Schor[V=]

Rezumarea primului mesaj :

DOREL  SCHOR-
2]Cel mai mult îmi place să mă întâlnesc cu şefii mei care au ieşit deja la pensie.
1]Minciuna presupune studii superioare adevărului.
=====
Natalie

Subiectele evreiești – eterne și inepuizabile de Dorel Schor

CORPUL PERFECT, SUFLET DEFECT – CINE ESTE FEMEIA FATALĂ ? de Dorel Schor

O FEREASTRĂ DESCHISĂ – DIALOGUL OMULUI CU NATURA de Dorel Schor

Cascaval

• Bunici, nu va lasati de povesti !!
• Nu-l crede pe cel care te asigura mereu ca nu te minte.
• Putine sate fara caini, multi caini fara sat.
• In concediu am inceput sa citesc o carte pasionanta… Abia astept concediul viitor, ca s-o termin.
• Internetul – un ocean de ineptie cu insulite interesante (Andrei Bacalu).
• Cel care te aduce la sapa de lemn iti ia, pina la urma, si sapa.
• Recicleaza-ti dusmanii. Pe astia macar ii cunosti.
• Uneori sint subsemnatul, alteori sint resemnatul…
• Multi rid numai la glumele facute de ei.
• Se intimpla sa treci pe linga noroc, Dar, de regula, trece el pe linga tine (Zoltan Terner).
• Cel mai usor uiti ce n-ai stiut niciodata…
• Prostia unuia nu ar trebui sa o scuze pe a celorlalti.
• Cu cit e cascavalul mai mic, are gaurile mai mari.
• Multi nu se tem de nimic, nici macar de ridicol.
• De cind nu-mi mai e frica de moarte/ ma plictisesc, as spune, chiar foarte
(Boris Mehr).
• Noi avansam in salturi…Acum ne odihnim.
• Uneori am dreptate fara sa vreau…Alteori vreau si nu am.
• Daca noi inchidem ochii, el devine invizibil.
• Betia de cuvinte este urmata de mahmureala de idei.
• Nu e nevoie sa umbli descheiat la pantaloni ca sa dovedesti ca esti barbat (Nae Cernaianu).
• Daca prostia ar fi taxata, nu ar mai fi planeta in criza economica.
• "Asiguram demnitate pentru zile festive si ceremonii".
• Sint pesimist si nu mai vreau sa am dreptate.
• Cind ii vorbesc de purici, se scarpina…Ii voi vorbi de Einstein.

DOREL SCHOR

VLAD NICOLAU ȘI ARTA PE COMPUTER de Dorel Schor

FRESCA ȘI PURITATEA EXPRESIEI ARTISTICE de Dorel Schor

http://www.acum.tv/articol/46119/

http://www.acum.tv/articol/44982/

Cei vechi sustineau ca totul e (in) miscare…Filozofia lui Heraclit se poate rezuma in doua cuvinte: Panta rei – totul curge. Miscarea e continua, de la grauntele de nisip pina la astrele universului. Miscarea inseamna dinamism, putere vitala, forta creatoare si actiune…. “Omul Vetruvian” al lui Leonardo da Vinci, cel incadrat in cerc si in patrat, are patru maini si patru picioare. Ce demonstreaza, in fapt, geniala diograma? Ca miscarea permite schimbare, ca sint posibile multiple pozitii alternative.

Batrinul renascentist flamand Pieter Bruegel a fost printre primii care, in secolul 16, a pictat scene burgheze si rurale pline de miscare. Personajele sale muncesc, petrec, danseaza. Sint celebre pinzele sale cu jocuri de copii, vinatori in zapada, parabola orbului, dans taranesc…

Picasso a duplicat, triplicat si multiplicat figura umana. In intentia de a surprinde mai multe stadii ale actiunii, futuristii italieni indica numeroase stadii ale actiunii, instantaneele succesive ale miscarii suprapunindu-se in acelas tablou. Efectul de miscare, obtinut prin simultaneitate, confera lucrarilor un limbaj vizual specific.

Marcel Iancu, exponent al constructivismului si coinventator al dadaismului aplica ideia intr-un cunoscut tablou, “Dans la cabaret Voltaire”, reluind-o in multe uleiuri si acuarele de mai tirziu.

Giacomo Balla a devenit celebru cu tabloul intitulat “Dinamismul unui caine in lesa”.

Natalia Goncearova, adepta la un moment dat a raionismului, picteaza un ciclist intr-o cursa de viteza…

Gino Severini in Italia si Kazimir Malevici in Rusia se intrec in dorinta de a picta… miscarea. Ei folosesc resursele oferite de forme, linii si culori pentru a le aplica la ambianta.

Liviu Lazarescu ne ofera o apriga lupta de cocosi in tuse energice, deliberat nervoase, obtinind o imagine intensa, dinamica. Pozitia ambigua a combatantilor sugereaza o mereu posibila rasturnare de situatie.

Yosl Bergner picteaza un clovn in leagan care pare ca risca sa paraseasca tabloul din pricina oscilatiilor, sau grupuri de lautari, kleizmeri, in inevitabila neliniste muzicala.

Motti Benshoshan prefera aceasta expresie artistica in a picta miscarea in volute, schimbarea in compozitii de forta, ca o ilustrare a independentei creative.

Sculptura chinetica este o alta dovada a permanentelor cautari in arta plastica, creatorii realizind, mai ales in acest secol al vitezei, opere moderne, cu incarcatura emotionala, care sa serveasca ideia de evolutie si armonie intre contraste.

PANOU ORNAMENTAL – DESPRE TREI DESTINE ARTISTICE de Dorel Schor

Cu mai multe decenii in urma, municipalitatea din Iasi a decis modernizarea Pietii Unirii din centrul orasului. Ampla lucrare a transformat spatiul intr-un imens santier, cu firesti demolari, sapaturi, inconveniente de circuatie. Cel putin intr-un loc, a fost necesara montarea unui imens panou care sa mascheze inesteticul.

Misiunea au primit-o trei artisti platici. Trei, pentru ca dimensiunile lucrarii si timpul pus la dispozitie cereau asta. Se numeau Marcel Guguianu, Corneliu Vasilescu si Lipa Natanson. Erau la inceput de cariera si fiecare avea istoria “lui” personala.

“Seniorul” era Marcel Guguianu, pictor si sculptor, care mai tirziu s-a remarcat in restaurarea unor monumente istorice, dar mai ales printr-un stil sculptural personal, cu forme esentializate, in care prevaleaza proportiile neuzuale, daruite in mod paradoxal de lirism si tandrete. Acum, dupa atitia ani, vorbim de maestrul Guguianu, cel care a initiat o Fundatie artistica in Romania si o colectie muzeala, care ii poarta numele, la New York.

Corneliu Vasilescu a continuat sa picteze pinze mari, trecind insa la un foarte original abstractionism cu gestica ampla, cu volute si arabescuri spontane in care isi propune sa descopere noi universuri. Pictura lui fara figuratie previzibila este considerata gestualista, datorata stilului liber, direct, impulsiv, care recreeaza o realitate senzoriala, cu rafinament cromatic si incarcata miraculos de vibratie lirica.

Lipa Natanson traieste si picteaza acum in Israel. In Iasiul tineretii sale a lasat largi fresce murale pe frontonul unor cladiri publice (Casa de cultura a tineretului si studentilor, Casa sindicatelor) , dar a luat cu el insemnele culturii si traditiei artistice din tara in care s-a nascut si a invatat. Tematica lucrarilor sale este desigur alta, lumina mediteraniana se regaseste in combustia culorilor, dar si la el recunoastem spatiile generoase, expresia de miscare si armonie.

Trei destine artistice marcate de evenimente sociale si politice care isi gasesc expresia in biografia fiecaruia. As putea banui o interactie reciproca in opera celor trei artisti, pornind de la acel panou ornamental care le-a solicitat talentul si abilitatea creativa pe suprafata arida a unor table nituite. Interesant este faptul ca tustrei, desi fiecare s-a bucurat de recunoastere locala si internationala, au ramas modesti, continuindu-si opera, adesea surprinzatoare, cu pasiune, discretie si eleganta.

GALERIE LA PALAT- PICTURILE DIN FLOOS CASTLE de Dorel Schor

RENAȘTEREA NORDICĂ – EXPOZIȚIE ÎN SCOȚIA de Dorel Schor

CAROL RACKLIN SIEGEL – IUDAISM ȘI SPIRITUALITATE

http://www.acum.tv/articol/38561/

Am fost tentat sa intitulez aceasta prezentare a unei artiste care isi combina talentul si dragostea pentru pictura cu temele biblice ”Iudaism si spiritualitate” sau “Mostenire si identitate iudaica” – in intentia de a surprinde cit mai bine esenta creatiilor ei. Pentru ca arta iudaica, careia ea i se dedica cu pasiune, isi extrage acel univers aparte din strabunele radacini biblice care au hranit cu darnicie cultura universala. Implicatiile si legaturile artei iudaice cu aceste valori cultural- artistice sint parte dintr-o bogata si perena mostenire.

Carol Racklin-Siegel se consacra acestui orizont tematic in permanenta cautare a cheilor identitatii ei. Am cunoscut-o la recomandarea scriitoarei Getta Berghoff cu care se inrudeste. Radacinile romanesti ale pictoritei se impletesc cu cele americane, continuindu-se in Tara Sfanta, aproape de izvoarele cautate. Carol a ajuns in Israel cu o carte de vizita impresionanta, dupa ce s-a facut stiuta in Statele Unite ca pictor pe matase, specialista in design graphic, ilustrator de carti.

Ilustrarea Bibliei nu este o misiune simpla , mai cu seama dupa ce mari maestri ai artei universale si-au cautat adesea subiectele in textele vechiului testament. Carol Racklin- Siegel opteaza pentru o linie lirica, sentimentala in care primeaza atasamentul si identificarea. Ea se implica subiectiv in relatia temelor antice cu viata reala, confera lucrarilor ei interesante conotatii actuale. Geneza si turnul Babel, arca lui Noe si scara lui Iacov, visul faraonului si talmacirea lui Iosef devin istorii familiare . In paralel, Copacul vietii sau istoria Exodului, vietile patriarhilor si matriarhelor, dincolo de intelepciune si generozitate, aduc orizontul tematic foarte aproape de hotarele contemporaneitatii.

Privitorul creatiilor artistei va descoperi legaturi intuitive si se va identifica implicit cu personajele. O discreta functionalitate taditionala si o forma de expresie tipica (bazata pe personalitatea artistei), fac vizibile relatia cu lumea inconjuratoare. Atitudinea personala si independenta spirituala confera picturilor ei elementul originalitatii. Atmosfera evocativa ne introduce in subiect, fondul completeaza atmosfera, miscarea da senzatia si relatia cu infinitul. Interpretarea literala a Bibliei este excelent tradusa in cea figurativa prin limbajul universal al insemnelor si valorilor artei plastice. Inca o dovada ca Arta buna se implica in toate aspectele existentei.

MASCA PICTATĂ. CARTEA DE VIZITĂ A AUTORULUI ? de Dorel Schor



Masca, cuvint inventat ca sa disimuleze, sa ascunda sub false aparente persoane sau situatii, sa tainuiasca, sa camufleze, sa machieze, sa insele… Masca de aur a lui Tutankamon urmata de mastile actorilor antici , de mastile rituale tribale, de pictura naiva si mastile traditionale ale sarbatorilor de iarna , de mascarade, carnavaluri, pana la masca de protectie a medicilor, masca de gaze si alte masti …contemporane.

Celebra masca venetiana “maimeri idea volto” inspirata din arta comediilor a reprezentat de-a lungul timpului un important pas spre decorare, invitind parca artele vizuale in prim plan. Formele mastilor par special create pentru oricare tehnica de pictura si desen.

Creatii intuitive, personaje fantastice, figuri stranii sau hazlii, personaje simbolice trec in lucrarile artistilor plastici ca subiect promitator, alegorii satirice, adesea cu puternic accent social, chiar daca adesea par doar masti umoristice sau figure de blinzi clovni distractivi.

James Ensor, un pictor avangardist flamand, considerat precursor al expresionistilor, dar realist in fapt, exceleaza paradoxal in personaje grotesti suprarealiste. Acest amalgam tulburator ridiculizeaza nu numai natura omului, ci si nenumaratele situatii cotidiene in care acesta se implica, dupa cea mai evidenta vanitas vanitorum, desertaciunea desertaciunilor. Otto Dix si George Grosz, pictori si desenatori germani sunt celebri pentru creatiile lor de dupa primul razboi mondial, in care abunda mastile rele , personajele caricaturale, situatiile decrepite, aspecte ale societatii degradate.

Masca-metafora o reintalim la pictorii dadaisti, precum Macel Iancu, la neconformistii Marcel Duchamp si Francis Picabia, la catalanul Joan Miro, elvetianul Paul Klee sau la americanul Ben Shan. Picasso picteaza masti africane pe ceramica, dar nu e o afirmatie prea hazardata daca afirmam ca majoritatea fizionomiilor personajelor sale din perioada cubista si post cubista sunt masti. Dali foloseste motivul mastii pentru a reprezenta razboiul, Magritte, marcat de o tragedie familiara, reia ades simbolul mastii, ca si Delvaux sau de Chirico.

Masca apare si unele pinze ale lui Corneliu Baba, in fantasmele lui Victor Brauner, in tablourile lui Caltea.

Motivul este regasit, uneori pur decorativ, alteori cu umor sau malitiozitate, la pictorii israelieni Moshe Mokadi, Naftali Bezem, Yosl Bergner, Baruch Elron, Zina Bercovici. De fiecare data am fost tentat sa interpretez mastile ca o carte de vizita a autorului, artistul “ascunzandu-se” constient sau nu, sub ele.

NATALIE SCHOR NE INVITĂ SĂ ARUNCĂM O PRIVIRE DINCOLO

http://www.acum.tv/articol/35369/

Pictura şi fotografia, două arte surori, născute totuşi la milenii distanţă, au fost dintot- deauna forme de comunicare strict umane. Prin urmare evoluţia lor în timp are, în mod firesc, asemănări dar şi unele deosebiri. Astfel pictura apărută încă din zorii umanităţii, posedă încă de la început valenţe simbolice dar şi informaţie vizuală (picturile rupestre) apoi reproduc figuri şi peisaje, narează prin desen diferite texte şi învăţăturile aferente pentru o populaţie analfabetă, dar care trebuie să cunoască scripturile (pictura religioasă), ceva mai târziu ajungând la modalităţi non figurative de transmitere a unor emoţii sau sentimente. În tot acest timp, să nu uităm, pictura evoluează şi spre pictogramă sau ideogramă devenind astfel principalul vector de comunicare în scris, practic fundamentul culturii umane. Avem chiar exemple de scris care nici nu pare şi probabil nici nu şi-a propus să se desprindă foarte hotărât de ceea ce înţelegem noi acum prin pictură (ex. enigmaticele scrieri ale vechilor culturi amerindiene).

Prin comparaţie fotografia, interpunând între executant şi subiect un aparat, prin urmare un mecanism, nu putea fi decât un mijloc de a reproduce cât mai fidel o anumită secvenţă din realitatea înconjurătoare. Şi, pentru începuturile sale, chiar asta a şi fost ceea ce nu-i micşorează cu nimic meritele în documentarea ilustrată a diferitelor perioade istorice. Numai că, omul are întotdeauna tentaţia depăşirii limitelor şi foarte repede ochiul fotografului este înlocuit cu ochiul artistului şi fotografia, fără a-şi depăşi limitele tehnice, devine artă. Va reuşi astfel, precum pictura, să transmită emoţii, să stârnească dispute sau dezbateri, să se înscrie foarte repede în circuitul valorilor artistice, făcându-ne să ne gândim la anticul Protagoras cel care a spus că omul este măsura tuturor lucrurilor.

Sub aceste faste auspicii privesc fotografiile primite, parcă exact atunci când am nevoie de ele, de la Natalie Schor, un artist fotograf confirmat nu numai de premiile obţinute ci şi de succesul real pe care îl are în spaţiul public, prin ilustrarea, în ultimii ani, a mai multor publicaţii de renume.

Felul ei de a surprinde secvenţe din viaţa înconjurătoare are, ori cel puţin aşa îmi place să cred, ceva mistic pentru că este greu să-i priveşti fotografiile şi să nu începi a te întreba despre rosturile existenţei, sau despre tainele vârstelor. Asta deoarece, eu unul, atunci când am privit câteva fotografii cu chipuri de copii, am simţit nevoia de a mă reîntoarce (cu gândul chiar am făcut-o!) la vârsta aceea în care lipsa dinţilor din faţă nu era, în nici un caz, o tragedie, sau pentru a revedea cum lumina soarelui se dizolvă în părul blond al unui băieţel care se joacă destul de indiferent la faptul că ochiul magic al fotografului îl face să semene cu un înger. Sau, cine ştie, chiar ne relevă această ipostază pe care noi, prinşi în cotidian, nu o mai putem observa.

De multe ori am privit însă fotografiile unor oameni în vârstă, surprinse în acelaşi numit banal cotidian de către Natalie Schor şi am rămas pe gânduri deşi nu mai aveam de făcut efortul translării în timp. Sau poate tocmai din această cauză. Vârstnicii ei sunt ceea ce numim oameni obişnuiţi, deloc impunători sau falnici şi nici fotografia în sine nu-şi propune exerciţiul admiraţiei cu accente triumfaliste pentru viitorime. Ei sunt, cam la fel cu noi toţi, dintre aceia care în mod sigur nu au câştigat la loteria vieţii, iar asta ni-i face apropiaţi şi chiar dragi, pentru că-i înţelegem iar Natalie are un fel special de a trata subiectele cu o incredibilă duioşie şi căldură pe care reuşeşte să ne-o transmită aproape instantaneu, imediat ce privim fotografia.

Sigur nu mă voi întreba niciodată despre cum foloseşte ea tehnica subtilă al clar-obscurului, efectele de blur, sau cam câte sute de fotografii a făcut pentru ca una dintre acestea să incite la reflecţii. Le rămâne asta specialiştilor şi ei o vor face, sunt convins, cu asupră de măsură. Pentru mine important este rezultatul, faptul că privesc o imagine, aş spune comună, dacă nu aş cunoaşte abilitatea cu care Natalie Schor ştie să surprindă un „ceva” care să mă conducă spre necesitatea unei aprofundări. Seamănă în felul acesta cu acei filozofi, tot din antichitate, despre care se spune că, printr-o singură întrebare reuşeau să creeze curente de opinii în rândul discipolilor şi, nu de puţine ori, aceste dezbateri durau zile întregi. Ştim povestea cu Alcibiade care atunci când îi reproşează lui Socrate că el nu face decât să pună întrebări, a primit răspunsul: Da, ai dreptate, dar ştii cât de greu este să pui o întrebare înţeleaptă?

Cam în acest fel sunt şi fotografiile bătrânilor surprinşi de ochiul artistei şi nemuriţi în memoria camerei foto. O impresionantă sursă de întrebări înţelepte.

Primită de curând, fotografia de mai sus poartă titlul: „Privind spre viaţa de dincolo”. Ca de obicei pare ceva absolut banal. O femeie în vârstă părând a duce cu ea toate bunurile acestei vieţi priveşte pe fereastra vehiculului cu care călătoreşte. Ar fi simplu dacă am rămâne la acest nivel ignorând uriaşele capacităţi ale artistei de a juca inteligent şi cu profunzime potenţele de interpretare ale instantaneului. Şi ne putem întreba: Ce o fi sugerând oare prezenţa unui om vârstnic într-un vehicul? O călătorie dinspre un trecut către un viitor greu de anticipat printr-un prezent vădit frustrant? Este oare calmul cu care personajul priveşte pe fereastră doar aparent, sau este chiar acea detaşare faţă de lucruri, în general, pe care, la un moment dat, toţi o vom avea? Iar peisajul văzut prin fereastră, mult mai colorat decât restul, reprezintă oare o speranţă cu care ne motivăm pentru acel dincolo? Dacă este aşa ce bine face Natalie că pune acea lumină, cea mai puternică din toată fotografia, în cadrul ferestrei spre dincolo, dând astfel sens întregii călătorii. Deşi, uite, mă întreb dacă toate acestea nu sunt decât în mintea mea. Dar chiar dacă este doar aşa, nu pot să nu remarc, oare a câta oară, că Natalie Schor are un fel special de a te face să gândeşti cu implicare la bucuriile şi tristeţile acestei vieţi. Iar lucrul acesta se numeşte talent, deşi eu, asumându-mi toate răspunderile, aş spune că este un har. Unul dintre acelea îngăduite doar celor aleşi.

Cu doctorul Dorel Schor , Liviu Moscovici, 11/16/2008

„Ca să spui adevărul adevărat, nu e nevoie să
vorbesti prea mult „

În peisajul literaturii de limbă română din Israel Dorel Schor este un nume de neuitat. El adaugă bibliografiei literare israeliene calităti care îi sporesc diversitatea si complexitatea tematicii si a scriiturii.
Modestia,luciditatea, dorinta de a aborda genuri literare noi, forma echilibrat-expresivă,constant calitativă,modul de a-si expune ideile, sînt calităti ale omului Dorel Schor , cu care am avut privilegiul să conversez într-o dimineată de sfîrsit de octombrie 2008.

LIVIU MOSCOVICI (L.M.) :.Zilele acestea am primit , cu bucurie, stirea că Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iasi, v-a acordat un important Premiu în cadrul unui Festival international de literatură. Tot aici,la Iasi, au primit, în anii trecuti, premii literare mai multi scriitori din Israel: Shaul Carmel, I.Stiru, .La Iasi si-au lansat cărtile Leon Volovici, Shaul Carmel,Bianca Marcovici , Mada Davidsohn, Riri Manor, Francisca Stoleru, s.a.De ce Iasul ?

DOREL SCHOR (D.S.) : Filiala din Iasi a Uniunii Scriitorilor din România a organizat un concurs international de umor pe tema "Omul între plus si minus".Concursul, la care localnicii nu aveau dreptul să participe, a avut patru categorii: poezie, epigramă, proză scurtă si caricatură. Creatiile intrate în concurs trebuiau să fie trimise în plic închis, cu un motto, altfel spus, juriul nu avea cum să cunoască numele participantului. De aceea, cu atît mai mare mi-a fost surpriza si bucuria cînd mi s-a comunicat ca am luat premiul cel mare pentru schitele umoristice trimise, inspirate "davka" din realitătile israeliene, dar valabile oriunde. Am aflat de acest concurs de la poetul Shaul Carmel care, întors în vară din Iasi unde îsi lansase un nou volum, mi-a adus prospectul concursului si m-a îndemnat să particip.
De ce Iasul? M-am născut la Iasi si am studiat la Institutul de Medicină din Iasi, am colaborat ca student si dupa aceea, la publicatiile literare si ziarele din Iasi, am facut parte din subredactia ieseana a "Vietii studentesti" împreună cu Mircea.Radu Iacoban, Marin Sorescu, Roni Căciularu (care e acum si el în Israel), am scris texte pentru celebra, la aceea dată "Seringa", formatiunea artistică a Institutului, am colaborat la Radio Iasi... Amintirile din tinerete tin cel mai mult timp.Si din cauza...vechimii.

L.M. : Există oare o legătură între traditiile culturale ale Iasului, ale comunitătii evreiesti de aici si miscarea literara contemporană.Iată, anul trecut a apărut cartea lui Leon Volovici .Regretatul Jean Ancel a scris o monografie istorică despre Pogromul de la Iasi. Ion Mitican a scris un volum memorialistic . În editurile iesene au apărut cărtile mai multor scriitori israelieni.

D.S. : Eu nu am locuit în Iasi decît sase ani si o săptămînă. Sase ani cît am învătat la Medicină si o săptămînă, imediat după ce m-am născut la spitalul evreiesc unde am venit special pentru treaba asta de la Stefănesti, judetul Botosani.... Cartea lui Leon Volovici, pe care am primit-o cu bucurie de la autor, este o carte- eveniment. Personal m-am identificat cu multe din situatiile, evenimentele si personajele descrise în volum. Una din deosebiri ar fi amănuntul că eu nu am mai revenit niciodată la Iasi după ce am sosit în Israel...Am lăsat amintirile nemodificate de trecerea anilor si de necumsecădenia evenimentelor...Multi dintre fostii mei colegi au ajuns profesori universitari sau sefi de clinică, cei mai multi dintre prietenii de cenaclu au devenit nume prestigioase în literatura română. Pentru mine au rămas studentii în căutarea unor bonuri de cantină sau prietenii ce-ti împrumutau cravata înaintea unei întîlniri importante.

L.M. : Ati primit acest premiu la 36 de ani de la aparitia primei Dv. cărti la Editura Junimea (Iasi). Îmi aduc bine aminte de modul cum a fost primită atunci cartea.A cunoscut o circulatie deosebită, a avut cronici pozitive.Au trecut anii...V-am urmărit cu atentie activitatea literară... Ce reprezintă astăzi pentru Dorel Schor premiul primit la Iasi ?

D. S. : E adevărat că debutul meu editorial s-a "produs" la Iasi. Si de data asta , a fost nevoie de îndemnul unui poet prieten ca să-mi înving lenea ...editorială. Eram la Bucuresti, la specializare si mă risipeam într-un milion de publicatii cu versuri si schite umoristice. Florin Mugur, de prietenia căruia m-am bucurat, m-a îndemnat să notez zilnic lucruri interesante din spital, ca materie primă pentru o carte. I-am atras atentia că genul meu e umorul, care nu are nici o legătura cu mizeriile fiziologice, cu suferinta bolnavilor, cu intrigile personalului...Dînsul a insistat, eu m-am supus si...a rezultat o carte care a avut un succes nebănuit, datorită umorului discret dar curajos, suspansului si misterului oferit de subiect. Am preferat să public "Sarpele si Cupa' la Iasi, probabil si pentru că aici mă simteam mai acasă. După "Sarpele si cupa" au
urmat celelalte cărti: "Zmeul cel mic" în colectia de umor a Editurii Albatros din Bucuresti, "Amărîtul fericit", pe cînd eram încă un ole hadas proaspăt si chiar asa mă simteam, amărît si fericit, "Doctor în umor" si "Consultatii gratuite", care au precedat "Ingerul...".
Premiul acesta este o recunoastere, dacă vreti, sau o confirmare. De altfel, mi s-a propus si colaborarea la Academia Liberă Păstorel (Iasi) si la revista "Booklook" (Bucluc) condusă de scriitorul Mihail Batog-Bujenita, un umorist foarte apreciat în România.

L. M. : Dorel Schor este medic.S-a impus în literatura româna si în cea israeliană printr-o creatie apreciată de critica literară. O literatură de bună calitate, o elegantă deosebită a stilului., o bună cunoastere a limbii române....Scriitorul Mircea Radu Iacoban ,preluînd un titlu al unui volum semnat de Dv, vă numeste .Cum a ajuns doctorul în medicină la literatură ?

D.S.: De fapt drumul a fost invers. Întîi a fost literatura. La 13 ani publicam deja la ziarul "Clopotul" din Botosani si la..."Tînărul scriitor", revistă a Uniunii Scriitorilor. La 15 ani, primeam spre marea mea surpriză, invitatia să particip la Congresul tinerilor scriitori din România. Am plecat la Bucuresti ca un pui de bogdaproste. Invitatii au fost asezati la o masa lungă, nesfîrsită. La un capăt sedea maestrul Sadoveanu, la celălalt...eu. Era, în ordinea descrescîndă a vîrstelor...si importantei. La 17 ani am devenit student la medicină la sfatul unui frate al tatei, ajuns profesor universitar, în Statele Unite, care m-a lămurit: "dacă ai talent nu ai nevoie de nici o scoală de literatură...Si dacă nu ai talent, nici o scoală de literatură nu o să-ti ajute!"...Ce-i drept, nu a fost usor: candidau 12 pe un loc.La medicină!

L.M. :Bibliografia Dv. mentionează cărti de genuri literare deosebite.Schite, maxime literare, pagini memorialistice si de popularizare,articole de istoria si critica artelor plastice. De unde toate acestea ?

D.S.:Umorul mi-e în sînge...Aforismele în cap...Artele plastice un hobby, articolele de popularizare a medicinii -o misiune. Sînt multumit că umorul meu nu face rău nimănui. Pentru că lipsa de modestie nu se pedepseste, voi pomeni de scriitori importanti, ca Aurel Baranga, Valentin Silvestru, Mircea Radu Iacoban, Sebastian Costin, Iosef Petran , Aurel Leon, Lucian Valea, Mircea Iorgulescu, Sergiu Levin si multi altii care au apreciat pozitiv scrisul meu, considerînd că stilul e elegant, umorul sănătos si...cumsecade, rîsul binevoitor si reconfortant, ironia simpatică, solutiile socante. Am avut satisfactia să mă descopăr în cîteva antologii importante, cum ar fi "5000 de ani de umor evreiesc" a lui Tesu Solomovici, editată la Bucuresti, "Scriitori din Tara Sfîntă" editată de Ion Cristofor la Cluj, "Medici- scriitori de limbă română din Israel" a lui Al.Marton, la Ierusalim....Anul acesta m-am văzut selectat în marele si prestigiosul "Dictionar general al literaturii române" editat de Academia Română...

L.M. : .Vreti să explicati putin titlul ultimei Dv, cărti . De ce si de ce ?

D.S. :Înger cu coarne ar putea fi o metaforă, un contrast care sparge conventii. Cine crede în îngeri trebuie sa accepte si existenta dracilor. Totul alegoric, desigur. Dar explicatia e mult mai simplă...O dată, aflîndu-mă în autobuz, am auzit doua conite care discutau despre o a treia. Si una spunea:"sotul ei este un înger si ea îi pune coarne!"...Eu mi-am închipuit tabloul si, cînd am găsit în cartea- album a pictorului Baruh Elron o imagine care se suprapunea pe ideie, am adoptat-o. Ca titlu si copertă.

L.M.: Sînteti deci un scriitor cu o operă foarte variată.În acelasi timp un scriitor care a dat putine interviuri. Am dori să stim cum va elaborati Dv. cărtile? Cum treceti de la
un articol de medicină la schite umoristice si la prezentarea operei unui artist plastic ?

D.S.:Am dat putine interviuri pentru ca nu mi s-au prea cerut. M-am ferit întotdeauna de bisericute literare, de partide, cercuri închise, sfere de înterese. Am preferat să fiu medic între scriitori si scriitor între medici. E un mare avantaj în treaba asta; esti lăsat în pace, chiar uitat, inclusiv în materie de interviuri.
Cărtile eu nu mi le elaborez. Ele se construiesc singure, cărămidă peste cărămidă si timpul hotărîste dacă merită să ajungă în mîinile unui public larg. Dintre interviuri, mentionati totusi pe cel realizat de poetul Solo Har Herescu si publicat mai întîi în Israel (în 1994), apoi într-un volum bilingv(română si engleză) la Editura Hasefer : "Generatia confruntărilor".

L.M. : Ce citeste astăzi Dorel Schor ?

D.S.: În momentul acesta citesc, cam risipit, volumul de eseuri "Omeneste vorbind" al lui Zoltan Terner, "Jurnalul" lui Cărtărescu, un studiu despre cubism, nitelus depăsit si presa ...

L.M. : Si în loc de concluzie…., ce planuri de viitor are scriitorul, omul de cultură,îndrăgostitul de pictură, medicul Dorel Schor ?

D.S. : Singurul plan este să fiu, să fim sănătosi. Planurile declarate te obligă, mai mult sau mai putin, să te tii de cuvînt. Asa că mai bine e fără planuri. Cine s-ar fi gîndit în urmă cu o zi că dumneata îmi vei cere să răspund la aceste întrebări...?
L.M.: ... Iată, domnule doctor, că eu m-am găndit de mult la realizarea unui dialog !
Multumindu-vă călduros pentru acest interviu deosebit de interesant prin datele autobiografice care marchează viata Dv.de scriitor,prin elementele referitoare la procesul de creatie literară, vă doresc putere să realizati cît mai multe volume clădite, asa cum spune si Mircea Radu Iacoban, ” pe sugestiile paradoxului, umor destept, de finete dar si /pe/ stiinta utilizării corecte si profitabile a resurselor limbii române”.

DOREL  SCHOR-
2]Cel mai mult îmi place să mă întâlnesc cu şefii mei care au ieşit deja la pensie.
1]Minciuna presupune studii superioare adevărului.
=====
Natalie