Cantacuzino[v=]

- Dle Constantin Serban Cantacuzino, sunteti noul proprietar al Hanului lui Manuc si confundat cu actorul Serban Cantacuzino. De fapt cine sunteti, ce formatie aveti si carei ramuri a celebrei familii apartineti ?
- Cine sunt? Sunt Constantin Serban Cantacuzino, nici arhitect, nici actor, cum s-a vehiculat în presa. Sunt un Cantacuzino din ramura domnitorului Serban Voda, mostenitorul acestui han care a apartinut familiei Baicoienilor si care prin alianta a ajuns la Cantacuzini.

- Care este legatura dintre cele doua familii ?
- Strabunica mea Cleopatra Baicoianu, fiica lui Alexandru Baicoianu, a avut din casatoria cu Alexandru Peretz trei fete: Elena Ruxandra (Ella-bunica) si alte doua surori fara mostenitori. Ella Peretz (decedata în 1986) s-a casatorit cu Constantin Cantacuzino(care avea conacul si mosia la Râfov, lânga Ploiesti) si au avut un fiu, Mihai Cantacuzino (decedat în 1982). Mihai Cantacuzino s-a casatorit cu Cornelia Petrescu si au avut doi copii: Smaranda(decedata în 1998) si Constantin Serban Cantacuzino. Asa a ajuns Hanul lui Manuc la noi, fiindca surorile bunicii mele n-au mai avut mostenitori. Edificiul a intrat în proprietatea Baicoienilor în anul 1881.Lambru Vasilescu ce-l detinea la acea vreme avea o fiica Aurelia, care s-a maritat cu un Baicoianu. Era atunci si o ipoteca pusa pe han, pe care a platit-o Alexandru Baicoianu, adjudecându-si astfel întreg ansamblul.

- Ati avut vreodata în mâna testamentul lui Manuc Bei, datat din 1815?
- Nu. Dupa ce a murit Manuc Bei, hanul a revenit copiilor lui, care n-au fost însa de anvergura tatalui. Ei l-au vândut si edificiul a trecut prin mâna mai multor proprietari, ajungând dupa ani buni în posesia lui Lambru Vasilescu.

- Ce acte ati avut pentru a demonstra ca sunteti mostenitorul familiei Baicoianu, de la care, în 1950, a fost nationalizat hanul ?
- Am avut actele de adjudecare a hanului din 1881 si un alt act de partaj voluntar, din 1916, între mostenitorii lui Alexandru Baicoianu, printre care era si strabunica mea, Cleopatra Baicoianu. Dupa moartea lui, mostenitori au ramas sotia supravietuitoare (Aurelia) si doi copii: Cleopatra si fratele ei, Alexandru Baicoianu. În familia Baicoianu, nu stiu de ce asa a fost obiceiul, dar toti primeau numele de Alexandru. În instanta am adus si chitantele de plata a impozitului pentru anul 1950. Am acte doveditoare ca hanul ne-a apartinut, inclusiv certificatele de mostenitor, de la strabunica încoace. Deci, Hanul lui Manuc a apartinut familiei Cantacuzino dupa ce Elena Ruxandra (Ella) Peretz, fiica Cleopatrei Baicoianu, s-a maritat cu Constantin Cantacuzino. Dupa 10 ani de instante, nu cred ca as fi avut câstig de cauza daca n-as fi avut acte doveditoare. Cleopatrei îi datorez reusita de azi, pentru ca ea a pastrat toate actele la zi, în regula, toate parafate de notari si de avocati. Bijuteriile nu le-a pastrat cu atâta grija.

- V-au ramas bijuterii de la ea ?
- Nu. Au fost niste brose din platina cu briliante, într-o caseta, care au disparut la moartea suroroii mele. A fost furata. Pastrez doar o sevaliera cantacuzina, cu emblema familiei si care a fost salvata de bunicul meu. Când au venit sa-l ridice si sa-l trimita cu domiciliul fortat, bunicul a reusit sa ia sevaliera de pe noptiera si sa o ascunda în podul palmei. S-a transmis, în familie, pe linia întâiului nascut de la Voda Serban Cantacuzino.
- Ce proiecte aveti acum dupa ce edificiul a intrat în proprietatea dvs. ?
- Va ramâne tot han, caci este probabil singurul caravanserai din Europa. Este un monument istoric si nu voi schimba nimic. Se va igieniza, se va reface si îi voi da stralucire. Am chemat deja arhitecti si prima urgenta este sa se sape pe lânga ziduri si sa se faca o instalatie de scurgere a apelor pluviale care acum sapa la temelia
constructiei.Va fi mult de lucru, o refacere laborioasa, caci de la marea renovare din 1968-1970, nu s-a mai cheltuit un leu cu hanul, în afara acoperisului. Instalatiile sunt foarte vechi si ele trebuie schimbate. Înca n-am evaluat la cât se va ridica costul final, dar o vom face curând pentru ca, desigur, voi contracta si un credit substantial la banca. Si vreau sa punctez: preiau un han gol, fara mobilier si neîntretinut. Desi, când s-au nationalizat cele 32 camere de hotel de pe numele lui Alexandru Baicoianu - dealtfel fara titlu legal, pentru ca erau trei proprietari: Cleopatra, Alexandru Baicoianu si Aurelia, mama lor, fiecare cu câte o treime din cladire – camerele respective erau, bineînteles, mobilate. As mai adauga ca dincolo de toate acestea, conform unui proces aflat pe rol, statul solicita sa dau 20 miliarde de lei despagubiri pentru investitiile facute, uitând ca timp de 50 de ani l-a folosit. Oare chiar nu conteaza?

- S-au mai pastrat obiecte de patrimoniu?
- Nu. Doar niste vase de ulei, de pe vremea negustorilor de ulei varsat. Daca au mai fost si altele, nu stiu. Toti care au trecut pe aici, au profitat, fara sa investeasca. Sigur ca directorul pe care l-a avut hanul în ultimii doi ani nici n-a mai putut sa faca ceva, pentru ca fiind în proces cu mine, consiliul de administratie de la AVAS,n-a mai aprobat nicio investitie. Dar ceilalti dinaintea lui,
ce-au facut?

- Ce sentiment încercati acum când ati devenit proprietarul celebrului Han al lui Manuc?
- Toata lumea ma întreaba daca ma bucur. Sigur, ma bucur, aveam o datorie morala fata de antecesorii mei, fata de strabunica, fata de sora mea cu care am inititiat acest proces de recapatare a bunurilor de familie, am încheiat o etapa stresanta,dar ma apuca si o mare tristete când îmi dau seama câte sunt de facut. De fapt, am nutrit tot timpul acesta certitudinea ca voi câstiga, pentru ca asa era drept. Probabil ca am mostenit temeritatea din familie.

- Sunteti singurul mostenitor?
- Da. Din pacate, sora mea, Smaranda, a murit în 1998. La doua zile dupa deces, a aparut un testament al ei,asa ca procesul de retrocedare a hanului a fost suspendat pe motiv de partaj succesoral. Testamentul este facut pe 1 decembrie si ea a murit pe 4 decembrie. Actul era olograf, cu toate cele trei elemente ca sa fie valabil: era intitulat de testament, datat si semnat. Mi se pare însa destul de dubios tot ce s-a întâmplat. Nu stiu daca nu este în legatura cu toata acesta poveste.Cel caruia îi lasa partea ei nu-i era nici sot, nici iubit. S-apoi, cum sa lasi mostenire ceva care nici nu–ti fusese retrocedat?! E tare ciudat. Dar domnul acesta m-a tinut pe loc 7 ani. Atât a durat procesul de partaj..., iar procesul de retrocedare a fost suspendat pâna la solutionarea partajului

- Când va primi din nou oaspeti hotelul, restaurantul, gradina?
- Repede, as fi vrut ca în vara, gradina sa fie frumoasa, primitoare, plina de flori. Azi am aflat însa ca trebuie sa schimbam toate pavelele si sa facem un sistem de drenare a apei, ceea ce înseamna si bani si timp. Si crama as dori s-o vad functionând, dar suntem doar în martie.

- Care credeti ca este azi valoarea acestui ansamblu ?
- Mi-e greu sa ma pronunt: au fost experti care, sumar,
l-au evaluat la 10 milioane de euro, altii au spus 20. Mi s-au facut propuneri de vânzare-pâna sa intru în posesia lui- de 25 milioane . Raspunsul meu e unul singur: nu e de vânzare. Îmi amintesc ca în 1997, trei firme straine voiau sa-l cumpere, chiar de atunci.
Lucia Ivanescu




Hanul lui Manuc a fost retrocedat lui Constatin Serban Cantacuzino. Judecatorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie au decis dupa multi ani de procese sa înapoieze cladirea proprietarului de drept, cu o conditie: daca va avea de gând sa vânda, prima oferta va trebui facuta statului român. Decizia este definitiva si irevocabila. Astfel, Constantin Serban Cantacuzino va fi pus în posesia monumentului istoric dupa 10 ani de procese, dar va prelua si datoriile acumulate pâna acum de fostul proprietar. Destinatia actuala a imobilului nu va putea fi schimbata de noul proprietar, decât daca va depune un proiect aprobat de Comisia nationala pentru monumente istorice. Procesul de revendicare a fost intentat de Constantin Serban Cantacuzino, în 1997. De atunci si pâna la solutia Inaltei Curti, Hanul lui Manuc a fost administrat de o firma la care AVAS are 69 la suta din actiuni. În toate fazele procesuale, societatea cu pricina s-a opus retrocedarii în natura a hanului, pe motiv ca “expertiza tehnica arata ca actuala constructie nu mai are nimic din ceea ce a lasat Manuc mostenire, fiind reconstruit în întregime de câteva ori de stat”.

Hanul lui Manuc se afla pe un teren cu o suprafata de aproape 4.000 de metri patrati. Cladirea în sine are o valoare de inventar de aproximativ 100.000 de euro. Hanul a fost construit la începutul secolului al XIX-lea de Emanuel Mirsaian Manuc Bey, un bogat om politic al vremii, având o arhitectura specifica stilului brâncovenesc. La scurt timp dupa inaugurare, a devenit cel mai frecventat loc de întâlnire al negustorilor si oamenilor politici ai acelei epoci. Hanul a gazduit pe demnitarii care au purtat negocierile de pace ce aveau sa puna capat razboiului ruso-turc (1806-1812), precum si convorbirile preliminare. În sala Dacia a avut loc înaintea primului razboi mondial, întâlnirile politicienilor care doreau intrarea în razboi si unirea Tarii Românesti cu Transilvania si Bucovina (Take Ionescu, Octavian Goga, Barbu Stefanescu Delavrancea, Nicolae Filipescu s.a.)
Manuc, despre care se spune ca era spion dublu si vorbea 12 limbi straine, ajunsese în capitala Tarii Românesti în 1806 si s-a stabilit aici pe termen lung din cauza razboiului ruso-turc. Manuc Bei (Manuc Mirzaiam), s-a nascut în 1769 la Rusciuk. În 1808 este numit Bei al Moldovei. În a doua jumatate a aceluiasi an începe constructia cladirii, un caravanserai, ce va fi terminata în 1808. Manuc dorea ca hanul sau sa nu aiba alura de fortareata a celor din secolul al XVIII-lea. Terenul a apartinut, pâna la sfârsitul secolului al XVIII-lea, Curtii domnesti si a fost cumparat de Manuc Bei odata cu alte mosii, pomenite în testamentul sau din 1815. La subsol se aflau 15 pivnite boltite, la parter 23 de pravalii, doua saloane mari, zece magazii, camere de servitori, bucatarii si un tunel în care încapeau cam 500 de persoane. Etajul dispunea de 107 odai, cele mai multe folosite pentru oaspeti. În curtea interioara functionau o cafenea si o gradina cu fântâna arteziana. Între fatada dinspre Dâmbovita si râu se construise un chei de piatra. Mai târziu, dupa ce Dâmbovita a fost canalizata pentru deschiderea Halei de Carne, lânga aceasta fatada s-au mai adaugat câteva pravalii.
Dupa terminarea razboiului ruso-turc, Manuc se muta cu familia sa la mosia Hâncesti. Distanta mare îl impiedica acum sa mai traga toate foloasele de pe urma hanului, astfel ca prin 1816 hotaraste sa îl vânda, dar moare în împrejurari incerte la 20 iunie 1817, într-un accident de calarie, înainte de a gasi un cumparator. Cum copii sai erau minori, averea era administrata de o epitropie, care decide sa arendeze toate proprietatile. În 1827, toate averile, inclusiv hanul, sunt luate în arenda de Dimitrie D. Dedu si Nicolae Alexiu.
La 11 ianuarie 1838 are loc un cutremur care afecteaza destul de serios structura cladirii. În data de 15 ianuarie, Faiser, arhitectul-sef al Bucurestiului, raporteaza Sfatului Orasului ca zidurile hanului spre Dâmbovita s-au aplecat într-o parte, ceea ce este foarte primejdios. Se formeaza o comisie care, dupa ce inspecteaza cladirea, recomanda darâmarea unei mari parti a acesteia. Murat, fiul lui Manuc, mostenitor cu drepturi depline, nu este de acord cu solutia. În 1841 sau 1842 , el decide sa vânda hanul.
Este cumparat de pitarul Dimitrie Iconomidis (Economu), care moare în 1854, lasându-si averea prin testament, celor trei copii, care pastreaza hanul pâna în 1860, când îl dau pentru 4 ani în arenda lui Milan Lomovici.
În 1861 sau 1862 stabilimentul este vândut lui Lambru Vasilescu. Acesta investeste în reparatia cladirii si îi schimba numele în “Marele Hotel Dacia” (“Grand Hotel Dacie”), hotel care dispunea de doua sali mari pentru petreceri ale lumii bune a Capitalei si pentru alte evenimente mondene. Din iarna lui 1878 aici au fost oraganizate spectacole de teatru.
În 1879 la Hotelul Dacia a avut loc show-ul iluzionistului american James Lwone , iar de trei ori pe saptamâna aveau loc baluri mascate, la care violonistului Ludovic Wiest conducea orchestra.
Coborât din spiritul Levantului, Hanul lui Manuc a fost emblema Bucurestiului de secol 19, peste care se revarsa parfumul de modernism al actualitatii. Constructia e unica prin leitmotivul dantelariei lemnului: cerdac, curte boiereasca, mobilier masiv.
Poarta, nobila prin lucratura ei, se deschidea lin, pentru a lasa oaspetii sa patrunda în lumea vremurilor de demult, marturie peste timp a opulentei si splendorii din Micul Paris.
De-a lungul timpului s-a încercat pastrarea arhitecturii originale, la care o contributie importanta o au pivnitele, arcadele, terasele sprijinite de stâlpi de stejar si scarile de lemn cu acces din curte la cele doua etaje, Hanul Manuc este un hotel absolut original de circa 55 de locuri, un restaurant - „Scala Arcadelor”, o crama amenajata în pivinitele existente - „Crama Domneasca”, un mini restaurant - „Sala Rustica”, o gradina de vara si „Salonul Voievodal”.
http://www.independent-al.ro/content/view/1148/40/

Hanul lui Manuc, retrocedat Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au hotarat retrocedarea monumentului istoric urmasului fostilor proprietari, Serban Cantacuzino.

Nationalismul in viziunea lui Alexandru Cantacuzino

Cantacuzinii
Gh. Bratescu

De obicei, familiile nobiliare europene isi cauta stramosii, gasindu-
i in randul unor personalitati stravechi, adesea antici, sfinti
crestini sau eroi legendari. Familia nobiliara a Cantacuzinilor nu
are asemenea pretentii grandomane, desi este poate cea mai veche din
Europa. Numele ei este regasit in documente stravechi si, dupa cele
mai recente confirmari stiintifice, el provine de la cel al
capeteniei katzilor, un trib germanic antic. Capetenia se numea
Kusino. Regele sarmat Alxar, ce stapanea un teritoriu vast, de la
Gurile Dunarii, pana in stepa din nordul Marii Negre, si-a maritat
fata, o anume Maolea, cu descendentul lui Kusino, Odoard Canta
Kusino. Un urmas al acestei familii sarmato-germanice va fi Hyacint
Kantacusen, capetenie sarmata aliata cu Roma, care a supus, in jurul
anului 50 a. Chr., pe cimbrii. Cantacuzinii au ramas fideli Romei,
devenind foarte importanti in Imperiul Roman de Rasarit. Intr-atat
incat, in anul 1341, Ion Cantacuzen urca pe tronul imperial al
Bizantului. Dupa caderea Constantinopolului, cantacuzinii raman in
slujba otomanilor, care ii stimeaza si ii folosesc indeosebi in
diplomatie, pana spre mijlocul secolului al 16-lea, cand principele
Andronic Cantacuzino, refuzand a-si renega credinta crestina, este
ucis de turci la Instanbul. Trei fii ai sai, Toma, George si
Constantin fug in anul 1590 in tarile romane. Toma nu a avut urmasi.
In schimb, George a dat nastere ramurilor nobiliare din Moldova, iar
Constantin celor din Valahia. Fiul cel mai mic al lui Andronic,
Mihail a ramas la Istanbul, avand un baiat, pe Dumitrascu. Acesta a
ajuns domn al Moldovei in 1673 si 1674-1675.

In tarile romane, cantacuzinii, renumiti prin spiritul lor european,
crestini piosi, sunt ctitori de biserici si manastiri, presarate de-a
lungul Moldovei si Valahiei. Dar parca o soarta nefasta i-a urmarit
adesea, ei sfarsind de multe ori tragic, asasinati. Studiind
cronicile aflam si mobilul acestor asasinate, anume constanta
inclinare a cantacuzinilor spre apropierea tarilor romane de marile
puteri crestine, indeosebi Austria si Rusia. Rivalii cantacuzinilor
au urzit constant comploturi pentru inlaturarea lor, sprijiniti de
otomani. De altfel, tocmai asemenea intamplari tragice au determinat
emigrari ale unor familii cantacuzene, unele in Franta, altele in
Austria si in Rusia, capatand acolo titluri nobiliare.

Unul dintre cele mai dramatice episoade este cel al lui Serban Voda
Cantacuzino, domn al Tarii Romanesti intre anii 1678-1688. Serban era
fiul lui Constantin Cantacuzino-postelnicul, ucis la Snagov in 1663
din ordinul domnitorului Grigorascu Ghica, in urma unor intrigi
oribile. Mai apoi, domnitorul Antonie Voda din Popesti (1669-1672)
considerandu-l rival pe Serban Cantacuzino, a pus la cale uciderea
acestuia. Serban, afland ce se punea la cale, a fugit la Istanbul,
inversunandu-se sa capete firmanul domnesc, ceea ce i-a reusit in
cele din urma. Continuand politica traditionala a cantacuzinilor,
Serban Voda dorea sa scoata tara de sub jugul otoman. Insa in 1683 a
fost obligat de Poarta Otomana sa ia parte la asediul Vienei, punandu-
si oastea sub comanda lui Kara Mustafa. Serban Voda a ajutat in
ascuns pe asediati, dandu-le posibilitatea sa reziste, pana cand
trupele regelui polon Ian Sobieski au zdrobit pe turci. Victoria
crestinilor a avut un imens rasunet european, Serban Voda profitand
de ocazie spre a declara tara "neatarnata". Pe de alta parte a trimis
pe fratele sau Iordache in solie la imparatii Austriei si Rusiei,
reusind sa incheie cu acestia un acord secret, care prevedea
sprijinul imperiilor crestine in cazul in care voievodul roman intra
in lupta cu otomanii spre a-i izgoni din Europa. Drept recompensa,
austriecii si rusii ii promiteau tronul imperial al Bizantului.
Serban Voda a demarat imediat planurile de actiune, incepand sa-si
alcatuiasca o armata disciplinata si bine echipata. In luna octombrie
1688, trupele sale numarau peste 30.000 de mercenari, efectivul
acestora fiind in continua crestere. Din nefericire, nepotul sau,
Constantin Brancoveanu a aflat ce urmarea unchiul lui si s-a speriat
de o eventuala nereusita care s-ar fi repercutat si asupra sa.
Totodata a socotit si posibilitatea inlaturarii de la tron a lui
Serban Voda, spre a prelua el domnia. Prin urmare, l-a poftit la
ospat pe Voda si l-a otravit. Conform urzelilor, lui Serban
Cantacuzino i-a succedat Constantin Brancoveanu (1688-1714). Ironia
sortii a facut ca si acesta sa adopte pana la urma o politica vizand
neatarnarea tarilor romanesti, promovata de cantacuzini, inclusiv de
unchiul sau Serban pe care il asasinase. Dupa cum se stie din
istorie, Constantin Brancoveanu a sfarsit ca un martir crestin, la
Istanbul, spalandu-si pacatul sau de moarte.

Serban Cantacuzino este ctitorul bisericii manastirii Cotroceni,
aflata in codrii adanci pe acea vreme de la marginea Bucurestilor.
Sfintita in anul 1679, biserica de o frumusete aparte, a fost
consacrata momentului capatarii domniei lui Serban Voda, ramanand
intacta pana in anul 1984, cand Elena Ceausescu a dat ordin sa fie
demolata. Porunca i-a fost executata de inginerul Petre Badea, sef de
lucrari la Trustul "Carpati". Timp de aproape doua decenii, inginerul
a fost prada unor teribile remuscari pentru cele ce facuse, daramand
in inconstienta sa un lacas al Domnului. Dupa eliminarea regimului
comunist, instalandu-se la Palatul Cotroceni presedintele Ion
Iliescu, inginerul Badea a indraznit sa-i ceara acestuia
reconstructia bisericii. Vreme indelungata a staruit cu incapatanare
in demersurile sale si, in cele din urma, anul trecut, Ion Iliescu a
cedat, probabil din aceleasi ratiuni politicianiste, dar si ca ecou
al criticilor mass-mediei care l-au facut sa se apropie de Regele
Mihai I, ai carui stramosi au cladit si au reamenajat Palatul
Cotroceni. In vastul parc al palatului se aflase si biserica lui
Serban Cantacuzino.

Este interesant ca expresedintele Emil Constantinescu, pe care
acelasi tenace inginer il hotarase sa reconstruiasca biserica,
promitand si in campania sa electorala ca va face acest gest, nu a
gasit fondurile necesare indeplinirii proiectului. Iar cand, in fine,
le-a adunat, a abandonat puterea. Ion Iliescu, tracasat de
insistentele inginerului Badea, dar si calculand ca-si va spala
oarecum trecutul sau ateist, si-a dat acceptul reconstructiei
bisericii. Cu o singura conditie, ca lucrarile sa fie incheiate
inainte de toamna acestui an. Evident avea in gand momentul campaniei
electorale parlamentare si al sfarsitului mandatului sau
prezidential. Sfintirea bisericii putea fi inca un prilej de
propaganda in favoarea PSD si al imaginii sale.

Inginerul Petre Badea s-a pus pe treaba cu o energie incredibila,
reusind sa-si duca la capat proiectul sau indraznet. Biserica parca a
iesit din pamant, inaltandu-se zi de zi. Au aparut coloane si cadre
de ferestre superb sculptate, unele ascunse in pamant chiar de
inginerul Badea, altele aflate intr-un depozit muzeal, icoane si
chiar fresce decupate din peretii batranei biserici inainte de
demolare. In sfarsit, biserica si-a recapatat splendoarea sa initiala.

Presedintele Ion Iliescu nu putea pierde clipa tarnosirii lacasului
sfant. O ampla festivitate a fost pregatita din timp de consilierii
sai de ima-gine, la care au fost invitati sa asiste descendenti ai
familiei Cantacuzino, raspanditi in Occident. La slujba religioasa,
domnul Ion Iliescu a luat loc langa Patriarhul Teoctist si langa
seful Casei domnesti a cantacuzinilor, Serban Cantacuzino. Printul
este si presedintele Fundatiei Cantacuzino care, intre altele,
organizeaza periodic si reintalnirea familiilor cantacuzine din
intreaga Europa. Ceremonia de tarnosire si a parastasului
cantacuzinilor care se aflau ingropati candva in pronaosul bisericii
a fost oficiata de un sobor de preoti in frunte cu Patriarhul
Teoctist. Dupa care, o garda militara a dat onorul ca unui sef de
stat. Osemintele lui Serban Cantacuzino si ale descendentilor sai au
fost asezate in cripta originala. Depozitate in ascuns la loc sigur,
ca sa nu afle Elena Ceausescu, acestea au fost depuse solemn acum
chiar in fostele morminte de piatra, camuflate cu doua decenii in
urma de inginerul Petre Badea, sub un strat gros de pamant.

Bineinteles, domnul Ion Iliescu nu a pierdut ocazia sa stoarca din
solemnitate un prilej de propaganda pesedista. Ba chiar a recunoscut
ca: "Reconstructia bisericii este un act politic si cultural. Ne
apropiem de aniversarea a 15 ani de la revolutie si evenimente ca
acesta marcheaza intrarea in normalitate". Pare ciudat ca
presedintele si-a adus aminte de normalitate abia cum, cu doua luni
inainte de alegeri.

CLIPA