Mauriac[v=]

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/page/22/


1885: S-a nascut in localitatea Bordeaux, Francois Mauriac, romancier si poet francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatura in anul 1952.

Moralist original si remarcabil stilist, s-a impus prin romanele cu substrat religios.Tatal sau, un bancher, a murit cand el avea 2 ani, astfel incat s-a atasat enorm de mama lui.A studiat literatura in orasul natal si apoi la Paris, dupa absolvirea scolii apucandu-se de scris.

Cartile publicate, “Cuibul de vipere”, Sarutul dat leprosului”, “Pustiul dragostei”, sunt axate pe conflictul dintre spiritual si senzual. in 1933, a fost ales membru al Academiei Franceze.

Povestea FranIois Mauriac

VIDEO Un Nobel pentru supremaţia Franţei





Academia Suedeză a acordat pentru a opta oară Nobelul literar unui
francez, punând Franţa pe primul loc în topul ţărilor câştigătoare.
François Mauriac (1885-1970) a fost răsplătit „pentru profunda sa
intuiţie spirituală şi pentru intensitatea cu care a dezvăluit drama
existenţei umane“.

Al cincilea fiu al lui Jean-Paul Mauriac şi al lui Claire Coiffard,
François Charles Mauriac venea pe lume la 11 octombrie 1885, în
Bordeaux, Franţa. Mai târziu, François obişnuia să spună că s-a născut
de partea nedrepţilor. Adică a bogaţilor. Familia sa făcea parte din
burghezia de provincie, înstărită şi mai degrabă conservatoare.

Tatăl său, bancher, a murit pe când François avea un an şi şase luni.
Tânărul a crescut sub protecţia atentă a mamei sale, o catolică foarte
strictă, spre deosebire de soţul ei, care fusese un liberal convins.

Îşi face studiile la liceul din Bordeaux, manifestând preferinţe
pronunţate pentru opera lui Pascal şi Racine, dar şi pentru cea a unor
poeţi moderni, cum ar fi Baudelaire sau Mallarmé. Devine licenţiat al
Facultăţii de Litere din acelaşi oraş. În 1906 se înscrie la Ecole de
Chartes din Paris, este admis, dar renunţă să îşi continue studiile,
preferând să devină imediat scriitor independent.

Debut literar

În 1908 colaborează la „Revue du Temps present“ şi la „Revue de la
Jeunesse“, scriind editoriale. Debutează cu un prim volum de poezii
intitulat „Les Mains Jointes“ şi publicat în 1909. Totuşi, accede la
celebritate odată cu publicarea romanului „Le Baiser au Lepreux“, în
1922. Între cele două momente existase experienţa războiului, la care
Mauriac participase în calitate de infirmier.

Devenit deja consacrat, publică „Le Desert de l’Amour“, pentru care
primeşte „Le Grand Prix du Roman“, în 1925. În 1932 apare probabil cel
mai cunoscut roman al său, „Cuibul de vipere“. În acelaşi an devine
preşedinte al Societăţii Oamenilor de Litere din Franţa.

Anul următor este numit membru al Academiei Franceze. În timpul celui
de-al Doilea Război Mondial, Mauriac locuieşte în Franţa ocupată, la
reşedinţa sa din Malagar şi în Paris. În această perioadă publică „Le
Cahier Noir“ sub pseudonimul Forez. După terminarea războiului, devine
un apropiat al generalului de Gaulle, care îl numeşte ofiţer al
Legiunii de Onoare.

Piesele de teatru scrise de Mauriac („Asmodee“, 1938; „Le Mals Aimes“,
1945; „Passage du Malin“, 1948; „Le Feu sur terre“, 1951) încep să se
joace în producţii, la Comedia Franceză.

Teme şi direcţii majore

Romancierul s-a aplecat asupra „mizeriei omului lipsit de Dumnezeu“.
Opera sa, dincolo de înrădăcinarea în perioada copilăriei şi a
adolescenţei, îşi găseşte identificarea cel mai bine în romanul
„catolic“.

Dimensiunea religioasă a operelor lui Mauriac a constituit o enigmă
pentru mulţicritici. Lucrările sale abundă în mărturii despre „partea
întunecată a existenţei“, iar conţinutul lor religios nu este explicit
şi manifest, ci mai degrabă se citeşte printre rânduri, în atitudinea
sau căutările persoanjelor.

Totuşi, Mauriac a respins catalogarea de „romancier catolic“, afirmând
că este pur şi simplu „un catolic care scrie romane“. Personajele sale
străbat un itinerar spiritual ce revine monoton, obsedant, în toate
romanele: inadaptarea faţă de un mediu concret situat din punct de
vedere istoric sau social, aspiraţie sau îndoială religioasă, urmate de
mântuirea prin iubire. Operele complete ale lui Mauriac au fost
publicate în 12 volume, între 1950 şi 1956.

Controverse ideologice

François Mauriac a traversat secolul XX în rol de martor activ. După
eliberarea Franţei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între
Mauriac şi Camus se naşte o dispută cu privire la poziţia faţă de
elementele naziste prezente în ţară. În timp ce Camus era de părerea
intransigentă că Franţa trebuie să elimine orice urmă a colaboratorilor
nazişti, Mauriac ocupa o poziţie mai reconciliantă, susţinând că
asemenea dispute ar trebui abandonate în interesul reconcilierii
naţionale.

Un scriitor acid

„Dacă toţi oamenii ar umbla fără mască, cum am umblat eu timp de-o
jumătate de veac, poate s-ar mira că, între ei, deosebirile sunt atât
de mici. În realitate, nimeni nu e sincer, nimeni. Cei mai mulţi se
prefac a fi mărinimoşi, nobili. Fără voia lor, imită tipuri literare
sau altele.

Generalul de Gaulle l-a numit ofiţer al Legiunii de Onoare

Cei care fac pe sfinţii, dar de fapt se urăsc şi se dispreţuiesc numai
pentru că se văd, ştiu prea bine acest lucru. N-aş fi fost atât de
dispreţuit, dacă nu m-aş fi dezvăluit atât, dacă n-aş fi fost atât de
sincer, atât de despuiat. Asemenea gânduri mă urmăreau în noaptea
aceea, în timp ce rătăceam prin camera întunecată“.
(Fragment din romanul „Cuibul de vipere“, în traducerea lui Ion Mihăileanu).

Anna Ahmatova, marea poetă a Rusiei

O scriitoare de calibru greu nu a fost luată în calcul pentru Nobelul
literar, deşi opera sa şi-a impus valoarea în Rusia şi apoi pe întreg
mapamondul. Anna Ahmatova a debutat editorial în 1912, cu placheta
„Seara“, apreciată în cercurile literare ruse. În mai 1914, cu puţin
înainte de începerea Primului Război Mondial, a ieşit de sub tipar
următorul volum de poezii, „Mătănii“.

Tipărit iniţial într-un tiraj de 1.000 de exemplare, volumul a fost
retipărit în opt ediţii, până în 1923. După volumul „Mătănii“, Ahmatova
a ajuns celebră. Cei mai entuziaşti admiratori ai ei au fost poeţi care
tocmai îşi făceau debutul literar, precum Marina Ţvetaeva şi Boris
Pasternak.

Complotul comunist

După ce comuniştii au preluat puterea în Rusia a început discreditarea
Annei Ahmatova, atât prin vocile unor critici literari aserviţi noii
orânduiri, cât şi prin decizii politice absurde. Noua conducere a ţării
considera că poeta avea „o ideologie străină de noile elemente ale
literaturii proletare“.



Noile versuri nu i s-au mai publicat, iar cele vechi nu au mai fost
reeditate. Până în 1935, Ahmatova nu şi-a mai arătat talentul de poetă,
făcând traduceri şi scriind studii despre viaţa lui Puşkin. În 1939,
Stalin a întrebat de ea în cadru oficial, deoarece fiicei liderului rus
îi plăceau versurile Ahmatovei. În acel moment, scriitoarea a revenit
în atenţia editurilor şi a publicat o culegere cu o selecţie de poezii
din şase volume (cinci vechi şi unul nou), în 1940, după 17 ani de
„tăcere“.

Dar un vers care demasca voalat oroarea comunistă a atras mânia lui
Stalin, care a ordonat scoaterea cărţii din librării. În septembrie
1946, Ahmatova a fost exclusă din Uniunea Scriitorilor Sovietici. După
moartea lui Stalin, Anna Ahmatova a fost încet reabilitată, iar în 1964
avea să devină chiar preşedinte al Uniunii. A murit doi ani mai târziu,
la vârsta de 77 de ani.

articol complet

François Mauriac (n.11 octombrie 1885 – d.1 septembrie 1970) a fost romancier, poet, dramaturg, eseist, polemist şi gazetar francez, Preşedintele Asociaţiei oamenilor de litere francezi, din 1933, membru al Academiei Franceze , din acelaşi an; laureat al Marelui Premiu al Romanului acordat de Academia Franceză în 1925 pentru romanul "Viaţa şi moartea unui poet"; laureat al Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1952.
Motivaţia Juriului Nobel
"pentru
profunda sa intuiţie spirituală şi pentru intensitatea artistică cu
care a dezvăluit în romanele sale drama existenţei umane."
François Mauriac s-a născut la Bordeaux,
la 11 octombrie 1885. Mediul familial, burghez şi foarte catolic, ca şi
ambianţa specifică de provincie meridională franceză îi vor marca
puternic opera.Îşi face studiile la liceul din Bordeaux, vădind
preferinţe pronunţate pentru opera lui Pascal şi Racine dar şi pentru cea a unor poeţi "moderni": Baudelaire, Mallarmé, Verlaine, Francis Jammes. Devine licenţiat al facultăţii de litere din Bordeaux. În 1906 este admis la concursul de admitere la École de Chartes din Paris, dar curând renunţă la a-şi continua studiile în această direcţie. În 1908, colaboreză la Revue du Temps présent şi la Revue de la Jeunesse. Editorial, debutează cu volumul de poeme Les Mains jointes (Mâinile împreunate, 1909) foarte elogios prezentat de Maurice Barrès în L'Écho de Paris (1910). În 1913 se căsătoreşte cu Jeanne Lafon, împreună cu care va avea două fiice şi doi fii. Îndată după izbucnirea primului război mondial, Mauriac este mobilizat ca infirmier (1914). Cu începere din 1916, începe să locuiască atât la Paris cât şi în provincia natală, la domeniul Malagar. În urma publicării romanului Le Désert de l'amour (Pustiul dragostei, 1925), obţine "Le Grand Prix du roman". Apare romanul Thérèse Desqueyroux (1927). În 1930 începe să colaboreze la revistele Sept şi Temps présent, de tendinţă mai puţin conservatoare decât L'Écho de Paris, la care colaborase în perioada imediat anterioară. Publică romanul Le Nœud de vipères
(Cuibul de vipere) în 1932, an în care devine şi preşendinte al
Societăţii Oamenilor de Litere din Franţa. Este ales membru al
Academiei franceze (1933). Se reprezintă la Comedia franceză, prima sa piesă de teatru, Asmodée (Asmodeu, 1937). Aderă la Frontul Naţional al Scriitorilor. Publică în clandestinitate Le Chier noir (Caietul negru), sub numele de Forez, participând la Rezistenţă printr-o activitate de ziarist. Devine laureat al Premiului Nobel (1952). Renunţă la colaborarea sa la Le Figaro şi începe să colaboreze la L'Express (1954). Se manifestă în favoarea venirii la putere a generalului de Gaulle (1958).

FRANCOIS  MAURIAC-
3]Credinţa pe care ceilalţi o investesc în noi ne arată calea de urmat.
2]Când se apropie furtuna trebuie să strângi pânzele.
1]Sa iubesti pe cineva inseamna sa vezi miracolul invizibil pentru altii.