Sahia[v=]

Din volumul Turnul de ivoriu, aflat în pregatire pentru tipar, doamna Nadia Pandrea ne-a încredintat câteva fragmente dintr-un text mai amplu despre un personaj azi cazut în uitare, iar înainte de 1989 prezentat unilateral. Este vorba despre Alexandru Sahia (1908–1937), prozator trecut în galeria scriitorilor proletari, pentru continutul social-politic si mesajul militant al prozei sale. Generatiile postbelice îl cunosc ca autor al nuvelelor Revolta în port, Uzina vie, Întoarcerea tatei din razboi, analizate la orele de limba si literatura româna. George Calinescu l-a definit succint "un pictor al Baraganului într-un realism transfigurator de panou", dar putine se stiu despre dramatismul vietii acestui tânar, mort la 29 de ani.

Petre Pandrea

 

10 ianuarie 1968.

Al. Sahia a facut sapte ani liceul militar D.A. Sturdza. De la liceul militar, Al. Sahia a intrat calugar la Mânastirea Cernica. Biografii trec sub tacere acest fragment, care arata elevatia preocuparilor sale de adolescenta si tinerete. Sahia n-a fost un om de rând. Biografia sa spirituala este mai importanta, mai semnificativa si mai interesanta decât opera sa firava, fiindca nuvelistul nostru a murit cu mult prea tânar, înainte de a da masura posibilitatilor sale.

Scriitorul Al. Sahia este prezentat monoliniar, descarnat, ca un intelectual famelic, care a trait în saracie, a murit de tuberculoza, a gasit, gratie instinctului de clasa, drumul catre P.C.R., aflat în "adânca ilegalitate", si a creat prima literatura a realismului socialist în România.

Al. Sahia a fost un intelectual cu crize de constiinta. De ce sa mintim si sa-l prezentam sablonard? N-a fost un proletar si un vagabond ca Panait Istrati, fiu de vaduva. Alexandru Stanescu (numele veritabil), originar din comuna Mânastirea, judetul Ilfov, lânga Oltenita, era fecior de chiabur rural, cu curea de mosie, cu cârciuma, înscris în partidul liberal si fost primar al partidelor istorice. Al. Sahia avea rude bogate. O sora era profesoara. Fratele era cârciumar. Tatal si mama aveau hambarele pline. Când se scrie ca Al. Sahia a trait famelic si ca a murit de tuberculoza din cauza saraciei este o ofensa care se aduce adevarului istoric, parintilor, fratilor si sorei mai mari, care n-ar fi îngaduit ca, la câtiva pasi de Bucuresti, pe sosea asfaltata, feciorul si fratele lor sa n-aiba alimente. I-ar fi adus si papa dulce, daca ar fi fost nevoie. Al. Sahia avea doua salarii:

1) secretar de redactie al saptamânalului Vremea, condus de fratii C.A. Donescu si Vladimir Donescu, ingineri, baieti de primar general al Capitalei si prieteni personali ai lui Al. Sahia;

2) reporter sindical titular la Viata muncitoreasca al cotidianului Dimineata, cu 100.000 de cititori zilnic, condus de Emil Pauker, Constantin Graur si Iunius Labin, care îl iubeau pe Al. Sahia ca pe fiul lor. Este o ofensa adusa acestor prieteni tineri si batrâni, atotputernici si financiarmente.

Când Al. Sahia s-a îmbolnavit de TBC, nu erau medicamentele de azi si tamaduirea era lunga si costisitoare. Al. Sahia a fost internat, pe socoteala redactiei din Sarindar, la sanatoriul Dr. Popper din Bucegi, cel mai scump sanatoriu al vremii. Au sarit si fratii Donescu în ajutor, au sarit parintii si prietenii, dar nu mai era nevoie.

Al. Sahia era un om sobru, elegant îmbracat din cele doua salarii, ca un dandy. N-avea ca viciu nici bautura, nici fumatul, nici jocul de carti, nici sportul automobilistic, în afara de sportul national valah, care ar fi iubirea, dupa aforismul lordului C.B. Thomson of Cardington din Smaragdaland. Al. Sahia a fost iubit si a iubit multe femei, dintre care vreo doua, femei superioare si literate. Era simpatic, placut, amabil, ca un print din povesti. Facuse liceu de cadeti, stia sa rasuceasca madrigalul. De la doi ani de calugarie, ramasese onctuozitatea care tempereaza brutalitatea de militar, fiindca Sahia a purtat sapte ani veston de cadet disciplinat si cazon.

Cât timp a fost calugar, fiindca a intrat, ca student, la Cernica, frate si meditator la seminarul de-acolo, Al. Sahia a luat foarte în serios cinul în care intrase. El nu s-a dus pe motive economice. Avea liceu militar si bacalaureat, plus parinti chiaburi. Putea sa intre la scoala militara si dupa doi ani avea, ca sublocotenent, leafa dubla a unui profesor secundar începator, ordonanta gratuita, echipament stralucitor de la cizme pâna la chipiu, viata regulata si agreabila, stia sa comande si stia sa asculte. Nu poti comanda, daca nu stii sa asculti. Ambele, porunca si ascultarea, merg împreuna.

Al. Sahia avea la dispozitie universitatea, unde s-a înscris, anume, la Facultatea de Drept. Ca student rural, îi stateau la dispozitie o serie de camine si cantine gratuite. Te trageau de mâneca, daca aveai note mari la bacalaureat si dadeai examen de intrare. Odata examenul luat, nu te mai durea capul, pentru casa si masa, timp de 6-7 ani, cât luai doctoratul. Eu aveam caminul si cantina gratis, dar aveam si locuinta în oras, o camera mobilata, la o vaduva saraca, mai la mahala. Al. Sahia n-a vrut sa intre la caminul ilfovenilor, excelent utilat. Existau pe-atunci caminul Vasiliu Bolnavu, caminul Stanescu, caminul de stat din strada Gogu Cantacuzino, caminul din Sfintii Voievozi etc. Unele erau particulare, ca Stanescu si Vasiliu Bolnavu, fiindca Ministerul Finantelor acorda ctitorilor reduceri substantiale de impozite. Devenise o afacere ca sa ajuti studenti. Siguranta Nationala avea pe state între 2-5% dintre studentime, pentru a-i controla si a-i îndruma pe toti ceilalti pe caile legalitatii si ale statalitatii. Ce fel de legalitate? Ce fel de statalitate? Pentru status quo.

Prin origine sociala, prin educatie de liceu militar (Dimitrie Sturdza de la Craiova), Al. Sahia era un om bun pentru status quo. Parintii erau culaci, crâsmari si liberali. Cum putea iesi un dinamitard si un comunist din asemenea mediu? Totusi, a iesit. Fiindca Al. Sahia nu era un copil al calapodului, avea antene subtiri si intuitie. A trait problematica veacului. Al. Sahia este omul problematic per excellentiam. Chiaburul, primar liberal si-a dat feciorul la liceu militar.

Puteai sa fii comunist si te lasau în pace la liceul militar. Ion Gheorghe Maurer a facut, ca si Al. Sahia, liceul militar Dimitrie Sturdza din Craiova si nu i s-a întâmplat nimic.

În liceele militare discutiile erau libere.

În aceasta atmosfera de intelectualitate, disciplina, ceva sportivitate si ferchezuiala a trait Al. Stanescu (care si-a zis Sahia) între 11 si 18 ani, ani decisivi. Ultimul an si bacalaureatul l-a luat la Liceul "Sf. Sava" din Bucuresti, unde a avut ca prieteni si buni colegi pe Mircea Grigorescu, Horia Roman si Const. Lucretia Vâlceanu (poetul Coliviilor cu tauri).

În timpul studentiei a început criza religioasa, criza absolut normala la intelectualii cu vocatie. La unii, criza lua aspectul dezbaterilor strict filosofice, altii se orienteaza spre poezie, altii spre muzica, altii spre dans si donjuanism, altii se ocupa de sport, altii de alcool.

Numai brutele nu simt nevoia dezbaterilor si a reflectiei asupra situatiei omului în cosmos. Al. Sahia a dat o solutie personala mistica si a plecat ca frate la Manastirea Cernica din marginea Bucurestilor.

Fireste ca Al. Stanescu-Sahia a stricat rânduiala familiei de culac liberal, fara ruperi si blesteme, intrând la mânastire si în P.C.R.. A fost o drama pentru parinti si rude când a intrat la mânastire. Nu cred ca le-a convenit când, plecat hagiu la Ierusalim, s-a întors comunist. Totul s-a petrecut în rânduiala si cordialitate, în toleranta si decenta, în armonie si dulceata. Aici este maretia din partea lui Sahia si din partea familiei. Toleranta si comprehensiunea sunt giuvaerurile moralei taranesti.

Când a plecat de la militari si calugari, Al. Sahia a intrat în presa, unde condeiul putea sa ia la refec si scarmanat pe militari si pe calugari. Trustul de presa din strada Sarindarului, care-i statea la dispozitie, avea traditia lui Mos Teaca de Tony Bacalbasa, fost socialist, fost generos, prietenul lui I.L. Caragiale. În vremea când Al. Sahia a parasit Mânastirea Cernica, un alt calugar, Damian Stanoiu, parasise cinul cu zgomot. Publica romane pe aceasta tematica, trezind rumoare. Damian Stanoiu a avut limite în atacuri si satira sa benigna, cu haz si sare, se refera la cleveteala, trufie si placerile alimentare. Al. Sahia n-a satirizat nici armata si nici cinul calugaresc.

Preocuparile sale erau de alta natura si strict ideologice.

Ultima drama de constiinta a lui Al. Sahia a fost cea referitoare la stiintele politico-judiciare din Uniunea Sovietica, sub Stalin. S-a dus acolo, din nou, ca hagiu, ca mahomedanul la Mecca. Henri Béraud a scris un Voyage de Moscou, o calatorie în cetatea idealului.

Pentru Sahia, Moscova era cetatea idealului. A venit cu o carte de reportaje, care s-a tiparit în Editura "Ramuri", la Craiova. Autorul n-a fost nici arestat, nici molestat, ci lasat în pace, fiindca era secretar de redactie la Vremea fratilor Donescu, iar Al. Donescu, tatal, era primar general al Capitalei.

Al. Sahia avea spatele asigurat si în trustul de presa al Sarindarului, care ar fi sarit sa-l scape si sa faca iar campanie pe problema libertatii de constiinta si a drepturilor politice cetatenesti. Constitutia din 1923, ca orice Constitutie, garanteaza libertatea de opinii si exprimare politica. Guvernele nu le respecta, dar textele constitutionale exista mereu.

Al. Sahia s-a plimbat în voie în mai multe centre sovietice. Perspicacitatea lui nu l-a mintit. A vazut tirania fata de opozitie. Al. Sahia a fost arestat în Rusia, fiindca punea întrebari indiscrete. A stat la basca, dupa tipic nou, cu ochelari negri, pozitie pe pat, cu tendoanele de sub genunchi zdrelite de fier, lipsa de somn, chinul cu urina, enervarea lenta, zdrobirea vointei. A fost eliberat, dar a trecut prin purgatoriu. Nu s-a despartit de P.C.R. Nici n-a facut scandalul lui Panait Istrati (trei volume Vers l’autre flamme) si nici al lui André Gide (Retour de l’URSS si Retouches). Aveti cuvântul meu de onoare, de fost cadet, ca ex-cadetul Al. Sahia mi-a plâns pe brate, seara, dupa cina data în cinstea reîntoarcerii lui din Uniune. Era deziluzionat si vazuse siretenia stalinista. Mi-a povestit de ochelarii negri si prevestea mari batalii.

La Manastirea Cernica Alexandru Sahia (în stânga) a intrat când era student

Panait Istrati, un scriitor cu o biografie mult discutata

André Gide, un alt dezamagit de utopia socialista

http://archive.today/rp4Gr