Prezan[v=]

Constantin Prezan- o viață în slujba României

Omul zilei - maresalul Constantin Prezan

Constantin Prezan
Viaţa personală


S-a născut la la 27 ianuarie 1861, la Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, astăzi judeţul Dâmboviţa. S-a căsătorit la 4 decembrie 1888 cu Clementina Bantaş de care va divorţa în 1892. Din această căsnicie va rezulta o fetiţă, Constanţa, pe care Prezan o va recunoaşte în 1892, la doi ani de la naştere. La 8 noiembrie 1892 Constantin Prezan se va căsători cu Elena Olga Eliad, cu 16 ani mai tânără, originară din Filipeşti-Târg, judeţul Prahova. Pentru că nu vor avea copii, familia Prezan o va înfia pe Olga Antoaneta Eliad.
Promovat în Statul Major Regal, Constantin Prezan devine adjutantul principelui Ferdinand, iar Olga, soţia sa, doamnă de onoare a principesei Maria. Istoria a reţinut suspiciunea că Olga a fost amanta principelui, dar şi a politicianul Nicolae Filipescu, însuşi Ion Antonescu, mult apreciat de Prezan, fiind acaparat de farmecele ei.
În anul 1896 soţii Prezan cumpără moşia şi conacul Schinetea, comuna Dumeşti, judeţul Roman (1.100 hectare), astăzi judeţul Vaslui, unde vor fi înmormântaţi amândoi.
După război, Constantin Prezan se retrage pe moşia sa de la Schinetea, dar lumea românească nu-l uită. Devine membru de onoare al Academiei Române, iar o Lege votată de Adunarea Deputaţilor îi conferă dreptul de a purta toată viaţa uniforma militară şi de a se bucura de onorurile şi avantajele materiale şi de gradul avut in timpul războiului. La 25 octombrie 1930, regele Carol al II-lea îi conferă gradul de mareşal al Armatei Române şi devine Sfetnic al Coroanei. În calitate de fost şef al Armatei, Prezan a fost senator în mai multe legislaturi.
Deşi a fost intens curtat pentru a intra în politică, Prezan a refuzat atât ofertele liberale pentru postul de ministru de război, cât şi pe cele ale regelui Carol al II-lea pentru funcţia de prim ministru.
Carierea militară


A urmat Şcoala fiilor de militari din Iaşi, Şcoala de Ofiţeri din Bucureşti (1878-1880), Şcoala specială de artilerie şi geniu, arma geniu (1881-1883), Şcoala de aplicaţii de artilerie şi geniu de la Fontainebleau, Paris (1883-1886), unde obţine şi brevetul de ofiţer de stat major.
Grade militare:

• sergent (1879)
  
• sublocotenent (1880)
  
• locotenent (1883)
  
• căpitan (1887)
  
• maior (1892)
  
• locotenent-colonel (1895)
  
• colonel (1901)
  
• general de brigadă (1907)
  
• general de divizie (1914)
  
• general de corp de armată (1916)
  
• mareşal al României (1930)
  

A comandat și a activat în următoarele structuri militare:

• Regimentul 7 Linie (1880)
  
• Batalionul 2 Geniu-Bucureşti (1880-1882, 1889-1890)
  
• Regimentul 1 Geniu (1882-1883)
  
• Şcoala de Aplicaţii de Artilerie şi Geniu din Bucureşti (profesor-ajutor, 1886-1888, 1888-1889)
  
• Şcoala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie (1888)
  
• delegat al Ministerului de Război la Magdeburg (Germania) pentru supravegherea fabricării materialului de apărare necesar liniei fortificate Focşani-Nămoloasa-Galaţi (1890-1891)
  
• şeful Sectorului 2 lucru al Cetăţii Bucureşti din Regimentul 1 Geniu (1891-1892)
  
• comandant al Batalionului de Geniu din Regimentul 1 Geniu (1892-1894)
  
• Administraţia Centrală a Ministerului de Război (1894-1895)
  
• şeful serviciului geniu din Corpul 2 Armată (1895-1896)
  
• comandant al Cetăţii Bucureşti (1896)
  
• ofiţer în Statul Major Regal, adjutant al principelui Ferdinand (1896-1901)
  
• comandant al Regimentului 7 Infanterie “Racova" nr. 25-Vaslui (1901-1904)
  
• comandant al Brigăzii 13 Infanterie-Bârlad (1904-1910)
  
• comandant al Diviziei 10 (1910-1911), 7 Infanterie (1911-1914)
  
• comandant al Corpului 3 Armată (1914)
  
• comandant al Corpului 4 Armată (1915-1916)
  
• comandant al Armatei a 4-a de Nord (15 august- 9 noiembrie 1916)
  
• comandant al Grupului de Armate General Prezan" (noiembrie-decembrie 1916)
  
• şef al Marelui Cartier General ( decembrie 1916 - aprilie l918, noiembrie 1918 - aprilie 1920)
  

În perioada aprilie-octombrie 1918 a fost pensionat, iar în aprilie 1920 a fost trecut definitiv în rezervă.
Decoraţii şi medalii:

• “Steaua României”, clasa a V-a (1896)
  
• “Mihai Viteazul”, clasa a III-a (1916), clasa a II-a (1917), clasa I-a (1920)
  
• “Hohenzollern”, clasa a II-a,
  
• ”Tacova”, în grad de comandor (1896), Serbia
  
• “Sf. Ana” în grad de comandor (1896), Rusia
  
• “Coroana Regală”, clasa a II-a (1897), Germania
  
• “Alexandru”, în grad de comandor (1897), Bulgaria.
  

La 12 februarie 1937 regele Carol al II-lea i-a conferit mareşalului Prezan colanul Ordinului “Carol I”, una dintre cele mai înalte decoraţii ale statului român.
Contribuţia la Războiul de Întregire


La comanda Armatei de Nord în ofensiva din Transilvania


Comandant al Corpului 4 Armată (la Iaşi, apoi dislocat la Bacău), deci cu competenţe limitate, Prezan s-a implicat totuşi în politica sensibilă a României din preajma declanşării Primului Război Mondial: lucrări de întărire spre graniţa cu Austro-Ungaria, recunoaşteri în vederea trecerii la vest de munţi, constituirea de grupuri de acoperire în principalele trecători, instruirea trupelor. La declanşarea mobilizării armatei, Corpul 4 Armată se transformă în Armata de Nord (ulterior Armata a 4-a), generalul Prezan fiind numit comandant al acesteia, având şef de stat major pe colonelul artilerist Iacob Zadik. Conform planului de operaţii, “Ipoteza Z” Armata de Nord a constituit şase grupuri de acoperire, care aveau misiunea de a debuşa la vest şi nord de munţi şi care, în primele zile ale ofensivei, vor realiza capete de pod la vest de munţi. Apoi, marile unităţi şi unităţi ale armatei vor asigura controlul asupra văilor superioare ale Oltului şi Mureşului. În cea de a treia etapă a ofensivei din Transilvania (29 august -13 septembrie) Armata de Nord îşi va consolida flancul drept şi va continua ofensiva la flancul stâng. După 35 de zile de ofensivă (15 august-13 septembrie 1916) Armata de Nord a a înaintat pe teritoriul inamic 80-100 km, eliberând o suprafaţă de 1.200 km², atingând aliniamentul sud Vatra Dornei-est Răstolniţa-pantele de vest ale Munţilor Gurghiului-est Sovata-Praid-Odorhei.
După 20 septembrie, până la sfârşitul lunii, Armata de Nord se retrage, în deplină ordine, pe vechea frontieră, unde trece la apărare. După 1 octombrie, Prezan conduce cu succes Armata de Nord, in cadrul Grupului de Armate “Nord”, comandat de generalul Averescu, în cunoscuta „bătălie a trecătorilor”.
La comanda Grupului de armate “Prezan” în “Bătălia Bucureştilor”


La 11/24 noiembrie 1916, Prezan a fost numit comandant al Grupului de armate „Prezan” format din Armata 1, Grupul Apărării Dunării, Divizia 21, Divizia 9/19, Divizia 2/5 Infanterie şi alte unităţi şi formaţiuni, care va primi misiunea apărării Capitalei. Ofensiva Grupului de armate “Prezan” începută la 17 noiembrie se va încheia după cinci zile cu un eşec, iar la 23 noiembrie/6 decembrie Bucureştiul va fi ocupat de trupele Puterilor Centrale. Apoi, trupele Grupului de armate “Prezan” vor duce bătălii de întârziere în retragerea spre Moldova, grupul fiind practic desfiinţat după luptele pierdute de pe aliniamentul râurilor Cricov, Prahova şi Ialomiţa (24 noiembrie/7 decembrie).
La comanda Marelui Cartier General în bătăliile victorioase de la „Porţile Moldovei”


La 30 noiembrie/13 decembrie Prezan a fost numit şef al Marelui Cartier General, iar generalul Constantin Christescu subşef al Marelui Cartier General. În noua funcţie, Prezan începe cu realizarea concentrării armatei în Moldova, restabilirea disciplinei în rândul corpului ofiţerilor şi al trupei şi refacerea moralului armatei, refacerea (redimensionarea, reorganizarea, înzestrarea) armatei, reglementarea raporturilor de comandament cu aliatul rus, neutralizarea efectelor revoluţiei bolşevice.
Concomitent cu aceste acţiuni, Marele Cartier General, sub comanda generalului Prezan, a acţionat pentru pregătirea bătăliilor ofensive din vara anului 1917: pregătirea planurilor de operaţii, concentrarea forţelor şi mijloacelor, pregătirea materială şi morală a ofensivei. Concepţia strategică prevedea o lovitură principală dată de Armata 1 Română în sectorul Nămoloasa, precedată de dezvoltarea ofensivei Armatei a 2-a în sectorul Mărăşti.
Conform planului, marea bătălie din Moldova a început cu ofensiva Armatei a 2-a care s-a desfăşurat în perioada 11/24 iulie-19 iulie/1 august 1917, dar proiectata ofensivă de la Nămoloasa s-a transformat în marea bătălie de apărare de la Mărăşeşti datorită retragerii Armatei 8 ruse în faţa ofensivei Puterilor Centrale din Galiţia. Bătălia de la Mărăşeşti începe la 24 iulie/6 august când Armata 9 germană trece la ofensivă, iar Armata 1 Română, comandată de generalul artilerist Christescu (numit în funcţie la 11 iunie), care intra treptat în dispozitiv pentru preluarea fâşiilor de apărare ale marilor unităţi ruse retrase de pe front şi trimise în Galiţia, şi Armata 4 rusă duc lupte dârze de apărare. În perioada 31 iulie/13 august-6/19 august Armata 1 Română, comandată de generalul artilerist Eremia Grigorescu (generalul Christescu fusese înlocuit la 30 iulie/12 august datorită diferendului cu generalul Ragoza, comandantul Armatei 4 ruse ), intrată complet în dispozitivul de apărare, opune o puternică rezistenţă, diminuând ofensiva inamicului, care va înceta la 21 august/3 septembrie 1917, Armata Română repurtând un răsunător succes. În perioada 26 iulie/8 august-9/22 august Armata a 2-a Română a repurtat un nou succes în bătălia de apărare de la Oituz. Prin victoriile de la Mărăşi, Mărăşeşti şi Oituz, generalul Prezan, ca şef al Marelui Cartier General, a demonstrat claritate în concepţie şi destoinicie în pregătirea operaţiilor din vara anului 1917.
După stabilizarea frontului şi precipitarea evenimentelor revoluţionare din Rusia, la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 generalul Prezan a fost numit comandant suprem al Armatei Române, iar la 26 noiembrie/9 decembrie generalul artilerist Alexandru Lupescu, în numele generalului Prezan, va semna la Focşani armistiţiul cu armatele Puterilor Centrale. La 9/22 decembrie generalul Prezan va autoriza acţiunea Diviziei 16 Infanterie asupra celor peste 3.000 de soldaţi ruşi de la Socola, care devenise centrul comitetului revoluţionar. Începând cu 10/23 ianuarie 1918 generalul Prezan va asigura trecerea trupelor române în Basarabia, iniţial Divizia 11 Infanterie, ulterior constituirea Corpului 6 Armată, pe teritoriul de la est de Prut. La 29 ianuarie/11 februarie 1918 guvernul Brătianu a demisionat, fiind înlocuit de cabinetul general Averescu, înlocuit la rândul său de cabinetul Marghiloman (5/18 martie), generalul Prezan supravieţuind în funcţie până la 6/19 aprilie, când regele Ferdinand este nevoit să-i accepte demisia, şef al Marelui Stat Major al Armatei fiind numit generalul artilerist Constantin Christescu.
Din nou în fruntea Marelui Cartier General pentru apărarea României Mari


La 24 octombrie/6 noiembrie 1918 guvernul Marghiloman este înlocuit cu guvernul generalului artilerist Constantin Coandă, cu generalul artilerist Eremia Grigorescu ministru de război, care va conduce a doua mobilizare a Armatei Române decretată la 28 octombrie/10 noiembrie, când în fruntea Marelui Cartier General este readus generalul Constantin Prezan. Concomitent cu executarea mobilizării, Armata Română a preluat controlul asupra oraşelor Focşani şi Brăila, Corpul 3 Armată a reocupat garnizoanele de reşedinţă de la sud de Carpaţi şi a trecut trupe române peste Carpaţi (Divizia 1 Vânători, Divizia 7 Infanterie) instituind controlul asupra teritoriilor de la vest de Carpaţi, până pe aliniamentul râului Mureş. După întâlnirea Berthelot-Prezan de la Giurgiu din 13/26 noiembrie, unde s-au discutat problemele cooperării viitoare Aliaţi-România, generalul Prezan şi-a concentrat preocupările pe reîntoarcerea familiei regale în Bucureşti (18 noiembrie/1 decembrie 1918), continuarea înaintării trupelor române în Transilvania, consolidarea dispozitivului trupelor române pe Nistru şi în Bucovina. La 8/21 decembrie trupele române vor intra în Dej, la 9/21 decembrie în Turda, la 11/24 decembrie în Cluj, la 11/24 decembrie se va înfiinţa Comandamentul Trupelor din Transilvania (sediul la Sibiu, comandant generalul Traian Moşoiu), iar la 9/22 ianuarie 1919 se va atinge aliniamentul Sighetu Marmaţiei-Baia Mare-Jibou-Zalşu-Ciucea-Vârful Găina-Zam.
Ocuparea Budapestei


La 29 martie/11 aprilie 1919 Prezan l-a numit pe generalul Gheorghe Mărdărescu comandantul trupelor din Transilvania şi i-a înmânat ordinul de operaţii, care prevedea ofensiva trupelor române până pe aliniamentul râului Tisa, unde vor trece la apărare. La 20 iulie 1919 a fost declanşată ofensiva trupelor ungare împotriva unităţilor române aflate în apărare pe Tisa, iar la 26 iulie trupele ungare sunt împinse dincolo de Tisa după contraofensiva trupelor române. Trupele române trec la ofensivă, forţează Tisa şi în seara zilei de 3 august Detaşamentul de cavalerie colonel Rusescu intră în Budapesta, pe 4 august, la ora 18.00, generalul Mărdărescu primind pe Bulevardul Andrassy defilarea unui detaşament de trupe românesc. Cu modestia-i caracteristică, generalul Prezan, deşi se afla la 15 km de Budapesta a refuzat să prezideze parada militară a trupelor române spunând: “Nu vreau să umbresc nici gloria Coroanei şi nici să iau din aureola lui Mărdărescu. Eu mă duc, el rămâne.”. În perioada 7-22 noiembrie 1919 s-a realizat evacuarea trupelor române din Ungaria pe malul stâng al Tisei, iar în perioada 24 februarie-30 martie 1920 s-a realizat revenirea în totalitate a armatei române pe teritoriul naţional. La 20 martie 1920 generalul Prezan a fost trecut definitiv în rezervă, organizându-i-se o modestă sărbătorire când generalul artilerist Mircea Botez, reprezentant al Ministerului de Război, însoţit de un ofiţer şi doi soldaţi i-a oferit o statuetă de bronz “La Victoire”.
Recunoaşteri militare


Deşi, după pensionare, generalul Prezan s-a retras la moşia sa de la Schinetea, ţara, colegii şi foştii subordonaţi nu-l vor uita. În 1921, prin aprobarea de către parlament a Legii relativă la introducerea unor modificări privitoare la pensiile celor care au luptat în Războiul pentru Întregirea Neamului, pensia generalului va creşte de la 650 lei la 3090 lei. Un an mai târziu, la propunerea generalului Mărdărescu, ministru de război, generalul Prezan a fost numit cap al Regimentului 7 “Racova” nr. 25, al cărui comandant fusese în perioada 1901-1904. La 7 iunie 1923 generalul Prezan va fi primit în Academia Română ca membru de onoare. La 13 martie 1924 regele Ferdinand a promulgat legea adoptată de parlament prin care se autoriza ca generalul Prezan să poarte toată viaţa uniforma militară şi să se bucure de onoruri militate. Cea mai mare recunoaştere a meritelor sale avea să vină la 25 octombrie 1930, când regale Carol al II-lea avea să-i confere înalta demnitate de mareşal al României.
În anul 1936, la împlinirea vârstei de 75 de ani, armata, în frunte cu şeful Marelui Stat Major, generalul Nicolae Samsonovici, a organizat o ceremonie specială, la care a fost prezent şi primul ministru Gheorghe Tătărăscu, personalitatea mareşalului fiind elogiată de generalul artilerist Alexandru Lupescu, cel care i-a fost subşef al Marelui Cartier General. La 30 martie 1938, după instituţionalizarea Consiliului de Coroană, regele Carol al II-lea l-a numit pe mareşalul Prezan consilier regal.
Deşi uitat în vremea regimului comunist, după 1990 mareşalului Prezan i-au fost ridicate mai multe busturi: la Alba Iulia, pe Aleea Mareşalilor din faţa Brigăzii 15 Infanterie din Iaşi, în faţa comandamentului Diviziei 4 “Gemina” din Cluj-Napoca (care o perioadă a purtat numele mareşalului). De asemenea, în Bucureşti există Bulevardul Mareşal Prezan, iar în alte oraşe sunt străzi care poartă numele său.
La moartea mareşalului


La două luni după moartea soţiei sale, survenită la 18 iunie 1943, mareşalul Prezan a decedat la Schinetea la 27 august 1943. La ceremonia funerară din 30 august au participat Regele Mihai I, mareşalul Ion Antonescu, conducătorul statului, generalul Constantin Pantazi, ministrul de război, generali şi ofiţeri, personalităţi politice şi culturale, mii de localnici. Onorurile militare au fost date de Regimentele nr. 25 „Mareşal Constantin Prezan” şi 7 Infanterie. Presa vremii a omagiat personalitatea marelui dispărut: „...ofiţer de rară eleganţă morală, un aristrocrat în gestul stăpânit, în liniştea cu care întâmpina adversităţile...Nu-şi voia prestigiul militar transformat în momeală electorală, nu-şi vedea rostul în combinaţiile de partid. A vroit să rămână până la sfârşitul vieţii militar, generalul unităţii naţionale şi nimic mai mult.” (Pamfil Şeicaru-Curentul); „era un titan al echilibrului şi liniştii olimpiene.” (Revista Intendenţei şi Administraţiei Armatei).