Defoe[v=]

1703: Scriitorul englez Daniel Defoe este pus la stâlpul infamiei pentru infracţiunea de calomnie  după publicarea unui pamflet politico – satiric,  dar  multimea adunata  il bombardeaza  cu flori.

 

Daniel Defoe a fost un scriitor englez, jurnalist, şi pamfletar, care si-a castigat  o mare faima pentru romanul sau Robinson Crusoe.

Defoe este unul  dintre cei  mai vechi scriitori englezi de  romane  şi se numără printre fondatorii romanului  englez.

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/

http://www.lovendal.ro/wp52/robinson-crusoe-s-a-bazat-pe-extraordinarele-aventuri-ale-unui-scotian/

Daniel Defoe si destinul sau literar

Daniel Defoe si fascinanta sa poveste

Daniel Defoe – povestea fascinanta a vietii si a operei

http://cultural.bzi.ro/omul-din-spatele-povestii-lui-robinson-crusoe-10055

http://cultural.bzi.ro/daniel-defoe-povestea-fascinanta-a-vietii-si-a-operei-274

Daniel Defoe

• Fiction
  
  
  
  • A General History of the Pyrates
    
  • Dickory Cronke
    
  • Moll Flanders
    
  • Robinson Crusoe
    
  • The Further Adventures of Robinson Crusoe
    
  • The King of Pirates
    
  
  


• Non-Fiction
  
  
  
  • An Essay Upon Projects
    
  • Military Memoirs of Capt. George Carleton
    
  • The Complete English Tradesman
    
  • The History of the Devil
    
  
  


• Short Stories
  
  
  
  • The Apparition of Mrs. Veal
    
  • The Consolidator:
    
  • From London to Land's End
    
  • Everybody's Business is Nobody's Business
    
  • History of the Plague in London
    
  • The History of the Remarkable Life of John Sheppard
    
  • Memoirs of Major Alexander Ramkins
    
  • A Tour Through the Eastern Counties of England
    
  • The Life, Adventures & Piracies of the Famous Captain Singleton
    
  
  

Moll Flanders
In rarele momente in care guraliva Moll, cea atat de preocupata de concizia discursului ei, se lasa in voia unei clipe de meditatie, alunecand intr-un plin launtric de reflexie si cumpanire, "misfortune" nu mai in­seam­­na un simplu "ghinion"...

Publicist si romancier, fiu al unui macelar din Londra, pe nume Foe, DANIEL DEFOE (1660?1731) are parte de o viata plina de peripetii, asemenea unora dintre eroii sai. Atras de comert, pe care-l practica o vreme, dupa ce da faliment se indreapta spre publicistica, expunandu-si luarile de pozitie (veritabile pamflete politice si sociale) in propriile reviste. Participa deschis la viata politica, incredintandu-i-se chiar unele misiuni secrete; dar adevarata sa vocatie, cea de romancier, si-o descopera abia in jurul varstei de 60 de ani, cand tipareste romanul care-l ca face nemuritor, Robinson Crusoe (1719). Ii vor urma Moll Flanders si Povestea colonelului Jacque (1722), Jurnal din anul ciumei (1723), Roxana (1724). Critica il considera, pe buna dreptate, drept parintele romanului realist englez.

Detalii...

În perioada cât se afla pe insulă, două vase acostează la ţărm, dar Alexander Selkirk evită îmbarcarea din cauză că erau corăbii spaniole, ceea ce însemna o soartă mai rea decât pe insulă. Va urca, abia la 2 februarie 1709, la bordul galionul Duke, comandat de capitanului Wooden Rogers, şi al cărui cârmaci este, culmea ironiei, nimeni altul decât William Dampier, fostul inamic al lui Selkirk, cel care îl lăsase pe insulă.
Se căsătoreşte cu o tânără văduvă bogată, iar după opt ani se reîntoarce în Lower Largo. Aici se întâlneşte cu Daniel Defoe, căruia îi va vinde manuscrisul cu însemnările sale despre întreaga poveste. Continuă să-şi petreacă timpul cu pisicile sale şi marinarii veniţi de pe mare, pomenind mereu că regretă plecarea de pe insulă şi reîntoarcerea printre oameni.
Incapacitatea sa de a se adapta în mijocul semenilor şi spiritul de aventură nu-i dau pace. După doar câteva luni de la întoarcerea în satul natal se îmbarcă din nou, de aceasta data cu destinaţia Africa. Va fi ultima lui aventură, deoarece pe parcursul călătoriei moare din cauza febrei care afectase aproape tot echipajul vasului. În jurnalul de bord este consemnată aruncarea trupului său în mare, după vechile legi nescrise ale marinarilor.
După mai bine de două sute de ani de la moartea sa, pe 1 ianuarie 1966 insula pe care a trăit Alexander Selkirk timp de peste patru ani este denumită oficial “Insula lui Robinson Crusoe”, iar o altă insulă din arhipeleagul Juan Fernandez a primit numele de “Insula lui Alejandro Selkirk”. Se spune că un alt personaj abandonat în acel arhipeleag ca şi Alexander Selkirk ar fi fost un indian, al cărui nume european era Robin, şi care poate a fost tot o sursă de inspiraţie pentru personajul Vineri.
Actualmente, Insula lui Robinson Crusoe este declarată monument al biosferei. Printre plantele uimitoare de pe insulă este şi cel mai rar copac din lume: Dendroseris neriifolia specie din care mai există un singur exemplar. Acolo trăieşte o singură comunitate, un sat de pescari, cu o populaţie în jur de 600 de locuitori.

Cine a fost, în realitate, Robinson Crusoe? (partea I)
Majoritatea istoricilor consideră că celebrul roman „Robinson Crusoe” este inspirat dintr-un caz real, dar nu atât de romanţat-tulburător cum este cel creat de Daniel Defoe. De fapt, scriitorul nu făcuse nicio deplasare mai lungă decât cea din Londra până în Scoţia, dar a fost un culegător de poveşti, precum cele marinăreşti care circulau prin tavernele Londrei, unde de altfel l-a şi întâlnit pe cel care a inspirat personajul Robinson Crusoe.
Este vorba despre Alexander Selkirk, corsar de origine scoţiană, născut în 1676 în Lower Largo, un sat de pescari din Scoţia. În copilărie era un soi de copil-problemă care comitea diverse infracţiuni pe care biserica le considera scandaloase. După unul dintre acestea – se “expusese indecent “în timpul unei slujbe religioase – se îmbarcă pentru prima oară în viaţa sa pe o corabie. Devine în câţiva ani unul dintre cei mai cunoscuţi corsair ai flotei engleze, devenind comandantul galionul Cinque Ports, companionul navei de lupta Saint George. Urmează cîteva expediţii de capturare şi prădare a vaselor spaniole din Oceanul Atlantic, acţiuni deloc “ilegale” în acele vremuri.
Treptat Alexander Selkirk intră în conflict cu superiorul său, William Dampier-comandantul navei de luptă, ba chiar instigă de câteva ori echipajul să se răscoale împotriva lui Dampier. Pentru a se putea îmbarca pe un alt vas, insistă să fie lăsat să coboare pe prima insula întâlnită, alături de camarazii săi loiali. Dampier îi împlineşte dorinţa, dar nimeni dintre camarazi nu merge cu el, aşa că rămîne singur pe o insulă din arhipelagul Juan Fernandez, aflat la 700 de kilometri de Chile.
Vor trece patru ani şi patru luni până va fi salvat de vasul Duke, comandat de capitanul Woodes Rogers. La început, în aşteptarea unui vas, Alexander Selkirk rămâne pe ţărmul insulei, hrănindu-se cu scoici şi ceva peşti, citind din Biblia aruncată de pe vas de camarazii săi şi neîndrăznind să înainteze în interiorul insulei de teama sălbaticilor sau a altor creaturi pe care el le credea ca există pe insulă. După ce vede că venirea vreunui vas este o şansă din ce în ce mai îndepărtată, se aventurează spre interiorul insulei, cu câteva obiecte luate de pe corabie: o muschetă, praf de puşcă, o trusă de tâmplărie, un cuţit şi câteva haine.
Nu dă nici peste sălbatici, nici peste cine ştie ce creaturi periculoase, ci peste un adevărat paradis ce-l va salva de la moartea prin inaniţie: insula se dovedeşte a fi o uriaşă colonie de capre sălbăticite, lăsate probabil de primii navigatori europeni, precum şi o mulţime de copaci exotici ale căror fructe creşteau din abundenţă. Reuşeşte să-şi ridice două colibe şi un ţarc în care creştea capre. Singura problemă gravă era solitudinea, pe care o mai alină atunci când reuşeşte să domesticească câteva pisici.

Robinson Crusoe (IV)




Cînd Daniel Defoe a scris cartea despre Robinson Crusoe avea aproape 60 de ani si era cunoscut mai mult ca negustor si fabricant de ciorapi, ziarist si pamfletar, amestecat mereu în luptele politice si religioase, motiv pentru care a fost arestat în mai multe rînduri. Cartea sa despre aventurile lui Robinson Crusoe a fost tradusa în mai toate limbile pamîntului, facîndu-l pe Defoe cunoscut în întreaga lume. ~n limba româna, cu litere chirilice, cartea a aparut în anul 1831, la Iasi, în traducerea serdarului Draghici. Succesul deosebit pe care l-a cunoscut cartea de la aparitie l-a determinat pe editor sa-i ceara lui Daniel Defoe sa continue aventurile eroului sau. Al doilea volum a aparut în 1720, iar mai tîrziu a mai adaugat si un al treilea volum, care nu mai cuprindea nici un fel de aventuri si al carui titlu reda continutul în mod exact: "Cugetarile serioase ale lui Robinson Crusoe". Succesul cartii despre aventurile lui Crusoe se datoreaza faptului ca eroul lupta, singur fiind, cu natura salbatica, demonstrînd ca omul are capacitatea de a schimba lumea si chiar de a se schimba pe sine, devenind mai întelept si mai harnic, lasînd în final, pe insula gasita pustie, urmele binefacatoare ale civilizatiei. Ajungînd pe insula nelocuita, Robinson nu uita obiceiurile si deprinderile capatate în societate si-si creeaza conditii confortabile de trai, pregatindu-si toate cele necesare existentei cu propriile mîini. Dupa criticii literari, el este zugravit ca un burghez tipic: prin modul de a gîndi, de a strînge lucrurile folositoare, de a începe orice activitate dupa ce si-a spus rugaciunea, prin tinerea jurnalului zilnic, prin însemnarile si comentariile pe care le face, prin stabilirea raportului de stapîn si sluga, între el si Vineri etc. Robinson Crusoe este considerat ca un misionar care aduce pe insula pustie civilizatia europeana si religia protestanta. Daca din documentarea facuta de Daniel Defoe rezulta ca insula lui Robinson Crusoe este Tobago, sînt si unii cartografi britanici care o plaseaza nu în Antile, ci în dreptul actualului oras sud-american Valparaiso, în plin Ocean Pacific. Adica în insula Mas-a Tierra, despre care au relatat W. Rogers si R. Steele, din ale caror lucrari s-ar fi inspirat Defoe. Romancierul însa a schimbat localizarea, tinînd seama de cealalta sursa de inspiratie a sa, anume raportul capitanului Poyntz, care era mai bogat în detalii. Cunoscînd aceste amanunte, întelegem de ce autoritatile chiliene au schimbat numele insulei Mas-a Tierra, cea pe care a stat Alexander Selkirk, în insula Robinson Crusoe. Romanul "Robinson Crusoe" a devenit un bestseller si i-a adus autorului celebritatea, însa nu si bunastarea, Daniel Defoe murind în mizerie, în 1731.
(Sfîrsit)

Robinson Crusoe (III)
Selkirk i-a uimit pe mateloti prin povestirile sale, pe care le consemnase într-un jurnal. Dupa aceea, el a fost numit secundul vasului, facînd, alaturi de pirati, înconjurul lumii si jefuind pe drum numeroase corabii. În octombrie 1711, a ajuns la Londra cu buzunarele pline de bani si, dupa ce s-a îmbracat cu cele mai luxoase haine, s-a îndreptat spre orasul Largo, în comitatul scotian Fife. Pîna si parintii au ramas uimiti si refuzau sa creada ca acest barbat elegant este fiul lor, pe care îl considerasera mort! Desi avea un salariu bun, de 800 de lire, în calitatea de ofiter, Selkirk povestea ca se simtea mult mai bine fara bani, pe acea insula pustie. În gradina din localitatea natala îsi amenajase o grota, în care încerca sa-si recapete linistea pierduta de pe insula. Pentru ca a intrat din nou în conflict cu biserica si cum dorul de insula pe care o parasise îl stapînea, s-a angajat din nou în marina engleza, colindînd marile lumii, pîna în 1723, cînd moare. În timpul cît a stat la Londra a devenit celebru datorita faptului ca, în 1712, capitanul Woodes Rogers a publicat cartea "A Cruising Voyage Round the World" (Croaziera în jurul lumii), în care un capitol era intitulat "Cum a trait Alexander Selkirk patru ani pe o insula". În anul urmator, la 1 decembrie 1713, ziaristul Richard Steele a publicat în revista "The Englishman" un amplu interviu cu Selkirk, care si-a povestit întîmplarile prin care a trecut pe insula pustie, scotînd în evidenta dorinta sa de a învinge toate greutatile si de a supravietui cu orice pret. Interviul a fost citit si de scriitorul Daniel Defoe, care, impresionat de aventurile marinarului Selkirk, si-a pus în gînd sa scrie o carte în care sa trateze acest subiect. Ea a aparut la 25 aprilie 1719 si se intitula "Extraordinarele aventuri ale lui Robinson Crusoe". Înca de la aparitie, cartea s-a bucurat de un succes deosebit, fiind citita cu placere de oameni de toate vîrstele. Crusoe era numele unui scotian, prieten cu Defoe, iar locul unde se desfasoara actiunea este o insula, Tobago, din Arhipelagul Antilele Mici, despre care autorul a cules o multime de informatii din enciclopediile vremii, dar, în special, din relatarile unui prieten care tocmai se întorsese dintr-o calatorie din aceasta zona, capitanul de corabie John Poyntz, care a întocmit un raport intitulat "Prospectul actual al frumoasei si fertilei insule Tobago". Dar primul european care a pus piciorul pe "insula lui Robinson" nu a fost eroul lui Daniel Defoe, ci Cristofor Columb, care a debarcat aici în anul 1498, adaugînd în acest fel un nou teritoriu coroanei spaniole. Mai tîrziu, dupa aproape un secol, în 1580, aceasta insula este ocupata de englezi, din anul 1632 de olandezi, iar dupa un timp englezii o revendica, o ocupa si o stapînesc pîna în 1814. Astazi, aceasta insula face parte din statul independent Trinidad-Tobago, constituit la 31 august 1961. În secolele trecute, Tobago, ca multe din insulele din Antile, se remarca prin cultivarea trestiei de zahar. La începutul secolului al XX-lea, cultura trestiei de zahar a fost înlocuita cu cea de cocotieri si arbori de cacao, plantatii distruse însa de uraganul Flora, în 1963. În prezent, insula traieste din turism, legenda lui Robinson Crusoe transformînd-o într-un adevarat loc de pelerinaj al turistilor veniti de pe cotinentul american. Insula are o lungime de 42 km si o latime de 11 km, cu o populatie de circa 35.000 de locuitori. Turistii o viziteaza pentru linistea ce domneste aici, dar si pentru flora si fauna ei variate. Peisaje de jungla veritabila, cu colibri si papagali, apoi litoralul cu pelicani ce pescuiesc pestii multicolori care plutesc pe valurile stravezii ale oceanului sînt numai cîteva din punctele de atractie care completeaza prin pitoresc imaginea insulei intrate în legenda. Pe insula sînt hoteluri cu numele lui Robinson Crusoe, acest nume purtîndu-l o pestera, un bulevard si chiar un cartier. Pe faleza insulei se afla o placa de fonta, cu un text în limba engleza, fixata de comandantul Powell si ofiterii de pe vasul "Topaz" în anul 1868, în memoria lui Alexander Selkirk, ale carui aventuri l-au inspirat de Daniel Defoe sa scrie celebra carte a carei actiune este plasata pe aceasta insula.

=====
Robinson Crusoe (I)
În realizarea romanului sau, care initial avea titlul "Extraordinarele aventuri ale lui Robinson Crusoe", Daniel Defoe s-a inspirat din aventurile reale traite de un marinar scotian, Alexander Selkirk (1676-1721), care, pe cînd avea vîrsta de 19 ani, a intrat în conflict cu autoritatile locale si, pentru a nu fi arestat, în ziua de 27 august 1695, a fugit de acasa si s-a îmbarcat pe o corabie portugheza ca marinar. A ajuns în Africa, unde s-a apucat de comert, dar a fost facut prizonier de catre pirati si vîndut ca sclav. A reusit sa evadeze si a ajuns în Brazilia, unde s-a apucat sa cultive tutun. Dar dorinta de aventura îl determina sa se îmbarce din nou ca marinar, în 1703 aflîndu-se în echipajul vasului "Cinci porturi", condus de capitanul William Dampier, un cunoscut "lup de mare", care pornise într-o calatorie în regiunile de sud ale Pacificului. Surprinsa de furtuna la Capul Horn, nava a suferit avarii destul de grave, situatie care a generat un conflict între matelotul Selkirk, care îi instigase pe marinari la revolta, si capitanul Stredling, care refuza sa faca escala pentru repararea navei. Chemat sa arbitreze conflictul, William Dampier (1652-1718) a dat dreptate capitanului, "... din motive de disciplina", cum avea sa noteze mai tîrziu în jurnalul de bord. Selkirk a declarat ca hotarîrea capitanului contravine constiintei sale de marinar si a cerut - conform dreptului cutumier marinaresc - sa fie debarcat pe uscat de îndata ce se va ivi prilejul. Dampier s-a declarat de acord si peste cîteva zile a fost lasat pe o insula din arhipelagul Juan Fernandez, descoperit de portughezul al carui nume îl poarta, în 1563. Arhipelagul este alcatuit din trei insule vulcanice, cu relieful mai mult muntos, avînd înaltimea de pîna la 2.000 de metri. Cele trei insule, a caror suprafata însumeaza 185 km patrati, sînt: Mas-a Tierra, Santa Clara si Mas-a Fuerra. Arhipelagul apartine statului chilian si face parte din provincia Valparaiso, aflata la o distanta de circa 800 km. Peisajul arhipelagului era în acea vreme pitoresc, am putea spune chiar romantic, cu paduri dese de arbori de santal si palmieri chonta, cu multe izvoare, cascade si stînci. Insulele erau slab populate, iar multa vreme au fost nelocuite. În 1750, cînd s-a zvonit ca britanicii ar urma sa ocupe aceste insule, spaniolii si-au instalat aici o garnizoana militara pentru a împiedica invadarea lor. În anul 1810, cînd statul Chile si-a proclamat independenta, a trecut sub jurisdictia sa arhipelagul Juan Fernandez, care si astazi apartine acestui stat, fiind administrat de orasul Valparaiso. Uneori, aceste insule au fost folosite drept colonie-penitenciar, dar perioade lungi de timp au fost nelocuite, asa cum erau si atunci cînd a fost debarcat aici Selkirk. În prezent, pe insula Mas-a Tierra, în localitatea San Juan Bautista, traiesc cîteva sute de chilieni care se ocupa cu pescuitul homarilor, exportati, în mare parte, în tarile din America Latina. Pe insula se mai pot vedea astazi ruinele unui fort spaniol, din secolul al XVIII-lea, si un monument închinat marinarilor germani, aflati la bordul vasului "Dresden", care, în timpul primului razboi mondial, a luat parte la batalia navala de la insulele Falkland, scufundîndu-se dupa aceea în apropierea insulei Mas-a Tierra.

Robinson Crusoe (II)
Pe aceasta insula - Mas-a Tierra - au mai fost locuitori solitari, dar cel mai cunoscut dintre ei ramîne, însa, Alexander Selkirk. Parasit de puteri si doborît de spaima, el a fost coborît într-o barca, luînd cu el de pe corabie haine, un tîrnacop, o toporisca, o caldarusa, o pusca cu alice, ceva pulbere, cartuse, un amnar, tutun, niste asternuturi si o Biblie. Pe acesta insula pustie, Selkirk a trebuit sa lupte, pe lînga singuratate, cu stihiile naturii si cu animalele salbatice, în special cu soarecii, adusi aici de corabiile care au fost în trecere. Ajuns pe tarm, Selkirk s-a adapostit mai întîi într-o mica pestera de lînga plaja, apoi s-a urcat pe colinele din apropiere, unde a dat peste un numeros grup de capre. Pe o stînca si-a amenajat din trunchiuri de copaci doua colibe, una de locuit si alta pentru depozitarea proviziilor, folosita si ca bucatarie. De asemenea, pe un pisc înalt si-a amenajat un post de observatie, de unde în fiecare zi se uita spre zarea nemarginita, cu speranta ca va vedea vreo corabie apropiindu-se de insula. Pentru ca rezervele de hrana luate de pe vas s-au epuizat repede, s-a hranit cu broaste testoase, creveti, carne de capra, sfecla si prune. Observînd ca în jurul sau erau multe pisici salbatice, probabil parasite de marinarii ce trecusera pe acolo, s-a gîndit sa le atraga spre locuinta sa. Le-a oferit carne de capra, si în acest fel, cu ajutorul lor, a scapat de soareci. ~ntr-o zi, explorînd insula, a avut surpriza sa gaseasca o veritabila gradina de legume, unde cresteau napi, ridichi si pastîrnac, semanate de pirati cu multi ani înainte. De la capre avea lapte si carne, iar pentru îmbracaminte se folosea de pielea acestora, pe care o cosea cu ajutorul unui cui si utilizînd fibre vegetale. Pe o bucata de lemn a tinut un raboj, numarînd, cu atentie, scurgerea zilelor. Peste 1.500 de zile a trait Alexander Selkirk de unul singur pe aceasta insula pustie, pîna cînd, la 1 februarie 1709, a vazut, în departare, pînzele unei corabii. A alergat pe plaja si a aprins vreascurile pregatite anume pentru o asemenea clipa fericita. Marinarii au vazut focul, dar au ezitat sa se apropie de tarm, temîndu-se sa nu le fie întinsa o cursa. Abia a doua zi, capitanul Woodes Rogers a trimis în recunoastere o barca cu opt marinari. Nu mica le-a fost mirarea cînd au vazut pe mal un om barbos, îmbracat în piei, care parea salbaticit. L-au luat cu ei pe corabie si au constatat ca, în cei patru ani si patru luni, cît a stat pe insula, Selkirk nu mai stia sa vorbeasca, pronuntînd numai jumatati de cuvinte. Iata cum descrie în jurnalul de bord Thomas Dover, unul dintre capitanii corabiei, recuperarea lui Selkirk: "La 31 ianuarie 1709, în amurg, am zarit arhipelagul Juan Fernandez. Lumina unei flamuri l-a facut pe Rogers, conducatorul expeditiei noastre, sa banuiasca prezenta spaniolilor în insula. ~ncît am adunat cîtiva voluntari si m-am îmbarcat cu ei pe o salupa care a acostat lînga tarmul îngust al uneia dintre insule. Ne-am îmbarcat la 12 februarie; m-am întors la bordul fregatei cu o mare cantitate de homari si cu un prizonier: un barbat învesmîntat în piei de capra si la fel de salbatic la înfatisare ca si animalele pe care le vînase pîna atunci. Era faimosul Alexander Selkirk, pe care capitanul Stradling îl abandonase acolo înainte cu patru ani pentru "rebeliune"".

Daniel Defoe-
4]Informaţia este sufletul tuturor afacerilor publice.
3]Frica de primejdie este mai înspăimîntătoare de cît premejdia însăşi.
2]Toţi oameni ar fi tirani dacă ar putea.
1]Marinarul cu care ar trebui sa navighezi este cel care a naufragiat, pentru ca el stie cel mai bine unde-s recifurile.