cind Moscova va invata ca utilizarea repetata a acestei arme o face vulnerabila, iar „clientii“ sai vor fi siliti sa-si reduca dependenta pentru a se apara. Odata depasita trauma umilintei din anii ’90, Rusia va reveni insa la o relatie mai buna cu Occidentul, afirma Henry Kissinger intr-un interviu acordat pentru Cotidianul.

Cu 30 de ani in urma, Romania comunista a jucat o carte de succes, cu contributia dvs. si a altor oficiali americani, ca o veriga folositoare si mediator intre America, China, Rusia si Orientul Mijlociu. Acum avem o Romanie democratica, membra a UE si NATO, in vecinatatea Orientului Mijlociu, dar si a unei Rusii tot mai antioccidentale. Ce trebuie facut?
— In ce priveste relatiile SUA-Rusia, cred ca le putem si trebuie sa le gestionam singuri. Romania poate avea opinii proprii pe care sa le exprime ambelor parti, dar nu cred ca pozitia de mediator intre Rusia si SUA trebuie sa fie principalul obiectiv al politicii externe romane. Statutul de emisar sau mediator este util atunci cand nu exista relatii directe sau cand cele doua parti au incredere in cea terta. Dar nu e cazul intre SUA si Rusia.

In ce priveste problema Kosovo, care pare de nerezolvat, spuneati ca pentru statele vecine Albaniei, care au luptat pentru independenta in secolelele al XIX-lea si al XX-lea, posibila implinire a aspiratiilor unei Albanii Mari ar fi ca un film derulat invers in care un Islam reinnascut ar infrange toate luptele crestine pentru eliberare. Nu e o viziune cam pesimista?
— Nu se aplica statelor europene si provinciei Kosovo. Aceasta problema se discuta acum, iar SUA si-au exprimat sprijinul pentru acest obiectiv.

De ce sustin SUA independenta Kosovo?
— Pentru ca americanii cred in mod istoric in dreptul la autodeterminare al popoarelor si considera ca acest conflict originar care a dus la interventia NATO s-a bazat pe dorinta de independenta a Kosovo. Poate si deoarece multi americani nu cunosc indeajuns istoria regiunii pentru a intelege ca este un punct nevralgic ce starneste mari temeri pentru sarbi. Dar referitor la citatul pe care l-ati dat privitor la Albania Mare este o alta poveste, ce nu se refera la Kosovo.

Exista totusi un pericol mai mare in incurajarea independentei minoritatilor nationale din Europa de Sud-Est?
— In primul rand, cred ca problema Kosovo trebuie rezolvata pasnic. In al doilea rand, in limitele posibile, ar trebui recunoscut dreptul la autodeterminare. Dar istoria Balcanilor demonstreaza ca este imposibil sa acorzi acest drept fiecarui grup etnic in orice situatie, pentru ca atatea grupuri diferite sunt raspandite in interiorul atator state nationale incat am avea de-a face de facto cu o revolutie permanenta. De aceea sper ca aceste negocieri care au loc vor lua in considerare interesul fundamental al tarilor si-l vor relationa la pasiunile popoarelor care au generat in ultimele sute de ani aceste conflicte. Dar nu dorim sa repetam experienta primului razboi mondial, care a inceput pentru ca natiunile s-au dedicat atat de puternic unor chestiuni ce in retrospectiva nu sunt atat de usor de explicat. Sper ca negocierile vor continua si vor duce la o solutie constructiva.

N-ar putea fi pus sub semnul intrebarii rezultatul primului razboi mondial – statele nationale – daca prin Kosovo se va crea un precedent?
— Ba da. Primul razboi mondial, ca fenomen istoric, a contribuit la distrugerea civilizatiei europene. Zeci de milioane de oameni au fost omorati pentru niste chestiuni ce puteau fi rezolvate prin negocieri. Desigur ca in urma razboiului au aparut cateva natiuni noi, dar, daca studiem harta Balcanilor, este probabil adevarat ca mai multe grupuri etnice au trait sub dominatie straina dupa caderea imperiului austro-ungar decat inainte. Daca va uitati la ungurii din Slovacia, germanii din Cehia, ungurii din Romania, harta Europei nu s-a clarificat etnic deloc. Nu e posibil in Balcani sa obtii o harta pura etnic. Intotdeauna va fi un oarecare compromis. Iar asta e o observatie generala, nu se aplica doar la Kosovo.

In teza dumneavoastra de 3077 de pagini numita "Intelesul istoriei, reflectii despre Spengler, Toynbee si Kant", scrisa in timpul facultatii, la Harvard, meditati asupra relatiei dintre cultura si libertate. Cultura creste si ajunge apoi la un punct mort, scriati, pentru a fi apoi depasita de o alta cultura imaginara. Libertatea se refera la recunoasterea limitelor, pe care omul le depaseste printr-o infuzie de spiritualitate. S-a schimbat acest inteles al istoriei pentru dvs. dupa atatia ani de turbulente mai mult sau mai putin glorioase?
— In general nu vreau sa spun ca lucrurile pe care le-am scris in timpul facultatii, la varsta de 23 de ani, reprezinta parerile mele finale despre acel subiect. Cred ca arta de a fi om de stat depinde, pe de o parte, de recunoasterea limitelor proprii si, pe de alta parte, de recunoasterea magnitudinii posibilitatilor proprii. Daca nu iti cunosti limitele, iti extinzi societatea dincolo de acestea si nu numai ca ratezi acel efort specific, ci subminezi si increderea in guvernare. Daca nu ai aspiratii, stagnezi. Marii oameni de stat opereaza la limita exterioara a posibilitatilor. Cei mediocri opereaza in interiorul limitelor si nu creeaza mare lucru, iar nesabuitii depasesc mult limitele si submineaza increderea nu doar in societatea lor, ci si in restul lumii. Cum se poate rezolva aceasta problema? Aceasta este o arta, nu este ceva despre care sa scrii. Se spune ca, daca ai putea ajuta un mare pictor sa picteze, atunci toata lumea ar fi un Picasso. Cred ca asta trebuie sa faca marii lideri.

Ultima dvs. vizita in Romania a fost in noiembrie 1975 cu fostul presedinte Gerald Ford. Veneati de la Helsinki, impreuna cu fiul dvs., David. Cum ati regasit Romania dupa mai bine de 30 de ani?
— Fiul meu David avea atunci aceeasi varsta pe care o are acum cel mai mare nepot al meu – 14 ani. In acele vremuri, lumea era divizata in doua tabere. Erau comunismul si Vestul. Romania era pe atunci in mod vizibil o tara inapoiata. Era o tara tipica pentru blocul comunist est-european, cu standarde scazute de viata. Dar era usor sa conduci pe strazi, nu erau atatea blocaje de trafic cum sunt azi. In prezent, Romania imi pare o tara mult mai dinamica. Desigur ca mai exista saracie si multe probleme interne, despre care am aflat. Dar acum oamenii vorbesc despre viitor, despre cresterea economica, despre cum pot atrage mai multe investitii straine si cum pot construi noi fabrici. Cred ca Romania este intr-o perioada de mari sperante. Si lumea este altfel, nu mai exista cele doua tabere de care vorbeam – este o lume foarte complicata. Toata istoria pe care o cunoastem in ultima suta de ani s-a petrecut la nivelul statelor nationale. In multe parti ale lumii, statele nationale se dezmembreaza, apar noi idei. Situatia era mai periculoasa ultima oara cand am fost aici, din cauza confruntarii nucleare. Pe atunci, multe depindeau de confruntarea dintre SUA si URSS. Acum, lucrurile depind mai multe de dinamismul societatilor, de modul cum se potrivesc ele in sistemul global. Asa ca, per total, cred ca s-au facut progrese uluitoare, dar tot mai raman multe de realizat.

Strateg
Promotorul "destinderii" cu URSS

Nascut pe 27 mai 1923 in Bavaria si fortat sa emigreze in 1938 in SUA, Henry Kissinger a fost secretar de stat in timpul lui Richard Nixon si al lui Gerald Ford, jucand un rol-cheie in strategia SUA fata de URSS intre anii 1969 si 1977. Kissinger este cel care a propus si a promovat politica de "destindere" cu Uniunea Sovietica. Tot el a negociat tratatele de limitare a inarmarii strategice (SALT I) si pe cel al rachetelor antibalistice. In iulie si octombrie 1971, Kissinger face doua vizite secrete in China, pregatind intalnirea istorica din 1972 intre China si SUA, care a marcat "normalizarea" relatiilor dintre cele doua state. In 1973 a obtinut Premiul Nobel pentru Pace pentru contributia sa decisiva la incetarea razboiului din Vietnam.