Hulubei[v=]

Horia Hulubei, seniorul atomiştilor români
Horia Hulubei este savantul care, în prima jumătate a secolului trecut, a creat şcoala de fizicieni atomişti din România. În afară de asta, de numele său este legată şi înfiinţarea Institutul de Fizică Atomică Turnu Măgurele, unde a fost construit primul reactor nuclear din ţara noastră.
Născut la 15 noiembrie 1896, seniorul atomiştilor români şi-a început studiile primare şi liceale la Iaşi. După bacalaureat, pe care l-a luat "Magna cum laude", s-a înscris la cursurile Facultăţii din Ştiinţe, unde urma să studieze fizica şi chimia. Nu a mai apucat pentru că, după intrarea României în primul război mondial, a fost trimis pe front. Avansat la gradul de sublocotenent, a luat parte la luptele de la Mărăşeşti, din vara anului 1917. În acelaşi an viitorul savant a plecat în Franţa unde s-a instruit ca pilot de vânătoare. A reuşit să-şi reia studiile abia în anul 1922, iar în 1926 a obţinut licenţa în ştiinţe fizico-chimice.

După absolvirea facultăţii, Hulubei a obţinut o bursă de stat, pe baza căreia a plecat la studii la Paris, unde a lucrat sub coordonarea profesorului Jean Perrin, de la Universitatea Sorbona. Este perioada în care s-a dedicat studiilor de fizică experimentată. În 1933 şi-a luat doctoratul, cu o dizertaţie privitoare la "efectul Compton Multiplu". Studiile sale au fost foarte apreciate de Maria Sklodovska-Curie.

În acea perioadă, profesorul Jean Perrin a fost cel care l-a introdus în "lumea bună" a fizicii mondiale unde i-a cunoscut pe marii titani ai ştiinţei din acele vremuri: Frederic Jolliot Curie, Paul Langevin, Pierre Augier şi Albert Einstein. Tot în acea epocă, Hulubei a început să se implice în studii privitoare la metalele radioactive. Iar la Sorbona a avut ocazia să lucreză la unul dintre primele acceleratoare de protoni din lume.

În perioada în care studia în Franţa, Horia Hulubei a primit Premiul Fossignon, fapt care i-a adus şi titlul de membru corespondent al Academiei Române. În 1939, a revenit definitiv în ţară, iar în 1940 a fost numit profesor plin al catedrei de Structura Materiei de la Universtitatea Bucureşti, universitate al cărei rector a fost între anii 1941 şi 1944.

Ceva mai târziu, savantul a preluat funcţia de director al Institutului de Fizică al Academiei. După câţiva ani când, la sugestia sovieticilor, autorităţile comuniste din ţara noastră au decis declanşarea unui program de cercetări nucleare, cel chemat să-l pună în aplicare a fost tot Horia Hulubei. În 1955 fusese ales membru titular al Academiei Române. La scurt timp după acel moment a fost chemat să participe la fondarea Institutului de Fizică Atomică de la Turnu Măgurele, unde a coordonat construirea şi punerea în funcţiune a primului reactor nuclear românesc.

Între 1956 şi 1968, Hulubei a condus IFA Măgurele în calitate de director. A fost o perioadă extrem de fructuoasă în cursul căreia, pe lângă asigurarea unei baze tehnice ultramoderne, Horia Hulubei a fost mentorul unei întregi generaţii de fizicieni atomişti care, în deceniile următoare, au marcat dezvoltarea acestui domeniu de vârf al ştiinţei româneşti. De-a lungul unei vieţi întregi dedicate cunoaşterii, meritele ştiinţifice ale lui Horia Hulubei au căpătat adeseori şi recunoaşterea internaţională. A fost membru al Academiei de Ştiinţă din New York, al Societăţilor de Fizică din Statele Unite, Elveţia, Franţa şi RFG, dar şi de la Dubna din fosta URSS. Iar în 1958, Hulubei a fost inclus în grupul de experţi ONU care îşi propusese să studieze posibilitatea detectării exploziilor atomice efectuate în orice zona a planetei.

Horia Hulubei a încetat din viaţă la 22 noiembrie 1972. A lăsat în urma sa o întreagă şcoală de atomişti, savanţi de mare anvergură care s-au remarcat în deceniile care au trecut de la dispariţia maestrului lor şi până în zilele noastre.