Codrescu[v=]

http://adevarul.ro/cultura/carti/scriitorul-andrei-codrescu--am-primit-lectii-poezie-fetegoale-1_54ad5326448e03c0fd635dd2/index.html

Ce citesti?


Contesa sangeroasa de Andrei Codrescu

Andrei Codrescu - un nume

Andrei Codrescu – un nume, îl cunoaşteţi?




În urmă cu câţiva ani l-am cunoscut pe Andrei Codrescu, care ne vizitează destul de des ţara, fiind originar din Sibiu. El se declară scriitor american, scrie numai în engleză, dar ţine să-şi păstreze numele de scriitor român, Codrescu. Glumind, a spus la un moment dat că ar fi ales Codreanu, dar i-a fost teamă să nu fie considerat rudă cu Căpitanul. A fost un admirator al lui Eliade, l-a vizitat, dar i-a dedicat un poem în care îi reproşează că „într-un veac rău, a fost un băiat rău”, iar el, Perlmutter ( acesta este numele său de acasă) ar fi putut fi ucis datorită ideologiei îmbrăţişate de savant, în tinereţe. Unora nu le-a plăcut cuvântul scriitorului rostit la Institutul Cultural Român din Bucureşti, însă Andrei Codrescu nu este omul să se ferească de adversităţi, deşi nu face paradă de originea etnică, este pur şi simplu scriitor. Recunosc că dintre toate cărţile sale, cel mai mult m-a atras romanul „ Casanova în Boemia” , scris cu o pană de maestru. În prima perioadă a vieţii sale, el a fost poet, iar în SUA s-a specializat în emisiuni radio, comentarii jurnalistice. Este prezent în „Dilema Veche”, original în fiecare text, tradus cu fidelitate de Ioana Avădani, editoarea sa în România. S-a născut în 1946, a emigrat în 1965, stabilindu-se în 1966, în SUA, este profesor la Universitatea Statului Luisiana, în Batton Rouge ( cel puţin, era în urmă cu cinci ani). Are la activ numeroase cărţi de poezie, proză, eseuri, a fost distins cu premii. Este comparat, în romane, cu Umberto Eco, cu alţii, dar este original şi comparaţiile nu-i completează profilul. În 1997, la Editura Fundaţiei Culturale Române apărea un volum bilingv, de poeme, „Alien candor - Candoare străină”, în traducerea şi selecţia Ioanei Ieronim, o antologie reprezentativă la acea dată. Redactorul cărţii era tot o poetă – Carmen Firan, iar ilustraţiile aparţineau lui Tudor Jebeleanu. Scriitorul îşi prezintă şi o scurtă biografie. „În păsări este fiinţa noastră furată, dintr-o vară în alta, ele-mi continuă degradarea.... eu prind marea tocmai când o duc norii disciplinaţi ai păsărilor”. Apoi declară – „ Nu sunt un sfânt, mă bucur cu neruşinare de carnea din închisoare”. Desigur, este vorba de închisoarea noastră, a fiecăruia, eu-l nostru pe care nimeni nu-l cunoaşte în întregime. Cititorul ar înţelege mai bine modul său de exprimare, reţinând aceste cuvinte –„ nu mi se va da permis de port armă, arma sunt chiar eu”. Am parafrazat, pentru că el pune aceste cuvinte în gura altui personaj. „Jocurile de cărţi sunt de natură să creeze femei... pe masă putrezeşte o portocală, mai aproape de libertate, decât sunt eu”. Amintim aici că a fost unul dintre primii care au salutat, prin poeme originale revoluţia din decembrie 1989, alături de alt poet, Valery Oişteanu, locuitor în New York. „Toate războaiele sunt sfinte”, spune cu amărăciune Codrescu. „Cel care închide cosciuge este un fanatic”. Este greu să nu citezi cel puţin două versuri din fiecare poem, versuri antologice. Andrei Codrescu este un mare poet. Ar fi fost mare în orice ţară, în România, poate, mai puţin, aici toţi poeţii sunt mari...”Cucerirea Americii continuă prin persoana a II-a (YOU-TU), de oameni politicoşi din alte ţări”- o autoironie. În 2005 a apărut „ Era azi”, un volum îngrijit de aceleaşi dăruite poete, menţionate mai înainte. Viziunea poetului s-a schimbat, el este mai mult apăsat de ritmul alert al civilizaţiei în evoluţie continuă – „ Am sosit aici într-o mie de maşini, oamenii fără maşini sunt bolnavi, au afirmat observatorii marţieni, melci rămaşi fără cochilie ... când o melodie îi face amoroşi ori singuratici, nu există loc unde ei să se poată duce îndată”. Ironia blândă sau foarte ascuţită, sentimentul solidarităţii cu omenirea cuprinsă de grave maladii, fac din poetul Andrei Codrescu o porta-voce a unei generaţii care i-a urmat lui Allen Ginsberg, el este un post-beatnic.

Scriitorul este „magic prestigios...are o superbă forţă a limbajului...scrierea sa este o celebrare... are umor şi graţie”-- sunt comentarii ale criticilor americani. A fost comparat, prin forţa ironie, cu Orwell, în romanele sale. Nu vom înşira titlurile, se pot găsi pe Internet. „ Pe masă, în faţa mea, e o fotografie cu poarta casei în care m-am născut, pe Elisabethstrasse din Sibiu”, aceasta este expresia nostalgiei lui Codrescu, după ce a vizitat Sibiul în 1995, cu prietenul său, Ted Thomas , care a făcut fotografia. Din ţară, el a plecat în 1965 cu ... nimic. „Mustaţa mea este tot ce a mai rămas din Stalin”, este o anecdotă, dar amară. Nonconformismul să este clar exprimat – „Noi n-avem bun- gust, noi suntem artişti”.Din acest motiv ele este un sincer admirator al lui Baudelaire şi Dali, mari nonconformişti din două secole. „Iar dacă în epoca noastră de pitici, colosalul scandal de a fi geniu ne va îngădui să nu rămânem împietriţi asemenea câinilor şi să nu murim de foame, aceasta se va întâmpla doar din mila lui Dumnezeu”, îl citează Codrescu pe Dali. La unul dintre festivalurile de la Neptun, a citit un poem exploziv- „Mama lui de viitor”, în care se întreabă ce este poezia. Evident, nu există răspuns. Un recent roman, care a derutat pe cititori, este „Prof pe drum” (Ed. Curtea Veche- 2008). Titlul, fiind mai greu asimilabil a fost „pocit” adesea prin „praf” în loc de „prof”. Este vorba de „redescoperirea” Americii lui Whitman. Alt roman, la fel de ... derutant, este „Mesi@” (sic!). Împreună cu Ruxandra Cesereanu a scris un roman în versuri, „Submarinul iertat”, cu o prefaţă de Mircea Cărtărescu ( Ed. Brumar). Am putea vorbi de o oarecare influenţă a lui Codrescu asupra scrierilor recente ale lui Cărtărescu, ei fiind adesea în contact. Vom încheia cu un citat dintr-o tabletă a lui Codrescu, în „Dilema veche” – „Paradoxul nu este pentru cei slabi de înger, aşa că se poate spune că românii, care trăiesc zi de zi printre paradoxuri, sunt nişte oameni curajoşi. Sunt şi eu – unul, un paradox vreau să spun”.



Boris Marian

Fiica adoptivă a actorului Constantin Codrescu: «Nu mai vrea să audă de noi»

Constantin Codrescu (n. 5 septembrie 1931, Huşi) este un actor român. În 1951 absolvă Institutul de teatru din Bucureşti.
Între 1976 - 1989 este profesor la Institutul de teatru din Târgu-Mureş. Este şi cetăţean de onoare al acestui municipiu.

Ecouri... trans-atlanticeData publicarii: 28/02/2007


Remarcabilul scriitor-traducator Andrei Codrescu, traitor de multi ani in SUA, cunoaste, mai mult ca sigur, asteptarile publicului nord-american si, ca atare, i-a "servit" o prefata incitanta, provocatoare, chiar daca, din pacate, inexacta "pe ici, pe colo, prin punctele esentiale".

La New York (Talisman Publishers) a aparut un masiv volum (365 p.) de poezie romana, Born in Utopia (Nascut in Utopia), cu o prefata de Andrei Codrescu si cu postfete semnate de Nicolae Manolescu si Virgil Nemoianu. Antologia, realizata de Carmen Firan, Paul Doru Mugur si Edward Foster, cuprinde 65 de poeti, de la Arghezi, Barbu, Blaga, Bacovia pina la cei din ultima generatie, fara a lipsi, desigur, Nichita Stanescu, Mircea Dinescu sau Mircea Cartarescu. Dintre ieseni sint inserati Mihai Ursachi, Emil Brumaru, Nichita Danilov si Gellu Dorian, iar de peste Prut - Vasile Garnet si Emilian Galaicu-Paun. O echipa super de traducatori - romani si americani - a facut posibila aceasta translare... transatlantica a ceea ce este, s-ar putea spune, partea noastra inefabila si orgolios-durabila: poezia. Dar cum sa tentezi un public de care ne desparte un... ocean sa deschida o carte de poezie dintr-o tara despre care nu se stie decit vag cam pe unde se afla? Ei bine, prefata lui Andrei Codrescu se doreste a fi o astfel de introducere - si o invitatie - in intimitatea liricii romanesti moderne si contemporane. Remarcabilul scriitor-traducator Andrei Codrescu, traitor de multi ani in SUA, cunoaste, mai mult ca sigur, asteptarile publicului nord-american si, ca atare, i-a "servit" o prefata incitanta, provocatoare, chiar daca, din pacate, inexacta "pe ici, pe colo, prin punctele esentiale". Prima informatie oferita cititorului american e pe jumatate corecta: "Romana este o limba latina ca italiana, spaniola, franceza si partial slava, ca rusa, bulgara". Romana, partial slava, ca rusa, bulgara?! - iata o idee care n-a mai circulat din zorii ocupatiei sovietice, cind rusii ne-ar fi vrut, intr-adevar, slavizati. Fondul latin al limbii romane n-a fost nicicind perturbat, astfel incit sa poti spune ca aceasta limba e "partial slava", cum o probeaza orice dictionar etimologic. Dar probabil ca slavizarea... romanei i s-a parut prefatatorului o referinta captivanta pentru cititorul-tinta. Si asta n-ar fi nimic: "Mai aruncati in combinatie vreo suta de cuvinte turcesti destul de active dupa numarul lor destul de restrins si veti avea o limba in razboi cu ea insasi". Fara a consulta dictionarul, cred ca limba romana a asimilat mai mult de "vreo suta" de cuvinte din turca, precum si din germana, maghiara, albaneza sau chiar din... daca. Referirea si la aceste ingrediente i-ar fi fost de folos lui A.C. spre a arata (americanilor!) ca romana e o limba cosmopolita, cum si, partial, este. Procesul firesc de modernizare, sub influenta francezei (si italienei) este vazut de A.C. ca un ersatz, "un limbaj parizian adulativ" (la ora actuala putem vorbi de un limbaj londonez adulativ, nu?). Impotriva acestor tendinte - explica mai departe A.C. - poeti modernisti ca Arghezi si Barbu "s-au ridicat in apararea consonanticii slave, deplasind gravitatia uneori inspre sunetele intunecate, alteori catre decadenta visatoare a muzicii turcesti". Eu unul n-am stiut ca Arghezi si Barbu au aparat "consonantica slava" (cind, unde?), dar chestiunea merita studiata.
Ca si cum asta n-ar fi fost destul, avangardistii (majoritatea evrei - precizeaza A.C.) "au adaugat inflexiuni din idis la creuzetul limbii poetice, contestate si dezbatute in tot felul de polemici lipsite de obiect". Posibil, doar ca avangardistii, fie ei evrei, au scris in limba romana - sau in franceza - asa incit mai usor depistabile ar fi inflexiunile acestor limbi.
Ciudat este ca Andrei Codrescu nu aminteste nicaieri de impactul limbii (si culturii) germane sau engleze, care au fertilizat si occidentalizat limba si cultura romana, incepind din a doua jumatate a secolului XIX pina in prezent (iar majoritatea poetilor moderni si contemporani antalogati probeaza chiar acest impact). El se cramponeaza de "muzicalitatea slavo-turca", prolifica mai ales in "Epoca de aur", cind cica "aproape doua milioane de romani scriau poezie (in special la serviciu)". Oricit de optimisti am fi in legatura cu faptul ca "romanul s-a nascut poet" (stereotip demontat cum se si cuvine de A.C.), oricit am crede ca regimul dictatorial te indemna la contemplare lirica, este o exageratiune - cam de 1.800.000 - ce, parca, n-ar fi trebuit servita americanilor. Chiar daca, sau tocmai pentru ca, acestia sint recunoscuti ca mari amatori de lucruri trasnite, de recorduri numai bune de trecut in Guiness Book.

Cum se va vedea dintr-un alt text, americanii nu sint chiar asa de trasniti incit sa dea buzna la un eveniment teatral provocat de Institutul Cultural Roman. Un articol din New York Magazin, semnat de Victor Nicolae (o fi un pseudonim?) da dimensiunea reala (supralicitata in presa din tara) a lansarii, intr-un spectacol - coupé, a cinci tineri dramaturgi romani intr-o mini-sala "din inima New York-ului". Spectacolul, cu titlul atragator si injurios deopotriva (Romania. Kiss Me!/ Fuck you. Eu.ro.pa.), s-a desfasurat intr-o sala de 41 de locuri (!) si este greu de crezut ca a facut vreun val care sa ude macar poalele Statuii Libertatii. Pentru aceasta, opiniaza autorul articolului, "este nevoie de un tsunami".
Acelasi Victor Nicolae considera ca sigla Institutului Cultural Roman se compromite girind astfel de productii, in timp ce evenimente precum Expozitia Dada, Retrospectiva Brancusi de la Muzeul Guggenheim sau prezenta unor artisti romani pe prestigioasa scena a Operei "Metropolitan" "sint total ignorate de autoritatile noastre". Pina a trece oceanul, "Fuck you, Europa!" fusese prezentat in Romania, Moldova, Suedia, Germania, Rusia, Japonia, Austria, Franta, ca un fel de cuvint, inainte de intrarea noastra in U.E. Nu cunoastem continutul pieselor livrate in acest spectacol, dar titlul si sloganul publicitar ne cam sugereaza despre ce e vorba: "O noua generatie de artisti isi prezinta ireverenta vedere asupra unei tari aflate in plina schimbare". Concluzia autorului articolului din New Yok Magazin pare una indreptatita: "Sa nu speram ca la ireverenta newyorkezii vor raspunde prin mese rotunde si dezbateri patrate ca sa ne aduca noua prestigiu cultural si academic, cum bate cimpii directoarea (I.C.R. din N.Y., n.m.) cu grad diplomatic de ministru consilier. La ireverenta se raspunde prin ireverenta".

Reteta reusitei lui Andrei Codrescu Avem si noi un ochi de roman destept prin toata America. Este Andrei Codrescu. Nu e printre snobi, nu e printre cei care matura pe strada, „americani“ de-ai nostri. (Eugen Istodor)

Cosmina BERINDEI: Structura mitopoetica a romanului „Mesia“ de Andrei Codrescu

Diavolul lui Codrescu