BINOCHE[v=]

 

 Copil nascut la Paris (9 martie 1964), al carui tata, Jean-Marie Binoche, era actor, regizor si sculptor si mama, Monique Stalnes, de asemeni, actrita si regizoare, Juliette si sora sa Marion, au crescut si au invatat la o scoala cu internat, deoarece parintii au divortat pe când ea avea doar 4 ani. Vacantele le petrecea la bunica materna, Juliette declarând ca aceasta abandonare de catre parinti a avut un efect profund asupra ei. Talentul cu care era inzestrata s-a aratat devreme. De abia implinise 17 ani când a regizat si a jucat intr-o piesa pusa in scena cu elevii de la scoala, a lui Eugen Ionesco.

 Desi a inceput sa studieze actoria la Conservatorul National de Arta Dramatica din Paris, dupa doar un an paraseste cursurile si o gasim, era anul 1980, la o trupa de teatru cu care face turnee in Belgia, Elvetia si Franta, jucând sub pseudonimul „Juliette Adriene”. In aceasta perioada incepe sa ia lectii de actorie de la faimoasa Vera Gregh. Rolurile mici din filmele frantuzesti nu-i aduc multumire si satisfactie dar sunt pasul care au facut-o sa urmeze cariera in Cinematografie.

 Dupa roluri minore, cel care a propulsat-o in lumea filmului a fost Jean-Luc Godard care a distribuit-o in pelicula, destul de controversata, „Bucura-te Marie” (1985), apoi au urmat o serie de alte filme frantuzesti insa „tonul” decisiv pentru o cariera cinematografica de succes l-a dat rolul din filmul Viata de familie (1985), personaj despre care Jacques Doillon, regizorul, a spus ca a fost atât de impresionat la auditie de Binoche, incât a fost nevoit sa schimbe vârsta eroinei de la 14 ani la 17, cât avea actrita.

 In 1986, actrita a inceput filmarile la primul sau rol jucat in limba engleza, Tereza din filmul Insuportabila usurinta de a fi, rol ce i-a adus recunoastere internationala, avându-l partener pe Daniel Day-Lewis, iar criticii si publicul, deopotriva, au aplaudat-o. Dupa acest rol, Juliette Binoche se reintoarce in Franta, lasând in urma dorinta de-a urma o cariera internationala. Drumul spre ecran nu se opreste si Binoche filmeaza sub conducerea lui Pierre Pradinas (sotul surorii sale Marion) in filmul Un tur in jurul parcului. Dar in vara lui 1988 actrita revine pe scena de teatru si da lovitura cu rolul din piesa Pescarusul, pusa in scena la teatrul Odeon din Paris, de regizorul rus Andrei Konchalovsky.

 In acelasi an este cooptata in echipa ce lucra la Les Amants du Pont-Neuf. Desi filmarile au durat destul de mult, din lipsa banilor, in 1991 filmul are premiera iar Binoche este nominalizata pentru un premiu Cezar la categoria „cea mai buna actrita”. Dupa acest succes, Juliette Binoche parea ca se afla la o rascruce pentru cariera sa. Fiind recunoscuta ca una dintre cele mai bune actrite franceze din generatia sa, Binoche este pusa sa aleaga intre o cariera internationala si cea franceza.

 Pleaca din Franta si se muta la Londra unde este distribuita in filmul Wuthering Heights (La rascruce de vânturi, 1992) iar comentariile au fost pro si contra. Anul 1993 este unul benefic pentru actrita, prestatia ei din filmul Trei culori: albastru, fiind apreciata si distinsa la festivalul de Film de la Venetia cu Premiul pentru cea mai buna actrita. Tot pentru acest rol ea a câstigat un Cezar si a primit o nominalizare la Globul de Aur. In aceasta perioada, refuza oferta lui Steven Spielberg de a juca in Jurassic Park si Lista lui Schindler, luându-si practic, un „concediu” in care a dat nastere primului sau copil, Raphaël, al carui tata este Andre Hall.

 Revine pe ecran in 1995 cu filmul Calaretul de pe acoperis, regizat de Jean-Paul Rappeneau, fiind cotat ca cel mai scump film din istoria cinematografiei franceze. Un succes box-office in intreaga lume, iar Juliette Binoche nominalizata pentru un Cezar pentru Cea mai buna actrita. Urmatorul sau rol din pelicula The English Patient (Pacientul englez) i-a consolidat pozitia de star international si pentru care primeste un Oscar (1996), pentru cea mai buna actrita in rol secundar. Cu acest film ea este cea de-a doua actrita de origine franceza, dupa Simone Signore, care a câstigat un Oscar. Revine pe ecranele frantuzesti cu filmul Amantii secolului (1999), pentru ca in anul urmator, Juliette Binoche sa fie prezenta in patru roluri contrastante, fiecare sporindu-i reputatia: La Veuve de Saint-Pierre (2000) pentru care a primit numeroase distinctii, Cod Necunoscut (2000), debutul sau pe Broadway in Betrayal si Chocolat (Ciocolata cu dragoste) (2000), rol ce i-a adus inca o nominalizare la Oscar. Acest ultim rol i-a adus faima si recunoastere in plan mondial. De-acum drumul actritei era pavat cu pietre scumpe si critici laudative.

 Juliette Binoche mai are un copil, o fata pe nume Hannah (n. 1999), al carei tata este actorul Benoit Magimel. In prezent este intr-o relatie de iubire sincera si adevarata cu regizorul si scriitorul argentinian Santiago Amigorena. Daruita total meseriei sale, actrita Juliette Binoche traieste prezentul. Nu se comporta ca un star ci ca o femeie plina de lumina care radiaza. „Eu nu ma uit inapoi la trecut, pentru ca imi place sa traiesc in prezent” declara chiar actrita. Pe lânga activitatea scenica, ea face si munca de caritate, sporindu-si astfel prestigiul.