Zillich[v=]

Portretul lui Heinrich Zillich
Heinrich Zillich (n. 23 mai 1898 la Brasov, Romania, m. 22 mai 1988 în Starnberg, RFG). Doctor în stiinte politice la Berlin. Intemeiaza în 1924 la Sibiu împreuna cu omul de teatru Gustav Ongyerth revista politico-culturala Klingsor. In 1936 s-a stabilit ca scriitor liber în Germania, mai întai langa Munchen, iar din 1938 la Starnberg. In 1937 i s-a acordat Premiul pentru literatura al orasului Berlin si Premiul literar pentru germanii din strainatate (Volksdeutscher Schrifttumspreis) al orasului Stuttgart. In acelasi an a devenit doctor honoris causa al Universitatii din Gottingen. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, editeaza unele scrieri destinate soldatilor (Feldpostausgaben deutscher Dichtung). Aderand dupa 1933 la ideologia nazista, el a trebuit sa se supuna, între 1945 si 1947, procesului de denazificare. Dupa 1950, Zillich a ocupat o pozitie importanta în cadrul Asociatiei Sasilor Repatriati din Transilvania (Landsmannschaft), al carei presedinte federal a fost din 1952 pana în 1963. Coeditor si redactor-sef al revistei Sudostdeutschen Vierteljahresblatter, organ al fundatiei Sudostdeutsches Kulturwerk (Fundatia de cultura a germanilor din Sud-Est), înfiintata la Munchen în 1951. A publicat, printre altele, romanele: Zwischen Grenzen und Zeiten (Intre frontiere si vremuri) 1936, Der Weizenstrauss (Snopul de grau) 1938, culegerea de nuvele Der baltische Graf (Groful baltic) 1937.
In 1918, cu ocazia alipirii Transilvaniei la Romania, Consiliul National Roman promite minoritatiilor nationale si etnice autonomie culturala, ceea ce a determinat Comisia Centrala Largita a Sasilor din Transilvania sa recunoasca, la 8 ianuarie 1919, unificarea cu statul roman. Neacceptand insa nici un compromis in problema minoritatilor si, dimpotriva, continuand sa practice o politica ostila fata de ele, Guvernul roman a instaurat o relatie incordata cu minoritatea germana. Atitudinea scandaloasa a conducerii Romaniei a instrainat atat pe scriitorii, cat si pe jurnalistii germani, in pofida contactelor bune pe care le avusesera la inceputul anilor '20 cu confratii romani. (...)
Criza de incredere a majoritatii sasilor din Transilvania, vizibila incepand cu 1926, a paralizat, in mare masura, activitatea comunitatii germane. Revista Klingsor, editata de Heinrich Zillich, sesizeaza aceasta relatie incordata si reactioneaza fata de problemele comunitatii, incercand sa le trezeasca sasilor constiinta politica si sa-i mobilizeze la o participare activa la viata sociala si politica. Conflictul dintre conducatorii comunitatii si o parte din intelectualitatea tanara, adunata in jurul revistei Klingsor, a tulburat echilibrul si imaginea unitatii germanilor din Transilvania. (...)
Deoarece, dupa alegerile din decembrie 1928, schimbarea de guvern, prin care Partidul National-Taranesc condus de Iuliu Maniu ajunge la putere, nu aduce minoritatilor etnice drepturile politice, culturale si economice sperate, intelectualii sasi din Transilvania cer atat de la reprezentantii lor, cat si de la guvernul roman ameliorarea situatiei minoritatii germane. Intre intelectualii care sustineau public Miscarea de Autoajutorare si cei care combateau tonurile national-socialiste, apare o disensiune profunda, care va dura pana la nivelarea grupului etnic german din Romania in 1941 prin conducatorul sau, Andreas Schmidt. Aproband miscarea national-socialista a lui Fabritius, pe care o sprijinea activ, Zillich sustinea, ca si acesta, ca nu este important, "ce se petrece la Bucuresti, ci ceea ce noi realizam prin noi insine...". In acelasi timp, pretinde de la conducerea grupului etnic german exercitarea unei "politici" ofensive fata de poporul-natiune.
Lupta dintre nazisti si conservatori
Daca la sfarsitul anilor '20 si inceputul anilor '30 national-socialistii din jurul lui Fritz Fabritius nu erau luati in serios de cercurile conservatoare ale sasilor din Transilvania, situatia s-a schimbat definitiv o data cu infiintarea de catre Fabritius, la 22 mai 1932, a Miscarii National-Socialiste de Autoajutorare a Germanilor din Romania (Nationalsozialistische Selbsthilfebewegung der Deutschen in Rumanien - NSDR), ca asociatie de concentrare nazista, cu scopul de a impulsiona integrarea organizata a intregii populatii germane sub o ideologie unificatoare. Cu toata influenta si afluenta crescanda a miscarii lui Fabritius, cercurile conservatoare erau inca de parere, avand in parte dreptate, ca pentru interesele germanilor trebuie intervenit direct in parlamentul roman. Ele aveau insa destula intuitie politica, incat sa-si dea seama ca aceasta miscare nazista nu mai poate fi inlaturata din viata politica a minoritatii germane. Reflectand tot mai clar protestul unei mari parti a populatiei germane impotriva politicii xenofobe a guvernului roman, ea a reusit sa o mobilizeze impotriva vechii conduceri, chiar daca folosea inca extrem demagogia NSDAP-ului(1). (...) Dupa 1932 si mai ales in 1933, in regiunile din Romania locuite de germani, miscarea lui Fabritius ocupa astfel un loc important, ceea ce nationalistul Heinrich Zillich a inteles prea bine. Incepand de acum, pentru o parte tot mai mare a tinerilor intelectuali devine clar ca, pentru a impune in regiunile locuite de minoritatea germana ideologia national-socialista, trebuie inlaturata vechea conducere, provocand astfel un dezastruos conflict intern.
Conservatorii, desi reprezentau cel mai bine dezideratele germanilor din Transilvania si Banat, pierd tot mai mult din influenta si respect. Nefiind in stare sa se confrunte cu ideologia nazista printr-o conceptie filosofica, etnica sau religioasa bine fundamentate, ei nu mai reprezentau o reala alternativa de conducere si, ca atare, nu mai periclitau pozitia NSDR-ului, al carui tel devine acum refacerea ideologica a vietii minoritatii germane. Zillich participa intens prin revista sa la acest proces. Dupa opinia lui Zillich, impartasita si de alti scriitori si publicisti cunoscuti ai minoritatii germane, singura cale de urmat era aceea a miscarii naziste. Pozitia critica pe care Zillich o avea inca din 1928 fata de sistemul democratic si Constitutie se accentueaza tot mai mult dupa preluarea puterii de catre Hitler.
Intoleranta lui Zillich fata de stiinta si cultura este extrem de semnificativa. (...) Desigur, este o dovada de saracie intelectuala daca un astfel de scriitor, politician cultural si publicist, laudat de multi intelectuali sasi din Transilvania, nu si-a dat seama ca national-socialismul, negand stiintei spiritul obiectiv, o transforma in pura propaganda. S-a indarjit tot mai mult intr-o "abstinenta a gandirii" - a reflecta cat mai putin, in schimb a se darui cu totul unor forte considerate mai viabile decat activitatea intelectuala, uitand insa ca prin aceasta se pierd adevarul si constiinta, atribute determinante ale libertatii umane. Zillich si-a pus astfel gandirea in slujba national-socialismului, practicand o publicistica prin care individul trebuia format in sensul marii transformari etnico-politice initiata (dupa parerea lui) de national-socialism.
Promovand prin operele lor astfel de idei, scriitori de felul lui Zillich au pregatit activ si constient cel de-al treilea Reich, devenind, dupa preluarea puterii de catre national-socialisti, adeptii lui ferventi. Asemenea lui Hans Grimm, Bruno Brehm, Hans Friedrich Blunck, Erwin Guido Kolbenheyer, Agnes Miegel si multi altii cu care Zillich se afla in stransa legatura, si el sustinea ideea de Reich, alimentata de scopul politic pragmatic al unui imperialism rapace. Acesta nu urmarea atat teluri iluzorii, cat efectiv spatiu vital (Lebensraum).
Spatiul vital, misiunea europeana si proslavirea Fuhrer-ului
Problema spatiului parea acuta pentru etnicii germani din strainatate (Auslandsdeutsche), mai cu seama pentru cei din Est (Raumfrage) (...) Romanul lui Grimm, Volk ohne Raum(2), a carui actiune se petrece in colonii, a fost receptat de national-socialisti ca o confirmare a lipsei de spatiu vital. Existenta minoritatilor germane in tarile invecinate parea un pretext convingator pentru revizuirea granitelor Reich-ului. Asocierea termenilor de Etnie (Volkstum) si Reich se datora, desigur, dorintei de a-l face pe cititor sa considere provizorie stabilirea granitelor din 1919(3). Mult mai militant este insa limbajul lui Heinrich Zillich in poemul Cantec german din Ardeal (Deutsches Lied in Siebenburgen): "A trecut vremea / Cand al nostru era pamantul, iar noi inca puternici si tineri./ (...) Pantecele femeilor noastre zamislesc tot mai rar cate-un prunc / Iar ceata barbatilor nostri se imputineaza / Stam la marginea haului mortii ce se ridica / si privim fara speranta in el./ (...) Da Doamne ca mania sa ne inflacareze randurile / sa intelegem si sa proclamam,/ tanara ceata sa-si sfarme catusele / tobele noi sa se puna in miscare."
Notiunile de misiune europeana (europaische Sendung) si convietuire pasnica a popoarelor europene (volksbewusstes europaisches Zusammenleben) erau folosite demagogic in politica externa si de razboi germana. Preluarea rolului de fortareata impotriva anarhiei din Rasarit reprezenta pentru Zillich dovada solidaritatii germane cu o valoare europeana comuna: "(…) prin rolul de fortareata impotriva anarhiei din Rasarit ne-am confruntat cu potrivnici mult mai indarjiti, decat aceia cu care a avut de-a face invazia Angliei in tinuturile semintiilor asiatice, africane sau indiene.(...) Victoria n-ar fi putut fi obtinuta, daca poporul german n-ar fi acoperit spatele marilor state europene, daca n-ar fi transformat Estul, nu i-ar fi inlaturat amenintarea, nu si-ar fi infiltrat valorile si nu l-ar fi apropiat de adevarata cultura europeana. (...) Numai constiinta nationala a poporului german in totalitatea sa este fundamentul cresterii valorii si a importantei sale ca unul dintre stalpii de sustinere cei mai importanti ai rasei albe. Prin prabusirea poporului german s-ar raspandi victorios pe tot globul anarhia din Est - astazi ea se cheama bolsevism, altadata s-a numit tatari sau turci, iar maine se poate numi altfel."(4)
Cu poemul scris pentru Fuhrer Den Deutschen von Gott gesandt... Zillich inchide cercul. "Trimis germanilor de Dumnezeu, om singuratic, multa vreme neinteles / O, Tu, Cel mare, caruia ti-au gresit, deoarece abia tarziu, dar atunci cu dubla bucurie te-au ridicat pe scut / Tu principe al germanilor, salvator al Reich-ului si al poporului pana in ultimu-i tinut / Nu numai Reich-ul veghea si ispasirea aspra a onoarei / Ti le datoreaza tie, cel ridicat din adancuri, ce le-a pus insemn peste insemn." (...)
Dupa 1933, pentru Zillich devotamentul cu trup si suflet fata de national-socialism, nu poate fi vorba de un accident, deoarece inca din 1926 (si mai ales din 1928) isi descoperise pasiunea pentru politica, mai cu seama pentru revolutia national-socialista. Esteticismul si conservatorismul sau, care pana atunci ii interzisesera orice fel de angajament, nu l-au oprit sa se dedice la ceea ce era mai rau.
Intr-o scrisoare catre Will Vesper(5), el isi exprima dispretul cinic fata de unguri si crede ca acestia i-ar uri pe germani, deoarece fara ei n-ar reprezenta "nici macar un popor", caci nu "exista rasa ungara, ci un popor vorbitor de maghiara, un amestec de elemente germane, slave si nuclee ale altor popoare. Astazi Ungaria starpeste chiar si urmele acestui amestec in numele de familie cu rasunet strain, din care inca doua milioane si jumatate trebuie maghiarizate. (...) Am fost usurat cand am citit exceptionala luare de pozitie a lui Rosenberg in V.B. (Volkischer Beobachter). Va exista candva o comunitate germana pe tot globul."
Zillich, ca si tovarasii sai de idei nazisti, prezinta in publicatiile sale poporul german ca adevaratul mostenitor al germanitatii, al sangelui nordic, al constiintei sale rasiale, al inclinatiilor sale religioase, razboinice si statale. In aceasta calitate el are obligatia de a-si asuma germanitatea. Lirica vechilor germani nu este numai inceputul temporal, ci fundamentul vesnic, indestructibil al poeziei germane. (...) Nu istorismul a fost fatal la Zillich si la cei asemanatori lui, ci contributia la elaborarea unui construct mitic, pe care profanii il puteau descifra cu greu. Zillich a urmarit constient pana la moarte aceasta reformulare a mitului. Evenimentele cruciale ale istoriei germane au fost proiectate cu o nemaipomenita lipsa de scrupul intr-un scenariu nordic, iar atunci cand acesta nu era pe deplin justificat, in cer sau in die Garda, un fel de Olimp nordic, de unde zeii si eroii germani ar fi condus lumea.
(...) Una dintre tezele centrale ale conceptiei lui Zillich este aceea ca, in centrul oricarei reflectii si actiuni, trebuie sa stea propria rasa sau propriul popor. Ceea ce inseamna ca, pentru el, notiuni ca individ si masa erau irelevante, relevanta fiind numai comunitatea etnica (Volksgemeinschaft), mai exact interesele poporului german recunoscute de el. Zillich aduce constient in centrul gandirii sale poporul german. Intr-o scrisoare catre Vesper din 18 martie 1939, comenteaza ultimele evenimente, care ar fi atat de importante, incat nu li se pot inca prevedea consecintele: "Reich-ul a devenit prin acest pas din nou Reich. Germanii din Ucraina recunosc si ei in Fuhrer pe conducatorul lor. Sa speram ca si germanii din Boemia si Moravia vor fi indreptati cu sensibilitate si tact intr-acolo. Puterea singura nu este suficienta!"(6) Consider ca este absurd sa fie nevoit sa ramana in Germania, cand mult mai rezonabil ar fi, desigur, sa-si desfasoare activitatea in Boemia si Moravia sau in alt loc, unde se concentreaza problema Estului: "Lumina, care se raspandeste acum de la germanii din Germania asupra celor din sud-est, am aprins-o si noi, scriind despre aceste regiuni. Aproape fiecare dialog si actiune din Zwischen Grenzen und Zeiten (1936) prevestesc deznodamantul declansat la 15 martie.(7) Si ma bucura foarte mult ca in ultimul meu roman Der Weizenstrauss (1938) am descris tipul de conducator german din Est, de regent, opunandu-i tipul politicianului egoist, bun de gura, care rateaza in fata unei adevarate incercari si arunca cu pietre in germanul de bine. (...)"(
Surprins si in acelasi timp entuziasmat de noua ordine introdusa in Europa de Est, regreta ca nu a fost inca trimis pe front: "De la inceput m-am straduit pentru aceasta, pana acum fara succes, se pare totusi ca as avea perspective, dar chiar daca sper ca ele sa se implineasca, nu sunt inca foarte sigur. (...) S-ar putea sa-mi fie dat sa raman pana la victorie ca voluntar la cartierul general al Wehrmacht-ului, in Berlinul cenusiu. Adeseori imi vine a crede ca as fi de neinlocuit in locuinta mea din Berlin."(9)
Zillich a luat ca model pentru o noua comunitate etnica entuziasmul pentru razboi, provocat de fapt de declansarea exceptionalului intr-o lume plictisita de viata obisnuita si care ar fi disparut curand, chiar daca s-ar fi obtinut noi victorii. Intr-un turneu de lecturi de noua saptamani prin Bulgaria, Romania, Ungaria, Slovacia si Croatia, a fost entuziasmat de participarea inflacarata a grupurilor etnice germane la razboi si la marsurile national-socialiste in aceste regiuni: "In aceasta calatorie am trait destule, ca sa pot sa scriu volumul doi la Zwischen Grenzen und Zeiten (...) In Ungaria, unde se petrece o extraordinara inviere a etniei germane, am participat la multe manifestatii."(10)
National-socialismul a fost, fara indoiala, partea cea mai plina de succes si fatala a unui puternic curent national-conservator politic, ideologic si cultural, care se raspandise in toata Europa la inceputul secolului XX. Zillich i s-a daruit nu numai de forma (cum sustin unii), el s-a pus cu totul in slujba lui. Nationalismul si-a bazat pe slabiciunile democratiei justificarea pentru acapararea puterii totale. Sistemul democratic reprezenta pentru el drojdia natiunii care, printr-o lipsa de substanta rasiala, a fost adusa la suprafata si a sufocat instinctele sanatoase, pe care Zillich le aminteste mereu. Pacea incheiata dupa primul razboi mondial a reprezentat o intrerupere a unui razboi ce nu fusese dus pana la capat, impusa poporului german.
Considerand razboiul ca razboi al credintei, ca lupta a sufletului impotriva calculului egoist al unor interese economice, ca "datorie germana de paza impotriva anarhiei din Est"(11), Zillich crede ca national-socialismul ar putea acum opera si impotriva detestatului stat renegat cu intentia clara de a-l cuceri dinauntru. Statului real existent al sistemului in vigoare trebuia, dupa parerea lui Zillich, sa i se opuna in mod necesar convingerea accentuat afectiva a altor forme statale. Acestea ar fi imboldit si altadata spiritul razboinic, dar abia acum, ajunse la punctul culminant, ar trebui sa inflacareze pana la extaz cercurile sensibile la ele.(12)
Epoca postbelica
Aceasta convingere l-a stapanit pe Zillich toata viata. Continuarea, dupa razboi, a spiritului si a literaturii naziste in saptamanale ca Deutsche National-Zeitung sau in publicatiile unor prospere edituri neonaziste, ca si acordarea de premii literare unor autori care au pactizat cu national-socialismul, au fost foarte putin consemnate in studiile de istorie literara sau in lexicoanele de literatura. In 1946 Zillich era deja foarte bine informat despre locurile unde se stabilisera astfel de autori. Intr-o scrisoare catre Vesper din 18 iunie 1946 scrie, printre altele: "Draga Vesper, ce bine este sa am din nou vesti de la tine! In afara de familie, prietenii sunt singurul lucru care ne-a mai ramas. (...) La editura Langen-Muller este totul ca intotdeauna. Se spune ca o editura nou infiintata, Nymphenburger, o va inghiti. Pana nu se petrece aceasta, autorii nu pot intreprinde nimic. De aceea imi este imposibil sa ma folosesc de drepturile de autor, de altfel nu stiu in ce masura as putea-o face si din cu totul alte motive. Multe depind de aplicarea legii de denazificare, careia ii este supus fiecare. Cine a primit deja o pedeapsa, poate probabil sa-si exercite din nou profesia, in masura in care nu i-au fost interzise anumite sectoare de munca sau nu a fost condamnat la lagar de munca. Asta se va hotari in urmatoarele luni."(13) Nu doar Zillich, ci toti autorii nazisti au pastrat tacerea asupra cauzelor celui de-al doilea razboi mondial. Ei fac chiar front comun impotriva scriitorilor din exil, care nu le impartasesc mentalitatea. Zillich considera intreaga lirica germana de dupa 1945 "lipsita de importanta"(14). Imediat dupa 1945, ideile antidemocratice fierbeau din nou, desi la foc mic, in oala dreptei. Intr-o scrisoare catre Vesper din 26 septembrie 1946, Zillich relateaza cum un membru al partidului din Bavaria ar fi declarat in Bonn ca Germania ar fi greu de imaginat fara Austria, afirmatie care ar fi iritat presa din Viena: "Se incearca a se explica oamenilor cateva notiuni: ce este popor, genealogie, Reich, Occident, comunitate istorica, mostenire istorica, simt istoric, misiune germana". "N-ar fi oare mai bine sa se lase aceste slogane greu de inteles sa fiarba in propriul lor suc, pana devin indigerabile chiar si pentru aceia care le vehiculeaza? Poporul si asa nu le mai asculta. Acesta este un eveniment important. Niciodata nu a fost presa mai lipsita de rasunet ca azi."(15)
La inceputul anilor cincizeci, editura Leopold Stocker din Graz a deschis o filiala la Gottingen, ca sa ingrijeasca asa numita "directie germana" (Will Vesper, Bruno Brehm, Anton Zischka, Springenschmidt, Kolbenheyer si Zillich). Erich Kuby remarca, intr-un articol din Suddeutsche Zeitung, ca "national-socialismul a fost importat din Germania in Austria" si ca acolo "a supravietuit viscolelor din 1945". Si continua: "Exista, desigur, o literatura care poate fi numita cu adevarata mandrie, aceea germana. Ea numara nume de seama: chiar Goethe este evident german si nu mai putin Holderlin si Thomas Mann. (...) Directia germana nu duce nicaieri decat la asa-numitul suflet german, din care este pompat in arterele trupului poporului un amestec de sange subtiat, pamant si o mazga germanica arhaica, fabricata artificial. Directia germana este a priori potrivnica lumii. Claritatea este pentru ea un cosmar, gandirea este socotita o inventie evreiasca, iar cosmopolitismul, o tradare. Ea este un prilej permanent de fi nedrept fata de propriul popor, deoarece nu te poti opri uneori sa ai impresia ca poetii directiei germane ar avea un drept de impamantenire in spiritul german, care ar deveni prin aceasta de fapt spiritul malefic german."(16)
Anii dintre 1933-1945 sunt hotaratori pentru activitatea literara si jurnalistica a lui Zillich si-l vor marca pana la adanci batranete. In biografia sa, ei reprezinta o cezura intre viata anterioara si cea posterioara acestei perioade. De fapt, dupa razboi n-a existat pentru el ora zero in adevaratul sens al cuvantului. Zillich n-a inteles ca provocarea obraznica a acelor autori, care se unisera in asa-numita "directie germana" ca sa faca front unit impotriva noului spirit literar de dupa 1945, nu mai exista si ca trebuie parasite regulile naziste.
In calitatea sa de presedinte federal al Asociatiei Stramutatilor Sasi din Ardeal (Landsmannschaft 1952-1963) si de coeditor si redactor-sef al revistei Sudostdeutsche Vierteljahresblatter, care aparea la Munchen din 1952, ca organ al Fundatiei Culturale a Germanilor din Sud-Est (Sudostdeutches Kulturwerk), Zillich a sustinut, pana la moartea sa in 1988, punctul de vedere ca Germania trebuie sa renunte la ideea de pocainta. Politica Republicii Federale Germane ar trebui sa dezvolte o noua, national orientata constiinta de putere, fara a se lasa coplesita de consideratii emotionale in sensul de "crima si pedeapsa". In afara de aceasta, poporul german are nevoie de sprijin intr-o noua credinta bazata pe o constiinta nationala unitara. O serioasa analiza a operei si comportamentului sau politic este cu atat mai necesara, cu cat el si-a dat tributul tiraniei, nu numai supunandu-i-se cu totul in momentul unei decizii critice, ci si aproband-o entuziast. A contribuit astfel la linistirea filistinilor nepolitici, facandu-i astfel sa se supuna tiraniei. Se pune intrebarea daca nu cumva interesul unor germani din Romania pentru Zillich, cu toate contradictiile, este intemeiat pe slabiciunile lor comune. O anumita patura a intelectualilor sasi din Ardeal si a fostilor functionari nazisti s-au recunoscut probabil in Zillich.

http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2004-08-18&art=1081