Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE2Scris de Admin 26.08.17 22:37
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE1
Scris de Admin 26.08.17 22:36
» Comunitatea evreiască din Botoșani (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» Comunitatea evreiască din Botoșani (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:19
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:18
» DESPRE ANTISEMITISMUL MAREȘALULUI ION ANTONESCU
Scris de Admin 04.08.17 23:54
» Romanizarea Romaniei 1940-44 legi antisemite, CNRomanizare
Scris de Admin 04.08.17 21:13
» ROMÂNIA LUI ANTONESCU ȘI LOGICA VIOLENȚEI(3): VIOLENŢA MILIT
Scris de Admin 05.03.17 11:01
» Anunțuri Administrative
Scris de Admin 25.02.17 20:07
STASI/BND
Pagina 1 din 1
Re: STASI/BND
http://www.observatorcultural.ro/Un-dialog-intre-victime-si-colaboratorii-Stasi-n-a-avut-loc-niciodata*articleID_30876-articles_details.html
Re: STASI/BND
http://www.curentul.ro/2014/index.php/2014020496250/Special/Expozitie-de-dosare-STASI-pietrificate-realizata-de-romanul-Daniel-Knorr-vernisata-la-Chicago.html
Re: STASI/BND
Berlinul despagubeste victimele Stasi, pe fondul polemicilor
Incepand cu luna septembrie, 42.000 de victime ale politiei politice din fosta Germanie de Est vor primi o pensie daca presedintele german s..
Incepand cu luna septembrie, 42.000 de victime ale politiei politice din fosta Germanie de Est vor primi o pensie daca presedintele german s..
Re: STASI/BND
Şeful spionajul german are mama din Basarabia şi tatăl din Transilvania
19:04Gerhard Schindler, șeful spionajului german (BND), are origini săsești, mama sa fiind din Barasabia, iar tatăl din Transilvania, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung, care face o radiografie a activității sale, de când a preluat funcția, în decembrie 2011.Articol complet
19:04Gerhard Schindler, șeful spionajului german (BND), are origini săsești, mama sa fiind din Barasabia, iar tatăl din Transilvania, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung, care face o radiografie a activității sale, de când a preluat funcția, în decembrie 2011.Articol complet
Re: STASI/BND
STASI e cu noi
Prin adoptarea rapidă a legii privitoare la dosarele STASI, Germania şi-a câştigat reputaţia de a fi reuşit o punere sub lupă cu totul exemplară a comunismului. Cu toate acestea, legile adoptate într-un mare număr de ţări din Europa Ce
Prin adoptarea rapidă a legii privitoare la dosarele STASI, Germania şi-a câştigat reputaţia de a fi reuşit o punere sub lupă cu totul exemplară a comunismului. Cu toate acestea, legile adoptate într-un mare număr de ţări din Europa Ce
Re: STASI/BND
http://www.romanialibera.ro/cultura/arte-vizuale/foto-muzeul-stasi-cum-arata-arsenalul-unui-securist-est-german-251235.html
Re: STASI/BND
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/gauck-demolatorul-s-t-a-s-i-in-fruntea-germaniei-254323.html
Re: STASI/BND
http://www.romanialibera.ro/cultura/arte-vizuale/foto-muzeul-stasi-cum-arata-arsenalul-unui-securist-est-german-251235.html
Muzeul STASI de la Berlin - popular printre tineri, dar in p
Muzeul STASI de la Berlin - popular printre tineri, dar in prag de faliment
STASI
Germania: In jur de 17.000 de fosti colaboratori ai STASI mai au inca functii in structurile publice
In jur de 17.000 de fosti colaboratori ai Securitatii germane (STASI)
mai au inca functii in structurile publice din estul Germaniei, dintre
care aproape 3.000 in structurile din Berlin si 4.000 in Saxonia, scrie
joi cotidianul Financial Times Deutschland (FTD), preluat de NewsIn.
Numarul celor care au fost colaboratori ai STASI si care au ramas in
functii publice atinge "dimensiuni de nebanuit", in ciuda tuturor
verificarilor facute de autoritatile germane, relateaza FTD, intr-o
exclusivitate preluata de intreaga presa germana.
Totodata, presa remarca faptul ca numarul facut public de FTD este mult
mai mare decat ce se cunostea pana acum si cere din partea
autoritatilor explicatii oficiale. Majoritatea fostilor colaboratori
lucreaza in structurile politiei sau ale ministerelor din landurile
germane.
Astfel, in landul Mecklenburg-Vorpommern ar lucra in structurile
statului 2.247 de fosti colaboratori, in Brandenburg 2.942, in
Thuringen 800, in Sachsen-Anhalt 4.400, in Berlin 2.733 si in Saxonia
4.101.
"Cat de mult au reusit sa avanseze in cariera fostii STASI, la 20 de
ani dupa caderea Zidului, se poate vedea in Saxonia. Premierul
landului, Stanislaw Tillich (CDU), declarase la preluarea functiei ca
nu a avut 'contacte oficiale' cu STASI, dar intre timp a recunoscut
deja doua intalniri cu reprezentanti din aceasta structura", scrie FTD.
Potrivit unei legi din 1991, orice oficial public trebuie sa fie
verificat cu privire la colaborarea sa cu STASI, dar aplicarea acestei
legi a tinut de fiecare land in parte si astfel au aparut diferente. Nu
toate documentele incriminatoare din arhiva fostului Minister pentru
Securitatea Statului au dus la demisii, arata cotidianul german. Unele
landuri au vazut colaborarea cu STASI drept un criteriu de excludere,
altele nu.
De exemplu, landul Mecklenburg-Vorpommern considera ca nu trebuie
pornita "o vanatoare de vrajitoare", iar pentru 43% dintre persoanele
cu functii publice, in cazul carora s-a dovedit ca au avut legaturi cu
STASI, nu a existat nici o consecinta.
Seful Comisiei pentru verificarea arhivelor STASI din Sachsen-Anhalt,
Gerhardd Ruden, considera ar trebui sa existe o noua verificare a
functionailor publici, dupa noile informatii aparute. "Este o chestiune
de igiena politica", explica Ruden, sustinand ca in prezent
verificarile vor fi mai concludente. Potrivit datelor obtinute de FTD,
dintre cei 4.400 de colaboratori care mai lucreaza inca in
Sachsen-Anhalt, 1.722 lucreaza in structurile politiei, iar alti 1.976
la Ministerul de Cultura.
Cotdianul german comenteaza ca si autoritatile din Sachsen "au
reactionat destul de ingaduitor cu cazurile STASI", intrucat aproape
50% au ramas in structurile statului. Michael Beleites, presedintele
Comisiei pentru verificare din Sachsen, sustine ca multi figurau drept
colaboratori neoficiali, dar ca nu erau activi in acest sens.
200.000 de "colaboratori neoficiali" si 95.000 de angajati oficiali au lucrat in structurile STASI.
In jur de 17.000 de fosti colaboratori ai Securitatii germane (STASI)
mai au inca functii in structurile publice din estul Germaniei, dintre
care aproape 3.000 in structurile din Berlin si 4.000 in Saxonia, scrie
joi cotidianul Financial Times Deutschland (FTD), preluat de NewsIn.
Numarul celor care au fost colaboratori ai STASI si care au ramas in
functii publice atinge "dimensiuni de nebanuit", in ciuda tuturor
verificarilor facute de autoritatile germane, relateaza FTD, intr-o
exclusivitate preluata de intreaga presa germana.
Totodata, presa remarca faptul ca numarul facut public de FTD este mult
mai mare decat ce se cunostea pana acum si cere din partea
autoritatilor explicatii oficiale. Majoritatea fostilor colaboratori
lucreaza in structurile politiei sau ale ministerelor din landurile
germane.
google_protectAndRun("ads_core.google_render_ad", google_handleError, google_render_ad); |
statului 2.247 de fosti colaboratori, in Brandenburg 2.942, in
Thuringen 800, in Sachsen-Anhalt 4.400, in Berlin 2.733 si in Saxonia
4.101.
"Cat de mult au reusit sa avanseze in cariera fostii STASI, la 20 de
ani dupa caderea Zidului, se poate vedea in Saxonia. Premierul
landului, Stanislaw Tillich (CDU), declarase la preluarea functiei ca
nu a avut 'contacte oficiale' cu STASI, dar intre timp a recunoscut
deja doua intalniri cu reprezentanti din aceasta structura", scrie FTD.
Potrivit unei legi din 1991, orice oficial public trebuie sa fie
verificat cu privire la colaborarea sa cu STASI, dar aplicarea acestei
legi a tinut de fiecare land in parte si astfel au aparut diferente. Nu
toate documentele incriminatoare din arhiva fostului Minister pentru
Securitatea Statului au dus la demisii, arata cotidianul german. Unele
landuri au vazut colaborarea cu STASI drept un criteriu de excludere,
altele nu.
De exemplu, landul Mecklenburg-Vorpommern considera ca nu trebuie
pornita "o vanatoare de vrajitoare", iar pentru 43% dintre persoanele
cu functii publice, in cazul carora s-a dovedit ca au avut legaturi cu
STASI, nu a existat nici o consecinta.
Seful Comisiei pentru verificarea arhivelor STASI din Sachsen-Anhalt,
Gerhardd Ruden, considera ar trebui sa existe o noua verificare a
functionailor publici, dupa noile informatii aparute. "Este o chestiune
de igiena politica", explica Ruden, sustinand ca in prezent
verificarile vor fi mai concludente. Potrivit datelor obtinute de FTD,
dintre cei 4.400 de colaboratori care mai lucreaza inca in
Sachsen-Anhalt, 1.722 lucreaza in structurile politiei, iar alti 1.976
la Ministerul de Cultura.
Cotdianul german comenteaza ca si autoritatile din Sachsen "au
reactionat destul de ingaduitor cu cazurile STASI", intrucat aproape
50% au ramas in structurile statului. Michael Beleites, presedintele
Comisiei pentru verificare din Sachsen, sustine ca multi figurau drept
colaboratori neoficiali, dar ca nu erau activi in acest sens.
200.000 de "colaboratori neoficiali" si 95.000 de angajati oficiali au lucrat in structurile STASI.
Ultima editare efectuata de catre Admin in 21.06.11 0:27, editata de 1 ori
Noile metode de refacere a arhivei distruse, folosite la Ins
Noile metode de refacere a arhivei distruse, folosite la Institutul pentru studierea documentelor STASI (HELMUT MULLER-ENBERGS)
CONTINUARE.............
Ancheta colonelului Wiegand avea să aducă o mare surpriză pentru oficialii contraspionajului est-german. Căutarea rutelor prin care libienii îşi scoseseră explozibilul şi armele din RDG va conduce la arestarea unei stewardese, pe nume Irena Schiffel, de pe liniile aeriene guvernamentale est-germane „INTERFLUG“. În timpul anchetei, Irena Schiffel a cerut „sprijinul“ superiorilor săi din KGB, care i-au informat pe omologii lor est-germani că stewardesa arestată era unul dintre cei mai buni oameni al KGB-ului din RDG. Irena Schiffel fusese recrutată şi de către serviciul secret libian, cu încurajarea KGB, fiind atrasă la colaborare chiar de către Yasser Chraidi. Concluzia colonelului Rainer Wiegand a fost extrem de clară: sovieticii ştiuseră totul despre transporturile de arme şi explozivi ale libienilor, precum şi despre planurile de atac teroriste. Jocul dublu al KGB începea să se evidenţieze din plin, iar colonelul Rainer Wiegand era uluit de faptul că se putuse întâmpla ca ofiţerii KGB din RDG să fi ştiut de atacul libienilor. Neinformarea STASI de către KGB-ul din RDG privind activităţ ile libiene de contrabandă cu arme şi explozibil i se păreau lui Wiegand ca fiind o culme a perfidiei. Totodată, purtătorul de cuvânt al MAE sovietic a comunicat în mod oficial, la 12 zile după explozia din Berlinul de Vest, că afirmaţiile guvernului american, care declarase că URSS ar fi putut preveni atacul, erau o „minciună cinică“. A doua zi după interogarea Irinei Schiffel, colonelul Wiegand a primit un document cu menţiunea „traducere din rusă - strict secret“, modul obişnuit în care KGB transmitea informaţii către STASI. Sovieticii informau asupra faptului că un anume „Omar Dargam Saleh, fiul surorii lui Gaddafi, Sikkino, pregăteşte un atac împotriva clubului forţelor americane din Berlinul de Vest“. Şeful contraspionajului STASI era nelămurit în ceea ce priveşte data sosirii acestui raport al KGB: înainte sau după explozie.
La 15 aprilie 1986, forţele aeriene şi navale ale SUA au bombardat instalaţiile militare şi bazele aeriene ale armatei libiene, drept răspuns la atacul terorist. Agenţia de ştiri est-germană (ADD) a publicat o declaraţie guvernamentală care dezminţea faptul că oficialităţile libiene din RDG ar fi fost implicate în explozia din 5 aprilie 1986. Liderul est-german Erich Honecker a rostit, cu ocazia celui de al XI-lea Congres al PSUG, un discurs extrem de violent la adresa Statelor Unite pentru „modul barbar în care au bombardat paş- nicele oraşe libiene“. Secretarul general Mihail Gorbaciov a aplaudat cu bucurie discursul lui Erich Honecker.
Ţările europene au refuzat să se ală- ture Statelor Unite în represaliile împotriva Libiei. Piaţa Comună Europeană importa petrol şi gaze naturale din Libia în valoare de 6,4 miliarde de dolari pe an şi avea exporturi de 3,8 miliarde dolari. Italia era cel mai mare partener comercial al Libiei, cu schimburi de 4,353 miliarde de dolari anual, urmată de Germania cu 2,881 miliarde dolari. În ciuda presiunilor făcute de către Departamentul de Stat al SUA asupra Ministerului de Externe din Berlinul de Est, nu au fost luate măsuri împotriva diplomaţilor libieni implicaţi în atentat, cu excepţia unei „discuţii tovărăşeşti şi prieteneş ti“ ordonate de Erich Honecker şi care mai degrabă i-a încurajat pe libieni în activităţ ile lor criminale. Conducerea STASI a ordonat, la 29 ianuarie 1987, deschiderea unui dosar operaţional cu numele de cod „LUX“, număr de înregistrare XV 1076/87, ce conţinea relatarea cronologică a activităţilor teroriste libiene, rapoartele lui Rainer Wiegand şi analizele trimise generalului Erich Mielke.
Neinformarea STASI de către KGB-ul din RDG privind activităţile libiene de contrabandă cu arme şi explozibil i se păreau lui Wiegand ca fiind o culme a perfidiei
Şeful STASI, generalul Mielke, a aprobat constituirea unei noi unităţi operaţionale a STASI, care avea să monitorizeze toate activităţile Biroului Popular Libian. Generalul-locotenent Gunther Kratsch, colonelul Rainer Wiegand şi locotenentcolonelul Wolfgang Stuchly erau singurele persoane care aveau acces la informaţiile operaţionale ale acestei noi unităţi care se putea baza pe resursele tuturor departamentelor STASI. Din păcate, în timp ce ofiţerii din contraspionajul STASI luptau din greu pentru a îngrădi mişcările agen- ţilor serviciului secret libian aflaţi pe teritoriul RDG, Ministerul Afacerilor Externe est-german îi alimenta pe libieni cu informaţii privind presiunile pe care le făceau americanii pentru a le obţine capul. Într-un astfel de context, libienii au lansat o campanie de intimidare a personalului diplomatic american din Berlinul de Est prin ameninţări telefonice cu moartea sau noi atentate cu bombă, filaj agresiv al maşinilor Ambasadei SUA etc. În perioada imediat următoare exploziei de la discoteca berlineză, „operationsspiele“ (jocurile operative) ale lui Wiegand şi Stuchly, realizate de cele mai multe ori fără acordul conducerii de partid şi de stat, aveau să împiedice aruncarea în aer a birourilor companiilor Pan American şi British Airways, asasinarea unor opozanţi anti- Gaddafi, devastarea unei sinagogi din Berlinul de Vest în scopul luării de ostateci şi vor neutraliza baza operaţională din RDG a serviciului secret libian.
Jocurile operative ale lui Wiegand şi Stuchly, realizate de cele mai multe ori fără acordul conducerii de partid şi de stat, aveau să împiedice aruncarea în aer a birourilor companiilor Pan American şi British Airways
După destrămarea RDG şi dizolvarea STASI, poliţia din Berlinul de Vest a putut redeschide ancheta în cazul exploziei din 1986. În 1994, vest-germanii l-au localizat în Liban pe Yasser Chraidi, care ispăşea o sentinţă de un an şi jumătate pentru un delict minor. Cererea de extrădare a fost acceptată de către autorităţile libaneze, astfel încât Chraidi a fost adus în Berlinul de Vest în mai 1995. După restaurarea unui dosar al STASI tocat, Procuratura germană a reuşit să-l pună sub acuzare pe Yasser Chraidi şi a redeschis cazul „La Belle Discotheque“. Procesul teroriştilor libieni, implicaţi în atentatul din 5 aprilie 1986, era încă în curs de desfăşurare, în 1997, dar a trebuit să fie amânat deoarece unul dintre martorii-cheie decedase. Colonelul Rainer Wiegand a dezertat din STASI în noiembrie 1989 şi a trecut în Berlinul de Vest, unde s-a predat BND-ului (Serviciul de Informaţii Externe al RFG). La 17 iunie 1996, a decedat, împreună cu soţia, în circumstanţe misterioase, în vreme ce călătorea cu afaceri în Portugalia. Fusese chemat în martie 1996 ca martor în procesul intentat teroriştilor care puseseră la cale atentatul din discoteca „La Belle“.
Implicarea colonelului STASI Rainer Wiegand în lupta împotriva terorismului libian a contat enorm în salvarea vieţilor multor militari americani din trupele staţionate în RFG, precum şi a unor civili nevinovaţi din cadrul misiunilor diplomatice americane. Curajul dovedit în lupta cu terorismul şi cu superiorii lui stalinişti, din cadrul STASI, îl transformă pe Rainer Wiegand într-un personaj aparte printre profesioniştii „Războiului Rece“. Colonelul Wolfgang Stuchly a rămas un martor principal al procesului, pe lângă abundenţa de date din dosarele STASI, dar procesul se pare că va mai dura datorită „vitezei extrem de scăzute a procedurilor Curţilor de justiţie germane“.
La 15 aprilie 1986, forţele aeriene şi navale ale SUA au bombardat instalaţiile militare şi bazele aeriene ale armatei libiene, drept răspuns la atacul terorist. Agenţia de ştiri est-germană (ADD) a publicat o declaraţie guvernamentală care dezminţea faptul că oficialităţile libiene din RDG ar fi fost implicate în explozia din 5 aprilie 1986. Liderul est-german Erich Honecker a rostit, cu ocazia celui de al XI-lea Congres al PSUG, un discurs extrem de violent la adresa Statelor Unite pentru „modul barbar în care au bombardat paş- nicele oraşe libiene“. Secretarul general Mihail Gorbaciov a aplaudat cu bucurie discursul lui Erich Honecker.
Ţările europene au refuzat să se ală- ture Statelor Unite în represaliile împotriva Libiei. Piaţa Comună Europeană importa petrol şi gaze naturale din Libia în valoare de 6,4 miliarde de dolari pe an şi avea exporturi de 3,8 miliarde dolari. Italia era cel mai mare partener comercial al Libiei, cu schimburi de 4,353 miliarde de dolari anual, urmată de Germania cu 2,881 miliarde dolari. În ciuda presiunilor făcute de către Departamentul de Stat al SUA asupra Ministerului de Externe din Berlinul de Est, nu au fost luate măsuri împotriva diplomaţilor libieni implicaţi în atentat, cu excepţia unei „discuţii tovărăşeşti şi prieteneş ti“ ordonate de Erich Honecker şi care mai degrabă i-a încurajat pe libieni în activităţ ile lor criminale. Conducerea STASI a ordonat, la 29 ianuarie 1987, deschiderea unui dosar operaţional cu numele de cod „LUX“, număr de înregistrare XV 1076/87, ce conţinea relatarea cronologică a activităţilor teroriste libiene, rapoartele lui Rainer Wiegand şi analizele trimise generalului Erich Mielke.
Neinformarea STASI de către KGB-ul din RDG privind activităţile libiene de contrabandă cu arme şi explozibil i se păreau lui Wiegand ca fiind o culme a perfidiei
Şeful STASI, generalul Mielke, a aprobat constituirea unei noi unităţi operaţionale a STASI, care avea să monitorizeze toate activităţile Biroului Popular Libian. Generalul-locotenent Gunther Kratsch, colonelul Rainer Wiegand şi locotenentcolonelul Wolfgang Stuchly erau singurele persoane care aveau acces la informaţiile operaţionale ale acestei noi unităţi care se putea baza pe resursele tuturor departamentelor STASI. Din păcate, în timp ce ofiţerii din contraspionajul STASI luptau din greu pentru a îngrădi mişcările agen- ţilor serviciului secret libian aflaţi pe teritoriul RDG, Ministerul Afacerilor Externe est-german îi alimenta pe libieni cu informaţii privind presiunile pe care le făceau americanii pentru a le obţine capul. Într-un astfel de context, libienii au lansat o campanie de intimidare a personalului diplomatic american din Berlinul de Est prin ameninţări telefonice cu moartea sau noi atentate cu bombă, filaj agresiv al maşinilor Ambasadei SUA etc. În perioada imediat următoare exploziei de la discoteca berlineză, „operationsspiele“ (jocurile operative) ale lui Wiegand şi Stuchly, realizate de cele mai multe ori fără acordul conducerii de partid şi de stat, aveau să împiedice aruncarea în aer a birourilor companiilor Pan American şi British Airways, asasinarea unor opozanţi anti- Gaddafi, devastarea unei sinagogi din Berlinul de Vest în scopul luării de ostateci şi vor neutraliza baza operaţională din RDG a serviciului secret libian.
Jocurile operative ale lui Wiegand şi Stuchly, realizate de cele mai multe ori fără acordul conducerii de partid şi de stat, aveau să împiedice aruncarea în aer a birourilor companiilor Pan American şi British Airways
După destrămarea RDG şi dizolvarea STASI, poliţia din Berlinul de Vest a putut redeschide ancheta în cazul exploziei din 1986. În 1994, vest-germanii l-au localizat în Liban pe Yasser Chraidi, care ispăşea o sentinţă de un an şi jumătate pentru un delict minor. Cererea de extrădare a fost acceptată de către autorităţile libaneze, astfel încât Chraidi a fost adus în Berlinul de Vest în mai 1995. După restaurarea unui dosar al STASI tocat, Procuratura germană a reuşit să-l pună sub acuzare pe Yasser Chraidi şi a redeschis cazul „La Belle Discotheque“. Procesul teroriştilor libieni, implicaţi în atentatul din 5 aprilie 1986, era încă în curs de desfăşurare, în 1997, dar a trebuit să fie amânat deoarece unul dintre martorii-cheie decedase. Colonelul Rainer Wiegand a dezertat din STASI în noiembrie 1989 şi a trecut în Berlinul de Vest, unde s-a predat BND-ului (Serviciul de Informaţii Externe al RFG). La 17 iunie 1996, a decedat, împreună cu soţia, în circumstanţe misterioase, în vreme ce călătorea cu afaceri în Portugalia. Fusese chemat în martie 1996 ca martor în procesul intentat teroriştilor care puseseră la cale atentatul din discoteca „La Belle“.
Implicarea colonelului STASI Rainer Wiegand în lupta împotriva terorismului libian a contat enorm în salvarea vieţilor multor militari americani din trupele staţionate în RFG, precum şi a unor civili nevinovaţi din cadrul misiunilor diplomatice americane. Curajul dovedit în lupta cu terorismul şi cu superiorii lui stalinişti, din cadrul STASI, îl transformă pe Rainer Wiegand într-un personaj aparte printre profesioniştii „Războiului Rece“. Colonelul Wolfgang Stuchly a rămas un martor principal al procesului, pe lângă abundenţa de date din dosarele STASI, dar procesul se pare că va mai dura datorită „vitezei extrem de scăzute a procedurilor Curţilor de justiţie germane“.
STASI, ..renegatul.. şi libienii
STASI, „renegatul“ şi libienii
În noaptea de 4 spre 5 aprilie 1986, în sectorul american al Berlinului de Vest, la ora 01.40, o puternică explozie a distrus clădirea localului „La Belle Discotheque“. Sergentul american Kenneth T. Ford din Detroit (Michigan) şi Nermin Hannay, o turcoaică de 29 de ani, au murit pe loc. Din cele 234 de persoane rănite, 41 erau americani. La 7 iunie, va înceta din viaţă şi sergentul James E. Goins din Ellerbe (Carolina de Nord). Ancheta poliţiei vest-germane condusă de comisarul-ş ef principal Gerald Dörp, expert în probleme de terorism la Divizia pentru securitatea statului, a stabilit că explozibilul folosit era de tip militar, probabil Semtex, în care fusese introdus şpan de oţel, iar greutatea bombei a fost apreciată la 1,7 kg. Ancheta autorităţilor americane şi vestgermane avea să evidenţieze faptul că serviciul secret est-german (STASI) era implicat în acest sângeros atentat terorist.
Generalul-maior Thomas N. Griffin, comandantul trupelor americane din Berlinul de Vest, fusese informat de faptul că CIA deţinea informaţii certe privind faptul că în acea noapte va avea loc un atac împotriva unui punct de întâlnire preferat de militarii americani din trupele terestre. Ca urmare a acestei informaţii, poliţia militară americană primise ordinul de a face un tur al discotecilor şi locurilor de întâlnire frecventate de militarii SUA şi de a le „curăţa“. Patrula poliţiei militare americane se afla la câţiva zeci de metri de discotecă în momentul exploziei. Reacţia guvernului de la Washington a fost extrem de dură la adresa Libiei, ca şi a conducerii Republicii Democrate Germane (RDG), care a fost acuzată că nu a vrut să împiedice plasarea bombei. Ambasadorul SUA în RFG, Richard Burt, a relatat presei internaţionale că interceptările de mesaje radio şi telefonice făcute de către Agenţia de Securitate Naţională (NSA), precum şi cele făcute de către Şcoala Guvernamentală de Coduri şi Cifruri (Government Code and Cypher School/GC&CS) a Marii Britanii, relevau faptul că în spatele exploziei se afla Libia. Mass-media şi opinia publică internaţională nu aveau să afle decât după multă vreme că, în fapt, informaţiile de care dispunea CIA proveneau de la un „renegat“ din STASI: colonelul Rainer Wiegand.
Pe 9 aprilie 1986, colonelul Rainer Wiegand, şeful Arbeitsgruppe Auslander din Direcţia a II-a Principală a STASI (contraspionajul de pe teritoriul RDG), a primit de la generalul-locotenent Gunther Kratsch, şeful Direcţiei a II-a Principală, un document strict secret prin care i se cerea să „ia măsurile necesare împotriva forţelor militante din Biroul Popular Libian doar după ce acest tip de măsuri nu vor mai da impresia că reprezintă o reacţie la cererile SUA“.
Informaţiile de care dispunea CIA privind atentatul din „La Belle Discotheque“ proveneau de la un „renegat“ din STASI: colonelul Rainer Wiegand
Contraspionajul STASI monitorizase cu maximă atenţie, în perioada anterioară exploziei, toate mişcările agenţilor secreţi libieni de pe teritoriul RDG. Colonelul Rainer Wiegand şi-a dat seama, pe la mijlocul anului 1985, că misiunea diplomatică libiană din RDG îşi mărea cu fiecare zi ce trecea personalul diplomatic. Concluzia şefului contraspionajului est-german a fost clară: libienii îşi stabileau o bază de atac împotriva Occidentului în partea de Est a Berlinului. Un colaborator cu numele de cod „Mustafa“ a confirmat colonelului Wiegand că agenţii serviciului secret libian, beneficiind de acoperirea diplomatică a Biroului Popular Libian, plănuiau atacuri împotriva Occidentului şi lichidarea exila- ţilor libieni anti-Gaddafi. După o consultare cu locotenent-colonelul Wolfgang Stuchly, şeful Secţiei 15 - responsabilă de securitatea şi protecţia ambasadelor ţărilor din lumea a treia - a biroului STASI din Berlin, colonelul Rainer Wiegand a înaintat conducerii STASI un raport care incrimina activităţile oamenilor lui Gaddafi. Oamenii locotenent-colonelului Wolfgang Stuchly remarcaseră şi ei faptul că numărul de libieni din cadrul Biroului Popular Libian era în creştere. În noiembrie 1985 erau 77 de libieni în cadrul Ambasadei din Berlinul de Est, din care 34 aveau paşapoarte diplomatice eliberate de către MAE, iar 7 dintre ei aveau cărţi verzi specifice personalului nediplomatic. Respectivele cărţi verzi ofereau posibilitatea unei libere treceri la frontiere, pentru posesorii lor, inclusiv la graniţa dintre Berlinul de Est şi cel de Vest.
„Raportul Wiegand“ a generat o întâlnire a liderilor comunişti est-germani care au considerat că oamenii spionajului libian nu trebuiau să fie deranjaţi din acţiunile lor
Reacţia conducerii STASI a fost neobişnuit de ciudată în condiţiile în care existau ordine foarte clare ale şefului STASI, generalul Erich Mielke, de a nu se organiza operaţiuni împotriva teroriştilor. STASI alimentase cu arme organizaţiile teroriştilor din Orientul Mijlociu, şi nu numai, şi instruise extremişti arabi, printre care şi cei din Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP). „Raportul Wiegand“ a generat o întâlnire a liderilor comunişti est-germani, la care au participat Erich Honecker, secretar general al Partidului Socialist Unit German (PSUG), şi conducătorul RDG, Egon Krenz, membru al Biroului Politic şi secretar al Comitetului Central responsabil pentru securitate, justiţie şi tineret, Hermann Axen, membru al Biroului Politic şi secretar cu relaţiile internaţionale, Gunther Kleiber, membru al Biroului Politic şi responsabil cu chestiunile Orientului Mijlociu, precum şi generalul-colonel Erich Mielke, şeful STASI.
Liderii est-germani au concluzionat, în urma dezbaterii raportului primit de la contraspionajul STASI, că „marele duşman este America, că ar trebui să ne vedem interesul şi să prindem spioni americani, şi să nu ne mai batem capul cu prietenii libieni“. Colonelul Rainer Wiegand, nesocotind ordinele superiorilor săi, recrutează 10 agenţi arabi şi cere unor informatori din subordine, ziarişti din diverse ţări arabe, să-şi reactiveze legăturile cu Ambasada SUA din Berlinul de Est, unde urmau să-şi manifeste deschis nemulţumirea faţă de regimul est-german şi să ofere mărunte informaţii interesante pentru CIA. Şase agenţi dintre cei 10 agenţi arabi se vor lăsa, cu acceptul colonelului Wiegand, recrutaţ i de către CIA. Devenea astfel posibil un schimb „discret“ de informaţii între americani şi înaltul funcţionar al STASI. Informaţ iile obţinute de oamenii contraspionajului est-german indicau că libienii plănuiau o serie de atentate în Berlinul de Vest, precum: aruncarea în aer a unui autobuz care transporta către şcoală copii de diplomaţi americani din Berlinul de Est către sectorul american, plasarea de automobile-capcană lângă sediul redacţiei ziarelor „Die Welt“, „BZ“, „Bild Zeitung“, „Morgenpost“ şi altele.
Divizia de supraveghere electronică a STASI a interceptat, la începutul lui martie 1986, o serie de directive transmise de CIA şi FBI către reprezentanţii lor europeni cărora li se cereau intensificarea activităţ ilor de identificare şi deconspirare a bazelor teroriste, cu precădere cele din Berlinul de Vest. Conducerea STASI a considerat că CIA începea să ia în serios ameninţarea teroristă din partea bazelor teroriste stabilite în Berlinul de Est. Ali Keshlaf, Yasser Chraidi şi Elamin A. Elamin - cu toţii membri ai corpului diplomatic libian în RDG - erau implicaţi în pregătirile pentru aceste viitoare atentate sub conducerea lui Musbah Abulgasem Eter, membru al unei unităţi din serviciul secret responsabilă de lichidarea oponenţ ilor libieni din exterior. Supravegherea comunicaţiilor radio a permis descifrarea unui mesaj din Tripoli din care rezulta că este posibil un atac terorist pe 26 martie 1986. Colonelul Rainer Wiegand a întocmit un nou raport, la cererea generalului Mielke, care a fost înaintat conducerii RDG la 23 martie 1986. Propunerea şefului contraspionajului est-german de a se formula o notă de protest oficială de către ambasadorul RDG în Libia, precum şi atenţionarea şefului Biroului Popular Libian în Berlinul de Est, Abdusalam Alregee, a fost respinsă în termeni violenţi de către generalul Mielke.
Informaţiile obţinute de oamenii contraspionajului est-german indicau că libienii plănuiau o serie de atentate în Berlinul de Vest
Transportarea explozibilului şi a armamentului de către agenţii secreţi libieni în Berlinul de Vest, la 25 martie 1986, l-au determinat pe colonelul Wiegand şi pe locotenent-colonelul Wolfgang Stuchly să treacă la acţiune pe cont propriu. Cei doi ofiţeri STASI l-au prins într-o „ambuscadă“ pe Ali Keshlaf, şeful rezidenţei serviciului secret libian, cerându-i să înceteze toate pregătirile pentru acţiuni teroriste de pe teritoriul RDG deoarece se periclitează, astfel, relaţiile între RDG şi Libia. Ali Keshlaf a fost informat de faptul că poliţia din Berlinul de Vest cunoaşte toate detaliile operaţiunilor teroriste libiene, precum şi CIA-ul, graţie informaţiilor plasate de către agenţii arabi ai lui Wiegand. „Avertismentul“ STASI a fost benefic, pentru moment, deoarece libienii şi-au anulat acţiunea. Serviciul secret libian a presupus că apariţ ia celor doi ofiţeri STASI era rostul cooperă rii dintre „nemţi“ şi, ca atare, au devenit extrem de prudenţi în mişcările pe care le făceau. Supravegherea STASI a continuat cu aceeaşi atenţie, dar nimic nu a lăsat să se înţeleagă că prezenţa lui Musbah Abulgasem Eter în preajma discotecilor din Berlinul de Vest, respectiv „Stardust“, „La Belle“ şi „Nashville“, va avea drept consecinţă un atac terorist. Colonelul Rainer Wiegand spera ca antena CIA din Berlinul de Vest să poată să identifice ţinta şi data atacului terorist aflat în pregătire. Ofiţerul STASI ştia că NSA şi CIA aveau un post de ascultare pe dealul Teufelsberg din Berlinul de Vest, de unde se interceptau toate comunicaţiile radio ce proveneau sau erau destinate RDG.
Serviciul secret libian a presupus că STASI coopera cu BND şi a devenit extrem de prudent în mişcările pe care le făcea
Explozia din noaptea de 4 spre 5 aprilie 1986, de la discoteca „La Belle“, i-a surprins pe cei doi ofiţeri din securitatea est-germană, deoarece trecuseră cu vederea „viclenia de şarpe a arabului“. Colonelul Wiegand a fost extrem de furios. „Porcii, ne-au păcălit ! Au introdus armele şi explozibilul prin intrarea pricipală şi le-au scos prin spate“, a declarat colonelul STASI. Securitatea est-germană a blocat imediat după atentat posibilitatea ca libienii din Berlinul de Est să poată telefona în Berlinul de Vest pentru a-şi asuma atentatul. Reacţia guvernului american a fost extrem de dură. Preşedintele Ronald Reagan l-a făcut „barbar terorist“ pe colonelul Gaddafi, iar Departamentul de Stat a acuzat guvernul RDG pentru faptul că nu a împiedicat plasarea bombei din „La Belle Discotheque“. În ciuda faptului că se apreciase, ca urmare a evenimentelor din 5 aprilie 1986, de către conducerea STASI, ca fiind „extrem de necesară oprirea abuzului de imunitate diplomatică din partea reprezentanţilor ambasadelor arabe“, colonelul Wiegand a fost atenţionat de către generalul Kratsch să nu facă ceva care „să-i lase pe libieni să creadă că ne aliniem cu americanii“. La 10 aprilie 1986, Erich Honecker a condamnat terorismul pe plan internaţional şi a cerut vameşilor şi poliţiei din Berlinul de Vest să-i controleze mai bine pe cei care trec prin punctele de frontieră, respectiv Zidul Berlinului, în condiţiile în care frontiera inter-germană nu era recunoscută drept frontieră legală. Acest lucru facilita un acces liber în Berlinul de Vest al celor care veneau din Est.
În noaptea de 4 spre 5 aprilie 1986, în sectorul american al Berlinului de Vest, la ora 01.40, o puternică explozie a distrus clădirea localului „La Belle Discotheque“. Sergentul american Kenneth T. Ford din Detroit (Michigan) şi Nermin Hannay, o turcoaică de 29 de ani, au murit pe loc. Din cele 234 de persoane rănite, 41 erau americani. La 7 iunie, va înceta din viaţă şi sergentul James E. Goins din Ellerbe (Carolina de Nord). Ancheta poliţiei vest-germane condusă de comisarul-ş ef principal Gerald Dörp, expert în probleme de terorism la Divizia pentru securitatea statului, a stabilit că explozibilul folosit era de tip militar, probabil Semtex, în care fusese introdus şpan de oţel, iar greutatea bombei a fost apreciată la 1,7 kg. Ancheta autorităţilor americane şi vestgermane avea să evidenţieze faptul că serviciul secret est-german (STASI) era implicat în acest sângeros atentat terorist.
Generalul-maior Thomas N. Griffin, comandantul trupelor americane din Berlinul de Vest, fusese informat de faptul că CIA deţinea informaţii certe privind faptul că în acea noapte va avea loc un atac împotriva unui punct de întâlnire preferat de militarii americani din trupele terestre. Ca urmare a acestei informaţii, poliţia militară americană primise ordinul de a face un tur al discotecilor şi locurilor de întâlnire frecventate de militarii SUA şi de a le „curăţa“. Patrula poliţiei militare americane se afla la câţiva zeci de metri de discotecă în momentul exploziei. Reacţia guvernului de la Washington a fost extrem de dură la adresa Libiei, ca şi a conducerii Republicii Democrate Germane (RDG), care a fost acuzată că nu a vrut să împiedice plasarea bombei. Ambasadorul SUA în RFG, Richard Burt, a relatat presei internaţionale că interceptările de mesaje radio şi telefonice făcute de către Agenţia de Securitate Naţională (NSA), precum şi cele făcute de către Şcoala Guvernamentală de Coduri şi Cifruri (Government Code and Cypher School/GC&CS) a Marii Britanii, relevau faptul că în spatele exploziei se afla Libia. Mass-media şi opinia publică internaţională nu aveau să afle decât după multă vreme că, în fapt, informaţiile de care dispunea CIA proveneau de la un „renegat“ din STASI: colonelul Rainer Wiegand.
Pe 9 aprilie 1986, colonelul Rainer Wiegand, şeful Arbeitsgruppe Auslander din Direcţia a II-a Principală a STASI (contraspionajul de pe teritoriul RDG), a primit de la generalul-locotenent Gunther Kratsch, şeful Direcţiei a II-a Principală, un document strict secret prin care i se cerea să „ia măsurile necesare împotriva forţelor militante din Biroul Popular Libian doar după ce acest tip de măsuri nu vor mai da impresia că reprezintă o reacţie la cererile SUA“.
Informaţiile de care dispunea CIA privind atentatul din „La Belle Discotheque“ proveneau de la un „renegat“ din STASI: colonelul Rainer Wiegand
Contraspionajul STASI monitorizase cu maximă atenţie, în perioada anterioară exploziei, toate mişcările agenţilor secreţi libieni de pe teritoriul RDG. Colonelul Rainer Wiegand şi-a dat seama, pe la mijlocul anului 1985, că misiunea diplomatică libiană din RDG îşi mărea cu fiecare zi ce trecea personalul diplomatic. Concluzia şefului contraspionajului est-german a fost clară: libienii îşi stabileau o bază de atac împotriva Occidentului în partea de Est a Berlinului. Un colaborator cu numele de cod „Mustafa“ a confirmat colonelului Wiegand că agenţii serviciului secret libian, beneficiind de acoperirea diplomatică a Biroului Popular Libian, plănuiau atacuri împotriva Occidentului şi lichidarea exila- ţilor libieni anti-Gaddafi. După o consultare cu locotenent-colonelul Wolfgang Stuchly, şeful Secţiei 15 - responsabilă de securitatea şi protecţia ambasadelor ţărilor din lumea a treia - a biroului STASI din Berlin, colonelul Rainer Wiegand a înaintat conducerii STASI un raport care incrimina activităţile oamenilor lui Gaddafi. Oamenii locotenent-colonelului Wolfgang Stuchly remarcaseră şi ei faptul că numărul de libieni din cadrul Biroului Popular Libian era în creştere. În noiembrie 1985 erau 77 de libieni în cadrul Ambasadei din Berlinul de Est, din care 34 aveau paşapoarte diplomatice eliberate de către MAE, iar 7 dintre ei aveau cărţi verzi specifice personalului nediplomatic. Respectivele cărţi verzi ofereau posibilitatea unei libere treceri la frontiere, pentru posesorii lor, inclusiv la graniţa dintre Berlinul de Est şi cel de Vest.
„Raportul Wiegand“ a generat o întâlnire a liderilor comunişti est-germani care au considerat că oamenii spionajului libian nu trebuiau să fie deranjaţi din acţiunile lor
Reacţia conducerii STASI a fost neobişnuit de ciudată în condiţiile în care existau ordine foarte clare ale şefului STASI, generalul Erich Mielke, de a nu se organiza operaţiuni împotriva teroriştilor. STASI alimentase cu arme organizaţiile teroriştilor din Orientul Mijlociu, şi nu numai, şi instruise extremişti arabi, printre care şi cei din Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP). „Raportul Wiegand“ a generat o întâlnire a liderilor comunişti est-germani, la care au participat Erich Honecker, secretar general al Partidului Socialist Unit German (PSUG), şi conducătorul RDG, Egon Krenz, membru al Biroului Politic şi secretar al Comitetului Central responsabil pentru securitate, justiţie şi tineret, Hermann Axen, membru al Biroului Politic şi secretar cu relaţiile internaţionale, Gunther Kleiber, membru al Biroului Politic şi responsabil cu chestiunile Orientului Mijlociu, precum şi generalul-colonel Erich Mielke, şeful STASI.
Liderii est-germani au concluzionat, în urma dezbaterii raportului primit de la contraspionajul STASI, că „marele duşman este America, că ar trebui să ne vedem interesul şi să prindem spioni americani, şi să nu ne mai batem capul cu prietenii libieni“. Colonelul Rainer Wiegand, nesocotind ordinele superiorilor săi, recrutează 10 agenţi arabi şi cere unor informatori din subordine, ziarişti din diverse ţări arabe, să-şi reactiveze legăturile cu Ambasada SUA din Berlinul de Est, unde urmau să-şi manifeste deschis nemulţumirea faţă de regimul est-german şi să ofere mărunte informaţii interesante pentru CIA. Şase agenţi dintre cei 10 agenţi arabi se vor lăsa, cu acceptul colonelului Wiegand, recrutaţ i de către CIA. Devenea astfel posibil un schimb „discret“ de informaţii între americani şi înaltul funcţionar al STASI. Informaţ iile obţinute de oamenii contraspionajului est-german indicau că libienii plănuiau o serie de atentate în Berlinul de Vest, precum: aruncarea în aer a unui autobuz care transporta către şcoală copii de diplomaţi americani din Berlinul de Est către sectorul american, plasarea de automobile-capcană lângă sediul redacţiei ziarelor „Die Welt“, „BZ“, „Bild Zeitung“, „Morgenpost“ şi altele.
Divizia de supraveghere electronică a STASI a interceptat, la începutul lui martie 1986, o serie de directive transmise de CIA şi FBI către reprezentanţii lor europeni cărora li se cereau intensificarea activităţ ilor de identificare şi deconspirare a bazelor teroriste, cu precădere cele din Berlinul de Vest. Conducerea STASI a considerat că CIA începea să ia în serios ameninţarea teroristă din partea bazelor teroriste stabilite în Berlinul de Est. Ali Keshlaf, Yasser Chraidi şi Elamin A. Elamin - cu toţii membri ai corpului diplomatic libian în RDG - erau implicaţi în pregătirile pentru aceste viitoare atentate sub conducerea lui Musbah Abulgasem Eter, membru al unei unităţi din serviciul secret responsabilă de lichidarea oponenţ ilor libieni din exterior. Supravegherea comunicaţiilor radio a permis descifrarea unui mesaj din Tripoli din care rezulta că este posibil un atac terorist pe 26 martie 1986. Colonelul Rainer Wiegand a întocmit un nou raport, la cererea generalului Mielke, care a fost înaintat conducerii RDG la 23 martie 1986. Propunerea şefului contraspionajului est-german de a se formula o notă de protest oficială de către ambasadorul RDG în Libia, precum şi atenţionarea şefului Biroului Popular Libian în Berlinul de Est, Abdusalam Alregee, a fost respinsă în termeni violenţi de către generalul Mielke.
Informaţiile obţinute de oamenii contraspionajului est-german indicau că libienii plănuiau o serie de atentate în Berlinul de Vest
Transportarea explozibilului şi a armamentului de către agenţii secreţi libieni în Berlinul de Vest, la 25 martie 1986, l-au determinat pe colonelul Wiegand şi pe locotenent-colonelul Wolfgang Stuchly să treacă la acţiune pe cont propriu. Cei doi ofiţeri STASI l-au prins într-o „ambuscadă“ pe Ali Keshlaf, şeful rezidenţei serviciului secret libian, cerându-i să înceteze toate pregătirile pentru acţiuni teroriste de pe teritoriul RDG deoarece se periclitează, astfel, relaţiile între RDG şi Libia. Ali Keshlaf a fost informat de faptul că poliţia din Berlinul de Vest cunoaşte toate detaliile operaţiunilor teroriste libiene, precum şi CIA-ul, graţie informaţiilor plasate de către agenţii arabi ai lui Wiegand. „Avertismentul“ STASI a fost benefic, pentru moment, deoarece libienii şi-au anulat acţiunea. Serviciul secret libian a presupus că apariţ ia celor doi ofiţeri STASI era rostul cooperă rii dintre „nemţi“ şi, ca atare, au devenit extrem de prudenţi în mişcările pe care le făceau. Supravegherea STASI a continuat cu aceeaşi atenţie, dar nimic nu a lăsat să se înţeleagă că prezenţa lui Musbah Abulgasem Eter în preajma discotecilor din Berlinul de Vest, respectiv „Stardust“, „La Belle“ şi „Nashville“, va avea drept consecinţă un atac terorist. Colonelul Rainer Wiegand spera ca antena CIA din Berlinul de Vest să poată să identifice ţinta şi data atacului terorist aflat în pregătire. Ofiţerul STASI ştia că NSA şi CIA aveau un post de ascultare pe dealul Teufelsberg din Berlinul de Vest, de unde se interceptau toate comunicaţiile radio ce proveneau sau erau destinate RDG.
Serviciul secret libian a presupus că STASI coopera cu BND şi a devenit extrem de prudent în mişcările pe care le făcea
Explozia din noaptea de 4 spre 5 aprilie 1986, de la discoteca „La Belle“, i-a surprins pe cei doi ofiţeri din securitatea est-germană, deoarece trecuseră cu vederea „viclenia de şarpe a arabului“. Colonelul Wiegand a fost extrem de furios. „Porcii, ne-au păcălit ! Au introdus armele şi explozibilul prin intrarea pricipală şi le-au scos prin spate“, a declarat colonelul STASI. Securitatea est-germană a blocat imediat după atentat posibilitatea ca libienii din Berlinul de Est să poată telefona în Berlinul de Vest pentru a-şi asuma atentatul. Reacţia guvernului american a fost extrem de dură. Preşedintele Ronald Reagan l-a făcut „barbar terorist“ pe colonelul Gaddafi, iar Departamentul de Stat a acuzat guvernul RDG pentru faptul că nu a împiedicat plasarea bombei din „La Belle Discotheque“. În ciuda faptului că se apreciase, ca urmare a evenimentelor din 5 aprilie 1986, de către conducerea STASI, ca fiind „extrem de necesară oprirea abuzului de imunitate diplomatică din partea reprezentanţilor ambasadelor arabe“, colonelul Wiegand a fost atenţionat de către generalul Kratsch să nu facă ceva care „să-i lase pe libieni să creadă că ne aliniem cu americanii“. La 10 aprilie 1986, Erich Honecker a condamnat terorismul pe plan internaţional şi a cerut vameşilor şi poliţiei din Berlinul de Vest să-i controleze mai bine pe cei care trec prin punctele de frontieră, respectiv Zidul Berlinului, în condiţiile în care frontiera inter-germană nu era recunoscută drept frontieră legală. Acest lucru facilita un acces liber în Berlinul de Vest al celor care veneau din Est.
Ultima editare efectuata de catre in 28.01.08 22:38, editata de 1 ori
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum