Averescu[V=]

Popularitatea lui Averescu

http://www.istoria-romanilor.com/bastonul-de-maresal-al-lui-averescu-o-scurta-istorie-a-gradului-de-maresal-in-romania/2013/10/04

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/alexandru-averescu-mit-realitate

http://adevarul.ro/cultura/istorie/cum-s-a-prabusit-mitul-generalului-alexandru-averescu-1_524d2d6ac7b855ff56f3ce4a/index.html

La moartea mareşalului Alexandru Averescu

Pe 3 octombrie 1938 murea mareşalul Alexandru Averescu – comandantul bătăliei de la Mărăşti, prim-ministru şi ministru în mai multe guverne interbelice ale României. Mediafax spune că Averescu s-a născut la Izmail, azi Ucraina. De fapt Alexandru Averescu s-a născut în satul Babele, de lângă oraşul Izmail în Basarabia de sud. În Bugeac, regiunea dintre Nistru, [...]

Averescu

Bastonul de mareşal al lui Averescu
Una dintre piesele de seamă ale Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“ din Bucureşti este bastonul de mareşal înmânat de regele Carol al II-lea lui Alexandru Averescu, în toamna lui 1930. Iată o scurtă istorie a gradului de mareşal în România.
În istoria ierarhiei militare româneşti, gradul de mareşal apare la 1 decembrie 1918, când regele Ferdinand devenea mareşal, în calitatea sa de comandant al Armatei române.
Suveranul îşi exprimase atunci gândul ca el să fie acordat şi generalilor de corp de armată care contribuiseră la victorie, însă circumstanţele nu erau propice. Dintre ofiţerii aflaţi în gradul cel mai mare în ierarhia militară românească şi putând să devină mareşali, Alexandru Averescu demisionase în 1918 şi intrase în politică, Constantin Prezan trecuse în rezervă şi se retrăsese din viaţa publică, iar Eremia Grigorescu murise în 1919.
Ideea a fost reluată în 1930 de către proaspătul rege Carol al II-lea, care-şi dorea el în­suşi să fie ma­reşal. Aşa se face că, în iunie 1930, cele două Camere ale Parlamentului votau instituirea, începând cu data de 14, a demnităţii de mareşal.
Ea era onorifică şi se conferea capului oştirii şi ofiţerilor generali, care aveau gradul de general de corp de armată şi care conduseseră cu succes operaţiunile armatei române în funcţia de şef al Marelui Cartier General sau de comandant titular al unei armate. În această postură nu se aflau decât trei persoane: regele (cap al oştirii, ca şi tatăl său, în 1918), Constantin Prezan (şeful Marelui Cartier General Regal, în 1917-1918 şi 1919-1920) şi Alexandru Averescu (comandant titular al Armatei II). Celălalt posibil beneficiar, Eremia Grigorescu, nu mai trăia.
În perioada 22-29 octombrie 1930, la Sighişoara s-au desfăşurat manevrele regale de toamnă. În acest cadru ostăşesc, în ziua de 25, regele Carol al II-lea era învestit cu noua demnitate. Peste cinci zile, proaspătul rege-mareşal acorda aceeaşi demnitate, însoţită de însemnele cuvenite, bătrânilor generali Alexandru Averescu şi Constantin Prezan. La 10 mai 1940, pentru a accede el însuşi la gradul de mareşal, generalul Ion Antonescu îl învestea cu gradul de mareşal pe regele Mihai I, în calitatea sa de şef al armatei. Astăzi el este singurul mareşal român în viaţă. La 21 august 1941, pentru servicii aduse patriei, regele îl investea, la rândul său, pe generalul de armată Ion Antonescu cu acelaşi grad.
A costat 500.000 de lei
Dintre cele şapte bastoane şi cărţi de mareşal ale României (Regele Carol al II-lea a învestit şi pe Alexandru al Iugoslaviei cu această demnitate) nu se mai păstrează astăzi în ţară decât cartea de mareşal a lui Constantin Prezan şi bastonul lui Alexandru Averescu, aflate în patrimoniul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“ din Bucureşti.
Bastonul de mareşal al lui Alexandru Averesecu a fost executat (împreună cu celelalte două acordate în 1930) de către Casa Falise din Paris (cea care realizase şi bastonul regelui Ferdinand, în 1918). A costat 67.500 de franci francezi, adică 447.587 de lei. Împreună cu taxele vamale şi cele de transport, costul realizării bastonului a ajuns la 500.000 de lei.
Bastonul lui Averescu e din aur, cu titlul de 750‰. Are forma unui tub cilindric, având la capete două capace. Corpul propriu-zis are lungimea de 49,7 cm; pe o lungime de 39, 9 cm este acoperit cu catifea purpurie (astăzi roasă de vreme), pe care sunt brodate, în fir auriu, patru acvile şi cinci capete de bour, dispuse în şiruri verticale, alternânde.
Cele două capace, tronconice, sunt goale pe dinăuntru şi au filet la diametrul mic, având o lungime de 4,7 cm. Capacul superior are deasupra stema mare a României, înconjurată de două cununi de frunze de lauri, iar pe laterală înscrisul: „Nihil sine deo“. Capacul inferior are deasupra crucea Ordinului Mihai Viteazul, în mijlocul căreia se află cifra încoronată a regelui Carol II, fiind înconjurată de două cercuri concentrice. Pe cercul exterior e incizat numele atelierului care a produs bastonul: „Falize Anciens Joalliers de la Couronne de France“; lateral, textul „Mărăşti“.

Bastonul de mareşal al lui Averescu
Una dintre piesele de seamă ale Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“ din Bucureşti este bastonul de mareşal înmânat de regele Carol al II-lea lui Alexandru Averescu, în toamna lui 1930. Iată o scurtă istorie a gradului de mareşal în România.
În istoria ierarhiei militare româneşti, gradul de mareşal apare la 1 decembrie 1918, când regele Ferdinand devenea mareşal, în calitatea sa de comandant al Armatei române.
Suveranul îşi exprimase atunci gândul ca el să fie acordat şi generalilor de corp de armată care contribuiseră la victorie, însă circumstanţele nu erau propice. Dintre ofiţerii aflaţi în gradul cel mai mare în ierarhia militară românească şi putând să devină mareşali, Alexandru Averescu demisionase în 1918 şi intrase în politică, Constantin Prezan trecuse în rezervă şi se retrăsese din viaţa publică, iar Eremia Grigorescu murise în 1919.
Ideea a fost reluată în 1930 de către proaspătul rege Carol al II-lea, care-şi dorea el în­suşi să fie ma­reşal. Aşa se face că, în iunie 1930, cele două Camere ale Parlamentului votau instituirea, începând cu data de 14, a demnităţii de mareşal.
Ea era onorifică şi se conferea capului oştirii şi ofiţerilor generali, care aveau gradul de general de corp de armată şi care conduseseră cu succes operaţiunile armatei române în funcţia de şef al Marelui Cartier General sau de comandant titular al unei armate. În această postură nu se aflau decât trei persoane: regele (cap al oştirii, ca şi tatăl său, în 1918), Constantin Prezan (şeful Marelui Cartier General Regal, în 1917-1918 şi 1919-1920) şi Alexandru Averescu (comandant titular al Armatei II). Celălalt posibil beneficiar, Eremia Grigorescu, nu mai trăia.
În perioada 22-29 octombrie 1930, la Sighişoara s-au desfăşurat manevrele regale de toamnă. În acest cadru ostăşesc, în ziua de 25, regele Carol al II-lea era învestit cu noua demnitate. Peste cinci zile, proaspătul rege-mareşal acorda aceeaşi demnitate, însoţită de însemnele cuvenite, bătrânilor generali Alexandru Averescu şi Constantin Prezan. La 10 mai 1940, pentru a accede el însuşi la gradul de mareşal, generalul Ion Antonescu îl învestea cu gradul de mareşal pe regele Mihai I, în calitatea sa de şef al armatei. Astăzi el este singurul mareşal român în viaţă. La 21 august 1941, pentru servicii aduse patriei, regele îl investea, la rândul său, pe generalul de armată Ion Antonescu cu acelaşi grad.
A costat 500.000 de lei
Dintre cele şapte bastoane şi cărţi de mareşal ale României (Regele Carol al II-lea a învestit şi pe Alexandru al Iugoslaviei cu această demnitate) nu se mai păstrează astăzi în ţară decât cartea de mareşal a lui Constantin Prezan şi bastonul lui Alexandru Averescu, aflate în patrimoniul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“ din Bucureşti.
Bastonul de mareşal al lui Alexandru Averesecu a fost executat (împreună cu celelalte două acordate în 1930) de către Casa Falise din Paris (cea care realizase şi bastonul regelui Ferdinand, în 1918). A costat 67.500 de franci francezi, adică 447.587 de lei. Împreună cu taxele vamale şi cele de transport, costul realizării bastonului a ajuns la 500.000 de lei.
Bastonul lui Averescu e din aur, cu titlul de 750‰. Are forma unui tub cilindric, având la capete două capace. Corpul propriu-zis are lungimea de 49,7 cm; pe o lungime de 39, 9 cm este acoperit cu catifea purpurie (astăzi roasă de vreme), pe care sunt brodate, în fir auriu, patru acvile şi cinci capete de bour, dispuse în şiruri verticale, alternânde.
Cele două capace, tronconice, sunt goale pe dinăuntru şi au filet la diametrul mic, având o lungime de 4,7 cm. Capacul superior are deasupra stema mare a României, înconjurată de două cununi de frunze de lauri, iar pe laterală înscrisul: „Nihil sine deo“. Capacul inferior are deasupra crucea Ordinului Mihai Viteazul, în mijlocul căreia se află cifra încoronată a regelui Carol II, fiind înconjurată de două cercuri concentrice. Pe cercul exterior e incizat numele atelierului care a produs bastonul: „Falize Anciens Joalliers de la Couronne de France“; lateral, textul „Mărăşti“.

Fata nevazuta a razboiului. Ceasul si chipiul maresalului Averescu se afla la Farcasa
Anul acesta, la 9 martie, s-au implinit 150 de ani de la nasterea uneia dintre cele mai prestigioase personalitati militare ale neamului romanesc, pe cat de cunoscuta si apreciata de unii, pe atat de controversata pentru altii: maresalul Alexandru Averescu. De multe ori, faptele unor militari de asemenea anvergura par a nu mai impresiona generatiile mileniului III, ele constituind fundalul unor manifestari oficiale mai mult sau mai putin convingatoare. Mai impresionante raman insa gesturile, episoadele inedite din viata lor, obiectele ramase de la ei etc. In cazul de fata, ne vom referi la o asemenea situatie.

Prof. dr. Dumitru D. Ionita, din localitatea Farcasa-Frumosu, judetul Neamt - mare si norocos iubitor de istorie -, poseda in vasta lui colectie de artefacte cateva obiecte apartinand maresalului Averescu, unele dintre ele fiind primite, in semn de pretuire din partea maresalului, de catre bunicul inimosului profesor.

Un episod necunoscut din Batalia de la Marasesti din 1917

Zilele trecute, profesorul dr. Dumitru D. Ionita ne-a trimis la redactie cateva poze si un text impresionant care vorbesc despre un episod necunoscut pana acum din timpul Primului Razboi Mondial, ai carui protagonisti au fost bunicul sau si maresalul Averescu. “In vara anului 1917, generalul Averescu - viitorul maresal din 1930 - se afla pe front, in zona Marasesti, fiind comandantul Armatei a II-a, unde exista o cota ce se afla in mainile germanilor. Acolo era instalat un cuib de mitraliera care decima trupele romane, oprindu-le asalturile. Numeroasele atacuri ale ostasilor nostri s-au soldat cu sute de morti. Au fost si misiuni de voluntari care au avut aceeasi soarta. Dar un soldat de pe Valea Bistritei, comuna Farcasa, judetul Neamt, Gavril Tanasa, s-a oferit si el voluntar”, ne relateaza profesorul Dumitru D. Ionita.

O dimineata cetoasa schimba viata soldatului Gavril Tanasa

Era o dimineata racoroasa, cu putina ceata, elemente care au favorizat misiunea curajosului voluntar. “Acesta a inaintat pana la respectiva cota taras. Nemtii se aflau la masa, dupa relatarea soldatului. Fara a mai sta pe ganduri, a aruncat doua grenade, nimicind cuibul de mitraliera. A luat apoi arma nemtilor si s-a intors in liniile de lupta romanesti. Cand s-a apropiat de pozitiile noastre, generalul Averescu tocmai trecea cu automobilul. A strigat la soldat, intrebandu-l de unde vine. Apoi, s-a dat jos si a primit raportul acestuia despre isprava facuta. Impresionat de cele relatate, generalul, cu lacrimi in ochi, la imbratisat pe soldat, spunandu-i: «Acesta este adevaratul chip de erou al ostasului roman ce coboara in negura veacurilor!». Apoi, drept pretuire, i-a oferit ceasul de buzunar, primit de general de la Regele Carol I. Peste numai cateva zile, l-a decorat cu “Virtutea Militara”, iar la ceremonial, generalul i-a spus: «Pe langa ceasul regelui, iti ofer si chipiul meu de general. Sa le pastrezi cu sfintenie!», ceea ce avea sa faca toata viata bravul ostean”, ne mai spune Ionita.

Ceasul de la Regele Carol, epoletii si cordonul de maresal

Eroul acelei zile memorabile din timpul Primului Razboi Mondial a fost bunicul lui Dumitru Ionita. De atunci si pana astazi, obiectele atat de pretuite se afla in posesia profesorului de la Farcasa.
Ceasul este confectionat din argint, iar cheia corzii, din aur. Pe capacul din spate este gravat bustul Regelui Carol I, de culoarea maron, pe un fundal auriu. Pasionatul colectionar ne-a mai trimis si poza cu epoletii de colonel, precum si cordonul maresalului, alaturi de revolverul cu insemnele regale batute in aur. Piesele sunt trecute in OPCN, iar revolverul are permis de arma de panoplie.
Si iata cum cateva obiecte si fapte petrecute intr-un trecut atat de tumultuos vin sa ne reaminteasca despre un mod de asumare a istoriei, a unui moment dramatic din timpul Primului Razboi Mondial, la care au rezonat la fel doi militari, desi fiecare dintre ei s-a aflat la polul opus al ierarhiei: unul in frunte, generalul Averescu, si altul la talpa oastei, soldatul Gavril Tanasa. Daca despre primul istoria continua sa vorbeasca, despre cel de-al doilea nu s-a stiut nimic pana acum, asa cum nu se cunosc multe alte fapte de vitejie savarsite de miile de soldati anonimi cazuti in razboaiele acestui neam.

Patru “secvente ale istoriei secolului XX”, neiertate de comunisti

Figura si faptele maresalului Averescu continua si astazi sa fie studiate de specialisti. “Opera sa militara cuprinde cu deosebire latura operationala a gandirii militare, arta militara si partile sale constitutive. Tactica este ramura pe care o abordeaza cu cel mai larg interes”, spune mr. dr. Ioan Parean. Fara sa ne propunem a vorbi pe larg despre activitatea acestui deosebit militar al armatei romane, nu putem sa nu abordam si celelalte aspecte care i-au adus critici, mai ales in perioada comunista, cand personalitatea lui Averescu a fost pusa intr-un con de umbra, doar momentul Marasesti 1917 fiind tratat cu o oarecare deschidere. Vom recurge la aceasta scurta trecere in revista a cauzelor pentru care figura maresalului Averescu nu “a cadrat” cu criteriile de apreciere comuniste, facad apel tot la studiul domnului mr. Ioan Parean, intitulat “Maresalul Alexandru Averescu - conducator militar de exceptie”. Asadar, adversitatea istoriografei comuniste impotriva acestui mare militar se datora implicarii lui “in patru secvente ale istoriei romanesti din secolul XX”. Primul fapt incriminat, care a fost pus in sarcina maresalului Averescu, a fost reprimarea brutala a rascoalei taranesti din anul 1907, an in care acesta era ministru de razboi in guvernul Dimitrie A. Sturza (12 martie 1907- 27 decembrie 1908). Al doilea moment care nu putuse fi iertat maresalului a fost interventia in forta si arestarea delegatilor participanti la lucrarile Congresului General al Partidului Socialist din Romania (Congresul I al PCR) care votasera transformarea partidului in Partidul Comunist din Romania si afilierea lui, fara rezerve, la Internationala a III-a Comunista. La acea data, Averescu era presedinte al Consiliului de Ministri (prim-ministru) in guvernul ce-i purta numele (13 martie 1920-17 decembrie 1921). O alta vina atribuita generalului Averescu, pe atunci au fost intalnirile avute in anii 1924 si 1926 cu liderul fascist al Italiei, Benito Mussolini, si semnarea impreuna cu acesta a “Pactului de amicitie dintre Italia si Romania”, care avea si unele prevederi ce vizau atitudinea comuna fata de guvernul sovietic. In fine, Averescu a fost considerat de catre istoriografia comunista, deoarece a fost liderul Partidului Poporului (pana in 1920 Liga Poporului), un adversar de temut pe scena politica a Romaniei interbelice pentru partidele de orientare comunista.

De la sergentul cu picioarele degerate la bastonul de maresal

Alexandru Averescu s-a nascut la 9 martie 1859 in orasul Bolgrad, judetul Ismail, in sudul Basarabiei, intr-o familie de romani. Tatal sau a fost slugerul Constantin Averescu, iar mama, Casuca Averescu, a fost o femeie deosebit de religioasa, care l-a influentat pe micul Alexandru in acest sens. Nu vom insista asupra studiilor sale profesionale, dar nu vom putea trece cu vederea dragostea pe care a purtat-o armatei, alaturi de care a participat la razboiul ruso-romano-turc din 1877-1878, cand, datorita modului in care si-a executat misiunile, a fost avansat la gradul de sergent si decorat cu “Trecerea Dunarii”, “Aparatorii Independentei” si “Medalia comemorativa de campanie”, o distinctie ruseasca. Dar exact in momentul in care se gandea foarte serios la o cariera militara, a primit o mare lovitura: trecerea in rezerva, din cauza conditiei sale fizice necorespunzatoare si a degeraturilor suferite in iarna petrecuta in campia Ohranei bulgare. La insistente repetate, doi ani mai tarziu, va fi reprimit in armata, la Scoala Divizionara de la Manastirea Dealu. Tanarul sublocotenent este trimis la studii militare in Italia, unde se casatoreste cu Clotilda, fosta primadona a Operei din Milano.
De acum, stralucita sa cariera militara inseamna ridicari in grad, reprezentari in Rusia ale regelui Carol I, functii si demnitati, participari la evenimente si campanii militare stralucite, colaborari cu armata franceza in timpul Primului Razboi Mondial, luptele de la Marasesti etc. La 26 ianuarie 1918, din insarcinarea regelui Ferdinand formeaza un nou guvern, intr-o situatie deosebit de grea pentru tara, iar in continuare se va implica din ce in ce mai mult in politica. Ca dovada a recunoasterii meritelor sale in cele trei razboaie la care a luat parte, Alexandru Averescu a primit peste 120 de decoratii romane si straine, iar la 14 iunie 1930 a fost ridicat la gradul de maresal al Romaniei. Dupa o viata extrem de zbuciumata, pusa in slujba neamului romanesc, maresalul Averescu s-a stins din viata la Bucuresti, la 2 octombrie 1938, la varsta de 79 de ani si jumatate, fiind inmormantat in cripta aflata pe locul unde a spart frontul german la Marasesti, in mausoleul din aceasta localitate. Aici isi doarme somul de veci impreuna cu eroii romani cazuti in bataliile de pe aceste meleaguri in vara anului 1917, cand s-a petrecut si episodul cu soldatul Gavril Tanasa, prezentat de noi mai sus.

Gheorghe I. FLORESCU – Alexandru Averescu, în enciclopedii universale (II)

Gheorghe I. FLORESCU – Alexandru Averescu, în enciclopedii universale (I)

Osemintele maresalului Averescu - cautate de Directia pentru Patrimoniu National Vrancea
Ziarul Gandul | 19 februarie 2007
Conducerea Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu National a judetului Vrancea a solicitat Parchetului sa verifice daca, in ce conditii si unde au fost stramutate osemintele maresalului Alexandru Averescu din mausoleul de la Marasesti?! Se stie ca marele comandant si strateg din primul razboi mondial a dorit sa-si doarma somnul de veci alaturi de soldatii cazuti in faimosul triunghi al mortii Marasesti-Marasti-Oituz. Paraschiv Usturoiu, directorul DCCP Vrancea a declarat: "Am inaintat la Parchet o sesizare privind verificarea disparitiei osemintelor maresalului Averescu din cripta de la Mausoleul Marasesti. Nu putem intra sa verificam decat cu ordin de la Parchet. Informatiile privind disparitia osemintelor sunt de la administratorul care a avut grija, timp ce 30 de ani, de mausoleu: Tanasache Tecuceanu".
Acesta spune ca osemintele ar fi disparut inainte de '89, dupa o actiune militara comandata. Se pare ca sicriul, care era unul special, ar fi fost luat de o masina a Armatei. Batranul administrator mai relateaza ca la actiunea respectiva a participat o trupa de 40 de soldati, condusi de doi colonei ale caror nume sunt Badea si Berneanu. Acestia i-au explicat ca osemintele vor fi depuse in alta parte. Totul ar fi avut loc, potrivit fostului custode, in 1979. Unii intelectuali vranceni isi amintesc ca un zvon privind ridicarea osemintelor maresalului Averescu a circulat prin 1976! Fara sa i se dea, insa, prea mare importanta, fiindca nu parea plauzibil. Care ar fi putut fi motivul unei asemenea actiuni privind un monument precum cel de la Marasesti?! Sa asteptam, insa, rezultatul verificarilor solicitate de directorul Usturoiu.

Furate in urma cu 28 de ani de comunisti

Osemintele maresalului Averescu, disparute fara urma
In luna august a anului 1979, osemintele eroului de la 1917, maresalul Alexandru Averescu, cel care a oprit inaintarea frontului german, au fost furate din Mausoleul Marasti de catre reprezentantii puterii comuniste de atunci.
Grupul a fost condus de colonelul Badea - seful Protectiei Civile Vrancea, si capitanul Berneanu, unul dintre comandantii UM 01735, fosta unitate CFR Focsani.

Custodele confirma furtul osemintelor

In acele vremuri, custodele mausoleului din Marasti era octogenarul de acum Tanase Tecuceanu. ”Era prin luna august, la doi ani dupa cutremurul din 1977 - tin minte pentru ca era vremea coasei si mai stiu ca era inainte de 23 august -, la mausoleu s-a prezentat o trupa de 30-40 de soldati, in frunte cu colonelul Badea si capitanul Berneanu. I-au cerut sorei mele Anica Gaure sa le aduca o ranga din fier si mai multe scule pentru ridicarea capacului sarcofagului de la mormantul maresalului Averescu. Eu eram plecat la cosit, dar dupa aceea am primit de la col. Badea oarece explicatii in sensul ca a fost scos sicriul cu osemintele maresalului pentru a fi dus in alt loc. Odata cu sicriul, care era din lemn negru placat cu tabla, au fost luate din mausoleu si toate celelalte marturii care aminteau de maresalul Averescu: tablourile care-l infatisau, diplomele, insignele si decoratiile sale de razboi, inclusiv manechinele care infatisau soldatii si ofiterii in uniformele armatei romane”, a declarat Tanasache Tecuceanu.
Acum, “mos Tecuceanu”, cum ii spun satenii, locuieste undeva izolat la trei munti distanta de satul in care s-a nascut. În odaia sa, mos Tecuceanu nu aude decat haraitul unui radio, latratul a doi caini si cantatul unui cocos in zori de zi. ”Dom’le, pe atunci mi s-a spus ca ordinul a venit direct de la marele carmaci, de la tovarasul Ceausescu, care a ordonat sa se stearga orice urma a trecerii lui Averescu pe la Marasti, s-a ordonat ca pana si bustul sau sa fie dat jos din fata mausoleului, lucru care nu s-a realizat niciodata. Cei de la partid ne-au spus ca maresalul nu era pe placul clasei muncitoare, deoarece ordonase omorarea a 11.000 de tarani la rascoala din 1907. De altfel, de la furtul osemintelor, in camera mortuara in care se afla sarcofagele maresalului si ale celor doi generali ai sai, Artur Voitoianu si Nicolae Margineanu, nu s-a mai putut intra, din ordinul partidului pana in 1989. S-a ordonat ca intrarea sa fie blocata cu un perete din lemn placat cu o panza rosie”, a mai spus Tanasache Tecuceanu.

Martorii evenimentelor

Colonelul Gh. Badea a fost pana in 1985 seful Apararii Civile pe judetul Vrancea, iar capitanul Berneanu a fost unul dintre comandantii UM 01735 din Focsani, unitate mutata chiar in toamna anului 1979 la santierul Portile de Fier 2.
Din discutiile purtate cu un alt sef al Protectiei Civile Vrancea, col. (r) Gheorghe Iorga, am aflat ca prin numita unitate se faceau toate treburile murdare din acest domeniu, deoarece pana in anul 1989 mausoleul, cu toate ca era in administrarea Comitetetelor de Cultura sii Educatie Socialista, era ingrijit in baza unui protocol intre cele doua ministere de catre unitati militare cu specific de instruire prin munca. Asa se explica de ce custodele Tanase Tecuceanu era la acea vreme angajatul civil al MApN.

O necunoscuta pentru specialisti

Angajatii Muzeului de Istorie al Vrancei de la Focsani, in frunte cu istoricul Dumitru Hutanu, nu au reusit sa lamureasca problema. ”Ce dom’le, alta treaba n-aveti? Ce, noi ne ocupam de toate oasele? N-avem nici un inventar. Asta ne-ar mai fi lipsit, sa inventariem si oasele”, a afirmat istoricul muzeului din Focsani, Dumitru Hutanu.

“Fie-le odihna vesnica!”

Pe unul dintre basoreliefurile care incadreaza mausoleul sta scris pentru eternitate: “Eroilor ce s-au jertfit in triunghiul de foc - Marasti, Marasesti, Oituz - fie-le odihna vesnica!”. Iar in zilele si noptile bataliei de pe campul de onoare al Marastiului au cazut peste 1.700 de vieti iar peste 300 de raniti si-au varsat sangele in Razboiul de Reintregirea Neamului.

MARESALUL ALEXANDRU AVERESCU

MARESALUL ALEXANDRU AVERESCU
CONDUCATOR MILITAR DE EXCEPTIE
Fara indoiala ca una dintre cele mai prestigioase personalitati militare pe care le-a dat neamul românesc in ultimele doua secole a fost maresalul ALEXANDRU AVERESCU.
Gânditor militar de larga deschidere doctrinara si remarcabil comandant militar, Alexandru Averescu ocupa un loc distinct in panteonul personalitatilor vremii care si-au pus inima si condeiul in slujba gasirii celor mai adecvate modalitati de ridicare a capacitatii militare a tarii.
Opera sa cuprinde cu deosebire latura operationala a gândirii militare, arta militara si partile sale constitutive. Tactica este ramura pe care o abordeaza cu cel mai larg interes, titlurile lucrarilor elaborate ilustreaza intru-totul aceasta orientare: Tactica. Teorii si aplicatiuni, 3 volume (1888 – 1891),Teatrul de operatiuni Austro-Român (1891) Lectiuni de geografie (1895), Jocul de razboi (1903); Calauza ofiterului (1903), Operatiile de la Flamânda (1924), Notite zilnice de razboi – 2 volume (1937). Dupa 1905 s-a consacrat carierei politice, diminuându-si considerabil preocuparile pentru teoria militara.
In perioada dictaturii comuniste, personalitatea maresalului Alexandru Averescu a fost deseori pusa intr-un con de umbra, doar „momentul" Marasti 1917 era tratat cu o oarecare deschidere si acest fapt, pentru ca nu se putea altfel.
Adversitatea istoriografiei comuniste impotriva acestui mare barbat se datora in principal implicarii acestuia in patru secvente ale istoriei românesti din acest secol (XX) pe care suntem pe cale sa-l depasim in curând.
Primul fapt incriminat si pus in sarcina lui Al. Averescu a fost reprimarea brutala a rascoalei taranesti din anul 1907, an când acesta era ministru de razboi in guvernul Dimitrie A. Sturdza (12 martie 1907 – 27 decembrie 1908).
Al doilea moment ce nu putuse fi iertat maresalului Averescu a fost interventia in forta si arestarea delegatilor participanti la lucrarile Congresului General al Partidului Socialist din România (Congresul I al P.C.R.) ce votasera transformarea partidului in Partidul Comunist din România si afilierea acestuia fara rezerve la Internationala a III-a Comunista. La acea data Alexandru Averescu era presedinte al Consiliului de Ministri (prim ministru) in guvernul ce-i purta numele (13 martie 1920 – 17 decembrie 1921).
Alta vina atribuita generalului (de atunci) Al. Averescu au fost intâlnirile avute in anii 1924 si 1926 cu liderul fascist al Italiei, Benito Mussolini si semnarea impreuna cu acesta a „Pactului de amicitie dintre Italia si România", care avea si unele prevederi ce vizau atitudinea comuna fata de guvernul sovietic.
ªi nu in cele din urma, Averescu a fost considerat de catre istoriografia comunista, prin faptul ca a fost liderul Partidului Poporului ( pâna in 1920 – Liga Poporului) un adversar de temut pe scena politica a României interbelice, a partidelor de orientare comunista.
Dar cine a fost aceasta proeminenta personalitate militara controversata, de care sunt legate evenimente istorice ce depasesc mai bine de jumatate de secol?
Alexandru Averescu s-a nascut la 9 martie ( 3 aprilie – stil nou) 1859 in oraselul Bolgrad, judetul Ismail (din sudul Basarabiei) intr-o familie de români.
Tata i-a fost slugerul Constantin Averescu, iar mama, Casuca Averescu, femeie deosebit de religioasa, care l-a influentat pe micul Alexandru in acest sens.
Clasele primare le face in oraselul natal Bolgrad, apoi se inscrie la seminarul teologic din Ismail. Nu dupa mult timp il gasim urmând cursurile scolii de Arte si Meserii din Bucuresti pe care le absolva in anul 1876.
Dupa absolvirea acestei scoli se pregateste pentru o cariera inginereasca si manifesta o vie dorinta de a urma Facultateaa de Mecanica din Liege, insa la 10 martie 1876 se inroleaza voluntar in escadronul de jandarmi-calari din Ismail. Cu aceasta unitate participa la razboiul ruso-româno-turc (Razboiul pentru Independenta României) din 1877 – 1878. Incadrat in Regimentul 1 rosiori isi face datoria fata de patrie fiind avansat la gradul de sergent in martie 1878 si decorat cu: Trecerea Dunarii, Aparatorii Independentei si Medalia comemorativa de campanie (medalie ruseasca). Desi comandantul sau de escadron cpt. Dimitrie Negel ii prevedea o cariera militara de elita, Al. Averescu este trecut in rezerva la 4 septembrie 1878, ceea ce pentru el este o mare deceptie. Motivul trecerii viteazului sergent in „efectivele militiei" (rezerva) au fost conditia sa fizica nesatisfacatoare si degeraturile contactate in iarna precedenta petrecuta in câmpia Ohranei bulgare.
Tânarul si ambitiosul Averescu nu se impaca cu gândul ca ii este refuzata cariera militara si cere Ministerului de Razboi sa fie inrolat in serviciul regulat al armatei. Este reprimit in armata si dupa doi ani il gasim la ªcoala divizionara de la Manastirea Dealu.
Dupa absolvirea acestei scoli, la 15 iulie 1881 este avansat sublocotenent si repartizat la Regimentul 1 rosiori, cu garnizoana in Constanta, iar dupa alti doi ani, la Regimentul 6 din Focsani, ca ofiter de cavalerie.
Câstigând concursul organizat pentru trimiterea de studenti militari la ªcoala Superioara de Razboi din Torino, Al.Averescu pleaca in Italia (1884 – 1886) de unde se intoarce triumfator. Este clasificat sef de promotie al prestigioasei institutii de invatamânt militar din Torino si are alaturi pe tânara si frumoasa sa sotie Clotilda (n.Caligaris) fosta primadona a operei din Milano.
Intors in tara, la 8 aprilie 1886, este avansat locotenent – ofiter de stat major si incepe un vast proces de absorbtie si adaptare al programului militar occidental in armata româna.
La 30 august 1889 este avansat capitan si este incadrat profesor la ªcoala de cavalerie din Bucuresti, iar la 1 ianuarie 1894 este avansat maior si numit director al ªcolii Superioare de Razboi unde preda si cursuri de geografie militara.
Mentionez faptul ca ªcoala Superioara de Resbel fusese infiintata la 8 august 1889 prin Inaltul Decret Regal nr.2073 pe lânga Marele Stat Major. Aceasta scoala avea destinatia de a forma ofiteri de stat major. In Europa vremii mai functionau asemenea scoli doar la: Torino, Paris, Bruxelles, Viena si Berin.
O insemnata parte dintre profesorii militari erau membri ai Academiei Române. Printre acestia semneaza si Alexandru Averescu. Vorbind fluent cinci limbi straine (italiana, germana, engleza, franceza si slavona) si având un bogat bagaj de cunostinte din domeniul militar si civil, in anul 1895 este numit atasat militar la Berlin unde va ramâne pâna in anul 1898. La 8 aprilie 1898 este avansat la gradul de locotenent colonel.
In anul 1899 este trimis de Curtea Regala Româna pentru doua luni in Rusia pentru a-l reprezenta pe suveranul tarii (Carol I) care primea o inalta si onorifica demnitate. Tot in acest an a mai fost trimis inca de trei ori in Rusia in calitate de emisar regal.
La intoarcerea in tara, Al. Averescu este numit seful Sectiei organizare si operatii in Marele Stat Major (1899 – 1904).
La 10 mai 1901 este avansat la gradul de colonel, iar la 10 mai 1906 este inaintat la gradul de general de brigada si trimis sa preia comanda Comandamentului din Tecuci.
De la acest comandament este chemat de Rege si numit la 12 martie 1907 ministru de Razboi in cabinetul Dimitrie A. Sturdza (12 martie 1907 – 27 decembrie 1908), in conditiile in care rascoala taraneasca izbucnita in nordul Moldovei (Flamânzi) tindea sa aprinda intreg teritoriul tarii. Se mobilizeaza armata si prin actiuni militare dure lucratorii pamântului sunt „pacificati".
Dupa stingerea rascoalei si urmare a unor intrigi politice, generalul Al.Averescu isi inainteaza demisia din functia de ministru de razboi si preia comanda Diviziei 1 Infanterie cu garnizoana in Turnu Severin (1909-1911). In toamna anului 1911, odata cu izbucnirea razboiului turco – italian, când se prevedeau evenimente grave in apropierea hotarelor tarii, generalul Al. Averescu este chemat la Rege si numit sef al Statului Major.
In aceasta calitate este insarcinat sa comande manevrele regale din vara anului 1912, unde a demonstrat o energie si un tact care au uimit toate comandamentele ce se aflau in subordinea sa.
In acest an el elaboreaza o doctrina militara nationala in care „sintetizeaza adevarul rational si faptul material, studiind razboiul ca pe o lege a naturii, ca pe un fapt exact, legic si inevitabil."
In toamna anului 1912 izbucneste razboiul balcanic; sârbii, muntenegrenii, bulgarii si grecii unindu-si fortele inving pe turci. In anul urmator, 1913, bulgarii considerându-se inselati la incheierea pacii, pornesc un alt razboi impotriva fostilor aliati.
In aceste circumstante s-a considerat imperativa o interventie militara româna cu rol pacificator si totodata de corectare a granitei de sud a Dobrogei, pe un aliniament strategic.
La 22 iunie 1913 generalul Averescu – comandantul frontului – isi trece trupele peste Dunare pe la Corabia si printr-o invaluire rapida atinge obiectivul fixat ajungând, fara sa duca lupte, la portile orasului Sofia. Regele Bulgariei cere pace, razboiul luând sfârsit la 9 iulie 1913, iar pacea s-a semnat la Bucuresti la 10 august 1913. Sudul Dobrogei, (Cadrilaterul), cu judetele Durostor si Caliacra – revine in componenta României, asa cum fusese prevazut prin Congresul de pace de la Berlin, din 13 iulie 1878 (dupa razboiul de Independenta).
Dupa revenirea din aceasta noua companie victorioasa, intrigile politice il vor dobori din nou, fiind determinat iarasi sa-si prezinte demisia. Un an mai târziu, la 28 iunie 1914 a fost chemat de regele Carol I, la Castelul Peles unde i se cere sa realizeze planuri de campanie pentru eventualitatea unui viitor razboi mondial ce era pe cale sa se declanseze.
In aceasta perioada generalul Al. Averescu comanda Corpul de Armata ce isi avea comandamentul in garnizoana Craiova.
Dupa doi ani de neutralitate, România intra in razboi alaturi de puterile Antantei pentru realizarea idealului de veacuri a poporului român – Unirea cea mare.
La 17 august 1916, generalul Al. Averescu este numit printr-un ordin emis de Marele Cartier General, comandant al Armatei a II-a. La comanda acestei mari unitati trece frontiera spre Transilvania si actioneaza in zona Brasov unde nu intâmpina o rezistenta serioasa.
In urma dezastrului de la Turtucaia si ofensivei germano-bulgaro-turce in Dobrogea, generalul Al. Averescu este chemat de regele Ferdinand si numit la comanda Armatei a III-a (25 august 1916) pentru restabilirea frontului de sud. Este considerat singurul general in stare sa opreasca ofensiva dusmanului pe oricare dintre fronturi.
La 2 septembrie 1916 este numit comandant al Grupului Armatelor de Sud, pentru a contracara ofensiva condusa de Feldmaresalul von Mackensen. Are la dispozitie pentru acest scop 16 divizii din cele 27 de care dispunea România la acea ora.
Pentru slabirea presiunii ofensivei bulgaro-germano-turce in Dobrogea, generalul Al. Averescu initiaza o manevra de mare amploare la sud de Dunare, pe teritoriul bulgar, operatie cunoscuta in istorie sub numele „Manevra de la Flamânda".
Divizia 10 infanterie, comandata de generalul Vaitoianu trece Dunarea pe pamânt bulgar, dar situatia frontului din Transilvania si ploile torentiale dezlantuite care au distrus podul de vase, opresc si fac inoportuna aceasta curajoasa manevra de forte si mijloace.
Puternica ofensiva germano-austro-ungara pe frontul din Transilvania si impingerea trupelor române peste munti face necesara prezenta generalului Averescu pe acest front.
Reia comanda Armatei a II-a (25 sept.1916) si in plus, primeste ordinul de a coordona si operatiunile Armatei de Nord (comandata de generalul Constantin Prezan).
In situatia când armatele române sunt coplesite de superioritatea numerica, tehnica si tactica a inamicului si intre marile unitati românesti apar imense goluri, soseste in România, Misiunea militara franceza, condusa de generalul H. Berthelot.
La prima intâlnire dintre generalul Al. Averescu si seful Misiunii militare franceze, apar primele neintelegeri. Averescu cere sprijin in primirea de forte si material de razboi pentru a umple golurile aparute intre diviziile sale, insa generalul Berthelot ii promite ca-i va da un ofiter francez „specialist in umplerea golurilor"
Referitor la acest episod Averescu va consemna: „Eu nu am putut accepta domnia mediocritatilor nici chiar când acestea erau franceze". Seria frictiunilor dintre Al. Averescu si membrii Misiunii militare franceze va continua pe intreaga durata a razboiului.
Dupa stabilizarea frontului in sudul Moldovei, in urma pierderii Capitalei si a celei mai mari parti din teritoriul national, armata româna se pregateste de riposta.
Dupa intense pregatiri din iarna si primavara anului 1917, declansarea ofensivei Armatei a II-a, comandata de generalul Averescu este iminenta.
La 11 iulie 1917, Averescu declanseaza puternica ofensiva de la Marasti „unde românii se lupta legendar si reusesc sa distruga frontul german, capturând numerosi prizonieri si un enorm material de razboi".
In momentul dezvoltarii impetuoase a ofensivei române, gl. Averescu primeste o telegrama prin care i se comunica, ca noul conducator al Rusiei, Kerenski a dat ordin trupelor rusesti sa depuna armele in fata germanilor.
Marele Cartier General român ordona oprirea ofensivei Armatei a II-a si consolidarea aliniamentului atins.
Cu toate victoriile românesti obtinute la Marasti, Marasesti si Oituz, evenimentele politico-militare cauzate de tradarea rusilor au dus la imposibilitatea armatei române de a tine piept germanilor care amenintau cu reluarea operatiunilor militare pe frontul românesc si prin urmare, armistitiul României cu Puterile Centrale devenise acum de neinlaturat.
Când toate fortele politice românesti erau unanime in a cere si semna armistitiul, singur generalul Al. Averescu se opune cu inversunare semnarii acestuia si incetarii luptelor.
La 26 ianuarie 1918, generalul Al. Averescu este insarcinat de catre rege (Ferdinand I) cu formarea unui nou guvern, intr-o situatie deosebit de grea pentru tara.
In calitate de presedinte al Consiliului de Ministri el pleaca la tratativele de pace de la Buftea si Focsani.
In timpul negocierii armistitiului si pacii, el se intâlneste cu feldmaresalul Makensen, cu ministri de externe german si austriac, Külman si Czernin.
La aceste tratative se pun conditii deosebit de grele pentru tara, Averescu nu le accepta si pleaca la Iasi (capitala provizorie a României – 1916-1918), pentru a se consulta cu suveranul, aici este atacat de politicieni si acuzat de inflexibilitate in tratativele de pace . El cere regelui sa-i accepte demisia. La solicitarea lui Ferdinand renunta la demisie si reia tratativele cu adversarii.
Ca o conditie a pacii, germanii cer plecarea imediata a misiunilor militare straine din România.
Odata cu plecarea generalului Berthelot din Iasi, regele la sugestia lui Ionel Bratianu, solicita politicianului filogerman Al.Marghiloman sa preia negocierile pacii cu Puterile Centrale. Averescu profund jignit isi prezinta imediat demisia. Marghiloman devine astfel presedintele guvernului la 19 martie 1918 care continua tratativele de la Buftea, ce s-au semnat apoi la Bucuresti, la 6 mai 1918.
Cariera militara a generalului Al. Averescu a luat sfârsit, insa de acum va incepe adevarata cariera politica a celui care pretutindeni era aclamat pentru faptele sale de bravura din timpul razboiului si in care poporul vedea unica speranta de mai bine.
Generalul Averescu promitea tarii un regim nou intemeiat pe: „munca, cinste, legalitate", pe respectul fiecarui individ, indiferent de treapta sociala pe care se afla. Cunoscând setea taranilor pentru pamânt, generalul promitea improprietarirea fiecarei familii de tarani cu 5 ha. de teren arabil.
Incepând din aprilie 1918, conducând formatiunea politica Liga Poporului, transformata din 1920 in Partidul Poporului, Al. Averescu a detinut urmatoarele functii politice: ministru de interne (1919) si presedinte al Consiliului de Ministri (13 martie 1920 – 17 decembrie 1921 si 30 martie 1926 – 4 iunie 1927).
Ca o dovada a recunoasterii meritelor sale in cele trei razboaie la care a luat parte, Al. Averescu a fost posesorul a peste 120 de decoratii române si straine, iar la 14 iunie 1930 primeste gradul de maresal al României.
Dupa o viata extrem de zbuciumata, pusa in slujba neamului românesc, maresalul Al. Averescu se stinge din viata in Bucuresti, la 2 octombrie 1938, la vârsta de 79 de ani si jumatate.
A fost inmormântat in cripta construita pe locul unde a spart frontul german la Marasti, in mausoleul din aceasta localitate. Aici isi doarme somnul de veci impreuna cu eroii români cazuti in bataliile de pe aceste meleaguri, in vara fierbinte a anului 1917.

http://www.actrus.ro/revista2_2000/art_17.html